7.

NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI

Într-o singură zi, inima unui om bate de 100 000 ori, iar sângele parcurge aproape
30 milioane de artere, vene şi capilare. Respiră de aproape 20 000 de ori, rosteşte
aproximativ 4000 de cuvinte, mobilizează grupe musculare majore de circa 750 de ori şi
activează, punând la lucru, aproape 14 milioane de neuroni. Tot acest uriaş travaliu necesită
perioade de odihnă şi condiţii necesare regenerării celulare. Odihna şi somnul devin astfel
indispensabile vieţii.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiţii pentru reacumularea a
aceea ce s-a consumat. Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât multe
funcţii ale organismului se regenerează în timpul somnului. Dar odihna înseamnă mai mult
decât somn; înseamnă relaxare, schimbarea tipului de activitate, ieşirea de sub presiunea
problemelor curente. Odihna nu înseamnă neapărat repaus, ci poate fi şi o altă activitate, o
plimbare în aer liber sau orice altceva care menţine capacitatea intelectuală şi poate relaxa
muşchii.
În zilele noastre, viaţa se desfăşoară într-un ritm trepidant, căruia o mulţime de
oameni obişnuiţi, se luptă să-i facă faţă. Ei au nevoie de timp pentru odihnă pentru a evita
oboseala cronică.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcţionează cu randament maxim după o noapte
de somn bun. Aceasta explică de ce capacitatea de înţelegere şi de pătrundere a lucrurilor mai
profunde, complexe şi abstracte, este mai mare dimineaţa decât seara.
În timpul somnului sunt secretaţi anumiţi hormoni ceea ce demonstrează că procesele
biochimice sunt uneori mai active în somn. De aici şi importanţa lui. Hormonul de creştere,
de pildă, este produs în mare parte în timpul somnului liniştit dinaintea miezului nopţii. Acest
hormon este renumit pentru rolul lui foarte important în creştere (nu întâmplător copiii dorm
mai mult decât adulţii), dar acest efect se exercită şi asupra creierului, crescându-i
dimensiunile şi eficienţa. De asemenea, hormonul de creştere stimulează transportul
aminoacizilor din sânge în ţesutul nervos, îngăduind astfel celulelor nervoase să facă din
învăţare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producţia maximă în intervalul dintre miezul
nopţii şi dimineaţa devreme. Cortizolul joacă un rol esenţial în lupta continuă a organismului
de a face faţă factorilor stresanţi, reducând inflamaţia şi oboseala. Cei care se culcă seara
târziu nu dau organismului lor posibilitatea să se refacă după uzura din timpul zilei şi îşi
reduc astfel disponibilul de energie şi vitalitate pentru a doua zi.
În timpul somnului se refac celulele ţesutului epitelial, dar şi întreţinerea neuronilor
de la nivel cerebral printr-o mai bună irigare, mai ales pe perioada viselor.
Lipsa odihnei şi neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanţa şi
eficienţa activităţilor conducând la apariţia surmenajului. Este binecunoscut faptul că
scurtarea perioadelor de odihnă şi somn înseamnă, în final, scurtarea vieţii.

Definiţie:
Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi
şi a se odihni în bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină
randamentul maxim.

Condiţii pentru odihna eficientă

Confortul fizic
- eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare şi nervozitate ;
- controlul durerii;
- asigurarea unei temperaturi optime a mediului;
- asigurarea igienei;
- poziţii corporale adecvate;
- eliminarea surselor de distragere a atenţiei.
Implicare personală responsabilă
- capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-şi cunoască condiţiile corespunzătoare);
- participare activă în menţinerea sănătăţii;
- informaţii corecte cu privire la satisfacerea trebuinţei de somn;
- practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de somn.
Somn suficient
- obţierea unor ore suficiente de somn;
- calitate corespunzătoare a somnului.

Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Animalele deprivate de somn mor. Lipsa somnului
poate afecta sănătatea şi chiar viaţa oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de
Cancer a indicat o creştere a riscului de deces de 1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase
care au dormit doar 6 ore pe noapte, faţă de persoanele care au dormit 7-8 ore pe noapte.
Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său
pentru odihnă şi recuperare. Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în timpul
somnului.

Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării de
conştienţă, ci reprezintă o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor relaţii cu
mediul înconjurător. Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care creierul şi
corpul uman alternează între perioade foarte active şi perioade liniştite, dar în care activitatea
nu încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye
movements), considerat şi somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide (REM – rapid eye
movements) sau de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat de
unde lente, este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o activitate
corticală dinamică ce se dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia activităţii onirice.
Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau. Somnul lent constituie 60-
70 % din somnul total, iar somnul rapid se desfăşoară în procent de 30-40 %. În timp ce la
primul tip de somn undele EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine, somnul
rapid se caracterizează printr-o activitate electrică desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită
cercetărilor făcute se pot delimita exact cele două perioade de somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un
model ciclic, caracterizat prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale activităţii
electrice a creierului, mişcărilor oculare şi tonusului muscular.
Somnul NREM relaxează şi odihneşte muşchii şi corpul în general. În cursul lui, se
produce o scădere a temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale. Respiraţia se răreşte şi
devine foarte regulată. Acum se ştie că acest tip de somn este împărţit în patru stadii. Primul
dintre acestea (stadiul I) este o perioadă de somnolenţă, în care activitatea electrică a
creierului este similară cu cea din timpul perioadei de veghe. Este un stadiu în care persoana
se simte foarte relaxată şi poate avea senzaţia că visează, deşi este conştientă încă de tot ceea
ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce muşchii se relaxează, pot apărea tresăriri şi spasme
musculare, care uneori sunt suficient de intense pentru a alunga temporar somnul. Aceste
tresăriri mai violente se numesc „spasme mioclonice” şi sunt total inofensive.
Pe măsură ce somnul se adânceşte, se trece la stadiul II, în care apar şi modificări ale
electroencefalogramei, sub forma reducerii frecvenţei undelor acesteia. Stadiile I şi II de
somn NREM nu sunt decât niveluri tot mai profunde de somn, în care subiectul pierde
contactul conştient cu ceea ce se petrece în jurul său, dar poate fi trezit cu uşurinţă.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece la
stadiul IV, din care trezirea este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează, se
odihneşte şi se reface organismul din punct de vedere fizic. Acest stadiu este, de asemenea,
răspunzător de anumite fenomene nedorite ca sforăitul, somnambulismul, urinatul nocturn la
copii (enurezis) etc. Dacă o persoană este trezită pe timpul somnului profund îi trebuie mai
mult timp pentru a se trezi şi apoi continuă se se simtă mahmură, somnoroasă şi dezorientată
pentru o perioadă de 10 - 15 m minute numită şi inerţia somnului.
După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o uşoară
revenire către stadiul I, superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine inversă. Însă, în
loc să se ajungă la stadiul I şi subiectul să se trezească, se trece în timpul de somn paradoxal
(REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri şi contracţii musculare rapide, inclusiv ale
muşchilor globilor oculari, care alternează cu perioade de relaxare. Pulsul şi tensiunea
arterială prezintă variaţii importante în timpul somnului de tip REM. La electroencefalogramă
se înregistrează unde caracteristice care evidenţiază activitatea bioelectrică crescută a
creierului. Perioada REM (cu mişcări rapide oculare) este asociată cu activităţi extreme ale
creierului (care visează) pe când majoritatea muşchilor aparatului locomotor sunt paralizaţi.
Dacă persoana este trezită în această perioadă ea poate povesti cu multe detalii visul avut.
Toţi oamenii visează în timpul somnului REM, deşi nu toţi îşi amintesc visele. Dacă stadiul
IV al somnului NREM reface organismul din punct de vedere fizic, somnul de tip REM
reface şi odihneşte din punct de vedere mental, fiind foarte important pentru memorie şi
învăţare. Iată de ce este foarte înţelept ca, înainte de a se lua o decizie importantă sau de a se
rezolva o problemă dificilă, să se asigure un somn eficient.
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi
cercetători americani (N. R. Culler şi H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o
noapte are efecte asupra dispoziţiei şi memoriei la persoanele normale, iar lipsa somnului
REM duce la scăderea eficienţei şi capacităţii de integrare. Persoanele respective deveneau
confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o creştere marcată a apetitului, cu un câştig
corespunzător în greutate.
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt
neodihniţi fizic, au tendinţa de a se retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi
prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia unor simptome fizice. Cercetările au indicat că
organismul acordă prioritate somnului profund atunci când are de ales între acesta şi somnul
cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia după aceea nevoia de
somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa 90-
120 minute (60-90 minute somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot acest ciclu
se repetă de cca 4-6 ori în cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte. Somnul
de tip REM predomină în timpul somnului de dimineaţă, iar somnul profund (stadiul IV)
predomină în timpul somnului de după-amiază şi seară.
 Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă
acestea nu sunt, în mod normal, prea mari.

