Sunteți pe pagina 1din 8

Invatatura despre Biserica.

Insusirile
Bisericii.Invatatura despre preotire.Ierarhia bisericeasca

Coborarea Sf. Duh este actul de trecere de la lucrarea mantuitoare a lui Hristos in
umanitatea Sa personala, la extinderea acestei lucrari in celelalte fiinte umane.
Prin Intrupare, Inviere si Inaltare, Hristos pune temelia Bisericii in trupul Sau.
Astfel, Biserica ia fiinta virtual. Insa, Fiul lui Dumnezeu nu S-a facut om pentru Sine, ci
pentru ca sa extinda mantuirea din trupul Sau, ca viata dumnezeiasca, in noi. Aceasta
viata dumnezeiasca este Biserica.
Aflata virtual in trupul lui Hristos, Biserica ia fiinta prin iradierea Duhului Sfant din
trupul Sau in celelalte fiinte umane, lucru care incepe la Rusalii, cand Duhul Sfant se
coboara peste Apostoli, facandu-i primele madulare a ale Bisericii.
Lucrarea Mantuitorului Iisus Hristos nu poate fi separata de cea a Duhului Sfant
sau de cea a Tatalui, astfel ca Cincizecimea constituie extinderea comuniunii trinitare in
viata Bisericii.
Biserica este aceea care realizeaza unirea noastra cu Dumenezeu si intre noi.
Starea de mantuire echivaleaza cu apartenenta la Biserica. Pentru ca Duhul Sfant
coboara peste toti Apostolii, rezulta ca El este prezent cu adevarat doar in comuniunea
Bisericii.
Istoria Bisericii este istoria lumii, pentru ca este raportata constant la Dumnezeu,
Care a recapitulat intreg cosmosul in Hristos, ca o creatie sau faptura noua. Batrana
care se arata lui Herma este Biserica.
Creatia si rascumpararea nu pot fi separate. De aceea, parintele Staniloae
defineste Biserica ca implinire a planului etern al lui Dumnezeu – atotunitatea. El spune
ca Biserica are o constitutie teandrica, continutul ei constand din Hristos cel unit, dupa
firea dumnezeieasca, cu Tatal si cu Duhul, iar dupa firea omeneasca, cu noi.
Sf. Ap. Pavel spune ca Mantuitorul Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este
trupul Lui. Desavarsirea trupului este conditionata de relatia cu Hristos – Capul lui.
Parintii Bisericii il vad pe Hristos cap al Bisericii prin Intrupare, prin Rastignire si
prin Inviere, deci prin toate acestea legate intre ele.
Prin Intrupare, Hristos a pus prima temelie a Bisericii.
Firea umana asumata de Hristos presupune ideea ca intre noi si Dumnezeu nu
mai exista nicio distanta.
11. Insusirile Bisericii
Simbolul de credinta atribuie Bisericii 4 insusiri, aflate intr-o relatie de
interconditionare: unitatea, sfintenia, sobornicitatea si apostolicitatea.

A. Unitatea
Biserica este una pentru ca este unitara in structura ei.
Atunci cand a fost confruntat cu tendintele separatiste din Corint, Sf. Ap. Pavel a
replicat: ”Oare S-a impartit Hristos?”
Biserica este una si datorita neamului omenesc, caci Dumnezeu in Treime a facut
dintr-un sange tot neamul omenesc.
Unitatea Bisericii este ceruta si de unitatea Duhului.
Mantuitorul Insusi se roaga Tatalui pentru unitatea celor care cred si vor crede in
El.
Parintii au dedus unitatea Bisericii pornind de la unitatea fiintiala a Sf. Treimi si de
la unitatea lucrarii Ei in lume.
Pentru Sf. Irineu, ca si pentru Herma Pastorul, Biserica este elementul care uneste
Apostolii cu generatiile succesive de credinciosi.
Exista un singur testament mantuitor care opereaza in lume, de la facere pana in
zilele noast. Acest testament este unic pentru ca Dumnmezeu este Unul. Tertulian
spune ca in simbolul baptismal se face si mentiunea Bisericii, datorita faptului ca acolo
unde sunt prezente cele Trei Persoane divine se afla si Biserica, definita de el drept
“trupul Sfintei Treimi”.
Sf. Chiril al Alexandriei deduce unitatea bisericii din unitatea de fiinta a Sf. Treimi.
Desi suntem multi si deosebiti si in fiecare face Hristos sa Se salasluiasca Duhul
Tatalui si al Sau, Acesta este Unul si neimpartit, adunand si tinand in unitate duhurile
noastre distincte, aceasta facandu-ne pe toti sa ne aratam in El ca una.
Prin participarea la sfintenia lui Dumnezeu, prin unirea cu Fiul si cu Duhul Sfant nu
mai suntem doar oameni, ci si fii ai lui Dumnezeu, fiind parrtasi ai firii dumnezeisti. Deci,
toti suntem una in Tatal, in Fiul si in Duhul Sfant.
Unitatea Bisericii este strans legata de constitutia ei teandrica sau de calitatea de
trup extins al Cuvantului in umanitate.
Hristos se pune temelie pentru noi, primind ale noastre, pentru ca noi legandu-ne
cu El prin asemanarea trupului, sa fim desavarsiti, sa ramanem nemuritori si
nestricaciosi.
Unitatea ontologica a Bisericii se manifesta prin pastrarea aceleiasi credinte
dogmatice. Biserica e una prin unitatea ei in toate cele 3 laturi: in dogme, in cult si in
lucrarea ierarhiei.
Parintele Staniloae socoteste segmentele religioase, in care nu se regasesc
conditiile care definesc Biserica una, ca fiind biserici nedepline.

