FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

SPECIALIZAREA ASISTENŢĂ MEDICALĂ

NURSING

CURS
 EVALUAREA PACIENTULUI

CURSUL 13

DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE

1. Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

2. Gruparea diagnosticelor şi modelul clinic bifocal de abordare a
pacientului
3. Intervenţiile de îngrijire
4. Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
5. Înregistrarea diagnosticelor de îngrijire si lista problemelor de
îngrijiri
1. Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale

Profesia de medic şi cea de asistent medical sunt înrudite prin

caracterul lor liberal şi implicarea comună în realizarea asistenţei de
sănătate a populaţiei.
Nu trebuie să uităm însă nici un moment că ele rămân profesii
distincte, autonome, independente, între ele neexistând automat relaţii de
subordonare, ci de colaborare.
Reprezentanţii celor două profesii sunt parteneri cu roluri diferite
ai echipei multidisciplinare complexe implicate în realizarea asistenţei de
sănătate.
Diagnosticele medicale şi diagnosticele de îngrijire sunt categorii
diferite de diagnostice, având caractere conceptuale, calitative şi
pragmatice distincte.
Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale
Diagnosticele de îngrijire se referă la modul individual, particular de
reacţie al pacientului sau comunităţii faţă de o anumită situaţie de sănătate/boală.
Modelul conceptual utilizat de asistenta medicală în formularea diagnosticului de
îngrijire este focalizat asupra pacientului, axat pe modalitatea în care boala
modifică calitatea vieţii acestuia şi gradul de satisfacere al necesităţilor sale
fundamentale ca fiinţă umană.
Din acest punct de vedere, rolul asistentei medicale faţă de pacient ar putea
fi descris drept "avocat al pacientului şi necesităţilor sale".
Diagnosticul de îngrijire este în permanenţă susceptibil de schimbare, în
funcţie de modul de răspuns al individului sau comunităţii la măsurile de îngrijire
elaborate şi aplicate. Din acest motiv diagnosticul de îngrijire trebuie reevaluat
periodic.
În formularea diagnosticului de îngrijire nu există până în prezent o
terminologie fixă sau unanim acceptată, ci numai recomandări asupra modului de
redactare a enunţului acestui diagnostic.
În elaborarea diagnosticului de îngrijire asistentei medicale îi revine o
atribuţie exclusivă şi autonomă. Diagnosticul de nursing determină tipul
intervenţiilor de îngrijire acordate în mod autonom de către asistenta medicală şi
permite identificarea problemelor conexe, de colaborare cu medicul, pentru
realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii medicale a pacientului.
Diagnosticele de îngrijire nu reprezintă diagnostice medicale
Diagnosticele medicale sunt formulat în exclusivitate de către medic
şi reprezintă descrierea sintetică a procesului patologic existent la pacientul
asistat medical.
Modelul conceptual utilizat de doctor în elaborarea diagnosticului
medical este focalizat asupra bolii, medicul regăsind la pacient manifestările
acesteia.
Din acest punct de vedere, rolul medicului faţă de pacient ar putea fi
descrisă drept "aliat al pacientului în lupta împotriva bolii".
Diagnosticul medical are o formulare unitară, bine standardizată şi
unanim acceptată, pe baza criteriilor medicale de diagnostic, fundamentate
ştiinţific, având la bază caracterele generale de manifestare a bolilor.
De regulă diagnosticul medical nu se modifică. Eventual la
diagnosticul medical iniţial se pot adăuga alte diagnostice medicale, în cazul
apariţiei unor complicaţii ale bolii de bază sau al unor noi îmbolnăviri
asociate.
În formularea diagnosticului medical nu sunt incluşi de obicei factorii
cauzali ai bolii (exceptând infecţiile sau alte situaţii etiologice particulare).
Diagnosticul medical este utilizat pentru stabilirea tratamentului
medical al pacientului.
2. Gruparea diagnosticelor şi modelul clinic bifocal de abordare a pacientului
O grupare de diagnostice presupune îmbinarea pe o lista comună a
diagnosticelor de îngrijire şi a problemelor medicale de colaborare, prin
asocierea elementelor clinice validate pentru un anumit pacient asistat medical.
Enumerarea diagnosticelor de nursing formulate alături de
diagnosticele medicale ale pacientului îngrijit facilitează evaluarea stării
