ABORDAREA DIFERENŢIATĂ A

ELEVILOR PRIN FOLOSIREA

STRATEGIILOR DIDACTICE
ADECVATE
“Fiinţele umane au drepturi şi şanse
egale de dezvoltare şi manifestare”.

Declaraţia Drepturilor Omului – ONU - 1948

 CONSIDERAŢII GENERALE

Fiinţele umane nu se nasc egal înzestrate cu posibilităţi

psihofizice şi nu au condiţii identice de dezvoltare şi
manifestare;
Fiecare fiinţă umană se naşte şi se dezvoltă astfel încât ajunge
să aibă unele particularităţi psihofizice, mai ales psihice
deosebite, particulare, care alcătuiesc individualitatea fiecăruia;
Ideea optimistă că fiecare fiinţă umană este destinată să
ajungă un succes, animă educatorii şi factorii de decizie
socială şi educaţională să accepte concepţia potrivit căreia
inegalitatea psihofizică nu duce în mod automat la inegalitatea
de şanse în dezvoltare şi că tratarea individuală şi diferenţiată a
fiinţei umane poate să aducă contribuţii benefice în
dezvoltarea personalităţii şi a profesionalităţii.
 De ce abordarea diferenţiată
a elevilor?
Una dintre tendinţele modernizării învăţământului vizeaza flexibilitatea instrucţiei şi
educaţiei pentru a asigura dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor fiecărui elev, în
raport cu propriile posibilităţi.
Şcoala este chemată să organizeze procesul de predare-învatare-evaluare în aşa fel
încât să-l pună pe elev cât mai devreme posibil în posesia unor mijloace proprii de
însuşire a cunoştinţelor, de aplicare în practică în mod constant şi creator.
În literatura de specialitate, conceptul de instruire diferenţiată a fost abordat din
perspective multiple: strategie de optimizare a învăţării, proces dinamic, categorie
fundamentală instrucţională, direcţie de formare a competenţelor cadrelor didactice.
Problema instruirii diferenţiate nu este nouă, ci numai modul de abordare.În acest
sens, aria preocupărilor s-a extins :
-în direcţia conceperii unei activităţi instructiv-educative mai variate,
nuanţate în raport cu diferenţele dintre elevi în limitele normalului ;
-în sensul promovării unei acţiuni complexe de asistenţă a
copilului (medicală, socială, psihopedagogică).
Pedagogia contemporană admite atât existenţa unor particularităţi psihologice
individuale ce deosebesc , în mod evident , persoanele unele de altele, cât şi existenţa
unor particularităţi individuale, relativ comune unor grupe de persoane. Din această
perspectivă obiectivă a apărut principiul tratării individuale şi diferenţiate a elevilor.
 PRINCIPIUL INDIVIDUALIZĂRII ŞI
DIFERENŢIERII ÎNVĂŢĂRII

Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării exprimă necesitatea adaptării

dinamice a încărcăturii cognitive şi acţionale a conţinuturilor şi a strategiilor instructiv-
educative atât la particularităţile psihofizice ale fiecărui elev, cât şi la particularităţile
diferenţiate, relativ comune ale unor grupe de elevi, în vederea dezvoltării integrale a
fiecăruia.
Principiul urmăreşte să asigure unitatea dintre particular şi general în educaţie,
dintre obiect şi subiect, dintre strategiile de lucru de grup cu cele de educaţie individuală.
Individualizarea învăţării sau tratarea individuală exprimă necesitatea de a
valorifica cât mai bine posibilităţile şi eforturile individuale, atât în ceea ce priveşte
persoanele înzestrate, cât şi pe cele mai puţin înzestrate.
 DESPRE CURRICULUM

În sens larg, prin curriculum se desemnează ansamblul proceselor

educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata
parcursului său şcolar. Curriculum semnifică ansamblul coerent de conţinuturi,
metode de învăţare şi metode de evaluare a performanţelor şcolare, organizat în
vederea atingerii unor obiective determinate (G. VĂIDEANU, 1986).
În sens restrâns, curriculum-ul cuprinde ansamblul acelor documente
şcolare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind
procesele educative şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului
( A. CRIŞAN, 1998).
Astăzi în literatura de specialitate regăsim prezentări privind noile orientări
şi practici în organizarea curriculum-ului: monodisciplinaritate, pluridisciplinaritate,
transdisciplinaritate, organizarea modulară, organizarea integrată, organizarea
diferenţiată şi personalizată a conţinuturilor, organizarea conţinuturilor
învăţământului alternativ, organizarea conţinuturilor pentru educaţia interculturală,
educaţia permanentă, etc. ( C. CREŢU, 1998; M. STANCIU, 1999).
Elaborarea curriculum-ului şcolar în viziune interdisciplinară
STILURI DE ÎNVĂŢARE
 ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIFERENŢIAT

I.T.Radu menţionează câteva trăsături generale caracteristice

strategiei învăţământului diferenţiat:
- activitatea şcolară, prin conţinutul ei şi prin programul de lucru,
este adaptată intereselor şi aptitudinilor elevilor ;
- posibilitatea de a alege dintr-un grup larg de discipline pe acelea
care îi interesează mai mult ;
- preponderenţa modalităţilor de tratare diferenţiată a elevilor în
cadrul unor colectivităţi în componenţă eterogenă din punct de vedere
al capacităţilor lor de învăţare şi al rezultatelor obţinute;
alternarea activităţii în grup cu munca individuală ;
- diferenţierea acestor strategii didactice în funcţie de
particularităţile unor grupe de elevi dintr-o clasă;
-variabilitatea, mai ales din punct de vedere al gradului de dificultate

a lucrărilor de muncă independentă efectuate în clasă sau acasă.

