MINISTERUL EDUCAŢIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA

INSTITUTUL DE FORMARE CONTINUĂ

CATEDRA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE CALIFICARE

STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE

Efectuat: Vrabie Igor,

maistru instructor,

Meseria: Tâmplar Universal

Recalificare profesională modulul Psihopedagogie

Coordonator științific: Grigore Țurcan

Chişinău, 2020

1
 CUPRINS

ARGUMENT …………………………………………………………………… 3
CAPITOLUL I

1. NOŢIUNEA DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT ……………………….. 4

2. METODELE INTERACTIVE ……………………………………………… 6
3. DESCRIEREA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE ………. 7
3.1. METODA CUBULUI ………………………………………………………. 8
3.2. METODA PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE ………………………………. 10
3.3. METODA R.A.I. ……………………………………………………………… 13
3.4. G-L-G (CÂNDIȚT-LUCRAȚI-COMUNIVAȚI)………………………………15
3.5. SINELG ................................................................................................................17
3.6. COPACUL IDEILOR............................................................................................18
3.7 DIAGRAMA VENN..............................................................................................19
3.8 BRAINSTORMING ........................................................................................20
CAPITOLUL II

1. UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR MODERNE CENTRATE PE ELEV. ……… ..22

2 ” ROLUL ȘI DEZVOLTAREA INTERESULUI FAȚĂ DE DISCIPLINELE DE
SPECIALITATE ” .............................................................................................................25
3.ANALIZA REZULTATELOR……………………………………………………….28
4. DIRECȚII DE PERSPECTIVĂ...................................................................................36
CONCLUZII...................................................................................................................38
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….. 41

2
 ARGUMENT

Bunul mers al procesului de învăţământ şi rezultatele obţinute depind de

metodele utilizate. Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode
diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi
cunoştinţe sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie de
metodele utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului, de a
căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative. Profesorul,
cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează,
obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze pentru a-şi valorifica pe
deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator în materie articulare a
strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi înarmarea
acestora cu capacităţi necesare unei activităţi de învăţare productivă reprezintă
modalitatea cea mai eficientă de educare a elevilor în spiritul unei atitudini
conştiente şi active. Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean
Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea
activităţilor de învăţare şi de munca independentă, cu activităţile de cooperare, de
învăţare în grup şi de munca interdependentă. Deşi învăţarea este eminamente o
activitate proprie, ţinând de efortul individual depus în înţelegerea şi conştientizarea
semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat ca relaţiile interpersonale, de grup
sunt un factor indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi colective.
“Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai
personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor,
ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente
de emulatie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.” Specific metodelor
interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile
participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu
rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină “identificarea subiectului cu
situaţia de învăţare în care acesta este antrenat” (Idem), ceea ce duce la
transformarea elevului în stăpânul propriei transformări şi formări.

3
 I. NOŢIUNEA DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre)

reprezintă căile folosite în şcoala de către profesor în a-i sprijini pe elevi să
descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin care
se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a
acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în
facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.

Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, aşadar, o modalitate comună

de acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor
pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să
plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată”.Sub
raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee.

În anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei

metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).
Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în
procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în
considerare: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi
caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în
strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor.
De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea
unor metode de învăţământ specifice.
Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării,
care determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a
metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi
păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului
modern;
- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică,
unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică,
punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de
investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele,
calculatorul).
În şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate
metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile
să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze
motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare.

4
 Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele formative
ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.
Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de diferite
criterii.
I. după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale): expunerea, conversaţia,
exerciţiul etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de
simulare, modelarea etc.;
II. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting: a) metodele
de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor: expunerea, problematizarea, lectura
etc.; b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor:
exerciţiul, lucrările practice etc.; 2) metode de evaluare*;
III. după modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale
(expunerea, demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura); metode de
activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se
pretează mai multor modalităţi de organizare a activităţii (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice
(exerciţiul, demonstraţia); euristice (problematizarea);
V. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a omenirii,
explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală), la care se
adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune etc), prof.
Cerghit propune o altă clasificare [1, 2] şi anume:
1) metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau
dialogate); discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii: a) metode de explorare nemijlocită (directă)
a realităţii: observarea sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin
cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită
(indirectă) a realităţii: metode demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice): a) metode bazate pe
acţiune reală / autentică): exerciţul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare;
lucrările practice; b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda
jocurilor: metoda dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare.
Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume metodele de
raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu fişele; algoritmizarea;
instruirea programată; instruirea asistată de calculator

5
 II. METODELE INTERACTIVE

Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a

învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente
didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare,
produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare
centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor
directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi
interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un
cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou,
adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire
reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare flexibilitate
în concepţii.
Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai
importantă decât schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a cărui
mişcare este nu numai rapidă ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă
ceea ce ni se întâmplă este “bine” sau “rău”. Cu cât mediul este mai instabil şi mai
complex, cu atât creşte gradul de incertitudine.
Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse ne
putem propune şi realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam
gândi.
Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi viitorul
educaţiei pe care îl dăm generaţiei următoare având în vedere aceste aspecte. Nu ne
mai putem permite o unitate şcolară “muzeu”, orientată spre trecut, care pune accent
pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o şcoală ce-i pregăteşte pe copii pentru viitor,
punând accent pe competenţele sociale şi de comunicare.
E bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii
cunoaşterii, personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică, creativă,
capacitate de comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă,
atitudini pozitive şi adaptabilitate, responsabilitate şi implicare.
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi
creativitatea copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi
valenţe, depăşind optica tradiţională prin care era un furnizor de informaţii.
În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul devine un
coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează
copilul pe drumul spre cunoaştere.
Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică
contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un

6
caracter activ – participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii
elevului.
Creierul funcţionează asemenea unui computer, acesta din urmă a fost
proiectat şi creat după modelul de funcţionare al creierului. Pentru ca un computer
să înceapă să funcţioneze trebuie să apăsăm butonul de pornire. În cazul în care
învăţătoarea este „pasivă”, butonul „pornire” al creierului nostru este activat. Unui
computer îi este necesar pentru a fi în stare de funcţionare de un soft adecvat pentru
a interpreta datele introduse şi creierul nostru are nevoie să facă unele conexiuni cu
ideile ancoră deja cunoscute. Când învăţarea este „pasivă”, creierul nu face aceste
legături. Un computer nu reţine informaţia procesată decât dacă acţionăm butonul
„salvare”. Creierul nostru trebuie să testeze informaţia sau să o explice altcuiva
pentru a o stoca.
Profesorii îşi inundă elevii cu propriile lor gânduri profunde şi bine
organizate. Profesorii recurg prea des la explicaţii şi demonstraţii de genul „hai-sa-
ţi-arăt-cum”. Desigur că, prezentarea poate face o impresie imediată asupra
creierului, dar în absenţa unei memorii excepţionale, elevii nu pot reţine prea mult
pentru perioada următoare. Un profesor, oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate
substitui creierelor elevilor şi deci nu poate face activitatea care se desfăşoară
individual în mintea fiecăruia.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot
ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a
investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu are loc.

III. DESCRIEREA STRATEGIILOR DIDACTICE INTERACTIVE

Un bun cadru didactic este acela capabil de o mare varietate de stiluri
didactice, având astfel posibilitatea să-şi adapteze munca sa diferitelor circumstanţe,
să confere predării flexibilitate şi mai multă eficienţă. Un stil modern şi actual este
cel creativ; unele cadre didactice dovedesc mai multă flexibilitate decât alţii în
comportamentul lor didactic, aceştia sunt receptivi la ideile şi experienţele noi,
manifestă îndrazneală, mai multă independenţă în gândire şi acţiunea
didactică,având capacitatea de a-şi asuma riscuri şi dispoziţia de a încerca noi
practici, noi procedee.
Invaţarea este un act personal, care cere participare personala. Problema
esenţială de care depinde producerea învatarii eficiente este problema implicării, a
angajarii celui care învată.
Ceea ce este definitoriu pentru metodele activ-participative este tocmai
capacitatea acestora de stimulare a participării active si depline, fizice si psihice,
individuale si colective a elevilor în procesul învăţării, de a lega trup si suflet elevul
de ceea ce face, pâna la identificarea lui cu sarcina de invăţare.

