În literature de specialitate, nu exista unanimitate în ceea ce privește clasificarea funcțiilor șefului de

stat, cu toate acestea, cea mai relevantă este considerate a fi următoarea clasificare:

Funcția de reprezentare. Este proprie Președintelui în calitatatea sa de șef de stat. Această funcție
derivă din caracterul ,,reprezenativ,, al Președintelui, in sensul ca, fiind ales prin vot universal, direct,
secret, egal și liber exprimat, el are calitatea de a fi purtator de cuvint al poporului. Cu alte cuvinte, este
împuternicitul statului si al societatii – sa-l reprezinte și sa actioneze in numele lui.

Așadar, funcția de reprezentare, se exprima prin citeva atribuții stabilite de Constitutie și anume: pe
plan extern – de a încheia, în numele statului, tratatele internaționale, de a acredita și rechema
reprezentanții diplomatici, de a aproba înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor
diplomatice(art 86 din CRM).

Pe plan intern, printre altele, seful de stat, traditional, confera decoratiuni și titluri de onoare, acorda
cele mai inalte grade militare, numeste în anumite functii publice, acorda grațierea individuala etc (art
88 din CRM).

Functia de garant rezulta din art 77 al CRM, potrivit careia Președintele Republicii Moldova reprezintă
statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.

Pentru realizarea acestei functii, Presedintele dispune de prerogative prevazute concret in Constitutie, si
anume: A) el este comandantul suprem al fortelor armate B) poate declara mobilizarea partiala sau
generala C) in caz de agresiune armata impotriva tarii, ia masuri de respingere a agresiunii (art 87 din
CRM).

Desi reglementarile CRM nu stabilesc pentru Presedinte in mod expres obligatia de a garanta
respectarea Constitutiei si a drepturilor omului, aceasta reiese atit din Juramîntul pe care il depune la
învestire (,, ...Jur să respect Constitutia si legile tării, să apar democratia, drepturile și libertatile
fundamentale ale omului...,, (art 79 alin. 2)) cit și din prerogativele prevăzute de Constituție. Prin
urmare, asigurarea respectării Constitutiei de catre Presaedinte este posibila numai prin exercitarea
unor atributii concrete precizate de Constitutie.

Astfel, pentru realizarea functiei de garant, Presedintele RM poate sesiza Curtea Constitutionala pentru
verificarea constitutionalitatii legilor (art. 25 din Legea cu privire la Curtea Constitutionala) sau poate
adresa un demers Parlamentului inainte de promulgarea legii pentru ca aceasta să procedeze la
reexaminarea ei (art 9 alin. 2 din CRM).

La dispozitia Presedintelui RM se afla si alte mijloace de actiune, printre care: dreptul de a suspenda
actele Guvernului ce contravin legislatiei pina la adoptarea hotaririi definitive a Curtii Constitutionale
(art 88 lit. i din Constitutie), dreptul de a dizolva Parlamentul in cazul blocarii procesului legislativ (ar 88
din Constitutie) sau dreptul de a cere poporului sa-si exprime prin referendum vointa asupra
problemelor de interes national (art.88 lit.f din CRM).

Functia de mediere .

Functia data nu este expres formulata in continutul CRM, dar, analizind continutul functiei, observam ca
ea se regaseste intr-o serie de prevederi constitutionale.

Astfel,functia de mediere cuprinde o serie de prerogative bazate pe dreptul > - de a convoca sesiuni
extraordinare sau speciale ale Parlamentului (art 67 alin 2 din CRM) – de a adresa Parlamentului mesaje
(art 67 alin.2 din CRM) – de a promulga legile (art 93 din CRM) – de a dizolva Parlamentul (art *5 din
CRM) – de a desemna candidatura la functia de prim-ministru si de a numi Guvernul (art 98 din CRM) –
de a numi la functie judecatorii la propunerea Consiliului Superior al Magistrasturii (art 116 din CRM) –
de a cere poporului sa-si exprime prin referendum, vointa asupra problemelor de interes national (art 88
lit. f din CRM).

In acelasi timp, trebuie subliniat ca functia de mediere a Presedintelui RM nu este consolidata, cum ar fi
normal, de sistemul imcompatibilitatilor.

In general, incompatibilitatile pentru functia de sef de stat sint de natura economica si politica. Prima
categorie se refera la incompatibilitatea exercitarii oricarei alte functii publice sau private, fiind
reglementata in art. 81 alin 1 din CRM). Referitor la compatibilitatea politica, o putem vedea in
Constitutia Romaniei, potrivit careia ,, in timpul mandatului, Presedintele Roamaniei nu poate fi membru
al unui poartid,, .

