COLEGIUL “STEFAN ODOBLEJA”

PROIECT
pentru examenul de certificare a competenţelor profesionale
pentru obţinerea certificatului de calificare profesională nivel 3

Calificarea: TEHNICIAN ELECTROMECANIC

TEMA PROIECTULUI Măsurarea rezistenţelor electrice.

Ohmmetre

Îndrumător de proiect:

ing. NITIPIR MIRELA

ELEV: MICA DANIEL

Clasa a XIII a A

1
 IUNIE 2012
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI
FIŞĂ DE EVALUARE
Examenul pentru obținerea certificatului de calificare profesională nivel 3
Sesiunea: IUNIE 2012
Centrul de examen:
COLEGIUL”STEFAN ODOBLEJA” CRAIOVA
Calificarea:
TEHNICIAN ELECTROMECANIC
Numele şi prenumele candidatului
MICA DANIEL
Unitatea de învățământ absolvită
COLEGIUL “STEFAN ODOBLEJA”
Tema proiectului:
MASURAREA REZISTENTELOR ELECTRICE. OHMMETRE
Numele, prenumele şi specializarea îndrumătorului de proiect
ing. NITIPIR MIRELA
Partea I: Monitorizarea progresului proiectului 9
1. Data începerii activităților de realizare a proiectului: 08.02.2012
2. Competențe vizate / implicate în realizarea / execuția proiectului ( care se referă la tema
proiectului conform standardului de pregătire profesională)
- Identifica aparatele de masura
- Realizeaza scheme de masurare
- Explica metodele de masurare

2. Stabilirea planului activităților individuale ale candidatului pentru proiect:

- Data: 08.02.2012
- Semnătura candidatului: Semnătura îndrumătorului:
3. Stabilirea planului de redactare a Proiectului – suport scris :
- Perioada: 08.02.2010-30.04.2012
- Revizuit: 03.05.2010-27.05.2012
- Forma finală acceptată de către îndrumător: 28.05.2012
4. Întâlniri pentru monitorizarea proiectului (cel puțin 5 întâlniri săptămânale) :
Nr crt Observaţii Semnătura elevului
1 Consultaţii şi îndrumări privind structura şi conţinutul
ştiinţific.
2 Consultaţii şi îndrumări privind anexele, desenele şi
schiţele.
3 Consultaţii şi îndrumări privind tehnoredactarea.

4 Verificarea conţinutului pe suport electronic înainte de

listare.
5 Recomandări finale şi completări în vederea obţinerii
formei finale a proiectului.

2
9 Se completează de către îndrumător pe parcursul derulării proiectului.

Partea a II-a: Aprecierea calității activității candidatului10

CRITERIUL DA/NU Observații

1. Activitățile practice întreprinse în cadrul DA

proiectului se raportează adecvat la tema
proiectului

2. Abordarea temei proiectului a fost făcută dintr- DA Situaţiile problemă au fost

o perspectivă personală, candidatul demonstrând abordate din perspectiva
reflecție critică personală.
3. Activitățile practice au fost întreprinse, după DA
caz, sub coordonarea/supravegherea
îndrumătorului de proiect sau/şi a persoanelor
autorizate
4. Realizarea sarcinilor de lucru stabilite prin DA S-a respectat planul
planul proiectului a fost făcută conform planificării proiectului connform
inițiale planificării.
5. Documentarea pentru proiect a fost făcută cu DA Documentarea s-a realizat cu
sprijinul şi sub supravegherea îndrumătorului de ajutorul prof. îndrumător.
proiect

6. Identificarea şi utilizarea bibliografiei pentru DA A utilizat bsurse bibliografice

redactarea părții scrise a proiectului a fost diverse: INTERNET,
realizată integral auxiliare, etc.
7. Referințele bibliografice utilizate la redactarea DA Prezentarea din surse
părții scrise a proiectului au fost preluate şi bibliografice a fost abordată
prezentate într-un mod personal şi nu sunt o personal.
compilație de citate

8. Soluțiile pentru situațiile-problemă cu care s-a DA S-au găsit soluţii cu ajutorul

confruntat candidatul pe parcursul executării prof. îndrumător.
proiectului sunt personale şi au fost găsite cu
ajutorul îndrumătorului de proiect

9. În realizarea sarcinilor de lucru din cadrul DA Soluţiile au prezentat

proiectului candidatul a făcut dovada implicării şi originalitate şi creativitate în
angajării personale, originalității soluțiilor abordarea şi îndeplinirea
propuse, a imaginației şi creativității în abordarea
sarcinilor
şi îndeplinirea sarcinilor

10. Soluțiile găsite de către candidat pentru DA Există posibilitatea de

rezolvarea problemelor practice au transferabilitate în contexte
transferabilitate în alte contexte practice practice

3
Partea a III-a: Aprecierea calității proiectului11

CRITERIUL DA/NU Observații

1. Proiectul / produsul are validitate în raport cu DA Proiectul se raportează la temă,

tema,scopul , obiectivele şi metodologia abordată scop, obiective.
2. Proiectul / produsul demonstrează DA Proiectul acoperă tot cuprinsul
completitudine şi acoperire satisfăcătoare în din tema propusă.
raport de tema aleasă

3. Elaborarea proiectului şi redactarea părții DA S-a respectat planificarea în

scrise a proiectului au fost făcute într-un mod ceea ce priveşte elaborarea şi
consistent şi concomitent, conform planificării redactarea.
4. Opțiunea candidatului pentru utilizarea DA Redactarea proiectului are
anumitor resurse este bine justificată şi consistenţă în raport cu tema.
argumentată în contextul proiectului

5. Redactarea părții scrise a proiectului dovedeşte DA Redactarea părţii scrise

o bună consistență internă dovedeşte logică.
6. Partea scrisă a proiectului este redactată logic DA Ideile au fost argumentate.
şi demonstrează o bună argumentare a ideiilor
7. Proiectul / produsul reprezintă, în sine, o DA Prezintă elemente de
soluție originalitate.
practică personală, cu elemente de originalitate
în găsirea soluțiilor

8. Proiectul / produsul are aplicabilitate practică DA Proiectul are aplicabilitate

şi în afara şcolii practică şi în afara şcolii.
9. Realizarea proiectului / produsului a necesitat DA S-au activat şi alte unităţi
activarea unui număr semnificativ de unități de conform SPP-ului.
competențe, conform S.P.P.-ului pentru
calificarea respectivă

10. Redactarea părții scrise a proiectului respectă DA S-au respectat cerinţele de

cerințele de structură impuse de metodologia de structură impuse de
organizare şi desfățurare a examenului de metodologia de organizare.
certificare profesională

Semnătura candidatului____________________

10 Se completează de către îndrumător la finalul activității de monitorizare, se discută cu candidatul înainte de

depunerea proiectului. Criteriile vizează atât procesul de elaborare a proiectului, cât şi pe cel de redactare a părții
scrise a proiectului.Fişa de evaluare respectă şi documentează Principiul 5 al calității – Implementare:predarea şi
învățarea al Cadrului Național de Asigurare a Calității în educația şi formarea profesională
11 Se completează de către îndrumător la finalul activității de monitorizare, se discută cu candidatul înainte de
depunerea proiectului. Criteriile vizează atât proiectul în calitate de produs al activității elevului, cât şi produsul ca
atare, acolo unde este cazul.
Fişa de evaluare respectă şi documentează Principiul 5 al calității – Implementare:predarea şi învățarea al Cadrului
Național de Asigurare a Calității în educația şi formarea profesională