7
Sunt considerate activ-participative, toate acele metode care sunt capabile să
mobilizeze energiile elevului, să-i concentreze atentia, să-i faca sa urmărească cu
interes şi curiozitate lecţia, să-i câştige adeziunea logică şi afectivă faţă de cele nou-
învăţate; care-i îndeamnă sa-şi pună in joc imaginaţia, înţelegerea, puterea de
anticipare, memoria şi nu numai.
Ca să-l poată implica, cu adevărat pe cel care învaţă, metodele activ-participative
pun accentul pe procesele de cunoastere (invatare) si nu pe produsele cunoaşterii.
Ele sunt, deci, metode care ajuta elevul să caute, sa cerceteze, sa găsească singur
cunoştinţele pe care urmează să şi le însuşească, să afle singur solutii la probleme,
să prelucreze cunoştinţele, să ajungă la reconstruiri şi resistematizări de cunoştinţe;
acestea sunt, prin urmare, metode care îl îinvata de elev sa invete, sa lucreze
independent.
' Activ-participative sunt si metodele de interactiune colectiva,de
inter¬actiune intre cei care invata ;metodele care atrag elevii la discuti colective si.
cooperare colegiala intensa, care faciliteaza si intensifica schimb spontan de
informatii si idei, de impresii si pareri, confruntarea de opinii si alternative in cadrul
clasei de elevi ..
Pot fi considerate activ-participative si acele metode, care aduc elevii in contact
nemijlocit eu situatiile de viata reala si cu problemele concrete ale vietii, care dau
prilej de participare la rezolvarea problemelor practice ale, vietii, ale muncii, care
atrag elevii la creatia de bunuri materiale.

1. METODA CUBULUI este folosită în cazul în care se doreşte

explorarea unui subiect/ a unei situaţii din mai multe perspective – oferă
posibilitatea de a dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi
integratoare.

ETAPELE METODEI:

 Se realizează un cub pe ale cărei feţe se notează cuvintele:

DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ,
ARGUMENTEAZĂ ( altele, în funcţie de resurse, nu neapărat pe toate feţele
cubului).
 Se anunţă tema / subiectul pus în discuţie.
 Se împarte grupul în şase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una
dintre cerinţele înscrise pe feţele cubului.
 Se comunică întregului grup, forma finală a scrierii.
 Lucrarea în forma finală poate fi desfăşurată pe tablă sau pe pe foi
albe A3.

8
 AVANTAJE:

 Determină participarea conştientă a elevilor prin implicarea

maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor.
 Permite diferenţierea sarcinilor de învăţare.
 Formează deprinderi de muncă intelectuală.
 Stimulează gândirea logică a elevilor.
 Creşte responsabilitatea elevului faţă de propria învăţare, dar şi faţă
de grup
 Sporeşte eficienţa învăţării – elevii învaţă unii de la alţii
 Dezvoltă abilităţi de comunicare şi cooperare.

DEZAVANTAJE:

 Rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp

 Se creează un zgomot oarecare
 Facilitează erori în învăţare
 Nu există un control precis asupra cantităţii / calităţii
cunoştinţelor dobândite de fiecare elev.

9
 2. Metoda PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE

Aceată metodă stimularea creativităţii participanţilor care se

bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării
gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verdealbastru şi
negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis,
aşa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi
să spună ce gândesc , dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă.
Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul.

Pălăria albă:

 Oferă o privire obiectivă asupra informaţiilor.

 Este neutră.
 Este concentrată pe fapte obiective şi imagini clare.
 Stă sub semnul gândirii obiective.

Pălărie roşie:

 Dă frâu liber imaginaţiei şi sentimentelor.

 Oferă o perspectivă emoţională asupra evenimentelor.

10
  Roşu poate însemna şi supărarea sau furia.
 Descătuşează stările afective.

Pălăria neagră:

 Exprimă prudenţa, grija, avertismentul, judecata.

 Oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situaţiei în
discuţie.
 Este perspectiva gândirii negative, pesimiste.

Pălăria galbenă:

 Oferă o perspectivă pozitivă şi constructivă asupra situaţiei.

 Culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea,
optimismul.
 Este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic.

Pălăria verde:

 Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă.

 Este verdele proaspăt al ierbii, al vegetaţiei, al abundenţei.
 Este simbolul fertilităţii, al producţiei de idei noi, inovatoare.

Pălăria albastră:

 Exprimă controlul procesului de gândire .

 Albastru e rece – este culoarea cerului care este deasupra
tuturor, atotvăzător şi atotcunoscător.
 Supraveghează şi dirijează bunul mers al activităţii.
 Este preocuparea de a controla şi de a organiza.

Participanţii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei

culori şi să-şi reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu
pălăria în sine contează, ci ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea
fiecăreia.

Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:

Pălăria albă – pălăria roşie

11
 Pălăria neagră – pălăria galbenă
Pălăria verde – pălăria albastră.

CUM SE FOLOSEŞTE ACEASTĂ METODĂ?

Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor şi se oferă cazul supus

discuţiei pentru ca fiecare să-şi pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată
individual – şi atunci elevul respectiv îi îndeplineşte rolul- sau mai mulţi
elevi pot răspunde sub aceeaşi pălărie. În acest caz, elevii grupului care
interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai
bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeaşi culoare, fiind
conştienţi de faptul că:

pălăria albastră – CLARIFICĂ

pălăria albă - INFORMEAZĂ
pălăria verde – GENEREAZĂ IDEILE NOI
pălăria galbenă - ADUCE BENEFICII
pălăria neagră – IDENTIFICĂ GREŞELILE
pălăria roşie – SPUNE CE SIMTE DESPRE ...

Clasificarea metodelor de uscare a lemnului

Fig. 1. Schema uscătorului aerodinamic (vedere de sus).

Fig. 2 Schema uscătorului cu convecţie (vedere laterală)
1 - ventilator, 2 - electromotor, 3 - jaluzele,
1 – coş pentru schimb de aer, 2 – tavan fals,
4 – conducte de aer, 5 – stivă de cherestea, 6 – priză de
3 – stivă de cherestea, 4 – ventilatoare axiale reversibile,
aer nesaturat, 7 – evacuarea agentului termic utilizat,
5 – calorifere, 6 – injector pentru umezire
8 - uşă.

Fig. 3. Schema uscătorului cu vid (vedere de sus) Fig. 4. Schema uscătorului cu vid-presare (vedere

12
 1 – cameră de uscat cu izolaţie termică,
2 – ventilatoare, 3 – schimbător de căldură apă-aer,
4 - stivă de cherestea.
laterală)
1 – cameră de uscat, 2 – membrană de cauciuc, 3 – cadru,
4 – garnitură de etanşare, 5 - stivă de cherestea,
6 – plăci (lamele) încălzitoare, 7 – furtun flexibil de
cauciuc, 8 – pompă de apă, 9 – electromotor, 10 – izolaţie
termică, 11 – pompă de vid

Fig. 5. Schema uscătorului dielectric (vedere laterală)

1 – transformator, 2 – redresor, Fig. 6. Schema uscătorului inductiv (vedere laterală)
3 – generator de frecvenţă înaltă, 1 – cameră de uscat, 2 – solenoid, 3 - stivă de cherestea,
4 – contur oscilator, 5 - condensator 4 – elemente feromagnetice.

Fig. 7. Schema uscătorului cu condensare (vedere laterală)

1 – compresor, 2 – condensator, 3 – vaporizator-uscător, 4 – ventilatorul de bază (principal),
5 – încălzirea suplimentară a agentului, 6 – clapetă de intrare a aerului proaspăt,
7 – camera de uscat, 8 - clapetă de intrare a aerului proaspăt, 9 – calorifer,
10 – canalul de intrare a aerului proaspăt în cameră, 11 - injector pentru umezire,
12 - ventilatoare axiale reversibile, 13 – tavan fals.

3. METODA R.A.I.

Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a

comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea
provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează şi se
desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, institutorul
împreună cu elevii săi, printr-un joc de aruncare a unei mingi mici şi uşoare de la un
elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată

13
celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai
departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să
cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din
joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de
a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care,
cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare,
este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor
care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat niciun răspuns, conduce treptat
la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.
Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la
începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului
demers didactic, în scopul descoperirii, de către institutorul ce asistă la joc, a
eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor – ancoră.

Pot fi sugerate următoarele întrebări:

- Ce ştii despre ....................................?
- Care sunt ideile principale ale lecţiei .................?
- Despre ce ai învăţat în lecţia ........................?
- Care este importanţa faptului că ...................?
- Cum justifici faptul că .................................. ?
- Care crezi că sunt consecinţele faptului ..................?
- Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată...................?
- Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus .........................?
- Cum consideri că ar fi mai avantajos să....... sau să...................?
- Ce ţi s-a părut mai interesant...............................?
De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat?