 ANALIZĂ COMPARATIVĂ:

Activitatea în stil tradiţional Activitatea diferenţiată

· Diferenţele între elevi sunt mascate; se acţionează asupra lor
doar când devin problematice; · Diferenţele între elevi sunt studiate şi acceptate ca bază de
· Interesele copilului sunt rar apelate ; pornire în demersul instructiv-educativ;

· Elevii sunt ghidaţi în sensul propriilor interese şi a alegerilor

ghidate de acestea;
· Domină activitatea cu întrega clasă;
· Se folosesc forme de organizare a activităţii diferite: pe grupe,
în echipe, frontal sau individual;

· Timpul este inflexibil; · Timpul este flexibil, în funcţie de nevoile elevilor;

· Se admit interpretarile unice ale ideilor şi evenimentelor ;

· Se admit, chiar se caută perspective multiple asupra
evenimentelor şi ideilor;

· Cadrul didactic direcţionează comportamentul elevilor ;

· Cadrul didactic facilitează activitatea independentă a elevilor;

· Cadrul didactic rezolvă problemele clasei sale; · Elevii se ajută între ei, asistaţi în rezolvarea problemelor;

· Cadrul didactic planifică secvenţele, obiectivele · Elevii, împreuna cu profesorii actioneaza în vederea stabilirii
instruirii;furnizeazaă standardele de evaluare a activităţii; obiectivelor, criteriilor de evaluare;

· Se respectaă CE trebuie învăţat.

· Respect pentru CINE învaţă.
 PRINCIPII CARE SE REFERĂ LA ACTIVITAEA DE PREDARE
Cadrele didactice trebuie să propună situaţii de învăţare diverse şi eficiente
care să permită atingerea obiectivelor instructiv- educative urmărite.

Activitatea de predare trebuie să stimuleze şi să susţină motivaţia elevilor

pentru învăţarea continuă, permanentă.

Activitatea de predare trebuie să stimuleze şi să susţină motivaţia elevilor

pentru învăţarea continuă, permanentă.

Cadrele didactice trebuie să descopere şi să dezvolte aptitudinile elevilor,

să răspundă intereselor şi nevoilor educaţionale ale acestora.

Activitatea de predare presupune nu numai transmiterea de cunoştinţe, ci

şi formarea de competenţe, comportamente, atitudini şi conduite.

Activitatea de predare trebuie să dea posibilitatea elevilor să realizeze

transferul de cunoştinţe şi de competenţe, în maniera intradisciplinară, cât şi
interdisciplinară.

Activitatea de predare trebuie să se deruleze în contexte educaţionale care

să realizeze cât mai strâns, legătura dintre activitatea instructiv- educativă din
şcoală şi din viaţa cotidiană.
 STRATEGII DIDACTICE DE INDIVIDUALIZARE
A ÎNVĂŢĂRII

sarcini instructive (teme, lucrări,etc.) în funcţie de aptitudinile, înclinaţiile, opţiunile,

nivelul de dezvoltare intelectuală, coeficientul fiecărei persoane;
fişe de lucru individualizate, cum ar fi de exemplu: de recuperare, de dezvoltare, de
exerciţii, de autoinstruire, etc.;
fişe de evaluare, pentru constatarea nivelului de pregătire şi asigurare a feedback-
ului;
pregătirea individuală sub formă de meditaţii, consultaţii, discuţii şi autoinstruire.

Învăţătorul, ca manager al clasei va trebui să îşi dezvolte în timp competenţe

manageriale şi să dezvolte la clasă anumite tipuri de relaţii care să favorizeze cunoaşterea
elevilor şi mai apoi tratarea lor diferenţiată:
relaţii de comunicare
relaţii de educaţie
relaţii de
responsabilitate relaţii
de putere

Este important să pornim întotdeauna de punctele forte ale elevilor ( ce ştie elevul,ce
poate să facă cu înclinaţiile pe care le are, de ce abilităţi didactice dispune), să evităm
slăbiciunile elevilor şi să valorificăm oportunităţile pe care ni le oferă mediul.
 Problematica tratării diferenţiate a elevilor creează un spaţiu întins
pentru creativitatea cadrului didactic, acesta având la îndemână o paletă
largă de strategii corespunzătoare stilului de învăţare şi nevoilor fiecărui
copil. Astfel putem exemplifica:
cerinţe comune pentru toţi elevii;
cerinţe diferenţiate: sarcini identice, timp diferit; sarcini diferite,
dar în acelaşi timp; sarcini diferite, timp diferit; sarcini diferite după
posibilitatea elevului, fişe identice cu sarcini progresive;
activităţi individuale cu teme diferite.

