ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR

DE ALBINE IARNA
 IERNAREA FAMILIILOR DE ALBINE

 Iernarea în aer liber impune alegerea unui loc însorit, uscat,

protejat de vânt şi de accesul animalelor, chiar în stupină. Astfel, în
perioadele cu valori termice favorabile, albinele au posibilitatea de a efectua
zboruri de defecaţie şi de a elimina conţinutul rectal, chiar în timpul iernii.
Acest fapt determină creşterea consumului de hrana pe întreaga perioadă a
iernii (în special polen), ceea ce influenţează pozitiv dezvoltarea familiilor şi
vitalitatea albinelor. Sub aspect economic sistemul este avantajos,
intervenţiile pe timpul iernii fiind minime, fără amenajări speciale, iar
producţia de miere realizată este superioară sezonului anterior.
 Iernarea în adăpost constă în iernarea albinelor în construcţii
special amenajate sau în pivniţe, în bune condiţii şi cu un consum mai mic de
hrană, dacă se asigură un regim termic relativ constant (în jurul valorii de
+40C). Ca şi inconveniente, la sfârşitul iernii, datorită apariţiei puietului în
familii, temperatura din adăpost creşte, albinele se neliniştesc, consumă
foarte mult sau chiar părăsesc stupii. De asemenea, albinele care iernează în
adăpost nu au posibilitatea să efectueze zboruri timpurii de defecaţie, se
uzează, iar, ca urmare, iernarea decurge defectuos, motiv pentru care această
tehnologie nu este recomandată.
 Iernarea în „cojoc” este practicată în regiunile cu vânturi puternice şi cu
temperaturi scăzute. Stupii se grupează şi se protejează cu paie, coceni de
porumb, după care se acoperă cu folie de polietilenă sau carton asfaltat. În
faţă, stupii sunt protejaţi de paravane, care în zilele cu temperaturi de +120C
se îndepărtează, pentru a facilita efectuarea zborului de defecaţie. Acest
sistem de iernare are dezavantajul că în interiorul împachetajului se
adăpostesc numeroşi dăunători, în special şoareci.
COMPLETAREA HRANEI ÎN TIMPUL IERNATULUI
 În timpul iernii, familiile de albine trebuie să aibă rezerve suficiente de polen (cca. 1-2
rame cu păstură); dacă nu, se recomandă ca din mijlocul lunii februarie să se
administreze turte sau şerbet de zahăr cu adaosuri proteice (polen, păstură, pudră din
antere de porumb, drojdie de bere iradiată, lapte praf degresat, făină de soia delipidată
etc.) în proporţie de 10:1, în pungi de pergament sau tifon, deasupra ramelor.

 Turta din miere cristalizată şi zahăr. Se recomandă folosirea mierii lichefiate sau
granulată fin (având consistenţa untului) şi a zahărului pudră. Mierea cristalizată se
lichefiază în bain-marin. Pentru a nu se denatura calităţile mierii – pierderea prin
încălzire excesivă a enzimelor şi vitaminelor – apa încălzită în care se ţine vasul cu
miere nu trebuie să aibă temperatura mai mare de 450C. Mierea lichefiată se toarnă
peste zahărul pudră (o parte miere la patru părţi zahăr), apoi se frământă cu mâna, ca
un aluat, până la omogenizarea amestecului. Pasta obţinută se administrează sub
formă de turte de 500-1000 g, ambalate în hârtie sau pungi de plastic perforate în 2-3
locuri, care se plasează deasupra ramelor.
 Şerbetul de zahăr cu miere. Pentru obţinerea a 10 kg şerbet sunt necesare
7,700 kg zahăr pudră, 2 kg miere, 300 ml ceai medicinal sau 340 ml
„Protofil”. Acesta este un extract din ingrediente naturale, care prin
conţinutul lui în principii nutritive active (vitamine şi microelemente),
stimulează secreţia enzimatică digestivă a albinelor şi larvelor, inhibând
dezvoltarea diferiţilor paraziţi (se foloseşte ca remediu în cazul nosemozei,
boală determinată de lipsa zborului de curăţire). Mierea se încălzeşte puţin şi
se diluează cu ceaiul (infuzia) preparat în prealabil. Într-un vas emailat se
pune zahărul pudră, se adaugă mierea, se frământă totul cu mâna. Şerbetul
astfel preparat se ambalează în pungi de plastic în cantităţi de 500-1000 g şi
grosimea de 1-1,5 cm, pentru a putea fi aşezată deasupra ramelor sub
podişor.