Această metodă alternativă de evaluare poate fi folosită atât cu elevi cât şi cu

liceeni, solicitând în funcţie de vârstă, întrebări cât mai divers formulate şi
răspunsuri complete. Întrebările pot să devină pe parcursul desfăşurării metodei, din
ce în ce mai grele. Metoda R.A.I. este adaptabilă oricărui tip de conţinut, putând fi
folosită la istorie, biologie, geografie, matematică, literatură, limbi străine , atit si la
obiectele de specialitate etc.
Elevii sunt încântaţi de această metodă – joc de constatare reciprocă a
rezultatelor obţinute, modalitate care se constituie în acelaşi timp şi ca o strategie de
învăţare ce îmbină cooperarea cu competiţia. Este o metodă de a realiza un feedback
rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant decât metodele clasice de
evaluare. Se desfăşoară în scopuri constatativ – ameliorative şi nu în vederea
sancţionării prin notă sau calificativ.

14
 Permite reactualizarea şi fixarea cunoştinţelor dintr-un domeniu, pe o temă
dată. Exersează abilităţile de comunicare interpersonală, capacităţile de a formula
întrebări şi de a găsi cel mai potrivit răspuns. Îndeplinirea sarcinii de investigator
într-un domeniu, s-a dovedit în practică mult mai dificilă decât cea de a răspunde la
o întrebare, deoarece presupunea o mai profundă cunoaştere şi înţelegere a
materialului de studiat.
Antrenaţi în acest joc cu mingea, chiar şi cei mai timizi elevi se simt încurajaţi,
comunică cu uşurinţă şi participă cu plăcere la o activitate care are în vedere atât
învăţarea cât şi evaluarea.
Există un oarecare suspans care întreţine interesul pentru metoda R.A.I.
Tensiunea este dată de faptul că nu ştii la ce întrebări să te aştepţi din partea
colegilor tăi şi din faptul că nu ştii dacă mingea îţi va fi sau nu adresată. Această
metodă este şi un exerciţiu de promptitudine, atenţia participanţilor trebuind să
rămână permanent trează şi distributivă.
Metoda R.A.I. poate fi organizată cu toată clasa sau pe grupe mici, fiecare
deţinând câte o minge. Membrii grupurilor se autoelimină treptat, rămânând cel mai
bun din grup. Acesta intră apoi în finala câştigătorilor de la celelalte grupe, jocul
desfăşurându-se până la rămânerea în cursă a celui mai bine pregătit. Dezavantajul
ar fi acela că mai multe mingi ar crea dezordine, mingea unui grup care ar cădea ar
distrage atenţia celorlalte grupuri.
Institutorul supraveghează desfăşurarea jocului şi în final lămureşte problemele
la care nu s-au găsit soluţii.

4. G-L-C (Gândiţi-Lucraţi-Comunicaţi)

Metoda “Gândiţi- Lucraţi în perechi- Comunicaţi” (G-L-C), uşor de utilizat,

ofera posibilitatea tuturor participanţilor sa ia parte la discuţii, sa reţină informaţia
mult mai uşor şi să lucreze cu toţii în bună înţelegere. Aceasta se poate folosi de mai
multe ori în cadrul unei lecţii şi poate avea ca etape:

- timp de 1-4 minute, fiecare răspunde la una sau mai multe întrebări formulate în
prealabil de cadrul didactic, fiind de preferat întrebările care suscită mai multe
răspunsuri posibile;

- se formează perechile; partenerii îşi citesc răspunsurile şi convin asupra unuia

comun, care cuprinde ideile ambilor;

- cadrul didactic va cere ca 2-3 perechi să rezume, în cca 30 de secunde fiecare

discuţiile purtate şi concluzia formulată;

15
Procedeul recăutării – se poate realiza:

• pe perechi şi grupe- Astfel, membrii grupei citesc individual un paragraf, după

care îşi pun întrebări unul altuia. Apoi se citeşte următorul paragraf după care se pun
din nou întrebări, continuându-se până la epuizarea textului.
• frontal- Elevii citesc unul, două paragrafe, după care îi adresează cadrului didactic
întrebări, apoi lectura continuă, urmând ca acum cadrul didactic să fie cel care pune
întrebări, cerându-le să facă predicţii cu felul în care va continua textul şi să-şi
justifice predicţiile făcute.
Spre exemplu, la o lectie de Tehnologie se pot oferi spre soluţionare:

Itemi cu alegere multiplă:

Bifaţi afirmaţia corectă:

1. Pentru fabricarea, montarea construcțiilor din lemn este nevoie de:

a) documentația tehnică

     b) ghidul de performanță

     c) proces tehnologic

d) desenul tehnic

2. În funcție de tipul de construcție se disting case de:

a. bârne
b. carcase
c. din lambriu
d. din bitum
3. Care ferestrău necesită ceprazuirea dinților
a. Pentru taierea fina
b. Duzoki
c. Pentru taierea grosiera
d. Coada de soarece
4. Textura lemnului este evidențiată mai bine când suprafața lemnului este
șlefuită
a. În direcția fibrelor
b. Contrar fibrelor
c. Prin rotație
d. Pe linie dreaptă
5.  Prin șlefuire obținem o suprafață:

16
 a. fină
b. Plană
c. Orizontală
d. Verticală
6. Identificați cu ce instrument se vor efectua măsurările pe lungime:
a. Cu compas
b. Cu metru pliant
c. Cu șublerul
7. Rîndeluirea se execută pentru:
a. Decojire
b. Îndreptare
c. Dăltuire
d. șlefuire

Se stabilesc perechile; partenerii îşi citesc răspunsurile şi convin asupra

unuia comun, care să ţina cont de părerile ambilor.

5. SINELG

Propusă de Vaughan si Estes (1986), metoda SINELG reprezintă o

modalitate de monitorizare a înţelegerii si de menţinere a implicării active, cognitive
a elevilor, facilitându-se introducerea noilor informaţii, in schemele de cunoştinţe
deja asimilate.

Aceasta se bazeaza pe activitatea de lectura si presupune identificarea in

continutul unui material, prin marcarea cu semne specifice, a informatiei deja
cunoscute ( ), a informatiei noi (+), a informatiei contradictorii cu ceea ce elevii
stiu deja (-) si a informatiei despre care se doresc lamuriri suplimentare (?).
Categorizarea informaţiilor se poate realiza cu ajutorul tabelului SINELG redat mai
jos:

Tabelul SINELG

 
 + - ?

       

17
     Metoda SINELG se poate folosi in mod special in etapa de realizare a
sensului.

• Se enunţă un subiect care urmează să fie elucidat prin lectura textului.Elevii
îşi amintesc ce ştiu despre acest subiect, profesorul are grijă să monitorizeze
procesul de actualizare a cunoştinţelor. Pentru aceasta, se desenează tabelul şi se
completează, în termeni adecvaţi, rubrica informaţie cunoscută, am ştiut, 3.

• La încheierea primei etape, elevilor li se distribuie un text şi li se dau

instrucţiuni referitoare la lectura acestuia. Textul distribuit poate fi unul multiplicat
dar în acelaşi scop pot fi utilizate şi manualul, anexele la manual, etc.

•  Instrucţiunile sunt următoarele:

– Citiţi foarte atent textul;

– Aplicaţi pe câmp semnele indicate deja;

3 – informaţia este cunoscută;

+  – informaţia este nouă; o accept;

-    – informaţia este contradictorie cu ceea ce am ştiut/ştiu;

? – informaţia necesită documentare din alte surse; voi reveni.

• După ce se încheie lectura, textul citit se analizează din perspectiva semnelor

aplicate pe margini. Elevii vor relua informaţia nouă pe care au aflat-o din lectura
textului, o vor analiza, îşi vor exprima nedumerirea în raport cu unele informaţii din
text, vor discuta asupra necesităţilor de documentare.

• Pentru monitorizare, se va completa în tabelul descris mai sus. 

6. COPACUL IDEILOR

Tehnica numită ,,copacul ideilor” presupune munca în grup.Este o metodă

grafică în care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi la baza paginii,în partea
centrală. De la acest dreptunghi se ramifică asemenea crengilor unui copac toate
cunoştinţele evocate.Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la
altul al grupului şi fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi.
Această formă de activitate în grup este avantajoasă deoarece le propune elevilor o
nouă formă de organizare şi sistematizare a cunoştinţelor.

