PROCESUL DE ÎNGRIJIRI/NURSING

DEFINITIE, GENERALITATI

Procesul de îngrijiri/nursing este o metodă sistemică, logică, de organizare si

desfasurare a ingrijirilor, de identificare, diagnosticare, şi soluţionare a problemelor de
dependenta, formuland un plan de interventie si evaluand eficienta acestui plan, in urma
implementarii lui.
Permite asistentei medicale să pună un diagnostic de îngrijire şi să trateze răspunsurile
umane în faţa îmbolnăvirii şi la boală;
Filozofia modernă a procesului de nursing se bazează pe îngrijirea individuală a
pacientului, pe baza unui plan care va asigura îngrijirea specifică menită să răspundă
cerinţelor fiecărui individ;
Nursingul se bazeaza pe actiuni competente obtinute in practica de specialitate, dar si
pe un sistem de atitudini fata de om, fata de profesie, fata de lume;
Înainte de a implementa orice strategie de nursing pentru îngrijirea pacientului,
trebuie să stabilim ce este necesar pentru acea persoană din punctul de vedere al nursingului
şi în ce mod se poate răspunde optim nevoilor sale.
Activitatea de nursing isi directioneaza cunostintele si deprinderile catre patru
obiective majore care devin responsabilitatile majore ale profesiunii:
- promovarea sanatatii;
- prevenirea imbolnavirilor;
- restabilirea sanatatii;
- inlaturarea suferintei;
Modelul medical de îngrijire caută informaţii despre semne, simptome şi rezultate ale
investigaţiilor referitoare la o boală, încearcă să afle un diagnostic şi apoi instituie un
tratament corespunzător stării respective;
Aceasta este o abordare din perspectiva bolii, modelul nursing ţine seama de condiţiile
medicale, dar se concentrează asupra funcţionării în ansamblu a individului.Rolul
nursei/asistentei medicale este de a ajuta pacientul să se vindece şi să-şi recapete nivelul
maxim de independenţă: de exemplu = medicul diagnostichează o bronşită acută şi prescrie
antitermice, expectorante, antibiotice, bronhodilatatoare, etc, în timp ce asistenta medicală va
urmări în ce măsură bronşita îi afectează pacientului capacitatea de a respira, mânca, dormi, a
se mişca, etc. Această abordare orientată spre probleme se concentrează pe dificultăţile prin
care trece pacientul ca urmare a bolii şi examinează modul în care acestea pot fi uşurate prin
actul de îngrijiri/nursing.
Folosind o abordare holistică a îngrijirii, asistenta medicală va lua în consideraţie toţi
factorii care-l constituie pe un pacient într-o individualitate unică.
Ea trebuie să acorde importanţă tuturor aspectelor fizice, emoţionale, intelectuale,
sociale şi spirituale care afectează procesul bolii, atât în privinţa cauzelor, cât şi a rezultatului.

EVOLUŢIA PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing, de-a lungul anilor a evoluat sub influenta schimbarilor sociale,
ajungand sa devina in prezent o metoda stiintifica de lucru a asistentei medicale. Dacă iniţial
s-a pus acentul pe ingrijirea persoanelor bolnave, în prezent se insista pe mentinerea unei stări
de sănătate corespunzatoare, pe preventie.
Hall in 1955 a utilizat pentru prima data termenul de proces de nursing. El defineşte
trei etape ale procesului: observarea, acordarea ajutorului şi validarea
( datelor).
Cei care au contribuit ulterior la dezvoltarea procesului de nursing au fost:
F.R. Kreuer,1957-defineste trei etape ale procesului: coordonarea, planificarea si
evaluarea ingijirilor.
D. Johnson, 1959 - consideră că procesul de nursing consta in aprecierea situatiei,
luarea deciziilor, implementarea actiunilor menite sa rezolve problemele de evaluare.
Wiedenbach, 1963 - descrie şi el trei etape: observarea, acordarea ajutorului,
validarea.
D. Bloch, 1974 - identifica cinci etape ale procesului de nursing: colectarea datelor,
definirea problemei, planificarea şi implementarea interventiilor, evaluarea acestora.
K. Gebbie si M.A. Levin, 1975 - identifică cinci etape ale procesului de nursing şi
anume: aprecierea, diagnosticul, planificarea, interventiile, evaluarea.
S.C. Roy, 1976 - propune sase etape: aprecierea comportamentului pacientului si a
influentei factorilor, identificarea problemei, obiective, interventii si evaluare.

CARACTERISTICILE PROCESULUI DE NURSING

Procesul de nursing - proces continuu

DIAGNOSTIC

PLANIFICARE

ANAMNEZĂ
(colectarea
datelor)

IMPLEMENTARE
PACIENT

SCOP RATAT
Reincepe ciclul

EVALUARE
SCOP ATINS
Ciclu incheiat

Procesul de nursing este:

 un proces organizat si planificat;
 un proces dinamic in fiecare etapa putand obtine noi date despre pacient;
 un sistem ciclic - etapele procesului de nursing sunt in inter-relatie ;
 o metoda rationala de planificare si promovare a intervenţiilor individualizate;
 o metoda stiintifica de rezolvare a problemelor actuale si potentiale ale pacientului;
 transformat in actiune prin utilizarea planului de nursing.
 Procesul privit ca intreg este ciclic, paşii fiind intr-o interrelaţie, interdependenta si
recurenta.
Procesul de nursing- caracteristici:
1. Sistematic: caracterizat de folosirea unei proceduri obisnuite
2. Cu scop: ghidata de un anume scop.
3. Interactional: implica actiuni reciproce intre asistentele medicale si pacient.
4. Specific: formulat scris.

AVANTAJELE PROCESULUI DE NURSING

• intelegerea conceptelor de baza ale nursingului cum ar fi rolul nursingului, teoriile lui,
problemele legale si de licenta determina cresterea performantelor de nursing.

Avantajele procesului de nursing pentru persoana care acordă îngrijiri

Aplicarea/folosirea procesului de îngrijire:

• permite asistentei medicale un control mai mare asupra propriei practici(creste
profesionalismul);
• creste responsabilitatea;
• da satisfactie muncii), folosind cunoştinţele, experienţa şi intuiţia în furnizarea de îngrijiri a
pacientului;
• asigură un limbaj comun pentru asistentele medicale şi ajută la verificarea profesiei;
• asigură continuitatea îngrijirii pacientului, prin comunicarea exactă a planului de îngrijire,
pacientului şi membrelor echipei de îngrijire;
• permite luarea deciziilor pentru rezolvarea problemelor pacientului;
• evidentiaza legalitatea actiunilor.

Avantajele procesului de nursing pentru pacient

 beneficiaza de ingrijiri de calitate in functie de nevoi;

 are asigurata continuitatea ingrijirilor-planul fiind accesibil echipei de sanatate care
are nevoie de un reper de informatii pentru fiecare problema;
 determina pacientul sa participe la ingrijiri si sa se preocupe de obtinerea unei mai
bune stari de sanatate.

ABILITĂŢI NECESARE UTILIZĂRII PROCESULUI DE NURSING

 cunoasterea etapelor procesului de nursing;

 conducerea unui interviu in vederea obtinerii de date pertinente;
 observarea sistematica a pacientului;
 utilizarea comunicarii verbale si nonverbale;
 capacitatea de a stabili o relatie terapeutica;
 capacitatea de organizare a informatiilor obtinute;
 capacitatea de decizie;
 competenta si profesionalism in efectuarea interventiilor;
 cunoasterea principiilor de baza pentru fiecare interventie planificata.

CUNOŞTIINŢE NECESARE PROCESULUI DE NURSING

  nevoile bio-fiziologice, psihologice, socio-culturale si spirituale ale individului;
 etiologia diferitelor probleme;
 semnele caracteristice problemelor de sanatate;
 factori de risc pentru probeleme potentiale;
 valorile normale ale parametrilor de sanatate;
 resursele pentru implementarea strategiilor de nursing;
 tehnicile de nursing-aparatura si instrumentar utilizat,mod de efectuare,accidente;
 criteriile de evaluare;
 drepturile pacientului.

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE DE NURSĂ ÎN CADRUL

PROCESULUI DE NURSING

 colectarea informatiilor;
 verificarea datelor;
 stabilirea profilului pacientului;
 interpretarea datelor;
 elaborarea diagnosticului de nursing;
 stabilirea prioritatilor;
 stabilirea obiectivelor;
 selectarea strategiilor de nursing;
 intocmirea planului de nursing.

FAZELE PROCESULUI DE NURSING (activităţi - etape)

I. De culegere a datelor.
II. De analizare si interpretare a datelor - de identificare a problemelor de îngrijire, a
nevoilor pacientului si stabilirea diagnosticului de nursing.
III. De planificare a îngrijirilor, cu:
- fixarea scopurilor şi obiectivelor;
- determinarea intervenţiilor privind îngrijirile.
IV. De aplicare în practică a planului de îngrijiri.
V. De evaluare a rezultatelor, a eficienţei îngrijirilor acordate în mod sistematic.

