Tema 20: Activitatea economică externă a entităţii

20.1. Formele diviziunii internaţionale a muncii;

20.2. Indicatorii eficienţei activităţii economice externe a entităţilor economice.

20.1. Formele diviziunii internaţionale a muncii

Tranziţia la economia de piaţă în Republica Moldova a condiţionat diviziunea
muncii între ţări ca rezultat al evoluţiei diviziunii sociale a muncii.
Diviziunea internaţională a muncii poate fi definită ca cel mai înalt grad al
evoluţiei diviziunii sociale teritoriale a muncii între ţări într-un anumit coraport
cantitativ şi calitativ, ce se manifestă în schimbul de mărfuri, servicii şi alte rezultate
ale activităţii sociale.
Diviziunea internaţională contemporană a muncii s-a format în procesul
dezvoltării forţelor de producţie, ce a avut loc de-a lungul secolelor sub acţiunea
progresului tehnico-ştiinţific, şi a creat premise obiective pentru interacţiunea şi
interdependenţa dintre economiile naţionale, adică pentru internaţionalizarea
activităţii economice, forma de manifestare a căreia este integrarea economică
internaţională.
Una dintre trăsăturile caracterictice ale economiei actuale este dependenţa ei de
participarea la schimbul economic internaţional, tranzacţiile internaţionale, deşi
factorii dezvoltării interne continuă să rămână a fi decisivi. Factorii externi, constituie
temelia bogăţiei şi dezvoltării unor entităţi economice şi ţări, dar şi a sărăciei,
retrogradării economice a unor mari regiuni ale lumii.
Formele diviziunii internaţionale a muncii sunt:
1 Relaţiile economice internaţionale (REI);
2 Specializarea internaţională a producţiei;
3 Cooperarea internaţională de producţie;
4 Protecţionismul;
5Liberalizarea relaţiilor economice internaţionale;
6 Colaborarea internaţională a entităţilor economice.
Relaţiile economice internaţionale (REI ) constituie o sferă de activitate aparte,
bazată pe diviziunea internaţională a muncii. Ele îşi găsesc expresie practică în
schimbul comercial dintre ţări, reprezentate de entităţile economice în comerţul
internaţional cu produse, mărfuri, servicii, în relaţiile tehnico-ştiinţifice, de producţie,
investiţionale, financiar-valutare şi creditare, informaţionale şi circulaţia
internaţională a forţei de muncă.
Formarea şi dezvoltarea REI sunt determinate de intensificarea interacţiunii şi
interdependenţei economiilor din diverse ţări. Aprofundarea şi dezvoltarea diviziunii
internaţionale a muncii, adică şi a REI, depinde de factorii naturali (bogăţiile
naturale; aşezarea geografică; condiţiile climaterice, etc.) precum şi factorii valorici
(condiţiile sociale, naţionale, etnice, politice şi moral-juridice, tradiţiile istorice de
producţie, tehnologici şi de volumul resurselor de muncă, etc.)
Diviziunea internaţională a muncii are două forme: specializarea internaţională
şi şi cooperarea, condiţionate de unitatea dialectică a două procese de producţie –
divizarea şi unificarea acesteia.
Specializarea internaţională a producţiei – înseamnă concentrarea
produselor omogene în baza diferenţierii producţiei naţionale şi a fabricării unor
produse omogene depăşind consumul intern pentru intensificarea schimbului
internaţional.
Formele principale de manifestare a specializării internaţionale sunt:
 specializarea pe obiecte – fabricarea produselor finite;
 specializarea pe detalii – producerea unor părţi, componente ale produselor;
 specializarea tehnologică – efectuarea unor operaţii sau executarea unor
procese tehnologice.
Cooperarea internaţională de producţie – este coordonarea activităţii unor
entităţi economice din diferite ţări în scopul sporirii bunurilor materiale prin ridicarea
nivelului de productivitate a muncii.
Formele cooperării internaţionale sunt variate:
 vânzarea /cumpărarea licenţelor pentru utilizarea proprietăţii industriale şi
intelectuale;
 vânzarea accesoriilor;
 transmiterea unor linii tehnologice complete sau a diverselor utilaje
împreună cu tehnologiile respective în bază de leasing;
  cooperarea de producţie în comun;
 efectuarea în comun a cercetărilor ştiinţifice şi lucrărilor de proiectare-
construcţie;
 antrepriza prin cooperare;
 crearea întreprinderilor mixte etc.
Cooperarea internaţională de producţie este la momentul actual fundamentul
integrării economice internaţionale, contribuie la accelerarea progresului tehnico-
ştiinţific şi restructurarea calitativă a conţinutului activităţii antreprenoriale în comun.
Diviziunea internaţională a muncii, precum şi formele de manifestare a acesteia sunt
determinate de condiţiile social-economice şi politice; ultimele formează mecanismul