18
 7.DIAGRAMA VENN

Metoda diagramelor Venn reprezintă o modalitate de verificare a validităţii

inferenţelor (imediate şi mediate) prin reprezentări grafice. Metoda in sine constă în
intersectarea unui număr de cercuri, fiecare cerc reprezintă un termen al inferenţei.
Preluata cu succes din matematica, metoda permite ca in orice etapa a unei
lectii, sa fie realizate comparatii intre personaje, intamplari, corpuri sau evenimente
istorice, idei, concepte.
O diagramă Venn este formată din două cercuri mari care se suprapun
parţial. Cadrul didactic cere elevilor să construiască o asemenea diagramă
completând în perechi-grupe sau individual, doar câte un cerc care să se refere la
unul din cele două concepte. (dupa caz)

Elevii pot gândi, lucra in perechi, sa comunice şi să completeze

diagrama, apoi se pot grupa câte 4, pentru a-şi compara cercurile, completând
împreună zona de intersecţie a lor cu elementele comune celor două concepte. (ca
exemplu, se pot pregăti pe suporturi, coli pe care sunt realizate două diagrame
Venn.

19
 8. BRAINSTORMING
Brainstorming-ul este o metodă de stimulare a creativităţii şi imaginaţiei
elevilor, dar şi de formare a unor trăsături de personalitate (spontaneitate, altruism
etc.). Se realizează prin formularea a cât mai multor idei, ca răspuns la o situaţie
enunţată de profesor sau un elev, după principiul ”cantitatea generează calitatea”.
Un moment de brainstorming se poate crea în orice etapă a lecţiei şi poate să se
desfăşoare de la 5 minute până la întreaga oră. Pentru desfăşurarea optimă a unui
brainstorming, se impune respectarea unor reguli, enunţate de liderul grupului
(profesorul, elevul) chiar de la începutul activităţii: ¾ solicitarea de exprimare a
ideilor rapid în fraze, propoziţii sau cuvinte scurte şi concrete fără cenzură ¾ sunt
interzise aprecierile critice, ironiile, contradicţiile, orice manifestare de acest gen
care inhibă imaginaţia participanţilor ¾ sunt încurajate asociaţiile neobişnuite de
idei, combinările şi ameliorările soluţiilor propuse de ceilalţi ¾ imaginaţia trebuie să
fie liberă, exprimându-se orice idee îi vin elevului în minte, care este acceptată fără
cenzură toţi elevii trebuie să comunice o idee Metoda se parcurge prin derularea
următoarelor etape:
1.Alegerea temei/problemei şi prezentarea ei - liderul (profesorul sau un elev) va
comunica tema pusă în discuţie şi va prezenta/reaminti regulile -subiectul
brainstorming-ului se poate formula prin diferite noţiuni sau concepte, prin
întrebări.prin prezentarea unor imagini, a unui film (metoda poate să preceadă
dezbaterea lor).
2. Generarea ideilor -toţi elevii îşi vor comunica ideile, după regulile enunţate, fără
nici o cenzură - toate ideile vor fi scrise pe tablă sau flipchart în ordinea emisă de
participanţi - etapa se încheie când toţi participanţii şi-au exprimat cel puţin o idee
3. Evaluarea calităţii ideilor - reluarea ideilor pe rând şi gruparea lor pe diferite
criterii - analiza critică, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior,
la nivelul întregii clase sau al unor grupuri mai mici
4. Selectarea celor mai importante idei - se discută liber soluţiile originale şi
fezabile
5. Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale
Lemnul de răşinoase:

longitudinale – traheide longitudinale (axiale);

prosenchimatice
transversale – traheide transversale (radiale,
marginale)

Celule - celule epiteliale ale canalelor

longitudinale rezinifere longitudinale;

20
 - celule de parenchim lemnos
(la unele specii lipsesc)
parenchimatice
- celule de parenchim radial;
(alcătuiesc razele medulare);
transversale - celule epiteliale ale canalelor;
gunifere orizontale

Lemnul de foioase
- fibre (fibre libriforme);
- elemente de vase (trahee);
longitudinale - fibrotraheide;
- traheide vasculare;
prosenchimatice - trageide circumvasculare

transversale -

- celule de parenchim
lemnos
longitudinal;
Celule - celule de parenchim
lemnos
longitudinale fusiform;
- celule epiteliale ale
canalelor
gumifere longitudinale

parenchimatice

- celule de parenchim radial

(alcătuiesc razele
medulare);
transversale - celule epiteliale ale
canalelor
gumifere orizontale
(radiale)

21
 I Utilizarea tehnologiilor moderne centrate pe elev.

În noile orientări ale învăţământului problema interacţiunii pedagogului cu

elevul este una fundamentală. În acest context apare evidentă necesitatea unui
sistem educaţional centrat pe elev, axându-se pe nivelul de dezvoltare a potenţialului
acestuia, aplicând tehnologii adecvate.
Tehnologiile educaţionale presupun mijloace şi metode, structuri şi forme
diferite care coreleaza diferite concepte operaţionale: proiectul pedagogic, mesajele
educaţionale, conexiunea inversă etc. Integrarea tehnologiilor educaţionale în cadrul
învăţământului formativ presupune ca şcoala să se centreze pe dezvoltarea gândirii,
selectând prin aceasta conţinutul, metodele, formele şi criteriile de formare şi
evaluare, adică să elaboreze acea tehnologie educaţională care dezvoltă un anumit
stil de învăţare cu efect durabil. Sorin Cristea, în „Dictionarul de pedagogie”, atestă
următoarea semnificaţie a termenului „tehnologie educaţională”, care aici este
numită „tehnologie pedagogică”: „Tehnologia pedagogică reprezintă ansamblul
tehnicilor şi cunoştinţelor practice imaginat pentru a organiza, a testa şi a asigura
funcţionalitatea instituţiei şcolare la nivel de sistem. În contextul problematicii
specifice procesului de învăţământ pot fi delimitate patru acţiuni distincte, dar
complementare, care asigură dimensiunea aplicativă a conceptului de tehnologie a
educaţiei/ instruirii: organizarea resurselor pedagogice existente, planificarea şi
aplicarea curriculumului, pregătirea şi folosirea materialului pedagogic şi
aplicarea cunoştinţelor în activitatea de învăţare.”
Elaborarea unor tehnologii educaţionale moderne permite nu numai
îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional, ci şi rezolvarea problemei însuşirii
unui volum imens de informaţii într-un timp relativ scurt fără a afecta starea psihică
a instruiţilor. Resursele informaţionale au devenit la fel de importante ca resursele
materiale şi cele energetice. În condiţiile societăţii informaţionale bazate pe
utilizarea tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale (T.I.C.), în sistemul de
învăţământ devine un imperativ necesitatea centrării procesului de învăţământ pe
elev, el devenind subiectul procesului de învăţământ şi care presupune
individualizarea (cel puţin relativă) a acestui proces. Folosirea tehnologiei
informaţionale reprezintă o posibilitate reală de individualizare a procesului de
învăţământ bazat pe clase şi lecţii. În contextul noilor tehnologii informaţionale se
creează noi posibilităţi în instruirea elevilor. În baza tehnologiilor multimedia apare
posibilitatea realizării materialelor didactice computerizate, care pot fi grupate, în
funcţie de tipurile tehnologiilor utilizate şi de scopurile pe care le realizează, astfel:
manuale electronice, care reprezintă o expunere textuală a materiei cu un număr
mare de ilustraţii, care pot fi instalate pe server şi transmise prin reţea,  manuale

22
electronice cu o dinamică înaltă a materialului ilustrativ, executate pe CD-uri,
sisteme moderne pentru efectuarea lucrului de cercetare ştiinţifică,  sisteme virtuale,
în care elevul devine element al modelului computaţional, care reflectă lumea reală
şi  sisteme de instruire la distanţă.

Tehnologiile educaţionale moderne sunt eficiente în activitatea didactică în

etapele proiectării, implementării şi evaluării, una dintre condiţiile esenţiale în
reuşita acestora fiind cunoaşterea şi dorinţa de utilizare a celor mai potrivite
mijloace, chiar dacă aceasta presupune renunţarea la anumite obiceiuri care se
dovedesc, uneori, mai costisitoare la capitolul resurse (timp, energie, financiar).

În această direcţie, am ales să prezentăm, din perspectivă proprie, câteva dintre

beneficiile însuşirii unor cunoştinţe, respectiv  a formării şi consolidării unor
deprinderi

În ceea ce priveşte proiectarea activităţii didactice la nivelul unităţii de

învăţare, varianta de proiect propusă se dovedeşte complexă, utilă, aplicabilă în
contexte variate; formatul este atractiv şi profesionist, oferind posibilitatea ca, în
fiecare moment, să se poată efectua conexiuni între elemente precum: arie tematică,
competenţe specifice/ obiectivele de referinţă, obiectivele operaţionale  şi
obiectivele de evaluare vizate, planificarea  evaluării în variantele iniţială, formativă
şi sumativă, mijloace necesare realizării evaluării (liste de verificare, stabilirea
obiectivelor, observarea grupului, feedback din partea colegilor etc.), aptitudinile
vizate (exemple: deprinderi de a utiliza termeni de specialitate, abilităţi practice de
lucru cu programe Microsoft Office, experienţă minimă în realizarea publicaţiilor,
abilităţi de navigare şi documentare pe Internet), materiale şi resurse necesare pentru
unitatea de învăţare (tehnologie – hardware, software, materiale tipărite, resurse
internet, alte resurse).  De asemenea, orice ajustare necesară se poate realiza cu mai
multă uşurinţă şi cu păstrarea designului iniţial.