Compatibilitatea functiei de sef de stat cu cea de membru de partid, caracteristica RM, a fost destul de
mult criticata in literatura de specialitate, fiind aduse o serie de argumente pentru interzicerea ei,
printre care se mentioneaza – realizarea de catre seful statului a functiei de reprezenatnt, garant si
mediator vizeaza intregul stat, intreaga societate si nu doar o parte a ei, a membrilor de partid etc, -
pastrindu-si calitatea de membru de partid, Presedintele Republicii este direct influentat de
partid, ]nclin[ s[ incalce prevederile constitutionale, fiind posibila o usoara trecere la dictatura de partid,
lucru demonstrat de practica comunista si fascista, - pastrarea calitatilor de membru (lider) de partid
duce IN mod flagrant la Încalcarea art.6 din CRM și la instaurarea în mod tacit a ideologiei partidului de
guvernămint in ,, ideologie oficiala a statului ,,etc.

Astfel, situatia in care Presedintele ocupă concomitent și functia de președinte a unui partid se
considera a fi neconformă standardelor administrative europene, avind in vedere atributiile importante
pe care le are șeful statului.

In același timp, fiind in afara oricărui partid politic, Președintele își poate exercita mai pregnant functia
de mediere, avind astfel posibilitatea de a interveni pentru a încerca să atenueze divergențele dintre
partide cu privire la unele probleme majore de interes national.

Prin urmare, solutia cea mai potrivita ar fi incompatibilitatea functiei de sef al staului cu calitatea de
membru de partid, deoarece numai într-o astfel de postură Președintele ar putea obiectiv și eficient să-
și exercite funcția de reprezentare, pe cea de garant și cu atit mai mult, pe cea de mediere.

Instituţia şefului statului face parte din mecanismul prin care se exercită puterea de stat, sau altfel spus
suveranitatea naţională. Şeful statului, în toate regimurile politice, este organul oficial, care formal
ocupă locul de vârf în ierarhia instituţiilor statale antrenate în exercitarea suveranităţii. Rolul acestei
instituţii, în mod universal include personificarea continuităţii şi legitimităţii statului, cât şi exercitarea
puterilor politice, a funcţiilor şi obligaţiilor oferite şefului de stat, potrivit constituţiei şi legislaţiei în
vigoare.

Institutia Preşedintelui Republicii trebuie să reprezinte un factor unificator pentru instituțiile statului,
societate şi partidele politice. nu poate fi, în sine, un factor de blocaj politic sau instituțional. El nu
trebuie să genereze conflicte.

Soluţionarea divergenţelor apărute între puterile statului, precum şi între partidele politice, pot fi
realizate doar atunci când Preşedintele Republicii este un arbitru care se identifică cu interesul naţional,
însă nu cu un partid politic. Preşedintele Republicii Moldova este obligat să acționeze în interesele
întregii societăți, şi nu ale unei părți a acesteia, ale unui grup sau ale unui partid politic. .

În perioada scurtă de când şi-a declarat suveranitatea şi independenţa, Republica Moldova a cunoscut
mai multe forme de guvernământ. Instituţia „şefului statului în Republica Moldova“, îşi are începuturile
în anul 1990, perioadă în care actuala Republica Moldova (fosta RSSM) se afla în componenţa U.R.S.S.,
perioadă în care a fost instituită funcţia şefului statului. Începând cu aprilie 1990 şi până în prezent,
Republica Moldova a exercitat următoarele forme de guvernământ:

— regimul prezidenţial (3 septembrie 1990 — 27 august 1994);

— regimul semi-prezidenţial (27 august 1994 — 5 iulie 2000);

— regimul parlamentar (5 iulie 2000 — prezent).

Regimul Parlamentar acordă importanţă deosebită Parlamentului, acesta devenind adevăratul forum
politic de guvernare. În cadrul acestui regim, Guvernul este condus de un prim-ministru ce este ţinut să
răspundă pentru acţiunile sale în faţa Parlamentului. Acesta din urmă în condiţiile în care apreciază că nu
îşi îndeplineşte mandatul îi poate retrage încrederea acordată. Preşedintelui republicii îi revin atribuţii
de reprezentare şi protocol, acesta având un rol politic minor în raport cu poziţia proeminentă a
primului ministru, totuşi în situaţii de criză preşedintele poate acţiona cu succes. Ca trăsături principale
ale regimului Parlamentar enumer următoarele: regula că şeful statului nu răspunde din punct de
vedere politic; cea potrivit căreia şeful statului poate dizolva parlamentul; regula că guvernul răspunde
din punct de vedre politic în faţa parlamentului, atât pentru propriile sale acte cât şi pentru cele ale
şefului statului; regula potrivit căreia guvernul trebuie să se bucure de încrederea parlamentului,
urmând să demisioneze atunci când o pierde.

