PROIECT:

Clasic şi modern în metodologia învăţământului preşcolar.

Aplicaţii

Profesor coordonator:
Prof.univ. dr. Cojocariu Venera Mihaela

Proiect realizat de:

Moraru (Grădinaru) Ancuţa Elena Moroşanu (Zaharia) Ştefania

Pălădescu Mihaela Mazări Ioana Diana

 CUPRINS:
Partea întai:
1.Metodele de învăţământ....................................................................................................

1.1.1. Definirea şi trăsăturile metodelor de învăţământ.......................................................

1.1.2. Evoluţia metodelor de învăţământ .............................................................................

1.1.3. Geneza noilor metode de învăţământ........................................................................

1.2. Sinteză.............................................................................................................................

2. Taxonomia metodelor de învăţământ................................................................................

2.1. Sinteză...........................................................................................................................

3. Analiză comparativă a metodelor tradiţionale şi moderne...............................................

3.1. Sinteză..........................................................................................................................

4. Analiza principalelor metode tradiţionale..........................................................................

4.1.1. Expunerea...................................................................................................................

4.1.2. Observaţia...................................................................................................................

4.1.3. Conversaţia.................................................................................................................

4.1.4. Demonstraţia...............................................................................................................

4.1.5. Exerciţiul.......................................................................................................................

4.2. Sinteză...............................................................................................................................

5. Analiza principalelor metode moderne..................................................................................

5.1.1. Metoda piramidei (bulgărelui de

zăpadă)......................................................................................................

5.1.2. Tehnica viselor..................................................................................................................

5.1.3.Tehnica Lotus.........................................................................................................

5.1.4. Cubul.................................................................................................................................
 5.1.5. Philips 6/6............................................................................................................

5.2. Sinteză................................................................................................................................

6. Nevoile educaţiei moderne......................................................................................................

6.1. Educatoarea şi copiii...............................................................................................................

6.2. Sinteză.....................................................................................................................................

7. Mutaţii metodologice..................................................................................................................

7.1. Sinteză..................................................................................................................................

8. A învăţa pe copii să înveţe........................................................................................................

8.1. Sinteză.................................................................................................................................

Partea a doua:
1. Aplicaţii......................................................................................................................

2. Concluzii....................................................................................................................

3. Bibliografie.................................................................................................................
1. Metodele de învăţământ.

1.1.1. Definirea şi trăsăturile metodelor de învăţământ.

În sens etimologic, cuvantul metodă provine din grecescul metha care înseamnă către,spre şi
odos, care înseamnă cale, ceea ce ne conduce la raţionamentul că putem defini metoda ca fiind
un drum care duce spre un ţel propus.(Cojocariu-2008)

În sensul practic,o metoda reprezintă un instrument imporant de care noi dispunem, pe care îl
cunoaştem şi pe care îl utilizăm în vederea optimizării muncii efectuate.

Restrăngănd aria de definiţie prin includerea metodelor în învăţâmant şi luând în considerare

celelalte accepţiuni ale cuvântului metodă, putem spune că Metodele de învăţământ sunt căi
folosite de către educator şi de către educat în scopul atingerii finalităţilor procesului instructiv-
educativ.

Toate aceste metode se întrepatrund în cadrul procesului şi îşi aduc aportul în realizarea
activităţilor de predare, învăţare şi evaluare, făcându-le mai atractive şi mult mai eficiente. Ele
sunt diferite prin scopul şi procedeele folosite în îndeplinirea lor, prin tipul de organizare, prin
subiectul pe care se centrează şi prin multe alte puncte de vedere. Cu toate acestea, ele
prezintă o serie de caracteristici comune(Cojocariu- 2008):

caracterul obiectiv, în sensul că metodele există independent de voinţa noastră. Ele

pot fi învăţate, folosite, îmbunătăţite sau inovate dar nu pot fi ignorate.
caracterul social-istoric, evidenţiat prin faptul că metodele şi-au schimbat forma,
ponderea de folosire si chiar conţinutul, în funcţie de timpul şi spatiul existent.
caracterul polivalent, exprimat prin ideea că orice metodă poate fi folosită în mai
multe etape ale lecţiei, în mai multe forme de organizare, în cadrul mai multor
obiecte de studiu, etc. Metodele utilizate corect, în funcţie de particularităţile de
varstă şi individuale, facilitează atat transmiterea şi însuşirea de noi cunoştinţe, cat şi
aprofundarea şi evaluarea lor, prevenind astfel uitarea sau învăţarea eronata a
acestora.

