Nicolae PLOEȘTEANU, Raul MIRON

Fake News și Regulamentul General

DOCTRINĂ

privind Protecţia Datelor

Nicolae PLOEȘTEANU

Raul MIRON

ABSTRACT

The study presents a perspective regarding the positive consequences of aplying the
GDPR on phenomenon of fake news and fake informations, such as establishing a
new mechanisem for engaging the reponsibility of those that promote, elaborate
or supply so-called fake-news.

Keywords: fake news, GDPR, civil tort, criminal liability

REZUMAT

Studiul prezintă o perspectivă simplă legată de consecinţele pozitive ale aplicării

GDPR asupra știrilor și informaţiilor false, cum ar fi stabilirea unor mecanisme
suplimentare de angajare a răspunderii celor care promovează, elaborează sau
furnizează așa numitele fake news.

Cuvinte-cheie: știri false, GDPR, răspundere civilă, răspundere penală

Legislaţie relevantă: Regulamentul nr. 2016/679

Aspecte introductive
Subiectul Fake news nu este unul nou, însă perspectiva din care înţelegem să ne raportăm la
acest subiect în prezentul articol pretindem că poate aduce unele observaţii noi. Așadar, rămân
aspecte importante de menţinut în cercetare și diferitele prezentări care se fac pe acest subiect
și în prezent și pe mai departe, iar acest merit în parte se datorează intrării în vigoare și aplicării
Regulamentului General privind protecţia datelor.

Pentru a stabili legătura între conceptul de Fake news și protecţia datelor cu caracter personal
este necesar să lămurim puţin esenţa și întrepătrunderea celor două concepte.

104 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 5/2019 | DOCTRINĂ

 Fake News și Regulamentul General privind Protecţia Datelor

Știrile false constituie una dintre așa-numitele „boli” ale contemporaneităţii extrem de
pretenţioase și foarte dificil de combătut. De fapt, este un fenomen denumit „familie de boli”[1]
datorită variaţiunii de metode de utilizare a știrilor false, amplorii acestora în special în mediul
online și datorită multitudinii consecinţe și riscuri. Dimensiunea materială pe care o pot îmbrăca
știrile false este nelimitată însă, în mod evident, acestea apar în zonele de maxim interes, cum
este cel guvernamental și cel comercial[2].

În pofida amplorii fenomenului, nu există o definiţie universal acceptată a știrilor false. Într-o
definiţie comună se consideră că știrile false sunt cele care în mod deliberat reprezintă declaraţii
factuale false, distribuite prin intermediul canalelor de știri. Cu toate acestea, există elemente
comune în diferitele abordări în ceea ce privește neconcordanţa dintre informare sau rezultatul
informării și starea faptică, riscurile creării unei asemenea opoziţii dintre realitate și informare,
precum și interesul de a combate falsitatea informării sau informarea distorsionată.

Utilizând aceste elemente, s-au identificat trei tipuri de știri false.

a. Fake news de tipul misinformation care presupune utilizarea unei informaţii false, dar care nu
este creată cu scopul de a face rău cuiva.

b. Fake news de tip disinformation care presupune utilizarea unei informaţii false, create în mod
deliberat pentru a răni o persoană, un grup social, o organizaţie sau o ţară.

c. Fake news de tip malinformation care presupune utilizarea unei informaţii bazate pe realitate,
folosită cu scopul de a face rău unei persoane, organizaţii sau ţări.

Studiu de caz
Pentru ilustrarea unei faţete a știrilor false vom prezenta în cele ce urmează un studiu de caz.
Este cert că denumirea fake news acoperă un spectru larg de știri false și de tipologii, care mai
mult sau mai puţin sunt acoperite de definiţii legale care se intersectează dar nu se suprapun.
În schimb, distribuirea de informaţii pentru a influenţa comportamentul sau crezul persoanelor
constituie o practică ce poate fi mult mai subtilă. Metoda utilizată cel mai adesea este aceea
de a utiliza anumite informaţii extrem de exacte care pot fi fragmentate și prezentate audienţei
în așa fel încât să genereze din partea receptorului adoptarea unor concluzii false. Acestea sunt
considerate fake news într-un sens foarte larg[3].