Din cele expuse anterior, putem concluziona, că determinarea formei de guvernământ a unui stat se
face în dependenţă de atribuţiile pe care le are preşedintele şi alte instituţii în stat. Astfel, atribuţiile cu
care este înzestrat preşedintele ţării denotă clar că Republica Moldova, actualmente, este un stat cu
regim politic democrat, forma de guvernământ fiind republică parlamentară. În acest sens, voi cita
spusele preşedintelui Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. Astfel, acesta a declarat că „modelul
de organizare statală, că este regim parlamentar, prezidenţial, semi-prezidenţial, monarhie, califat,
depind, în principal, de atribuţiile şi competenţele pe care le are un şef al statului. Republica Moldova
este un stat cu regim parlamentar. Chiar dacă s-a revenit la alegerile directe ale şefului statului, s-a
modificat doar modalitatea de alegere a şefului statului, nu şi competenţele acestuia. La ora actuală
competenţele preşedintelui Republicii Moldova sunt exact aceleaşi care au fost şi până la hotărârea
Curţii Constituţionale din 4 martie. Curtea Constituţională nu a examinat niciuna dintre competenţele
constituţionale pe care le avea şeful statului. Prin urmare, Republica Moldova rămâne a fi un stat
parlamentar cu un şef de stat ales prin alegeri directe”.

Actele Președintelui

Exercitarea atributiilor prezidentiale presupune ca manifestarea de voință juridică, în care acestea se

concretizează, să fie formulate într-un act juridic. Legea supreme reglementeaza, sub titular ,, Actele
Presedintelui ,, art. 94 , prevederea: ,, În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova
emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Decretele se publică în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.,,

Aceastăă formulare trebuie privită într-un sens strict. Deși legiuitorul constituat folosește o formulare
generic, în realitate nu a avut ăn vedere toate artibutiile Președintelui. Această prevedere
constituțională trebuie privită in corelare cu alte dispozitii constitutionale, care prevad exercitarea
atribuțiilor prezidențiale prin intermediul altor acte prezidențiale decit decretele, unele dintre ele fiind
simple acte de informare a opiniei publice(mesaje, declaratii, apeluri etc). Deci trebuie de facut o
distincție între actele juridice si actele exclusive politice ale Președintelui.

Decretele se semneaza de catre Președiinte. În cazurile expres prevăzute de lege ele se contrasemneaza
de Prim-ministru. Fac exceptie doar decretele care concentreaza atributii inerente Președintelui
(exemple: desemnarea candidatului la functia de Prim-ministru, dizolvarea Parlamentului, numirea în
functii publice). Contrasemnarea reprezinta, in esență, angajarea răspunderii șefului Guvernului pentru
decizia luată, decretul apărînd ca mijloc de realizare a unor atribuții ce se exercită în comun de cele doua
ramuri.

Din punct de vedere al continutului, decretele Președintelui pot fi individuale sau normative. Dacă, să
zicem, trebuie de luat măsuri pentru respingerea unei agresiuni împotriva tării, evident ca Președintele
Republicii va putea recurge în vederea înfăptuirii acestor măsuri nu numai la forma unor acte
individuale, ci și a unor acte normative. Printr-un act individual el poate numi un commandant militar,
iar printr-un act normative, de pildă, să interzica circulația persoanelor civile în timpul nopții în anumite
localități ale țării.

Fară îndoiala că actele,care au ca obiect numiri, avansări, acreditări de distincții sau grațierea individualî,
au un caractyer individual.

Președintele își exercită o mare parte a atribuțiilor prin mesaje sau cereri adresate
Parlamentului.Mesajele se referă la principalele probleme politice ale națiunii, la reexaminarea unor
anumite legi adoptate de Parlament. Rolul lor este de a se sensibiliza forul legislativ în problemele
politice care în optica puterii legiuitoare și a puterii executive sînt privite în mod diferit, ceea ceea c ear
putea să producă blocaje în activitatea statală sau convulsii în viață socială. Se exercită pe această cale
funcția de mediere între puterile statului sau între stat și societate.

Președintele republicii poate sesiza Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea unei legi,
înainte de promulgarea acesteia.