Dincolo de caracteristicile menţionate, studiile specialiştilor arată ca metodele de învăţământ

îndeplinesc şi o serie de funcţii, fie vizând conţinutul, fie organizarea (Dumitru Gheorghe şi
Constanta-2004 pag 307):

 funcţia cognitivă- vizează conţinutul, scoţând la lumină metodele ca pe nişte căi de

îndrumare a elevului prin lumea ideilor, dar şi ca pe motoare ce declanşează formarea şi
dezvoltarea structurilor cognitive.
  funcţia instrumentală (operaţională)- vizează organizarea şi ne arată metoda ca pe un
intermediar între elev şi materia ce urmează a fi studiată, între obiective de îndeplinit şi
rezultate;
 funcţia normativă- are în vedere tot organizarea şi evidenţiază metoda ca pe un ghid de
optimizare a acţiunii, în sensul că ni se prezintă cum anume trebuie să se procedeze;
 funcţia motivaţională- de trezire a interesului şi stimulare a creativităţii elevului, dar şi
de dezvoltare a dorinţei de a cunoaşte;
 funcţia formativă- vizează conţinutul şi ne evidenţiază faptul ca metodele nu doar ajută
la mărirea cantităţii de cunoştinţe ci şi formează şi dezvoltă structuri psihice cognitive,
afective, volitive, atitudinale şi motivaţionale.

1.1.2. Evoluţia metodelor de învăţământ.

În cartea sa despre Psihologie si Pedagogie, Jean Piaget subliniază faptul că evoluţia metodelor
de învăţământ începând cu anul 1935 a fost ghidată de trei mari factori, derivaţi din
evenimentele petrecute pana atunci şi anume: creşterea numărului de elevi, ceea ce este efect
al accesului cât mai larg la diferite forme de învăţământ, lipsa personalului didactic pregătit,
proporţional cu cererea şi setul noilor necesităţi ale societăţii în ceea ce priveşte domeniul
tehnic, economic şi ştiinţific.

Piaget vorbeşte despre câteva tipuri de metode, analizându-le separat în funcţie de

transformările suferite de fiecare în parte şi anume:

metodele receptive sau de transmitere a noilor cunoştinţe de către profesor

metodele active
metodele intuitive

Metodele receptive au trecut de la simpla expunere a cunoştinţelor la îmbinarea ei cu exemple

concrete, sporind astfel implicarea elevilor în mod direct în activitate. În România, acest lucru
este evidenţiat prin apariţia educaţiei profesionale.

Metodele active nu se mai concentrează pe activităţi impuse ci se organizează ori individual, ori
pe grupuri mici, în funcţie de aplicabilitatea acestora în societate. Dacă pana atunci, metodele
active erau strict direcţionate, acum o mare parte din ele sunt lasate la libera alegere,
considerându-se ca practicarea lor este mai eficientă în cazul unei asumări libere şi conştiente.
Cu toate acestea, punerea lor în practică a fost mult mai dificilă decat se aştepta, deoarece spre
deosebire de metodele receptive, metodele active necesită o pricepere şi un efort mai mare din
partea profesorului.
Metodele intuitive câştigă noi imagini şi apariţia filmelor drept mijloc de învăţământ. Cu toate
acestea, din cauza lipsei personalului didactic pregătit, se creează o confuzie între metodele
active şi cele intuitive, considerându-se ca este de ajuns simpla copiere a realităţii, fără vreo
implicare individuală în spirit creator.

1.1.3. Geneza noilor metode de învăţământ.

Prin vastele sale cercetări în domeniu, Jean Jaques Rousseau a ajuns la concluzia că educația ar
trebui să se ghideze dupa particularitățile elevului și după structurile sale proprii, fără a mai
încerca să șablonizeze gândirea. Acest lucru poate fi posibil doar prin cunoașterea profundă a
fiecărui copil în parte, mai credea el, spunând: Începeți prin a vă studia elevii, pentru ca, cu
siguranță nu-i cunoașteți câtuși de puțin.(Piaget Jean 1972) Totuși, prin disocierea pe care o
făcea între societate și individualitatea elevilor, considerând că natura copilului este alterată de
către normele societății, Rousseau nu au fost precursorul noilor metode, până când ideile sale
nu au fost transpuse într-un plan al observării obiective și al experienței concrete în școli.

Printre continuatorii lui Jean Jaques, amintim pe Pestalozzi (1746-1827), discipol al lui
Rousseau, și pe Froebel (1782-1852), discipol al lui Pestalozzi, oameni care au reușit prin efortul
lor să introducă în mod concret ideile elaborate cu ani în urmă de Rousseau în școală.

Spre deosebire de Roussesau, care credea că oamenii nu se nasc cu rațiune, ci o dobândesc de

la o anumită vârstă și care își baza teoria metodelor didactice pe exerciții care să ajute la
dezvoltarea acesteia, Pestalozzi era de părere că oamenii se nasc cu rațiune și că aceasta
trebuie scoasă la lumină prin diverse metode. Prin urmare, acesta și-a bazat toate teoriile
metodologice pe demonstrații, excluzând astfel dezvoltarea reală a spiritului.

În cazul lui Froebel, distanța dintre teorie și practică este și mai mare, în sensul că, deși
înțelesese teoriile lui Rousseau despre dezvoltarea liberă, acesta credea ca educația simțurilor
nu ar trebui inclusă în demersul de activare a inteligenței. În teoriile sale, Froebel încălca
libertatea de activitate prin predominanța exercițiilor impuse și prin introducerea în
metodologie a formalismul lucrului manual.