În ceea ce priveşte implementarea activităţii proiectate, utilizarea tehnologiilor

educaţionale moderne reprezintă un mijloc de facilitare a lecţiei prin creşterea
atractivităţii şi prin realizarea unei comunicări mai fidele între cadrul didactic şi elev
(elevii pot recepta mai clar ceea ce li se transmite, avându-se în vedere receptarea pe
mai multe canale ale cunoaşterii).

Pot fi utilizate, în acest sens materiale PPT, care, pe lângă designul atractiv,
facilitează o mai bună coerenţă în prezentare, precum şi contactul permanent a
elevului cu varianta vizual-auditivă a învăţării.  În spaţiul lecţiei pot fi inserate
materiale create anterior sau pot fi create astfel de materiale împreună cu elevii, în
cazul în care există conexiune la Internet în sala de clasă. Aceste materiale dezvoltă
creativitatea elevilor şi asigură o învăţare de plăcere.

23
 Tehnologiile moderne sunt eficiente nu numai în transmiterea noilor
сunoştinţe, ci şi în consolidare deprinderilor formate şi în realizare transferului de
informaţii între diferitele domenii ale cunoşterii. Astfel, se pot realiza lecţii
recapitulative cu ajutorul materialelor PPT, exerciţiile propuse având la dispoziţie
posibilitatea autocorectării răspunsului eronat, solicitării sprijinului în identificare
răspunsului corect, aprecierii în situaţia unui răspuns just, identificării unor
informaţii conexe. La final de lecţie se poate realiza o sinteză sub forma unui flyer
realizat de elevi, aceasta prezentând atractivitate şi utilitate prin
consolidarea capacităţii de sinteză, dar şi prin dezvoltarea abilităţilor de utilizare a
mijloacelor TIC. Tehnologiile educaţionale moderne favorizează într-un mod cu
totul deosebit învăţarea prin descoperire atât la capitolul informaţii, cât şi în ceea ce
priveşte varietatea modalităţilor de utilizare a computerului în sine cu economie de
efort  şi timp.

Evaluarea reprezintă unul dintre aspectele în cadrul cărora tehnologiile

educaţionale moderne sunt cel mai eficient inserate. Astfel, se pot folosi teste on-
line, în format PPT, formulare realizate cu ajutorul Google docs etc., în cadrul
cărora răspunsul este primit foarte rapid, obiectivitatea fiind ridicată, monotonia este
alungată, se creează o mai bună dispoziţie a participanţilor, prin înlăturarea
contactului direct cu evaluatorul, se stimulează abilitatea de autoevaluare, spiritul
competiţional cu sine însuşi.
Evaluarea realizată cu ajutorul tehnologiilor moderne devine un moment mai
puţin costisitor din punctul de vedere al consumului emoţional,  reuşindu-se
performanţa transformării utilului în plăcut, modificându-se atitudinea elevilor
raportat la procesul evaluării în sine.

Tehnologiile educaţionale moderne urmăresc facilitarea procesului didactic

ajutând cadrele didactice să creeze contexte favorabile învăţării, formării
deprinderilor, constituirii unui complex de atitudini care să stimuleze curiozitatea,
dorinţa de a cunoaşte mai mult, spiritul competiţional cu sine, plăcerea de a progresa
şi de a-şi dezvolta posibilităţi de autoinstruire, dar şi o raportare corectă la evaluare,
aspect absolut necesar în poziţionarea noastră, a fiecăruia, în spaţiul cunoaşterii.
Învăţământul are nevoie de tehnologii educaţionale moderne însuşite de cadrele
didactice şi aplicate inteligent şi constructiv în derularea procesului instructiv-
educativ.

Odată cu dezvoltarea societăţii, apariţia tehnologiilor noi, se produc schimbări

şi în procesul educaţional, cărora personal depun maxim efort de a le corespunde,
adaptîndu-mă la noile condiţii şi depunînd efort maxim spre dezvoltarea discipolilor
mei.

24
 Şcoala Profesională din Căuşeni, în cadrul căreia îmi desfăşor activitatea,
pregăteşte cadre calificate în domeniul construcţiilor. În acest sens, consider că aduc
un aport considerabil la educarea tinerii generaţii, dezvoltînd dragostea pentru
profesia aleasă, responsabilitatea faţă de sarcinile propuse.
Problema principală a didacticii contemporane este aceea de a găsi formele,
mijloacele, procedeele şi strategiile, pentru a realiza un învăţămînt capabil să
trezească la viaţă, într-o măsură şi mai mare, forţele creatoare ale elevilor şi să
angajeze la învăţătură întregul potenţial spiritual”.
Procesul de învăţământ are caracter bilateral, deoarece, în esenţă, implică doi
actori fundamentali: profesorul, care este responsabil de organizarea, conducerea,
îndrumarea, consilierea elevilor şi asigură predarea, instruirea, educarea şi evaluarea
etc.; elevul, care este responsabil de învăţare, de autoevaluare etc.Intrarea în
procesul de instruire şi educaţie cere resurse informaţionale, care permanent trebuie
prelucrate, selectate.

2. ” ROLUL ȘI DEZVOLTAREA INTERESULUI FAȚĂ DE

DISCIPLINELE DE SPECIALITATE ”

Formarea competentei profesionale a unui absolvent este asigurata prin

instruirea sa complexa si progresiva, pornind de la problemele generale ale
profilului spre cele specifice unui grup de meserii.

După cum se știe studiul diferitelor discipline de specialitate si efectuarea

activitatilor practice complementare, se bazează pe fondul de cunostinte formate
prin studierea disciplinelor de cultura generala. Între acestea se stabilesc legaturi
complexe, fiecare având importanta sa proprie.

Rezulta ca disciplinele de specialitate trebuie privite ca parti ale aceluiasi

întreg constituit de procesul de învatamânt. Ele nu pot fi privite unilateral, ca o
parte teoretica pe care se construiesc abilitatile practice ale viitorului profesionist,
ci în unitate cu ele; ceea ce le diferentiaza este continutul facilitatilor pedagocice
pe care urmeaza a le realiza elevii.

Cât priveste raportul acestora cu instrurea practica, trebuie mentionat ca prin

astfel de activitati de instruire, elevii îsi însusesc cunostinte si îsi formeaza în
acelasi timp deprinderi, o sarcina comuna a tuturor disciplinelor de instruire fiind
aceea a formarii capacitatilor intelectuale a aptitudinilor si deprinderilor. După
părerea mea copilul învață mai bine atunci cînd lucrează, prin experiență se

25
dobîndesc rezultate bune, după cum spune și proverbul : ”practica- bate
gramatica”. Dar totodată nu uităm și de teorie care tot joacă un rol important.

Prin abordarea judicioasa si corecta a disciplinelor de cultura generala si a

celor de cultura tehnica de specialitate, absolventul unei forme de învatamânt poate
fi corespunzator pregatit pe plan cognitiv, psihomotor si afectiv penru situatiile în
care se va confrunta în practica sociala.

În cazul tehnologiei instrurii, tehnologia didactica este aceea care cuprinde

întregul proces de formare a tinerei generatii, în conformitate cu comanda sociala.
Tehnologia didactia reprezinta de fapt, un ansamblu de metode, forme, mijloace si
relatii stabilite în cadrul procesului de învatamânt cu scopul realizarii obiectivelor
operationale si în conditiile unei evaluari riguroase a atingerii lor.

Procesul instructiv educativ apare asadar caracterizat de doua categorii de

actiuni convergente si anume:

                  actiunile de instruire conduse de maistru instructor.

                  actiunile de învatare desfasurate de elevi, sprijiniti sa învete
prin îmbinarea optima a tuturor resurselor de care dispune (metode, procedee,
mijloace materiale, forme de organizare.

Având componentele unei situatii pedagogice, se poate constata ca stabilirea

unei anumite strategii didactice se va face tinând cont si de restrictiile care apar, si
anume:

                  nivelul de pregatire al elevilor ;

                  particularitatile individuale ale acestora ;
                  timpul aferent.

