MINISTERUL EDUCAŢIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE FORMARE CONTINUĂ

CATEDRA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE CALIFICARE
Metode participativ-active
în cadrul studierii disciplinelor de
specialitate.

Efectuat: Bulgac Vasile,

maistru instructor,

Meseria: Tâmplar Universal

Recalificare profesională modulul Psihopedagogie

Coordonator științific: Grigore Țurcan

Chişinău, 2020
 Cuprins

Introducere.......................................................................................................1

I. NOŢIUNEA DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT…………………………..3

1.1 Metode tradiționale....................................................................................6

1.2 Metode interactive.....................................................................................7
II. METODE INTERACTIVE PENTRU REALIZAREA DEMERSULUI
DIDACTIC.”.........................................................................................................8
2.1 Metoda Cvintet și reprezentările grafice.............................................................................11

2.2 Diamantul.................................................................................................................11

2.3 Freewriting................................................................................................................11
2.4 Eseul de cinci minute................................................................................................12
2.5 Brainstorming-ul......................................................................................................12

2.6 Metoda ciorchine ..................................................................................................13

2.7 Turul galeriei...........................................................................................................14

2.8. Bulgărele de zăpadă...................................................................................,,,,,,,,,..14

2. 9.Mozaicul.................................................................................................................15
2.10 Metoda R.A.I...............................................................................................,,,,,,,,15
2.11 Diagrama Cauzǎ-Efect.............................................................................,,,,,,,,...15
2.12 Tehnica 6/3/5..........................................................................................,,,,,,,....16
2.13 Trierea aserţiunilor................................................................................,,,,,,,.....16
2.14 Calatorie misterioasa.........................................................................................17.

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR INDEPENDENTE ȘI

DIFERENȚIATE..................................................................................17
IV. EVALUAREA REZULTATELOR ELEVILOR .............................24
CONCLUZII ........................................................................................................32

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................34
 Introducere

„Nu înveţi niciodată, dacă nu

începi cu ce e aproape de tine,
de ale tale şi de ocupaţia ta”
J. Pestouzzi
Societatea modernă acordă tot mai multă atenţie educaţiei. Preocupările pe
tărîmul teoriei pedagogice şi, în special, al practicii şcolare îndreptate spre
perfecţionarea activităţii didactice sunt, la etapa actuală în Republica Moldova,
generale şi mai insistente ca oricînd, s-a conştientizat faptul că desfăşurarea
activităţii didactice reprezintă o îmbinare multivariată întemeiată pe relaţii logice a
obiectivelor şi conţinuturilor acestora cu procesele de instruire şi evaluare.
Școala, după cum știm bine este instituția care pregatește, educă  tînărul
membru al societații în vederea socializării lui. Școala este cea care deschide
ochii omului către universul cunoașterii, lumii in care traiește. Ea are și rolul de
a-i dezvolta aptitudinile și a-i crea pîrghii motivaționale in activitățile sale din
societate. Rolul acestei instituții de educație este destul de mare în realizarea
sarcinii de a-l învăța pe copil să gîndească, să creeze.

Creativitatea în conceperea şi conducerea lecţiilor vizează o conştientă

pregătire pedagogică; metodică şi în specialitate a profesorului, o deschidere
suficient de largă pentru a proiecta corect actul didactic, în funcţie de care lecţiile
vor „curge” corespunzător, după un scenariu logic care presupune respectarea
succesiunii evenimentelor instruirii, aplicarea strategiilor adecvate şi orientarea
gîndirii şi acţiunilor/ situaţiilor de învăţare spre eficienterizare maximă a
învăţării.
Pasionat de aceasta profesie, de munca deosebita cu minunata, dar complexa
fiinta care este copilul, am fost totdeauna preocupat de perfecționarea in
specialitate, prin studiu individual, prin participarea activa la cercurile metodice.
 In activitatea cu elevii promovez si aplic metode moderne bazate indeosebi
pe invatarea prin descoperire, pe grupe de elevi cu sarcini diferențiate, îmi place
să implic  toată clasa în dialoguri interactive, integrez materiale didactice intr-o
gama variata . Adesea în proiectarea şi pregătirea lecţiilor folosesc informaţii
noi, istorioare hazlii, pilde şi filmulețe educative. Prin utilizarea mijloacelor
audio-vizuale le-am dezvoltat elevilor competentele de ascultare, de vorbire, de
citire si scriere.
Recurg la această modalitate  pentru a-mi  atinge principalul scop al carierei
mele: sporirea nivelului de încredere în sine , consolidarea capacităților de luare
a deciziilor, comunicarea și comportamentul în situații de risc al elevilor .
 O mare importanţă în meseria de dascăl o are perfecţionarea continuă , căci
apar tot felul de noutăţi şi tehnici noi care trebuiesc însuşite şi puse în practică în
lucrul cu elevii
Şcoala este în plină evoluţie, iar eu trebuie să evoluez odată cu ea .
Procesul de învăţământ şi rezultatele obţinute depind în mare măsură de
metodele utilizate de profesor. Folosind metode eficiente de predare, cadrul
didactic urmărește obţinerea unor cunoştinţe temeinice ale elevilor şi cursanților
(adulților) în studierea meseriei de tămplar.
In lucrarea mea am descris mai multe metode traditionale, metode moderne,
inclusiv interactive, metode cu ajutorul tehnologiilor informaționale, exemple de
folosire a lor etc.

I. NOŢIUNEA DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre)

reprezintă căile folosite în şcoalǎ de către profesor în a-i sprijini pe elevi să
descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin
care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor de a
acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în
facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.
Prin "metodă de învăţământ" se înţelege, aşadar, o modalitate comună de
acţiune a cadrului didactic şi a elevilor în vederea realizării obiectivelor
pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să
plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată”. Sub
raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee.
In anumite situaţii, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode
(ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstraţie).
Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul
de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare:
natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea,
descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare.
Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în
strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor.
De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea
unor metode de învăţământ specifice.
Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale
învăţării, care determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii
judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.
Sistemul metodelor de învăţământ conţine:
- metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi
păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului
modern;
- metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi
tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare
ştiinţifică, punându-1 pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort
propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf
(simulatoarele, calculatorul).
în şcoala modernă, dimensiunea de bază în funcţie de care sunt considerate
metodele de învăţământ este caracterul lor activ adică măsura în care sunt capabile
să declanşeze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, să le stimuleze
motivaţia, capacităţile cognitive şi creatoare.
Un criteriu de apreciere a eficienţei metodelor îl reprezintă valenţele
formative ale acestora, impactul lor asupra dezvoltării personalităţii elevilor.
Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de diferite
criterii.
I. după criteriul istoric, metode clasice (tradiţionale): expunerea, conversaţia,
exerciţiul etc.; metode moderne: studiul de caz, metoda proiectelor, metode de
simulare, modelarea etc.;
II. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se disting: a)
metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor, expunerea, problematizarea,
lectura etc.; b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi deprinderilor:
exerciţiul, lucrările practice etc.; 2) metode de evaluare
III. după modul de organizare a activităţii elevilor: metode frontale (expunerea,
demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura); metode de activitate în
grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se prestează mai
multor modalităţi de organizare a activităţii (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice
(exerciţiul, demonstraţia); euristice (problematizarea);
V. după sursa cunoaşterii (care poate fi experienţa social-istorică a omenirii,
explorarea directă sau indirectă a realităţii sau activitatea personală), la care se
adaugă un subcriteriu: suportul informaţiei (cuvânt, imagine, acţiune etc), prof.
Cerghit I. (4) propune o altă clasificare şi anume:
1. metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau
dialogate); discuţiile şi dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii: a) metode de explorare nemijlocită (directă)
a realităţii: observarea sistematică şi independentă; experimentul; învăţarea prin
cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită
(indirectă) a realităţii: metode demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice): a) metode bazate pe
acţiune reală / autentică: exerciţul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare;
lucrările practice; b) metode de simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda
jocurilor: metoda dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare.
Acestor categorii li se adaugă un alt tip de metode şi anume metodele de
raţionalizare a învăţării şi predării: metoda activităţii cu fişele; algoritmizarea;
instruirea programată; instruirea asistată de calculator .

