George Bacovia

Ecou de serenadă

Pansele negre, catifelate

Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,

O, statui triste şi dărâmate, -
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,

Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate...

Tudor Arghezi
Fetica

Ce duh ai şi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţesi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsurătoare
Ca-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tau, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr' să ştii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

George Topârceanu
Epilog

Lângă ţărmul tristei mări

M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.
Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor

Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

Hipnoză de toamnă - Adrian Păunescu

E-o linişte plătită-atât de scump

Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.

Colinele se-ntunecă de cai,

Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.

Dinspre poteci de purpură subţire

Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.

Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi

Şi-nchis într-un azil de patru lire.

George Topârceanu - Epilog

Lângă ţărmul tristei mări

M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde şi adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Şi cu el o poartă,

Cum îşi duce greu în zbor

Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

Paza bună-Tudor Arghezi

S-a întors cercetătoarea

Să le spuie la surori
Că-i deschisă toata floarea
Şi câmpia, de cu zori.
Şi-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
Lăsând vorbă la nepoate
Să-ngrijească de copii.

Căci muscoii si bondarii

Şi-alte neamuri de pădure,
Pe şoptite, ca tâlharii,
Umblau mierea să le-o fure.

Însă paza-n stupi e bună,

Că târziu, dupi apus,
Colo jos, subt stupi, la lună,
Ei zaceau cu burta-n sus.

Nervi de toamnă-Georoge Bacovia

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Zile de toamna - George Coşbuc

Ieri vedeam pe lunca flori

Mandri fluturi zburatori
Si vedeam zburand albine
Ieri era si cald si bine

Azi e frig si nori si vant

Frunzele cad la pamant
Florile stau suparate
Vestejesc de bruma toate

Ieri era frumos pe-afara

Ca-ntr-o calda zi de vara
Azi e toamna pe pamant
Vreme rea si bate vant.

Lună în câmp-Nichita Stanescu

de Nichita Stănescu
Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
Sub cortul adormiţilor gutui
Şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
Văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
Zvelţi vânători, în arcuiţii lei,
Din goana calului, cum îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă către ei.

Şi stinge tu conturul lor de lemn subţire

Pe care ramurile l-au aprins,
Suind sub lună-n seve caii repezi
Ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jor se şterg copacii,

În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
Dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

De-ai şti... - Veronica Micle

De-ai şti, iubite, cât de mult

Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Şi mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună,

Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, eu te-aş privi,
Vorbele s-ar înmulţi.

Tu mi-ai spune una mie,

Eu ţi-aş spune multe ţie
Făr-de rost şi chibzuire,
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,

Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.