4
Partea a IV-a : Aprecierea prezentării şi susținerii orale a proiectului12

CRITERIUL DA/NU Observații

1. Candidatul a realizat o susținere orală clară, coerentă şi

fluentă

2. Prezentarea a fost structurată echilibrat în raport cu tema

proiectului şi cu obiectivele acestuia

3. Candidatul a demonstrat putere de sinteză şi

adaptarea prezentării la situația de examinare

4. Candidatul ți-a susținut punctele de vedere şi

opiniile într-un mod personal şi bine argumentat

5. În scopul accesibilizării informației şi a creşterii

atractivității prezentării, candidatul a utilizat în
prezentare strategii eficiente şi mijloace de comunicare
potrivite: elemente de grafică, modele, aplicații, facilități
audio-video ale TIC etc.

Aprecierea răspunsurilor candidatului la întrebările Comisiei:

ÎNTREBARE DA/NU Observații

Rezultatul final stabilit de Comisia de examinare pe baza evaluării globale a

activităților realizate de candidat şi consemnat în Fişa de evaluare :

1. Admis

2. Respins
____________________________________
Examinatori: Preşedinte de comisie:

Data:

12 Se
completează de către un membru al comisiei de examinare, după susținere şi consultarea cu ceilalți membri ai
Comisiei de examinare, doar dacă există completate şi depuse Părțile I-III pentru proiectul evaluat.

5
Fişa de evaluare respectă şi documentează Principiul 5 al calității – Implementare:predarea şi învățarea al Cadrului
Național de Asigurare a Calității în educația şi formarea profesională

CUPRINS

Argument pag 7

CAP 1 DEFINIŢII ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ pag. 9

CAP 2 METODE DE MĂSURARE A REZISTENŢEI ÎN C.A. pag.10

CAP 3 METODE DE MĂSURARE A REZISTENŢEI ELECTRIC

ÎN C.C. pag.11

3. 1 MĂSURAREA REZISTENŢELOR ÎN C.C. PRIN

METODE DIRECTE pag.11
3.2. METODE INDIRECTE DE MĂSURARE A
REZISTENŢELOR ÎN C.C. pag.13
3.3. MĂSURAREA REZISTENŢELOR PRIN METODA
COMPARAŢIEI pag.26

Bibliografie pag.29

6
 ARGUMENT

Cunoaşterea ştiinţifică progresează prin descoperirea legilor care guvernează fenomenele

naturale. Aceste legi trebuie să reprezinte în mod cantitativ caracteristicile fenomenului,
desfăşurarea sa în timp sau modul în care interacţionează cu alte fenomene.
Referindu-ne la procesul de cunoaştere a unui fenomen, putem spune că atât experimentul
cât şi măsurarea ocupă un loc important.
Crearea unor mijloace tehnice din ce în ce mai perfecţionate pentru scopurile practice, a
utilizat din plin cuceririle ştiinţei şi, pe de altă parte, a contribuit la dezvoltarea acesteia.
Dezvoltarea tehnicilor de măsurare şi a aparaturii aferente a fost condiţionată şi impulsionată de
interdependenţa care există între ştiinţă şi tehnică.
Măsurările electrice sunt indispensabile în toate ramurile industriale, constituind o verigă
importantă în procesele de producţie, în controlul calităţii materiilor prime, a produselor
intermediare şi finale, în dezvoltarea cercetării în toate domeniile.
În aceeaşi ordine de idei, putem spune că şi consumurile de energie electrică sunt real
înregistrate dacă aparatele utilizate în acest scop nu introduc erori de măsurare, lucru care este
posibil dacă, periodic, acestea sunt verificate şi reglate
Scopul masurarii este obtinerea experimentala a unei a unei informatii cantitative asupra
anumitelor proprietati ale unui obiect sau sistem si exprimarea ei sub o forma adecvata pt.
utilizator. Ansamblul operatiilor experimentale care se executa in vederea optinerii rezultatului
masurarii constituie procesul de masurare.
Procesul de masurare contine urmatoarele elemente principale: masurandul (marimea de
masurat) , metoda de masurare, aparatul de masurat si etalonul. In functie de natura , precizia
si scopol masurari,aceste elemente au o importanta relative diferita. Ele determina marea
varietate a masurarilor in general si a masurilor electrice in particular.
1.Masurandul nu toate proprietatile unui obiect sau ale unui sistem sunt masurabile. O
prima conditie de masurabilitate este ca marimea sa constituie o multime ordonabila, adica o
multime in care sa se poata defini relatiile de egal mai mic si mai mare intre elementele ei.
2.Metoda de masurare prezenta marimii de referinta, chiar daca uneori este mai putin
evidenta, este indinspensabila. Se pot deosebi: comparatie simultana si masurari prin comparatie
succesiva.
3.Aparatul de masurat in general, marimea de iesire depinde numai de marimea de
intrare, si de alte marimi care influienteaza aparatul. Aceste marimi sunt numite marimi de

7
influenta.Cele mai obisnuite sunt marimile caracteristice mediului in care se face masurarea:
marimi perturbatoare electromagnetice si marimi proprii obiectului supus masurari.
4.Etalonul unicitatea si conformitatea masurarilor, in orice loc si la orice moment,
reclama in sistem de etaloane care sa asigure: generarea principilor unitatilor de masura,
mentinerea acestor unitati de masura si corelarea intre ele a unitatlor de masura. Aceste trei
operatii fundamentale in activitatea metrologica se efectueaza in mod corespunzator cu
urmatoarele categorii de etalonare: de definite, de conservare si de transfer.
În lucrarea de faţă, care are ca temă măsurarea rezistențelor electrice am arătat pentru
început noţiuni generale referitoare la rezistențele electrice apoi am trecut la explicarea metodelor
care stau la baza măsurării acestora.

8
 CAP 1 – DEFINIŢII ŞI UNITĂŢI DE MĂSURĂ

REZISTENŢA ELECTRICĂ reprezintă proprietatea măsurabilă a materialelor de a

se opune trecerii curentului electric.
Măsurarea rezistenţei electrice se poate realiza în c.c. sau c.a., într-un domeniu de valori
cuprins practic între :
- 10 -8Ω (rezistenţa de contact sau rezistenţa unui conductor de
lungime mică şi secţiune mare)
- 1018Ω (rezistenţa unor izolatori de foarte bună calitate).

Definirea rezistenţei electrice, ca mărime derivată în S.I.:

- în c.c.:  = ct.; (1)

- în c.a.: .

(2)
În curent alternativ rezistenţa variază în funcţie de frecvenţa tensiunii de alimentare, ca o
consecinţă a: - efectului pelicular;
- efectului de proximitate;
- pierderilor prin curenţi turbionari sau prin histerezis.
De regulă: Rm c.a. > Rm c.c.
Unitatea de măsură S.I. a rezistenţei: (3)
[R]S.I. = Ω (ohm) - reprezintă rezistenţa electrică a unui material între două puncte
aflate la o diferenţă de potenţial de 1V şi între care circulă un curent de 1A, dacă acel material nu
este sediul unor t.e.m.