Conditiile reale de care dispune profesorul pentru desfasurarea instruirii -

factor de care trebuie să se tine cont la elaborarea tehnologiei didactice. Oricât de
bine ar fi întocmit un proiect didactic, el devine o utopie daca nu poate fi transpus
în practica. De aceea este necesar sa fie bine cunoscute:

                 mediul de instruire;

                 dotarea cu mijloace de învatamânt;
                 materialul bibliografic;
                 posibilitatea de folosire a resurselor puse la dispozitie de alte
unitati;
                 posibilitati de autodotare;

26
                  existenta unor materiale cu caracter metodologic penru
disciplina respectiva.

Cum conditiile existente prezinta aceste limite, maistrul trebuie sa foloseasca

în proiectarea didactica si potentialul sau creator si inovator. Ca să-i atragă pe copii
să învețe, să dobîndească noi cunoștințe.

Metodele de învatamânt sunt modalitati de lucru de care maistri instructori si

elevii se folosesc în activitatea didactica. O metoda de învatamânt este o structura
de procedee, un program potrivit caruia se regleaza actiunile practice si intelectuale
întreprinse cu elevii în vederea realizarii compențelor profesionale.

Procedeul este un detaliu al metodei cu diferite functii în procesul predarii -

învatarii: înlatura obstacolele de întelegere, stimuleaza si motiveaza elevul, previne
oboseala, monotonia.

O metoda de învatamânt se foloseste în masura în care contribuie la

formarea anumitor abilitati, capacitati de ordin intelectual, afectiv sau psihomotor,
contribuie la dezvoltarea anumitor trasaturi de personalitate ale elevilor cu care
profesorul lucreaza. De acea mă strădui în efectuarea lucrului practic și teoretic să
folosesc diverse metode interactive de predare-învățare a noului material.

Maistrul instructor trebuie sa joace un rol de catalizator, de substanta care

înlesneste legatura între cunostintele însusite de elevi
Intre maistrul-instructor si elevii sai, trebuie sa se stabileasca relatii de
colaborare, de încredere si respect reciproc.
In aceste relatii maistrul instructor trebuie sa promoveze cu consecventa,
spiritul de dreptate în aprecierea rezultatelor muncii elevilor a comportarilor, a
participarii la realizarea obiectivelor
In aceasta situatie maistrul instructor pe lânga faptul ca trebuie sa fie un bun
organizator, trebuie sa fie în stare sa gaseasca modalitatile de antrenare a tuturor
elevilor pe tot timpul zilei de lucru, de mentinere interesul elevilor pentru munca
depusa, de a alterna cu ingeniozitate momentele de încordare maxima cu cele de
relaxare activa, de a gasi la un moment potrivit impulsul stimulativ pentru
mobilizarea la actiune, de a alterna cu grija munca cu odihna.
Succesul muncii sale pedagogice depinde si de cunoasterea elevilor pe care
îi instruieste si îi educa. Astfel, pentru un elev cu un temperament coleric
(impulsiv, cu multa energie) maistrul - instructor va trebui sa gaseasca sarcini
suplimentare spre a-i oferi posibilitatea consumarii energiei sale cu folos, fara sa-i
lase posibilitatea unor acte de indisciplina, care sa sustraga si pe altii. În situatia, ca
un elev este mai lent în miscari (cu un temperament melancolic), cu mai putina

27
rezistenta fizica, cu un bagaj scazut de priceperi si deprinderi practice, maistrul -
instructor trebuie sa-i gaseasca sarcini pe masura posibilitatilor sale sa-l ajute mai
mult, sa-l îndrume mai atent, sa previna efectele neputintei acestuia.
Daca maistrul-instructor si-ar trata elevii nediferentiat, ar ajunge la concluzii
false, ce ar determina masuri educative cu efecte negative.
De aici se desprinde concluzia ca este foarte necesar ca maistrul instructor sa
cunoasca materialul uman cu care lucreaza, pentru a aplica masuri educative
eficiente.

In acest timp, activitatea practica trebuie sa fie accesibila dezvoltarilor fizice

si psihice, în conformitate cu particularitatile de vârsta.
Succesul obtinut în procesul instructiv-educativ se bazeaza foarte mult pe
cunoasterea elevilor. De obicei rezulta necesitatea cunoasterii profunde a elevilor,
pregatirea maistrilor-instructori cu metode de cunoastere a elevilor.
Se cunoaste faptul ca principala conditie a unei lectii bune este eficienta ei
pedagogica.
Aceasta presupune printre altele, determinarea justa a continutului ei cât si a
metodelor de predare, precum si a raportului just între toate partile componente ale
unei lectii.
Toate acestea ca si alte cerinte evidentiaza necesitatea pregatirii pedagogice
si metodice a maistrilor- instructori. Pentru a umple acest gol pedagogic si metodic
din activitaea maistrilor -instructori este imperios necesar ca o conditie esentiala:
Studierea manualului de pedagogie a metodicilor de specialitate, reviste de
pedagogie , și evident utilizarea metodelor interactive de predare-învățare .

3 Analiza rezultatelor

Omul modern, pentru a putea trăi şi munci în comunitatea umană, pentru a

se putea bucura de tezaurul cunoaşterii este solicitat să înveţe necontenit.
Nu numai cercetarea, dar şi experienţele cadrelor didactice cu metodele
colaborative evidenţiază efectul benefic al interacţiunii elevilor. În cadrul orelor
efectuînd gruparea şi prezentarea sarcinilor în care membrii grupului depind unul
de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că:
• elevii se implică mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau
individuale;
• odată implicaţi, elevii îşi manifestă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce
experimentează, iar aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înţelegerii;
• elevii purced la înţelegerea profundă atunci când au oportunităţi de a explica
şi chiar preda celorlalţi colegi ceea ce au învăţat.

28
 Evaluarea este activitatea prin care profesorul constata, în diferite momente
ale procesului didactic, masura în care rezultatele obtinute de catre elevi sunt în
concordanta cu cerintele programei, cu obiectivele pedagogice preconizate.
Evaluarea este partea integranta a procesului instructiv - educativ, având o
importanta tot atât de mare ca si activitatea de predare - învatare.
Importanta evaluarii se datoreaza functiilor pe care aceasta le asigura în ansamblul
procesului de pregatire scolara.

Testele predictive, observarea sistematica, evaluarile sumative au scos la

iveala rezultate  care demonstreaza activitatea elevilor. Pentru a ajunge la rezultate
cît mai bune ale elevilor, mă strădui să aplic diverse activități , proiecte,
programe, diverse metode de evaluare și apreciere.

Performanţele elevilor obţinute pînă acum clar vorbesc despre rezultatele

muncii mele. Mă bucură faptul că efortul depus zi de zi ese la iveală la o lecţie, la
sfîrşit de semestru sau la sfîrşit de an.
După rezultatele evaluării finale pot constata faptul, că nivelul de însușire este în
creștere, spre deosebire de testele inițiale. Acest lucru putem observa din tabelul de
mai jos.
Evaluarea rezultatelor școlare

Sunt sigur ca elevii care se implica cu desavirsire in activitate, nu au ocazia sa

se plictiseasca. Rezultatele lor se observa in urma fiecarui act creator. Vreau sa
mentionez ca in ultimii ani imi face o deosebita placere sa lucrez cu elevii care sunt
cu formate componente de a se exprima, de a-si argumenta opiniile, de a colabora.

În cadrul lecţiilor optez pentru relaţiile de tip democratic, oferindu-le posibilitatea

elevilor să-şi expună opinia, respectîndu-le drepturile, precum şi motivîndu-i la
îndeplinirea obligaţiilor. Astfel, rezultă lecţii bazate pe stima reciprocă şi înţelegere,
factor ce duce la sporirea reuşitei elevilor.

29
 Tot acest timp m-am stăruit să dau dovadă de competenţă profesională, să
creez elevilor interes si dragoste faţă de obiectul meu .

În baza rezultatelor obţinute de elevi putem vorbi despre o reuşită, o

dinamică a cunoştinţelor sau dimpotrivă observa unele nereuşite şcolare lucrînd
împreună cu elevii asupra lichidării acestora. În continuare voi prezenta cîteva
diagrame cu dinamica reușitei la diferite grupe.