Chiar dacă marii clasici au reușit să conducă demersul spre întemeierea noilor metode prin
intuiție sau prin practică, aceștia nu au elaborat psihologia necesară pentru stabilirea tehnicilor
educative efectiv adaptate legilor de dezvoltare mentală a copiilor. Apariția noii metodologii
coincide cu apariția unei noi științe menite să sprijine demersul formării, dezvoltării și aplicării
metodelor în mod concret și anume Psihosociologia sistemică a copilăriei, care a luat naștere
în secolul al XIX-lea.
Această știință îmbină atăt particularitățile copilului cu specificul societății în care acesta crește
și se dezvoltă, cât și structurile specifice de dezvoltare mintală între ele.

Așadar, luând în considerare toate studiile, toate teoriile elaborate, toate ideile susținute, dar și
conceptele contradictorii, putem spune că geneza noilor metode este un proces îndelungat,
anevoios și plin de contribuții și puncte de vedere. Cu siguranță nu se poate spune că apariția
noii metodologii are vreun punct fix în istorie, nici vreun întemeietor singular. În cadrul acestui
demers au participat numeroși cercetători de-a lungul timpului, dar cel mai mare decindent în
validarea sau desființarea unei metode sau practici a fost întotdeauna COPILUL cu toate
particularitățile sale și nu în ultimul rănd tipul de societate în care cel din urmă se forma și
dezvolta.

1.2. Sinteză

• caracterul obiectiv
• Metodele de învăţământ
sunt căi folosite de către • caracterul social-
educator şi de către istoric
educat în scopul atingerii
finalităţilor procesului • caracterul polivalent
instructiv-educativ.

METODE DE
ÎNVĂȚĂMÂNT

• funcția cognitivă

• funcția formativă

• funcția nromativă

• funcția instrumentală

• funcția motivațională
2. Taxonomia metodelor de învăţământ.

În urma consultării mai multor surse specializate în metodologia învățământului am regăsit mai
multe criterii după care metodele de învățământ se clasifică (Dumitriu-pag 309)

a) din punct de vedere istoric:

 metode traditionale sau clasice: expunerea, conversația, exercițiul, etc;
 metode moderne: algoritmizarea, problematizarea, instruirea programată,
brainstorming-ul, etc;
b) în funcție de extensiunea sferei de aplicabilitate:
 metode generale: expunerea, prelegerea, conversația, cursul magistral;
 metode particulare sau speciale: exercițiul moral, exemplul moral, aprobarea,
convorbirea morală;
c) după modalitatea principală de prezentare a cunoștințelor:
 metode verbale, bazate pe cuvântul scris sau rostit;
 metode intuitive, bazate pe observarea concret-senzorială a obiectelor și
fenomenelor;
d) după gradul de angajare a elevilor la lecție:
 metode expozitive sau pasive centrate pe memoria reproductivă și pe
ascultarea pasivă;
 metode active care stimulează procesul de explorare personală a realității;
e) după funcția didactică principală:
 metode cu funcția principală de predare și comunicare;
 metode cu funcția principală de fixare și consolidare;
 metode cu funcția principală de verificare și apreciere a rezultatelor activității;
f) după modul de administrare a experienței ce urmează a fi însușite:
 metode algoritmice, bazate pe secvențe operaționale, stabile, construite
dinainte;
 metode euristice, bazate pe descoperirea proprie și rezolvare de probleme;
g) după forma de organizare a activității:
 metode individuale;
 metode de predare-învățare pe grupuri;
 metode frontale cu întreaga clasă;
 metode combinate;
h) în funcție de axa de învățare mecanică (prin receptare)- învățare conștientă ( prin
descoperire):
 metode bazate prin învățare prin receptare: expunerea, demonstratia cu
caracter expozitiv;
  metode care aparțin preponderent descoperirii dirijate: conversația euristică,
observație dirijată, instruirea programată, studiul de caz;
 metode de descoperire propriu-zisă: observarea independentă, exercițiul
euristic, rezolvarea de probleme, brainstorming-ul; (C.Moise, 1993, apud
Dumitriu pag 309, 3010).

2.1. Sinteză.

•metode traditionale
•metode moderne
din punct de vedere istoric

•metode generale
în funcție de extensiunea sferei de •metode particulare
aplicabilitate

•metode verbale
•metode intuitive
după modalitatea principală de
prezentare a cunoștințelor

•metode pasive
după gradul de angajare a elevilor la • metode active
lecție

•metode cu funcția de predare și comunicare;

•metode cu funcția de fixare și consolidare;
după funcția didactică principală •metode cu funcția de verificare;

•metode algoritmice
după modul de administrare a •metode euristice
experienței ce urmează a fi însușite

după forma de organizare a
activității
•metode individuale;
•metode de predare-învățare pe grupuri;
•metode frontale cu întreaga clasă;
•metode combinate;

•metode bazate prin învățare prin receptare

în funcție de axa de învățare •metode care aparțin preponderent descoperirii dirijate
mecanică (prin receptare)- învățare •metode de descoperire propriu-zisă
conștientă ( prin descoperire)
Schemă extrasă din Ioan Cerghit ( Racu Ana-Maria)
3. Analiză comparativă a metodelor tradiţionale şi moderne.