acestuia, identificarea problemelor de asistenţă, realizarea şi evaluarea actului
de îngrijire.
O asemenea alăturare de diagnostice oferă o completare a
diagnosticului medical şi nu o înlocuire a acestuia.
Astfel, alături de fiecare diagnostic medical al pacientului se pot
formula diagnosticele de îngrijire şi lista problemelor de colaborare între
asistenta medicală şi medic precum şi potenţialele probleme care pot surveni,
legate de starea de sănătate, investigaţiile diagnostice aplicate şi intervenţiile
terapeutice realizate.
Acest mod de abordare a problemelor de sănătate a pacientului (atât din
punct de vedere medical, cât şi al îngrijirilor acordate) reprezintă un model
bifocal de practică clinică.
Un model clinic bifocal generează avantaje pentru calitatea actului de
asistenţă medicală, în beneficiul pacientului şi al serviciilor de sănătate.
3. Intervenţiile de îngrijire
Intervenţiile de îngrijire reprezintă acţiunile practice întreprinse de
asistenta medicală (sau personalul auxiliar) în beneficiul stării de sănătate a
pacientului.
După conţinutul lor decizional (din care derivă responsabilitatea) şi
modul de îndeplinire, intervenţiile de îngrijire pot fi împărţite în două categorii
distincte:
a. Intervenţii autonome, prescrise şi realizate de asistentele medicale, în
cazul cărora responsabilitatea le revine integral;
b. Intervenţii delegate, prescrise de medic şi realizate autonom, dar şi
delegat de către asistentele medicale, în cazul cărora responsabilitatea revine în
principal celui care delegă.
In cadrul intervenţiilor delegate, responsabilitatea poate fi delegată de
către doctor asistentei sau de către asistentă personalului auxiliar de îngrijire.
În rândul intervenţiilor autonome ale asistentei medicale se înscriu toate
măsurile de îngrijire, formularea şi prevenirea anumitor diagnostice de nursing,
observarea evoluţiei stării de sănătate a pacientului, pentru a sesiza la timp orice
schimbare semnificativă survenită. Aceste ultime tipuri de acţiuni au drept scop
identificarea şi monitorizarea evoluţiei problemelor de colaborare cu medicul
în asigurarea asistenţei pacientului îngrijit.
4. Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Problemele de colaborare
Problemele de colaborare cu medicul se referă la schimbările survenite
în evoluţia stării de sănătate a pacientului îngrijit, sesizate de asistenta
medicală. Ele trebuie semnalate cu promptitudine doctorului, deoarece implică
reevaluarea şi deseori modificarea atitudinii terapeutice.
Problemele de colaborare nu se referă în nici un caz la eventuale relaţii
interumane tensionate în cadrul echipei de profesionişti implicaţi în acordarea
asistenţei medicale şi îngrijirea pacientului.
Intervenţiile prescrise de medic în cadrul actului de îngrijire medicală
sunt reprezentate de explorările diagnostice şi tratamentele medicale.
Tratamentele medicale sunt prescripţii complexe (igienico-dietetice şi
farmacologice) recomandate de doctor pentru soluţionarea problemelor de
sănătate ale pacientului.
În cazul apariţiei unei probleme de colaborare sesizate de asistentă,
medicul intervine prin acte diagnostice şi terapeutice, iar tratamentele medicale
sunt de obicei executate şi urmărite de către asistentă.
Asistenta medicală ia decizii independente atât în identificarea
problemelor de colaborare medicală, cât şi în ceea ce priveşte diagnosticele de
îngrijire.
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Complicaţie potenţială.
Formularea enunţului pentru problemele de colaborare sesizate de către
asistentă într-o anumită situaţie clinică concretă este desemnată sub titlul generic de
complicaţie potenţială.
Exemplele de complicaţii potenţiale în diverse situaţii clinice distincte
(legate de intervenţii diagnostice sau terapeutice):
Tratament anticoagulant
- Complicaţie potenţială: hemoragie;
Pneumonie
- Complicaţie potenţială: insuficienţă renală;
Tratament cu digoxin
- Complicaţie potenţială: aritmie ventriculară;
Explorare angiografică
- Complicaţie potenţială: hemoragie la nivelul puncţiei arteriale;
Insuficienţă cardiacă
- Complicaţie posibilă: tromboză venoasă profundă a membrelor inferioare;
Gripă
- Complicaţie posibilă: miocardită cu tulburări de ritm cardiac;
Interveţie chirurgicală cezariană
- Complicaţie posibilă: tromboză venoasă profundă a membrelor inferioare.
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

