Elif Shafak 

este una dintre cele mai importante scriitoare contemporane, care

îmbină orientalismul cu europenismul, miturile Turciei patriarhale cu modernitatea
britanică, ideile îndrăzneţe despre creativitate şi progres social cu meditaţii
sensibile despre feminitate şi maternitate.

S-a născut la 25 octombrie 1971 în Strasbourg şi a trăit până acum, în

nenumărate locuri din lume, printre care Ankara, Madrid, Aman, Istanbul, Londra,
Koln, Boston, Michigan. Părinţii s-au despărţit când avea un an. Tatăl era filozof,
iar mama a devenit ulterior diplomat, lucru ce explică desele mutări în toată lumea.
Un rol major în creşterea şi educaţia ei l-a avut bunica din partea mamei. ,,Am
călătorit foarte mult împreună. Așa că le simt aproape pe amândouă, pe mama și
pe bunica. Mama mea occidentalizată, modernă, feministă și bunica mea
orientală, spirituală, superstițioasă, tradiționalistă.”

Este licenţiată în ştiinţe politice şi a publicat până la această dată, 12 cărţi, dintre
care 8 romane. A primit numeroase premii şi în Turcia şi în afara ei, atât pentru
lucrările ştiinţifice, cât şi pentru romanele  publicate. De asemenea, scrie cu
regularitate pentru publicaţii prestigioase, printre care The New York Times, Le
Monde, Wall Street Journal, The Washinton Post, The Guardian, etc.

A debutat in literatura in 1994 cu povestirea Kem Gozlere Anadolu, insa a

obtinut succesul si recunoasterea publicului turc cu primul sau roman, Sufiștii,
publicat in 1997 si distins un an mai tirziu cu premiul Mevlana. Cel de-al doilea
roman, Oglinzile orasului, publicat in 1999 si distins in 2000 cu premiul Uniunii
Scriitorilor Turci, a impus-o definitiv in literatura turca. Acestuia i-au urmat
Privirea (2000) si Palatul Paduchilor (2002).
Cartile ei, traduse in peste 35 de limbi, se bucura de un succes considerabil, iar
revista The Economist vede in ea un rival promitator al unui alt scriitor turc de
faima internationala, Orhan Pamuk.

In prezent, Elif Shafak este profesoară la Departamentul de Studii despre Orientul

Apropiat al Universitatii din Arizona. 

Într-un interviu scriitoarea spunea ca viata ei se aseamana cu un compas. Se

compara cu un picior al compasului este înfipt puternic într-un singur loc: Istanbul.
Al doilea picior, descrie un cerc larg, ducând-o în diverse locuri şi oraşe. Această
puternică ancorare în Turcia, combinată cu un internaţionalism, răzbate intens în
tot ceea ce scrie.

  Însăşi viaţa ei seamana cu o poveste, la fel cum se pare că trăieşte pentru a spune
poveştile culese încă din copilărie. Le auzea la bunica din Ankara, într-o casă în
care se adunau multe femei, uneori pentru a ghici în cafea. Prima încercare de
literatură pentru copii este ,,Fetița căreia nu-i plăcea numele său”.

,,Inventez povești tot timpul. Copiii ne învață atât de multe! Cred că noi, ca părinți,
învățăm tot timpul de la ei. Să fiu sinceră, am învățat să respect literatura pentru
copii din ce în ce mai mult. Autorii cărților pentru copii și tineri fac o treabă
excelentă. De multe ori, literatura elitistă se uită cu superioritate la ei, considerând
că scriu cărți ușurele și simple, dar greșește. Literatura pentru copii este minunat de
bogată și are o filosofie aparte.”

La un moment dat scriitoarea a marturisitcă:

,,Când scriu ficţiune, preţuiesc ceea ce este vag şi schimbător. Îmi place să nu ştiu

ce se va întâmpla zece pagini mai încolo. Îmi place când personajele mele mă
surprind. poveştile se învârt asemenea dervişilor zburători, trasând cercuri şi iar
cercuri. Ele leagă întreaga umanitate, indiferent de politica identităţii. Acestea sunt
veştile bune. Aş vrea să închei cu o veche poezie sufistă. "Haideţi, să fim măcar o
dată prieteni; să ne facem viaţa mai uşoară; să fim iubiți și să iubim, nimeni nu va
moșteni pământul.