PROFILE MORFOLOGICE ÎN MAREA NEAGRĂ

Relieful platformei continentale este ondulat și variază. Bazinul Mării Negre este
dezvoltat pe crustă continentală și pe crustă oceanică. Margine continentală
pasivă.
Șelful continental (0-200 m) prezintă o orientare nord-vestică, având cea mai largă
extensiune din întregul bazin al Mării Negre. Șelful se termină printr-o ruptură de
pantă, brăzdată de mai multe canioane submerse, printre care amintim Canionul
Viteaz, cel mai mare din bazinul Mării Negre, aflat în largul coastei românești.
Acesta se formează la o adâncime de câțiva metri față de șelful continental (50-
200 m), suportând o zonă mai îngustă. Deschiderea spre conurile abisale se face
prin intermediul glacisurilor continentale care sunt mai largi și se dezvoltă
începând de la -1500 m. Câmpia Abisală (Euxinica) se găsește la adâncimi mai mari
de -1600/-1800 m. Aceasta primește sedimente care sunt transportate ulterior
prin intermediul curenților de turbiditate ce ajută la modelarea permanentă a
canioanelor. În partea vestică este mai dezvoltată.
În această figură se face legătura dintre Peninsula Crimeea și Golful Burgas.
Margine continentală pasivă.
Se poate observa că, spre deosebire de prima figură, șelful este mai restrâns,
prezentând de asemenea o mică ruptură de pantă numită muchia șelfului, care
face trecerea spre versanții continentali. Aceștia încep sub muchia șelfului situată
la -150/-180 m, sunt ușor înclinați și abrupți și fac trecerea spre glacisurile
continentale, de asemenea abrupte, ce conțin conuri abisale, reprezentând o zonă
de tranziție între versanți și câmpia abisală. Datorită elevației alese, câmpia
abisală este absentă din profil, aceasta regasindu-se la o adâncime mult mai mare.
În această figură se face trecerea dintre Peninsula Crimeea și Turcia. Profilul are o
orientare de la N spre S.
Șelful continental este, de asemenea, restrâns. Panta sa este redusă și de această
dată nu se mai termină prin acea ruptură (muchia șelfului). Versantul continental
este ușor înclinat, dar nu abrupt. Acesta face legătura către câmpia abisală, fară a
mai fi prezentate și alte forme de relief de tranziție (glacisuri abisale, conuri
abisale). Câmpia abisală este bine dezvoltată și netedă, regasindu-se la adâncimi
de -2000 m.
În aceasta figură, se face trecerea dintre Golful Burgas și o zonă din estul Mării
Negre, mai precis dintre bazinul estic și bazinul vestic. Cuprinde provincia
centrală, dezvoltată pe crustă oceanică și cu un relief actual dezvoltat pe
sedimente neconsolidate fine și ultrafine, având un aspect neted și forme de relief
de doar câțiva metri.
Șelful nici de această dată nu prezintă o largă extensiune, nici muchie și,
asemenea, nici alte forme de relief majore nu sunt prezente cu excepția unui
versant înclinat, ușor abrupt, ce face trecerea către forma de relief principală și
anume câmpia abisală, care este foarte extinsă. Elementul care face o “tranziție”
între bazinul estic și cel vestic este reprezentat de Creasta Arhangelsky, despre
care nu se cunosc foarte multe detalii, cu excepția faptului că aceasta s-a format
parțial, odată cu Marea Neagră datorită unor procese de extindere ce au afectat
marginea sudică a platformei est-europene și platforma moesiana.
Strâmtoarea Kerch face legătura dintre Marea Azov și Marea Neagră, separând
Peninsula Crimeea din vest de Peninsula Taman din est. Pentru Marea Neagră are
o importanță mai scăzută din cauza dimensiunilor reduse ale Mării Azov.
Diferențe considerabile între acest profil și cele prezentate mai sus ar fi faptul că
aici nu mai sunt prezentate aceleași forme de relief majore ca și la marginile
continentale (șelf, versant, glacis, conuri abisale, câmpie abisală) întrucât
adâncimile sunt relativ mici (între -10/-60 m). Strâmtoarea Kerch are o lungime
mai mare de 45 km și o adâncime maximă de 18 m. Se bazează pe 3 tipuri de
arhive sedimentare: spituri submerse, sedimente marine în partea deschisă a
strâmtorii și sedimente costiere din Holocenul târziu. Este o sursă puternică
suplimentară de materie suspendată. Conține ape turbide.