Tipologia de fake news amintită mai sus poate fi evidenţiată, în special, de cazul Lisa, petrecut
în anul 2016 și, generat de către canalul de știri RT finanţat de guvernul rus (n.a. fostul canal de
știri Rusia de Astăzi) și agenţia de știri Sputnik, care au fost suspectate continuu de producerea

[1]
A se vedea în acest sens Alex Campbell, How data Privacy Laws Can fight Fake News, articol online publicat la data de
15 august 2019, la următoarea adresă electronică: https://www.justsecurity.org/65795/how-data-privacy-laws-can-
fight-fake-news/
[2]
A se vedea în acest sens Andrew Guess, Jonathan Nagler, Joshua Tucker, Less than you think: Prevalence and predictors
of fake news dissemination on Facebook, articol publicat online în Science Advances, vol. 5, nr. 1, 2019, la următoarea
adresă electronică: https://advances.sciencemag.org/content/5/1/eaau4586.
[3]
A se vedea Björnstjern Baade , Fake News and International Law, The European Journal of International Law, Vol. 29,
nr. 4, p.1359.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 5/2019 | 105

 Nicolae PLOEȘTEANU, Raul MIRON

de știri false pentru a destabiliza societăţile occidentale, semănând îndoieli despre integritatea
și funcţionalitatea instituţiilor occidentale.
DOCTRINĂ

În ianuarie 2016, o fată ruso-germană de 13 ani, cunoscută sub numele de Lisa, a dispărut în Berlin
pentru aproximativ 30 de ore. Televiziunea publică rusă Channel One (Первый) a fost prima care a
raportat că, potrivit mătușii ei, Lisa a fost răpită și violată de străini. Aceeași știre a fost transmisă
de ediţia germană a limbii Sputnik. Ambele canale de știri au raportat că, potrivit rudelor victimei,
Poliţia germană a refuzat să investigheze problema iar, ulterior, Sputnik a transmis cu exactitate
declaraţia oficială a poliţiei care afirmă că nu a avut loc nicio răpire sau viol. De asemenea a redat
raportul biroului procurorului, în sensul că a început o anchetă în acest sens privind abuzul sexual
al Lisei ca minoră – adică pentru relaţii sexuale voluntare, dar, legal vorbind, neconsensuale, cu
un bărbat mai în vârstă – care a avut loc înaintea dispariţiei fetei. În timpul acestor știri, Sputnik
a concluzionat că problemele de securitate au crescut în orașele germane de la criza refugiaţilor
din 2015. La conferinţa sa anuală de presă, ministrul rus de externe, Sergey Lavrov (n.a. formator
de opinie) a făcut aceeași legătură și a menţionat: „Referitor la situaţia dispariţiei unei fete de
origine rusă în Germania, dispărută pentru o lungă perioadă din anumite motive. Acum, cel puţin,
comunicăm cu avocatul ei, care lucrează și cu familia ei și cu Ambasada Rusiei. Este clar că Lisa nu
a decis exact voluntar să dispară timp de 30 de ore. Adevărul și dreptatea trebuie să prevaleze aici![4]”

RT a intervievat avocatul familiei care a comentat (n.a. afirmaţie valorică, nepedepsibilă) declaraţia
procurorului, considerând-o neîntemeiată (acuzaţia de răpire recentă și viol și abuzul sexual)
deoarece procurorul (n.a. instituţie de autoritate) credea că a avut loc mai devreme. În 2017, RT a
raportat în mod corect că un bărbat a fost pus sub acuzare pentru că a abuzat-o sexual pe Lisa ca
minoră și a criticat „mass-media” pentru că a acuzat-o pe Lisa că a minţit și că a traumatizat-o
folosind cazul ei pentru o campanie împotriva RT.

