INSITITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL

Procedura soluționării contestației împotriva încheierii pronunțate de

judecător în camera preliminară

Mirea Silvian
 În forma inițială a actualului Cod de procedură penală, procedura de cameră preliminară
se caracteriza ca o etapă necontradictorie, ce se desfășura preponderent într-o modalitate scrisă,
sfera subiecților procesuali fiind limitată, inculpatul și procurorul participând la procedură numai
prin prisma posibilității de a depune înscrisuri.

Aceste aspecte au fost valabile și în ceea ce privește calea de atac a contestației care în
forma inițială a restrâns sfera subiecților procesuali ce pot beneficia de ea la procuror și inculpat.
În egală măsură, procedura avea un caracter scris, lipsit de contradictorialitate, aspecte ce
contravin dreptului la un proces echitabil.

Controlul cosntituțional asupra acestor aspecte a determinat modificări de substanță în

ceea ce privește procedura camerei preliminare astfel că, la acest moment, „procedura de cameră
preliminară se desfășoară în condiții similare cu judecata, prin asigurarea contradictorialității,
oralității și nemijlocirii, a participării tuturor persoanelor interesate, garantându-se egalitatea de
drepturi, desfășurarea echitabilă a procedurii și respectarea dreptului la apărare”1.

În vederea îndeplinirii scopului procedurii de cameră preliminară, respectiv

verificarea legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată, judecătorul de cameră preliminară
se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere 2, care este comunicată de îndată
procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.

Împotriva înceheierii poate fi formulată contestație în termen de 3 zile de la

comunicarea acesteia, sediul materiei fiind art. 347 și art. 425^1 din C.proc.pen.. „Termenul nu
se calculează raportat la comunicarea încheierii prin care s-au rezolvat excepțiile sau cererile
[...], declararea căii de atac se raportează tot la încheierea prevăzută de art. 346 C.proc.pen.
[...]”3.

Titularii dreptului de a contesta sunt procurorul, inculpatul, persoana vătămată și

oricare dintre celelalte părți4. Este de subliniat faptul că anterior Deciziei Curții Constituționale

1
I. Neagu, M. Damaschin, „Tratat de procedură penală - Partea Specială”, ediția a II-a, editura Universul Juridic,
București, 2018, pag. 216.
2
Art. 346 C.proc.pen.
3
I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.) Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ed. 3, Ed. C.H. Beck,
București, 2020, pag. 1859.
4
Partea civilă și partea responsabilă civilmente.

1
nr. 641/2014, titularii contestației puteau fi numai procurorul și inculpatul, persoana vătămată și
alte părți fiind lipsite de această posibilitate.

Obiectul contestației poate privi modalitatea de soluționare a cererilor și excepțiilor

formulate sau invocate din oficiu, soluția de începere a judecății ori soluția de restituire a cauzei
la parchet.

În măsura în care a fost pronunțată o încheiere prin care au fost soluționate excepțiile,
aceasta nu poate fi atacată separat, ci doar concomitent cu încheierea prin care a fost pronunțată
una dintre soluțiile prevăzute la art. 346 din C.proc.pen..

Chiar și în ipoteza în care nu au fost formulate cereri sau excepții și nici nu au fost
invocate din oficiu, încheierea prin care a fost dispusă începerea judecății nu este definitivă, fiind
susceptibilă contestației. În această ipoteză este posibilă invocarea excepțiilor de nulitate
absolută.

Cu toate acestea, nu poate fi contestată încheierea prin care judecătorul de cameră

preliminară declină competența de judecată altei instanțe. Astfel, potrivit art. 50 alin. 4 din
C.proc.pen., hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac.

Formularea contestestației produce o serie de efecte, unul dintre acestea fiind efectul
suspensiv. În acest caz, restituirea cauzei sau începerea judecății având loc numai după
rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară.

