Arhitectura medievală – arta şi spiritualitatea

Religia a avut un rol fundamental, dar nu exclusiv, în arta epocii.

Stilul romanic
Arhitectura romanică are o istorie relativ scurtă, de doar câteva secole, apogeul fiind înregistrat în secolele X-XIII.
Stilul romanic reprezintă o formă de tranziţie între arta antică şi cea gotică, pe care o putem considera ca fiind separată de cea romană. În
ultima sa perioadă, arhitectura romanică se suprapune cu arhitectura gotică.
Denumire stilului vine de la preluarea unor elemente de stil din arta romană.
Principalele trăsături ale stilului romanic:
- masivitatea construcţiilor în piatră şi utilizarea arcadei rotunde;
- construcţiile au adesea un plan dreptunghiular;
- detaliile constructive sunt în bună măsură tributare limitelor tehnologice şi moştenirii antice;
- arta romanică introduce un discurs nou, axat pe transferul valorilor creştine prin intermediul pildelor biblice illustrate (pentru o
populaţie mai degrabă fără ştiinţă de carte şi care trebuia să asculte liturghia în latină, această artă este cea care mediază mesajul
Bisericii).

Stilul gotic
Arhitectura gotică rămâne, poate, cea mai spectaculoasă expresie a geniului constructiv medieval.
O serie de inovaţii tehnice au contribuit, la posibilitatea înălţării construcţiilor dincolo de proporţia stabilită de arhitecţii epocii romanice.
La nivel constructiv, elementele noi aduse de stilul gotic sunt arcele ogivale şi contraforţii.
Principalele trăsături ale stilului gotic:
- arhitectura gotică este caracterizată de construcţii înalte, cu bolţi ogivale şi cu contraforturi care susţin zidurilor prin distribuirea
greutăţii acestora pe o arie mai largă;
- faţada este mai amplă decât clădirea;
- impresia de masivitate este dată de cele două turnuri care o flanchează şi o susţin;
- intrarea este mai înaltă şi este dominată de rozasa realizată din vitralii;
- vitraliile, atât cele din rozasă, cât şi cele din ferestrele laterale (înguste şi foarte înalte) contribuie la crearea unei lumini speciale în
interior.