Reglarea somnului
S-a evidenţiat o interrelaţie între două mecanisme cerebrale antagoniste care activează
sau suprimă intermitent centrii nervoşi superiori controlând starea de veghe/somn. Sistemul
reticulat conţine celule speciale care au rol activator. Ele sunt informate prin impulsuri
nervoase provenite de la receptorii vizuali, auditivi şi tactili. Activitatea corticală (din stările
emoţionale sau din procesul gândirii) stimulează de asemenea celulele din zona reticulată.
Catecolaminele, precum noradrenalina sunt şi ele implicate în menţinerea stării de vigilenţă.
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii
specializaţi din bulb, punte şi mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri
provenite de la niveluri inferioare (exemplu: sunete, stimuli luminoşi, durere) sau superioare
(gânduri). De asemenea, emoţiile, prin sistemul limbic, pot influenţa zona responsabilă cu
inducerea somnului.
Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un mediu
liniştit, fără lumină puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea sistemului
reticulat.

Ritmul circadian şi reglarea ciclului veghe-somn

În reglarea ciclului veghe-somn este implicată şi glanda pineală (epifiza). Se ştie
faptul că glanda pineală, în afară de faptul că este cea care impune ritmul şi cea care
înregistrează trecerea timpului, este un organ fotosensibil, care interpretează mesajele
senzoriale transmise de retină. Ea descifrează mesajele lumii înconjurătoare, cum ar fi ciclul
lumină-întuneric al zilelor şi nopţilor, dar şi schimbările care au loc în fiecare anotimp,
traducându-le în mesaje hormonale pe care le trimite întregului organism. De aici rezultă un
bioritm intern zilnic numit ritm circadian. Perioada necesară traversării unui singur ciclu
complet al ritmului circadian se numeşte perioadă de ritm şi reprezintă, de obicei, o zi.
Secreţia de melatonină a glandei pineale atinge punctul maxim în timpul nopţii. Acesta este
unul din modurile în care epifiza stabileşte comunicarea cu alte organe având rol de
măsurator al timpului zilnic pentru întregul organism. Ea are un mare potenţial antioxidant
distrugând radicalii liberi din corp care sunt răspunzători de afecţiunile degenerative (cancer,
maladia Alzheimer, boala Parkinson). Cea mai importantă calitate a melatoninei este cea de
revitalizare a întregului sistem endocrin aşa cum a demonstrat experimental cercetătorul
elveţian Walter Pierpaoli (transplantând glanda pineală a unui şoarece tânăr la altul bătrân,
acesta şi-a recâştigat vitalitatea, prelungindu-i-se viaţa cu 25 procente din durata medie de
viaţă, iar când a transplantat glanda pineală a unui şoarece bătrân la altul tânăr, acesta a
îmbătrânit rapid). De asemenea a fost demonstrată experimental oprirea în evoluţie şi chiar
remiterea cancerului, adaptarea mai rapidă la modificarea fusului orar, scăderea colesterolului
în sânge, sub influenţa melatoninei. Ea stimulează timusul care joacă un rol esenţial în
funcţionarea sistemului imunologic, având rol opus cortizonului (generat de suprarenale pe
timpul acţiunii agenţilor stresori) şi explicându-se astfel rezistenţa la situaţiile stresante la
tineri (la care acest hormon este la nivelul optim).
Scăderea producţiei de melatonină (datorită stresului acumulat odată cu vârsta)
semnalizează sistemului endocrin să producă mai puţini hormoni sexuali, care conduce în
timp la atrofia organelor sexuale însoţită de scăderea interesului pentru actul sexual şi a
performanţelor pe timpul acestuia (atât la bărbaţi cât şi la femei).
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din
celulele oganismului uman, prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii liberi
aduşi prin alimentele cancerigene sau produşi prin acţiunea agenţilor stresori. Când este
produsă în cantităţi suficiente (pe timpul nopţii) asigură un somn profund şi eficient, iar o
producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii arteriale,
glicemiei, vitalităţii, stării psihice, sistemului endocrin, însoţite de insomnie. Prin folosirea
somniferelor se poate induce somnul, dar celelalte simptome rămân neschimbate. Revenirea
capacităţii de secreţie a melatoninei de către glanda pineală, va reseta ceasul biologic şi va
restaura întreg echilibrul fiziologic al organismului celor ce schimbă fusul orar sau lucrează
în ture.  
Starea de atenţie şi de performanţă este afectată de ritmul cicardian, controlat de
hipotalamus şi poate fi observat prin analiza evoluţiei temperaturii corpului. Astfel nivelul cel
mai jos al funcţionării corpului este între orele 3-5 dimineaţa (când alături de temperatura
corpului, sunt pe nivel minim, atenţia şi performanţa), iar la persoanele care lucrează noaptea
somnolenţa este maximă. Atunci există riscul accidentelor de muncă. Maximum de atenţie şi
performanţă este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un al doilea minim între orele 3-5 după
amiază  şi un nou maxim între orele 9-11 seara.
Somnolenţa din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit
masa de prânz, dar dacă s-a servit prânzul, între aceste ore somnolenţa se exacerbează.

Necesarul de somn
Din raţiuni încă necunoscute, necesarul de somn este o chestiune extrem de personală.
Nu are legătură cu sexul (chiar dacă se crede că femeile ar dormi mai puţin), gradul de
inteligenţă sau cantitatea de exerciţiu fizic efectuată. Thomas Edison, marele inventator
american, se descurca cu numai 4-5 ore de somn pe noapte, în vreme ce Albert Einstein,
genialul om de ştiinţă, avea nevoie de cel puţin 9 ore ca să fie în formă.
Nevoia de somn variază însă în funcţie de vârstă. Un nou-născut doarme în medie 20
de ore pe zi, un copil de 6 ani, 10 ore, unul de 12 ani, 9 ore. Un adult are nevoie în medie de
7-8 ore de somn pe zi (cu variaţii destul de mari faţă de aceste medii), iar când durata
somnului este prelungită cresc semnificativ atât atenţia cât şi performanţele intelectuale,
emoţionale şi fizice pe timpul întregii zile. Somnul insuficient pe termen scurt duce la
degradarea treptată şi cumulativă a performanţelor intelectuale, atenţiei şi comportamentului.
În acelaşi timp creşte timpul de reacţie la evenimente, se reduce vigilenţa, gândirea devine
înceată şi confuză şi creşte durata rezolvării problemelor. Somnul insuficient pe termen lung
generează sau agravează problemele de sănătate, scurtând astfel speranţa de viaţă.
Experţii din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare pentru a
putea evidenţia dacă o persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare persoana
respectivă nu este somnoroasă, ci vigilentă şi odihnită, atunci a fost asigurat necesarul de
somn în noaptea anterioară.