 Prepararea şerbetului din zahăr. Proporţia recomandată este
de 1 kg zahăr la 30 cm3 apă. Într-un vas smălţuit fierbem apa,
adăugăm zahărul amestecând continuu, până la 115-1200C. Se
amestecă conţinutul cu o lopăţică din lemn într-o singură direcţie,
până se formează mici granule.
 În lipsa termometrului, şerbetul se poate fierbe 30 minute pe un
foc iute, după care se controlează astfel: se introduce o linguriţă în
şerbet şi se cufundă apoi în apă rece. Dacă şerbetul se lipeşte de
linguriţă şi prezintă o viscozitate care permite formarea unei
granule cleioase între degete, se consideră gata pregătit. Dacă
şerbetul nu se lipeşte de linguriţă, fierberea trebuie prelungită.
Dacă prelungim exagerat timpul de fierbere şi şerbetul legat de
linguriţă se întăreşte şi se sparge, în acest caz se adaugă apă şi se
fierbe din nou.
SUPRAVEGHEREA ALBINELOR IARNA
 Controlul auditiv al modului de iernare
 Controlul auditiv al modului de iernare se execută cu ajutorul unui stetoscop, sau
doar apropiind urechea de peretele din faţă al stupului, sau prin introducerea
unui tub de cauciuc prin urdiniş şi ascultarea zumzetului produs în stup.
 Dacă acesta este uniform şi moderat înseamnă că iernarea decurge în condiţii
bune, dacă este slab, înseamnă că familia nu are hrană, dacă este puternic, denotă
o stare de suferinţă, în timp ce în lipsa mătcii acesta este prelung şi „plângător”.
 Dacă nu se percepe nici un zgomot se bate cu degetul în peretele stupului şi dacă
se aude un zumzet puternic, care încetează imediat, înseamnă că iernarea decurge
în condiţii bune.
ÎNTREŢINERERA FAMILIILOR DE ALBINE PRIMĂVARA
 La ieşirea din iarnă familia de albine slăbeşte, albinele care
au iernat mor treptat şi se crează un dezechilibru, numărul
celor care eclozionează fiind mai mic decât a celor care pier.
 Primăvara puietul este numeros, în scurt timp albinele
tinere devin tot mai numeroase, astfel încât după cinci-şase
săptămâni de la ieşirea din iarnă, toate albinele de iernare
sunt înlocuite cu albine „născute” în cursul primăverii.
LUCRĂRILE CE SE EFECTUEAZĂ ÎN TIMPUL ZBORULUI DE DEFECAŢIE
 Supravegherea zborului de curăţire. Când temperatura la soare
ajunge la 10-120C, albinele ies din stup şi efectuează zboruri de
curăţire, adică îşi golesc intestinul gros de excrementele acumulate
în timpul iernii. În faţa stupilor se aştern paie, unde albinele slăbite
şi obosite se pot odihni puţin înainte de a intra în stup, dacă mai
există zăpadă sau pământul este umed.
 Familii sănătoase şi bine dezvoltate efectuează zboruri energice, la
care participă majoritatea indivizilor, fapt ce permite un consum mai
mare de hrană şi ulterior o intensificare a ritmului de dezvoltare.
Familiile slabe efectuează zboruri reduse ca intensitate, nu se vor
dezvolta corespunzător, neputând astfel valorifica integral culesurile
timpurii. Familiile orfane au albinele agitate, zboară dezorientat şi
caută matca pe peretele din faţă al stupului.
 Stimularea zborului de curăţire la unele familii mai puţin expuse la
soare sau care efectuează un zbor slab se face prin ridicarea
capacelor şi a pernelor de protecţie de pe podişoarele stupilor şi
deschiderea completă a urdinişurilor, permiţând astfel razelor solare
să încălzească mai rapid albinele din ghemul de iernare.
 O stimulare puternică a zborului de curăţire se obţine prin
administrarea unui litru sirop de zahăr 2:1, în care se introduc 5 ml
sulfariazol 20% pentru distrugerea agenţilor patogeni din tractusul
digestiv.