CULEGERE DE DATE

Definiţie

• este prima etapă în care asistenta medicală în mod sistematic, culege informaţiile necesare
despre pacient, le ordoneaza in functie de sursa, de factorul de timp si de factorul de
gravitate, apoi organizează şi înregistrează datele culese.
• cuprinde date:
- continand informatii trecute,
- continand informatii actuale,
- legate de viata pacientului, de obiceiurile sale,
- legate de anturajul sau si de mediul inconjurator.
 Scop

• asigură o bază pentru luare de decizii eficiente şi în cunoştinţă de cauză;

• promovează o abordare holistică a îngrijirii = preocupări pentru aspectele fizice, psihice,
sociale, culturale şi spirituale ale pacientului;
• adună datele pentru cercetarea de nursing;
• facilitează evaluarea îngrijirilor.

Tipuri de date:

1. Datele se pot clasifica in doua mari categorii:

• date obiective, prezinta o oarecare standardizare, sunt observabile, eventual masurabile.
(temperatura, puls, tensiune arteriala, cianoza, dispnee, varsaturi.)
• date subiective, sunt datele percepute de pacient si descrise de acesta (durere, ameteli,
greata, anxietatea, disconfortul fizic).
2.Datele se mai clasifica in:
• date relative stabile = nume, prenume, varsta, sex, starea civila, obiceiuri personale
( alimentatie, ritmul de viata), antecedente legate de sanatate( APF, APP, AHC), grup
sanguine, Rh, deficite senzoriale ( hipoacuzie, mutism), proteze ( dentare, de picior, de
mana), reactii alergice ( penicilina, medicamente), reteaua de sustinere a pacientului ( rude,
nr. de telefon).
• date variabile = ele sunt in dinamica( se schimba) si necesita o permanenta reevaluare din
partea nursei. Sunt date despre temperatura, tensiune arteriala, puls, frecventa respiratorie,
apetit, eliminarea, somnul, miscarea, reactii alergice, inflamatii, infectii, durere, oboseala,
reactii la tratamente administrate, religia de care apartine pacientul in masura in care
afecteaza actul de nursing.

Domenii privitor la care se culeg datele:

• percepţia de către pacienţii a stării lor de sănătate actuală;
• stresori legaţi de sănătate şi strategii, pentru a le face faţă;
• stilul de viaţă;
• nevoi fiziologice de bază;
• alte nevoi;
• starea simţurilor;
• resurse/deficienţe;
Surse de date

pacientul, constient este sursa cea mai pertinenta de culegere a datelor. Acesta aduce cele
mai adecvate date despre nevoile sale, despre stilul sau de viata, despre antecedentele
personale. Un pacient constient cooperant furnizeaza date valoroase care vor contribui la
acordarea de ingrijiri corespunzatoare;
familia, poate furnizeaza informatii despre pacient daca acesta este copil, se afla intr-o stare
critica, este inconstient, are probleme mentale, de judecata, sau este confuz, dezorientat;
prietenii, pot fi o importanta sursa de culegere a datelor, deoarece sunt in masura sa ofere
informatii despre obiceiurile pacientului,anumite comportamente,care de cele mai multe ori
sunt mai vizibile si mai corect interpretate de cei din jur decat de pacientul insusi;
membrii echipei de sănătate, formata din medic, asistenti medicali, fizioterapeuti,
kinetoterapeuti, psihoterapeuti, asistenti sociali, pot furniza informatii valoroase despre
modul in care acesta interactioneaza, reactia la anumite proceduri si informatii medicale etc);
fişa medicală a pacientului; documentele medicale. Asistentul medical, atunci cand strange
informatii de la si despre pacient, este indicat sa ceara documentele scrise , astfel incat sa
confrunte informatiile obtinute verbal cu cele scrise. Astfel asistentul medical poate obtine
date mai multe si mai valoroase.

Metode de culegere a datelor

Observarea, care include folosirea tuturor simţurilor pentru a obţine informaţii despre =
atitudini, comportament, stare generală, semne somatice.
Observarea este mijlocul de baza folosit de asistenta, bazandu-se pe cele 5 simturi
(vaz, auz, miros, simt tactil si mai putin gustul) cu care se obtin senzatii si perceptii la nivelul
scoartei cerebrale si determina pornirea unei actiuni.
Observarea este un proces mintal activ.
Dezavantajul il reprezinta subiectivismul celui care observa, determinat de starea
analizatorilor lui, de emotii. Trebuie sa fim constienti de aceasta doza de subiectivism si sa-l
stapanim prin efort intelectual astfel incat sa fim cat mai aproape de realitate.
Folosirea simturilor si culegerea datelor cu ajutorul lor:
-- vazul :
- date despre starea generala a pacientului: stare de bine, stare modificata, stare
alterata ;
- date despre culoarea tegumentelor: eritem(coloratie rosie la nivelul pielii,
inrosire), escoriatii(zgarieturi), edem (acumulare de lichid seros in tesuturi,
tumefiere (edem insotit de semnele inflamatiei: rugor-roseata, dolor- durere,
calor- caldura), hematom(acumulare de sange in diferite tesuturi), paloare,
congestie(roseata), transpiratii etc.
- auzul – diferite zgomote produse de pacient:
- plans;
- ras;
- geamete;
- respiratie modificata;
- eructatii = evacuarea gazelor din tubul digestiv prin cavitatea bucala.
- borborisme = zgomote intestinale.
- simtul tactil depisteaza:
- durerea la atingere;
- caldura sau racirea tegumentelor;
- senzatia de fluctuenta = senzatia de moale la nivelul unei inflamatii
- senzatia de flatuenta = meteorism = balonare.
- simtul olfactiv sau mirosul – date despre starea de igiena a pacientului sau alte mirosuri
cum ar fi:
- halena = miros urat exaltat de pacient;
- halena amoniacala = pacientul miroase a urina, este intalnita in stadiul final al
afectiunilor renale;
-halena de alcool etilic = pacientul miroase a alcool, se intalneste in alcoolism,
etilism sau intoxicatii cu alcool;
-halena acetonica = pacientul miroase a acetone, este intalnita in stadiile finale
ale afectiunilor hepatice;
- halena fetida = miros greu, urat intalnit in cariile dentare;
- mirosurile caracteristice ale secretiilor fiziologice ( materii fecale, urina);
- mirosul secretiilor patologice ( puroi, plagi infectate).
Pacientul trebuie observat din toate cele 5 dimensiuni ( bio-psiho-socio-culturala si
spirituala). Se pot utilize de catre asistenta si instrumente: stetoscop, tensiometru, termometru
etc.
Schimbul cu serviciile externe- medicul curant sau de familie (pacient îngrijit la
domiciliu);
Interviul pentru obţinerea de date personale şi ale istoricului bolii.

Interviul este cea mai uzuala metoda de obtinere a datelor, atunci cand pacientul este
constient si cooperant. Acesta reprezinta culegerea de date (anamneza) sau discutia cu
pacientul. Prin interviu se pot obtine date despre istoricul bolii, despre factorii de risc, despre
problemele pacientului, dar si despre stilul sau de viata si schimbarile aparute in starea sa de
sanatate.
Obiectivele unui interviu sunt:
- initierea unei relatii corespunzatoare intre asistent si pacient;
- obtinerea informatiilor pe toate directiile: fizic, emotional, social;
- observarea atenta a pacientului si a comportamentului sau;
- dezvoltarea compliantei terapeutice;
In realizarea interviului sunt necesare :
- conditii pentru interviu,
- abilitati ale asistentei.
Conditii pentru realizarea unui interviu :
- alegerea momentului potrivit pentru interviu, a cadrului adecvat, in liniste si intimitate
;
- respectarea orelor de masa , de odihna si a perioadelor de mare suferinta ;
- progamarea unui interval de timp suficient pentru a permite pacientului sa-si exprime
relatarile in ritmul lui ;
- respectarea intimitatii sia confortului pacientului ;
- abordarea din partea asistentei a unui comportament care sa exprime acceptare ,
ascultare , respect , empatie.