Rezistenţa electrică a unui conductor se poate defini utilizând parametrii constructivi de

material ai acestuia: ( 9.4 )
unde : ρ - rezistivitatea materialului din care este confecţionat conductorul ;
L - lungimea conductorului ;
s - secţiunea conductorului.

Rezistivitatea unui material se exprimă : (5)

iar unitatea de măsură :

În electrotehnică mai sunt utilizate şi următoarele mărimi :

- conductanţa : → (6)

- conductivitate : → (Siemens/metru)
(7 )

9
 CAP 2 METODE DE MĂSURARE A REZISTENŢEI ÎN C.A.

Sunt metode de deviaţie care utilizează aparate de măsură de c.a. (electrodinamice). Limita
superioară a intervalului de frecvenţă al aparatelor folosite trebuie să fie mai mare decât frecvenţa
tensiunii la care se măsoară rezistenţa.

Metoda indirectă a wattmetrului şi ampermetrului  : este o metodă de deviaţie în

cadrul căreia aparatele de măsură sunt conectate conform schemei electrice prezentate în fig.1.
P W = P R = R x ∙ I2

(8)

Fig.1

Se măsoară direct puterea dezvoltată de receptor, cu wattmetrul, şi valoarea efectivă a

curentului absorbit, cu ampermetrul. Valoarea rezistenţei receptorului rezultă conform relaţiei(8 ).

Metoda indirectă a wattmetrului şi voltmetrului  : este o metodă de deviaţie în

cadrul căreia aparatele de măsură sunt
conectate conform schemei electrice
prezentate în fig.2.

PW = PR =

(9)

Fig.2

Se măsoară direct puterea dezvoltată de receptor, cu wattmetrul, şi valoarea efectivă a

tensiunii la bornele rezisten, cu voltmetrul. Valoarea rezistenţei receptorului rezultă conform
relaţiei (9 ).

10
 CAP 3 METODE DE MĂSURARE A REZISTENŢEI ELECTRICE
ÎN C.C.

-1- Metoda directă  de măsurare a rezistenţelor, în care se citeşte direct valoarea

rezistenţei măsurate pe scara gradată sau pe display-ul unui aparat de măsură specializat
(ohmmetru sau megohmmetru analogic indicator sau numeric) folosit în funcţie de ordinul de
mărime al rezistenţei;

-2- Metoda indirectă de măsurare a rezistenţelor, este o metodă de deviaţie care

utilizează două aparate analogice indicatoare (ampermetru şi voltmetru). Această metodă se
caracterizează printr-o precizie de măsurare mai redusă funcţie de precizia aparatelor folosite şi de
montajul adoptat (amonte sau aval);

-3- Metoda comparaţiei ;

-4- Metode de nul: -1- metode de punte;

-2- metode de punte cu substituţie.

Alegerea unei anumite metode este condiţionată, în principal, de ordinul de mărime

presupus anticipat al rezistenţei necunoscute şi de precizia impusă măsurării.

3. 1 - Măsurarea rezistenţelor în c.c. prin metode directe.

Metodele directe sunt utilizate în măsurări de precizie medie:
- cu aparate analogice indicatoare obţinându-se precizii de (4÷5)% ;
- cu aparate digitale precizia crescând la (0,05÷0,5)%.

Măsurarea rezistenţelor în c.c. prin metode directe se efectuează prin utilizarea unor aparate
specializate, care indică direct valoarea rezistenţei măsurate, denumite :
« ohmmetre » (intervalul de măsurare are limita superioară sub (104 ÷ 106)Ω);
« megohmmetre »  (intervalul de măsurare are limita inferioară mai mare
decât (104 ÷ 106)Ω).

În conformitate cu relaţia de definiţie ( 6.49 ), rezultă că pentru a se măsura direct o

rezistenţă în c.c. se pot adopta următoarele variante :
- să se menţină constantă tensiunea la bornele rezistenţei şi să se măsoare
curentul prin rezistenţă - ohmmetrele (megohmmetrele) analogice indicatoare;
- să se menţină constant curentul prin rezistenţă şi să se măsoare căderea de
tensiune la bornele rezistenţei - ohmmetrele (megohmmetrele) digitale (numerice).

Ohmmetrele sunt utilizate frecvent în aplicaţiile de la bord pentru controlul

continuităţii circuitelor instalaţiilor electrice de bord (trasee, bobine, transformatoare, înfăşurările
maşinilor electrice, etc.), adică în operaţii de diagnoză-depanare.

11
 Ohmmetrul analogic indicator este un aparat destinat măsurării directe a
rezistenţelor, având scala etalonată direct în valori corespunzătoare. Se construiesc, de regulă, ca
secţiuni încorporate în multimetre şi, mai rar, ca aparate independente.
Elementele componente : - dispozitiv de măsură magnetoelectric ;
- sursă auxiliară de tensiune continuă ;
- dispozitive de reglaj iniţial a curentului
corespunzător deviaţiilor maxime la poziţiile
extreme ale scalei de măsură : « 0 » sau « ∞ » ;
- rezistenţe pentru schimbarea gamei de măsurare;
- întrerupător general pentru deconectarea sursei pe
durata staţionării aparatului în repaus.

Dispozitivul de măsură magnetoelectric realizează corespondenţa biunivocă dintre valorile

rezistenţelor măsurate şi deviaţiile acului indicator al aparatului.

Sursa auxiliară de tensiune continuă (electrochimică sau electronică) este strict necesară
deoarece, rezistenţa, fiind o mărime pasivă, nu poate asigura energia necesară procesului de
măsurare.

Dispozitivele de reglaj iniţial la poziţiile extreme (« 0 » şi « ∞ ») ale scalei de măsură, sunt
necesare pentru a corecta erorile care pot apare în măsurările rezistenţelor efectuate în decursul
timpului, ca urmare a variaţiei parametrilor sursei de alimentare (scăderea tensiunii
electromotoare şi creşterea rezistenţei sale interne).

Referitor la poziţia relativă, în cadrul schemei, a rezistenţei de măsurat -R x- faţă de

dispozitivul de măsură, ohmmetrele sunt de două tipuri :
1 - ohmmetre cu schemă serie ;
2 - ohmmetre cu schemă paralel.

1 - Ohmmetre cu schemă serie sunt aparate de măsură analogice indicatoare utilizate

pentru măsurarea directă a rezistenţelor. Din schema electrică, prezentată mai jos, se constată că
ohmetrul cu schemă serie funcţionează pe principiul sursei de tensiune constantă şi de aceea
rezistenţa de măsurat Rx se conectează în serie cu dispozitivul de măsură magnetoelectric
(microampermetru).