 După terminarea zborului de curăţire, urdinişurile se reduc din nou
la 2-5 cm, în funcţie de puterea familiei.
 Curăţirea stupilor de albine moarte. Această lucrare se mai cheamă şi
examinarea „foii de control” şi se execută imediat după zborul de curăţire,
urmărindu-se degajarea urdinişurilor de resturile de iernare şi uşurarea
muncii albinelor de a evacua cadavrele, favorizându-se astfel activitatea
acestora.
 La stupii orizontali, operaţiunea de îndepărtare a albinelor moarte se face cu
ajutorul unui cârlig metalic introdus prin urdiniş. La stupii verticali cu
funduri mobile, operaţiunea se efectuează prin ridicarea corpurilor pe un
capac, după care acesta se curăţă prin răzuire şi măturare. Interpretarea
situaţiei se face astfel:
- puţine albine moarte pe câteva rânduri şi mult rumeguş de ceară înseamnă o
familie puternică şi bine asigurată cu rezerve;
- puţine albine moarte înşirate pe mai multe rânduri, cu rumeguş puţin, denotă
o familie puternică cu hrană insuficientă pe ramele centrale, motiv pentru
care albinele au fost nevoite să-şi schimbe poziţia ghemului. Familia va fi
ajutată cu câteva rame de miere, încălzite în prealabil;
- multe albine moarte, pe rânduri puţine şi mult rumeguş de ceară ne arată că
familia are suficiente rezerve, dar albinele în cea mai mare parte sunt
bătrâne, ca urmare a faptului că matca fiind bătrână, nu a depus toamna un
număr suficient de ouă. În această situaţie se schimbă matca;
- multe albine moarte pe rânduri dese şi rumeguş de ceară puţin, denotă rezerve
puţine. Cauza morţii se stabileşte prin aceea ca albinele moarte au trompele
întinse şi scoase în afară. Aceste familii se ajută cu 2-3 faguri cu miere;
- când în grupul de albine moarte se identifică cristale de miere şi
albine cu trompa întinsă, este semn că mierea a cristalizat, iar
albinele au murit în lipsă de apă necesară pentru consumarea mierii
cristalizate. În asemenea cazuri, familia respectivă va primi faguri
cu miere necristalizată;
- când printre albinele moarte se găseşte şi puiet mort, înseamnă că
matca este foarte bună şi şi-a extins mult ouatul în părţile laterale
ale cuibului, unde moartea puietului a survenit din cauza gerului. În
acest caz, cuibul se restrânge corespunzător;
- când albinele moarte sunt stropite cu pete cenuşii înseamnă că
familia are diaree. În acest caz se identifică şi înlătură cauzele care
au produs-o, iar albinelor li se va înlesni posibilitatea de a efectua
un zbor de curăţire fie afară, fie într-o cameră încălzită;
- atunci când pe fundul stupului sunt albine cu capul sau toracele lipsă
şi bucăţi de fagure, denotă că în familie au pătruns şoareci. În acest
caz se iau măsuri imediate e îndepărtare a acestora şi se instalează
gratii la urdiniş;
- dacă grupul de albine moarte este mucegăit, este semn că albinele au
iernat rău din cauza ventilaţiei necorespunzătoare, sau a unei
infiltrări de apă. În această situaţie, ramele mucegăite se vor
îndepărta şi se vor introduce altele, cu hrană de rezervă. Stupul se
curăţă şi se dezinfectează;
- dacă printre albinele moarte se află matca, înseamnă că a murit în
timpul iernării. În acest caz se va da familiei o nouă matcă.
 Instalarea adăpătorului se face în ziua în care are loc zborul de
curăţire. Întârzierea instalării acestuia atrage după sine obişnuirea
albinelor să transporte apă din bălţi sau de pe platformele de bălegar.
Pentru atragerea albinelor la adăpător, în primele zile pe scândura
acestuia se picură miere încălzită.
 Adăpătorul se alimentează cu apă caldă şi se spală zilnic. Se
recomandă ca pe lângă adăpătorul obişnuit să se instaleze şi unul cu
apă sărată, 1-5 grame sare/litru de apă.
Instalarea planşetelor de aterizare în poziţie oblică, rezemate de
scândura de zbor servesc ca suport de aterizare pentru albinele care
se întorc încărcate de la cules. Ele se confecţionează din cherestea sau
P.F.L. Şi se vopsesc în diferite culori pentru a servi albinelor şi la
orientare.