Abilitati din partea asistentului medical:

- abilitati de comunicare din partea asistentului medical. Orice stangacie in conducerea
dialogului poate afecta calitatea informatiei sau poate perturba comunicarea;
- abilitati de a pune intrebari adecvate;
- abilitatea de a confirma sau de a verifica informatiile – permite asistentului medical
sa-si clarifice unele situatii pe care nu le-a inteles;
- abilitatea de a readuce pacientul la raspunsurile necesare;
- abilitatea de a face o sinteza a ceea ce a spus pacientul;
- abilitatea de a practica o ascultare activa facand uneori referiri la evenimentele sau
amanuntele relatate de pacient;
- asistentul medical trebuie sa stie sa treaca sub tacere evenimente neplacute pentru
pacient despre care acesta nu vrea sa vorbeasca; pacientul nu se grabeste;
- asistentul trebuie sa adopte un limbaj corespunzator nivelului educational si cultural
al pacientului ; nu se pun mai multe intrebari deodata deoarece pacientul se poate
pierde;
- asistentul medical nu efectueaza alte activitati de nursing in timpul interviului . Se
lasa timp pacientului pentru a raspunde. Intrebarile se pun fara sa se sugereze
raspunsurile , asistentul medical trebuie sa convinga pacientul sa relateze sincer si
real. Daca este necesar asistentul medical poate reveni asupra interviului.
 Efectuarea interviului este un prilej de a initia o relatie interpersonala care se poate
finaliza in complianta terapeutica. Fara acest gen de relatie, orice incercare de a aborda
clientul poate esua.
Relatia dintre asistentul medical si pacient trebuie sa inceapa cu castigarea increderii
pacientului. Incepand o conversatie libera, aratand interes pentru ceea ce spune pacientul,
aprobandu-l cu gesturi discrete, fara a-l intrerupe si abordand o fata senina, deschisa, poate
chiar un zambet (daca situatia permite) vom putea obtine, pentru inceput, disponibilitatea
pacientului pentru initierea unei relatii interpersonale. In timpul interviului, pozitia
asistentului este in fata sau lateral de pacient, dar privirea trebuie sa fie ferma, sincera si
directa. Ocolirea privirii celuilalt inseamna a avea ceva de ascuns.Gesturile sunt
importante.Atingerea poate fi terapeutica, dar poate si deranja daca vine prea brusc sau este
insistenta. Unele persoane nu vor sa fie atinse.Statutul social al pacientului este un indicator
pentru gesturi, dar mai ales pentru atingeri.
Limbajul paraverbal are rolul de a mentine o comunicare eficienta.Tonul, ondulatiile
vocii, ritmul vocii, pauzele reprezinta puncte de reper pentru feed-back-ul obtinut. Limbajul
nonverbal este plin de semnificatii.Asistentul medical trebuie sa urmareasca mimica si
pantomimica pacientului.
Informatiile se obtin mult mai usor atunci cand conversatia are naturalete, iar
incodarea de la inceput a disparut. Desigur, starea pacientului are mare importanta.Intr-un
fel trebuie abordat un client care are o problema trecatoare si altfel o persoana care are o
boala grava, incurabila. Diferentieri de acest tip trebuie facute si in cazul persoanelor cu
dureri, la care interviul poate deveni un chin sau la persoanele depresive, prea putin inclinate
spre dialog.
Interviul trebuie sa fie o metoda stiintifica, nu un dialog intamplator . Chiar daca
discutia are un mare grad de libertate, interviul va fi prestabilit, astfel incat scopul urmarit sa
fie atins.Asistentul medical va conduce discutia in asa fel incat, chiar daca pare o discutie
libera, aceasta sa contina intrebari cheie care sa elucideze anumite aspecte semnificative.

Exista doua tipuri de interviu:

- interviul structurat, in care intrebarile sunt deja cunoscute, iar raspunsurile
trebuie sa fie punctuale;
- interviul nesctructurat, liber, dar care trebuie sa fie condus spre obtinerea unor
informatii utile.
Intrebarile, la randul lor, pot fi:
- inchise cu raspuns dihotomic (DA / NU); “va doare?”
- semideschise, cu raspuns punctual; exemplu “cand va doare?” R: “de obicei
seara”.
- deschise: “care sunt caracteristicile durerii resimtite?” R: pacientul descrie
durerea.
Interviul, indifierent de tipul sau, trebuie condus dupa o anumita strategie.
De obicei se folosesc toate tipurile de intrebari, cele mai eficiente, care conduc la obtinerea
celor mai multe informatii sunt intrebarile deschise. Tipul de interviu, precum si tipurile de
intrebari depind de timpul pe care il are la dispozitie asistentul medical, de starea pacientului
si de relatia stabilita intre cei doi interlocutori.
 Informatii privitoare la istoricul starii de sanatate a pacientului.
Datele colectate prin aceasta metoda fac parte dintr-un set de date despre rolurile si statutul
social al pacientului, nivelul de instructie si de bunastare, conditiile de locuit, stilul de viata,
reactiile emotionale la impactul cu boala.Sunt informatii din sfera psiho-socio-culturala si
spirituala. Incepand cu datele personale si continuand cu datele din biografia personala,
aceasta metoda seamana cu metoda autobiografica. Printre informatiile necesare trebuie sa
existe si date despre istoricul familial (antecendente personale si eredo-colaterale).
 Examinarea fizica: consta in cantarirea pacientului, masurarea semnelor vitale,
observarea tegumentelor si mucoaselor etc.
Tehnici de examinare:
- inspectia – prin metoda observatiei, pacientul este controlat atent in toate regiunile corpului;
- palparea – se palpeaza regiunile care sunt suspectate de a prezenta modificari. Pot fi
identificate zone indurate, tumefiate, dureroase etc.;
- percutia si auscultaţia – uneori pot oferi informatii si in procesul de nursing. Percutia pe
abdomen poate indica o crestere a unui organ sau poate genera anumite zgomote care indica
balonari, meteorism etc. Auscultatia poate oferi date cu privire la ralurile bronsice sau la
zgomotele cardiace.
Rezultatele testelor de diagnoza si laborator – valorile probelor biologice, sunt parametrii
care vorbesc de la sine despre starea bolnavului.
Informaţia obţinută are elemente obiective şi subiective.
Tipul şi calitatea datelor obţinute de asistentele medicale, depind de modul cum
priveşte pacientul, sănătatea şi îngrijirile.
Dacă ele se consideră persoane auxiliare medicului culegerea de date va fi limitată la
aspecte fiziopatologice.
Dacă însă, asistenta medicală acordă importanţă independenţei în satisfacerea nevoilor,
a adaptării, descoperirii unui nou echilibru, autonomiei şi realizării, datele culese vor fi
orientate către dimensiunile persoanei privită global.
Pacientul va fi privit ca o persoană cu istorie proprie, cu trecut personal şi care
acţionează în felul său intr-un mediu propriu (microclimatul său).
Deprinderi esenţiale pentru culegerea datelor:
 curiozitatea = continua folosire a întrebării „de ce?" măreşte cunoştinţele şi îmbogăţeşte
îngrijirea;
 deschiderea = asistentele medicale vor fi deschise şi receptive la lumea din jurul lor, pentru
a putea folosi avantajele şi şansele pentru explorare şi studiu;
 scepticismul = asistentele medicale vor fi capabile să valideze sursa şi credibilitatea datelor;
trebuie să judece informaţiile, în loc să le accepte şi să le creadă fără să se îndoiască;
 perseverenţa = asistentele medicale trebuie să fie capabile să obţină informaţiile necesare,
chiar şi când obţinerea acestor informaţii este dificilă;
 comunicarea = asistentelor medicale le sunt necesare calităţi deosebite în comunicare
pentru a obţine datele necesare;

Discuţia cu pacientul (interviul) va conţine următoarele:

 cunoaşterea şi înţelegerea ce o are pacientul despre boala sa, ce aşteaptă de la această
internare, păreri despre experienţele trăite într-o spitalizare anterioară;
 starea fizică şi psihică a pacientului, trecutul său;
 nivelul de autoîngrijire şi mobilitate;
 eventualele handicapuri fizice;
 obişnuinţele pacientului privitoare la activităţile obişnuite, zilnice - orarul meselor,
preferinţele alimentare, eliminări, somn, mod de petrecere a timpului liber, concepte
fiziologice, credinţe, etc.

II. ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR

SI STABILIREA DIAGNOSTICULUI DE NURSING
 Interpretarea datelor este un proces mental, împărţit în 2 faze:
 examinarea datelor culese şi interpretarea lor;
 enunţarea unei judecăţi clinice privind semnificaţia situaţiei analizate;
Prima fază constă în stabilirea unei legături între faptele observate şi compararea lor
cu datele ştiinţifice în încercarea de a le explica, acest fapt permite asistentei medicale sa
formuleze o problemă:
- pacientul are dificultăţi care-l afectează şi risca să-i modifice starea de sănătate;
- care este sursa de dificultate, în cazul problemei aflate.
In faza a doua, enunţarea judecăţii clinice conduce asistenta medicală la concluzia că:
- pacientul este capabil să utilizeze propriile resurse;
- pacientul prezintă o problemă de îngrijire, parţială sau totală.

Diagnosticul de ingrijiri/nursing

Definiţie
Diagnosticul de ingrijiri/nursing este o problemă de sănătate actuală sau potenţială,
pe care asistentele medicale, în virtutea educaţiei şi experienţei lor, sunt capabile şi calificate
să o trateze (Gordon -976).
Asistentele medicale trebuie să fie capabile să pună un diagnostic de îngrijiri la
relatările pacientului, despre starea sa, apoi să planifice îngrijirea potrivită; asistentele
medicale cunosc şi compară diagnosticul medical şi diagnosticul de îngrijiri/nursing.

