Sunteți pe pagina 1din 4

Titlul compunerii

Copilăria (numele copilului)


Orașul în care trăiesc și îmi petrec fiecare clipă a copilăriei se pregătea să se
încoroneze cu stelele nopții. Luna, zâmbind îi făcea cu mâna Soarelui, care se
îndepărta în orizont încercând să poleieze depărtările. Tocmai terminasem de citit o
poveste despre copii și soarta lor și privind cerul încercam să mă desprind de acea
stare de plutire pe care mi-o lăsase lectura. Nu mă simțeam în apele mele. Povestea
mă marcase într-un mod pe care nu mi-l puteam explica. Am privit cerul minute în
șir , până când vocea mamei a fost cea care m-a readus la realitate. Trebuia să mă
pregătesc de culcare. Mi-am așezat capul pe pernă, lumina caldă a lunii îmi
mângâia fața, iar stelele parcă încercau să se așeze pe gene. Moș Ene m-a luat de
mână și m-a condus în împărăția lui.
Ajunsă în ținutul lui , m-am întâlnit cu…….(numele copilului)………………….
Compunerea reprezentativă ….
Pentru a ajuta copilul am apelat un reprezentant al asociației “Telefonul
copilului”-116 111 pentru rezolvarea problemei.
Copilul este fericit pentru că a fost ajutat să nu i se mai încalce dreptul la..............
Toti sunt bucuroși că l-au ajutat să devină un alt copil și încrezători în crearea unei
lumi în care fiecare copil este respectat și protejat.
O lumină puternică mă orbea. Era o rază jucăușă de soare care m-a trezit si m-a
făcut să realizez că a fost doar un vis, un vis pe care nu îl voi uita niciodată!
Copilului(numele copilului i s-a încălcat dreptul la.......
Acest drept a fost proclamat în Declarația Drepturilor Copilului, adoptată în anul
1959, de Organizația Națiunilor Unite. În 1989 a fost elaborată Convenția cu
privire la drepturile copilului, iar România a semnat-o în 1990. Aceste documente
obligă toate ţările să-i ocrotescă şi să-i ajute pe copii, pentru ca aceştia să se
dezvolte, să se bucure de copilăria lor. În multe țări s-au înființat organizații ce
apără drepturile copiilor-UNICEF, SALVAȚII COPIII. Promovarea drepturilor
copilului urmărește creșterea lui în spiritul păcii, demnității, egalității, solidarității,
libertății, toleranței.
Adulții trebuie să le ofere copiilor condiții să se dezvolte normal din punct de
vedere fizic și intelectual. Nerespectarea drepturilor copiilor poate influența
negativ starea de sănătate a acestora. De aceea , copiii trebuie să fie protejați pentru
a avea o copilărie fericită și lipsită de griji.
Titlul compunerii
Copil ca tine sunt și eu…

Copil...Ce înseamnă să fii copil? Înseamnă să crezi în dragoste , în frumusețe și


în credință. Copilul, ca oricare alt om, este o ființă umană rațională și sensibilă.
Dar spre deosebire de restul oamenilor, copilul este extrem de vulnerabil, fiind
aproape în totalitate lipsit de apărare. Din acest motiv, oamenii au convenit să le
ofere un statut special, prin care să-i protejeze și să le asigure condițiile optime de
trai și dezvoltare. Toate acestea au fost reunite în niște reguli, numite drepturile
copilului.
Pentru a veni în sprijinul copiilor , O.N.U. a elaborat în 1959 Declarația
drepturilor copilului , iar în 1989 Convenția cu privire la drepturile copilului, pe
care România a semnat-o în 1990. Aceste documente obligă toate ţările să-i
ocrotescă şi să-i ajute pe copii, pentru ca aceştia să se dezvolte, să se bucure de
copilăria lor. În multe țări s-au înființat organizații ce apără drepturile copiilor-
UNICEF, SALVAȚII COPIII. Promovarea drepturilor copilului urmărește
creșterea lui în spiritul păcii, demnității, egalității, solidarității, libertății, toleranței.
Unul dintre drepturile copiilor din întreaga lume este și dreptul la..........
Cu ajutorul penei mele și imaginației voastre vom pătrunde în lumea........