Instalarea cântarului de control se face sub un adăpost special
amenajat sau, în lipsă, se acoperă cu folie de material plastic, pentru
ca precipitaţiile să nu influenţeze valorile reale. Pe cântar se aşează o
familie de putere mijlocie care să reprezinte media familiilor de
albine din stupină, sau familia cea mai puternică, în cazul când
dorim să studiem potenţialul bazei melifere.
 CONTROLUL SUMAR DE PRIMĂVARĂ
 Controlul sumar de primăvară se execută când
temperatura aerului atinge valori la umbră de +13…..+140 C şi
se execută cât mai rapid pentru a nu provoca furtul şi a răcii
prea tare cuibul. Cu ocazia acestei revizii se stabileşte starea
familiei de albine, modul de iernare, se remediază situaţiile
anormale şi se face reducerea cuiburilor.
Starea familie de albine se stabileşte după existenţa mătcii
şi după prezenţa rezervelor de hrană.
 Existenţa mătcii se stabileşte indirect, după prezenţa ouălor
sau a larvelor din celule.
 Dacă puietul lipseşte şi albinele reacţionează printr-un zumzet
intens, plângător şi printr-o agitaţie şi răspândire haotică pe
faguri, denotă ca familia este orfană.
 În cazul în care albinele nu reacţionează în acest mod,
verificarea se face după aproximativ două săptămâni, cu ocazia
controlului general de primăvară, deoarece există mătci care
încep ouatul ceva mai târziu.
 Familiilor orfane, precum şi celor cu mătci
necorespunzătoare li se dau mătci de rezervă, sau se unifică
cu familii slabe.
 Pentru a efectua operaţiunea de unificare a familiilor de
albine este necesară omogenizarea mirosului celor două
familii, lucru ce se realizează fie prin afumare, fie prin
stropirea albinelor şi a fagurilor cu apă în care s-au fiert în
prealabil plante aromatice.
 Cel mai indicat procedeu este ca înainte de unificare cu o
oră, să se introducă pe urdinişul celor două familii bucată
de material textil, pe care se aplică o picătură de esenţă de
menta.
 După luarea acestor măsuri, familiile se pot uni, având grijă
ca toţi fagurii cu puiet să fie aşezaţi central, iar cei cu miere
lateral. Din motive de siguranţă, matca familiei cu care se
unifică, se introduce în colivie pentru 24 ore, iar cealaltă se
păstrează ca matcă de rezervă.
 Este important de reţinut faptul că operaţiunea de unificare a
familiilor de albine se execută numai pe timp frumos şi de
preferinţă seara, după ce albinele şi-au terminat zborul.
 O altă metodă pentru unificarea familiilor de albine, aplicabilă
în cazul stupilor verticali, se realizează prin suprapunerea
corpului de stup fără fund deasupra familiei cu care dorim să o
unificăm. Între aceste corpuri se interpune un ziar perforat, pe
unde se realizează omogenizarea mirosului ambelor familii.
Albinele rod treptat hârtia şi se unifică.
 Dacă la această examinare se constată familii fără hrană, în
funcţie de temperatura aerului, se vor administra faguri cu
miere încălziţi în prealabil, şerbet de zahăr sau sirop în
proporţie 2:1.
 Modul de iernare se apreciază după cantitatea de albine moarte,
umiditate, mucegaiuri şi petele de diaree. O mortalitate redusă (50-100 g
de albine), precum şi lipsa umidităţii, a mucegaiului şi a petelor de diaree
indică o bună iernare a familiei.
 Prezenţa umidităţii şi a mucegaiului se datorează iernării pe un număr
prea mare de rame şi a unei ventilaţii insuficiente. Se şterg pereţii
stupului, fagurii mucegăiţi se elimină, iar materialul de protecţie se
înlocuieşte.
 Apariţia petelor de diaree este cauzată de iernarea cu miere
necorespunzătoare sau datorită nosemozei. În această situaţie, ramele cu
miere în care nu există puiet se înlocuiesc cu rame goale, iar familiei i se
administrează sirop sau şerbet de zahăr medicamentos.