1.1 METODELE TRADIŢIONALE

Metoda este un instrument didactic cu ajutorul căruia elevii asimilează

cunoştinţe şi forme comportamentale, şi, în acelaşi timp, este un instrument
didactic cu ajutorul căruia profesorul facilitează stimularea şi dezvoltarea lor
cognitivă. Activitatea instructiv-educativă este un ansamblu de acţiuni
interdependente menite să aibă unele finalităţi. Fiecare acţiune are raţiunea ei
proprie, fiecare serveşte unui obiectiv parţial sau intermediar ce mijloceşte
realizarea unuia mai general sau mai îndepărtat: scopul activităţii. Acţiunea nu este
cea mai mică subunitate a activităţii, ea fiind alcătuită din mai multe operaţii.
Acestea se deosebesc de acţiune prin faptul că nu au un scop propriu, ci ele servesc
atingerii scopului acţiunii din care fac parte. Astfel, din punct de vedere executiv,
activităţii îi corespunde o anumită metodologie, acţiunii - o metodă, iar operaţiei -
un procedeu.
Altfel spus, metoda reprezintă ansamblul sau sistemul procedeelor sau
modurilor de execuţie a operaţiilor implicate în actul învăţării, integrate într-un
flux unic de acţiune, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Comun tuturor le
este respectarea unor reguli de participare, autoimpuse, aşa cum ar fi: respect
reciproc, atitudine pozitivă, toleranţă, sinceritate, ascultare până la capăt a celui
care vorbeşte fără a interveni sau a întrerupe, abţinere de a monopoliza discuţia,
punctualitate, analiză a faptelor şi nu a persoanelor etc.

1.2. METODE MODERNE (INTERACTIVE)

Capul unui om talentat este ca o sală
iluminată cu pereţi şi oglinzi.
Din afară vin ideile într-adevăr reci şi indiferente,
dar ce societate, dar ce petrecere găsesc.
” Mihai Eminescu

Metodele interactive de grup sunt modalităţi modeme de stimulare a

învăţării şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente
didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe.
Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare,
produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare
centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor
directă şi activă, pe influenţa reciprocă din interiorul microgrupurilor şi
interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul
de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou,
adaptarea stilului didactic, mobilizare, dorinţă de autoperfecţionare, gândire
reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o mare
flexibilitate în concepţii.
Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai
importantă decât schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a cărui
mişcare este nu numai rapidă ci şi imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă
ceea ce ni se întâmplă este “bine” sau “rău”. Cu cât mediul este mai instabil şi mai
complex, cu atât creşte gradul de incertitudine.
Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse
ne putem propune şi realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne
puteam gândi.
Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi viitorul
educaţiei pe care îl dăm generaţiei următoare având în vedere aceste aspecte. Nu ne
mai putem permite o unitate şcolară “muzeu”, orientată spre trecut, care pune
accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o şcoală ce-i pregăteşte pe copii pentru
viitor, punând accent pe competenţele sociale şi de comunicare.
E bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii
cunoaşterii, personalitate caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică,
creativă, capacitate de comunicare şi cooperare, abilităţi de relaţionare şi lucru în
echipă, atitudini pozitive şi adaptabilitate, responsabilitate şi implicare. Un
învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea
copiilor, dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe,
depăşind optica tradiţională prin care era un furnizor de informaţii.
In organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul devine un
coparticipant alături de elev la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează
copilul pe drumul spre cunoaştere.
Utilizarea metodelor interactive de predare - învăţare în activitatea didactică
contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un
caracter activ - participativ şi o reală valoare activ - formativă asupra personalităţii
elevului.
Profesorii îşi inundă elevii cu propriile lor gânduri profunde şi bine
organizate. Profesorii recurg prea des la explicaţii şi demonstraţii de genul „hai-sa-
ţi-arăt-cum”. Desigur că, prezentarea poate face o impresie imediată asupra
creierului, dar în absenţa unei memorii excepţionale, elevii nu pot reţine prea mult
pentru perioada următoare. Un profesor, oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate
substitui creierelor elevilor şi deci nu poate face activitatea care se desfăşoară
individual în mintea fiecăruia.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat
şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei,
a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu are loc.
„Rădăcinile învăţăturii sunt amare, dar fructele ei sunt dulci.” Proverbul
aduce în discuţie „gustul” pe care procesul de învăţare îl poate avea. Utilizarea
metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la
îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ –
participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii elevului.,
predare, Şcoala contribuie tot mai mult la modelarea personalităţii şi la cultivarea
trăsăturilor ei.. De aceea, este necesar ca profesorul să fie preocupat în permanenţă
de perfecţionarea metodelor şi procedeelor de predare –învăţare, a stilului de
muncă în general, pentru optimizare a procesului instructiv – educativ. Cadrul
didactic trebuie să fie animat de o puternică receptivitate faţă de tot ce este nou şi
important în specialitatea sa şi în pedagogie, iar în practică să dovedească un efort
continuu spre autodepăşire, pentru a face faţă sarcinilor pe care le ridică
învăţământul. „Rădăcinile învăţăturii sunt amare,dar fructele ei sunt dulci.”
Proverbul aduce în discuţie „gustul” pe care procesul de învăţare îl poate avea.

II. METODE INTERACTIVE PENTRU REALIZAREA

DEMERSULUI DIDACTIC.”
 
Pe parcursul ultimilor ani, studiez subiectul de cercetare:”Metode interactive
pentru realizarea demersului didactic.”
 
MOTTO:
« Dacă îmi spui o să uit, dacă îmi arăţi o să ţin minte, dar dacă mă implici o să
înţeleg. » Anonim.
Scopul cercetării: De a argumenta teoretic și practice eficiența utilizării
metodelor interactive în asigurarea calității procesului educațional
Ipoteza cercetării: Îmbunătățirea calității procesului educational prin utilizarea
metodelor interactive. T. Cartaleanu precizează că ”tehnicile interactive sunt
chemate ”să dezlege limbile” celor care, dintr-un motiv sau altul, sunt obișnuiți să
tacă atunci cînd se discută în plen”
Pentru a răspunde cerinţelor necesare asigurării tuturor condiţiilor procesului de
predare- învăţare - evaluare a elevilor, fiecare dintr noi, cadru didactic, trebuie să
deţinem un ansamblu de competenţe care facilitează organizarea mediului
educaţional. Competenţele didactice şi capacităţile subordonate lor fac posibilă
indeplinirea funcţiilor profesionale ale profesorului
 Oamenii de ştiinţă sunt de acord că majoritatea lucrurilor pe care le ştim astăzi
vor fi valabile pe o perioadă relativ scurtă de timp, după care devin inexacte sau
depăşite. Pentru a putea funcţiona cu succes într-o lume atît schimbătoare, elevii
noştri trebuie învăţaţi cum să înveţe singuri. A organiza o lecţie de predare-
învăţare captivantă şi în acelaş timp, a activiza elevii, ai atrage în munca de
investigare a noului lucru, nu este uşor, aceste scopuri permanente pot fi atinse prin
intermediul utilizării metodelor moderne de predare.
Metodele interactive sunt acele metode care promovează învăţarea interactivă,
care sunt orientate către intensificarea interacţiunilor şi interrelaţiilor în cadrul
grupului de elevi, care conduc într-un mod organizat, fie în grupul-clasă de elevi,
în grupuri mici sau în perechi, la construcţia interactivităţii, fiind cele care
încurajează schimbul liber de cunoştinţe, de idei, de experienţe, confruntarea de
opinii şi argumente în vederea ajungerii în comun la noi clarificări, construcţia
unor noi cunoştinţe şi soluţii la probleme.
Altfel spus, metoda reprezintă ansamblul sau sistemul procedeelor sau
modurilor de execuţie a operaţiilor implicate în actul învăţării, integrate într-un
flux unic de acţiune, în vederea atingerii obiectivelor propuse.
 Interactive sunt metodele care contribuie la crearea unor situaţii de învăţare
centrate pe disponibilitatea şi dorinţa de cooperare şi colaborare a elevilor de a-şi
împărtăşi ideile, opiniile, experineţele către ceilalţi. Altfel spus, sunt metodele care
evoluează în condiţiile activizării unor situaţii şi conflicte socio-cognitive.
Astfel, pentru profesori, metoda reprezintă o cale de organizare şi conducere a
activităţii de cunoaştere a elevului (de învăţare). Metoda este un instrument
didactic cu ajutorul căruia elevii asimilează cunoştinţe şi forme comportamentale,
şi, în acelaşi timp, profesorul facilitând stimularea şi dezvoltarea lor cognitivă.
 Utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în activitatea didactică
contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un
caracter activ – participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii
elevului.
Caracteristicile metodelor interactive:
sunt atractive;
        stimulează implicarea activă în sarcina didactică;
        stimulează iniţiativa;
        asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor;
        asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare;
        valorifică şi stimulează potenţialul creativ, originalitatea copiilor;
        acţionează asupra gândirii critice a elevilor;
        elevii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor;
        promovează învăţarea prin cooperare;
        copiii învaţă să argumenteze acţiunile;
         îi învaţă pe elevi să comunice între ei şi să asculte părerile celor din jur.
 