Argumente PRO ale utilizării stratetegiilor diferenţiate:

 impun utilizarea unui material didactic
variat;
 stimulează originalitatea şi creativitatea
elevilor;
 valorifică experienţa anterioară;
 sunt adaptate la stilurile proprii de
învăţare;
 respectă ritmul individual al copilului;
 stimulează spiritul de echipă;
 asigură corelarea intereselor copilului cu obiectivele
curriculare;
 fiecărui copil i se acordă încredere în forţele proprii;
 învăţătorul permite elevilor să participe la evaluarea propriei
lor munci;
 copilul este evaluat şi comparat cu el însuşi.
 Coordonatele principale ce trebuie să asigure realizarea în cel
mai înalt grad , organizarea, desfăşurarea şi conţinutul activităţii
diferenţiate cu elevii din ciclul primar:

- să asigure realizarea, în cel mai înalt grad, a sarcinilor învăţământului

formativ;
- să se desfăşoare în cadrul procesului instructiv-educativ, organizat cu
întregul colectiv de elevi al clasei;
- obiectivele urmărite trebuie realizate, în principal, în timpul lecţiei;
- să-i cuprindă pe toţi elevii clasei, atât pe cei care întâmpină dificultăţi, cât şi
pe cei cu posibilităţi deosebite.
Sugestii:
- se va evita atât suprasolicitarea , cât şi subsolicitarea lor faţă de potenţialul
psihic real de care dispun;
- trebuie să ţină cont de raportul de dezvoltare-învăţare;
- conţinutul învăţământului este comun şi obligatoriu pentru toţi elevii clasei;
- se vor folosi în permanenţă metode şi procedee care antrenează în cel mai
înalt grad capacităţile lor intelectuale, trezesc şi menţin interesul pentru
învăţătură, asigură o învăţare activă şi formativă;
- presupune îmbinarea şi alternarea echilibrată a activităţii frontale cu
activitatea individuală şi pe grupe de elevi;
- se realizează în toate momentele lecţiei, în temele pentru acasă, dar şi în
activăţile extraşcolare organizate cu elevii.
 CONCLUZII:
- activitatea şcolară presupune existenţa unui cadru organizat şi a unui climat
adecvat , pretinde adaptarea unor forme de lucru cu elevii, care să asigure
programul în sensul asimilării cunoştinţelor;
- cunoaşterea psiho-pedagogică a elevului este condiţia de bază în
desfăşurarea unei activităţi diferenţiate şi individualizate;
- abordând stilul învăţării individualizate, clasa devine un mediu dinamic şi
mereu în schimbare, în care dascălii pot dovedi că apreciază pe fiecare
dintre copii şi pe toţi copiii;
- gândind fiecare lecţie prin secvenţele ei, dând fiecărui elev sarcini pe
măsura posibilităţilor lui, dar şi sporite treptat, spre a-l determina la un efort
propriu, vom reuşi să-i sprijinim pe toţi elevii în procesele complexe de
învăţare;
- putem sublinia rolul deosebit al dascălului, în generarea unui climat de
încredere în forţele proprii, în combaterea complexului de inferioritate sau a
atitudinii de uniformizare a condiţiilor de învăţare şi dezvoltare pentru
indivizii capabili de performanţe;
- se poate aprecia, în concluzie, necesitatea organizării învăţământului şi a
desfăşurării activităţii şcolare adecvat trăsăturilor caracteristice unor grupuri
de şcolari şi chiar specific fiecărui elev;
- ideea modelării şcolii după elev, în perspectiva realizării idealului
educaţional şi NU adaptarea elevului la o şcoală arbitrar concepută , este
dominantă în strategia determinării structurii învăţământului, a conţinutului
său şi a metodologiei didactice.
 “Dacă cineva stăpâneşte bazele domeniului
studiat şi dacă a învăţat să gândească şi să lucreze
independent, el îşi va găsi cu sigurnţă drumul şi, în plus,
va fi bine pregătit pentru a se adapta progresului şi
schimbărilor . ”

Albert
Einstein
BIBLIOGRAFIE:

• Albu, Gabriel – Introducere Într-o pedagogie a libertăţii, Editura Polirom,

Iaşi, 1998;
• Cosmovici, Andrei – Rolul activitatilor didactice pe grupe în
dezvoltarea tendinţelor de cooperare, Revista de pedagogie Nr. 10;
• Cosmovici, A; Iacob Luminita – Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi,
1998;
• Cucos Constantin – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2000;
• Holban, Ion – Puncte de sprijin în cunoaşterea personalităţii elevilor,
EDP, Bucuresti, 1982;
• Ionescu I. Miron – Clasic şi modern în organizarea lecţiei, Editura Dacia,
Cluj, 1982;
• Iovin Ileana – Tratarea diferenţiată a elevilor la ciclul primar, în
“Învăţământul primar”, Nr. 4, Editura Discipol, 1996;
• Postelnicu Constantin – Fundamentele didacticii şcolare, Editura Aramis,
2000