În ceea ce privește efectul devolutiv al contestației, „[...]se poate concluziona că asistăm

la un efect devolutiv parțial în ceea ce privește contestația împotriva încheierii pronunțate în
camera preliminară, în fond [...]”5. Astfel, obiectul contestației este limitat potrivit art. 347 alin. 4
din C.proc.pen. la cererile și excepțiile deja invocate și dezbătute în primă instanță. Cu toate
acestea, sunt exceptate cazurile de nulitate absolută care pot fi invocate pentru prima dată în
procedura contestației.

Un al treilea efect, efect ce decurge din principiul non reformatio in peius, este
reprezentat de neagravarea situației în calea de atac. În acest sens, potrivit prevederilor art.
425^1 alin. 4 coroborate cu cele ale art. 418 C.proc.pen., inculpatului contestator nu i se poate
crea o situație mai grea față de cea stabilită în primă instanță.
5
Decizia Curții Constituționale nr. 854/26.11.2020, parag. 42.

2
 Contestația se soluționează în camera de consiliu de către judecătorul de cameră
preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate, cu citarea părților și a persoanei
vătămate și cu încunoștințarea procurorului6.

Termenul de soluționare al contestației este de cel mult 60 zile de la data înregistrării

contestației, prezența procurorului fiind „ [...] obligatorie, sub sancțiunea nulității absolute” 7. În
măsura în care asistența juridică a inculpatului este obligaorie, instanța procedează la desemnarea
unui avocat din oficiu.
La termenul stabilit pentru procedura contradictorie, completul soluționează contestația
prin analiza motivelor ce stau la baza acesteia, a cererilor și a excepțiilor invocate, fără a putea
invoca din oficiu excepții de nulitate relativă, fie că acestea privesc acte de urmărire penală sau
excluderea unor probe ca urmare a incidenței unui caz de nulitate relativă. În egală măsură, nici
contestatorii nu au posibilitatea invocării unor astfel de excepții.
Părțile și persoana vătămata care nu au formulat contestație „[...] nu pot invoca nicio
excepție în fața instanței de control judiciar, însă pot susține admiterea excepțiilor formulate de
contestatori, inclusiv cele vizând incidența nulității absolute invocate pentru prima oară în
contestație [...]”8.
Completul de judecători de cameră preliminară care soluționează contestația poate
dispune una dintre următoarele soluții:
1. Ia act de retragerea contestației. În ceea ce privește posibilitatea retractării căii de atac a
contestației, sunt aplicabile prevederile art. 425^1 alin. 3 coroborate cu cele ale art. 415 din
C.proc.pen., contestatorul având posibilitatea să o retragă. Declaraţia de retragere se poate face
fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de control, personal sau prin mandatar
special. În ceea ce privește contestația procurorului, aceasta poate fi retrasă de către procurorul
șef.
2. Respinge contestația ca tardivă, nefondată sau ca inadmisibilă. Contestația ete
inadmisibilă în măsura în care este formulată direct împotriva încheierii prin care au fost
soluționate excepțiile, nefiind contestată concomitent cu încheierea prin care a fost pronunțată
una dintre soluțiile posibile în camera preliminară. De asemenea, este inadmisibilă contestația

6
Art. 347 alin. 2 și 3 C.proc.pen.
7
Mihail Udroiu, „Procedură penală. Partea Specială”, ediția 6, editura C.H.Beck, Bucureși, 2019, pag. 295.
8
Idem, op. cit., pag. 295.