În urma acestor campanii, peste 700 de persoane de provenienţă rusă au demonstrat în faţa
Cancelariei din Berlin, precum și în alte orașe. Ministrul de externe, Frank-Walter Steinmeier, a
respins acuzaţiile de conduită necorespunzătoare din partea autorităţilor germane, considerând
că suntem în prezenţa unei „propagande politice” și că nu corespunde cu principiul neamestecului
în afacerile interne ale Germaniei. Iniţial, poliţia nu a publicat alte detalii pentru a respecta
drepturile de confidenţialitate ale fetei și vieţii sale private. Ulterior însă, au fost anunţate detalii
despre urmărirea GPS a telefonului mobil al fetei, telefon care arăta că a petrecut timpul în care
dispăruse la o casă a unui prieten. Difuzarea incidentului de către RT și Sputnik intră în categoria
de malinformation dar și de disinformation știrile fiind fragmentate și având în vedere calitatea
înșelătoare a prezentării informaţiilor – în special, selectarea și încadrarea lor în timp, au generat
concluzii false. În cazul Lisa, raportarea s-a bazat foarte mult pe evenimentele din Ajunul Anului
Nou precedent la Köln, când poliţia și mass-media au raportat tardiv agresiunea sexuală a sute de
femei, în mare parte de către persoane cu un trecut aparent de migrant (n.a. premisa peste care
se suprapune informaţia). Unii au crezut că acest lucru are legătură cu conceptul „politic corect”
care justifică manipularea populaţiei în ceea ce privește amploarea problemelor cauzată de criza
refugiaţilor. O astfel de gândire a generat o lectură similară a cazului Lisa, care a fost susţinută
de declaraţia lui Lavrov, făcând-o plauzibilă.

[4]
Damien McGuinness, Russia steps into Berlin rape storm claiming cover-up, articol online publicat la data de 27 ianuarie
2016 pe următoarea pagină electronică bbc.com, accesibil online la următoarea adresă electronică: https://www.bbc.
com/news/blogs-eu-35413134

106 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 5/2019 | DOCTRINĂ

 Fake News și Regulamentul General privind Protecţia Datelor

Unele discuţii legate de situaţia de mai sus și atribuirea răspunderii internaţionale pot fi
fundamentate pe art. 8 și art. 11 din International Law Commission’s Articles on the Responsibility
of States for Internationally Wrongful Acts (ARSIWA) [5], având în vedere că finanţarea
televiziunilor care au redat respectivele știri este din bani publici ai Rusiei, dar interesul nostru în
cazul de faţă a fost să dăm doar un exemplu de fake news dintr-o anumită sferă. Situaţii precum
Cambridge Analityca sau Facebook iar putea urma cu ușurinţă[6].

Analizând exemplul de mai sus, observăm o ipoteză de condiţii necesare pentru operarea și
implementarea știrilor de tip fake news: 1. existenţa unei premise adevărate negative, care poate
fi mai simplă sau mai complexă (2015, abuzuri sexuale săvârșite de migranţi; raportare tardivă
a autorităţilor[7]). 2. Apariţia unui incident cu potenţial afectiv sau generativ (răpirea fetiţei de
origine rusă); 3. Utilizarea unor canale de știri care nu cenzurează calitatea informării (Sputnik);
4. Existenţa unui interes (n.a. decredibilizarea unor instituţii).

Fake news și legătura cu GDPR

Este suficient să analizăm diferitele definiţii și tipologii ale conceptului de fake news și
concluzionăm că în ciuda deosebirilor, acestea se intersectează datorită unui liant comun,
conceptul de viaţă privată. Consecinţele și ingerinţele în viaţa privată pot fi analizate atât la
nivel macro cât și la nivelul individului.

Ori de câte ori o informaţie este falsă ori este distribuită astfel încât să creeze premisele unei
concluzii care nu corespunde situaţiei de fapt, dacă aceasta este interpretată la modul firesc
și normal, ori este distribuită atât de ţintit încât să îndoctrineze o persoană ori să o determine
să facă ceva anume cu prioritate, asemenea situaţii aduc atingere vieţii private a unui individ
deoarece îi afectează libertatea de gândire, corolar al dreptului la viaţă privată.