Marii pedagogi au evidenţiat faptul că folosindu-se metode diferite se obţin
diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor, că însuşirea unor noi cunoştinţe
sau comportamente se poate realiza mai uşor sau mai greu, în funcţie de metodele
utilizate.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului, de a
căror cunoştinţe ş i   u t i l i z a r e   d e p i n d e   e f i c i e n ţ a   m u n c i i   e d u c a t i v e .
P r o f e s o r u l ,   c u n o s c â n d   v a r i e t a t e a   m e t o d e l o r ,  particularităţile elevilor cu 
care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă .
Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile,
deprinderile şic a p a c i t ă ţ i l e e l e v i l o r d e a a c ţ i o n a a s u p r a n a t ur i i , d e a
f o l o s i r o a d e l e c u n o a ş t e r i i t r a n s f or m â n d exteriorul în facilităţi interioare,
formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.
După părerea mea metodele și strategiile moderne ocupă locul primordiar în
dezvoltarea creativități elevilor.
Prin metodele și strategiile de învatamânt se asigura transferul experientei, al
valorilor, de la societate la elev. O metoda de învatamânt se foloseste în masura în
care contribuie la formarea anumitor abilitati, capacitati de ordin intelectual,
afectiv sau psihomotor, contribuie la dezvoltarea anumitor trăsături de
personalitate ale elevilor cu care profesorul lucrează.
Prin metodele de învatamânt folosite, profesorul stârneste curiozitatea si
dezvolta interesele de cunoaștere, de autodepăsire ale elevilor. Metodele creeaza
suportul motivațional al învațării.
Tehnici și metode noi îl provoacă pe elev să se gîndească la obiecte,
fenomene legate de o anumită idee, termen.
Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de
provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale sunt sprijiniţi şi încurajaţi în
dezvoltarea lor.
De la începutul anului mă strădui să cunosc și să comunic cu fiecare elev în
parte. La lecții, deasemenea mă strădui să altoiesc pasiunea față de obiectul meu,
lucrînd cu fiecare elev în parte, utilizînd diferite strategii și jocuri pentru a atrage
și interesa pe toți. Încers să-i motivez pentru ai cointeresa, motivatia e ca un foc,
daca nu mai adaugi lemne sau combustibil, se stinge. Daca vrei sa stai motivat
trebuie sa gasesti mereu metode de a te tine in priza. Una din aceste metode e sa
urmaresti o poveste sau sa vezi un film motivational cu un mesaj care sa te inspire.
În tema mea de cercetare voi prezenta niște metode și strategii didactice cu
ajutorul cărora orice lecție devine mai interesantă, mai captivantă, și anume noile
metode interactive de predare ajută la dezvoltarea intereselor elevilor .
 Cu succes folosesc jocul didactic în captarea atenţiei elevilor, pe tot
parcursul activităţii didactice contribuind la înlăturarea plictiselii, dezinteresului.
Deacea fac tot posibilui ca elevul să fie cointeresat de obiectul meu.
Cele mai des utilizate metode interactive sunt:

1.Cvintetul:
Cvintetul este o poezie de cinci versuri prin care se rezumă un conţinut de
idei. Este un instrument de evaluare a intelegerii textului si de exprimare a
creativitatii elevilor. Scrierea acestuia presupune o reflectie bazata pe intelegerea
nuantata a sensului subiectului ales. Activitatea se poate desfăşura individual, în
perechi, în echipă.
Structura: - are un titlu;
1. Primul vers este un singur cuvânt- cheie (substantiv);
2. Al doilea vers este format din două adjective care descrie ceva;
3. Al treilea vers este format din trei verbe ( de obicei la gerunziu);
4. Al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă păreri, sentimente faţă
de subiectul în cauză;
5. Al cincilea vers este un cuvânt care exprimă esenţa problemei.
2. Diamantul

Este o strategie moderna de instruire care are la baza impletirea activitatii

individuale cu cea de cooperare in grup.
Prin aplicarea acestei metode se urmareste antrenarea in activitate a fiecarui
elev astfel incat sa participe la solutionarea sarcinilor de lucru date.
Este o metoda care stimuleaza interactiunea intre elevi, dezvolta abilitatile de
comunicare si gandirea critica a elevilor.
Structura:
1.Expunerea datelor problemei;
2.Anuntarea temei;
3.Impartirea elevilor in grup.

3.Freewriting

Freewriting – este o tehnică de formare a abilității de a-și ordona gîndurile și de

a-și orienta imaginația. Aplicarea Freewriting-ului servește pentru acumularea de
idei. Elevii trebuie să scrie fără a se opri, să noteze orice asociații și gînduri care îi
vin în minte.

Profesorul trebuie să depună un efort mare pentru ca elevii să culeagă roade

bune, deoarece succesul elevului depende nemărginit de pregătirea profesională a
profesorului, de spirit creativ, de utilizarea corectă a metodelor noi. Metodele
interactive constituie instrumente de prim rang în mâna profesorului, este calea
eficientă de organizare şi conducere a învăţării, un mod comun de a proceda,
care reuneşte într-un tot familiar eforturile cadrului didactic şi ale copiilor.

4. Eseul de cinci minute . Acesta se foloseşte la sfirsitul orei pentru a-i ajuta
pe elevi să-şi adune ideile legate de tema lectiei şi pentru a-i da profesorului o idee
clara despre ceia ce s-a întîmplat, în plan intelectual, în acea oraă. Acest eseu le
cere elevilor două lucruri: să scrie un lucru pe care l-au invatat din lectie respectiva
si sa formuleze o intrebare pe care o mai au in legatura cu aceasta.
Profesorul stringe eseurile de indata ce elevii l-au terminat de scris si le foloseste
pentru a-si planifica la aceiasi clasa lecția.

