Pe rol judecarea cauzei Minori si familie privind pe reclamantul - parat T.P.

in
contradictoriu cu parata - reclamanta T.D. si Autoritatea Tutelara Primaria Sectorului
1 Bucuresti, avand ca obiect divort - incredintare minori, revenire nume, legaturi
personale minor, partaj bunuri comune.
La apelul nominal facut in sedinta publica, au raspuns reclamantul - parat T.P,
personal si asistenta de avocat D.I. cu imp. av. nr. 19.09.2007, f 6, parata -
reclamanta T.D., personal, si asistata de avocat P.M.T. cu imp. av. nr. 9/24.10.2007,
f 40, lipsa fiind Autoritatea Tutelara Primaria Sectorului 1 Bucuresti.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza lipsa
adeverintei cu privire la veniturile realizate de parti, dupa care,
Reclamantul - parat prin avocat depune adeverinta de venit, f 53.
Parata - reclamanta prin avocat depunde adeverinta de venituri, CI seria RR nr.
426883, cartea de munca seria M.M.S.S nr. 2223657, f 54 - 59.
Instanta inmaneaza reclamantului - parat adeverinta de venituri a paratei -
reclamante si paratei - reclamante adeverinta de venituri a reclamantului - parat
pentru a lua cunostinta de continutul acestora.
Partile iau cunostinta de continutul adeverintelor de venituri si le restituie instantei.
Parata - reclamanta invedereaza instantei ca este de acord sa plateasca pensie de
intretinere incepand cu luna februarie 2007.
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cuza in
stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Reclamantul - parat prin avocat solicita admiterea actiunii, desfacerea casatoriei din
culpa comuna, din probele administrate administrate rezultand ca relatiile sunt
iremediabil vatamate din vina ambelor parti, revenirea paratei - reclamante la
numele purtat anterior incheierii casatoriei, minorul sa-i fie incredintat paratei -
reclamante spre crestere si educare, obligarea sa la plata in favoarea minorului a
pensiei de intretinere incepand cu data pronuntarii hotararii, intrucat a contribuit cu
diferite sume la cheltuielile de crestere si educare ale minorului, cu privire la cererea
partii adverse prin care aceasta solicita obligarea reclamantului - parat la plata
pensiei de intretinere incepand cu luna februarie 2007, considera ca cererea este
inadmisibila, intrucat cererea de divort a fost formulata ulterior, solicita stabilirea
programului de vizitare asa cum a fost formulat, disjungerea capatului de cerere
privind partajul, cu cheltuieli de judecata.
Parata - reclamanta prin avocat solicita admiterea actiunii, desfacerea casatoriei din
culpa comuna, revenirea la numele purtat anterior incheierii casatoriei, sa-i fie
incredintat minorul spre crestere si educare, obligarea reclamantului - parat la plata
in favoarea minorului a pensiei de intretinere incepand cu luna februarie 2007,
intrucat acesta nu a contribuit la cheltuielile de crestere si educare ale minorului cu
sume reprezentative, disjungerea capatului de cerere privind partajul, cu cheltuieli
de judecata.
Instanta retine cerere spre solutionare.

Instanta in numele legii hotareste:

- Admite cererea principala si cererea reconventionala privind pe reclamantul - parat

T.P., cu domiciliul in Bucuresti, sector 1, str. Hargitei, nr. 38, in contradictoriu cu
parata - reclamanta T.D., cu domiciliul in Bucuresti, sector 1, str. Harghitei, nr. 38,
si in Bucuresti, sector 1, B-dul Petrila, nr. 4, si Autoritatea Tutelara Primaria
Sectorului 1 Bucuresti, cu sediul in Bucuresti, sector 1, B-dul Banu Manta, nr. 9, in
parte.
- Desface casatoria partilor, trecuta in Registrul Starii Civile al Consiliului Local
Sector 1, Bucuresti sub nr. 597/03.06.1995 din culpa comuna.
- Parata - reclamanta va revenii la numele purtat anterior casatoriei, acela de
Apircioaie.
- Incredinteaza paratei - reclamante spre crestere si educare minorul T.C. - Adrian,
nascut la 17.05.1997, si obliga reclamantul - parat la plata in favoarea minorului a
pensiei de intretinere in cuantum de 207 lei, incepand cu data introducerii cererii
19.09.2007, si pana la majoratul minorului.
- Incuviinteaza reclamantului - parat dreptul de a avea legaturi personale cu minorul
in prima si a treia sambata si duminica din luna, intre orele 10,00 - 19,00, prin
luarea minorului la domiciliul sau si inapoierea acestuia la domiciliul mamei, la
sfarsitul intervalului.
- Disjunge cererea avand ca obiect partajul bunurilor comune si acorda termen de
judecata la 19.02.2008, C2 Familiei, cu citarea partilor.
- Compenseaza in totalitate cheltuielile de judecata.
- Cu apel in 30 de zile de la comunicare.
- Pronuntata in sedinta publica, azi, 29 ianuarie 2008