GDPR-ul se prezintă în acest context ca un mecanism de protecţie, inclusiv a dreptului la viaţă

privată, în situaţia știrilor de tip fake news. Altfel spus, elementul comun fiind viaţa privată,
tehnicianul legislativ european a îmbunătăţit „punctul de sprijin[8]” și l-a transformat în ceea ce
se numește „date cu caracter personal”, date care dealtfel indică individul despre a cărui date
este vorba, deci au legătură cu viaţa lui privată.

Pornind de la dreptul la viaţă privată, observăm că există în Codul civil român prevederi explicite,
care reflectă reglementarea constituţională[9]. Astfel, potrivit art. 71 C. civ. orice persoană are
dreptul la respectarea vieţii sale private. Mai mult, potrivit alineatului doi al aceluiași articol,

[5]
Text adoptat the Comisia pentru Drept Internaţional din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în a 53 sesiune, în anul
2001, și publicat în Yearbook of the International Law Commission, 2001, vol. II, disponibil online la următoarea adresă
electronică: https://legal.un.org/ilc/texts/instruments/english/draft_articles/9_6_2001.pdf
[6]
Pentru o dezvoltare a acestei ipoteze, a se vedea Björnstjern Baade, Fake News and International Law, The European
Journal of International Law, Vol. 29, nr. 4, p. 1359.
[7]
Titty Varghese, Ligita Sarkute, Violence against Women in Germany and Immigrants: a Mediatized Political
Communication?, publicat în European Integration Studies, nr. 11/2019, p. 31-63.
[8]
Referinţă la celebrul punct al lui Arhimede.
[9]
Potrivit art. 26 din Constituţia României: (1) Autorităţile publice respectă și ocrotesc viaţa intimă, familială și privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertăţile altora, ordinea publică sau
bunele moravuri.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 5/2019 | 107

 Nicolae PLOEȘTEANU, Raul MIRON

„Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în
domiciliul, reședinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor
DOCTRINĂ

prevăzute la art. 75 C. civ.” În plus, este interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei,
manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informaţiilor din viaţa privată a unei
persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 C. civ.

Încălcarea acestui drept, angajează în mod necesar mecanismul răspunderii civile delictuale, astfel
cum este reglementat de art. 1349 C. civ. Iată, deci, că orice atingere adusă vieţii private a unei
persoane poate fi sancţionată potrivit cadrului general civil, dreptul fiind explicit reglementat, iar
mecanismul răspunderii fiind unul de drept comun, bazat pe principiile generale corelate Alterum
non Laedere și Suum cuiqve tribuere.

Răspunderea juridică pentru atingerile aduse vieţii private poate intra chiar în sfera dreptului
penal.

În acest sens, art. 303 C. pen., reglementează infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete
de stat. Potrivit acestui articol, reprezintă infracţiune fapta de a divulga, fără drept, informaţii
secrete de stat, de către cel care le cunoaște datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta
sunt afectate interesele unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176[10] C. pen. Ca atare,
în ipoteza în care asemenea secrete de stat conţin date cu caracter personal, se ajunge la o
răspundere penală a persoanei care divulgă aceste informaţii. Divulgarea informaţiei poate
constitui baza unei știri de tip fake news sau consecinţa acesteia (scopul).

În aceeași măsură, dar mult mai facil, se poate comite infracţiunea de divulgare a secretului
profesional care constă în divulgarea, fără drept, a unor date sau informaţii privind viaţa privată a
unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoștinţă
despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei și care are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu
privire la aceste date. Comunicatele DNA ar putea constitui un studiu de caz sub acest aspect.

În acest context, se ridică întrebarea impactului produs de GDPR. Politica de Confidenţialitate

a datelor poate oferi o soluţie mai precisă. Legile privind confidenţialitatea datelor, precum
Regulamentul general pentru protecţia datelor (GDPR) nu sunt destinate în mod specific să
reglementeze libertatea de exprimare care produce consecinţe negative. Scopul lor principal
este de a oferi utilizatorilor un control mai mare asupra datelor lor personale, permiţând
utilizatorilor să verifice ce date au fost stocate, să renunţe la schimbul de date sau să le șteargă în
întregime. Datele personale includ, în general, informaţii care leagă direct sau indirect conturile
cu persoane din viaţa reală, cum ar fi caracteristicile demografice, convingerile politice sau datele
biometrice.