5. Brainstorming-ul. In traducere directă "furtună în creier" sau "asalt de

idei", este o metoda de stimulare a creativitatii ce consta in enunţarea spontana a
mai multor idei pentru soluţionarea unei probleme.Obiectiv: exersarea capacitatii
creatoare a copiilor in procesul didactic care sa conducă la formarea unor copii
activi.
Etapele brainstormingului - se desfasoara in grupuri de 5-20 copii:
1. Etapa pregătitoare - cu cele 3 faze (de selecţionare a membrilor
grupului de organizare si de familiarizare cu tehnica,faza de pregătire a şedinţelor)
2. Etapa productiva a grupului (stabilirea temei, rezolvarea problemelor,
culegerea ideilor)
3. Etapa trierii si selecţionării ideilor - evaluarea (analiza ideilor emise,
se opteaza pentru soluţia finala)
Profesorul nu are voie sa emită idei, sa comenteze. El intervine atunci când
nu se respecta regulile. Se accepta toate soluţiile, dar se preiau doar cele valoroase.
Temperatur
Umiditatea,

Se elimina factorii care blochează manifestarea creativa a elevului. La sfirsit se

afişeaza rezultatele.
%
a, oC

Temperatura
în camera de
Umiditatea uscat
iniţială a
lemnului
Umiditatea
lemnului

Umiditatea
agentului
termic
(aerului Ultima
Faza
încălzit) Faza Durata
Încălzir Durata
1 fazei Durata2 fazei fază
Durata Condiţionar Răcir proceselor
e ea lemnului e , ore
1
Perioada 2
(fazele) procesului fazei
de uscare, inclusiv
tratarea hidrotermică intermediară şi finală a
lemnului
 6. Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care
stimulează găsirea conexiunilor dintre idei şi care presupune următoarele etape: se
scrie un cuvânt/temă în mijlocul tablei; se notează toate ideile, sintagmele,
cunostinele venite în minte în legătură cu tema respectivă, trăgându-se linii între
acestea şi cuvântul iniţial; pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii înte
toate ideile care par a fi conectate; activitatea se opreşte când se epuizează ideile
sau timpul acordat. în etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi reorganizat,
utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau profesor.
De exemplu:
Defectele lemnului
1. Defecte de formă ale sortimentelor de lemn rotund.
2. Defecte şi anomalii de structură a lemnului.
3. Defecte ale lemnului sub formă de crăpături.
3.1. Clasificarea defectelor ale lemnuli caracterizate prin prezenţa crăpăturilor
de diferită provenienţă
4. Defecte provocate de insecte dăunătoare.
5. Noduri. Clasificarea nodurilor.
6. Defecte provocate de microorganisme.
Clasificarea defectelor.

7. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă şi profund

formativă a produselor realizate de grupuri de elevi în grupuri de trei sau patru,
elevii lucrează întâi la o problemă care se poate materializa într-un produs.
Produsele fiecărei grupe sunt expuse pe pereţii clasei La semnalul preofesorului,
grupurile se rotesc prin clasă pentru a examina şi discuta fiecare produs; pot face
comentarii pe hârtiile expuse. După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează
propriile produse prin comparaţie cu celelalte şi citesc comentariile făcute la adresa
produsului lor.
8. Bulgărele de zăpadă presupune reducerea numărului de
elemente, aspecte ale unei probleme pentru focalizarea asupra celor esenţiale. Se
recomandă următoarele etape: împărţirea grupului de elevi în echipe de 7-8;
enunţarea temei; notarea ideilor - fiecare membru notează pe un post-it ideea sa şi
o pune în centrul mesei; ierarhizarea ideilor - fiecare membru citeşte toate ideile şi
le ierarhizează de la 1 la 8. Se reţin primele 2-3. Se reuneşte apoi tot grupul cu cele
două idei de la fiecare şi se repetă algoritmul.
 9. Mozaicul este o metodă ce presupune învăţarea prin cooperare la
nivelul unui grup şi predarea achiziţiilor dobândite de către fiecare membru al
grupului unui alt grup. Etapele presupuse de această metodă sunt: împărţirea clasei
în grupuri eterogene de patru elevi, fiecare dintre aceştia primind câte o fişă de
învăţare numerotată de la 1 la 4. Fişele cuprind părţi ale unei unităţi de cunoaştere;
prezentarea succintă a subiectului tratat; explicarea sarcinii - înţelegerea unităţii de
cunoaştere; regruparea elevilor. în funcţie de numărul fişei primite, în grupuri de
experţi; învăţarea prin cooperare a secţiunii care a revenit grupului; revenirea în
grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi membri ai grupului; trecerea
în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentare orală.

10. Metoda R.A.I. are la bază stimularea si dezvoltarea capacitilor

elevilor de a comunica (prin întrebri si răspunsuri) ceea ce tocmai au învatat.
Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde - Arunca - Interoghează si
se desfasoara astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, institutorul
împreuna cu elevii sai, printr-un joc de aruncare a unei mingi mici si uşoare de la
un elev la altul. Cel care arunca mingea trebuie sa pună o întrebare din lecţia
predata celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare si apoi
arunca mai departe altui coleg, punând o noua întrebare. Evident interogatorul
trebuie sa cunoască si răspunsul întrebrii adresate.
Elevul care nu cunoate răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din
partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o data
mingea, si, deci, de a mai pune o întrebare. în cazul în care, cel care interoghează
este descoperit ca nu cunoate răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în
favoarea celui caruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns
corect sau a celor care nu au dat niciun răspuns, conduce treptat la rămânerea în
grup a celor mai bine pregătiţi.
11. Diagrama Cauzǎ-Efect
Diagrama Cauzǎ-Efect este o metodă de predare-invăţare interactivă de grup
care constă in rezolvarea sarcinii de lucru in pereche. Ea oferă posibilitatea de a
evidenţia cauza si efectul unor procese, evenimente, fenomene, probleme etc.
Obiectiv - stimularea comunicării si rezolvarea de probleme prin lucrul in
pereche.
Etape: 1. Organizarea grupului de elevi - două grupe egale, care se aşează in
doua cercuri concentrice pe scaune;
2. Comunicarea sarcinii didactice/problemei/cazului;
Activitatea in perechi - la un semnal schimba perechea elevii din cercul exterior;
3.Prezentarea rezultatelor - elevii revin in cerc si se analizeaza ideile perechilor;
Metoda stimulează invatarea in perechi activizând intreg colectivul; se aplica cu
uşurinţa la toate categoriile de activitati.
 12.Tehnica 6/3/5
Definiţie: este o metoda bazatǎ pe analizǎ pentru a reliefa trǎsǎturile
definitorii ale unei noţiuni, idei, opinii. Asertiunea este “un enunţ care este dat de
adevar”.
Obiectiv urmărit - exersarea capacitatii de analiza asupra unor idei in vederea
selectarii lor după diferite criterii. Descrierea metodei:
1. Prezentarea sarcinii didactice
2. Activitatea individualǎ-rezolvarea fişei de lucru
Elevii exprimǎ ce simt, ce vad, ce ar dori, capǎtǎ incredere in capacitatile lor,
inteleg selecţia si motivaţia celorlalţi colegi, negociază tematicile si ȋnvaţǎ sa
ajungǎ la un compromis, renunţând la propria opţiune in favoarea celei mai bune
opţiuni pentru grup
13.Trierea aserţiunilor
Definiţie -procedee de stimulare a creativităţii si de realizare a obiectivelor
curriculumului printr-o succesiune de desene, schite ilustrate prezentate
cronologic.
Obiectiv: Dezvoltarea capacitatii de a realiza desene successive.
Cerinţe: Orice banda desenata are 2 parti - o parte scrisa- aşezata in bule -
cerculete sau ovale - o parte desenata. Textul va conţine cuvinte cheie.

14. Calatorie misterioasa

Definiţie: modalitatea de invatare prin care un copil cu dificultăţi de invatare
este sprijinit de un alt coleg “partener”.
Obiectiv: dezvoltarea capacitatii de a sprijini un copil cu dificultăţi de
invatare.
 In evaluarea iniţiala, continua, dar si in observarea permanenta a
comportamentelor se depistează copii care prezintă dificultăţi in invatare.
Calitatile partenerului de sprijin:
-sa fie un copil recunoscut de grup, de cel care are nevoie de sprijin;
-sa ştie sa coopereze, sa ajute, sa explice, sa se faca inteles;
-sa fie” expert” in activitate, adica sa dispună de tipul de inteligenta
caracteristic domeniului respectiv.
Calitatile celui sprijinit - sa aiba curajul sa recunoască ca are nevoie de sprijin;
-sa accepte sprijinul cu incredere;
-sa solicite sprijin;
-sa-si aleaga” partenerul de sprijin”.

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR INDEPENDENTE ȘI

DIFERENȚIATE.