de dirijare a activităţii economice externe pentru promovarea politicii protecţioniste şi
liberale a statului.
Protecţionismul rezidă în apărarea producătorilor autohtoni contra
concurenţei străine prin interzicerea sau limitarea strictă a importului de mărfuri din
alte ţări. Această politică a apărut în Anglia concomitent cu începutul dezvoltării
marii industrii constructoare de maşini. Până la mijlocul secolului XIX ţările
europene au fost adepte ale politicii protecţioniste, piaţa americană s-a dezvoltat de
asemenea apărată de tarifele protecţioniste. La mijlocul secolului XIX Anglia a
chemat toate ţările să renunţe la politica protecţionistă, făcând trimitere la ideile lui
A. Smit şi D. Ricardo cu privire la priorităţile comerţului mondial liber şi diviziunea
internaţională a muncii. Devenind, de fapt, ţară monopolistă în comerţul industrial
mondial, Anglia era pregătită să-şi deschidă pieţele, sperând că alte ţări vor
întreprinde măsuri similare. Renunţarea la politica protecţionistă înseamnă
liberalizarea activităţii economice externe.
Liberalizarea constituie una dintre trăsăturile caracteristice ale dezvoltării
lumii contemporane. Procesele de liberalizare au un caracter contradictoriu, deoarece
ating interesele economice ale tuturor statelor. Toate ţările, atunci când intră în
sistemul relaţiilor economice mondiale, aplică politica protecţionistă şi de liberalizare
a comerţului. Tranziţia la economia de piaţă în Republica Moldova a condiţionat
deschiderea ei către lume, inclusiv anularea restricţiilor în domeniul activităţii
economice externe.
 Obiectivele principale ale reformei sunt:
anularea monopolului statului asupra comerţului exterior şi trecerea la
metode economice de reglementare;
asigurarea convertibilităţii treptate a leului moldovenesc;
apropierea structurii preţurilor interne de cea a preţurilor mondiale,
reducerea consecventă a cotelor tarifare la export, introducerea tarifului la import;
susţinerea exporturilor şi extinderea pieţelor de desfacere a producţiei
autohtone.
Liberalizarea activităţii economice externe s-a afirmat drept o componentă a
tranziţiei la economia de piaţă. Concomitent, ea constituie una dintre modalităţile cele
mai importante de stimulare a competitivităţii producţiei autohtone şi ieşirii ei pe
piaţa mondială.
Cea mai răspândită formă a activităţii economice externe, practicată de entităţi,
este comerţul exterior, ce include atât vânzarea propriilor mărfuri şi servicii în alte
ţări, cât şi achiziţionarea pe pieţele străine a diferitelor mijloace de producţie,
tehnologiilor avansate şi resurselor materiale necesare pentru asigurarea proceselor de
producţie. În afară de comerţul exterior, activitatea economică externă a entităţilor
economice presupune diverse forme de colaborare şi interacţiune cu partenerii străini.
Subiectele relaţiilor economice externe sunt agenţii economici ai diverselor ţări,
care se ocupă de schimbul de mărfuri cu firmele străine, formând fluxuri economice
internaţionale în baza acordurilor bilaterale de diverse tipuri.
În prezent fiecare întreprindere are acces la efectuarea operaţiunilor de export-
import. Orientarea multor întreprinderi spre piaţa externă este condiţionată de mai
mulţi factori, principalii fiind extinderea pieţei de desfacere a produselor şi obţinerea
diverselor avantaje în scopul de a ridica gradul de eficienţă a activităţii economice
externe.
Entittatea economică poate exporta producţia proprie în mod direct sau indirect.
Organizarea directă a exportului reprezintă ieşirea directă a firmei cu producţia sa pe
piaţa externă. În acest scop entitatea îşi poate deschide o reprezentanţă specială în altă
ţară, în sarcina căreia se va pune realizarea produselor entităţii. Ele pot deschide în
alte ţări şi filiale, ce funcţionează în conformitate cu legislaţia ţărilor de rezidenţă, iar
activitatea lor comercială este supusă impozitelor şi taxelor locale. Exportul direct
poate fi organizat şi prin intermediul unor firme specializate cu rezidenţa în
străinătate.
Organizarea indirectă a exportului se efectuează cu ajutorul unor intermediari
specializaţi, care îşi asumă obligaţia de a organiza exportul şi a realiza marfa pe
pieţele străine fără participarea nemijlocită a producătorilor.
Specialiştii încadraţi în această activitate economică externă trebuie să studieze
atent schema de organizare a acestei activităţi la entităţile avansate, deoarece orice
activitate economică externă se poate efectua în baza experienţei acumulate, a
cunoaşterii pieţei externe şi comportamentului consumatorilor de pe pieţele străine.

