Sunteți pe pagina 1din 1

Școala online a fost cea mai bună lecție de informatică pe care am primit-o cei mai mulți dintre noi.

Responsabilitate, implicare, creativitate, curaj sunt alte cuvinte care pot descrie perioada digitalizării
învățământului.

Din punctul meu de vedere balanța acestei perioade se înclină spre avantaje și anume, cel mai
important, am putut face facultate în mediul nostru de confort, acasă. Această neașteptată situație a
fost foarte prosperă deoarece am avut mereu o barieră între noi și profesor, dar și o mască sub forma
unei pictograme. Am putut fi noi înșine, chiar și în pijamale. Curajul de a răspunde la ore a sporit iar
stresul a scăzut. În timpul pauzelor aveam timp să mâncăm mâncare caldă, nu ne grăbeam să ajungem în
alte săli de clasă sau facultăți și aveam mai mult timp să învățăm. Pe scurt, am avut la îndemână toate
resursele pentru a putea participa liniștiți la ore, așa cum spune și vorba „nicăieri nu-i ca acasă”. În plus,
în timpul orelor dar mai ales în sesiunea de examene cred că ne-am folosit capacitatea creativă la
maxim, chiar dacă a fost într-o manieră negativă

Pe partea cealaltă profesorii au învățat să fie responsabili și să-și schimbe modul de a preda pentru ca
noi, studenții, să nu părăsim apelul. Mulți dintre ei au trecut de la predarea monotonă manifestată doar
prin conversație la prezentări PowerPoint, video-uri și multe exerciții realizate în diferite programe.
Temele pe care le făceam erau într-adevăr citite și notate de profesor și aveam mereu materiale postate
pe clasă. Eu simt că prin acest comportament și-au asumat în totalitate meseria de profesor, s-au
implicat mai mult iar studenților le-a fost mai ușor să se apropie de ei.

Sunt sigură că acești ani ne-au marcat într-un mod pozitiv și că toți am deprins aptitudini noi datorită
orelor online. Unii profesori folosesc și acum metode digitale prin care să învățăm, iar noi am reușit să
avem încredere în noi, să răspundem, să punem întrebări și, ca niciodată, avem o poftă pentru
implicarea în diferite activități ale facultății. Există, desigur, și aspecte negative pe care nu vreau să le
aduc în discuție deoarece, cred eu, cine vrea să aspire spre cunoaștere va învăța la fel de bine indiferent
de mediul sau modul în care se desfășoară orele.

S-ar putea să vă placă și