Prin activitate independentă elevul este pus în situaţia de a se folosi de

achiziţiile însuşite, în mod independent, formându-i primele deprinderi de muncă
fizică şi intelectuală. Acest tip de activitate îl obişnuieşte pe elev cu
responsabilitatea faţă de anumite sarcini încredinţate; solicită efort propriu în
rezolvare, capacitate de concentrare, un anumit ritm de lucru. Elevul ştie că, în
urma rezolvării sarcinilor, este verificat şi apreciat, ceea ce îi sporeşte încrederea în
forţele proprii. Sarcinile de muncă independentă au, de multe ori, un support
creativ, ceea ce cultivă elevului iniţiativa, flexibilitatea gândirii, originalitatea şi
imaginaţia. De asemenea, dezvoltă spiritul de iniţiativă şi priceperea de organizare
a timpului.
Diferenţierea sarcinilor în cadrul activităţilor independente presupune o bună
cunoaştere a elevilor sub aspectul particularităţilor de vârstă şi psiho-individuale.
În această situaţie e necesar să se cunoască aptitudinile şi interesele elevului,
caracteristicile proceselor lui intelectuale, afective şi voliţionale, rezistenţa la efort
intelectual.
Cadrul didactic trebuie să cunoască exact nivelul pregătirii anterioare a
elevului: care noţiuni sunt însuşite corect, care eronat, care priceperi şi deprinderi
sunt formate corect, care nu sunt bine consolidate, care sunt greşite. În funcţie de
toate acestea, învăţătorul va diferenţia sarcinile de activitate independentă; va
putea trece de la un învăţământ pentru toţi la un învăţământ pentru fiecare.
Deprinderile de muncă independentă sunt unelte ale minţii. Elevii trebuie să
stăpânească mai întâi corect noţiunile utilizate în procesul muncii independente şi
apoi să fie antrenaţi să rezolve sarcini cu grad diferenţiat de dificultate. Munca
diferenţiată nu înseamnă nicidecum scăderea exigenţei sau o reducere a volumului
de cunoştinţe pentru unii elevi. Limita minimă în stabilirea sarcinilor pentru munca
diferenţiată o constituie prevederile programei şcolare.

După momentul şi durata desfăşurării activităţile independente pot fi :

 Activităţi de muncă independentă de scurtă durată la începutul lecţiei-
învăţătorul se convinge dacă elevii au înţeles şi au depăşit dificultăţile întâlnite în
lecţia anterioară pentru a putea merge mai departe;
 Activităţi de muncă independentă de scurtă durată la sfârşitul lecţiei-
dau învăţătorului o idee mai clară despre ce s-a întâmplat în plan intelectual în acea
oră.
 Activităţi de muncă independentă destinate pregătirii elevilor pentru
dobândirea noilor cunoştinţe-este vorba despre utilizarea muncii independente în
clasă , individual sau colectiv , ca metodă activă;
 Activităţi independente de lungă durată pentru formarea priceperilor şi
deprinderilor de muncă intelectuală.
Materiale didactice folosite ca suport pentru activitatea independentă şi
diferenţiată a elevilor
În tratarea diferenţiată cu mult succes se folosesc fişele de lucru individual
care permit elevului să realizeze sarcinile în ritm propriu, conform capacităţilor şi
nivelului său de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. În rezolvarea fişelor elevii
desfăşoară o muncă independentă. În funcţie de subiecţii care folosesc aceste fişe
şi de specificul disciplinei de învăţământ supuse cercetării, se pot clasifica fişele
în:
- fişe de recuperare (reînvăţare)
- fişe de dezvoltare
- fişe de exerciţiu (de evaluare)

FIȘA LUCRU 1. (operații de debitare)

1.Să se enumere operațiile de debitare ale cherestelei în vederea fabricării

produselor din lemn.
2.Alegeți una dintre aceste operații,definiți-o și reprezentați-o grafic.

Fişa de lucru 2
1.Enumeraţi patru condiţii pe care trebuie să le îndeplinească orice mijloc
individual de protecţie pentru a fi folosit.
2.Arătaţi care este diferenţa dintre un echipament individual de lucru şi un echipament
individual de protecţie.
Notă:
Timp efectiv de lucru : 7-10 minute
Test de evaluare
Anul 1
1. Pînă la ce distanţă se permite de apropiat mîina de discul tăietor?
a. 50 mm;
b. 100 mm;
c. 200 mm;
d. 250 mm.
2. Cîte cuţite poate avea arboreal port-cuţit la maşina de rendeluit?
a. 1-2;
b. 2-3;
c. 4-5;
3. Cu ce maşină executam profilarea lemnului?
a. De rendeluit;
b. De tăiat;
c. De despicat;
d. De frezat.
4. La maşina de frezat se poate confecţiona:
a. Rendeluirea;
b. Spintecarea;
c. Şlefuirea;
d. Executarea cepurilor.
5. Care este cea mai eficientă şlefuire?
a. Manuală;
b. Manual, mecanică;
c. Mecanică;
d. Prin vibraţii.
6. Cu ce maşină se execută scobitura?
 a. Ferestrău;
b. Rendeaua;
c. Maşina de frezat;
d. Maşina de burghiat.

Test de evaluare
Disciplina “Tehnplogia speciala”
Anul II
7. Lustruirea se execută cu:
a. Hirtie abrazivă;
b. Şlefuire;
c. Pastă;
d. Pensulă .
8. Grosimea cepului la îmbinarea cu un cep este …… din grosimea totală a
piesei:
a. ½;
b. ¼;
c. 1/3;
d. 1/5.
9. Cep propriu este:
a. Aplicat;
b. Străpuns;
c. Din altă piesă;
d. Din aceeaşi piesă.
10. Modul de aplicare a lacurilor este prin:
a. Pulverizare;
b. Turnare;
c. Cu pensula;
d. A,b,c.
11. Părţile componente ale ferestrei?
a. Toc,sticla,tonata;
b. Toc, cercevea;
c. Cercevea, oberliht;
d. Toc, cercevea, oberliht;
Cerinţele muncii independente
Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere:
 Respectarea programelor şcolare(obiective, conţinut , volum de
cunoştinţe)
 Grija pentru pregătirea elevilor, în vederea efectuării cu bune rezultate a
temelor pentru acasă;
 Folosirea , de câte ori este posibil ,a temelor diferenţiate;
 Preocuparea permanentă în formarea acestor deprinderi de muncă
independentă;
 Elevii, în schimb, trebuie să aibă clar în minte de câte ori au de îndeplinit o
muncă independentă următoarele:
 Ce trebuie să facă?
 De ce trebuie să procedeze într-un fel sau altul?
 Din ce etape se compune operaţia pe care o au de făcut şi cum se
succed ele?
 Care este scopul final al muncii?
,,Dacă se admite existenţa unor capacităţi diferenţiate la elevi înseamnă că
învăţământul trebuie structurat de o astfel de manieră, încât să realizeze o instruire
a elevilor în conformitate cu capacităţile lor. Potrivit acestei concepţii, crearea unui
sistem şcolar care asigură aceleaşi condiţii de instruire pentru toţi copiii reprezintă
tocmai o inegalitate, în timp ce crearea condiţiilor proprii pentru capacităţile
diferenţiate ale copiilor creează premisele unei egalităţi adevărate.’’ (Bogdan
Suchodolski)
Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de
provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale sunt sprijiniţi şi încurajaţi în
dezvoltarea lor.
Învăţământul contemporan se îndreaptă spre o educaţie intelectuală
diferenţiată. Lipsa diferenţierii poate avea ca rezultat insuccesul, eşecul şcolar,
pentru că nu s-a produs acea adaptare a actului instructive-educativ la cerinţele şi
posibilităţile diferite ale subiecţilor ce alcătuiesc colectivul şcolar.
Activitatea şcolară presupune existenţa unui cadru organizat şi a unui climat
adecvat, pretinde adaptarea unor forme de lucru cu elevii care să asigure progresul
în sensul asimilării cunoştinţelor. Cunoaşterea psiho-pedagogică a elevului este
condiţia de bază în desfăşurarea unei activităţi diferenţiate şi individualizate.
Motivul pentru care am ales ca temă ,,Organizarea activităţilor
independente şi diferenţiate este că, una din cerinţele învăţământului modern este
aceea a formării la elevi a deprinderilor de studiu individual şi de muncă
independentă, a capacităţii de a gândi creator, de a soluţiona individual sau prin
conlucrare multitudinea de probleme cu care se confruntă în anii de şcoală. Prin
diferenţierea sarcinilor de îndeplinit se poate asigura maximum de randament
şcolar.
Munca independentă este un mijloc de sporire a eficienţei procesului de
predare învăţare. Organizarea individuală a procesului de învăţământ cultivă
inventivitatea, gândirea independentă şi creatoare a elevilor, însă îmbinarea muncii
frontale cu cea pe grupe şi individuală sporeşte eficienţa procesului de învăţământ.
În acest mod se poate realize uşor tratarea diferenţiată a elevilor, asigurând
fiecăruia obţinerea unor performanţe şcolare ridicate şi formarea proceselor sale
psihice.
 Sporirea ponderii învăţării prin activităţi independente constituie o modalitate
eficientă de reformare şi modernizare a învăţământului actual , impunând anumite
restructurări ale lecţiei tradiţionale.
Despre organizarea activităţilor independente s-a scris foarte puţin în
literatura de specialitate.
Victor Ţîrcovnicu afirmă că ,,uneori munca individuală a elevilor este muncă
independentă când elevii îndeplinesc sarcinile primate fără a fi ajutaţi de altcineva.
Munca independentă se poate desfăşura nu numai individual, ci şi pe grupe, când li
se lasă elevilor libertatea de a-şi organiza activitatea şi de a se informa
singuri.”(1981, pag.14)
Deoarece nu am întâlnit încă studii pedagogice despre tema aleasă, voi
încerca să relev faptul că acordând activităţii independente şi diferenţiate o atenţie
mai mare în fiecare lecţie, orientând-o după posibilităţile individuale ale fiecărui
elev, se va realize un învăţământ prioritar formativ.
În condiţiile în care profesorul va urmări în mod sistematic să susţină şi să
stimuleze activitatea independentă diferenţiată, aceasta va cunoaşte îmbunătăţiri
substanţiale care se vor reflecta pozitiv, atât la nivelul de pregătire al elecului, cât
şi în modul de abordare a problemelor cu care se confruntă zi de zi.
Ipoteza pe care mi-am propus să o verific în planul practic al realităţii şcolare
este : dacă voi trasa sarcini diferenţiate în cadrul activităţilor de muncă
independentă, va creşte performanţa elevilor în cadrul procesului instructiv -
educativ.

