Padurea spanzuratilor este un roman de razboi scris de Liviu Rebreanu si publicat in 1922.

Cartea se invarte in jurul lui Apostol Bologa, un locotenent roman care serveste armata
maghiara in Primul razboi Mondial.
Romanul analizeaza drama sufleteasca a lui Apostol Bologa cauzata de conflictul intre datoria
conventionala de ofiter si patriotismul fata de natiunea sa. Datoria fata de stat este reprezentat
de faptul ca se inscrie in armata si ignora argumentele nationale ale mamei sale (“Noi n-avem
patrie … Asta nu-i patrie…”) si ale avocatului Domsa ( “ Sa te bati tu pentru ungurii care ne bat
pe noi? Dar cand ai o patrie ca a noastra nu esti deloc obligat sa te imbluzesti la datorie, ba
chiar dimpotriva!”). Dar aceasta datorie fata de stat incepe sa se prabubeasca odata cu
executia lui Svoboda, un sublocotent ceh care a incercat sa dezerteze, si comentariile
compatimitoare ale capitanului Klapka si provoaca o criza morala care-i tortureaza sufletul.
Patriotismul lui Apostol este reflectat prin faptul ca nu doreste sa lupte impotriva propriei
natiunii. Apostol isi regaseste identitatea nationala romana transmisa ca mostenire morala de
catre tatal sau prin cuvintele “… sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!”, fiind
dispus sa-si faca datoria oriunde, numai sa nu lupte impotriva patriei sale.
Conceptul lui Apostol despre patriotism este unul pe care mulți dintre tovarășii săi îl
împărtășesc, dar el este unul dintre puținii care acționează. Conceptul despre patriotism duce la
o criza de constiinta in Apostol ce se finiseaza cu moartea lui.