,,Nu exista metode bune sau rele, ci metode adecvate, bine sau prost utilizate."
(Ioan Cerghit)
Metodele tradiționale sunt acele metode care au existat dintotdeauna. Cănd vorbim
despre metode moderne însă, discutăm despre o serie de metode derivate din cele
tradiționale, care au fost adaptate și transformate în funcție de copii, societate și
resurse. Metodele tradiționale au aparut odată cu prima lecție predată, cu primul set de
cunoștințe transmise de la educator spre educat, pe când metodele tradiționale au aprut
în timp odată cu implicarea cadrelor didactice și în funcție de creativitatea fiecaruia.
Metodologia traditională se axează în cea mai mare parte pe transmiterea cunoștințelor
fără foarte multă implicare din partea elevilor, pe când cea modernă își propune
atingerea cunoașterii prin descoperire. Cele mai multe metode tradiționale sunt strict
trasate și exclud posibilitatea elevului de a-si dezvolta creativitatea fiind clasate drept
pasive în timp ce metodele moderne îl plasează pe elev în mijlocul acțiunii îndrumandu-l
spre implicare.
În ceea ce privește mijloacele folosite, metodele tradiționale nu utilizează foarte multe
mijloace de învățământ, rezumandu-se la manuale, auxiliare, cretă, tablă și alte cărți și
enciclopedii, pe când metodele moderne solicită o gamă mult mai largă de mijloace de
la cele tehnice: calculator, video-proiector, laptop, până la cele manuale: colaje, planșe,
panouri, machete, cartonașe etc;
Pe de altă parte, în ceea ce privește timpul necesar în utilizarea unei metode
tradiționale este mult mai mic, comparativ cu timpul solicitat de aplicarea unei metode
moderne. În aceeași situație se regăsesc cele doua metodologii cand vorbim despre
aspectul economic, deoarece aplicarea unei metode clasice este mai puțin costisitoare
decat utilizarea unei metode moderne.
Aducând în discuție atitudinea elevilor și relațiile dintre ei în cadrul metodelor
tradiționale, putem spune că acestea îi conduc pe copii într-o atmosferă de competiție,
în timp ce în cazul metodologiei moderne elevii sunt îndrumați spre cooperare.
Metodologia modernă se ghidează dupa reguli instrctiv-educative flexibile, profesorul
având o atitudine degajată în ceea ce privește întreg procesul de predare-învățare-
evaluare, în timp ce metodologia tradițională este aplicată dupa reguli stricte, care cu
greu acceptă abateri, profesorul este rigid și de cele mai multe ori autoritar.
Având în vedere cele analizate mai sus, este clar că atât în metodele moderne cât și în
cele clasice regăsim atât avantaje cât și dezavantaje. Utilizarea uneia dintre ele ține de
opțiunea, deschiderea, maleabilitatea și priceperea cadrului didactic. Atât în cazul
metodelor moderne cât și în cele tradiționale importantă este priceperea profesorului și
tactul pedagogic, felul în care acesta reușește să se facă înțeles. Indiferent de metoda
aleasă, principalul scop este atingerea finalităților educației.
3.1. Sinteză

Metodele Metodele
tradițional moderne

Metodele derivate din cele

Acele metode care au existat tradiționale care s-au adaptat și
dintotdeauna îmbunătățit de-a lungul timpului

Timpul de aplicare este unul scurt Timpul de aplicare este mai mare și
si nu implică resurse economice solicită resurse economice mai
mari mari

Îndrumă spre creativitate și

Îndrumă spre memorare și în mare
cercetare și spre activitate din
parte spre pasivitate
partea elevilor

Atitudinea profesorului este rigidă, Profesorul este degajat, iar elevii

elevii fiind îndrumați spre sunt îndrumați spre colaborare de
competiție în cea mai mare parte cele mai multe ori
4. Analiza principalelor metode tradiţionale.

4.1.1. Expunerea(Cojocariu 2008)

Definiție:

Este o metodă clasică ce constă în transmiterea verbală a conținuturilor.

Trăsături:

este utilizată cu precădere in clasele I-IV;

vizează dimensiunea afectivă, însemnând tonul, intonația, mimica, gestica etc;
stimulează formarea reprezentărilor și a imaginației;
se poate realiza în mai multe forme: povestirea, explicația, prelegerea, în funcție de
vârsta;

Avantajele utilizării:

se reduce timpul, fiind o metodă ce necesită puțin timp;

se oferă elevilor adevăruri deja selectate;
se realizează contactul direct cu elevul;
se oferă un model de preluare, și sistematizare a cunoștințelor;

Dezavantajele utilizării:

elevii sunt pasivi, simpli receptori;

relația este unidirecțională profesor-elev;
nu se stimulează motivația intrinsecă;
face apelul la memorie mecanică;
 4.1.2. Observaţia

Definiție:

Este o metodă tradițională, prin care elevul privește pentru a învăța, din latinescul servare+ob
care înseamnă a avea în fața ochilor.