Formularea diagnosticului de îngrijiri

• diagnosticul cuprinde 3 părţi - se utilizează formula:
P = problema de sănătate, de dependenţă;
E = etiologia sau cauza;
S = manifestari de dependenta (semne/simptome).
Exemplu: DgN=PES
- diagnostic medical = sarcină
- diagnostic de îngrijiri:
- P = alterarea confortului;
- E = din cauza creşterii estrogenilor, scăderii motilitatii gastrice, scăderii
glicemiei;
- S = manifestată prin greţuri şi vărsături.
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire şi anume:
 diagnostic actual = când manifestările de dependentă sunt observabile, prezente;
 diagnostic potenţial = când o problemă poate surveni dacă nu intervenim;
 diagnostic posibil = când prezenţa unei astfel de probleme nu este sigură.
Toate diagnosticele medicale sunt colaborative.

Problema de ingrijire

Problema de ingrijire se defineşte ca fiind o dificultate trăită de o persoană, un

comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor sale.
Termenii care arată o schimbare în starea de sănătate şi frecvent folosiţi în formularea
problemei sunt următorii = alterare, diminuare, dificultate, deficit, refuz, incapacitate .
Sunt 2 categorii de probleme pentru îngrijiri:
 probleme clinice care decurg din natura problemelor medicale (medicii şi asistentele
medicale acţionează împreună);
 diagnosticul de nursing (de îngrijire) al asistentei medicale- corespunde dimensiunii
interdependente a practicii.
Necesităţile nu constituie toate obiectele unui plan de îngrijiri:
- din momentul în care satisfacerea unei necesităţi pune o problemă persoanei, adică atunci
când nu poate să o satisfacă fără un ajutor, aceasta necesitate obligă la o intervenţie a
asistentei medicale.
- există un avantaj operaţional utilizând termenul „problemă" în locul celui de „necesitate".
In funcţie de competenţă şi experienţă, asistenta medicală identifică problemele pe care
pacientul le sesizează, şi le poate prezenta (identificarea problemelor face obiectul unei
interacţiuni profesionale între asistenta medicală şi pacient).
Problemele de dependenta se ierarhizeaza in functie de gravitatea lor, stabilindu-se
prioritatile.

Etiologia sau cauza sau sursa de dificultate

Sursa de dificultate este un obstacol in satisfacerea uneia sau mai multor nevoi.
Cauzele pot fi de natura fizica , psihica , intrinseca , extrinseca , de natura psiho-socio-
culturala , lipsa cunoasterii. Legarea problemei de dependenta de etiologie se face prin
cuvintele “ din cauza de” , “din cauza ca” , “ legat de” .
Identificarea exactă a cauzei ajută asistenta medicală să selecteze intervenţiile
potrivite, pentru obţinerea rezultatelor dorite.
Dacă problema de sănătate este potenţială, etiologia/cauza poate fi alcătuită din factorii
de risc asociaţi.
Aceştia descriu evenimente şi comportamente care expun pericolul de risc şi sugerează
intervenţii pentru protejarea lui.
In identificarea cauzei se i-au în consideraţie urmatoarele întrebari:
- care sunt factorii pe care pacientul sau familia îi identifica ca determinanti sau contribuabili
la aparitia problemei?
- există factori legaţi de stadiul de dezvoltare, prezenţa bolii sau schimbării în stilul de viaţă,
care ar putea contribui la aparitia problemei?
- alte surse pentru culegerea şi analiza datelor (fise medicale, alti profesionişti din sănătate,
literatură consultată) care au identificat factorii favorizanţi ai problemei?

Manifestari de dependenta (S)

- sunt semne observabile ale incapacităţii de menţinere a sănătăţii, de satisfacerea a nevoilor

fundamentale (nu-şi efectuează îngrijirile igienice, nu comunică cu membrii echipei de
sănătate, nu respectă regimul dietetic, etc.).
- reprezintă caracteristici definitorii legate de dovada care sprijină identificarea problemei.
Caracteristicile definitorii sunt fie observate de asistentă, fie declarate de pacient sau de
familie; sunt organizate în grupuri sau modele de informaţii semnificative, care atenţionează
asistenta medicală asupra posibilităţii existentei unei probleme de sănătate actuale/potenţiale
la pacient.
De obicei, prezenţa a 2-3 caracteristici definitorii confirmă un diagnostic de îngrijire.

Enunţul întreg
 este următorul = problema de sănătate determinată de etiologie manifestată prin
manifestari de dependenta.
 indiferent că este o problemă clinică sau un diagnostic de îngrijrie, enunţul trebuie
făcut de o manieră precisă:
Care este dificultatea şi manifestările sale ?
 Care este etiologia şi factorii favorizanţi ?
Expresiile „în legătura", „datorat", „cauzat", permit stabilirea unei selecţii între manifestarea
problemei şi originea sa.
 problema va trebui să fie bine delimitată.
 este important să formulăm cauza şi apoi să alegem intervenţia în consecinţă.
 când etiologia/cauza este necunoscută, enunţul va fi urmat de menţiunea „în legătură cu o
cauză necunoscută".
 acest fapt va incita pe ceilalţi membrii din echipa de îngrijiri să cerceteze originea şi factorii
favorizanţi, în legătură cu manifestările problemei.
 este o eroare ca în planul de îngrijire, să nu fie scris diagnostic de îngrijire; planul va
cuprinde însă, întotdeauna şi diagnosticul medical.
Exemplu: Dispnee datorata obstructiei nazale manifestata prin respiratie suieratoare.

Concluzii

Diagnosticul de nursing se face pornind de la datele culese, analiza si interpretarea

lor.
Diagnosticul de nursing este compus din PES ; are ca scop orientarea nursei spre rolul
ei independent in ceea ce priveste interventiile de nursig ; este esential sa se stabileasca
etiologia problemei , actul de nursing fiind adeseori adresat ei.
Exista cazuri cand nursa nu poate indentifica clar sursa de dificultate. In aceste situatii
, nursa va enunta problema de dependenta si va stabili ca etiologie posibilitatea unei surse ,
urmand ca ulterior , reluand prima etapa sa clarifice cu certitudine etiologia.
In formularea diagnosticului de nursing se pot utiliza si termini proprii , important
este sa se exprime clar cele 3 componente ( PES ) si literar.
Se observa ca diagnosticul de nursing nu foloseste terminologie strict medicala si este
formulat in mod personalizat.Acest lucru denota creativitatea asistentului medical.
Scolile de Nursing din SUA, din Canada dar si din alte tarti europene dezvoltate au
elaboratb un numar de diagnostice de ingrijire pentru usurarea sarcinilor profesionistilor. Asta
nu insemna ca vor fi epuizate posibilitatilor de formulare ale diagnosticelor de nursing.

III. PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR

Definiţie

Planificarea îngrijirilor implica determinarea intervenţiilor asistentei medicale pentru

diagnostice specifice care vor duce la obţinerea rezultatelor dorite.
Atingerea obiectivului implică reducerea sau eliminarea etiologiei diagnosticului de
îngrijire, intervenţiile fiind îndreptate spre eliminarea sau reducerea efectelor etiologiei.
Criteriile obiectivului sunt folosite pentru stabilirea intervenţiilor în plus.
Când faci recomandările de nursing, ţine seama de:
 ce ar trebui să cauţi?
 ce ar trebui să faci tu sau pacientul?
 ce instruire trebuie să faci?
 ce trebuie să înregistrezi?
 Planificarea este determinarea planului de acţiune pentru asistarea clientului în
vederea atingerii scopului, în mod optim (pentru rezolvarea diagnosticului nursing).
Planificarea începe cu revederea diagnosticului nursing şi are patru puncte:
- stabilirea priorităţilor;
- indicarea scopurilor şi a obiectivelor (inclusiv desemnarea termenului);
- formularea planului de acţiune;
- scrierea planului.