Fig.2 (Iliescu fig.23.1, pag.388; PM fig.5.11, pag.97;

manuscris)

Fig.3

în care: mA (μA) - dispozitivul de măsură magnetoelectric (miliampermetru sau

microampermetru)
având rezistenţa internă RA (Rμ);
E - sursa auxiliară de tensiune continuă (baterie uscată de 1,5 ÷ 30V);

12
 Ri (R1÷Rn) – rezistenţe pentru schimbarea domeniului de măsurare ;
Kdm – comutatorul domeniilor de măsurare ;
R0 - rezistenţă de reglaj iniţial a curentului corespunzător deviaţiei maxime
la poziţia extremă « 0 » a scalei de măsură ;
Rh -  rezistenţă de reglaj iniţial a tensiunii de alimentare ;
Ksc – întreruptor pentru scurtcircuitarea bornelor ohmmetrului ;

În condiţii normale de măsurare a unei rezistenţe R x, conectată la bornele aparatului

(întreruptorul Ksc fiind deschis, iar comutatorul domeniilor de măsurare pe poziţia
corespunzătoare domeniului i), curentul prin microampermetru (IA = Iµ) rezultă :

( 10 )

Deviaţia unghiulară a microampermetrului magnetoelectric rezultă :

( 11 )

Se constată din relaţia ( 6.57 ) că, pentru :

( 12 )
Pentru stabilirea poziţiilor extreme ale scalei de măsurare (« 0 » şi « ∞ »), se procedează
astfel :
-I-

-II-

În cazul –II- rezultă : ( 13 )

de unde : ( 14 )

Observaţii: - Ecuaţia de scară (9.14 ), stabilită în cazul Rx ≠ 0, se poate scrie sub forma:

( 15 )
unde : R0 + Rμ + Ri = RΩ – rezistenţa internă a ohmmetrului ;

- sensibilitatea la curent a microampermetrului.

13
 - Ecuaţia de scară ( 9.14 ), stabilită în cazul Rx = 0, se poate scrie sub forma:

( 16 )

- Cu ajutorul relaţiilor (9.1) şi (9.14) se poate obţine ecuaţia de funcţionare în mărimi

raportate: ( 17 )

- Pentru a verifica corectitudinea tensiunii de alimentare, se scurtcircuitează bornele de

intrare ale aparatului de măsură, prin închiderea întreruptorului K sc (comutatorul domeniilor de
măsurare fiind deconectat).

- Manevra fiind echivalentă cu conectarea la borne a unei rezistenţe R x = 0, curentul

prin dispozitivul de măsură este :

= f(R0) ( 18)

Variind valoarea rezistenţei R0 se stabileşte deviaţia maximă αmax corespunzătoare pentru Rx

= 0.

Concluzii : 1.Din ecuaţia de scară, exprimată în mărimi raportate ( 9.17), rezultă că scara
ohmmetrului cu schemă serie are distribuţie hiperbolică şi că valoarea rezistenţei
înscrisă la mijlocul scării este egală cu rezistenţa internă RΩ a ohmmetrului.

Într-adevăr, dacă: Rx = RΩ → →

2.Caracteristica statică de transfer α = f(Rx) este neliniară şi are un

caracter hiperbolic, iar scara este neuniformă, cu o densitate mai mare
a gradaţiilor către valoarea Rx = ∞;
3. Scara este gradată invers, deviaţia α = 0 corespunzând pentru Rx = ∞ şi deviaţia α
=αmax corespunzând pentru Rx =0. Reglajul la α =αmax (Rx=0) se realizează variind
rezistenţa R0, menţinând întreruptorul Ksc închis ;
4. Rezistenţa R i corespunzătoare unui anumit domeniu de măsurare se
dimensionează din condiţia ca α = αmax/2 să corespundă unei valori impuse pentru
rezistenţa Rx de măsurat. 

Limita superioară de măsură (Rxs) reprezintă valoarea rezistenţei înscrise pe scara

ohmmetrului la distanţa (0,02 ÷ 0,05)∙αmax faţă de reperul Rx = ∞ (α = 0).

Conform acestei definiţii, din ( 9.15 ) rezultă : Rxs / RΩ ≈ 20 ÷ 50.

Din ecuaţia de scară, prezentată sub forma ( 9.16 ), rezultă :

( 19 )

adică rezistenţa internă RΩ a unui ohmmetru cu schemă serie poate fi mărită fie mărind tensiunea
de alimentare U, fie (mai ales), micşorând pe IμN, adică folosind un microampermetru cât mai
sensibil.

14
 De exemplu, dacă IμN = 50μA = 50∙10-6A şi U = 1,5V se obţine RΩ = 30KΩ şi deci limita
superioară de măsură va fi Rxs = (20 ÷ 50)∙RΩ ≈ (0,6 ÷ 1,5)MΩ.

Erorile ohmmetrului cu schemă serie: Ecuaţia de scară în mărimi raportate ( 15) se

poate scrie sub forma:
( 20 )

Logaritmând şi diferenţiind ecuaţia ( 9.20 ) se obţine:

( 21 )

din care, trecând la erori şi ţinând cont că ∆α / αmax reprezintă eroarea de bază a
microampermetrului, legată de indicele de clasă (c) al acestuia prin inegalitatea cunoscută:

se obţine final relaţia:

( 22 )
care, prin înmulţire cu 100, devine eroarea relativă de măsurare a unei rezistenţe cu ohmmetrul cu
schemă serie şi se calculează cu relaţia :

[%]

( 23 )
unde : c – clasa de precizie a microampermetrului magnetoelectric;
Iμ – curentul prin microampermetru ;
IμN – valoarea nominală a curentului prin microampermetru.

Practic, în baza relaţiei ( 9.23 ), dacă η = 0,5, rezultă că eroarea relativă de măsurare a unei
rezistenţe cu un ohmmetru cu schemă serie, va fi : εR = 4·c.

Precizia ohmmetrelor, cu schemă serie, în zona mijlocie a scării, este de (2 ÷ 5)%,

exprimată din lungimea totală a scării. Ca parametru de precizie, de regulă, pe scara ohmmetrului
se înscrie indicele de clasă (c) al microampermetrului utilizat, încadrat într-un unghi drept,
urmând ca utilizatorul să calculeze singur pe ΔRx/Rx corespunzător relaţiei (23).

2 - Ohmmetre cu schemă derivaţie sunt aparate de măsură analogice indicatoare

utilizate pentru măsurarea directă a rezistenţelor mici (ordinul 10 ÷ 102Ω).

Din schema electrică, prezentată mai jos, se constată că ohmetrul cu schemă derivaţie
funcţionează pe principiul sursei de curent constant şi de aceea rezistenţa de măsurat R x se

15
conectează în derivaţie cu dispozitivul de măsură magnetoelectric (un miliampermetru de
~100mA). Utilizarea unui miliampermetru de curent mai mare este justificată de necesitatea ca
acesta să prezinte o rezistenţă internă Rm cât mai mică spre a satisface condiţia Rm<<Ri, impusă de
principiul sursei de curent constant.

Fig.5 (Iliescu fig.23.2, pag.389; PM fig.5.12, pag.97;

manuscris)

Fig.4

în care: mA - dispozitivul de măsură magnetoelectric (miliampermetru)

având rezistenţa internă RA;
E - sursa auxiliară de tensiune continuă (baterie uscată de 1,5 ÷ 30V);
Ri (R1÷Rn) – rezistenţe pentru schimbarea domeniului de măsurare ;
Kdm – comutatorul domeniilor de măsurare ;
R∞ - rezistenţă de reglaj iniţial a curentului corespunzător deviaţiei maxime
la poziţia extremă « ∞ » a scalei de măsură ;
Rh -  rezistenţă de reglaj iniţial a tensiunii de alimentare ;
Ksc – întreruptor pentru scurtcircuitarea bornelor ohmmetrului ;

Deoarece ohmmetrul nu măsoară corect decât pentru o anumită valoare a tensiunii, pentru
reglarea acesteia se utilizează potenţiometrul Rh.