Trăsături:

intuitivă;
participativă;
euristică;

Tipologie: (Cojocariu pag 38)

După gradul de organizare: spontană sau organizată;

După gradul de dirijare: dirjată/dependentă sau liberă/independentă;
După durată (Nicola 1996 pag 386 apuc Cojocariu 2008): de lungă durată sau de scurtă
durată;

Avantaje:

Contactul direct al elevului cu suportul intuitiv

Învațare mai eficientă

Dezavantaje:

Lipsa mijloacelor didactice

Timpul îndelungat de pregătire a mijloacelor didactice
Lipsa resurselor financiare pentru achizitionarea materialelor necesare
 4.1.3. Conversaţia

Definiție:

Este o metodă tradițională de valorificare a întrebărilor și răspunsurilor

Tipuri de conversație:

Coversație introductivă;
Coversație de reactualizare și sistematizare;
Conversație de comunicare;
Conversație de fixare și consolidare;
Conversație de verificare și evaluare;
Conversație finală;

Cu toate aceste tipuri de conversație există totuși doua categorii mari de conversație bazate pe
diferențele fundamentale dintre cele douăși anume: EURISTICĂ și CATEHETICĂ

A. Converația euristică: este acea converație în care se urmărește descoperirea adevărului,

în urma efortului propriu;
B. Coversația catehetică: urmărește aflarea nivelului de cunoștințe la care se afla elevul;

Avantaje:

Elevii interacționează mult mai mult cu profesorul;

Este o metodă care conferă însișirea conștientă a cunoștințelor;

Dezavantaje:

Este o metodă care necesită timp, mai ales în cazul celei euristice.
4.1.4. Demonstraţia

Definiție:

Este o metodă tradițională în care profesorul oferă exemple concrete elevilor prin propria
activiate. Din latinescul demonstro-demonstrare care înseamnă a arăta a înfățișa.

Trăsături: (Cojocariu 2008-pag 40)

Determină asimilarea unor noi conținuturi;

Contribuie la fixarea cunoștințelor anterior asimilate;
Asigură un bagaj de imagini și reprezentări senzoriale;
Determină familiarizarea cu executarea corectă a cțiunilor și deprinderilor;

Tipologii:

Demonstrația pe viu;
Demnostrația cu acțiuni;
Demonstrația cu substituite;
Demonstrația combinată;
Demonstrația cu mijloace tehnice;

Avantaje:

Realizează un grad mare de fideliate a realității;

Prin mijloacele tehnice reușește să acceseze spații îndepărtate;
Generează interes și captivează elevii;

Dezavantaje:

Lipsa organizării necesare a sălii de clasă;

Pregătirea profesorului;
4.1.5. Exerciţiul

Definiție:

Din latinescul exercițium care înseamnă a exersa o acțiune în mod conștient și repetat deducem
că exercițiul este o metodă tradițională prin care elevul exersează în mod conștient și repetat o
anumită acțiune în vederea dobăndirii unor deprinderi și a fixării cunoștințelor.

Trăsături:

Are caracter algoritmic;

Are valoare formativă;
Dezvoltă capacități creative (prin exercițiile euristice);

Funcțiile exercițiului: (Cojocariu 2008 pag 43)

Adăncește cunoașterea;
Consolidează cunoștințele, priceperile și deprinderile;
Dezvoltă operațiuni mintale și le include în structuri operaționale;
Sporește capacitățile operatorii și achizițiile teoretice și practice prin faptul că oferă noi
posibilități de transfer;
Previne uitarea și interferența cunoștințelor;
Dezvoltarea structurilo și proceselor psihice;
Corectează deprinderile și obișnuințele formate greșit;

Taxonomia exercițiilor: (Cerghit 1997 pag 199-200, apud Cojocariu pag 44, 2008)

După funcția îndeplinită: introductive, de observație, de asociere, de bază, etc;

După numărul de participanți: individuale, de echipa, colective, mixte;
După gradul de dirijare: algoritmice, semi-algoritmice, libere;
După gradul de complexitate: simple, complexe, super-complexe;
După obiectele de învățământ: gramaticale, matematice, literare, logice, etc;

Pentru a fi eficiente, exercițiile trebuie să fie:

 Pe înțelesul elevilor, variate, gradate, regulate, iar profesorul trebuie să corecteze

evoluția lor.
4.2. Sinteză

Expunerea

Observația Demonstrația

Metode
tradiționale

Conversația Exercițiul

Altele
5. Analiza principalelor metode moderne (Breben 2002 )

5.1.1. Metoda piramidei (bulgărelui de zăpadă)

Definiție:

Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea activităţii individuale cu cea
desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor.

Fazele de desfăşurare a metodei piramidei:

1. Faza introductivă: profesorul expune datele problemei în cauză;

2. Faza lucrului individual: elevii lucrează pe cont propriu la soluţionarea problemei timp de cinci minute.

3. Faza lucrului în perechi: elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele individuale la
care a ajuns fiecare.

4. Faza reuniunii în grupuri mai mari: de obicei se alcătuiesc două mari grupe, aproximativ egale ca
număr de participanţi, alcătuite din grupele mai mici existente anterior şi se discută despre soluţiile la
care s-a ajuns. Totodată se răspunde la întrebările rămase nesoluţionate.