Visele
În plin somn, inconştientul se întrerupe şi constiinţa ia act, pe neaşteptate, în mod
pasiv şi imprevizibil, de o serie de viziuni, de trăiri asemănătoare, dar şi deosebite de ceea ce
se întâmplă în stare de veghe. În desfăşurarea acestei trăiri frapează întotdeauna marea ei
diversitate. Uneori, putem visa mult, alteori puţin sau chiar deloc. Mai mult, visul poate fi
“lung” sau “scurt”, putem visa în fiecare noapte, sau numai din când în când, putem avea un
singur vis, două vise sau mai multe. Acesta este aspectul cantitativ al visului. Cât priveşte
latura lui calitativă, se are în vedere că visul poate fi “vag” sau “viu”, coerent sau incoerent,
omogen sau neomogen, logic sau absurd, plăcut sau neplăcut. Când e neplăcut vorbim despre
coşmar. Bipolaritatea visului are însă numai un caracter abstract şi didactic, deoarece de cele
mai multe ori visul cuprinde simultan şi succesiv caracteristici contrarii, adică el poate fi
coerent şi incoerent, logic şi absurd, clar şi confuz.
 Cercetările neurofiziologice moderne au adus multe clarificări, arătând că procesele
bioelectrice din creier au altă evoluţie în stare de somn decât în stare de veghe şi că visele
apar mai mult în condiţiile somnului paradoxal atunci când anumite porţiuni ale scoarţei
crebrale sunt excitate şi când unele engrame (urme, depozite ale memoriei) sunt reactivate.
Materialul informaţional din care este alcătuit visul are ca sursă experienţa proprie. În
consecinţă, orbii nu pot visa cu imagini vizuale. Există cazuri când oamenii declară că au
visat locuri pe care nu le-au văzut niciodată. Realitatea este că anumitor fapte, în stare de
veghe, nu li se acordă importanţă, ele nu sunt conştientizate, dar în stare de somn devin
dominante pentru că, ceea ce în timpul stării de veghe a fost un reflex extrem de slab şi izolat,
în timpul somnului poate deveni un stimul puternic. Se ajunge astfel la ideea că mecanismul
visului este condiţionat atât de influenţa stimulilor externi care transmit atenuat senzaţii
“obiective” din mediul încojurător cât şi de stimulii interni care transmit impulsuri spre
creier.
De fapt, cauzele viselor sunt extrem de variate, între ele numărându-se preocupările,
grijile, sentimentele, care pot să se reactiveze în somn şi să se propage în vis. De exemplu, în
preajma unui eveniment aşteptat, vom visa cu siguranţă ceva în legătură cu el. Iată de ce
psihanaliza susţine nu fără temei, că dorinţele noastre ascunse şi trebuinţele reprimate de
conştiinţă răbufnesc în vis.
I. P. Pavlov consideră că visul este o expresie a manifestărilor anumitor “puncte de
veghe speciale, existente pe aria corticală cufundată într-o stare de inhibiţie” specifică stării
de somn.
Pe baza tuturor experimentelor întreprinse s-a conturat pînă la urmă disciplina
ştiintifică obiectivă despre vise. Cercetătorii, urmărind cronologia, ritmicitatea si durata celor
două tipuri de somn pe parcursul unei nopţi ajung la explicaţii senzaţionale. Mai întâi se
constată că de fapt toţi oamenii visează, fără excepţie, chiar şi cei care neagă că ar visa. La
aceştia însă negarea este efectul unei amnezii de trezire. În al doilea rând s-a ajuns la părerea
că faza de somn rapid, paradoxal, deci somnul cu vise, este esenţială, vitală, strict necesară.
Cu alte cuvinte, nici nu se poate trăi fără vise. Nici oamenii, dar nici animalele nu pot să
renunţe la ele. Aceasta, pentru că visele sunt atât biologic, cât şi psihologic, utile. Subiecţii
care nu au fost lăsaţi să viseze, fiind treziţi ori de câte ori aveau mişcările oculare
simptomatice pentru activitate onirică, deşi dormeau cantitativ suficient au suferit unele
tulburări de tip nevrotic.
Necesitatea absolută de a visa a fost demonstrată de profesorul Michel Jouvet, de la
facultatea de medicină din Lyon. În acest scop el a supus unor experienţe radicale de “lipsire
de vise” nu oameni, ci, pisici. După doar o săptămână nevoia de a visa a fost totală, subiecţii
nemaiputând să se autocontroleze. În continuare el extirpează la 65 de pisici partea tânără a
creierului (neocortexul), lăsând neatinse părţile străvechi (paleocortexul) adică centrul
viselor. Rezultatul a fost că animalele visau continuu, ceea ce dovedeşte că visele au apărut
pe o anumită treaptă a evoluţiei şi că ele constituie forme atavice, legate de structuri vechi ale
creierului, dar foarte necesare vieţii.
Iată cum şi misterele viselor se destramă tot mai mult. Cu alte cuvinte în vise nu
există nimic supranatural.
Coşmarul este un vis cu imagini terifiante şi halucinaţii hipnagogice. Provoacă
spaimă subiectului, mai ales prin imposibilitatea acestuia de a fugi de pericole, ca urmare a
inhibiţiei reflexelor monosinaptice spinale. Coşmarurile apar mai ales în situaţii stresante,
după ingestia de alcool, barbiturice şi tranchilizante.
Hipnoza reprezintă o stare de conştienţă modificată asemănătoare somnului. Este un
fenomen încă neelucidat, dar se ştie că se bazează pe sugestibilitate. Cercetările moderne de
psihofiziologie atestă ideea că hipnoza se aseamăna mai mult cu starea de veghe decât cu cea
de somn. Tehnica hipnozei se bazează, în toate cazurile, pe diferite procedee sugestive. Într-
un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt sugestionabili. Dar sugestibilitatea diferă de la un
individ la altul în funcţie de particularităţile psihice ale persoanei, vârstă, sex, experienţă de
viaţă, grad de cultură, capacitate de discernământ etc. Deşi ştiinţa nu poate încă explica în
întregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic se atribuie funcţiei reglatoare a limbajului,
capacităţii de sugestibilitate a subiectului şi, după unii autori, chiar particularităţilor deosebite
pe care le-ar poseda hipnotizatorul. În hipnoză, activitatea psihică nu dispare, dar au loc
fenomene de concentrare maximă asupra celor sugerate. În aceste condiţii subiectul poate
executa o serie de acţiuni automatizate şi chiar adoptă poziţii mai puţin confortabile
asemănătoare cu starea de catalepsie. Acest fapt se datorează inhibiţiei realizată la nivelul
creierului, consecutiv cu menţinerea unei singure zone de excitabilitate prin intermediul
căreia se exercită influenţe asupra subiectului.
Atunci când se provoacă un somn hipnotic, el se poate transforma în somn natural
dacă se întrerupe sau slăbeşte legătura dintre hipnotizator şi hipnotizat. Trecerea se poate face
şi invers: de la somnul natural la somnul hipnotic. Un astfel de caz se poate manifesta şi
atunci când omul vorbeşte în somn şi îi sunt adresate întrebări pe un ton potrivit, legate de
conţinutul visului. Dacă cel care doarme răspunde, somnul natural se transformă în somn
hipnotic şi se acţionează prin sugestie. În felul acesta se poate recurge la sugestia hipnotică în
scopul înlăturării unor deprinderi şi înclinaţii negative din comportamentul copiilor. Unii
oameni bolnavi pot fi învăţaţi să se autohipnotizeze, în aşa fel încât atunci când se apropie
criza, să-şi provoace o stare de hipnoză. Spre exemplu, bolnavii de astm, când simt că se
apropie criza îşi provoacă un somn hipnotic, iar criza dispneică nu mai are loc, iar bolnavul se
trezeşte automat (după circa un sfert de oră).
Tot prin metode de autosugestie, bolnavii pot obţine starea de relaxare, atât de
necesară pentru controlul durerii.
Apreciind utilitatea practică a hipnozei, o serie de specialişti o aplică cu succes în
stomatologie, psihiatrie, chirurgie, logopedie. S-a creat chiar o disciplină aplicativă numită
hipnologie. Astfel, hipnoza este folosită ca adjuvant în tratamentul nevrozei astenice, a
obsesiilor, a ticurilor, a insomniei, a bâlbismului (bâlbâiala), a alcoolismului. Dar cel mai
mult, cu rezultate excelente, este folosită în terapia durerii.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Fiinţa umană consacră o parte importantă a vieţii somnului şi odihnei.

ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se
completează resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului,
fie în ficat - acidul lactic, fie în rinichi, organ excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească energia
necesară activităţii cotidiene.
In timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea
metabolismului bazal, a tonusului muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii arteriale.
Sporeşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Se cunosc două tipuri de somn: somnul lent, clasic sau ortodox, şi somnul paradoxal cu
activitate rapidă corticală.
Somnul lent reprezintă o veritabilă perioadă de odihnă pentru organism (numai parţial
pentru creier), are un rol reparator, restaurator, fortifiant, cu funcţie în creşterea şi reînnoirea
ţesuturilor corporale.
Somnul rapid, paradoxal, este important pentru refacerea creierului (creşte fluxul sanguin în
creier).
 Visele se produc în somnul paradoxal. Cei treziţi din somnul paradoxal îşi amintesc
precis conţinutul visului cu detalii.
In alte faze, îşi amintesc greu sau deloc.
Ciclul de somn este constituit din perioade de somn lent, care pe măsura înaintării în
noapte îşi pierde din calitatea de somn profund şi din perioada de somn rapid.
Variaţiile în producerea ciclurilor de somn sunt mari de la individ la individ.
Pentru a se menţine starea de independenţă este necesară respectarea ritmului somn-
veghe.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn

Biologici - vârsta.
Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:
- copilul, în timpul creşterii, are nevoie de mai multe ore de somn,
care se diminuează progresiv până la vârsta adultă, când se stabilizează
- la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne
nemodificată, se modifică calitatea somnului (superficial, dificultăţi de
adormire, frecvenţa trezirilor nocturne, facilitatea aţipirilor diurne);
- necesităţi proprii organismului.
Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi puterea de
muncă, în timp ce altele necesită un număr mare de ore de odihnă şi somn.
- activitatea.
O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator.
- alimentatia.
Fluctuatiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afecteaza paternul de
somn.
- deprinderi legate de somn.
Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se ţină
seama; culcarea la aceeaşi oră, somnul nocturn, confortul, unele deprinderi
înainte sau la culcare cum sunt: lectură plăcută, baie caldă, băutură caldă
sau rece; la copii, poveştile sau jocul cu jucăria preferată favorizează
somnul.
- ritmul veghe-som.
Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este
legată de alternanţa zi-noapte. Schimbarea acestei alternanţe poate explica
perturbările funcţiei veghe-somn apărute la speologi, cosmonauţi,
muncitori care lucrează în ture. Această perturbare veghe-somn atrage
după sine perturbarea numeroaselor sisteme biologice. Somnul nocturn
este mult mai odihnitor decât cel diurn.
- capacitatea de a te destinde.
Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice; relaxarea fizică şi
psihică favorizează instalarea somnului; dacă nu se eliberează de acestea,
este posibil să adoarmă cu mare greutate.
- stilul de viaţă
Modul de viaţă al oamenilor este diferit şi prezintă în componenţa lui
comportamente dezirabile sau indezirabile, unele dintre acestea
influenţând cantitatea şi chiar calitatea somnului.

Psihologic - anxietatea, teama, neliniştea, stresul emotional.

Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin conştientă, care produce o
puternică tensiune interioară, manifestată prin nesiguranţă şi tulburări
 neurovegetative, modifică, calitatea şi cantitatea somnului.
- substantele psihoactive (alcoolul,drogurile, cafeaua, ceaiul, unele
medicamente influenteaza cantitatea si calitatea somnului;
- somniferele altereaza calitatea somnului.

Sociologic - programul de activitate:

Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn
modificat; aceasta influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară
organismului.
- locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi
liniştea locului de odihnă pot modifica repausul şi somnul.

Manifestări de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără
întreruperi si fără coşmaruri, stare de relaxare).
Somnul - durata- in funcţie de vârstă:
- sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze
încă de la o lună şi se desăvârşesc la vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore
noaptea, 2 ore ziua.
- copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade
de somn, ziua. La trei ani, al doilea episod de somn diurn este eliminat.
- preşcolarul :totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10
şi 11 ore, zilnic.
- şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari
variaţii individuale.
- adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece o
perioadă mai lungă culcat în pat.
- adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de
somn. Dacă unele persoane au nevoie de 9 ore de somn pentru a se
recupera, altora le sunt suficiente numai 6 ore, zilnic.
- calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu
uşurinţă şi se trezeşte odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat
după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-a, organizarea este ca la adult.
- vise agreabile, plăcute.
Perioade - pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate
de repaus trebuie intercalate cu perioade de repaus;
- durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea
judicioasă în raport cu activitatea depusă şi necesităţile organismului au un
efect binefăcător, recreativ asupra organismului. Exemplu: pauza după ora
de curs.
Perioade - este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade
de de relaxare şi timp liber, care să permită refacerea forţei fizice şi a
relaxare şi capacităţii intelectuale. Exemplu: vacanta elevilor.
timp liber
Modalităţi - din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi complexitate
 folosite vor fi adesea cele mai adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate
pentru modalităţile care nu oferă posibilitatea destinderii şi nu contribuie la
odihnă şi menţinerea sănătăţii.
relaxare - cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice - activităţi
intelectuale; după activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni

- menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile persoanei;

- observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile organismului şi
munca depusă;
- îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit;
- îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii,
demonstraţii, material documentar.
Reguli pentru păstrarea capacităţii de odihnă şi somn

Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obţinerea unui somn odihnitor
şi să informeze clienţii despre rolul comportamentelor sanogene în păstrarea ritmului veghe-
somn. Problemele de somn sunt adesea rezultatul unor proaste deprinderi de somn, care cu
timpul devin o parte importantă a vieţii cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obţinerea unui somn de calitate:
- activitate moderată: exerciţiul fizic în cursul zilei (atleţii beneficiază de mai mult somn
decât ceilalţi oameni);
- respectarea cu stricteţe a orelor de culcare şi de trezire, chiar şi în week-end sau în vacanţă;
oamenii sunt programaţi să funcţioneze după principiul obişnuinţei;
- respectarea, pe cât posibil, a principiului regularităţii în toate activităţile desfăşurate,
inclusiv în domeniul alimentaţiei;
- evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în repaus; o masă
de seară uşoară, cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare este ideală;
- evitarea alcoolului, cafelei, ceaiului chinezesc sau rusesc şi oricărui alt drog; acestea
suprimă somnul de tip REM.
- evitarea programelor TV cu tentă emoţională puternică, a lecturilor tensionate şi a
discuţiilor în contradictoriu;
- plimbări liniştite în aer curat însoţite de exerciţii de respiraţie;
- băi calde (nu fierbinţi);
- dormitor aerisit, cât mai liniştit şi mai puţin luminos cu putinţă (dacă zgomotul e o
problemă, dopurile pentru urechi sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi textile
aplicate pe ochi, pentru a împiedica lumina nedorită să producă disconfort); temperatura din
cameră trebuie să fie plăcută;
- practicarea unor exerciţii de relaxare: relaxarea minţii înlătură gândurile şi grijile acumulate
pe parcursul unei zile care pot ţine pe cineva treaz mai mult decât orice altceva. De aceea,
este foarte utilă concentrarea minţii asupra unei teme unice. Meditaţia pe teme spirituale cu
deconectarea de la lumea reală oferă apoi, cel mai bun somn.
În completarea regulilor de mai sus:
- nu este bine să luptăm cu oboseala; persoana obosită trebuie să meargă imediat la culcare;
- nu este bine să ne culcăm dacă nu suntem obosiţi; acest lucru nu va face decât să ducă la
deprinderi proaste, ca de exemplu statul întins în pat şi privitul tavanului în gol. Patul trebuie
asociat cu somnul; conversaţiile telefonice, uitatul la televizor, cititul etc., vor asocia patul cu
alte activităţi şi vor programa creierul în direcţii greşite;
- unele persoane consideră că ţigările îi ajută să se relaxeze, dar de fapt nicotina este un
stimulent care va accentua starea de veghe;
- alcoolul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. El poate ajuta la adormire, dar mai
târziu somnul va fi întrerupt. Alcoolul distruge paternul de somn, iar în dimineaţa următoare
va determina stare de oboseală şi dureri de cap;
- învăţarea tehnicilor de relaxare poate fi o soluţie salvatoare.
Somnul este, fără îndoială, marele restaurator. În timpul somnului, celulele se divid şi
dau naştere altor celule, cu o viteză dublă faţă de cea din timpul perioadei de veghe; de aceea,
cei care îşi păstrează capacitatea de a performa un somn de calitate se menţin tineri mai mult
timp. Se spune că dacă dormi mult trăieşti mult, dacă dormi puţin trăieşti puţin. Adevărul este
că fiecare individ are necesarul lui de somn pe care trebuie să-l obţină, dar importantă este
mai ales calitatea somnului.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă:
- insomnie/ hiposomnie,
- hipersomnie,
- disconfort/ incomoditate,
- fatigabilitate.
Insomnia

= dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.

Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul de
insomnie se referă la hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la fragmentarea
somnului şi/sau alterarea paternului de somn, ca şi alterare a calităţii somnului. Există multe
forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă
prin lipsa de somn sau prin reducerea duratei şi a profunzimii somnului, având drept
consecinţe dereglarea proceselor metabolice de refacere desfăşurate în timpul somnului. Când
în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează diverse afecţiuni cronice. Organele
afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea lor, dar la o frecvenţă mai
mică decât în mod normal, ceea ce duce la crearea unei stări de alertă şi hiperexcitaţie
cerebrală. Datorită acestor informaţii, creierul se comportă în permanenţă ca şi cum individul
ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se instalează starea de somn. Fiind dereglate circuitul
energetic şi impulsurile nervoase cerebrale, metabolismul de bază nu mai asigură refacerea şi
regenerarea organismului. Acumularea permanentă a oboselii şi lipsa de odihnă întreţin
cercul vicios al insomniilor.

Surse de dificultate
Fizice:
- surmenajul fizic şi intelectual;
- sedentarismul şi lipsa de activitate;
- regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
- stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
- prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
- consum excesiv de alcool sau droguri;
- consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea,
ceaiuri, energizante, sucuri etc.;
- administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect
asemănător;
- administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
- dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:
- stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);

Sociologice:
- schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea
continentului şi fusului orar etc.);
Lipsa de cunostinte: insuficienta cunoastere de sine si a mediului inconjurator.

Manifestări de dependenta

Somn - numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn - durata totală de 6 ore;
perturbat - insomnii iniţiale - pacientul adoarme foarte greu după care doarme până
dimineaţa
- insomnii terminale - după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate
adormi
- calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
- insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la
cateva saptamani ;
- insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la
intervale de timp neregulate ;
- insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut
dormi cel putin cateva nopti pe saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :
- insomnii dormiţionale - apariţia multiplelor perioade de veghe, care
survin în timpul nopţii, fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme
îndelungată, sunt chinuitoare; aceste treziri pot fi după vise cu conţinut
neplăcut sau coşmaruri;
- insomnii predormiţionale - stare de veghe prelungită până la instaurarea
somnului;
- insomnii post-dormiţionale - survin la vârstnici şi mai ales la cei care se
culcă la ore timpurii.
Aţipiri în - pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi
timpul zilei numărul lor, ele pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii
pacienţi dorm în timpul zilei şi somnul de noapte este de scurtă durată, dar
totalizează numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
Coşmaruri - vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat,
adoarme din nou cu greutate.
Somnam- - tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble
bulism prin cameră, străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări
dezordonate, nu vorbeşte, nu răspunde la întrebări; după un timp se întoarce,
se culcă, adoarme.
Apatie - lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp
îndelungat în căutarea somnului.
Pavor - stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii;
 nocturn pacientul se trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are
privirea rătăcită, încearcă să fugă; după câteva minute, această stare dispare,
pacientul adoarme.

Nelinişte - teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând

odihna pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa
pacientului contrar voinţei, unor reprezentări, idei, sentimente pe care se
străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind
convins de realitatea lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin
nelinişte, frământare; adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit
de depresie - toată noaptea.
tristeţe
Diminuare a Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este diminuată,
puterii de are gesturi nesigure.
concentrare
Oboseală Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi
încercănaţi, vorbire tremurată, tremurătura extremităţilor.

Intervenţiile asistentei medicale -pacient cu insomnie

Obiectiv Intervenţiile autonome şi delegate

- învaţă pacientul să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii
câteva minute înainte de culcare;
- oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
Pacientul să
- învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva
beneficieze de
minute, să citească, să asculte muzică, apoi să se culce din nou;
somn
- identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
corespunzător
- observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a
cantitativ şi
celorlalte nevoi;
calitativ
- întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
- administrează tratamentul medicamentos;
- observă efectul acestuia asupra organismului.

În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu recomandă

trei etape terapeutice în lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului - menţinerea orarului de somn, evitarea somnului diurn,
desfăşurarea unor activităţi fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara şi
activităţilor excitante de tipul vizionării TV sau folosirii Internetului, aerisirea camerei etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul respectivelor
disfuncţii somatice. De exemplu, nu ne putem aştepta să doarmă eficient o persoană cu
obstrucţie nazală care nu poate respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante şi necesită diagnostic şi tratament
de specialitate. Vor fi folosite tehnici de meditaţie, placebo-terapie, ceaiuri sedative,
medicaţie de specialitate, dar numai sub îndrumarea medicului.
 2. Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.

Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a
obişnuinţei şi a lipsei de griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au
nici o explicaţie morfologică, neexistând modificări organice cunoscute. S-au descris forme
“esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează mult (de la ore la zile) nu se
însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.
De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut
faptul că hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât şi în
calitatea somnului. Una dintre formele hipersomniei este narcolepsia.
Surse de dificultate:
- tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
- disfunctii ale sistemului nervos autonom;
- abuzul de alcool sau de droguri;
- tumori ale creierului;
- traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
- anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
- diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie,  encefalita,  epilepsie
sau obezitatea;
- predispozitia genetica la hipersomnie;
- hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza
cunoscuta (afecteaza de obicei adolescentii si adultii tineri);
- sindromul Kleine-Levin - tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie
recurenta.