 Reducerea cuiburilor este necesară deoarece în prima
parte a primăverii mortalitatea este superioară albinelor
care eclozionează, iar fagurii pe care au iernat sunt
insuficienţi acoperiţi de albine. În vederea asigurării unui
regim termic optim, cuibul se restrânge la un număr de
faguri bine acoperiţi de albine, înlăturându-se fagurii
necorespunzători, cei goi şi, la nevoie, chiar fagurii cu
cantităţi mai mici de miere.
 Un cuib bine restrâns prezintă pe părţile laterale câte o
ramă cu rezerve de hrană (miere şi păstură), iar central,
rame cu puiet şi celule goale, dar cu „coroane” de miere.
Reducerea cuibului se execută la toate tipurile de stup cu
excepţia celui multietajat, la care crearea condiţiilor
optime dezvoltării puietului se realizează prin inversarea
celor două corpuri în care albinele au iernat, ridicând corpul
inferior cu celule goale în partea superioară, unde aerul
este mai cald şi unde se creează condiţii favorabile pentru
creşterea puietului.
 Când familiile au multe albine vârstnice sau pierderi
masive de albine datorită condiţiilor meteorologice
nefavorabile, se impune ca operaţiunea de reducere a
cuiburilor să se execute de două sau chiar trei ori.
 CONTROLUL GENERAL DE PRIMĂVARĂ
 Controlul general de primăvară se execută când
temperatura aerului la umbră ajunge la minimum
+15….+160C şi albinele zboară în mod obişnuit. Cu această
ocazie se apreciază mărimea populaţiei, cantitatea de
hrană, calitatea mătcii şi se curăţă fundurile la stupii
orizontali.
 Mărimea populaţiei. Se apreciază ca familii puternice,
familiile care ocupă 8-10 intervale, cu familii mijlocii cele cu
5-7 intervale şi ca familii slabe cele cu mai puţin 5
intervale.
 Cantitatea de hrană se apreciază cunoscând că o ramă
STAS cu miere căpăcită pe ambele feţe conţine 3,600 kg,
una multietajat 2,300 kg şi că un dm2 de fagure căpăcit pe
ambele feţe are cca. 350 g miere sau 175 g păstură. Pentru
o bună dezvoltare în această perioadă, o familie de albine
are nevoie de 8-12 kg miere şi 1-1,5 kg păstură.
 Calitatea mătcii se apreciază după numărul ramelor
ocupate cu puiet, după extinderea acestuia pe rame şi după
uniformitatea lui.
 Puietul mătcilor tinere şi a celor de calitate superioară
ocupă suprafeţe mari şi compacte, pe un număr mare de
rame, în timp ce, puietul mătcilor vârstnice şi de slabă
calitate este heterogen şi dispus în suprafeţe mici pe un
număr redus de rame.
 În aprecierea calităţii mătcilor după puietul depus, se va
avea în vedere şi calitatea fagurilor, întrucât în fagurii cu
multe celule deformate, de trântori sau rupţi, chiar şi
mătcile prolifice nu pot realiza ponte normale.
 Curăţirea fundurilor stupilor orizontali se execută la controlul general
de primăvară datorită faptului că acestea sunt fixe şi că la sfârşitul iernii
temperaturile sunt încă scăzute. În acest scop se îndepărtează pernele de
protecţie din partea laterală a cuibului pentru crearea unui spaţiu unde se
trec ramele cu albine. Porţiunea fundului astfel eliberată se curăţă, iar apoi
ramele se mută la loc şi stupul se împachetează şi se închide.
 Ajutorarea familiilor slabe se poate face fie prin introducerea de rame cu
puiet căpăcit împreună cu albinele luate de la alte familii puternice, cărora
în prealabil li s-a dat acelaşi miros.
 Pentru siguranţă se recomandă închiderea mătcilor în colivie pentru 24 de
ore, după care se eliberează. Tot în acest scop se poate face unificarea
familiilor slabe cu alte familii de aceeaşi putere, dar cu o matcă mai bună.
 Îndreptarea familiilor cu mătci epuizate sau orfane. Mătcile bătrâne şi
cele care au puiet foarte redus şi neomogen, sau trântori în celule de
lucrătoare se vor înlocui pe măsura posibilităţilor cu mătci de la rezervă,
urmând ca restul mătcilor necorespunzătoare să fie schimbate în sezonul
activ. Puietul de trântori în celule de lucrătoare se recunoaşte după aspectul
bombat al căpăcelelor. Familiile orfane vor primi mătci de la rezervă.