Stabilirea priorităţilor se face luând în consideraţie piramida trebuinţelor descrisă

de Maslow, dar şi cele trei tipuri de priorităţi descrise în capitolul precedent. Nevoile de
supravieţuire se pun înaintea nevoilor de nivel înalt, care nu mai sunt importante în cazul
omului suferind. Dar când pericolul a trecut, ordinea priorităţilor se poate inversa. De
aceea îngrijirea se centrează pe persoană şi pe trebuinţele acesteia.
In stabilirea priorităţilor importantă este percepţia individuală a situaţiei şi, atunci
când este posibil, trebuie să includem persoana în ierarhizarea şi managementul acestora.
Oamenilor le place uneori să se implice cu sugestii în terapiile la care sunt supuşi şi să li se
permită un oarecare control asupra actelor medicale pe care le suportă.
Factori care influenţează stabilirea priorităţilor:
• numărul şi disponibilitatea staff-ului;
• echipamentul din dotare;
• resursele şi fondurile disponibile pentru servicii şi tratamente speciale;
• preţul de cost al tratamentelor;
•situaţia financiară a pacientului (poate suporta co-plata serviciilor?);
• timpul necesar pentru rezolvarea problemei;
• tipul de îngrijire (boală acută, cronică, recuperare).
Bugetul este foarte important în serviciile furnizate, deci implicit, preţul de cost.
Atunci când aceeaşi problemă poate fi rezolvată cu un preţ de cost mai mic, dar într-un
timp mai îndelungat, iar pacientul nu poate suporta diferenţa de plată, se va alege calea
mal ieftină.
Recunoaşterea priorităţilor are în vedere impactul individual. în anul 1972, Bower
face o ierarhizare pe grade a priorităţilor astfel:
• gradul 1 - este ameninţată viaţa clientului, integritatea sau demnitatea sa;
• gradul 2 - se pot produce modificări de tip distructiv;
• gradul 3 - afectează creşterea şi dezvoltarea normală.
Pentru fiecare diagnostic nursing se indică un anumit scop specific. Până când
persoana poate să-şi recunoască singură aceste scopuri, trebuie schiţate obiectivele
nursing. Chiar dacă termenii scop - obiectiv se intercalează uneori, ei nu trebuie
confundaţi.
Scopurile reprezintă schimbările aşteptate în starea clientului după primirea
îngrijirilor. Scopul înseamnă ceea ce se aşteaptă să facă persoana care primeşte îngrijiri, nu
asistentul medical. Valoarea scopului şi formularea lui reflectă gradul de funcţionalitate în
relaţia particulară cu diagnosticul nursing. în relaţie cu starea de bine, scopul poate fi:
realist, acceptabil pentru persoană, consistent (în concordanţă cu scopurile celorlalţi
membri ai echipei de îngrijire). Un scop bine determinat poate întruni toate cele trei
valenţe.
Obiectivele sunt nivele de performanţă graduale pe care le înregistrează pacientul,
pas cu pas, pentru atingerea scopului general. Obiectivele trebuie să fie: clare, concise,
centrate pe client, specifice, realiste, măsurabile. Obiectivele ar putea fi considerate
intervenţii directe în obţinerea schimbărilor dorite, reprezentând eficacitatea şi validitatea
măsurării acestor intervenţii.
 Exemple de verbe care potenţează semnificaţia verbului "a măsura": a administra,
a demonstra, a accepta, a aprecia, a şti, a înţelege.
Performanţa: ce anume trebuie să facă persoana sau cum ar trebui să evolueze
manifestările clinice pentru obţinerea progresului.
Situaţiile: condiţii importante în care se aşteaptă realizarea performanţei.
Criterii: calitate, cantitate, nivel de performanţă aşteptat.
Obiectivele permit orientarea intervenţiilor asistentei medicale, modul cum să con-
troleze dacă rezultatele sunt obţinute (evaluarea) şi pot fi grupate în 2 categorii;
- obiective care se referă la starea fizică şi fiziologică; este vorba de starea aşteptată, dorită,
asupra căreia pacientul nu are control voluntar, (de exemplu prevenirea sau ameliorarea unor
disfuncţii cum sunt: febra, vertijul, contractura);
- obiective care se referă la capacitatea fizică şi la tipul de comportament:
- motor- privesc performantele fizice, adică capacităţi care se află sub controlul voluntar
al pacientului;
- cognitiv = care descriu ce va fi capabil pacientul să înţeleagă, recunoască, amintească,
sintetizeze sau evalueze; cuprind orinetarea temporospaţială, acumularea de cunoştinţe,
dar şi revizuirea şi reactualizarea lor;
- afectiv = privesc emoţiile, sentimentele, motivaţiile pacientului referitor la starea de
sănătate sau boală, la încercările şi evenimentele trecute, prezente sau viitoare;
- social/interactiv sunt legate de acţiunile sociale şi relaţiile interpersonale ale pacien-
tului.

Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru ca obiectivul să cuprindă criterii de evaluare, enunţul trebuie să respecte
următoarele reguli:
- va fi centrat pe pacient şi descrie starea sau comportamentul aşteptat de la pacient şi nu
activitatea asistentei;
- va fi realist;
- va ţine cont de:
-starea şi posibilităţile pacientului;
-condiţiile sale de viaţă;
-de ajutorul pe care-l poate oferi familia şi serviciul sanitar va fi observabil, va fi de o
manieră concretă şi specifică, adică în termeni precişi şi care permit evaluarea realizării
obiectivului;
-va fi măsurabil pentru a putea să evaluăm gradul de eficacitate, conţinutul trebuie să
cuprindă limitele măsurabile exprimate, de exemplu un pacient deshidratat va bea cel puţin
2l/zi; sau timpul - secunde, minute, ore, zi sau volumul - ml, sau măsurabil al distenţei - cm,
m;
-va indica intervalul de timp (perioada) deoarece trebuie să ştim când se va evalua rezultatul.
Această noţiune permite in mod egal să se măsoare progresul pacientului şi să
estimeze evaluarea sa:
- pe termen scurt (OTS) ore, zile;
- pe termen mediu (OTM) o săptămână;
- pe termen lung (OTL) săptămâni, luni;
Un obiectiv ce priveşte comportamentul, este enunţat sub forma unei fraze, ce
cuprinde:
- un verb de acţiune (ce)
- o condiţie în care activitatea trebuie să aibă loc (cum)
- momentul (când).
 Obiectivul se exprima dupa un sistem mnemotehnic ( tehnica de memorare ) numit
,,SPIRO “ .
S = specificitate
P = performanta
I = implicare
R = realism
O = observabil
Specificitatea – sa apartina unui singur subiect ( familie , grup , etc. ).
Performanta – reprezinta actiunile , atitudinile , comportamentele asteptate de la o persoana
( ex: ‘ca d-na V sa inteleaga si sa efectueze….’).
Implicarea – exprima nivelul de implicare a persoanei ( adica singur sau cu ajutor).
Realism – adica obiectivul sa tina cont totdeauna de capacitatile fizice , intelectuale , afective
ale persoanei ; pentru a fi aplicabil , el trebuie sa fie realist si aceasta atat din punct de vedere
al capacitatii persoanei , cat si din punct de vedere al abilitatii si disponibilitatii asistentei
pentru a-l ajuta sa atinga obiectivul.
Observabil – adica comportamentele , actiunile si atitudinile sa poata fi observabile ,
masurabile , evaluabile cu precizie. Se poate referi la diferite momente ale zilei , sau la un
ritm de genul de 2 ori /zi sau de 3 ori/ zi, sau cantitate 10 pasi , 10 minute.
Intrebari la care un obiectiv de ingrijire trebuie sa raspunda:
- specificitate = CINE face actiunea?
- performanta = CE FACE ?
- implicare = CUM? (singur sau cu ajutor). IN CE FEL?
- realism = IN CE MASURA se poate face actiunea?
- observabil = CAND? CAT? ( dimineata , seara , de 3 ori/zi , etc.)
Ex. de obiectiv : “ Pacientul sa respire singur imediat” .
Obiectivul poate fi clasificat in :
- obiectiv pe termen scurt : secunde , minute , ore;
- obiectiv pe termen mediu : zile , o saptamana;
- obiectiv pe termen lung : saptamani , luni.
Orice obiectiv pe termen lung este precedat de obiectivele pe termen scurt . Se
intampla uneori ca obiectivul sa nu poata fi formulat respectand orbeste regulile mai sus
mentionate .Important este ca obiectivul sa fie clar pentru ca interventiile de nursing sa fie
precise . Obiectivul poate fi formulat si in termeni de interventie a nursei.