Manifestări de dependenţă

Somn - numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se
modificat exclud condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau
insomnii, care necesită o recuperare de somn);
- calitatea somnului;
- se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei.
Durata, modul de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii
cauzale.
Somnolen- - aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare brutalitate,
ţa (accese laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de
de somn inversări ale ritmului nictemeral.
diurn)
Letargia - hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin
excitaţii violente, păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura
ore, zile, luni ani. Funcţiile vitale sunt diminuate.
Narcolep- - supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică şi se
sia manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins.
Aceste „accese de somn” apar brusc, în plină activitate şi sunt cauzate se pare, de
alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de narcolepsie este somnoroasă
în timpul zilei şi se „prăbuşeşte” în stare de catalepsie. Catalepsia este o stare de
prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul emoţiilor, fără pierderea stării de
conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la atacul paralitic. Se presupune că
“adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul este declanşat de prezenţa
 emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în timpul râsului), s-a apreciat
de către oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul
limbic, ştiindu-se deja faptul că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai
ales în emoţiile puternice. Pacientul este confuz şi nu poate face diferenţa între vis şi
realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire,
asociate cu halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile
reprezintă forme patologice ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar
diabet etc.
Apneea de = fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.
somn Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral.
Somnul paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest
nivel, neuroni care ratează transmiterea influxului nervos către muşchii respiratori.
În consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur şi simplu
să respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu
unde lente, în condiţii de tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte
trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în somnul REM. Apneea obstructivă
se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii negative
instalate. Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei exagerate şi conduce atât
la alungirea căilor respiratorii, cât şi la mărirea lumenului acestora. Atunci când
oxigenarea sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie cerebrală, moment
în care persoana se trezeşte. De asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi
în circulaţia pulmonară.
Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu
obezitate sunt mai expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor
din somn automatisme gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de
adormire. Unele sunt manifestări motorii precum mioclonii fiziologice, tresăriri,
spasme tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul), iar altele
sunt manifestări psihosenzoriale (iluziile şi halucinaţiile hipnagogice).
Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.
Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de
somn, se modifică organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea - somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la aparitia unor
de somn simptome specifice, afectand mentalul individului, dar si capacitatile sale fizice.
Comporta- - lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
ment
verbal şi
nonverbal
Oboseala - stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivita- - starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea
te efectuării unor activităţi fizice.

Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu hipersomnie

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să Asistenta medicală:
beneficieze de un - identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza
număr de ore de somn hipersomniei;
 corespunzător vârstei - identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor
cauzatori;
- creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte
pacientul pentru a-şi recăpăta echilibrul psihic;
- observă şi notează toate schimbările care survin în starea
pacientului;
- administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, - identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
cooperant - elaborează împreună cu pacientul un program de activitate,
care să corespundă stării pacientului şi posibilităţilor
organismului;
- observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de
veghe şi somn.

3. Disconfort/ Incomoditate
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.

Surse de dificultate
Surse de - afecţiuni organice - cerebrale, endocrine, constrângeri fizice,
ordin fizic dezechilibre, durerea, surmenajul;
- constrageri fizice,
- surmenajul.
Surse de - afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere,
ordin separare
psihic
Surse de - eşecul funcţiei,
ordin - anturaj inadecvat,
social - temperatura, ambianţa inadecvată,
- creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Lipsa - cunostinte insuficiente despre sine si mediu
cunoaşteri
i

Manifestări de dependenţă
Iritabilitatea - imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se
comporta liniştit şi adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă - stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort - Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză - transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri - suferinţă fizică;
Contracturi - contracție musculară involuntară și persistentă determinată de
musculare poziţia incomodă.

Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu disconfort

Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate
Pacientul să - discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului
beneficieze de confort (teamă etc);
fizic şi psihic - favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i
pot determina disconfortul şi iritabilitatea;
 - creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile purtate;
- facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei;
- aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de
satisfacţie;
- observă şi notează schimbările.

4. Fatigabilitate
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.

Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul,

tulburările de gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe,etc. .

Manifestări de dependenţă
Facies - palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul - rar, lent, slab bătut;
Tensiunea - tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul - somnolenţă diurnă;
Aspectul - palide, transpiraţii reci;
tegumentelor
Starea psihică - plictiseală, apatie;
Vorbire - lenta, greoaie;
Greutatea corpului - scăderea acesteia;
Astenie - scăderea forţei;
Oboseala - senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare
nervoasă şi musculară;
Tremor al membrelor - mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.

- Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu oboseală

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să fie - identifică cauza oboselii;
odihnit cu tonusul - ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene;
fizic şi psihic bun în - observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor
decurs de … zile organismului;
- stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei
care îl îngrijesc;
- învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare;
- ajută la aplicarea corectă a acestora;
- observă şi notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada somn-
odihnă, comportamentul pacientului;
- administrează medicaţia indicată de medic, observă efectul
acesteia.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi fundamentale.

A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie cauzata
de somnolenta accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi
hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se misca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activitate,
efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala determinate de somnolenta
patologica si insomnie cronica.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si insomnie .
A evita pericolele
•risc de expunere si vulnerabilitae crescuta prin oboseala, somnolenta, tratamente specifice.
A acţiona conform credinţelor si valorilor sale
•afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale cauzata de oboseala si
degradare spirituala prin somn agitat ,vise urate.
A se realiza
•restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profesional
datorită lipsei de somn si odihnei.
A se recrea
• oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau renunţarea la
activităţi şcolare şi a preocupărilor intelectuale.
-

PROCES DE INGRIJIRE/NURSING

Culegere de date
- vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpreatrea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in
comportamentele verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri musculare,
facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A. si a pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de
gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul,
esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.

Planificarea ingrijirilor

Obiective:
Pacientul:
- sa-si reduca disconfortul;
- sa-si amelioreze starea generala;
- sa-si recupereze orele de somn;
- sa efectueze exerciti de relaxare;
- sa exprime stare de confort;
- sa indeplineasca activitati zilnice dupa activitati zilnice dupa ritm, dorinta, intensitate.

Interventii:
Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de somn şi
odihnă ale pacienţilor spitalizaţi
-importanţa modificărilor depinde de starea fiziologică şi psihică a pacientului şi de locul
unde este plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să
le supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să recunoască semnele care
indică nesatisfacerea nevoii de odihnă, să depisteze cauzele şi să le îndepărteze.
Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:
- închiderea uşilor la saloane;
- reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V.,
compresoare etc.);
- purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
- evitarea discuţiilor cu voce tare, a trântitului uşilor -manipularea cu grijă a cărucioarelor, a
truselor cu instrumente şi a materialelor de curăţenie (găleţi) .

Asigurarea confortului:
- diminuarea surselor de iritaţie fizică;
- atenuarea durerii;
- asigurarea unei bune igiene corporale;
- asigurarea lenjeriei de pat curată şi uscată;
- asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
- adoptarea unei poziţii comode, pe saltele confortabile;
- diminuarea intervenţiilor de îngrijire în perioadele de somn;
- promovarea unei activităţi zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
- crearea unui mediu de siguranţă fizică şi psihică (bare laterale la pat, lumină de veghe);
- sfătuirea pacientului să-şi golească vezica urinară înainte de culcare.
Favorizarea ritualurilor adormirii:
- aerisirea salonului;
- exerciţii de relaxare;
- citit;
- privit la televizor.
 Educaţia pacientului:
- stabilirea unui orar de somn şi odihnă;
- explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea evitării
factorilor care influenţează somnul şi odihna (oboseala, stresul, cafeaua, alcoolul, mediul cu
supraîncărcare de stimuli senzoriali).