Potrivit DECIZIE Nr. 96 din 06-08-2020 privind interpretarea prevederilor articolelor 77 și 86

coroborate cu articolele 2, 6, 96 și 101 din Constituție (atribuțiile Președintelui Republicii Moldovaîn
domeniul politicii externe)

Cu privire la rolul Președintelui Republicii în sistemul autorităților publice, Parlamentul consideră că

Președintele țării face parte din ramura puterii executive, prin acest fapt fiind asigurat echilibrul
puterilor în stat. Având atribuția de a reprezenta statul în calitate de șef de stat, soluționarea oricărei
probleme interne sau externe ar putea intra în domeniul de competență al Președintelui țării, care ar
putea să le soluționeze prin prisma împuternicirilor sale constituționale.

În opinia prezentată de Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice se menționează că șeful

statului face parte din puterea executivă a statului, care este una bicefală, fiind obligat să colaboreze cu
celelalte puteri ale statului, inclusiv cu celălalt exponent al puterii executive.

În sistemul celor trei puteri de stat, instituţia şefului de stat se încadrează în puterea executivă, şi
conform expresiei a lui Alexandru Arsene, acesta este „capul” acesteia.

Într-o alta varianta, determinarea locului si rolului Președintelui se face în funcție de modul in care
Constitutia reglementeaza institutia preziden tiala, sustinindu-se că Presedintele nu apartine niciuneia
din ramurile puterii (R. Cotici si A. Smochina). Prin urmare, unii autori considera ca Presedintele exercita
o a patra putere in stat, pe linga cele 3 puteri traditionale, datorita, in special, functiei sale de mediere.

 Ca argument al apartenentei Presedintelui la puterea executive, tine de natura atributiilor cu

care este investit. In acest sens, o mare parte din ele au un character executive-administrativ,
deoarece nu sunt de natura legislative ( cu exceptia atributiilor de promulgare a legii) si
nicidecum jurisdictionale.

În acelasi timp, calitatea de ,,sef,, (al puterii executive) implica in mod logic un anumit raport
de ,,subordonare,, (a Guvernului fata de seful de stat). Dar Constitutia nu contine nicio prevedere
expresă in acest sens, ba mai mult, stabileste responsabilitatea politica a Guvernului fata de Parlament si
nu fata de Președinte. Ideea superioritatii șefului de stat față de Guvern este infirmată, într-o anumită
măsura, și de condiția contrasemnării de catre Primul-ministru a decretelor emise de Președinte ( în
cazurile expres reglementate de lege).

Prin urmare, executivul se reprezinta a fi dualist, fapt ce presupune ca are o structura caracteristica
sistemelor parlamentare, in Cadrul carora functia executive este incredintata unei personae si unui
organ collegial care au atributii pe care le exercita relative autonom; persoana indepolineste functia de
sef de stat, iar organul collegial poarta denumirea de Guvern.

Relatiile dintre Parlament si Presedinte

Trebuie sa se tina cont de faptul ca Presedintele are unele functii constitutionale foarte importante,
indeosebi in structura activitatii privind domeniul afacerilor externe si de aparare a tarii.

Unele dintre functiile sale Presedintele le poate exercita numai in colaborare sau dupa Consultarea
Parlamentului. De exemplu, Președintele nu poate declara o mopbilizare totala sau partial, neavind
aprobarea prealalbila a Parlamentului, nu poate sa dizolve Parlamentul fara consultatrea anterioara a
fractiunilor parlamentare. Acestea sint prevazute in art.85 alin 1 al Constitutiei.

Presedintele promulga legile. In cazul in care are obiectii asupra unei legi, el are dreptul sa o trimita
Parlamentului pentru reexaminare in termen de cel mult doua saptamini. Daca Parlamentul își mentine
decizia adoptata anterior, Președintele este oblligat să promulge legea. Deci, Parlamentul are cuvintul
definitor in aceasta chestiune.

Pe linga atributiile exercitate in raport cu Parlamentul, seful statului este învestit și cu atribnutii pe care
le exercită în raport cu Guvernul și cu alte autorități ale administrației publice. Aceste atributii se refera
la numirea sau participarea la numirea în functii publice (art. 88 din CRM).

Deasemenea, În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova

numeşte Guvernul. Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui
în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei,
Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai
Guvernului. (art. 98 din CRM)

O alta catewgorie de atributii ale Presedintelui priveste raporturile acestuia cu justitia. In acest sens,
șeful satului este competent de : a numi judecatorii (art 116 alin. 2 din CRM) si a acorda gratierea
individuala (art 88 lit.e din CRM).