B. Sfintenia
Sfintenia este un atribut al lui Dumnezeu. Omul accede la sfintenie prin
participarea la sfintenia lui Dumnezeu, participare care presupune faptul ca Dumnezeu,
Sfantul prin excelenta, pune la indemana creatiei instrumente prin care Isi comunica
sfintenia.
Sfintenia lui Dumnezeu se comunica spatiului in care Acesta Se arata: Moise este
avertizat de Dumnezeu sa nu se apropie de rugul care ardea si nu se mistuia, pentru ca
locul pe care calca era pamant sfant.
Afirmatia ca Dumnezeu este sfant si ca El sfinteste este intalnita frecvent in
Levitic. El cheama poporul la sfintenie: ”Fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru,
sunt sfant”.
In NT, participarea la sfintenia lui Dumnezeu depaseste calitativ si cantitativ datele
vechi-testamentare. Acum, prin intruparea Mantuitorului, sfintenia nu mai este exterioara
sau declarativa, ci sufera un intens proces de interiorizare. Crestinii sunt sfinti prin
vocatie, Cel Care ii cheama fiind Dumnezeu Insusi.
Izvorul sfinteniei Bisericii se afla in intruparea si in jertfa Mantuitorului Hristos.
Sfintenia, mantuirea si viata dumnezeiasca, viata de veci se comunica din trupul
Lui, prin Duhul Sfant. Din sfintenia Lui iradiaza sfintenia Bisericii, care e trupul Lui extins.
Pentru sfintirea acesteia, Si-a sfintit trupul Sau prin aducerea lui ca jertfa.
Jertfirea de sine, ca predare lui Dumnezeu, inseamna sfintire, intrucat cel ce se
jertfeste renunta la tot ce-l desparte de Dumnezeu si se uneste cu Dumnezeu cel Sfant.
Parintele Staniloae spune ca Biserica este laboratorul in care Duhul lui Hristos ne
face sfinti.
Prin intrupare si jertfa, sfintenia Bisericii este un dar, iar prin coborarea Sf. Duh, ea
devine si o misiune.
Calitatea de dar si de misiune a sfinteniei Bisericii este scoasa in evidenta prin
Taina Botezului si prin implinirea poruncilor.
In Biserica, o trepta atinsa nu este masura deplinatatii, ci presupune alta treapta
care trebuie atinsa. Nimeni nu ajunge la sfintenia desavarsita inainte de moarte. Chiar si
in cazul celor aflati foarte sus exista imperfectiuni. Pentru acest motiv, existenta
pacatosilor in Biserica nu anuleaza comuniunea sfintilor. Biserica a fost comparata cu
arca lui Noe, in care coexistau animale curate si necurate. Mantuitorul Insusi recomanda
ca graul si neghina sa fie lasate sa creasca impreuna pana la vremea secerisului, cand
acestea se vor separa.