Exerciţii de relaxare

Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate,

model bazat pe prezumţia că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi dacă
vrea să înveţe o anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur. Dacă
pacientul îşi manifestă dorinţa de a învăţa, asistenta îi va prezenta o vedere generală asupra a
ceea ce i se va cere sa facă. I se va arăta cât de important este ca grupele mari de muşchi şi
articulaţiile să nu fie încordate şi în tensiune; în timpul aplicării tehnicii de relaxare, asistenta
va folosi o voce calmă, liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
- să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-o poziţie
confortabilă
- să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit şi fericit
- să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
- să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
- să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
- să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe aceeaşi
durată); se începe de la labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la cap, în felul
următor:
- se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
- se încordează şi se relaxează gleznele;
- se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit foarte
grele, iar salteaua le presează în sus;
- se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar apoi se
relaxează. Tehnica include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se efectuează
mişcări de flexie şi extensie ale degetelor de la mâini. Din când în când, i se sugerează
pacientului că salteaua îi presează spatele, coatele sau o altă parte a corpului, acest lucru
dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute. Metoda
este deosebit de eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi: dimineaţa
la trezire, înainte de prânz, înainte de cină şi înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a
pacientului în intervalele dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este meditaţia.

Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizaţiei Alertnes

Solution)

Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi
următoarea metodă de calcul:
- se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii şi apoi totalul / săptămână;
- i se cere să-şi amintească una din zilele de maximă performanţă şi atenţie şi apoi să noteze
numărul de ore dormite în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind durata optimă a
somnului de noapte = n); dacă nu îşi aminteşte numărul de ore dormite, va trece valoarea
implicită de 8 ore, care este durata medie de somn pe o noapte;   
- deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite  - 7 x n
Exemplu: luni = 6;  marţi = 5;  miercuri = 7; joi = 6;  vineri = 5;  sâmbătă = 8; duminică
= 6 total ore / săptămână = 43 ore
Deficitul de somn = 43 - (7 x 8) = -13 ore 
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopţi.
Dacă diferenţa este pozitivă însemnă că persoana se odihneşte suficient şi trebuie să continue
acest stil de viaţă. Dacă diferenţa este negativă înseamnă că are un deficit de somn şi va
trebui să se culce cu 1 sau 2 ore mai devreme sau să adauge câte 1 oră de somn după prânz
până când diferenţa va deveni pozitivă.

Evaluarea ingrijirilor:
Se va referi la :
- numarul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
- caracteristicile somnului:intrerupt sau nu, somn agitat, cosmaruri, vise;
- nivelul de odihna;
- durere si alte semne asociate;
- conditii de mediu ambiant;
- gradul de oboseala de peste zi;
- respectarea orelor de odihna;
- nivelul de cunostinte;
- alte semne variate.

8. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA Şl DEZBRĂCA

Definiţie:
Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca este o necesitate proprie fiinţei umane de a
purta haine adecvate în funcţie de circumstanţe (momentul zilei, activităţile preconizate),
pentru a-şi proteja corpul de rigorile climei (rece, cald, umiditate) şi pentru a-şi permite
libertatea mişcărilor.
Lipsa de îmbrăcăminte poate reprezenta o pierdere a libertăţii (când este obligat să poarte ceea
ce nu-i face plăcere) şi un mijloc de pedepsire.
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentaţia este un semn de sănătate. O îmbrăcăminte
bizară, stridentă, cu multe podoabe poate exprima chiar o boală psihică.

I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Fiinţa umană, spre deosebire de animale, pentru a supravieţui trebuie să poarte

veşminte. Pentru majoritatea societăţilor, omul se îmbracă din pudoare. Dacă hainele permit
asigurarea stării de bine şi protejarea intimităţii sexuale a individului, ele conferă, de
asemenea, o semnificaţie de apartenenţă la un grup, la o ideologie sau la un statut social.
 Din motive de sănătate, omul trebuie să îşi aleagă haine adaptate după circumstanţe şi
necesitate. Obiceiurile se schimbă de la o cultură la alta şi „limbajul” pudorii se manifestă
prin comportamente variate, lăsând îmbrăcămintea să joace un rol în acest sens.
Din motive estetice, veşmintele contribuie la expresia corporală şi participă la
comunicare într-un mod semnificativ: îmbrăcămintea poate deveni un element de comunicare
prin atracţia pe care o suscită între indivizi.
Justificarea alegerii veşmintelor se referă la aspectul fizic, respectarea personalităţii
proprii şi impresionarea celorlalţi, acceptarea propriei persoane într-un grup, afişarea
propriului statut si obţinerea unei satisfacţii personale.
Veşmintele pot deveni element de prelungire a personalităţii, alegerea unui ornament,
exprimând Individualitatea, sentimentul de demnitate şl autorespect.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Biologici •Vârsta:
- temperatura corpului variază în funcţie de vârstă; individul îşi procură
veşmintele adecvate pentru a se proteja împotriva variaţiilor temperaturii
mediului ambiant;
- copiii mici şi persoanele în vârstă au temperatură corporală mai coborâtă
decât persoanele adulte, deci trebuie să utilizeze veşminte mai călduroase
(copiii au tendinţă mai mare de pierdere a temperaturii datorită unui sistem
de autoreglare mai labil, fiind în dezvoltare, iar vârstnicii, datorită diminuării
funcţiilor organismului).
• Talie, statură:
- în vederea asigurării stării de bine, indivizii îşi aleg veşmintele în funcţie
de talie şi statură.
•Activitate:
- pentru confort şi libertatea în mişcare, indivizii în funcţie de activitatea
preconizata poartă veşmintele adecvate.
Psihologici • Credinţă: indivizii care aderă la o religie sau la ideologie poartă veşminte
sau obiecte care sunt semnificative pentru aceştia sau pentru comunitatea
cărora le aparţin. În plus, purtarea uniformei permite indivizilor să se distingă
în societate ca făcând parte dintr-un anumit grup.
• Emoţiile: influenţează alegerea şi purtarea veşmintelor care permit
exprimarea unor sentimente şi a unei stări de confort psihic.
• Imaginea corporală proprie şi stima de sine.
• Sentimentele, etc.
Sociologici • Regiunea de rezidenţă si clima: cea caldă obligă indivizii să-şi aleagă
şi culturali veşminte care să le permită menţinerea temperaturii corpului; pentru a
împiedica acumularea de căldură şi umiditate se vor purta veşminte albe,
largi, ample, uşoare, în timp ce veşmintele de culoare închisă şi groase
menţin temperatura corpului în limite normale, împiedicând pierderea
căldurii.
•Statutul social: societatea, prin normele sale. impune indivizilor un statut
care-i obligă să se îmbrace şi să poarte obiecte prin care să dovedească
rangul lor social. După condiţiile financiare, pot apărea limite în alegerea si
purtarea îmbrăcămintei.
•Munca: condiţiile de muncă pot, de asemenea, influenţa alegerea şi purtarea
veşmintelor.Siguranţa muncii este dată de echiparea cu obiecte speciale de
 vestimentaţie, protectiv împotriva accidentelor, frigului, zgomotelor etc.
•Cultura: prin veşminte se poate contribui la conservarea tradiţiilor şi, de
aceea, oamenii adoptă îmbrăcămintea care îi va distinge ce ceilalţi (portul
popular).

Manifestări de independenţă

Semnificaţia - veşminte, tot ceea ce acoperă corpul uman, îl ascunde şi-l protejează; ele
veşmintelor sugerează apartenenţa sau neapartenenţa la un grup social, profesional,
cultural, religios etc..
Alegerea - veşminte alese după gust şi circumstanţe (personalitatea individului,
personală ocazii festive, protejarea corpului de intemperii, preferinţe vestimentare,
modă).
Sortarea - adecvate funcţiilor fiziologice, mediului înconjurător fizic şi social , în
veşmintelor concordanţă cu importanţa acordată îmbrăcămintei şi ţinutei personale;
Calitatea - adecvate climatului, statutului socio-cultural;
veşmintelor - starea de curăţenie a hainelor foarte buna.