În condiţii normale de măsurare a unei rezistenţe R x, conectată la bornele aparatului

(întreruptorul Ksc fiind deschis, iar comutatorul domeniilor de măsurare pe poziţia
corespunzătoare domeniului i), curentul total absorbit rezultă :

( 24 )

Din studiul circuitelor derivaţie (Rx ; RA) se constată: Ix ∙ Rx = IA ∙ RA

de unde rezultă: ( 25 )

şi ţinând cont de expresia curentului total I, se obţine:

16
 ( 26 )

În final se obţine:

( 27 )
de unde deviaţia dispozitivului de măsură, rezultă:

( 28 )

Pentru stabilirea poziţiilor extreme ale scalei de măsurare (« 0 » şi « ∞ »), se procedează
astfel :
-I-

-II-
Pentru a verifica corectitudinea valorii tensiunii de alimentare, se lasă libere bornele de
intrare ale aparatului de măsură şi se deschide întreruptorul Ksc (comutatorul domeniilor de
măsurare fiind deconectat).

Manevra fiind echivalentă cu conectarea la borne a unei rezistenţe R x = ∞, curentul prin

dispozitivul de măsură este :

=f(R∞) ( 29 )

Variind valoarea rezistenţei R∞ se stabileşte deviaţia maximă αmax corespunzătoare pentru Rx

= ∞.
Concluzii : 1.Caracteristica statică de transfer α = f(Rx), exprimată de relaţia ( 9.28),
este neliniară, iar scara este neuniformă, cu o densitate mai mare
a gradaţiilor către valoarea Rx = ∞;

2. Scara este gradată direct, deviaţia α = 0 corespunzând pentru Rx = 0 şi deviaţia

α=αmax corespunzând pentru Rx=∞. Reglajul la α=αmax (Rx= ∞) se realizează
variind rezistenţa R∞ având întreruptorul Ksc deschis şi la borne nefiind
conectată nici o rezistenţă;

17
 3. Rezistenţa Ri corespunzătoare unui anumit domeniu de măsurare se
dimensionează din condiţia ca deviaţia α = αmax/2 să corespundă unei valori
impuse pentru rezistenţa Rx de măsurat ;

Limita superioară de măsură (Rxs) reprezintă valoarea rezistenţei înscrise pe scara

ohmmetrului la distanţa (0,02 ÷ 0,05)∙αmax faţă de reperul Rx = ∞ (α = αmax).

Conform acestei definiţii, din ( 6.65 ), ca şi în cazul ohmmetrului cu schemă serie, rezultă :
Rxs / RΩ ≈ 20 ÷ 50. adică: Rxs = (20 ÷ 50)·RΩ
unde: RΩ – rezistenţa internă a ohmmetrului.

Dacă: RΩ = 1Ω → R xs = (20 ÷ 50)Ω ceea ce conduce la concluzia că ohmmetrul cu

schemă derivaţie este potrivit pentru măsurarea rezistenţelor mici.

Precizia de măsurare a unei rezistenţe cu ohmmetrul cu schemă derivaţie, în

zona mijlocie a scării, este de (0,5 ÷ 2)%, exprimată din lungimea totală a scării.

3 - Megohmmetre sunt aparate analogice indicatoare, construite asemănător cu

ohmmetrele cu schemă serie, utilizate la bordul navelor pentru măsurarea rezistenţelor mari şi
foarte mari (rezistenţele de izolaţie ale cablurilor navale sau ale unor instalaţii electrice de bord).
Domeniul de măsurare al megohmmetrelor se extinde de la limita inferioară (0,02 ÷ 0,2)MΩ, până
la (50 ÷ 500)MΩ, putând atinge în unele cazuri speciale o limită superioară de 10.000MΩ.
Din schema electrică, prezentată în fig.5, se constată că megohmmetrul funcţioneză pe
acelaşi principiu ca şi ohmmetrele cu schemă serie, însă au ca sursă auxiliară internă, un mic
generator (inductor), acţionat manual, sau un convertor electronic, care furnizează o tensiune
ridicată (de 500, 1000 sau 2500V), corespunzător cu cerinţele RN de investigaţie ale instalaţiei la
care se măsoară rezistenţa de izolaţie.
Fig. 5

18
 Ca aparat analogic indicator se utilizează un dispozitiv de măsură magnetoelectric
logometric, caracterizat prin echipajul său mobil realizat din două bobine identice decalate în
spaţiu cu un unghi de 90o şi fixate pe acelaşi ax.

Deoarece, atât cuplul activ, cât şi cuplul antagonist, sunt realizate pe cale electrică,
megohmmetrul este un aparat analogic indicator care se caracterizează prin absenţa cuplului
antagonist creeat pe cale mecanică. Absenţa resoartelor spirale, care în mod normal realizeză
cuplul rezistent, face ca la întreruperea curenţilor prin cele două bobine, acul indicator să rămână
într-o poziţie corespunzătoare ultimei măsurători efectuate (are poziţie „zero” indiferent).
Din fig.6, referitoare la principiul de funcţionare, reiese că cele două bobine ale
dispozitivului logometric magnetoelectric sunt plasate în câmp magnetic transversal uniform.
Ambele bobine au conectate în serie rezistenţe calibrate de protecţie. În circuitul bobinei b1 este
conectată rezistenţa de protecţie R10, iar în circuitul bobinei b2, pe lângă rezistenţa de protecţie R20,
se conectează în serie rezistenţa de măsurat Rx.
Echipajul mobil al aparatului este supus acţiunii celor două cupluri active de sensuri
contrarii, produse prin interacţiunea curenţilor Io şi Ix, care circulă prin bobine, şi câmpul magnetic
constant al magnetului permanent plasat pe echipajul fix.
Ma1 = F1∙b1∙sinα = w1∙Io∙l1∙B∙b1∙sinα ( 30 )
Ma2 = - F2∙b2∙sin(90-α) = - w2∙Ix∙l2∙B∙b2∙cosα ( 31 )
unde: w1; w2 – numărul de spire ale celor două bobine (B1 şi, respectiv B2) ale
echipajului mobil;
F1; F2 – forţele electromagnetice de interacţiune dintre curenţii I1 (respectiv I2)
şi câmpul magnetic constant;
b1∙sinα; b2∙sin(90o-α) – braţele cuplurilor (b1; b2 – lăţimile bobinelor);
l1; l2 – lungimile active ale spirelor celor două bobine;
Io; Ix – curenţii prin cele două bobine;
B – inducţia magnetică în întrefier, de valoare constantă.
La echilibrul echipajului mobil, în regim permanent static, se poate scrie:
Ma1 + Ma2 = 0 → Ma1 = - Ma2 ( 32 )
de unde rezultă: w1∙Io∙l1∙B∙b1∙sinα = w2∙Ix∙l2∙B∙b2∙cosα ( 33 )