 Îndreptarea familiilor „bezmetice” (cu albine ouătoare). O familie de
albine devine „bezmetică” atunci când îşi pierde matca, iar o parte in albinele
lucrătoare depun ouă. Când deschidem stupul, ele aleargă neliniştite pe
rame, stau cu abdomenul ridicat, bat din aripi şi emit un sunet plângător, iar
în celulele cuibului se observă câte 2-3 ouă în aceeaşi celulă. După zece zile
din momentul depunerii ouălor, în cuib apar celule de lucrătoare cu marginile
mult înălţate şi căpăcele bombate, în care se găsesc larve de trântor.
Începuturi de botci se găsesc şi pe fagurii din marginea cuibului, dar sunt
fără ouă sau puiet. În unele din ele se pot observa resturi de lăptişor de
matcă, rămase de la larvele de trântori, care însă au murit în primele zile ale
evoluţiei, ei nefiind obişnuiţi cu asemenea hrană.
 Uneori este posibil ca într-o astfel de familie să găsim o
matcă frumoasă, bine dezvoltată, cu puiet în elipse bine
desenate, dar puietul să fie de trântor, dezvoltat în celule
mici de lucrătoare. Este o familie ce în toamnă şi-a pierdut
matca, şi-a crescut una tânără, este nefecundată, iar
albinele s–au obişnuit cu ea, o hrănesc, dar ouăle ei sunt
nefecundate.
 Pentru a putea corecta o astfel de situaţie, se scutură
albinele în stupină şi se desfiinţează stupul în care s-au
adăpostit. Pentru ca albinele să fie primite de alte familii,
va trebui ca acestea să aibă guşa încărcată cu miere, în care
scop înainte de efectuarea acestei operaţiuni, familia se
deranjează cu zgomot şi fum, bătându-se în peretele
stupului.
 Familiile mijlocii şi puternice se redresează
introducând în familia cu albine ouătoare doi faguri cu
puiet căpăcit, gata de eclozionare între care e fixează o
colivie cu matca.
 Fagurii cu puiet de trântor se îndepărtează din
familia bezmetică, după care se face un schimb de
locuri cu familia de unde s-a luat puietul.
 În felul acesta, făcându-se un schimb de albine
culegătoare, familia bezmetică se întăreşte mult şi în
scurt timp îşi revine. Familiei puternice orfelizate i se
dă seara o matcă fecundă, în colivie.
 ÎNTREŢINEREA FAMILIILOR DE ALBINE ÎN PERIOADA
DE ROIRE

 ROIREA NATURALĂ
 Instinctul de roire se declanşează in mod obişnuit între 25 mai şi 1 iulie, perioada
in care familiile de albine ajung la dezvoltarea maximă, capabile sa valorifice
corespunzator culesul oferit de tei, fâneaţă şi zmeură.
 In perioada de pregătire a familiilor pentru roire albinele devin inactive, astfel
incat in aceasta perioada se poate spune ca nu avem recolta de miere.
 Familiile de albine care se pregătesc pentru roire se recunosc prin faptul că îşi
reduc simţitor activitatea de zbor şi de depozitare a nectarului şi polenului,
încetează clădirea fagurilor artificiali, clădesc numeroase celule de trântori şi
botci, matca încetează ouatul, astfel suprafeţele ocupate cu puiet necăpăcit se
reduc treptat, până când acesta dispare complet, iar apariţia de ouă în botci
reprezintă „semnalul” declanşării roitului, respectiv intrarea familiei de albine în
„frigurile roitului”.
 Un alt semn al roitului este asa numita „barbă”, albinele nu mai au unde să
depună nectar, îşi reduc munca şi se aglomerează pe peretele din faţă al
stupului. Cel mai caracteristic semn este însă întinderea puietului în faguri,
lăsând neocupaţi doar fagurii din marginile cuibului.
 Menţinerea familiilor în stare activă se realizează prin aplicarea
următoarelor măsuri: dotarea familiilor de albine cu mătci tinere din suşe cu
instinct de roire diminuat, menţinerea în interiorul stupului a unei
temperaturi optime şi a unui echilibru biologic normal.