5. Faza raportării soluţiilor în colectiv: întreaga clasă, reunită, analizează şi concluzionează asupra ideilor
emise.

6. Faza decizională. Se alege soluţia finală şi se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate şi
asupra participării elevilor/studenţilor la activitate.

Avantajele:

stimulărea învăţării prin cooperare,

sporirea încrederii în forţele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri
mici şi apoi în colectiv.
dezvoltă capacitatea de a emite soluţii inedite la problemele şi sarcinile apărute, precum şi
dezvoltarea spiritului de echipă şi întrajutorare.

Dezavantajele înregistrate sunt de ordin evaluativ, deoarece se poate stabili mai greu care şi cât de
însemnată a fost contribuţia fiecărui participant.

Individual

Perechi mici

2 grupe mari

Toată clasa
 5.1.2. Tehnica viselor

Definiție –tehnică prin care copilul își lasă în voie imaginația să lucreze pentru a exprima ceea ce au
gândit că poate face el in viitor.

Obiectivul urmărit-stimularea imaginației prin crearea de situații comparabile cu cele existente în viața
reală

Etapele metodei

1.Organizarea copiilor pe grupuri de câte patru;

2.Prezentarea sarcinii didactice - de exemplu în cadrul temei Orașul meu fiecare copil își va imagina cum
va arăta localitatea în care trăiește când va fi mare grupa 1-lingvistii, grupa 2- arhitectii,

grupa 3-naturaliștii, grupa 4. –artiștii ;

3.Explorarea visului-în grup elevii colaborează pentru realizarea sarcinii de lucru;

4. Prezentarea muncii în grup-fiecare grup prezintă rezultatele obținute (textul, macheta, poster);

5.Activitati în grupuri- li se dă o altă sarcină didactică ce poate fi realizată cu adevarat ;

6. Prezentarea rezultatelor;
 5.1.3. Tehnica Lotus

Definitie : Este o modalitate interacivă de lucru în grup care oferă posibilitatea stabilirii de relații între
noțiuni pe baza unei teme principale din care derivă alte 8 teme.

Etape: Pașii parcurși în demersul tehnicii sunt:

Construirea schemei/diagramei tehnicii de lucru;

Plasarea temei principale în mijlocul schemei grafice;
Grupa de copii se gândește la conținuturile/ideile/cunoștintele legate de tema pricipală.
Acestea se trec în spațiile desenate de la 1-8 înconjurând astfel tema principală.
Stabilirea în grupuri mici de noi legături , relații, conexiuni, pentru aceste 8 teme și trecerea lor
în diagramă.
Prezentarea rezultatelor muncii în grup. Are loc analiza produselor activității,

aprecierea în mod evaluativ, sublinierea ideilor noi ce pot avea aplicații într-o etapă viitoare.

Beneficii:

Stimulează potențialul creativ;

Dezvoltă capacități și abilități: cognitive; de relaționare; de lider de grup; de autoevaluare și de
autoapreciere

Dezavantaje:

Necesită timp de aplicare.

 5.1.4. Cubul

Definiție:Cubul Este o tehnică prin care se evidenţiază activităţile şi operaţiile de gândire implicate în
învăţarea unui conţinut, care poate fi utilizată atât în etapa de evocare cât şi de reflecţie.

Utilizare:

În cadrul grupei de preşcolari metoda se poate adapta, în sensul că educatoarea discută împreună cu
copii pe o anumită temă sau citeşte o poveste, iar apoi cu ajutorul metodei cubului, se trece la
consolidarea cnoştinţelor.

Cubul va avea pe feţele sale imagini, care să stimuleze copii să vorbească, să descrie, să compare ceea ce
ştiu cu ceea ce văd în imaginea respectivă.

DESCRIE
COMPARĂ

ARGUMENTEAZĂ
ANALIZEAZĂ

CUBUL

APLICĂ
ASOCIAZĂ
5.1.5. Philips 6/6

Definiție:

Este similară brainstorming-ului şi tehnicii 6/3/5, însă se individualizează prin limitarea discuţiei celor 6
participanţi la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producţiei creative.

Etapele metodei Philips 6/6:

Constituirea grupurilor de câte 6 (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup). Secretarul

fiecărul grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care
dirijează dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă concluziile.
Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup şi
motivarea importanţei acesteia.
Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Acestea pot fi
libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile cele mai
importante sau pot fi discuţii progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său
o variantă care e analizată şi apoi se trece la celelalte idei.
Colectarea soluţiilor elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au ajuns sau ele
sunt predate în scris coordonatorului colectivului (profesorului).
Discuţia colectivă este urmată de decizia co-lectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe baza
ierarhizării variantelor pe tablă.
Încheirea discuţiei se face în urma prezentării din partea profesorului a concluziilor privind
participarea la desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor întreprinse.

Avantajele metodei Philips 6/6:

facilitarea comunicării, obţinerea într-un timp scurt a numeroase idei,

intensificarea demersului creativ şi prin stimularea imaginaţiei tuturor participanţilor,
pemite întărirea coeziunii grupului şi angajează elevii/studenţii în (auto)evaluare,
Cooperarea din interiorul echipei se îmbină cu competiţia dintre grupuri.