( 34 )
Înlocuind curenţii Io şi Ix cu expresiile de definiţie, se obţine:

( 35 )

Ecuaţia de scară va avea forma: ( 36 )

în care: R1=Rb1 + R10 =ct. = K1 – rezistenţa totală a circuitului bobinei B1;

R2=Rb2 + R20 =ct. = K2 – rezistenţa totală a circuitului bobinei B2;
Rb1; Rb2 – rezistenţele proprii ale celor două bobine;
R10; R20 – rezistenţele de protecţie ale bobinelor;
Rx – rezistenţa necunoscută (de măsurat).
În final ecuaţia de scară a megohmmetrului este de forma:

19
 ( 37 )

Din relaţia ( 9.37 ) se constată că scara aparatului este neuniformă, având gradaţiile dispuse
în sens invers celui normal crescător.
Deviaţia α este independentă de tensiunea sursei, adică de viteza de rotaţie a manetei
inductorului (aceasta totuşi nu trebuie să scadă sub o anumită limită, deoarece se micşorează
cuplurile active şi, în acest caz, au o pondere în creştere cuplurile de frecare).

Măsurarea rezistenţelor de valori medii cu puntea simplă Wheatstone

Puntea Wheatstone (fig.7) este o reţea completă cu patru noduri, între care se conectează un
ansamblu de patru rezistenţe, care formează laturile patrulaterului:
- rezistenţele semivariabile braţ de punte a şi b;
- rezistenţa variabilă (calibrată) de comparaţie N;
- rezistenţa necunoscută de măsurat Rx.

Într-o diagonală se conectează un indicator de nul IN (galvanometru de c.c. sau indicator

electronic de nul), având rezistenţa internă g; în cealaltă diagonală se conectează sursa auxiliară
de tensiune E (electrochimică sau electronică), având rezistenţa internă ρ, care furnizează energia
necesară procesului de măsurare.

Fig.7
în care: a, b – rezistenţe calibrate semivariabile braţ de punte;
N - rezistenţa calibrată variabilă de comparaţie;
Rx – rezistenţa necunoscută de măsurat;
IN – indicatorul de nul (galvanometru de c.c. sau indicator electronic);
E – sursa de alimentare în c.c. (electrochimică sau electronică).

20
 Principiul metodei de măsurare cu puntea simplă Wheatstone în c.c. constă în echilibrarea
schemei acesteia, prin stabilirea valorilor rezistenţelor calibrate braţ de punte, a şi b, şi reglarea
corespunzătoare a rezistenţei de comparaţie calibrate N.

La echilibru se ajunge în situaţia în care curentul prin diagonala indicatorului de nul se

anulează: Iin = 0. Având în vedere că echilibrarea punţii, conform principiului metodei, se poate
realiza prin variaţia rezistenţelor a, b şi N, există două variante posibile:
- punţi a căror echilibrare se realizează prin variaţia rezistenţei calibrate de
comparaţie N, la un raport a/b =ct. (schema electrică a variantei constructive din fig.7);
- punţi a căror echilibrare se realizează prin variaţia raportului a/b,
păstrând rezistenţa de comparaţie N = ct.

Se deosebesc din acest punct de vedere următoarele variante constructive ale punţii Wh:

a). Punţile de precizie se construiesc cu raport constant şi rezistenţă de

comparaţie calibrată variabilă. Valorile rezistenţelor braţ de punte, care alcătuiesc raportul, se aleg
astfel încât valoarea raportului să poată fi egală cu o putere întreagă a lui 10, adică:
unde: n = (-4;....; 4)
.
b). Punţile portabile industriale, de precizie redusă, sunt construite cu raportul
rezistenţelor a/b variabil, realizat cu ajutorul unui reocord cu cursor, şi cu rezistenţa de comparaţie
calibrată cu valori fixe. La punţile cu raport variabil (fig.6.24), se foloseşte un potenţiometru P, al
cărui cursor determină raportul rezistenţelor a / b (a + b = ct.)

La punţile cu rezistenţă de comparaţie variabilă (fig.7), N este un rezistor în (3÷6)decade, iar

a şi b sunt rezistenţe semivariabile (fixe comutabile prin manevrarea a două comutatoare
unipolare sau două fişe), raportul a / b putând fi modificat în valori de forma 10n (n = -4 ÷ +4).

Indiferent de varianta constructivă a punţii Wheatstone, momentul echilibrului este pus în

evidenţă prin anularea deviaţiei indicatorului de nul, adică anularea curentului I in prin diagonala
indicatorului de nul. Cunoscând că dispozitivul de măsură al galvanometrului de c.c., utilizat ca
indicator de nul, este de tip magnetoelectric, a cărui caracteristică de scară este de forma:
α = SI · Iin (38)
în care: SI – sensibilitatea la curent a dispozitivului de măsură al galvanometrului;
α – deviaţia echipajului mobil al galvanometrului.
rezultă că, în cazul în care: Iin = 0, deviaţia echipajului mobil al galvanometrului, în momentul
echilibrării, va fi: α=0 (39)

Aplicând legile lui Kirchhoff la schema din fig.6.22-a, se obţin ecuaţiile:

(40)
Rezolvând acest sistem de ecuaţii, se obţine expresia curentului I g = Iin care trece prin
galvanometru :

(9.41)

21
 La echilibru : Ig=0 → Rx·b = N·a (42)
între cele patru rezistenţe există o relaţie simplă (6.128) care permite determinarea rezistenţei
necunoscute, dacă celelalte trei rezistenţe sunt cunoscute: (44)

Din alt punct de vedere condiţia anulării curentului prin diagonala indicatorului de nul este
realizată atunci când diferenţa de potenţial între nodurile extreme este nulă:
ΔU = UAB = VA – VB = 0 → VA = VB (45)

Egalitatea potenţialelor nodurilor A şi B este posibilă atunci când căderile de tensiune de pe

laturile circuitului, care converg în nodul C, sunt egale, ca şi căderile de tensiune de pe laturile
circuitului, care converg în nodul D.

Se poate scrie în consecinţă: ΔUAC = ΔUBC → a·Ia = b·Ib (46)

ΔUAD = ΔUBD → Rx·Ix = N·IN (47)

În condiţiile echilibrului punţii (Iin = 0) rezultă: Ia = Ix şi Ib = IN

Prin raportare membru la membru a celor două relaţii (9.46) şi (9.47) rezultă condiţia de
echilibru a punţii Wheatstone:

→ (48)

Caracteristica deviaţiei indicatorului de nul este necesară pentru determinarea

modului practic de manevrare în sensul de echilibrare a punţii.

Plecând de la relaţia (9.41), se poate deduce expresia simplificată a curentului prin diagonala
AB în care este montat indicatorul de nul:

(49)

unde: σ şi τ sunt termeni care nu-l conţin pe N.

Caracteristica de scară a dispozitivului de măsură al indicatorului de nul, conform relaţiei

(38), devine: α = SI · Iin = = f( N ) (50)

Expresia α = f( N ), dată de relaţia (9.50), reprezintă caracteristica deviaţiei indicatorului de

nul, a cărei reprezentare grafică, în condiţiile în care Rx ≠ 0 şi Rx > 0, este prezentată în fig.8.