Raport de drept internaţional privat.

recunoaşterea hotărârii străine
privitoare la divorţ. noţiunea de
hotărâre străină
Sentinţă civilă 316 din 22.01.2006

9.RAPORT DE DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT. RECUNOAŞTEREA HOTĂRÂRII

STRĂINE PRIVITOARE LA DIVORŢ. NOŢIUNEA DE HOTĂRÂRE STRĂINĂ.

Prin noţiunea de hotărâre străină în sensul dispoziţiilor art.166 din Lg.nr.105/1992,

legiuitorul are în vedere nu numai hotărârile instanţelor judecătoreşti şi hotărârile arbitrale, ci şi
actele altor autorităţi dintr-un alt stat cu caracter jurisdicţional.

Decizia civilă nr.159/ 12.xI.2006.

Prin sentinţa civilă nr.316/21 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul
nr.1201/2006 a fost respinsă ca nefondată cererea de recunoaştere a hotărârii străine formulată
de petenta N. L. .

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

 Prin cererea înregistrată la această instanţă  sub nr.1201/C/29.05.2006 petenta N. L. a
solicitat recunoaşterea hotărârii străine prin care s-a desfăcut căsătoria dintre ea şi un cetăţean
japonez.

Arată în motivare că la data de 6.05.2004 s-a căsătorit cu N. J., căsătoria fiind încheiată la
Tokyo, eliberându-se certificatul de căsătorie.

În anul 2005 a hotărât despărţirea în fapt de soţ şi s-a întors în România, şi ulterior a primit
actul de divorţ de la fostul soţ, iar în vara anului 2005 i s-a comunicat extrasul de registru de
familie în care sunt menţionate înregistrarea căsătoriei, dobândirea numelui soţului şi desfacerea
căsătoriei.

A susţinut că are un interes legitim în cauză sub aspectul recunoaşterii căsătoriei şi sub
aspectul redobândirii numelui avut anterior căsătoriei , acela de B. .

În drept petenta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.165, 166 din Legea 105/1992.

În dovedire petenta a depus copia şi originalul registrului de familie, certificatul de

căsătorie înregistrat la Ambasada României în Japonia sub nr.2017 din 13.04.2006, copia cărţii
de identitate.

Cererea a fost timbrată legal.

Examinând probatoriul administrat în dosarul cauzei tribunalul a apreciat că acţiunea nu

este fondată şi a fost respinsă pentru considerentele  următoare:

Prin hotărârea străină, în sensul legii 105/1992 modificată, care nu este definitivă, prin
art.165 al.1 se înţeleg acte de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, ale notariatelor sau ale
oricăror autorităţi competente dintr-un stat. Actul de jurisdicţie trebuie să fie rezultatul soluţionării
conflictelor ivite între persoane fizice sau juridice, prin aplicarea legii, de către instituţiile
competente.

În speţă, actul a cărei recunoaştere s-a cerut, este un registru de familie eliberat la
28.04.2005 şi semnat de Primarul districtului Kita-Ku Tokyo, întocmit la data de 6.05.2004 cu
ocazia mutării fostului soţ  N. J. la o altă adresă, dintr-un alt district.

Acest act nu are caracter jurisdicţional, împrejurarea că poartă menţiunea desfacerii

căsătoriei neconferindu-i această calitate.

Petenta trebuie să formuleze o nouă acţiune în care va depune hotărârea judecătorească

prin care s-a desfăcut căsătoria, în condiţiile legii.