Stabilirea termenelor

Managementul timpului este o coordonată importantă a eficienţei. Specificarea

datelor pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului final reflectă o bună judecată despre
nevoia de timp şi se bazează pe:
• cunoştinţe despre problema de rezolvat;
• condiţia socială a persoanei;
• sistemul de sprijin;
• intervenţiile necesare.
Yura şi Walsh, doi teoreticieni ai nursingului american, afirmă că "descrierea şi
specificarea termenelor servesc nu numai la direcţionarea planificării şi implementării,
dar este chintesenţa evaluării".
Termenul trebuie să fie realist, mai ales la începutul îngrijirii. Un prim eşec ar fi
nedorit şi ar conduce la o perturbare a planificării.
Stabilirea mijloacelor pentru rezolvare-interventii:

Stabilirea strategiei de acţiune se face prin planul de îngrijire. Un plan bine conceput
este o importantă sursă de informaţii pentru toţi membrii echipei de îngrijire. El conţine
date şi acţiuni întreprinse ale tuturor membrilor echipei şi se revizuieşte ori de câte ori este
nevoie, "curgând" într-un proces continuu, realist şi adaptat la nevoile clientului.
Deciziile pe care le adoptă asistentul medical în procesul de îngrijire sunt activităţi
sau intervenţii menite să conducă la rezultatele aşteptate şi specificate în obiectivele
propuse în planul de îngrijire.
Deciziile trebuie aibă următoarele caracteristici:
- să fie compatibile cu planul terapeutic;
- să fie bazate pe raţionament ştiinţific;
- să fie specifice pentru fiecare persoană asistată;
- să folosească procedee educative de tip predare / învăţare.
Resursele folosite în procesul de îngrijire:
- date obţinute în timpul aprecierii;
- literatura de specialitate;
- echipamente medicale;
- timp;
- personal calificat;
- resurse financiare.
Caracteristicile interventiei :
- personalizata,
- observabila,
- evaluabila.
Asistenta medicală alege intervenţiile privind îngrijirile adecvate pentru a preveni,
reduce sau a elimina modificarea/alterarea.
La alegerea intervenţiilor, se va specifica dacă acestea nu comportă riscuri (care duc la
conflicte nedorite, uneori grave) şi se va ţine seama şi de individ ca personalitate distincta.
Intervenţiile se stabilesc în funcţie de gradul de dependentă şi posibilităţile pacientului;
nu vor limita la acţiuni de ajutor parţial, complet sau de supraveghere, ci vor conţine
probleme de educaţie pentru autonomie, comunicare pentru susţinerea psihosocială,
pregătirea pentru întoarcerea la domiciliu - toate fac parte integrantă din planificarea
îngrijirilor.

Tipuri de intervenţii nursing:

1. Acţiuni independente
- asista pacientul din proprie initiativa , temporar sau definitiv;
Exemple :
*ingrijiri de confort , atunci cand pacientul nu-si poate indepli independent anumite functii;
*stabileste relatii de incredere cu persoana ingrijita si apartinatorii acesteia;
*asculta pacientul , il sustine , ii transmite informatii si invataminte, lui si apartinatorilor;
*este alaturi de indivizi si colectivitate in vederea promovarii unor conditii mai bune de viata
si sănătate;
*observa la pacient modificarile produse de boala sau tratament si le transmite medicului.
- se bazează pe diagnosticul nursing;
- se înscriu în planul de îngrijire;
- sunt autonome, proprii asistentei medicale.
Acţiunea independentă are în vedere:
- genericul de alternative;
- alegerea celei mai bune soluţii.

2. Acţiuni interdependente
Sunt acţiuni întreprinse de asistentul medical în colaborare cu alţi membri ai echipei
de îngrijire. De exemplu, în procesul de educaţie pentru sănătate, asistentul medical
participă alături de psiholog şi dietetician la educarea pacientului.

3. Acţiuni dependente (delegate)

Se referă la rolul delegat al asistentului medical.
De exemplu:
- administrarea medicamentelor;
- tratamentele medicale.
Intervenţia dependentă nu trebuie să conducă spre o execuţie "oarbă" a unor ordine,
fără discernământ, ci spre o execuţie supusă judecăţii, ca un exerciţiu critic, de
înţelepciune, despre ce, cum, cât de mult, în ce manieră?
Pentru alegerea intervenţiei potrivite se va construi un plan de acţiune în doi timpi:
a) indicarea tuturor soluţiilor posibile;
b) alegerea soluţiei optime.

Cum se identifică alternativele?

- pe baza experienţei anterioare;
- se priveşte problema din unghiuri diferite;
- se analizează toate căile rezolutive;
- se imaginează o rezolvare ideală;
- se cere sfatul colegilor sau al altor experţi;
- se cere părerea pacientului.
Soluţia de tip creativ este cea mai nimerită pentru că este personalizată,
individualizată.

Cum se selectează cea mai bună soluţie?

- se analizează fiecare soluţie în parte comparându-se avantajele şi dezavantajele sale;
- se alege alternativa cu cel mai mic risc pentru pacient.

Pentru aceasta trebuie să se ţină cont de:

- timp,
- condiţia pacientului,
- echipamentul medical,
- numărul şi calificarea staff-ului.
Trebuie luate în seamă consecinţele nedorite ale căii alese, iar dacă alegerea nu a fost
bună se înlocuieşte imediat.
Relatia stransa intre etape poate fi sursa de confuzie prin repetarea aceluiasi lucru .
Pentru a evita aceasta confuzie se poate ca interventia sa fie consemnata o singura data in
planul de nursing la interventii .
Este insa foarte important ca interventia sa fie formulata clar si precis :
- cui sa se adreseze actiunea ( pacientului );
- natura actiunii , actiunea fiind observabila;
- precizarea orarului actiunii .
Fiecare plan de nursing va fi competat cu interventii constante si elemente de
supravegheat .
 Interventii constante : ex asezarea unui recipient cu apa langa pacient ca sa se poata
hidrata.
Elemente de supravegheat : comportamentul , reactii la medicamente( reactii alergice
), functii vitale ( respiratie , puls ,T.A , temperatura) , starea generala.

Planul de îngrijire trebuie să îndeplinească următoarele puncte:

• să ofere un ghid detaliat de îngrijire;
• să fie individualizat şi personalizat;
• să promoveze activităţi bazate pe principii ştiinţifice şi pe procese sistematice de
rezolvare;
• să garanteze continuitatea îngrijirilor;
• să coordoneze eforturile tuturor membrilor echipei de îngrijire;
• să implice participarea individuală a pacientului şi a familiei acestuia;
• să schiţeze un program de educaţie sanitară atât individual, pentru pacient, cât şi
pentru aparţinători;
• să asigure un plan adecvat pentru îngrijirea pacientului după externare.

Neconcordanţe între elaborarea planului scris şi aplicarea lui în practică:

•asistentul medical nu-şi asumă responsabilitatea să verifice dacă un plan de îngrijire a fost
corect şi complet aplicat;
• în comunicarea planului unele informaţii sunt omise sau incomplete;
• asistentul medical oferă îngrijire pentru numai opt ore pe zi şi nu se implică în
atingerea scopurilor finale din planul de îngrijire;
• unele dintre intervenţii pot fi greşite pentru fiecare asistent medical gândeşte că alţii
sunt răspunzători pentru acţiunile întreprinse;
•înregistrările incomplete din registrele şi evidenţele scrise încurajează superficialitatea şi
uneori nesiguranţa intervenţiilor.

Concluzii

Planul de nursing constitue un mijloc de comunicare a informatiilor pentru toate

persoanele implicate in ingijirea pacientului, o documentatie referitoare la intervenţiile
planificate pentru pacient.

IV. APLICAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRI

Definitie

- reprezinta momentul realizarii constiente si voluntare a interventiilor planificate

pentru a obtine rezultatul asteptat.

Scop - modalitate de aplicare

Scopul procesului de îngrijiri este de a asigura prelucrarea în sarcina globală şi

personalizată, a îngrijirilor individului pentru ca pacientul sa-si mentina sau sa-si recapete
independenta total sau partial;
Este indispensabil să alegi un sistem de organizare care să permită fiecărei asistente
medicale o responsabilitate totală a unui grup de pacienţi (îngrijiri globale) în loc si dai un
număr de sarcini pe care le va efectua la toti pacienţii din serviciu-secţie (îngrijiri de serie).
Aplicarea planului de îngrijiri se realizează în practică, în funcţie de modalitate de
executie şi supraveghere (sarcini date unui ajutor, elevă, pacient sau unui membru din
familie).
Delegarea unor activităţi "nu influenţează* calitatea îngrijirilor şi nu oferă o valoare
mai mică sau mai mare în ierarhia sarcinilor/obligaţiilor dar rămân sub responsabilităţi
asistentei medicale, care le planifică, le realizează sau le determină realizarea şi care
controlează buna execuţie, respectându-se normele de securitate, de confort şi de calitate a
îngrijirilor.
Recomandari pentru implementarea interventiilor de nursing :
- nu se executa niciodata acte de nursing fara a se cunoaste efectul asteptat;
- inainte de implementarea actiunilor de nursing este recomandat sa se reexamineze ,
pentru a evalua starea problemelor de dependenta , si se verifica inca o data daca
interventiile prevazute sunt intotdeauna potrivite;
- se urmaresc atent reactiile pacientului la interventiile de nursing implementate si se
modifica orice interventie de nursing ineficace;
- se urmareste implicarea pacientului si a apartinatorilor , cand este cazul , in
implementarea actiunilor de nursing;
- se indeparteaza orice sursa de pericol din preajma pacientului .

Implementarea sau realizarea acţiunilor planificate este faza activă a procesului de

îngrijire care înseamnă pe lângă acţiunea propriu-zisă şi asumarea responsabilităţii.
Acţiunile se bazează pe metode ştiinţifice, nu pe intuiţie, avându-se în vedere:
- diagnosticul nursing;
- cunoştinţele şi informaţiile;
- cea mai probabilă alternativă spre succes;
- acceptul clientului;
- minimum de risc pentru pacient;
- maxima abilitate a profesionistului.
Se face apel la:
• capacităţi intelectuale
- cunoştinţe
- putere de judecată
- gândire logică şi critică)
• capacităţi interpersonale
- cooperare
- colaborare
• capacităţi tehnice
- folosirea echipamentelor,
- priceperi.