Obiectivele cercetării de faţă sunt următoarele :

 Identificarea potenţialului de muncă independentă al elevilor şi stabilirea
performanţei şcolare individuale;
 Urmărirea progreselor înregistrate de elevi pe linia activităţii independente şi
diferenţiate;
 Optimizarea randamentului elevilor

Am ales cercetarea pedagogică de tip combinat-teoretic-fundamentală şi

practice-aplicativă pornind de la încadrarea temei într-un spaţiu teoretic şi
ajungând la reliefarea implicaţiilor practice menite să îmbunătăţească, să
optimizeze activitatea de învăţare.
Din punct de vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că
prin introducerea în activitatea elevilor a unor strategii moderne, se declanşează
acţiuni educaţionale noi, ale căror rezultate sunt înregistrate şi prelucrate în
vederea demonstrării valorii pe care o au.
Metodologia cercetării cuprinde :
 Metode nonexperimentale de colectare a datelor
 o Observaţia sistematică pe parcursul întregului experiment şi va consta
în utilizarea unor grile de observaţie
o Testele
o Metoda analizei produselor şcolare
o Chestionare
o Interviul
 Metode acţionale sau de intervenţie- Experimentul pedagogic care este
metoda fundamentală de investigaţie şi are ca principale variabile:
a) Variabila independentă reprezentată de programul propus la disciplina
b) Variabila dependentă care urmăreşte performanţele elevilor pe tot parcursul
experimentului.
Testele mă vor ajuta să cunosc şi să pot delimita mai în amănunt unele
aspecte legate de factorii ce influenţează activitatea independentă , să obţin date
concrete şi să surprind destul de obiectiv evoluţia şi stadiul atins de fiecare individ
în parte.
Folosindu-mă de chestionare aş putea afla la ce materii întâmpină elevii
unele dificultăţi în ceea ce priveşte studiul individual, care sunt obiectele preferate
şi bineînţeles motivele pentru care au optat pentru acestea.
Prin metoda interviului voi culege informaţii despre personalitatea şi
preferinţele fiecărui copil în parte, despre cunoştinţele şi deprinderile care dispune
la un moment dat.
Observaţia va avea un demers inductiv, de la particular la general şi îmi va
oferi date concrete despre posibilităţile reale ale elevilor de a lucra independent,
informaţii pe care le voi sistetizat folosind ca instrument grila de observaţie.

În vederea urmăririi obiectivelor şi a verificării ipotezei formulate, voi

cuprinde în cercetare un număr de 26 de elevi - băieţi- cu vârsta între 16-18 ani,
elevi ai grupei TU- 18 de la Şcoala profesională Căușeni,
Nivelul de pregătire al colectivului este omogen din punct de vedere al
posibilităţilor intelectuale, elevii provenind din familii care le oferă condiţii
necesare desfăşurării actului învăţării.
Experimentul fiind longitudinal, urmăreşte rezultatele obţinute de elevii
aceluiaşi eşantion, întru-un timp dat, folosind metode diferite şi activitatea de
muncă independentă şi diferenţiată pentru însuşirea sau consolidarea cunoştinţelor
teoretice şi practice din cadrul procesului de învăţământ.
 IV. EVALUAREA REZULTATELOR ELEVILOR
Importanța procesului de evaluare în urma aplicărei metodelor interactive
Evaluarea rezultatelor elevilor este o etapă importantă a procesului educațional,
de care depinde etapa ulterioară și procesul eficient al predării – învățării. Actul
evaluativ nu se reduce la o colectare a informațiilor și de formare a judecăților, ci
la luarea unor decizii, privind adaptarea strategiilor educative la particularitățile
individuale și de vârstă ale elevilor, la demersurile educative sociale etc.
Evaluarea poate fi descrisă ca: - proces, deci o activitate desfăşurată în timp
(nu un produs); - vizează domenii complexe (inclusiv programe de învăţământ şi
sistemul în ansamblu); - implică un şir de măsurări, comparaţii, aprecieri, pe baza
cărora se pot adopta anumite decizii menite să optimizeze activitatea sau domeniile
supuse evaluării. Este necesar un efort pentru a-i dota pe profesori cu premisele
unei culturi a evaluării. Evaluarea, în sensul modern al cuvântului, a fost separată
de noţiunea de examen, orientare, selecţie. A fost plasată la niveluri intermediare,
devenind chiar un factor generos: nu sancţionează, ci ajută, facilitează învăţarea,
mai ales pentru cei aflaţi în dificultate. După introducerea ideii de "remediere",
evaluării i se dă alt sens decât cel de simplă constatare. Se tinde către revalorizarea
şcolii. Evaluarea devine instrument de dialog pentru ameliorarea performanţei
sistemului, înscriindu-se în linia preocupărilor de luptă împotriva eşecului şcolar şi
a repercusiunilor sale.[1, p.16]. Evaluarea este un proces complex de comparare a
rezultatelor activității instructiv – educative cu obiectivele planificate (evaluarea
calității), cu resursele utilizate (evaluarea exigenței) sau cu rezultatele anterioare
(evaluarea progresului). Referindu-mă la evaluarea curentă pot menţiona că practic
probe de evaluare ale elevilor la finele studierii fiecărui modul. Probele sânt
alcătuite conform cerinţelor actuale: cuprind toate conţinuturile, aplicarea diferitor
tipuri de itemi, pe niveluri, aplicarea matricei de specificaţii.
Randamentul şcolar este evidenţiat şi de evaluarea personalităţii elevilor sub
toate dimensiunile ei. In afară de dimensiunea intelectuală măsurată prin note,
randamentul şcolar priveşte şi evaluarea capacităţilor psihice (felul memoriei,
imaginaţiei, coeficientul de inteligenţă, spiritul de independenţă, iniţiativă şi
creativitate, motivatiile, aptitudinile, calităţile moral-civice, etc.). Randamentul
şcolar privind valoarea şi calitatea personalităţii necesită un sistem complex de
evaluare cu ajutorul unui sistem de teste cum sunt cele de inteligenţă, de aptitudini,
de interese, de creativitate şi mai ales teste psihosociometrice. Succesul şcolar
reprezintă alternativa optimă a randamentului şcolar denumită şi reuşită şcolară.
Succesul şcolar este dat în primul rând, de o pregătire teoretică şi practică eficientă
a elevilor. El se exprimă prin note de la 7 la 10 obţinute de elevi, precum şi prin
activităţi practice, tehnico-ştiinţifice, culturale, artistice de calitate, prin premii
obţinute la concursurile şcolare. Succesul şcolar este evidenţiat şi prin capacităţile
intelectuale (memorie logică, gândire abstractă, coeficient mare de inteligenţă-
peste100-), creativitate, aptitudini deosebite, spirit de independenţă, capacitate de
adaptare şcolară şi socială, de autoevaluare şi autodepăşire, trăsături etice
valoroase, etc) denumită şi eşec şcolar. Este reprezentat de notele de la 1 la 4.
Trebuie avut în vedere că randamentul şcolar mediocru reprezentat de notele de 5
şi 6 este un rezultat relativ slab, deşi oferă promovabilitate. Specialiştii din
domeniul educaţiei, apreciază ca notele de 5 şi 6 înseamnă în ultimă instanţă
semieşec şcolar. Insuccesul şcolar evidenţiază şi o insuficienţă a dimensiunii
personalităţii elevilor care poate fi exprimată prin capacităţi intelectuale şi etico-
civice slab dezvoltate, indisciplină şi abateri comportamentale, lipsă de motivaţie,
de interes şi aspiraţii, privind învăţătura şi viitorul lor, inadaptabilitate şcolară şi
socială etc.
Strategii şi condiţii ale succesului şcolar de natură pedagogică
• calitatea organizării şcolare la toate nivelurile
• calitatea şi modernitatea conţinutului învăţământului şi a documentelor şcolare în
care se obiectivează (planuri de invăţământ, programe şi manuale şcolare, etc.)
• calitatea profesorilor (înaltă pregătire de specialitate, pedagogică şi metodică,
moralcivică)
• o bază tehnico-materială modernă şi completă necesară activităţii instructiv-
educative, inclusiv mijloacele informatice
• folosirea de strategii didactice moderne care să determine caracterul activ-
participativ şi euristic al elevilor în actul învăţării, care să asigure legarea teoriei de
practică şi accesibilitatea cunoştinţelor