Problemele de colaborare definesc deci complicaţii ale stării de

sănătate a pacientului.
În detectarea apariţiei acestora şi în monitorizarea evoluţiei lor un
rol indispensabil revine asistentei medicale.
Asistentele medicale abordează soluţionarea problemelor de
colaborare prin:
- aplicarea prescripţiilor recomandate de medic,
- realizarea unor intervenţii autonome (prescripţii recomandate de
asistentă).
Rolul ambelor tipuri de intervenţii este cel de a minimaliza şansa
apariţiei sau amploarea complicaţiilor medicale respective.
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale

Intervenţii autonome ale asistentei medicale derivate din

diagnosticul de îngrijire formulat

Intervenţii prescrise de Intervenţii prescrise

Diagnostic de îngrijire
asistentă de medic

Schimbarea poziţiei la
fiecare 2 ore
Risc crescut pentru
Masajul uşor al zonelor alterarea integrităţii
vulnerabile cutanate cauzat de Nici una
imobilizarea prelungită la
pat prin fractura de şold
Reducerea presiunii la
nivelul zonelor de
sprijin
Problemele de colaborare şi complicaţiile potenţiale
Intervenţii autonome şi delegate ale asistentei medicale derivate din apariţia unei probleme de colaborare

Intervenţii prescrise de Intervenţii prescrise de

Problemă de colaborare
asistentă medic
Perfuzie intravenoasă (tipul
Asigurarea unei hidratări orale
soluţiilor, cantitatea, debitul
adecvate
perfuziei)

Monitorizarea stării de
hidratare

Monitorizarea semnelelor
vitale

Monitorizarea incretei şi Complicaţie potenţială:

excretei Alterarea echilibrului
hidro-electrolitic
Monitorizarea greutăţilor Examene de laborator

Monitorizarea electroliţilor

Menţinerea perfuziei la
debitul recomandat

Igiena orală corectă

5. Înregistrarea disgnosticelor de îngrijire şi lista problemelor de îngrijiri
Diagnosticele de îngrijire formulate de asistentă, împreuna cu
complicaţiile potenţiale trebuie înregistrate:
- în planul de îngrijire al pacientului
- pe lista de probleme de îngrijire ale acestuia.
Această listă de probleme reprezintă un veritabil index sau
cuprins al dosarului de îngrijire.
Problema de îngrijire defineşte orice situaţie care ameninţă sau ar
putea ameninţa starea de sănătate a pacientului, implicând o intervenţie
de nursing din partea unui membru al echipei de îngrijire.
Pe această listă problemele de îngrijire sunt ierarhizate şi
numerotate.
Ele vor fi utilizate atât în elaborarea planului de îngrijire, cât şi în
consemnarea notelor asupra evoluţiei pacientului, folosite pentru
evaluarea eficacităţii îngrijirilor acordate.