Pentru realizarea acestei etape:

- se continuă culegerea datelor;
- se aplică tehnicile planificate şi se notează pe plan;
- pentru efectuarea tehnicilor se respectă:
- etapele de desfăşurare a tehnicilor;
- pregătirea locului;
- pregătirea materialelor;
- pregătirea fizică şi psihică; asigurarea intimităţii; respectarea demnităţii pacientului;
- aplicarea măsurilor de asepsie;
- explicarea comportamentului pacientului în timpul diverselor tehnici; obţinerea
consimţământului;
- îngrijirea bolnavului după tehnică, adaptarea îngrijirilor la pacient- previne
complicaţiile;
- notează tehnica – eventualele incidente şi accidente.
Implementarea este un demers individual şi colaborativ.
Gradul în care diagnosticul nursing, planificarea şi implementarea au avut succes
este reflectat în rezultatele obţinute, iar acestea sunt estimate în faza de evaluare, ultima a
procesului de îngrijire.

Metode specifice de implementare

♦ Coordonarea programului de îngrijire:

- întâlnire cu alţi membri ai echipei;
- planificarea acţiunilor;
- discuţii cu persoane implicate în procesul de îngrijire;
- consultarea medicului;
- pregătirea pentru externare.
♦ Implementarea:
- independenţă;
- interdependenţă;
- dependenţă.
♦ Supervizarea implementării.
♦ Sfătuirea pacientilor.
♦ Colaborarea cu alţi membri ai echipei.
♦ Consultarea cu alţi colegi.
♦ Trimiteri la alţi specialişti.

Tipuri de planuri de îngrijire

Pentru simplificarea şi standardizarea acţiunilor şi a înregistrărilor este bine ca

planul de îngrijire să fie elaborat după anumite reguli. În ţările cu o vastă experienţă în
practica nursing, există mai multe tipuri de planuri de îngrijire.
Vom exemplifica în continuare câteva tipuri de planuri de îngrijire folosite în
Statele Unite ale Americii:
a) Kardex
b) Standard
c) Plan pentru studenţi
a)Kardex-ul cuprinde:
- informaţii demografice de bază;
- preferinţele clientului;
- membrii echipei;
- informaţii medicale (diagnostic, intervenţii chirurgicale, proceduri diverse);
- planificarea externării.
Acest gen de plan nu poate fi considerat un plan universal, pe înţelesul tuturor, dar
în SUA este destul de uzitat.
b) Standardizarea
 Standardizarea este tipărirea planului de îngrijire după un model prestabilit. în ţările
dezvoltate este forma cea mai folosită şi s-a dezvoltat în ultimii ani facilitând o îngrijire
individualizată. Fiecare spital are un anumit plan "tip" tipizat, multiplicat şi utilizat pe secţii
ca formă standard. Acest tip de plan cuprinde diagnostice specifice (exemplu: infarct
miocardic acut) şi denumirea procedurilor specifice (exemplu: anglografie coronariană).
Avantajele standardizării:
- reducerea timpului de lucru;
- rutina de înregistrare;
- ajutarea staff-ului prin concentrarea atenţiei asupra intervenţiei.
Dezavantajele standardizării:
-asistenţii medicali utilizează standardele ca pe nişte hărţi "de aparenţă", fără să-şi
folosească resursele proprii şi creativitatea. Unele planuri, tipărite de anumite agenţii lasă
loc liber pentru observaţiile şi intervenţiile asistenţilor medicali individualizând în felul
acesta planul standardizat. în acest tip de formular asistentul medical include şi date
specifice pentru fiecare persoană asistată. De asemenea, în plan se pot înscrie şi informaţii
de ultimă oră.
Pentru nivelele înalte ale staff-ului, formularele sunt mai simple pentru că
profesioniştii cu funcţii superioare sunt cei mai în măsură să sintetizeze datele culese.
c) Planuri pentru elevi
Fiecare şcoală de nursing trebuie să aibă un formular amănunţit ca plan de îngrijire.
Aceste detalii ajută elevii să se obişnuiască cu folosirea lor.

Documentaţia în intervenţiile nursing

Principala responsabilitate în planul de îngrijire este comunicarea.

Documentaţia se prezintă sub patru dimensiuni:
- legală,
- morală,
- economică,
- profesională.
Înregistrarea, ca şi formularul standard sunt documente legale introduse în banca de
date a computerului. Documentaţia este una dintre cele mai importante responsabilităţi
profesionale. O preluare de date neînregistrată impietează asupra procesului de îngrijire.
Responsabil pentru înregistrarea corectă este cel care asigură îngrijirea, iar prin lipsa
înregistrării se întrerupe comunicarea. Sistemul integrat care sprijină eficienţa, asigură
calitatea, caracterul aprofundat şi validează standardele îngrijirii este înregistrarea datelor.

Inregistrarea se face având în vedere patru părţi ale problemei-orientate:

• Baza de date: informaţii despre client;
• Lista problemelor de sănătate; "tabel-cuprins" în care sunt specificate problemele
clientului;
• Planul iniţial: diagnosticul nursing, tratamentul, educarea clientului, scopurile finale,
evaluarea planului;
• Notarea progreselor obţinute.

EVALUAREA REZULTATELOR

Definiţie şi răspunsuri
 Evaluarea este aprecierea schimbărilor survenite în starea de sănătate a clientului în
relaţie cu scopul propus, ca rezultat al intervenţiilor asistentului medical. Evaluarea este
totdeauna considerată, în termeni de specialitate, CUM anume a răspuns pacientul după
implementarea planului de acţiune.
Este o descriere precisă şi o apreciere a rezultatelor îngrijirilor acordate pacientului, în
funcţie de obiectivele stabilite.
Evaluarea stabileşte modificări ale acţiunilor desfăşurate care vor conduce la creşterea
performanţei şi poate afla răspunsuri pentru realizarea unor acţiuni înrudite pentru acţiuni
încă netestate.
Evaluarea zilnică a planului de îngrijiri/nursing va trebui să răspundă la următoarele
întrebări:
Ating intervenţiile propuse obiectivele intermediate de pacient?
Sunt realiste orele şi datele stabilite iniţial?
Este necesară modificarea intervenţiilor de nursing pentru a asigura realizarea obiec-
tivelor?
Este necesară modificarea limbajului din plan sau a metodelor de comunicare, pentru
buna participare a asistentelor medicale din celelalte schimburi?
Este necesară consultarea altui membru din echipa de ingrijiri pentru mai multe
informaţii care să ajute la identificarea cauzei, problemelor sau la elaborarea inter-venţiilor
potrivite pentru realizarea obiectivelor?
Există vreo modificarea în starea pacientului care să necesite adăugarea unui nou
diagnostic de nursing sau a unei probleme de colaborare?
Este necesar să intervenim în lista de priorităţi iniţială?

PLAN DE ÎNGRIJIRE
Nr. Diagnostic de îngrijire Obiective Intervenţii Evaluare
crt. (P.E.S.)

Evaluarea se face periodic la anumite intervale de timp . Ritmul este adesea indicat de
obiectiv.
Evaluarea este o fază vitală, iar în caz de nereuşită, procesul se reia.

Evaluarea urmareste doua aspecte :

- rezultatul obtinut sau schimbarea observata de nursa la pacient ;
- satisfactia pacientului.

Rezultatul obtinut
Raportat la rezultatul obtinut , evaluarea este un proces ciclic , care se repeta in
functie de obiectivul stabilit si de obiectivele ulterioare , elaborate din faptul ca rezultatul
asteptat inca nu a aparut .
Cand se observa ca manifestarile de dependenta nu s-au diminuat , deci obiectivul nu
a fost atins , procesul de nursing se reia , restructurand diagnosticul si planul de ingrijire .
Evaluarea permite reajustarea obiectivelor si deci , reajustarea sau chiar modificarea
interventiilor .

Evaluarea prin prisma satisfactiei pacientului

 Este importanta aprecierea pacientului , dar nursa bazandu-se pe cunostiintele
profesionale, teoretice si practice acumulate trebuie sa faca o evaluare corecta .

În evaluare se folosesc anumite criterii şi se doreşte o anumită cuantificare pentru a

putea aprecia corect rezultatele. Acest lucru se poate realiza prin:
- compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse;
- analizarea factorilor care au condus la obţinerea acestor rezultate;
- modificarea planului de îngrijire (în caz de incongruenţă a rezultatelor aşteptate
cu cele obţinute).
Bailey şi Claus au descris evaluarea, astfel: "Evaluarea implică compararea
rezultatelor cu standardele, revăzând toate devierile de la direcţia stabilită iniţial, incluzând
toleranţele şi apreciind discrepanţele şi nevoile de corecţie".