22
 Fig.8
Valoarea No a rezistenţei de echilibrare corespunde, pe caracteristică, punctului în care curba
intersectează axa absciselor (α = 0).
Din reprezentarea grafică a caracteristicii deviaţiei indicatorului de nul se pot observa
următoarele concluzii cu privire la manevrarea rezistenţei de comparaţie în sensul echilibrării
punţii:
- pentru N = 0 (N < R x) deviaţia indicatorului de nul, prevăzut cu scară bilaterală
(cu poziţia “0” la mijlocul scării) va fi orientată spre stânga:

α= = αs < 0 (51)

- pentru N = ∞ (N > Rx) deviaţia indicatorului de nul va fi orientată spre dreapta:

α= = αd > 0 (52)
În concluzie, în cazul în care α < 0 (deviaţia indicatorului de nul este orientată spre stânga),
rezistenţa de comparaţie N < No şi trebuie mărită pentru a se obţine echilibrarea punţii, iar în cazul
în care α > 0 (deviaţia indicatorului de nul este orientată spre dreapta), rezistenţa de comparaţie N
> No şi trebuie micşorată pentru a se obţine echilibrarea punţii.

Deoarece Rx ≠ 0 şi Rx > 0, dacă se compară scala indicatorului de nul cu axa numerelor reale
(-∞; 0; +∞), putem modifica sensul deviaţiei (schimbând între ele conexiunile la bornele
indicatorului de nul sau pe cele ale sursei de alimentare) în aşa fel încât să fie realizate relaţiile
(6.136) şi (6.137).

3.2. Metode indirecte de măsurare a rezistenţelor în c.c.:

23
 Conform definiţiei dată metodei de măsurare indirecte, pentru determinarea valorii
rezistenţei electrice a unui circuit, prin care circulă un curent, a cărui intensitate I este măsurată
direct cu ampermetrul, se măsoară direct cu voltmetrul căderea de tensiune U produsă de curent,
după care, prin calcul, conform legii lui Ohm, rezultă: Rx =U/I.

Funcţie de poziţia relativă, în raport cu sursa de alimentare, a voltmetrului faţă de

ampermetru, considerat element fix al circuitului, se disting două montaje prezentate în fig.9:

a).- montajul amonte în cadrul căruia voltmetrul se conectează în circuit,

înaintea ampermetrului, în raport cu sursa (fig.9-a); -a-

b).- montajul aval în cadrul căruia voltmetrul se conectează în

circuit, după ampermetru, în raport cu sursa (fig.9-b) -b-

-a- Montajul amonte : - Schema electrică de conectare a aparatelor de măsură,

cunoscută şi ca « schemă cu derivaţie lungă », este prezentată în fig. 9-a-.
Valoarea măsurată a rezistenţei:
( 55 )
Valoarea adevărată (reală) a rezistenţei:

( 56 )

De pe schemă se constată:

(57 )
În final rezultă : ( 58 ) Fig.9 - a
Deoarece se constată din relaţiile ( 55 ) şi ( 56 ) o diferenţă între expresiile valorilor
măsurată şi reală ale aceleiaşi rezistenţe, se procedează la calculul erorilor:

- Eroarea reală sistematică de montaj: (∆R)x = Rxm - Rx ( 59 )

(∆R)x = ( 60 )

- Eroarea relativă de metodă: εR = [%] ( 61 )

Precizia metodei indirecte de măsurare a rezistenţei cu ampermetrul şi voltmetrul, conectate

în montaj amonte, este cu atât mai bună, cu cât: εR → 0.

24
 Rezultă: dacă: Rx >> RA ( 62 )

Conform condiţiei exprimată de relaţia ( 9.62 ), eroarea relativă de metodă în montajul

amonte pentru măsurarea rezistenţelor prin metoda industrială indirectă a ampermetrului şi
voltmetrului, este cu atât mai mică, cu cât rezistenţa R x de măsurat este mai mare decât rezistenţa
internă RA a ampermetrului.

Concluzie : metoda ampermetrului şi voltmetrului, montaj amonte, este recomandată

să se utilizeze cu erori admisibile (sub 1%), pentru măsurarea rezistenţelor mari, de ordinul :
Rx ≥ 102∙RA.

Erorile determinate de clasele de precizie ale aparatelor de măsură utilizate:

Aplicând relaţiei ( 9.57 ) regula diferenţierii logaritmice şi neglijând eroarea care se comite
în cazul în care nu se cunoaşte rezistenţa internă a ampermetrului (RA),
se obţine expresia de calcul a erorii relative limită de măsurare a rezistenţei prin metoda indirectă
a ampermetrului şi voltmetrului, montajul amonte:

( 63 )

unde: - erorile relative limită cu care se măsoară tensiunea şi curentul,

determinate de clasele de precizie ale aparatelor de măsură utilizate
(voltmetru, respectiv ampermetru);

( 64 )

cV ; cA – clasele de precizie ale voltmetrului, respectiv ampermetrului;

UN ; IN – valorile nominale ale mărimilor măsurate de aparate.

-b- Montajul aval : - Schema electrică de conectare a aparatelor de măsură, cunoscută

şi ca « schemă cu derivaţie scurtă », este prezentată în fig. 9-b-.
Valoarea măsurată a rezistenţei:

( 65 )

Valoarea adevărată (reală) a

rezistenţei:

( 66 )

Fig.9 - b

De pe schemă se constată:

25
 ( 67 )

Constatându-se din relaţiile ( 9.65 ) şi ( 9.66 ) o diferenţă între expresiile valorilor măsurată
şi reală ale aceleiaşi rezistenţe, se procedează la calculul erorilor:
- Eroarea reală sistematică de montaj: (∆R)x = Rxm - Rx ( 68 )

(∆R)x = ( 69 )

- Eroarea relativă de metodă: εR = =

= [%]

( 70 )
Precizia metodei indirecte de măsurare a rezistenţei cu ampermetrul şi voltmetrul, conectate
în montaj aval, este cu atât mai bună, cu cât: εR → 0.

Rezultă: εR = dacă: Rx << RV ( 71 )

Conform condiţiei exprimată de relaţia ( 9.71 ), eroarea relativă de metodă în montajul aval
pentru măsurarea rezistenţelor, prin metoda industrială indirectă a ampermetrului şi voltmetrului,
este cu atât mai mică, cu cât rezistenţa R x de măsurat este mai mică decât rezistenţa internă R V a
voltmetrului.
Concluzie : metoda ampermetrului şi voltmetrului, montaj aval, este recomandată să
se utilizeze cu erori admisibile (sub 1%), pentru măsurarea rezistenţelor mici de ordinul :
Rx ≤ 10-2∙RV.

Erorile determinate de clasele de precizie ale aparatelor de măsură utilizate:

Aplicând relaţiei (9.67) regula diferenţierii logaritmice şi neglijând eroarea care se comite în
cazul în care nu se cunoaşte rezistenţa internă a voltmetrului (RV),
se obţine expresia de calcul a erorii relative limită de măsurare a rezistenţei prin metoda indirectă
a ampermetrului şi voltmetrului, montajul aval:

( 72 )

unde: - erorile relativă limită cu care se măsoară tensiunea şi curentul

determinate de clasele de precizie ale aparatelor de măsură utilizate

26
 (voltmetru, respectiv ampermetru);

( 73 )

cV ; cA – clasele de precizie ale voltmetrului, respectiv ampermetrului;

UN ; IN – valorile nominale ale mărimilor măsurate de aparate.