Metodologia evaluării rezultatelor şcolare cuprinde mai multe forme şi metode

care pot fi grupate din perspectiva unor criterii variate. Astfel O. Dandara (2001)
clasifică tehnicile de evaluare conform criteriului tradiţionalismului în pedagogie:

Tehnici tradiţionale:

Ø Evaluarea prin chestionare;

Ø Evaluarea prin lucrări scrise;

Ø Evaluarea prin lucrări practice;

Ø Evaluarea prin teste de cunoştinţe.

Tehnici de alternativă:

Ø Investigaţia;

Ø Proiectul;
Ø Portofoliul.

I. T. Radu (2000) efectuează o clasificare a probelor de evaluare în funcţie de

cîteva criterii:

1. Din perspectiva circumstanţelor în care se realizează evaluarea, se pot distinge

evaluări:

-în situaţii specifice de examinare: chestionarea elevilor, aplicarea unor probe,

examenul etc.;

-în afara situaţiilor specifice de examinare, cum ar fi: observarea curentă a

activităţii elevilor, diverse forme de activitate de instruire –învăţare (efectuarea
unor exerciţii de fixare, fişe de lucru etc.), alte lucrări de creaţie;

-rezultatul obţinut în activităţi extraşcolare (concursuri, olimpiade);

-prin consultarea altor cadre didactice, a părinţilor, asupra performanţelor elevilor.

2. După natura probei:

-verificări orale;

-probe scrise;

-probe practice;

-verificarea cu ajutorul ordinatorului.

3. Sub aspectul dimensiunilor secvenţei de instruire ale cărei efecte sunt evaluate şi
a funcţiei probei:

-probe curente (verifică acumulări parţiale, conţinuturi restrînse, progrese

înregistrate) aceste evaluări avînd predominant o funcţie diagnostică;

-probe de bilanţ (teze semestriale finale), care verifică randamentul pe un interval

mai mare de activitate şi realizează atît o funcţie diagnostică, cît şi una de
prognoză;

-probe aplicate la începutul unui segment de activitate (ciclul de învăţămînt, an

şcolar, semestru), cu funcţie preponderent de prognoză.

4. în funcţie de factorii sau persoanele care evaluează se poate face distinţia între:

-evaluări interne;
-evaluări externe.

Fiecare din metodele de utilizare prezintă anumite avantaje, dat şi limite, este
recomandată pentru evaluarea unor anumite tipuri de rezultate şcolare. De aceea
intenţionez în continuare să efectuez o analiză a unor tehnici de evaluare ,
evidenţiind caracteristicile, virtuţile, limitele şi condiţiile de realizare.

Tehnici tradiţionale

Evaluarea orală

Dintre tehnicile de evaluare orală pot fi menţionate:

· Tehnici reproductive (se solicită numai capacitatea de memorare şi de aceea se

foloseşte rar);

· Tehnici de tip convenţie;

· Tehnici bazate pe realizarea de exerciţii şi probleme;

· Tehnici ce propun o perioadă de pregătire a răspunsului (examene orale);

· Tehnica prezentării orale a unei teme alese dintr-un set anunţat anterior de
profesor;

· Tehnici de tip interviu şi discuţie;

· Tehnica întrebărilor.

Avantaje:

-permite dialogul dintre profesor şi elev, ceea ce-i dă posibilitatea profesorului să

aprecieze cum gîndeşte elevul;

-elevului i se poate cere argumentarea răspunsului;

-profesorul îl poate ajuta pe elev cu întrebări suplimentare pentru a-şi formula

răspunsul;

-permite elevilor ce întîlnesc dificultăţi de scriere să-şi exprime mai uşor gîndurile,
opiniile.

Dezavantaje:
-necesită mult timp pentru evaluare;

-nu pot fi formulate pentru toţi elevii întrebări cu acelaşi grad de dificultate;

-e imposibilă acoperirea uniformă a conţinuturilor predate pe un interval mai mare

de timp;

-realizează un feed-back parţial, incomplet, realizînd doar un sondaj;

-evaluările orale au o fidelitate redusă;

-creează dificultăţi stresante pentru cei timizi, dar şi pentru elevii cu tulburări ale
limbajului oral.

În scopul de a diminua dezavantajele evaluării orale recomand următoarele sugestii

de evaluare:

-cu toate imperfecţiunile sale, evaluarea orală nu trebuie neglijată în scopul

dezvoltării capacităţii de exprimare orală, mai ales cînd este vorba de elevi cu
deficienţe de vedere şi/sau deficienţe asociate;

-se recomandă îmbinarea evaluării frontale şi individuale;

-pentru creşterea nivelului de consistenţă şi precizie a aprecierii se recomandă

alcătuirea unor liste de descriptori ai performanţelor elevilor;

-condiţia generală pentru evaluare e buna pregătire a profesorului antrenat în

tehnica formulării întrebărilor, conducerii interviului, cotarea răspunsurilor.

Evaluarea prin probe scrise

După dimensiunea ariei conţinutului a cărei asimilare este evaluată, precum şi după
funcţia dominantă îndeplinită, probele scrise se clasifică în trei tipuri:

Probe curente, cu durată scurtă (extemporale), care cuprind arii restrînse de

conţinut, de obicei, conţinuturi curente;

Probe de evaluare periodică –au o arie de cuprindere mai mare şi îndeplinesc

preponderent o funcţie diagnostică. De regulă, sunt aplicate după parcurgerea unor
unităţi mai mari de conţinut.