COMPUNERE-prezentarea întâmplării
-respectă părțile compunerii
-utilizează cel putin 5 expresii frumoase
-scrie corect, caligrafic
Pentru a ajuta copilul am apelat un reprezentant al asociației “Telefonul copilului”-
116 111 pentru rezolvarea problemei.
Copilul este fericit pentru că a fost ajutat să nu i se mai încalce dreptul la..............
Toti sunt bucuroși că l-au ajutat să devină un alt copil și încrezători în crearea unei
lumi în care fiecare copil este respectat și protejat.
Adulții trebuie să le ofere copiilor condiții să se dezvolte normal din punct de
vedere fizic și intelectual. Nerespectarea drepturilor copiilor poate influența
negativ starea de sănătate a acestora. Copiii trebuie să fie protejați pentru a avea o
copilărie fericită și lipsită de griji. Copilăria este cea mai frumoasă parte a vieții.
Din ea rămân amintiri pentru întreaga viață. O copilărie fericită nu va părăsi
niciodată sufletul și inima !
Titlul compunerii

Copilaria este un taram magic. Nu stim cand si unde incepe, cand si unde se
termina. Copilaria este o lume fermecata, duioasa, dulce, lina in care orice se poate
intampla. Orice!
Deseori, in lume, copiii, aceste fiinte nevinovate, sunt victime ale parintilor si ale
societatii in care traiesc.
Pentru a veni în sprijinul copiilor , O.N.U. a elaborat în 1959 Declarația
drepturilor copilului , iar în 1989 Convenția cu privire la drepturile copilului, pe
care România a semnat-o în 1990. Aceste documente obligă toate ţările să-i
ocrotescă şi să-i ajute pe copii, pentru ca aceştia să se dezvolte, să se bucure de
copilăria lor. În multe țări s-au înființat organizații ce apără drepturile copiilor-
UNICEF, SALVAȚII COPIII. Promovarea drepturilor copilului urmărește
creșterea lui în spiritul păcii, demnității, egalității, solidarității, libertății, toleranței.
Unul dintre drepturile copiilor din întreaga lume este și dreptul la..........

COMPUNERE-prezentarea întâmplării
-respectă părțile compunerii
-utilizează cel putin 5 expresii frumoase
-scrie corect, caligrafic
Pentru a ajuta copilul am apelat un reprezentant al asociației “Telefonul copilului”-
116 111 pentru rezolvarea problemei.
Copilul este fericit pentru că a fost ajutat să nu i se mai încalce dreptul la..............
Toti sunt bucuroși că l-au ajutat să devină un alt copil și încrezători în crearea unei
lumi în care fiecare copil este respectat și protejat.
Copiii trebuie să fie protejați pentru a avea o copilărie fericită și lipsită de griji.
O copilărie fericită nu va părăsi niciodată sufletul și inima !
Titlul compunerii

Copiii sunt cel mai de preţ lucru pe care îl pot avea oamenii. Din dorinţa de a
proteja copiii şi pentru a le oferi tuturor şanse egale în viaţă, au fost introduse
drepturile copiilor. Prin acestea se asigură dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală
a copiilor, indiferent de originea socială, economică, etnică sau religioasă a
acestora.
Statele lumii, organizate în Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), au semnat
convenţia prin care se angajează să respecte aceste drepturi fundamentale ale
copilului. România a semnat această convenţie în 1990.
Promovarea drepturilor copilului urmărește creșterea lui în spiritul păcii,
demnității, egalității, solidarității, libertății, toleranței.
Unul dintre drepturile copiilor din întreaga lume este și dreptul la..........

COMPUNERE-prezentarea întâmplării
-respectă părțile compunerii
-utilizează cel putin 5 expresii frumoase
-scrie corect, caligrafic
Pentru a ajuta copilul am apelat un reprezentant al asociației “Telefonul copilului”-
116 111 pentru rezolvarea problemei.
Copilul este fericit pentru că a fost ajutat să nu i se mai încalce dreptul la..............
Toti sunt bucuroși că l-au ajutat să devină un alt copil și încrezători în crearea unei
lumi în care fiecare copil este respectat și protejat.

S-ar putea să vă placă și