Dezavantajele: apar atunci când numărul elevilor nu este multiplu de 6 şi mai pot fi create de limita
de timp impusă, de 6 minute.

PROBLEMĂ
5.2. Sinteză

Metoda
piramidei

Tehnica
Altele
viselor

Metode
moderne

Philips Tehnica
6/6 Lotus

Cubul
6. Nevoile educaţiei moderne (Breben 2002)

Într-o societate în care tehnica evoluează atât de rapid, în care elevii nu își mai găsesc locul doar
printre metode tradiționale și reguli strict trasate, sistemul educațional încearcă să țină pasul cu
nevoile principalilor actori și anume COPIII.

Metodele didactice suferă de la o perioadă la alta modificări în sensul obținerii acelorași

rezultate, dar într-un mod mai eficient. Elevii au nevoie de o abordare deschisă, flexibilă,
democratică și, în primul rând, atractivă.

Profesorii sunt acum îndrumați spre un demers de autocunoaștere, dar și de cunoaștere mai
profundă a elevilor cărora aceștia le stau în față drept călăuze. Valorile, conținuturile, finalitățile
sunt în mare aceleași, ceea ce diferă este calea prin care se ajunge la îndeplinirea obiectivelor
propuse.

Dacă în trecut, stilul autoritar avea eficiență maximă, acum profesorul trebuie să se poziționeze
într-un parteneriat cu elevul în scopul atingerii finalităților.

În cartea Silviei Breben Metode interactive de grup,(Breben pag 12) ni se propune o abordare
simplă despre cum să aplicăm ceea ce am învățat, ceea ce ne conduce spre utilitatea
cunoștințelor și aplicarea acestora în mod real la clasă:

INOVARE
SCHIMBARE

DINAMISM

EDUCAȚIA
MODERNĂ

PENTRU CE
ÎNVEȚI?

A ȘTI A FI
 6.1. Educatoarea şi copiii.

În relația cu cei mici, educatoarea trebuie să fie neobosită, trebuie să fie mereu entuziasmată
până și de cel mai mic progres al copiilor și poate cel mai important, trebuie să fie foarte
pregătită.

Provocările apar în fiecare zi, din partea copiilor, a școlii, a sistemului, a părinților, chiar și noi
putem să reprezentăm o provocare prin noi înșine. Stările noastre, felul de a gândi și acționa se
reflectă în felul de a se prezenta al copiilor. O educatoare care este încrezătoare, bine pregătită,
optimistă, voioasă, blandă, inspiră copiilor săi aceleași lucruri. Aceștia vor deveni la rândul lor
optimiști, voioși, blânzi și bine pregătiți.

Un cadru didactic rigid, slab pregătit, autoritar, agitat, va insufla copiilor nesiguranță și frică.
Prin urmare aceștia vor deveni agitați și chiar agresivi.

Din toate acestea ne dăm seama de importanța educatoarei în dezvoltarea copiilor. Ea este în
acelși timp și călăuză și prietenă și mamă și psiholog și pedagog și doctor și multe alte lucruri
esențiale în dezvoltarea micuților.

Silvia Breben subliniază în cartea sa rolurile educatoarei (Breben pag 27):

Rolul de animator: educatoarea trebuie să asculte totți copiii și să le direcționeze răspunsurile

în cazul în care aceștia se opresc;

Rolul de educator: care reprezintă efortul cadrului didactic de a adapta coținutul la situația de
învățare și de a constitui un model demn de urmal pentru copii;

Se amintește și despre posibilitatea existenței unui rol de formator, care ar duce această
misiune pedagogică la un nivel ideal, prin formarea unei activități de predare-învățare-evaluare
atractivă și eficientă.
 6.2. Sinteză

PROIECTANT
COEVALUATOR

PEDAGOG

PRIETEN

SCENOGRAF

MEDIATOR

ANIMATOR
ACTOR

PARTENER

FACILITATOR

COORDONATOR

CONSILIER
GÂNDITOR
7. Mutaţii metodologice (Cerghit)

De-a lungul timpului, metodele tradiționale s-au modificat, s-au tranformat în funcție de nevoile
educaționale impuse de perioada istorică și de societatea în care sistemul educațional se afla. Toate
aceste schimbări s-au concretizat în apariția unor noi metode ce își au rădăcinile în tradițional.

Începând de la predarea orală din Antichitate , în care oamenii învățau prin contactul direct cu natura,
prin descoperire și prin întrebări, continuând cu traducera cărților biblice, în care oamenii își formau
deprinderi de scriere în alte limbi, ajungând la învățarea prin activitățile practice pe domenii tehnologice
impuse de evoluția societății, metodele au cunoscut un parcurs interesant, de la theoretic la practice, de
la concret la abstract, de la rigid la flexibil.

Astăzi metodele tradiționale se împletesc cu cele moderne, conlucrănd în sensul atingerii celui mai înalt
scop și anume instruirea și educarea copilului.