Colaborarea internaţională a entităţii economice constituie o formă

importantă de dezvoltare a relaţiilor economice externe între entităţi economice.
Aceasta e o modalitate de îmbinare a diverselor resurse a doi sau mai multor agenţi
economici din ţări diferite pentru realizarea obiectivelor propuse. La baza colaborării
internaţionale trebuie să fie pusă egalitatea în drepturi a partenerilor şi avantajul
reciproc. Colaborarea internaţională între agenţii economici se poate realiza în
diverse forme şi domenii printre care:
colaborarea în sfera organizării producţiei diferitelor mărfuri şi prestării de
servicii;
colaborarea pentru comercializarea produselor finite;
colaborarea financiară;
colaborarea ecologică etc.
Forma principală de colaborare internaţională este cea de producţie. Ea poate fi
variată, începând cu colaborarea în domeniul elaborării şi aplicării noilor tehnologii
la construcţia unor obiecte de mari proporţii şi terminând cu organizarea entităţilor
economice mixte.
Se ştie că majoritatea entităţilor economice din ţările în curs de dezvoltare cu
economie tranzitorie sunt dotate cu utilaje uzate moral, ce nu pot asigura
competitivitatea necesară a produselor lor finite. Datorită colaborării dintre entităţile
economice acestor ţări cu entităţi din ţările dezvoltate poate fi încetăţenită o
asemenea formă de colaborare prin care entităţile străine asigură reutilarea tehnică a
unităţilor de producţie şi organizarea în comun a fabricării şi realizării produselor
finite.
O altă direcţie importantă a colaborării internaţionale în sfera producţiei este
atragerea şi implementarea de către entităţile economice din ţările în curs de
dezvoltare şi ţările cu economie tranzitorie a tehnologiilor avansate. Astăzi se
consideră că tehnologia este unul dintre factorii cei mai importanţi pentru creşterea
economică. Experienţa numeroaselor entităţi străine demonstrează că activitatea
economică a agenţilor economici este determinată nu numai de cei trei factori clasici
–capitalul, resursele umane şi naturale, ci şi de modul de organizare şi gestiune a
entităţii economice, de capacităţile echipei manageriale, care la momentul actual, de
asemenea, este considerată drept factor de producţie. Firmele din ţările dezvoltate au
acumulat în această privinţă o bogată experienţă. De aceea colaborarea dintre
entităţile economice din diverse ţări se bazează pe transmiterea de către f entităţile
economice din ţările dezvoltate a experienţei lor manageriale şi organizatorice
avansate, ce reprezintă, de fapt, efectuarea unor transformări organizatorice
progresiste ce nu necesită alocaţii substanţiale de capital şi care în acelaşi timp
asigură ridicarea gradului de productivitate a muncii şi competitivitate a produselor.
Colaborarea internaţională de producţie poate include şi aprovizionarea de către
entităţile economice din ţările dezvoltate a entităţilor economice din ţările în curs de
dezvoltare cu materie primă calitativă, organizarea desfacerii produselor finite din
această materie primă pe pieţele internaţionale. Totodată, avantajul e reciproc.
Entităţile economice locale au posibilitatea de a-şi ridica gradul de competitivitate a
producţiei, de a ieşi mai repede pe arena internaţională pentru a-şi asigura creşterea
veniturilor. La rândul lor, entităţile economice străine sunt interesate în colaborarea
cu entităţile economice locale pentru a evita diverse obstacole comerciale, existente
în diferite ţări, precum şi pentru a-şi extinde piaţa de desfacere a propriilor produse şi
a produselor fabricate în comun cu entităţile economice locale.