C. Sobornicitatea
Sobornicitatea Bisericii defineste natura unitatii ei, care este o unitate realizata si
mentinuta prin comuniunea si complementaritatea unanima a membrilor ei, deci nu
printr-o simpla alaturare sau contopire a tuturor intr-un tot uniform.
Sinodalitatea sau sobornicitatea implica sensul de intreg organic-spiritual al
Bisericii, apropiindu-se astfel de intelesul termenului de “catolica”.
Convergenta, comuniunea si complementaritatea tin de calitatea Bisericii de trup
al lui Hristos.
Sf. Ignatie Teoforul a spus ca acolo unde este Iisus Hristos, acolo este Biserica
universala.
Hristos este prezent nu numai in Biserica una, ci si in fiecare biserica locala si
chiar in fiecare credincios.
Prezenta Mantuitorului si a Duhului Sfant asigura atat unitatea si sfintenia Bisericii,
cat si sobornicitatea ei.
Dupa teologul G. Florovsky, termenul “catolic” nu a fost folosit in sens cantitativ,
pentru a desemna expansiunea geografica a Bisericii. Catholike inseamna mai degraba
ortodoxa decat universala. Catolicitatea adevarata este catolicitatea dinlauntru, o calitate
interioara a Bisericii. De aceea, traducatorii slavi ai Crezului au redat termenul grec
Catholike prin cobornuiu, care exprima mai bine universalitatea Bisericii.
Sf. Vasile cel Mare spune ca partile trupului au o lucrare comuna. Sf. Ioan GA
precizeaza ca partile trupului au si o lucrare proprie, dar frumusetea unei parti nu poate
fi separata de frumusetea intregului.
Pentru Sf. Chiril al Ierusalimului, Biserica este soborniceasca pentru ca este
destinata lumii intregi.
Biserica este soborniceasca sau catolica datorita faptului ca, prin constitutia ei
teandrica, scoate in evidenta si impune comuniunea si plenitudinea tuturor in Hristos,
prin Duhul Sfant.

D. Apostolicitatea
Sf. Ap. Pavel spune ca, prin Hristos, avem apropierea catre Tatal intr-un Duh.
Aceasta apropiere ne face “impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu”,
“piatra cea din capul unghiului fiind Insusi Iisus Hristos”, care-i uneste pe Apostoli pe
temelia persoanei Lui. Nimeni nu poate sa puna alta temelie decat cea pusa, care este
Iisus Hristos, Apostolii fiind “stalpii Bisericii”. Sf. Ioan GA spune ca Mantuitorul sustine
totul, caci piatra cea din capul unghiului sustine si zidurile si temeliile ei, si acoperisul si
peretii, si orice altceva.
Apostolicitatea Bisericii decurge din faptul ca, prin Apostoli, Hristos Se face
cunoscut si de la ei s-a mostenit credinta in El si certitudinea invierii Lui.
Parintele Staniloae stabileste 3 componente ale apostolicitatii:
Pornind de la certitudinea invierii, Apostolii reprezinta primul grup de oameni care
au crezut in dumnezeirea Lui. Credinta si marturia lor despre inviere constituie temelia
pe care a inceput sa se cladeasca si pe care continua sa dureze Biserica.
Mantuitorul este suprema revelatie implinita, iar primii care au beneficiat de ea au
fost Apostolii. Prin ei, noi Il cunoastem ca Persoana asa cum S-a prezentat El Insusi si
tot prin ei Ii cunostem invatatura prin care a indicat calea mantuirii si a desavarsirii
omului.
Numai dupa inviere Apostolii si-au dat seama ca revelatia VT se implineste si se
desavarseste in persoana Mantuitorului Hristos.
Apostolii au primit Duhul Sfant la Cincizecime fara nicio mijlocire omeneasca. De
aceea, si, in plus, datorita puterii primita la Cincizecime, Apostolii devin primii mijlocitori
vizibili ai Duhului Sfant.
Intrucat sunt primii care primesc in ei pe Hristos, ei devin primii crestini. Apostolii
primesc insa si puterea de a transmite pe Hristos si lucrarile Lui unui grup de succesori,
pentru ca acestia sa le transmita, la randul lor, urmasilor lor.
Apostolicitatea Bisericii se manifesta prin succesiunea apostolica a credintei si a
harului, care nu pot fi separate. De aceeea, inainte de a fi hirotonit, episcopul face
dovada ca si-a insusit invatatura apostolica si este pregatit sa transmita si altora,
impreuna cu harul transmis prin Sf. Duh si folosit in comuniune sinodala.
Apostolicitatea Bisericii uneste istoria cu prezentul.
Atasamentul crestinilor fata de invatatura transmisa este, de fapt, atasamentul fata
de Hristos, pentru ca invatatura si harul sunt ale Lui.
Cine respinge invatatura Apostolilor Il respinge pe Hristos si pe Tatal si se
condamna, lucrand impotriva propriei lui mantuiri, precum ereticii.
Prin succesiunea apostolica, credinta si invatatura Apostolilor ajung pana la noi, in
integritatea lor.
“Predania de la inceput” reprezinta invatatura, credinta si harul pe care le avem de
la Mantuitorul si care au fost propovaduite de Apostoli si pazite de Parinti.
Sf. Ioan GA spune ca prin Apostoli a vorbit si vorbeste Mantuitorul Hristos, pentru
ca invatatura nu este a lor, ci a Celui care i-a trimis. Dogmele Bisericii isi au originea in
cer, chiar daca sunt transmise prin oameni.

