Compunere reflexivă

Persoana speciala
Mereu apar persoane in viata noastra,iar, uneori, ajungem sa tinem la ele, cu sau fara voie.
Candva, intr-un scapatat al stelelor, cineva a aparut in viata mea: un baiat cu parul usor ciufulit ce avea
luciri de luna, adunate pe fruntea inalta, usor mirata, iar ochii mari se micsorau, cateodata, luand o forma
usor alungita.
L-am privit, fara sa-si dea seama si fata lui semana, parca, cu un portret dintr-un tablou vechi, misterios,
cu un zambet discret. Ne-am intalnit amandoi intr-o prietenie copilareasca: eu-sportiv, guraliv, inalt,
desirat, dezordonat, vorbind tare, intr-o continua miscare;el discret, tacut, punctual, elegant, chiar si-n
uniforma de scoala, cu glas grav si amabil.
Invat in fiecare clipa de la el ce este iubirea pentru fiinta ce m-asteapta in pragul casei, tremurand atunci
cand ma vede nelinistit; ce este iertarea pentru greselile copilaresti, dar care peste timp ma pot marca,
invat ce inseamna bucuria de a strange o mana intinsa prieteneste, ce inseamna o floare, lumina zilei si a
noptii si multe, multe, multe…
Il privesc mergand usor, dar hotarat, inalt, putin aplecat spre cel de-alaturi si am o revelatie: da! seamana
cu un print din gravurile medievale……Si-l admir.

Mihai avea 13 ani. Era un copil obișnuit, dar cu o problemă pe care unii ar considera-o un pic
neobișnuită: pielea sa, de un alb-străveziu, era un impediment în calea lungilor plimbări pe care și le-ar
fi dorit sub soarele zâmbitor al verii. Părinții îl protejau cu multe creme și multe straturi textile, ușoare și
diafane, dar mereu suficient de opace pentru a-i mulțumi. De aceea nu fusese niciodată la mare. Până
acum.
Anul acesta lucrurile aveau să se schimbe! După pregătiri îndelung negociate, un drum nesfârșit pe
șosele prăfuite, priviri fugare la crâmpeie de străluciri printre vapoare din goana mașinii pe drumul de
cazare către hotel, iată-l în sfârșit pe plajă, cu picioarele afundându-i-se la fiecare pas în nisip! Marea!
Recunoștea că era copleșit. Deși o aștepta, era luat prin surprindere. Întinderea nesfârșită, aerul ușor
rece și ușor sărat, țipetele pescărușilor, strălucirea pe alocuri întunecată, pe alocuri orbitoare a undelor
mișcătoare, toate îl potopeau într-o senzație de prea-plin, ca un motagne-russe. Aici, era tulburată și
învălurită. În depărtare, se liniștea la supafață, dar parcă purta o lupă misterioasă în adâncuri. Era vie,
ademenitoare și amenințătoare. Se simți dintr-o dată mic, în fața a ceva ce poate arăta că natura este
supremă, magnifică și cu rostul ascuns de ne aminti, nouă, oamenilor, că ne putem bucura uimiți de
lucruri mai presus decât noi. Rămase cu toate lucrurile în brațe, geanta de plajă cu zecile de loțiuni,
umbrela, salteaua, încremenit.

Părinții trecură încet, cu grijă, pe lângă el, ca și cum ar fi fost martorii  unui moment solemn.
Întotdeauna e bine de respectat prima întâlnire a unui copil cu marea.