Proprietatea - reliefează nivelul socio-economic, statutul social.

veşmintelor
Purtarea de - pune în evidenţă rangul social, însemnătatea personală (prin medalion,
obiecte talisman), funcţie religioasă, secta religioasă, calitatea de funcţionar de
semnificative stat, ritualuri etc.
Exigenţe în - modă, norme sociale;
intimitate - ordonat, curat tot timput, în orice activitate;
- funcţională, estetică.
Capacitatea - mobilitate articulară, tonus muscular, maturitate psiho-motorie
fizică de
îmbrăcară şi
dezbrăcare
Talie şi - vârstă, sarcină, grad de dezvoltare a ţesutului adipos etc.
statură

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei nevoii

- învaţă persoana să-şi aleagă îmbrăcămintea corespunzătoare climei, temperaturii mediului
înconjurător, activităţii, vârstei;
- explorează gusturile şi semnificaţia veşmintelor la fiecare persoană;
- încurajează persoana pentru a-şi alege singură îmbrăcămintea, ornamentele, accesoriile
dorite.

II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Probema de dependenta: INABILITATE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA

Disfuncţiile apărute în organism pot duce la apariţia unei singure probleme de

dependentă: neîndemânarea / inabilitatea de a se îmbrăca sau a se dezbrăca. Aceasta se poate
raporta la luarea de decizii faţă de alegerea hainelor adaptate si / sau la capacitatea de a se
îmbrăca şi dezbrăca legată de starea de sănătate a persoanei.
Unele afecţiuni fizice sau mentale pot împiedica luarea deciziei faţă de alegerea
hainelor adecvate pentru protecţia împotriva frigului sau căldurii.
O afectare a motricităţii membrelor poate să împiedice persoana să se îmbrace şi să se
dezbrace.
În unele afecţiuni mentale, persoana se îmbracă şi se dezbracă continuu, sau poartă haine
care arată „delirul” său.

Surse de dificultate

De ordin - incapacitatea intrinsecă:

fizic - lezarea fizică (fracturi, arsuri, plăgi);
- diminuarea motricitatii membrelor superioare (slăbiciune, paralizie,
hipotonie, pareze);
- absenţa unui membru superior sau unei porţiuni din membru (bont);
- incapacitatea extrinsecă:
- constrângeri fizice -obstacole ce împiedică mobilizarea membrelor
superioare (aparate gipsate,sisteme de imobilizare - chingi, benzi
adezive, pansamente, plăgi);
- dezechilibre :
- durere,
- slăbire,
- fatigabilitate.
De ordin - tulburări de gândire,
psihologic - anxietate,
- stres,
- pierderea imaginii de sine,
- pierderea/separaţia,
- situaţie de criză.
De ordin - conflictul de rol sau eşecul de rol familial sau social,
socio- - lipsa mijloacelor financiare pentru procurarea hainelor adecvate.
economic
Lipsa de - insuficienta cunoaştere de sine, a mediului înconjurător
cunoaştere

Manifestări de dependenţă

Dificultatea/ - dificultatea de a-şi încheia şi descheia nasturii;

incapacitatea de a se - dificultatea sau incapacitatea de a-si misca membrele
îmbrăca şi dezbrăca superioare ;
- dificultatea de a se incalta si descalta ;
Dezinteresul faţă de - apatie in a se imbraca;
ţinuta sa - acces de melancolie ;
Refuzul de a se
îmbrăca şi dezbrăca
Alegerea inadecvată de - îmbrăcăminte exagerată, caraghioasă, coafuri bizare;
veşminte
Veşminte - neadecvate taliei, masei corporale;
 inconfortabile
Dificultatea de a-si
păstra veşmintele
curate,
Dezbrăcare continuă

Intervenţiile asistentei medicale- pacient cu inabilitate a se îmbrăca şi dezbrăca

Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să - educă pacientul privind importanţa vestimentaţiei în identificarea
cunoască personalităţii;
importanţa - notează zilnic interesul persoanei pentru a se îmbrăca şi dezbrăca;
satisfacerii de a se - supraveghează cu ce se îmbracă;
îmbrăca şi - explică legăturile dintre ţinuta vestimentară, imagine şi stima de
dezbrăca în termen sine;
de... - încurajează pacientul.
Pacientul să se - identifică capacitatea şi limitele fizice ale persoanei îngrijite;
poată îmbrăca şi - îi acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca: recomandă,
dezbrăca singur în dacă ameţeşte, să se îmbrace în fotoliu şezând;
termen de... - sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientului haine largi, uşor
de îmbrăcat, cu mod de încheiere simplu; încălţăminte fără şiret
-face zilnic exerciţii de motricitate fină cu pacientul descriindu-i
gestica necesară îmbrăcării;
- asistenta îmbracă şi dezbracă pacientul în caz de paralizii ale
membrelor, susţinând membrul paralizat în timpul îmbrăcării; începe
îmbrăcarea cu membrul paralizat şi apoi cu cel sănătos şi dezbrăcarea
în mod invers.
Pacientul cu - evaluează gradul de confuzie şi observă schimbările de
tulburări psihice comportament, orientându-l regulat în timp şi spaţiu;
recâştigă - solicită persoanei să se îmbrace, vorbindu-i clar, distinct, cu respect
independenţa de a şi răbdare, respectând ritmul acesteia;
se îmbrăca şi - explică gesturile pe care trebuie să le facă pentru a se îmbrăca, în
dezbrăca în termen limbaj inteligibil;
de... - aşaza obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot timpul, iar tainele în
ordinea folosirii lor şi solicită pacientului la dezbrăcare să le pună în
ordine inversă.

INTERDEPENDENTA CU CELELALTE NEVOI

Apariţia problemei de dependenţă sau de îngrijire „Neândemânarea / Inabilitatea de a se

îmbrăca şi dezbrăca” poate duce la apariţia unor semne de dependenţă sau a unor probleme
de dependenţă ca:
- modificarea amplitudinii şi ritmului respirator,
- alimentaţie inadecvată prin surplus sau deficit,
- eliminare inadecvată,
- imobilitate, poziţie incorectă, oboseală,
- alterarea tegumentelor şi fanerelor,
- vulnerabilitate faţă de afectarea integrităţii fizice şi / sau psihologice,
- comunicare ineficientă la nivel afectiv,
 - frustrare,
- devalorizare,
- neputinţă,
- diminuarea interesului faţă de activităţile relaxante.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING

Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor

Probleme de dependenţă: inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.

Manifestări de dependenţă: dificultatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca, refuzul de a se
îmbrăca/dezbrăca, vesminte inadecvate, dificultatea de a-si păstra vesmintele curate,
dezinteres pentru îmbrăcăminte, haine inconfortabile.
Surse de dificultate: atingere fizică, constrângeri fizice, durere, tulburări de gândire,
anxietate, stres, situaţii de criză, sărăcie, conflict de rol, esec profesional, lipsa de cunostinţe,
etc.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.

Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
- pacientul sa cunoasca importanta satisfacerii nevoii de a se imbraca si dezbraca;
- pacientul sa se poata imbraca si dezbraca singur;
- pacientul cu tulburari psihice sa-si recastige independenta de a se imbraca si
dezbraca.
Inteventii:
- autonome
- delegate.

Aplicarea îngrijirilor
1. Procurarea unor haine adecvate
- asistentul medical ajută persoana să se îmbrace şi dezbrace
- asistentul medical respectă intimitatea persoanei in orice moment
2. Diminuarea anxietăţii
- asigurarea (securizarea) persoanei faţă de starea sa
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
3. Notarea oricărei schimbări la nivelul:
- amplitudinii mişcărilor;
- atitudinii persoanei faţă de îmbrăcăminte.

Evaluarea îngrijirilor
Se face in functie in functie de rezultatele asteptate/ dorite; schimbarea s-a facut fara
incidente/ pacientul reclama vreun inconvenientcare necesita remediere (oboseala, manevre
brutale, dureri, lenjerie curata, etc.).