Toate demersurile metodologice urmăresc o însușire conștientă a cunoștințelor, prin implicarea direct a
elevilor . Utilizarea corectă a acestor metode conduce la dezvoltarea personalității în direcții
independente, operaționale și creatoare.

Într-un demers comparativ al metodelor din trecut si cele actuale, putem spune că se trece de la
învățarea prin imitare la cea prin descoperire și creație, de la accentul pe teorie la cel pe practică, de la
importanța conținutului știut la structura individuală a copilului. Se diversifică gama mijloacelor utilizate,
în special în ultimii ani când tehnica a evoluat considerabil și nu în ultimul rând profesorul renunță la
atitudinea autoritara în favoarea celei democratice, inspirând respect prin parteneriat și nu prin frică.

Astfel putem spune că metodele nu au disparut, nici nu au apărut din neamt, ci s-au tranformat și au
evoluat în scopul eficienței.
7.1. Sinteză
Metodele tradiționale
Rigide
Mijloace didactice puține
Accentul pe memorare
Importanța volumului de teorie acumulat
Profesorul cu o atitudine autoritara
Metodele actuale
Flexibile
Mijloace didactice vaste
Accentual pe descoperire și creativitate
Importanța utilității celor învățate
Profesorul cu o atitudine democratică
8. A învăţa pe copii să înveţe

Pentru a ști cum să îi învățăm pe copii cum să învețe trebuie să fim gata sa facem o schimbare
atât în propria atitudine cât și în modul de a acționa la clasă. În studiile de specialitate avem
diverse sfaturi si tehnici prin care educatorul poate să face acest lucru. În cartea Silviei Breben
regăsim chiar o listă care poate facilita acest demers (Breben 2002):

Începeți cu începutul;
Propuneți-văp să fiți o educatoare modern;
Fiți conștiente că nu va fi usor;
Fiți entuziaste!
Repetă sistematic-SE POATE;
Nu rata nicio șansă de informare și formare,
Exersează zi de zi
Fiți încrezătoare

În cartea sa, Ivan Furlan subliniază faptul că elevul are două dimensiuni (Furlan 1975 pag 117):

 Dimensiunea de elev
 Dimensiunea de profesor

Pentru declanșarea dorinței de efort propriu și pentru direcționarea elevului spre o învățare conștientă
și de lungă durată, dascălul trebuie să stimuleze dimensiunea profesorului din elev. Acest lucru se poate
realiza prin diversificarea sarcinilor de lucru, prin tranformarea metodelor centrate pe profesor în
metode centrate pe elev.

Efortul cautării, selectării, sistematizării și prezentării informațiilor trebuie să fie direcționat din ce în ce
mai mult spre elev, atât pentru responsabilizarea acestuia, cât și pentru valorificarea metodei încercare-
eșec, din care rezultă o cunoaștere veridică și perenă.

8.1. Sinteză

Profesorul Profesorul Elevul lucrează cu

lucrează cu el lucrează cu elevul el
Partea a doua:

1.Aplicații
2. Concluzii

Orice metodă poate fi folosită atât timp cât

este folosită corect

Nu există metode rele și metode bune, există

doar metode folosite corect sau greșit

Pentru efecte pozitive, metodele trebuie

îmbinate între ele

Metodele trebuie adaptate în funcție de

colectiv, buget, spațiu, timp și pricepere

Pentru utilizarea acestor metode, profesorul

trebuie în primul rând să le cunoască

Pentru a fi eficiente și pentru a-și îndeplini

scopul, metodele trebuie aplicate într-o
formă flexibilă

Metodele alese trebuie să fie în primul rând

pe placul copiilor
 3. Bibliografie
1. Adrumitrăcesei Ioan. D, Niculescu Nicolae. G. (1999)- Învățământul românesc la o
răscruce. Încotro? De ce? Cum?-Editura Polirom Iași;
2. Andreescu Florica și col. (1975)-Pedagogie școlară-București;
2. Breben Silvia, Fulga Mihaela, Gongea Elena, Ruiu Georgeta (2002)-Metode interactive de
grup-Editura Arves București;
3. Cerghit Ioan (1976)-Metode de învățământ- Editura Didactică și Pedagogică București;
4. Cojocariu Venera (2008)-Teoria și metodologia instruirii-Editura Didactică și Pedagogică
București;
5. Cojocariu Venera, Mâţă Liliana (2011)-Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar.Ghid
pentru curs şi seminar-Editura Alma Mater Bacău;
6. Cristea Sorin (2002)-Dicționar de pedagogie-Editura Litera Educațional Chișinău;
7. Dumitriu Gheorghe, Dumitriu Constanța, (2004)-Psihopedagogie-Editura Didactică și
Pedagogică București;
8. Furlan Ivan (1975)-Învățământul modern și instruirea intensivă-Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti;
9. Racu Ana-Maria-Metode moderne versus metode tradiţionale-
https://iteach.ro/experientedidactice/metode-moderne-versus-metode-traditionale.
Accesat în data de 02.12.2017.
10. Piaget Jean (1972)-Psihologie şi Pedagogie-Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti;