TEMA 1: Abordări teoretice privind investiţiile

1.Conceptul privind investițiile și rolul lor.

2.Principiile clasificării investițiilor.

1. Conceptul privind investițiile și rolul lor.

Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în
limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri
ulterioare.
Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia înseamnă, în
fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent,
noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: în ”sens
larg” şi ”sens îngust”.
Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele
cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale, a căror valoare este, în
majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată.
În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o
sumă de bani, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea)
unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect
îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma
cărora să se poată obţine unele venituri suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de
investiţie constituie mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru
îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de
acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice şi vieţii, în
general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare.
Teoria economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii interpretării
conceptului ”investiţie”, în baza cărora au fost elaborate numeroase definiţii.
Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a dorit să dea
o noţiune, o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii.
Este destul de cunoscută şi definiţia dată de savantul francez Pierre Masse: „Investiţiile
reprezintă o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a căror suport
sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiţia trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un
viitor incert”.
Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în
vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunţarea la o satisfacţie certă
imediată) în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp.
La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie,
adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective.
Autorii lucrării ”Investiţiile în economia de tranziţie” Florin Buhociu şi Gheorghe
Negoescu au conturat noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o: prin investiţii înţelegem
ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane) destinate creşterii capacităţii de
producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în
viitor a efectelor scontate.
 Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi
capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile ocazionate de
dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente.
Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de
antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social.
Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat prin
dezvoltare şi modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la consumuri actuale sigure,
dar mici şi neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai mari şi într-o structură
modernă, mai aproape de opţiunile utilizatorilor, dar probabile.
Investiţiile sînt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obţinerii unor
efecte viitoare, adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece decalajul de timp dintre
momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor scontate, poate crea situaţii imprevizibile.
Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau o
activitate cu scopul de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul individului, cît şi al firmelor şi
societăţilor, în general.
Şi în legislaţia Republicii Moldova se defineşte noţiunea de „investiţie”, precum şi cele de
„investiţie capitală” şi „activitate investiţională”.
Astfel, conform Legii cu privire la investiţii în activitatea de întreprinzător, investiţia se
interpretează ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzător pe
teritoriul Republicii Moldova, inclusiv pe baza contractului de leasing financiar, pentru a se
obţine venit”.
Investiţia capitală, conform aceleiaşi legi, se interpretează, ca cheltuieli efectuate de către
investitor în legătură cu procurarea şi/sau îmbunătăţirea activelor pe termen lung, care nu se
atribuie la rezultatele perioadei curente, dar urmează a fi capitalizate (atribuite la majorarea
valorii activelor pe termen lung).
Activitatea investiţională se interpretează ca „activitate de efectuare a investiţiei şi de
desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această investiţie pentru a se obţine
venit.
Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii
investiţionale şi trăsăturile ei.
1. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat. Prin aceasta se explică faptul că
orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese
predecesoare de economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de
alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau
indirecte.
2. Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp. Investiţiile se angajează în
efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă,
care este, de regulă, mai mare decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte
investiţia ca fiind cheltuieli de sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte
ulterioare, în timp.
3. Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă
cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se
corelează permanent:
– sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva
decât o resursă financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii
efectelor viitoare;
 – sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele
materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele
lor.
În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi trăsături
moderne ale activităţii de investire:

O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:

Trăsăturile clasice:
 diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii
efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor investiţionale;
 sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat;
 efectele riscurilor şi incertitudinii, care influenţează eforturile şi efectele unui proiect
de investiţii;
 ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare sau deja
finalizată, provocând pierderi totale sau parţiale.
Trăsăturile moderne:
 investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru achiziţionarea unor
active fizice sau financiare, impunând necesitatea creării şi gestionării portofoliului
de investiţii;
 reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi exploatarea
unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza mobilităţilor înregistrate ca
urmare a progreselor tehnic, economic etc.
4. Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de ceva nou, de
progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, apariţia unor elemente
noi, necunoscute anterior, adică investiţiile angajează de fiece dată viitorul.
Din definiţiile formulate se degajă o serie de concluzii şi consecinţe în plan managerial,
dintre care ne mărginim la sublinierea unora pe care le considerăm mai semnificative:
1. Investiţia este un efort actual, care, ca orice efort, trebuie dimensionat,
previzionat şi argumentat pentru a fi susţinut de către cei care trebuie să-l facă.
2. Investiţia vizează un viitor mai bun, care trebuie conturat ştiinţific şi realist,
prin studii complexe, pertinente.
3. Sursa de finanţare a investiţiilor o reprezintă o renunţare la consumuri
actuale posibile şi sigure, în favoarea unor consumuri viitoare, mai mari, mai
performante, dar probabile.
Atributele principale ale investiţiilor sunt:
 timpul . Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între
momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp. Orice
investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin momente bine definite.
 riscul . Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai
târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un
grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai speranţe.
 conţinutul material concret al efortului investiţional. Investiţiile reprezintă un flux al
valorilor care au ca punct iniţial, de pornire, o structură de resurse diverse ca natură şi ca
volum, fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane
etc.
 eficienţa. O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele/suma totală
absolută a încasărilor viitoare sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

Principalul subiect al investiţiei este investitorul.

În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică
încadrată în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”.
Investitorii autohtoni fac investiţii sub formă de mijloace băneşti numai în moneda
naţională a Republicii Moldova, iar investitorii străini şi în alta valută convertibilă.
Subiecţii afiliaţi investiţiei, întrunesc:
o antreprenori (în cele mai dese cazuri – întreprindere specializată de construcţie-montaj, a
cărei ofertă a fost acceptată în scris de investitor);
o proiectanţi (persoana juridică desemnată de investitor pentru proiectarea şi elaborarea
documentaţiei tehnice şi a devizului de cheltuieli);
o ingineri (persoane împuternicite să supravegheze şi să controleze realizarea lucrărilor
investiţionale);
o organe de supraveghere ale statului, responsabile de verificarea respectării în proiectele
de investiţii a diferitor norme de protecţie a mediului ambiant, norme sanitare,
urbanistice, de combatere a incendiilor);
o creditori de diferit tip;
o alţi subiecţi afiliaţi (experţi, specialişti şi consultanţi) etc.

2. Clasificarea investiţiilor

Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite
caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor.
În teoria economică, există foarte multe criterii de clasificare a investiţiilor, dar câteva
dintre ele sunt recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de economişti. Conform acestor
criterii investiţiile se clasifică precum urmează.
1. După destinaţia fondurilor alocate:
 investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea mijloacelor băneşti
nemijlocit în producţie, pentru constituirea unor active materiale şi nemateriale;
În unele surse, investiţiile reale, la rândul lor, sunt divizate în investiţii corporale
(achiziţionare de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de producţie) şi
investiţii necorporale sau intangibile (licenţe, brevete, know-how).
 investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea titlurilor de
valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc., ţinându-se cont
îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care se apreciază dacă sunt sau
nu sunt rentabile;
 investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a administraţiei
publice, care sunt făcute de autorităţile statului;
 investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale indivizilor şi
gospodăriilor acestora.
2. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:
 investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:
 1) investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în
vederea măririi capacităţilor de producţie;
2) investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente;
3) investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor
tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;
4) investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
 investiţii strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-dezvoltării sau în
alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor productive.
 investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite reglementări
legislative, sau anumite angajamente luate faţă de alţi agenţi economici.
3. După gradul de risc pe care îl implică:
 investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include
investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele
mai mici efecte;
 investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de
expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai
mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor
restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi servicii.
4. După locul în care se fac:
 investiţii interne;
 investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru
diversificarea activităţii).
5. După structura lor tehnologică:
 investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:
1) cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor, cheltuielile
de transport, diferite taxe aferente acestora etc.;
2) cheltuieli de montaj şi de instalare;
3) cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;
4) cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ prospecţiuni,
studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile privind achiziţia acestuia
etc.;
 cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de proiectare,
cheltuielile de pregătire a personalului aferent noului obiectiv de investiţii,
cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor, licenţe, procurarea de know-how,
cheltuielile de constituire;
 capital de lucru sau fond de rulment.
6. După stadiul în care se găsesc:
 investiţii în curs de execuţie;
 investiţii finalizate.
7. După modul de execuţie investiţiile se clasifică în:
 investiţii executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările se execută
de o întreprindere specializată de construcţie-montaj cu dotare tehnică şi personal
calificat aferent specificului activităţii lor);
 investiţii executate în regie proprie (adică cu forţele proprii ale investitorului);
 investiţii executate mixt.
8. După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
  investiţii finanţate din surse interne;
 investiţii finanţate din surse externe.
9. După provenienţa capitalului mobilizat pentru finanţare, investiţiile se clasifică în:
 investiţii finanţate din surse proprii, inclusiv investiţii finanţate din surse atrase;
 investiţii finanţate din surse împrumutate.
10. În dependenţă de scopul investirii, investiţiile se pot diviza în:
 investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de
a lua decizii şi de a efectua controlul proiectului pe linie managerială, tehnologică, de
marketing etc.);
 investiţii indirecte (de portofoliu) (care reprezintă plasamente cu
scopul de a obţine venit sau în scopul diversificării riscurilor etc., fără alte implicaţii în
viaţa proiectului).
11. După modul de constituire:
 investiţii nete. Acestea sunt constituite din sumele de bani ce provin din produsul
naţional net şi au ca scop sporirea capitalului fix şi a stocurilor de materii prime şi materiale.
 investiţii brute. Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea care are ca scop
principal înlocuirea capitalului fix uzat, se obţin investiţii brute, care contribuie la creşterea
absolută a capitalului fix.

Investiţiile se mai pot clasifica şi după alte criterii, cum ar fi:

 sfera de activitate (productivă, social-culturală);
 ramurile beneficiare (investiţii executate în industrie, agricultură etc.);
 mărimea efortului investiţional (mari, mici);
 importanţa (de ramură, naţională, mondială)
 etc.