Pentru a avea succes în activitatea sa, dascălul trebuie să aleagă cele mai
eficiente modalităţi de lucru cu elevii, trebuie ca el să deţină competenţe nu doar
cognitive, ci şi relaţionale şi comportamental – atitudinale. El trebuie să cunoască
domeniul şi didactica disciplinelor predate, să-şi cunoască elevii şi să asiste la
propria lor dezvoltare, promovând un sistem de valori în concordanţă cu idealul
educaţional.
Pot susţine cu convingere că beneficiarii învăţământului centrat pe elev sunt
elevii deoarece, aşa cum spune “crezul instruirii active”: “Ce aud-uit; Ce aud şi
văd - îmi amintesc puţin; Ce aud, văd şi întreb - încep să înţeleg; Ce aud, văd,
întreb şi exersez - îmi însuşesc şi deprind; Ceea ce pun în practică învăţ cu
adevărat”.Aşadar, învăţarea devine eficientă doar atunci cînd îl punem pe elev să
acţioneze!
Pentru a studia eficiența metodelor utilizate la disciplina mea, am evaluat 3 grupe
de elevi, TU-17, TU-18, TC-19,
În grupa TC-19 temele la modulul ”Finisarea articolelor din lemn” au fost studiate
prin metode tradiționale, în grupa TU-18, am utilizat atât metode tradiționale cît și
interactive, iar în grupa TU-17, am folosit numai metode interactive. Rezultatele
obținute sunt prezentate în tabelul 3.

Tabelul.3
Grupa Nr. Evaluare Nota medie la % Calității
elevi obiect
TC-19 23 Metode tradiționale
Testare formativă 6,8 62
Testare sumativă 7,2 68
TU+18 25 Metode tradiționale și interactive
Testare formativă 7,4 50
Testare sumativă 8,2 81
TU-17 18 Metode participativ-active
Testare formativă 6,7 52
Testare sumativă 7,60 78,3

30
Sursa : registrele grupelor analizate
Rezultatele din tabel, ne indică că, utilizarea metodelor interactive sporește
cointeresarea elevilor față de informația studiată, care este mai bine asimilată.
Datele din tabel ne denotă, că în toate grupele nota medie esențial se mărește
comparativ cu nota inițială.

Dinamica rezultatelor la lecțiile practice este următoarea:

Calificările primite:

- categoria IV – 9 elevi
- categoria III – 14 elevi
- categoria II – 2 elev .

31
 Deoarece activez într-o instituție de învățământ profesională, am constatat că
elevii dețin un nivel diferit de pregătire. Pentru a aprecia situația, la începutul
cursului organizez o mică victorină , care contribuie la formarea unei imagini
despre competențele pe care le posedă elevii. Evaluările formative oferă
posibilitate elevilor să-și recupereze erorile, lacunele, astfel ca la finele modulului,
majoritatea elevilor să însușească suficient pentru a susține testul de evaluare
sumativă.
La fel de benefice sunt testele de cinci minute pentru verificarea cunostințelor
acumulate.
Test de evaluare a cunostințelor:
Alegeti variant corectă:
1. Duramenul fals este o caracteristică specific lemnului de:
a. Stejar
b. Nuc
c. Fag
d. Salcie
2. Lemnul matur a carui culoare este mai închisă decît a albumului
se numeste:
a. Lemn timpuriu
b. Lemn tîrziu
c. Măduva
d. Duramen
3. Canalele rezinifere sunt prezente la:
a. Molid
b. Brad
c. Larice
d. Pin
4. Inelele anuale din imaginea sunt prezentate în :
a. Secțiune tangențială
b. Secțiune radial
c. Secțiune transversal
d. Secțiune orizontală
5. Completați spațiile punctate:
a. Numărul de inele anuale măsurat la nivelul suprafeței solului
indică_________________
b. Porii apar numai la lemnil speciilor de
___________________
c. ______________serveste la circulația sevei brute.

32
 d. Culoarea ___________ se întîlneste la lemnul specie de
abanos.

Test de evaluare
Disciplina “Utilaj”
Anul II
1. Pînă la ce distanţă se permite de apropiat mîina de discul tăietor?
a. 50 mm;
b. 100 mm;
c. 200 mm;
d. 250 mm.
2. Cîte cuţite poate avea arboreal port-cuţit la maşina de rendeluit?
a. 1-2;
b. 2-3;
c. 4-5;
3. Procesul de lucru la maşina de rendeluit este:
a. Cu mîina stîngă şi cu mîina dreaptă ţinem piesa;
b. Cu mîina dreaptă împingem piesa iar cu mîina stîngă tragem piesa;
c. Cu mîina stîngă ţinem piesa pe masă, cu mîina dreaptă împingem
piesa concomitant cu mîina stîngă;
d. Cu mîina dreaptă ţinem piesa pe masă, cu mîina stîngă împingem
piesa concomitant cu mîina dreaptă .
4. Care sunt cele doua tipuri de maşini de frezat ?
a. De jos,de mijloc;
b. Combinate, Monobloc;
c. De sus, de jos;
d. De sus,de mijloc;
5. Cu ce maşină executam profilarea lemnului?
a. De rendeluit;
b. De tăiat;
c. De despicat;
d. De frezat.
6. La maşina de frezat se poate confecţiona:
a. Rendeluirea;
b. Spintecarea;
c. Şlefuirea;
d. Executarea cepurilor.
7. Care este cea mai eficientă şlefuire?
a. Manuală;
b. Manual, mecanică;
c. Mecanică;
d. Prin vibraţii.

8. Cu ce maşină se execută scobitura?

33
a. Ferestrău;
b. Rendeaua;
c. Maşina de frezat;
d. Maşina de burghiat.

Mai jost sunt prezentate lucrarile elevilor si munca zilnica a maistrului

efectuata îmreuna cu munca elevului

34
35
Sistemul educaţional din Republica Moldova pune accentul pe îmbunătăţirea
calitativă şi cantitativă a predării-învăţării-evaluării, pe trecerea accentelor de pe
materia ce trebuie neapărat predată pe elev căruia urmează să i se formeze
competenţele stipulate în curriculum la disciplină. Elevul este cel care „se
formează” sub îndrumarea şi cu sprijinul profesorului, de aceea activitatea lui
trebuie situată pe prim-plan, ca acumularea cunoştinţelor să nu reprezinte un scop
în sine, ci să se facă pentru a fi utilizate în noi demersuri cognitive, în acţiuni
practice ceea ce presupune nu doar a şti să înveţi, ci şi a şti să faci. Reieşind din
cele expuse, putem concluziona că evaluarea este o parte integrantă a procesului de
predare-învăţare,

4.Direcții de perspectivă

În faţa problemelor ce le ridică educaţia astăzi , trebuie reorientată şi poziţia

cadrului didactic în accord cu cerinţele prezentului şi , mai ales, ale viitorului.
Educatorul viitorului este chemat să-şi redimensioneze continuu rolurile şi
ipostazele manifestînd un comportament deschis şi o atitudine pozitivă, reflexivă,
promovănd o învăţare interactivă şi stimulînd întregul potenţial al elevilor săi.

Prin predarea disciplinei de specialitate în Ș: P. Căușeni, urmăresc ca elevii

sa-si însuseasca un sistem de cunostinte, un mod de a actiona, de a gândi si de a se
raporta la realitate, care sa asigure premisele competentei si responsabilitati
profesionale, calificarea într-un domeniu de activitati corespunzator fiecarei
activități în parte.
În afara fondului de cunostinte teoretice generale, a gradului de cultura si
educatie, elevii trebuie sa dispuna de cunostinte ce stau la baza pregatirii lor
profesionale, lucru ce la părerea mea îl socot cel mai important.
Maistrul e dator sa descopere secretele modului în care trebuie educata viitoarea
generatie care să reușească dobândirea a unei viziuni cu totul noua despre lume..
Cultura tehnica, alaturi de cea informatica va trebui sa devina parte integranta din
cultura generala a fiecarei persoane, fapt ce impune învatarea elementelor lor de
baza în scoala.
Din perspectiva inovaţiilor din sistemul învăţămîntului care definesc o
educaţie a personalităţii, ce accentuează în primul rînd formarea unei personalităţi,
mi-am propus realizarea următorului obiectiv: ” educarea personalităţii elevului
spre formarea unui bun specialist”.

36
 A fi profesor înseamnă să înveţi mereu, avînd necesitatea de a fi la curent cu
toate, a fi permanent implicat într-o activitate didactică, performanţe, rezultate
vizibile, schimb de experienţă, modernizare în lucru, informare în domeniu. În
acest sens îmi propun la fiecare început de an un plan de activitate, ce include
anumite puncte, vizînd nişte direcţii specifice. Fiind antrenat într-o continuă
căutare şi cercetare a noilor metode de predare a materialului didactic, un rol
importat are participarea la diferite cursuri, stagieri, seminare e.t.c.

Drept exemplu poate servi proiectul „Schimb de experienţă între Moldova şi

Germania” cu participarea expertului german, În urma acestor întrevederi m-am
ales cu noi cunoştinţe în domeniul materialelor, tehnologiile avansate de aplicare a
acestor materiale; am realizat un schim de cunoştinţe în ceea ce priveşte metodele
de predare în şcolile de acelaşi profil din Germania.