Concluzii: - Pentru măsurarea unei rezistenţe mici se va adopta metoda

ampermetrului şi voltmetrului montajul aval, iar pentru măsurarea unei
rezistenţe mari – montajul amonte.
- Pentru ca erorile relative limită să fie minime, la măsurarea unei
rezistenţe de valoare prezumtivă Rx cu un ampermetru, având rzistenţa
internă RA, şi cu un voltmetru, având rezistenţa internă RV, se va alege
montajul: - aval dacă Rx < ;

- amonte dacă Rx > .

- La măsurarea rezistenţei prin metoda indirectă cu aparate (A şi V)
magnetoelectrice având clasa de precizie c = 0,2 se obţine o precizie de
(1 ÷ 2)%.

3.3. Măsurarea rezistenţelor prin metoda comparaţiei se realizează prin

compararea efectelor (curenţi sau căderi de tensiune) produse de două rezistenţe, de valori
apropiate, dintre care una calibrată Rc şi cealaltă rezistenţa de măsurat Rx, în circuitul de măsură
comun. În funcţie de modalitatea de conectare a celor două rezistenţe (serie sau derivaţie),
măsurarea rezistenţei necunoscute este posibilă prin:
1 - compararea a doi curenţi;
2 - compararea a două căderi de tensiune.
Aceste metode prezintă avantajul că necesită numai un singur aparat de măsură (mA sau V)
ceea ce face ca precizia să fie mai bună decât în cazul metodelor indirecte a ampermetrului şi
voltmetrului (montajele amonte şi aval).
1.- Metoda comparării a doi curenţi necesită o sursă de tensiune constantă şi constă în
măsurarea succesivă a curenţilor Ix şi Ic care circulă
prin rezistenţa de măsurat Rx, respectiv prin rezistenţa
calibrată R0, funcţie de poziţia -I- sau -II- pe care se
află comutatorul K, corespunzător schemei prezentate
în fig.10
în care: S t.c. – sursă de curent continuu cu tensiune
constantă (U = ct.);
A – ampermetru magnetoelectric a cărui
rezistenţă internă este RA.
Fig. 10

După reglarea tensiunii la bornele sursei la valoarea U = ct., se măsoară curentul I x prin
rezistenţa de măsurat Rx, având comutatorul K pe poziţia -II-:

( 74 )

27
 Cu comutatorul K pe poziţia -I- şi se măsoară curentul I0 prin rezistenţa calibrată R0:

( 75 )
Prin raportarea, membru la membru, a relaţiei (9.75) cu relaţia (9.74), se obţine raportul

celor doi curenţi:

( 76 )

din care rezultă: ( 77 )

Neglijând rezistenţa internă a ampermetrului (RA ≈ 0) se obţine valoarea măsurată

(aproximativă) a rezistenţei necunoscute:

(78 )
Calculul erorilor
Prin compararea celor două valori ale rezistenţei necunoscute, exprimate prin relaţiile ( 77 )
şi ( 78 ) se constată existenţa unei erori reale sistematice de montaj:
(∆R)x =

(∆R) x = = < 0

( 79 )

Eroarea relativă de metodă care se comite:

( 80 )

Această eroare se anulează dacă, variind rezistenţa calibrată, se obţine egalitatea celor doi
curenţi: I0 = Ix
În acest caz Rx = R0, iar eroarea de măsurare rezultă egală exclusiv cu eroarea de construcţie

a rezistenţei calibrate: ( 81 )

28
 2.- Metoda comparării a două căderi de tensiune necesită o sursă de curent constant
şi constă în măsurarea succesivă a
căderilor de tensiune Ux şi Uc care sunt
produse pe rezistenţa necunoscută Rx,
respectiv pe rezistenţa calibrată Rc,
conectate în serie, la trecerea curentului I
= ct., funcţie de poziţia -I- sau -II- pe
care se află comutatorul K,
corespunzător schemei prezentate în
fig.12
Fig. 12
în care: Sc.c. – sursă de curent continuu
constant (I = ct.);
V – voltmetru magnetoelectric a cărui rezistenţă internă este RV.
După reglarea curentului debitat de sursă la valoarea I = ct., se măsoară căderea de tensiune
Ux, produsă la trecerea curentului I prin rezistenţa de măsurat Rx, având comutatorul K pe poziţia -
II-:

(85)

Cu comutatorul K pe poziţia -I-, se măsoară căderea de tensiune U0, produsă la trecerea

curentului I prin rezistenţa calibrată Rc:

(86)

Prin raportarea, membru la membru, a relaţiei (9.85) cu relaţia (9.86), se obţine raportul

celor două căderi de tensiune:

(87 )

din care rezultă: (88)

Neglijând curentul prin voltmetru (RV >> Rx) se obţine valoarea măsurată (aproximativă) a

rezistenţei necunoscute:

(89)

29
 Calculul erorilor
Prin compararea celor două valori ale rezistenţei necunoscute, exprimate prin relaţiile (89) şi
(9.88) se constată existenţa unei erori reale sistematice de montaj: (∆R)x =

(∆R)x = (90)

Eroarea relativă de metodă care se comite:

(91)

Această eroare se anulează în următoarele condiţii:

- a - variind rezistenţa calibrată, se obţine egalitatea celor două căderi de tensiune
măsurate cu voltmetru: Uc = Ux

În acest caz Rx = Rc, iar eroarea de măsurare rezultă egală exclusiv cu eroarea de construcţie

a rezistenţei calibrate: (92)

- b – RV = ∞, respectiv când măsurarea se efectuează cu un aparat fără consum

(compensator, voltmetru electrostatic, voltmetru electronic).

30
BIBLIOGRAFIE

1. . ANTONIU, M. Masurari electronice-metrologie, aparate de masura analogice.

Editura "Gh. Asachi", Iasi, 1995.

2. DUMITRESCU, I. s.a. Electrotehnica si masini electrice.

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.

3. DUMITRESCU, I. s.a. Grafica interactiva-initiere.

Editura Universitatii Ploiesti, 1993.

4. HELFRICK, A.D. a.s. Modern Instrumentation and Measurement Techniques.

Prentice-Hall International Inc., 1990.

5. ILIESCU, C. s.a. Masurari electrice si electronice.

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1984.

6. MANOLESCU, P., CARMEN IONESCU GOLOVANOV. Masurari electrice si

electronice.
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980.

7. MAZDA, F.F. Electronic Instruments and Measurement Techniques.

University Press, Cambridge, 1987.

8. MILLEA, A. Masurari electrice - principii si metode.

Editura Tehnica, Bucuresti, 1980.

9. NICOLAU, E. s.a. Manualul inginerului electronist.

Editura Tehnica, Bucuresti, 1979.

10. PREDA, M., CRISTEA, P., SPINEI, F. Bazele electrotehnicii I. Electrodinamica.

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980.

31