3
care privește aspecte ce țin de fondul cauzei, aspecte precum încadrare juridică a unuia dintre
inculpați în ceea ce privește modalitate de săvârșire a unei infracțiuni (coautor sau complice).
3. Admite contestația și dispune începerea judecății, în măsura în care hotărăște faptul că în
mod nelegal judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularitatea sesizării ori a dispus
excluderea unor probe.
În măsura în care judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a decis
restituirea cauzei la parchet iar instanța de control apreciază că sesizarea a fost efectuată legal, că
probele au fost legal administrate și actele de urmărire penală au fost legal efectuate, dispune
începerea judecății. Funcția de judecată va fi exercitată de către judecătorul de cameră
preliminară de la prima instanță.
În cazul excluderii unor probe ori a constatării nulității unor acte de urmărire penală de
către judecătorul de la prima instanță, instanța de control poate menține soluția de începere a
judecății, „[...] înlăturând sau restrângând dispozițiile primei instanțe de excludere a probelor sau
de anulare a actelor de urmărire penală”9.
4. Admite contestația și desființează încheierea atacată prin care au fost respinse cererile și
excepțiile invocate. În acest caz, judecătorul poate constata neregularitatea actului de sesizare,
nelegalitatea administrării probelor sau nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală.
Întrucât sunt aplicabile prevederile art. 345 alin. 3 din C.proc.pen., instanța de control are
obligația să întrebe parchetul dacă remediază neregularitățile constatate urmare admiterii
contestației și dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei. În
funcție de poziția procurorului, instața va dispune începerea judecății în măsura în care sunt
remediate neregularitățile și este menținută dispoziția de trimitere în judecată sau va restitui
cauza la parchet.
5. Admite contestația și trimite cauza spre rejudecare. Printre cazuele întâlnite frecvent în
practică10 în care se poate dispune acestă soluție se numără nerespectarea dispozițiilor privind
comunicarea rechizitoriului, neparticiparea unei părți sau a părților la procedura camerei
preliminare întrucât nu au fost citate în mod legal.
6. De asemenea, aceeași soluție este valabilă și în cazul în care judecătorul de la prima
instanță a omis faptul că au fost formulate cereri și excepții și a dispus începerea judecății fără
participarea procurorului și fără citarea persoanei vătămate și a părților.
9
Idem, op. cit., pag. 296.
10
Idem, op. cit., pag. 296.

4
 În egală măsură, în situația în care judecătorul de la prima instanță respinge cererile și
excepțiile formulate de părți sau de persoana vătămată, fără a se pronunța asupra legalității
sesizării instanței, asupra administrării probelor și actelor de urmărire penală, fără a dispune
începerea judecății.

Trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune și în cazul în care „judecătorul de

cameră preliminară de la prima instanță nu își motivează soluțiile asupra cererilor și excepțiilor
ori asupra procedurii de cameră preliminară. Când încheierea nu cuprinde deloc motivarea,
controlul judecătoresc în contestație nu va putea opera”11. Lipsa unei judecăți efective în primă
instanță ar însemna că instanța de control se va pronunța pentru prima și ultima dată asupra
legalității trimiterii în judecată, fapt ce lipsește de substanță procedura contestației care nu ar
asigura efectiv o dublă jurisdicție.

Încheierea pronunțată în procedura contestației este definitivă, nefiind aplicabile

prevederile referitoare la revizuire ori contestație în anulare întrucât pronunțarea unei soluții în
camera preliminară nu evocă fondul cauzei.

Odată cu rămânerea definitivă a încheierii, faza camerei preliminare este încheiată,

urmând ca, raportat la soluția instanței de control, prima instanță să stabilească termenul pentru
începerea judecății și să citeze părțile și subiecții procesuali principali.

Bibliografie
11
I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.) Codul de procedură penală, comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București,
2015, pag. 1442, cit. de M. Udroiu, op. cit., pag. 297.

5
 Legislație:
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Cursuri
Ion Neagu, Mircea Damaschin, „Tratat de procedură penală – Partea specială”, ediția a II- a,
editura Universul Juridic, București, 2018
Mihail Udroiu, „Procedură penală. Partea Specială”, ediția 6, editura C.H.Beck, Bucureși, 2019
Mihail Udroiu (coord.) Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ediția 3, edidura C.H.
Beck, București, 2020

Decizii ale Curții Constituționale

Decizia nr. 641/11.11.2014
Decizia nr. 854/26.11.2020