Faţă de cele arătate, tribunalul  a respins ca nefondată acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta N. L. şi în motivare susţine că prima

instanţă a apreciat greşit legea , întrucât actul de divorţ din Japonia îndeplineşte cerinţele art.165
din legea nr.105/1992.

Apelul se constată a fi întemeiat.

Potrivit art.166 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internaţional potrivit hotărârilor străine sunt recunoscute  de plin drept în România, dacă se
referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate
într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.

Aşadar, prin noţiunea de hotărâri străine, legiuitorul  are în vedere nu numai hotărârile
instanţelor judecătoreşti şi hotărârile arbitrale  ci şi actele notariale precum şi actele altor
autorităţi dintr-un alt stat cu caracter jurisdicţional.

Cum părţile s-au căsătorit în Japonia, actul de divorţ emis de primarul locului căsătoriei
dovedeşte, potrivit art.161 din legea 105/1992 starea civilă a acestora, îndeplinind condiţiile
impuse de art.165.

Divorţ. Necompetenţa instanţelor

române în soluţionarea cererii de
divorţ
Sentinţă civilă 12458 din 11.01.2016

Prin sentinţa civilă nr. 12458 din 31.10.2014 Judecătoria Iaşi a admis excepţia
necompetenţei instanţelor române în soluţionarea prezentei cauze şi a respins pentru acest
motiv cererea de divorţ promovată de către reclamanta  B.A.I. în contradictoriu cu pârâtul S.T.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că Legea nr. 105/1992 invocată de
către reclamantă a fost abrogată prin prevederile art. 83 din Legea nr. 76 din 2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă. De la data aderării
României la Uniunea Europeană, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, se aplică
Regulamentul (CE) nr. 2201 din 2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti
care a stabilit criteriile generale exclusive de determinare a competenţei jurisdicţionale de drept
internaţional privat al instanţelor române în relaţia cu instanţele statelor membre ale Uniunii
Europene.

Astfel, pentru a se reţine competenţa instanţelor române în soluţionarea prezentei cereri

de desfacere a căsătoriei este necesară incidenţa unuia dintre criteriile enumerate exhaustiv de
art. 3 din Capitolul II din Regulamentul nr. 2201/2003.

Regulamentul menţionat beneficiază de aplicare directă, iar art. 3 reprezintă o normă de

drept internaţional privat care soluţionează conflictele de competenţă teritorială jurisdicţională de
drept internaţional privat determinând competenţa instanţelor unei ţări în raport cu instanţele altei
ţări.
 Numai în situaţia în care nicio instanţă judecătorească dintr-un stat membru nu este
competentă conform criteriilor alternative prevăzute de art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003,
competenţa este stabilită în România de prevederile art. 1080 Cod procedură civilă.

Analizând criteriile din textul legal menţionat (art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003),
instanţa română va fi competentă să soluţioneze cererea de desfacere a căsătoriei dacă: 1
reşedinţa obişnuită a soţilor este în România sau 2. ultima reşedinţă obişnuită a soţilor a fost în
România, iar unul dintre ei încă locuieşte în România sau 3. reşedinţa obişnuită a pârâtului este
în România sau 4. în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi este în
România sau 5. reşedinţa obişnuită a reclamantului este în România în cazul în care acesta a
locuit în România cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau 6. reşedinţa obişnuită a
reclamantului este în România în cazul în care acesta a locuit în România cel puţin şase luni
imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este cetăţean român sau 7. dacă
ambii soţi sunt cetăţeni români.

În prezenta cauză, instanţa reţine că numai reclamanta are cetăţenie română, pârâtul fiind
cetăţean francez. De asemenea, ambele părţi au locuinţa statornică în Franţa.

În aceste condiţii, instanţa constată că nu se poate reţine incidenţa niciunuia dintre

criteriile impuse de art. 3 alin.1 lit. a şi b din Regulamentul (CE) nr. 2201 din 2003 al Consiliului
privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie
matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

Aşadar, constatând că, faţă de criteriile prevăzute de art. 3 din Capitolul II din
Regulamentul (CE) nr. 2201 din 2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti,
nu se poate reţine competenţa instanţei române în soluţionarea prezentei cereri de desfacere a
căsătoriei, instanţa a apreciat ca întemeiată excepţia necompetenţei instanţelor române şi a
respins cererea de chemare în judecată ca nefiind de competenţa instanţelor române