 În general, mătcile tinere şi cele care provin din familii neroitoare au o
capacitate de producere a „substanţei de matcă” mult mai mare, ceea ce
contribuie la inhibarea dezvoltării ovarelor albinelor lucrătoare şi prevenirea
roitului. „Substanţa de matcă” este recoltată de albine prin lins de pe corpul
mătcii şi difuzată tuturor albinelor prin schimbul de hrană care arte loc în
familiile de albine.
 Temperatura optimă din interiorul stupului se menţine prin
întreţinerea familiilor de albine în stupi de mare volum,
deschiderea maximă a urdinişurilor, mărirea la timp a volumului
stupilor prin lărgirea cuiburilor cu faguri goi sau artificiali, prin
ataşarea de magazii sau corpuri suplimentare, inversarea
corpurilor la stupii multietajaţi pentru a muta corpul cu botci
„însămânţate” pe fundul stupului sau prin intercalarea de faguri
goi între ramele cu puiet, cât şi prin aşezarea stupilor la umbră.
 Menţinerea unui echilibru biologic între numărul albinelor doici şi
cantitatea de puiet tânăr ce trebuie hrănit, reprezintă o altă
măsură importantă pentru menţinerea familiilor în stare activă şi
echilibrarea populaţiei între familiile de albine.
 Echilibrul biologic este normal când unei larve îi revin 3-4
albine doici. Când numărul doicilor depăşeşte această
limită, apare un surplus de doici care nu-şi pot valorifica
lăptişorul, fapt pentru care este consumat de albine, ceea ce
determină o hipertrofie ovariană şi modificări de
comportament, concretizate prin apariţia instinctului de
roire.
 În această situaţie, pentru a împiedica eclozionarea unor
noi generaţii de albine tinere, se ridică săptămânal câte un
fagure cu puiet gata de ecloziune şi se introduce în familii
slabe, iar de la acestea se dau în schimb rame cu ouă şi
puiet tânăr pentru hrănire.
 Datorită numeroaselor intervenţii, acest procedeu este
aplicabil numai în stupinele cu un efectiv redus de
familii de albine, având totodată inconvenientul că nu
permite efectuarea selecţiei familiilor valoroase.
 În stupinele mari este necesar a se forma în corpul
superior al stupului multietajat un roi de albine tinere,
care în timpul culesului se unifică cu familia din care a
provenit sau se menţine ca familie ajutătoare.
 Suprimarea periodică a botcilor cu larve nu împiedică roitul ci, din contră,
măreşte perioada de inactivitate a familiilor de albine.
 Combaterea roirii se poate face şi prin divizarea temporară a familiei de
albine, procedeu ce diferă în funcţie de tipul de stup.
 In stupul orizontal, după distrugerea tuturor botcilor existente, se ia
fagurele pe care se află matca şi împreună cu alţi 2-3 faguri cu puiet
necăpăcit se vor amplasa la capătul opus al stupului, separându-se cu
gratia despărţitoare şi deschizându-se urdinişul secundar.
 În spaţiul dintre cele două cuiburi se interpun mai mulţi fagurii artificiali.
 În familia fără matcă vor apare botci, iar după 2-3 săptămâni cele două
familii se unesc din nou, rămânând în familia reunificată o singură matcă,
de obicei cea tânără. Prin acest procedeu s-a reuşit astfel împiedicarea
roirii şi obţinerea unei familii puternice.
 Gratie Hanneman fabricată din
plastic alimentar cu nervurile
rotunde. Dimensiuni: 425 x 500
mm (pentru stup pe 10 rame).
 Gratia Hanneman permite
trecerea albinelor dar nu și a
mătcii.
 Se folosește pentru a despărți
cuibul de magazinele de recoltă
pentru a împiedica matca să
depună puiet în ramele de
magazin.
 În stupii multietajaţi, fagurele pe care se găseşte matca,
împreună cu 2-3 faguri cu puiet necăpăcit şi 2-3 faguri artificiali
se vor aşeza în corpul de jos. În corpul de sus, despărţit de o
gratie, se pun fagurii cu celule goale şi fagurii artificiali.
 În corpul al treilea se vor aşeza toţi fagurii cu puiet, corp în care
albinele vor construi botci, dar nu pentru roire, ci pentru a-şi
creşte o nouă matcă.
 Albinele din cele două familii nou formate vor utiliza în comun
corpul al doilea pentru depozitarea nectarului. După terminarea
culesului şi extragerea mierii, cele două familii se vor unifica,
rămânând în familia astfel formată numai matca tânără.