Paşi în procesul de evaluare:

•stabilirea standardelor şi a criteriilor de evaluare;
•aprecierea condiţiilor individuale - compararea rezultatelor obţinute cu standardele /
aşteptările iniţiale;
• însumarea rezultatelor evaluării;
• identificarea eşecurilor;
•modificarea planului de acţiune (corecţia se face dacă este necesar).
Pasul 1: Stabilirea standardelor
Standard: "Ceva prestabilit, măsură sau model la care se raportează un lucru
asemănător" (Dicţionarul medical Dorland).
Standardele aplică reguli autoritare, principii ori măsuri care să determine cantitatea,
întinderea sau valoarea calităţii, nivelului sau gradaţiei lucrurilor. Pentru a avea valoare,
standardele trebuie să fie realiste, rezonabile, tangibile, pe înţeles, dar şi acceptabile pentru
cei ce le folosesc. Ideal ar fi ca standardele să fie flexibile, adaptate la nevoile persoanei şl
să poată fi modificate conform situaţiei terapeutice.
Elaborarea standardelor se face cu ajutorul asociaţiei profesionale, beneficiarii
acestor indicatori de calitate fiind toate grupurile de clienţi. O categorie aparte de standarde
sunt elaborate pentru grupurile specializate sau cu probleme speciale.
Exemplu: Opt standarde pentru practica medicală (Asociaţia Americană a Nurselor)
• culegerea datelor în vederea aprecierii stării de sănătate a pacientului este sistematică
şi continuă; datele vor fi accesibile, comunicabile şi înregistrate;
• diagnosticul nursing este o derivată a datelor despre starea de sănătate a clientului;
• planul de îngrijire include scopurile implicite ale diagnosticului nursing;
• în planul de îngrijire se specifică intervenţiile necesare adaptate scopului, cu
ierarhizarea lor, în funcţie de priorităţi;
• acţiunile nursing încurajează clientul la o participare activă în propria îngrijire, pentru
promovarea, menţinerea şi recuperarea sănătăţii;
• acţiunile nursing asistă clientul la maximizarea capacităţilor sale;
• atât progresul, cât şi nereuşita atingerii scopului sunt apreciate nu numai de nursă, dar
şi de client;
• neatingerea scopului dirijează procesul nursing către o reapreciere şi o reordonare a
priorităţilor, la identificarea unor noi scopuri şi la revizuirea planului nursing.
Pasul 2: Aprecierea condiţiilor compararea constatărilor cu standardele.
Analiza procesului de îngrijire prin comparaţie are la rândul ei mai multe etape:
• Evaluarea progreselor înregistrate de pacient (ţinându-se cont de aspectele
individuale);
• Evaluarea răspunsului persoanei la intervenţiile acordate:
- revederea obiectivelor şi reanalizarea datelor;
- observarea (psihologică şi comportamentală) a răspunsului persoanei;
- compararea rezultatului obţinut cu rezultatul aşteptat.
• Evaluarea planului de îngrijire.
Pasul 3: Totalizarea rezultatelor evaluării
• Toate problemele sunt rezolvate (modul ideal).
• Problemele sunt parţial rezolvate.
• Problemele nu au fost rezolvate.
• Evidenţierea unor noi probleme de sănătate.
• Diagnosticul nursing este eronat.
Pasul 4: Identificarea cauzelor ce au condus la neatingerea scopurilor
• Plan eronat, incomplet, nerealist.
• Culegere de date inadecvată (date incomplete, nesemnificative, etc).
• Atitudini necooperante din partea clientului sau a staff-ului.
• Conflicte între membrii echipei de îngrijire.
• Greşeli în faza de implementare a planului de îngrijire.
• Greşeli în stabilirea priorităţilor sau în respectarea ordinei intervenţiilor.
Pasul 5: Corectarea acţiunilor şi modificarea planului de îngrijire
• Reluarea ciclului procesului nursing;
• Schimbarea membrilor echipei de îngrijire (eventual).
Verificarea în procesul evaluării
Intotdeauna este nevoie de o verificare a procesului de îngrijire, mai ales a fazei
evaluării pentru a putea stabili cu certitudine dacă scopul final a fost atins. Această
verificare implică inspectarea şi revederea documentaţiei. Este o metodă de control a
calităţii reflectată în înregistrările efectuate la externarea pacientului.
Raţiunea verificării este aceea de a face profesionistul responsabil pentru serviciile
prestate.
Bilanţ
Inregistrarea acţiunilor şi a rezultatelor îngrijirii este un document legal.
Documentul trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
• să fie corect;
• să fie complet;
• să fie concis;
• să fie lizibil;
• să fie confidenţial;
• să fie accesibil;
• să fie pe înţeles;
• să fie înregistrat pe un formular;
• să prezinte date înregistrate cronologic;
• să fie continuu, fără spaţii libere;
• spaţiile libere să fie haşurate, datate şi semnate;
• corecţiile să fie datate şi semnate;
• nu sunt permise ştersături;
• adăugirile sunt înscrise ca amendamente;
• dacă apar erori, vor fi haşurate datate şi semnate;
• documentele sunt scrise cu tuş negru sau sunt tipărite;
• vor fi folosite numai abrevieri consacrate;
• toate intrările să fie datate şi semnate de autor;
• persoana care semnează fiecare intrare este responsabilă pentru aceasta.
 Bilanţul îngrijirilor aplicate:
- evidente:
- F.O. – evoluţie;
- planul de nursing – rezultatele evaluării;
-starea pacientului: ameliorată, staţionară, agravată; nivelul de
independenţă/dependenţă;
- nevoile de bază:
- satisfăcute – pacient independent,
- nesatisfăcute – pacient dependent.

Bilanţul negativ:
- revizuirea etapelor procesului de îngrijire (nursing).

Criterii de revizuire:
- identificarea cauzelor bilanţului negativ,
- reformularea obiectivelor,
- refacerea planului de îngrijire (nursing), evaluarea.

CONCLUZII

Procesul nursing este o spirală, fiecare spiră cuprinzând toate cele 5 etape. Diferenţa
dintre o spiră şi următoarea reprezintă calitatea. Planul de îngrijire reprezintă documentul
principal al asistentului medical în rolul său de prestator de servicii de sănătate. Conceperea
planului este un demers laborios care necesită cunoştinţe, priceperi şi atitudini
corespunzătoare şi chiar dacă se bazează pe o schemă prestabilită, rămâne un act individual
care înseamnă în primul rând, creativitate.
Principalele raţiuni pentru care este necesară utilizarea procesului nursing:
1. Oferă o excelentă metodă de organizare a îngrijirii, atât individual, pentru fiecare
persoană în parte, cât şi a îngrijirii grupurilor sociale, punând accentul pe nevoile acestora;
2. Sporeşte continuu interacţiunea dintre asistentul medical şi client şi facilitează
colaborarea cu alte persoane implicate în procesul de îngrijire;
3. încurajează participarea activă a pacientului la propria îngrijire (pacientul devine
membru al echipei);
4.Promovează calitatea şi eficienţa actului de îngrijire.

Clasificarea datelor culese pe sisteme funcţionale de sănătate

Marjory Gordon este cunoscuta pentru teoria evaluarii asistentei medicale cunoscute
si sub numele de “Modele functionale de sanatate ale lui Gordon” si ramane liderul
international in acest domeniu al burselor de asistenta medicala. Dr. Gordon este autoarea a 4
carti, inclusiv “Manual de diagnostic de asistenta medicala” care se afla acum la a 12 a editie.
Perceptia si Managementul Sanatatii
Ofera o imagine de ansamblu a starii de sanatate a individului si a practicilor de sanatate care
au fost folosite pentru a atinge nivelul actual de sanatate si starea de bine.
Metabolism nutritional
Descrie aportul de nutrienti raportat la necesitatile metabolice.
Eliminare
Descrie functiile intestinului, vezicii urinare si a pielii. Prin acest model, asistentul medical
poate determina regularitatea, calitatea si cantitatea scaunului si urinei.
Exercitarea activitatii
Acest model se axeaza pe nivelul de activitate, programul de exercitii si activitatile de
agrement.
Somn, odihna
Evalueaza somnul si odihna.
Cognitiv - perceptiv
Evalueaza capacitatea individului de a intelege si de a urma indicatiile, retine informatii, de a
lua decizii si de a rezolva probleme.
Evalueaza deasemenea cele 5 simturi.
Auto- perceptia/ conceptul de sine
Evalueaza parerea despre sine.
Se examineaza contactul vizual si pozitia corpului.
Rol – relatii
Interactiuni cu membrii familiei sau cu altii.
Sexualitate / reproducere
Se evalueaza relatiile sexuale, prima menstruatie (in cazul femeilor) si femeile gravide.
Gestionarea situatiilor – toleranta la stres
Se evalueaza schimbarile majore din viata fiecaruia, momentele de stres si de relaxare.
Valori - credinte
Se evalueaza credinta fiecaruia in religia aleasa si practicile religioase.