Colaborarea economică a entităţilor economice din ţări diferite poate fi
organizată în bază de leasing şi franceaising. O nouă formă contemporană de
colaborare internaţională între firmele din diverse ţări este alianţa strategică, care şi-a
găsit o largă dezvoltare în domeniile industriale cu tehnologii avansate de importanţă
strategică, şi anume: industria constructoare de maşini, telecomunicaţii, electronică
etc. În condiţiile de globalizare a economiei mondiale alianţele strategice se vor
extinde tot mai mult.Alianţele strategice internaţionale au o serie de avantaje pentru
membrii ei, printre care:
 colaborarea în cadrul activităţii de studiere şi organizare a producţiei şi
reducere a cheltuielilor;
 cercetarea şi crearea în comun a tehnologiilor avansate;
 extinderea pieţelor de desfacere a producţiei;
 depăşirea restricţiilor vamale, impuse în diverse state;
 cucerirea poziţiei monopoliste la realizarea producţiei etc.

20.2. Indicatorii eficienţei activităţii economice externe a entităţilor economice

Activitatea economică externă a entităţilor economice contribuie atât la
extinderea pieţelor de desfacere a mărfurilor şi serviciilor, cât şi la amplificarea
activităţii economice în ansamblu. La estimarea eficienţei relaţiilor economice
externe, se utilizează indicatorii activităţii economice externe a entităţilor economice,
ce se atribuie la sistemul de indicatori generali ai întregii activităţi economice. Pentru
evaluarea rezultatelor activităţii economice externe a entităţilor economice, literatura
de specialitate recomandă calculul diverşilor indicatori, cum ar fi:
 volumul fizic al fiecărui tip de producţie exportată;
 ponderea tuturor tipurilor de produse exportate în volumul total al
producţiei;
 modificarea dinamică a volumului de materie primă şi materiale din import
şi ponderea lor în volumul total al consumului între perioada curentă şi cea de bază;
gradul de acoperire a importului de către export;
 cursul valutar de recuperabilitate al exportului etc.
De exemplu, volumul fizic al fiecărui tip de producţie exportată , se poate
determina prin relaţia:
V pr .i . exp .
V pr . exp .=
V tot . pr .i .
unde Vpr.exp. – volumul fizic al fiecărui tip de producţie exportată;
Vpr.i.exp. – volumul producţie i exportate;
 Vtot.pr.i.exp. – volumul total al producţiei i lansate de firmă într-o anumită
perioadă de timp.
Indicatorul Vpr.i.exp. poate fi calculat în expresie naturală şi valorică. Pentru a
urmări tendinţele de modificare a indicatorului respectiv se poate calcula indicele de
modificare a exportului. În cazul dat se utilizează indici individuali, care reflectă
modificările survenite în producţie între cele două perioade şi se calculează aceşti
indici ca valori relative, raportate la perioade diferite (perioada curentă şi de bază).
Având în vedere că decontările între entităţile economice din diferite ţări pentru
tranzacţiile export-import se efectuează în una din valutele liber convertibile, trebuie
comparată valoarea totală a exporturilor entităţii prin următoarea relaţie:
V tot .exp .
G acop .imp .de exp .=
V tot . imp
unde Gacop.imp.de exp. – gradul de acoperire a importului de către export;
Vtot.exp. – valoarea totală a exporturilor entităţii;
Vtot.imp. – valoarea totală a importului entităţii.
Dacă valoarea exportului e mai mică decât valoarea importului, entitatea va fi
nevoită să cumpere valută liber convertibilă pentru efectuarea decontărilor respective.
Pentru evaluarea eficienţei activităţii de export se poate calcula cursul de
recuperabilitate al exportului prin următoarea relaţie:

P∫ . comp . pr .
C rec .exp . =
Pexp .
unde Crec.exp. – cursul de recuperabilitate al exportului;
Pint.comp.pr. – preţul intern complet în valută naţională al unităţii produsului
exportat;
Pexp. – preţul de export în valută liber convertibilă (euro, dolarul S.U.A.).
Toate tranzacţiile export-import urmăresc un singur scop de a contribui la
asigurarea creşterii economice a entităţilor economice şi ridicarea gradului de
eficienţă a activităţii lor, ceea ce în final asigură echilibrul comerţului exterior şi al
balanţei de plăţi a ţării în ansamblu.
Creşterea eficienţei economice a comerţului exterior se află sub impactul unor
factori economici şi tehnici, ce caracterizează în ansamblu economia naţională,
activitatea agenţilor economici, precum şi condiţiile de realizare a mărfurilor pe piaţa
externă. Republica Moldova în acest domeniu se confruntă cu o serie de probleme,
deoarece modificările de ordin structural, ce se observă la export şi import în ultimii
ani, sunt negative.
Metodele şi instrumentele principale aplicabile la reglementarea de către stat a
activităţii economice externe sunt:
modificarea structurii de export şi import, în sensul reducerii cotei materiei
prime primare şi majorării cotei produselor în urma prelucrării ei. De asemenea,
trebuie înviorat exportul în baza serviciilor turistice, de transport şi a altor servicii.
orientarea geografică în spaţiul economic al Europei şi lumii în scopul
asigurării unui grad înalt de diversificare geografică a pieţelor de desfacere şi a
surselor alternative de satisfacere a consumatorilor din republică. Bunăoară, odată cu
extinderea relaţiilor economice cu ţările din C.S.I., importul materiei prime,
materialelor şi resurselor energetice din Rusia, este necesar să fie găsite şi alte pieţe
alternative. Unele dintre acestea pot fi ţările din Orientul Apropiat, precum şi
integrarea comerţului exterior al republicii în comerţul ţărilor europene şi ţărilor de
pe alte continente.
ridicarea calităţii producţiei şi productivitatea muncii. Sunt necesare acţiuni
suplimentare din partea tuturor agenţilor economici pentru îmbunătăţirea calităţii
mărfurilor şi ridicarea gradului lor de competitivitate pe piaţa externă.
perfecţionarea managementului în producţie şi realizarea mărfurilor pe piaţa
externă.

Subiecte de autoevaluare
1. Caracterizaţi formele de diviziune internaţională a muncii;
2. Descrieţi organizarea directă şi indirectă a exportului;
3. Identificaţi structura actuală de dirijare a activităţii economice externe;
4. Nominalizaţi indicatorii cee evaluează activitatea economică externă a
entităţii economice;
5. Descrieţi metodele şi instrumentele principale aplicabile la reglementarea de
către stat a activităţii economice externe.