In Biserica si prin Biserica, noi parcurgem drumul pe care L-a parcurs Mantuitorul,
participand anticipat la invierea si la viata de veci, prin lucrarea Sf. Duh in noi.
Si dupa inaltarea la cer, Mantuitorul ramane in Biserica, in calitatea Sa de
Arhiereu, si Se jertfeste continuu, in calitatea de Invatator si de Conducator spre
mantuire.
Mantuitorul ramane in continuare Invatatorul Bisericii si Isi asociaza Biserica in
aceasta slujire, pentru ca trupul sa marturiseasca “pe Tatal, pe Fiul si pe Sf. Duh,
Treimea cea de o fiinta si nedespartita”.
Ca Imparat, Mantuitorul biruieste pacatul care ne separa de Dumnezeu, asigurand
astfel relatia libera cu El, prin implinirea poruncilor Lui. Si noi suntem chemati sa ne
impartasim de puterea Lui imparateasca si sa imparatim impreuna cu El.
Ca Arhiereu, Mantuitorul Se jertfeste in continuare Tatalui, dar, prin umanitatea
Sa, suntem si noi adusi in fata Tatalui in stare de jertfa. Noi nu ne putem jertfi decat in
Hristos sau prin Hristos.
5. Preotia generala a credinciosilor
Daca Mantuitorul ne asociaza atat in lucrarea Sa invatatoreasca, cat si in cea
arhiereasca si imparareasca, orice credincios este preot, pentru ca se jertfeste,
invatator, pentru ca se initiaza in tainele dumnezeiesti, si imparat, in virtutea stapanirii lui
peste patimi.
Asadar, slujirea preoteasca, invatatoreasca si imparateasca, la care participa toti
credinciosii, are caracter personal sau individual, fara a presupune raspunderea pentru
comunitatea bisericeasca. Aceasta raspundere o are numai preotia slujitoare, pentru ca
prin ea Se aduce Mantuitorul jertfa pentru toti si prin ea slujirea individuala este asociata
slujirii Lui.
Numai preotul slujitor al comunitatii poate face aducerea Mantuitorului ca jertfa.
Hristos Insusi nu-Si ia singur slujba de Mijlocitor, ci este chemat de Dumnezeu.
Asadar, preotia nu poate fi primita de la sine si nici nu poate fi oferita de
comunitatea compusa din membrii care nu sunt preoti.

7. Cele trei trepte ale preotiei


Desi in perioada apostolica, termenii episcop si preot aveau uneori acelasi sens,
Timotei si Tit erau episcopi in sensul propriu al cuvantului, de vreme ce hirotoneau preoti
si le supravegheau activitatea. In aceeasi perioada este atestata si treapta diaconatului.
Ca Martori ai lui Hristos cel inviat si ca pietre de temelie pe care s-a intemeiat
Biserica, Apostolii nu au urmasi, insa, ca detinatori ai plenitudinii harului intregii slujiri
mantuitoare in Biserica, ei au ca urmasi pe episcopi, intr-o succesiune neintrerupta.
Apostolii au vestit Evanghelia primita de la Iisus Hristos.
Hristos a fost trimis de Dumnezeu, iar Apostolii de Hristos.
Daca episcopii reprezinta vointa lui Hristos, trebuie sa mergem impreuna cu vointa
episcopului.
Cel ce cinsteste pe episcop este cinstit de Dumnezeu, iar cel ce face ceva fara
stirea episcopului, acela slujeste diavolului.
Fara diaconi, preoti si episcopi nu se poate vorbi de Biserica.

S-ar putea să vă placă și