Partenerii acţiunii educaţionale coparticipă la realizarea scopului pe măsura

capacităţilor proprii de conştientizare şi înţelegere a finalităţilor urmărite.
Funcţionarea maximă de generalitate a sistemului educaţional este de a
vehicula, a selecta, a actualiza şi valorifica experienţa socială în vederea asigurării
unei integrări eficiente şi rapide a personalităţii în societate.

37
 VII. Concluzii
Ţinînd cont de dezvoltarea progresului tehnico - științific şi folosind
mijloace tehnice în predare îi provocăm pe elevi să participe mai activ în procesul
de predare - învăţare.
Sarcina profesorului constă în a elabora anumite strategii, unele
nespecifice, care ar contribui la dezvoltarea multilaterală a elevilor.
Transferul metodelor de la o disciplină la alta deschide perspective mari către
un proces de învăţare activ, conştient, creativ.
Activitatea în echipă, resursele educaţionale, relaţia armonioasă dintre
profesor şi elev rămîn a fi pilonii siguri în obţinerea performanţelor, căci prin ele se
pun bazele deprinderilor intelectuale de muncă
• Metodele aplicate facilitează dezvoltarea creativităţii elevilor, ceea ce
va contribui la creşterea reuşitei şcolare şi asimilarea rapidă a cunoştinţelor
După părerea mea, utilizarea metodelor expuse anterior vor fi foarte
oportune în dezvoltarea multelaterală a elevului.
• În urma aplicării acestora în activitatea mea de zi cu zi cu
certitudine afirm şi recomand folosirea metodelor întru cît ele duc la
mobilizarea elevilor, dezvoltarea creativităţii, sporirea coeziunii de grup şi
stabilirea relaţiilor democratice în clasă.

În scopul stimularii potentialului creative al elevilor, învatatorul trebuie sa fie

cel putin neutru fata de evolutia acestuia, în sensul de a nu-i înabusi manifestarile
si dezvoltarea , sa intervina constient si activ pentru îndepartarea blocajelor
obiective si subiective ale creativitatii elevilor, sa preia si sa dezvolte în mod
organizat potentialul creativ al fiecarui elev.

E absolute necesar ca învatatorul sa cunoasca pe cât posibil situatia

potentialului psihologic al fiecarui elev în parte, se impune astfel masurarea prin
diferite probe si modalitati a potentialului creativ al copiilor, aceste probe sa aiba
doua faze: initiala si finala-în intervalul de timp dintre ele lucrându-se intens cu
elevii; rezultatele finale vor reda progresul obtinut de elevi în ceea ce priveste
însusirea cunostintelor, dar si în ceea ce priveste dezvoltarea capacitatilor creatoare
(astfel de probe se pot aplica la început si la sfârsit de capitol, semestru sau an
scolar). Prin aceste probleme de evaluare se realizeaza o eficienta conexiune
inversa ; învatatorul cunoaste despre fiecare elev ce stie si ce nu stie din capitolul
respectiv, iar elevii devin constienti de ceea ce au realizat. Modul de prezentare al
unor itemi în probele aplicate (alegerea raspunsului corect din mai multe
posibilitati, stabilirea adevarului sau falsitatii , completarea problemei cu date si
întrebari noi au trezit interesul copiilor si dorinta exprimata de a mai primi astfel de
sarcini.

38
 Tactul pedagogic este simţul măsurii şi capacitatea de a acţiona potrivit
scopurilor educaţiei, tinând cont de specificul elevului şi al situaţiei educative
concrete.
Maiestria pedagogică reprezintă priceperea de a acţiona în diferite situatii,
prompt, eficace în conformitate cu scopurile pedagogice. Ea presupune
îndeplinirea a trei condiţii fundamentale de ordin psihologic si pedagogic:
 cunoasterea de sine si a elevilor;
 iubirea profesiunii si a copilului;
 capacitatea de a realiza în copil o energie, o valoare, ea însasi
creatoare de alte valori culturale, materiale si spirituale.

Deci, ca un profesor să-şi îndeplineasca nobila misiune şi să cîştige o autoritate

autentică în rândul elevilor trebuie să aibă:
a) o puternica personalitate
b) o temeinica pregatire profesionala.
Odată cu dezvoltarea societăţii, apariţia tehnologiilor noi, se produc
schimbări şi în procesul educaţional, cărora personal depun maxim efort de a le
corespunde, adaptîndu-mă la noile condiţii şi depunînd efort maxim spre
dezvoltarea discipolilor mei.
Şcoala Profesională din Căuşeni, în cadrul căreia îmi desfăşor activitatea,
pregăteşte cadre calificate în domeniul construcţiilor. În acest sens, consider că
aduc un aport considerabil la educarea tinerii generaţii, dezvoltînd dragostea pentru
profesia aleasă, responsabilitatea faţă de sarcinile propuse e.t.c.

Formarea competentei profesionale a unui absolvent este asigurata

prin instruirea sa complexa si progresiva, pornind de la problemele generale ale
profilului spre cele specifice unui grup de meserii.

Intre maistrul-instructor si elevii sai, trebuie sa se stabileasca relatii de

colaborare, de încredere si respect reciproc.
In aceste relatii maistrul instructor trebuie sa promoveze cu
consecventa, spiritul de dreptate în aprecierea rezultatelor muncii elevilor a
comportarilor, a participarii la realizarea obiectivelor de programme scolare.
In aceasta situatie maistrul instructor pe lânga faptul ca trebuie sa fie
un bun organizator, trebuie sa fie în stare sa gaseasca modalitatile de antrenare a
tuturor elevilor pe tot timpul zilei de lucru, de mentine interesul elevilor pentru
munca depusa, de a alterna cu ingeniozitate momentele de încordare maxima cu

39
 cele de relaxare activa, de a gasi la un moment potrivit impulsul stimulativ
pentru mobilizarea la actiune, de a alterna cu grija munca cu odihna.
Succesul muncii sale pedagogice depinde si de cunoasterea elevilor pe
care îi instruieste si îi educa. Astfel, pentru un elev cu un temperament coleric
(impulsiv, cu multa energie) maistrul - instructor va trebui sa gaseasca sarcini
suplimentare spre a-i oferi posibilitatea consumarii energiei sale cu folos, fara
sa-i lase posibilitatea unor acte de indisciplina, care sa sustraga si pe altii. În
situatia ca un elev este mai lent în miscari (cu un temperament melancolic), cu
mai putina rezistenta fizica, cu un bagaj scazut de priceperi si deprinderi
practice, maistrul - instructor trebuie sa-i gaseasca sarcini pe masura
posibilitatilor sale sa-l ajute mai mult, sa-l îndrume mai atent, sa previna
efectele neputintei acestuia.
Daca maistrul-instructor si-ar trata elevii nediferentiat, ar ajunge la
concluzii false, ce ar determina masuri educative cu efecte negative.
Deci putem face următoarele Concluzii: Elementul cheie în educaţie îl
reprezintă elevul care trebuie să realizeze o serie de procese pentru a putea
cunoaşte şi utiliza practic informaţiile însuşite.O învăţare eficientă presupune mai
întâi înţelegerea faptelor, analizarea acestora, formularea unor idei pe baza
cunoştinţelor dobândite ulterior, generalizarea şi abstractizarea lor. Profesorul nu
mai este cel care ţine o prelegere în faţa elevilor ci e mediator şi îndrumător în
activitatea de învăţare pe care aceştia o parcurg. Predarea se realizează prin
utilizarea unor metode activ – participative care să solicite interesul, creativitatea,
imaginaţia, implicarea şi participarea elevului, în scopul însuşirii unor cunoştinţe
care să–i folosească. Am observat că metodele și strategiile didactice ajută ca
lecția să fie mai interesantă și mai reușită. Copilul acumulează cunoștințe ample
nu atunci cînd lecția este monotonă dar cînd el însuși participă la descoperirea
noilor idei, concluzii, prin jocuri didactice interactive.

40
 BIBLIOGRAFIE

1. Crenguţa - Lăcrămioara Oprea ( 2008) – “ Strategii didactice interactive”,

ed. a III-a, EDP, Bucureşti

2. Ioan Cerghit ( 2005)- “ Metode de învăţământ”, EDP, Bucureşti.

3. Ion- Ovidiu Pânişoară ( 2006) – “ Comunicarea eficientă”, ediţia a III-a,

Editura Polirom, Iaşi

4. Rodica Leonte, Mihai Stanciu ( 2004) – “ Strategii activ-participative de

predare-învăţare în ciclul primar”, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău

5. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) - “

Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar,

Editura Arves, Craiova

6. Venera Mihaela Cojocariu ( 2004) – “ Teoria şi metodologia instruirii”,

EDP, Bucureşti

41