Eficienţa evaluării prin probe scrise se datorează, în primul rînd, avantajelor

acestora:

-identitatea temei solicitate tututror componenţilor unei clase, ceea ce oferă

posibilitatea verificării modului în care a fost însuşit un anumit conţinut de către
toţi elevii, precum şi şanse egale elevilor şi, în consecinţă, posibilitatea comparării
acestora;

-în al doilea rînd, permit verificarea unor capacităţi, de analiză-sinteză, tratarea

coerentă a unui subiect, elaborarea unui răspuns mai cuprinzător, rezolvarea
problemelor ş.a. pe care evaluările orale nu le pun decît parţial în evidenţă.
Verifică competenţe specifice ale învăţării, cum este exprimarea în scris şi anume:
ortografierea cuvintelor, punctuaţia;

-din punct de vedere al cotării, probele scrise oferă evaluării un grad mai ridicat de
stabilitate, permiţînd reexaminarea răspunsului, care este conservat;

-permit verificarea unui număr mai mare de elevi concomitent;

-elevii timizi, emotivi, cei cu tulburări ale limbajului oral îşi pot expune
cunoştinţele fără a fi stresaţi.

Dezavantaje:

-profesorul nu poate solicita unele lămuriri şi nici nu poate corecta răspunsuri

incomplete sau erori;

-nu se poate completa răspunsul unui elev prin întrebări suplimentare adresate de
profesor;

-la unele teste elevii pot alege un răspuns corect, la întîmplare;

-nu este exclusă posibilitatea copierii.

Elaborarea probei de evaluare scrisă presupune cîteva etape:

a) Precizarea scopului probei şi a funcţiilor didactice;

b) Stabilirea conţinuturilor supuse verificării şi a obiectivelor.

Evaluarea prin lucrari practice:

 Concluzii:
În viziunea mea, profesorul în activitatea sa trebuie să utilizeze cît mai multe
metode care duc la creșterea motivației față de obiectul meu.
„Un elev nu este un vas pe care trebuie să-l umpli, ci o flacără pe care trebuie să
o aprinzi...”Societatea prezentului, dar mai ales viitorului se circumscrie unui timp
al informaţiei, al complexităţii. Deaceea, investiţia în inteligenţă, creativitatea şi
capacitatea de inovare a indivizilor, a grupurilor va fi extrem de rentabilă în viitor.
Copilul este un proiect aruncat în lume, aflat într-o stare de „facere” pentru ca
apoi, devenit adult, să se formeze continuu de-a lungul vieţii. Rolul profesorului în
procesul de modelare a omului este poate cel mai important. Punîndu-şi elevii în
situaţii variate de instruire, el transformă şcoala „într-un templu şi un
laborator”(M. Eliade)

Şcoala nu trebuie înţeleasă ca fiind locul unde profesorul predă şi elevii

ascultă. Învăţarea devine eficientă doar atunci cînd elevii participă în mod activ la
procesul de învăţare. Toate situaţiile şi nu numai metodele active propriu-zise în
care elevii sînt puşi şi care îi scot pe aceştia din ipostaza de obiect al formării şi-i
transformă în subiecţi activi, coparticipanţi la propria formare, reprezintă forme de
învăţare activă.

De ce vorbi despre ,,învăţare interactiva’’?

Fără îndoială, este adevărat că acela care invaţă trebuie să-şi construiască
cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu poate face acest
lucru în locul său. Daca nu este mai puţin adevărat că aceasta construcţie
personală este favorizată de interacţiunea cu alţii care, la rîndul lor, învaţă. Astfel
spus, dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie, nu înseamnă că fac acest
lucru singuri, izolaţi. Să nu uităm că omul este o fiinţa fundamental socială.
Promovarea invăţarii active presupune şi încurajarea parteneriatelor in invatare.
In fapt adevarata invatarea,este aceea care permite transferul achizitiilor in
contexte noi, este nu doar simplu activa (individual activa) ci interactiva!
Aspectul social al invatarii a fost oglindit de Jerome Bruner inca din anii 60.
El descrie conceptul de reciprocitate ca ,,o nevoie umana profunda de a da o
replica altcuiva si de a lucra inpreuna cu altii pentru atingerea unui obiectiv”.
Reciprocitatea este un stimulent al invatarii. ,,Cind actiunea comuna este necesara,
cind reciprocitatea este activa in cadrul unui grup activata, in cadrul unui grup in
vederea obtinerii unui rezultat, atunci par sa existe procese care stimuleaza
invatarea individuala si care conduc pe fiecare la o compententa ceruta de
constituirea grupului ,,Bruner 1966,, Nu numai cercetarea ,dar si experientele
cadrelor didactice cu metodele colaborative eventuiaza efectul benefic al
interacțiunii elevilor. Gruparea si sarcinile in care membrii grupului depind unul
de celalalt pentru realizarea rezultatului urmarit odata ca:
 - Elevii se implica mai mult in invatarea decit in abordarile frontale sau
individuale;
- Odata implicati, elevii isi manifesta dorinta de a impartasi si celorlanti ceea ce
experiminteaza, iar aceste conduc la noi conexiuni in sprijinul intelegerelor, elevii
acced la intelegerea profunda atunci cind au aportunitati de a explica si chiar a
preda celorlanti colegi ceiea ce au invatat. Printre metodele care activeaza
predarea, invatarea sunt si cele prin care elevii lucreaza productivi uniii cu altii , isi
dezvolta abilitati de coloborare si ajutor reciproc .

Metodele active necesita o pregatire atentă, ele nu sunt eficiente decit in

conditile respectarii regulilor de joc. Avantajul major al folosirii acestor metode
provine din faptul ca ele pot motiva si elevii care au ramineri in urma
Învatatorul ,cunoscând varietatea metodelor disponibile în câmpul didacticii
moderne, cunoscând particularitatile elevilor cu care lucreaza, valentele
continutului pe care trebuie sa le atinga prin predare-învatare, trebuie sa actioneze
pentru a-si valorifica pe deplin personalitatea, el însusi devenind un autentic
subiect în materie de articulare a strategiilor, metodelor si procedeelor didactice.

Studierea literaturii psihopedagogice şi metodice disponibile, dar şi cercetarea

aplicativă efectuată determină posibilitatea confirmării ipotezei lansate iniţial şi a
formulării următoarelor concluzii:

1.Aplicarea metodelor și tehnicilor participativ-active de predare, permite

individualizarea și diferențierea instruirii elevilor.
2.Metodele interactive oferă posibilitatea de evaluare a performanțelor atinse de elevi,
de monitorizare a evoluției lor și minimizarea eșecului școlar.
3.Ele permit abordarea funcțională și practică a conținuturilor predate.
4.Pentru a spori eficacitatea predării, învățării propun profesorilor să introducă
tehnologiile moderne, să folosească în practică diverse forme a tehnologiilor în
grup, metodele tradiționale să fie combinate cu cele netradiționale.
5.Este binevenită implicarea elevilor în procesul de predare - învățare în timpul orelor,
cu scopul de a mări dorința pentru studiul biologiei și asimilarea materiei studiate.
 Alecu, Simona, 2005, ,,Metodologia cercetării educaţionale”, Editura
Fundaţiei Universitare ,,Dunărea de Jos”, Galaţi

 Drăgan, Ion; Nicolae, Ioan , 1993, ,,Cercetarea psihopedagogică”,

Editura Timporum, Târgu-Mureş

 Nicola, Ioan, 2001, ,,Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Aramis,

Bucureşti

 Stănescu, Maria-Liana, 2002, ,,Instruirea diferenţiată a elevilor

supradotaţi”, Editura Polirom, Iaşi

 Ţîrcovnicu, Victor,1981, ,,Învăţământ frontal, învăţământ individual,

învăţământ pe grupe”, E.D.P., Bucureşti

 Nicolete Ivanovici, Ancuța Oana Frenț, Timișoara Mirton 2009.

Metode didactice in predare, invatare si evaluare .

 Ciurchea M. , Ciolac – Rusu A., et. ” Metodica predării”,

București:Editura Didactica și Pedagogică, 1983.

 Ionescu M, Bocoș M. ”Tratat de didactică modernă”, Pitești, Paralela

45, 2009.