Limitând accesul la informaţiile care permit direcţionarea personalizată a anunţurilor și bucle

de polarizare, legile privind confidenţialitatea datelor pot face dezinformarea ca o armă fără
ţintă. Absenţa datelor detaliate despre convingerile politice ale utilizatorilor, vârsta, locaţia
și sexul acestora, caracteristici care ghidează în prezent anunţurile și au un conţinut sugerat,
dezinformarea are o șansă mai mare de a avea un impact mai redus.

[10]
Potrivit art. 176 C. pen., prin termenul public se înţelege tot ce privește autorităţile publice, instituţiile publice sau alte
persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

108 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 5/2019 | DOCTRINĂ

 Fake News și Regulamentul General privind Protecţia Datelor

Există limite importante ale impactului legilor privind confidenţialitatea datelor. În cel mai bun
caz, acestea oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege modul în care sunt utilizate datele lor,
mai degrabă decât să implementeze interdicţii categorice. Deja, Facebook și Google au făcut tot
posibilul pentru a respecta GDPR cu pedale soft, setând ca implicită funcţia de acces total la
date și ascunzând dezvăluirile obligatorii în spatele meniurilor obscure.

De asemenea, unii susţin că legile privind confidenţialitatea datelor pot împiedica răspunsurile
la dezinformare, făcând mai dificilă colectarea și partajarea dovezilor campaniilor în curs.
La urma urmei, persoanele care interacţionează cu dezinformarea au în continuare drepturi de
confidenţialitate care ar putea fi încălcate prin partajarea seturilor de date masive necesare
pentru a înţelege problema.

GDPR protejează în numeroase modalităţi, în special prin instituirea unor pârghii de control și
sancţionare a știrilor știri false care utilizează date cu caracter personal și produc prejudicii unei
persoane. Într-un limbaj juridic sectorial, o asemenea situaţie poate fi calificată drept calomnie
sau insultă, însă GDPR se preocupă să sancţioneze încălcarea autonomă a interdicţiei utilizării
datelor cu caracter personal ale unei persoane atunci când aceasta se realizează de către un
operator sau prin intermediul unui operator sau de către o persoană împuternicită de operator.
Cauza Vâlcov este extrem de relevantă sub acest aspect. Sancţiunile pentru fapte concrete vin
cumulate cu o analiză a conformităţii operatorului cu GDPR ceea ce conferă mecanismelor din
GDPR un caracter cuprinzător, atât reactiv cât și preventiv. Altfel spus, când o investigaţie se
declanșează de Autoritatea naţională de resort asupra unui operator, aceasta îi solicită mai mult
decât prezentarea acelor dovezi și poziţii care să fundamenteze existenţa/inexistenţa respectivei
fapte: i se solicită să precizeze și ce măsuri tehnice și organizatorice a luat pentru preîntâmpinarea
producerii faptei, dacă are DPO etc.

Concluzii
În concluzie, legile privind confidenţialitatea datelor pot oferi o săgeată elegantă în răspândirea
răspunsurilor la dezinformarea online, intervenind direct în aparatul de microtargetare esenţial
pentru campaniile de dezinformare. Deoarece sunt advers-agnostice, astfel de legi protejează
împotriva troll-urilor străine și a celor din casă, evitând în același timp probleme de coerenţă și
cenzură. În cele din urmă, legile privind confidenţialitatea datelor oferă o rară convergenţă de
interese între confidenţialitate și securitatea naţională, într-un moment în care acestea sunt
adesea opuse. Fake news este aici pentru a rămâne. Dar consolidând confidenţialitatea datelor,
este posibil să avem un instrument nou pentru combaterea acestora.

Acest sistem oferă garanţii de conformare și de combatere a fenomenului fake news prin natura și
caracterul sever al sancţiunilor; remediul administrativ al celui vătămat, prin sesizarea autorităţii
naţionale competente; presiunea investigaţiilor efectuate de autoritatea naţională competentă
etc. Aceste măsuri și mecanisme se adaugă alternativelor judiciare deja instituite.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 5/2019 | 109

Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.