 După ce a ieşit din stup, roiul se va aşeza pe un suport oarecare în
apropierea vetrei stupinei, până când albinele cercetaşe se vor întoarce
şi vor comunica locul noului adăpost. În acest moment, apicultorul
trebuie să acţioneze prin diferite mijloace pentru prinderea lui.
 Atunci când roiul se aşează pe o ramură de pom, apicultorul fie că va
tăia ramura respectivă, fie că va scutura roiul într-o lădiţă, denumită
roiniţă. Dacă suportul nu se mişcă, desprinderea roiului se poate face
prin periere, după o prealabilă stropire cu apă.
 În situaţia când roiul se aşează pe suporturi greu accesibile, prinderea
lui se poate face cu ajutorul unui fagure fixat pe o prăjină. Fagurele cu
urme de miere se apropie uşor de ciorchinele roiului şi după trecerea
albinelor pe el se aşează intr-un corp gol şi operaţiunea se reia până la
capturarea întregului roi.
 Apicultorul va fi atent ca între albinele capturate să se găsească matca,
în caz contrar, acestea vor zbura din nou la locul iniţial.

PRINDEREA ROIULUI
 https://www.youtube.com/watch?v=ymQ
MhS8lRsg

 După prinderea roiului în roiniţă, acesta se introduce în stupul

pregătit din timp cu 4-5 rame cu faguri artificiali. Se scutură peste ei
roiul şi cu ajutorul fumului se aranjează uşor podişorul şi capacul,
urdinişul fiind deschis. După o oră sau seara se mai introduc în stup
restul de faguri, în aşa fel încât albinele să fie bine repartizate pe
faguri. Dacă nu este cules se adaugă un fagure cu miere, sau se
administrează într-un hrănitor, sirop de zahăr.
 Introducerea roiului în stupul pregătit, se poate face şi prin
scuturarea albinelor din roiniţă pe o pânză întinsă în faţa lui, dar
care lasă urdinişul larg deschis. La o distanţă de 30-40 cm de urdiniş
se răstoarnă conţinutul roiniţei, iar după un moment de dezorientare
în care albinele se împrăştie în toate direcţiile, grămada de albine se
organizează şi, atrase de mirosul fagurilor artificiali, pătrund în
stup. La o privire mai atentă se poate descoperii printre albine şi
matca roiului.
 La 24 de ore după instalarea roiului se verifică prezenţa mătcii şi în
cazul roiului primar, începerea ouatului. În lipsa culesului, fie se
introduc 1-2 faguri cu miere, fie se administrează de două ori pe
săptămână 700-800 ml sirop.
 Prin această lucrare se urmăreşte obţinerea într-o perioadă scurtă de
timp a 5-6 faguri cu puiet, înainte de începerea perioadei de criză care se
situează la 3 săptămâni de la instalarea roiului, ca urmare a pierderii
unei părţi din albinele componente şi a lipsei albinelor tinere. Nu se
recomandă utilizarea fagurilor vechi, deoarece aceştia pot constitui o
sursă de infectare a roiului care prin excelenţă este sănătos.
 În mod normal, la începutul lunii septembrie, un roi primar, ieşit în
prima jumătate a lunii iunie, trebuie să aibă cel puţin 8 faguri clădiţi din
care 5-6 cu puiet şi o parte din proviziile de iernare.
 Roiurile secundare sunt mai slabe decât cele primare. Ele sunt cu
7-8 zile mai târzii, nu au matca împerecheată, iar declanşarea
ouatului se produce mai târziu, la 10-15 zile de la declanşarea
roitului. Aceste roiuri se verifică la fiecare 2-3 zile pentru a
urmări împerecherea mătcii şi începerea ouatului.
 Mătcile pierdute la împerechere se înlocuiesc cu altele, sau roiul
respectiv se uneşte cu altul. După un interval de 10-12 zile de la
începerea ouatului, se apreciază calitatea mătcii şi după modul de
căpăcire a puietului, iar apoi lucrările de îngrijire decurg la fel ca
şi la roiurile primare.
 Dacă la intrarea în iarnă, roiurile secundare slabe se unesc
pentru a avea o putere de cel puţin 1,5 kg albină, în caz contrar,
şansele de supravieţuire peste iarnă sunt reduse.