Eshatologia

Cuvantul “eshatologie” este un derivat al cuvantului grecesc “eshata” = cele de pe urma,

cele dupa care nu mai urmeaza altceva.
Eshatologia face trimitere la etapa finala a existentei (ultimele momente din istoria
mantuirii)
Eshatologia are 2 dimensini: Eshatologia particulara (- personala, care se referera la
fiecare om) si Eshatologia generala (care se referea la toti oamenii si la intregul Cosmos).
ESHATOLOGIA PARTICULARA

1. Sfarsitul vietii pamantesti si viata vesnica

Pentru ca Dumnezeu a creat omul si lumea in vederea unei finalitati voite de El, intre
iconomie si eshatologie exista o relatie foarte stransa: datorita acestei relatii osmotice,
Mantuitorul Hristos S-a intrupat, a murit, a inviat, S-a inaltat la cer.
Eshatologia (atat particulara, cat si generala) evidentiaza sensurile, rosturile, finalitatile
voite de Dumnezeu cand a conceput si creat existenta.
2. Moartea ca trecere de la viata temporala la cea eterna
Daca eshatologia da sens existentei, moartea este si ea necesara si plina de sens, pentru
ca exprima necesitatea implinirii omului prin comuniunea eterna si neimpiedicata de ceva, cu
Dumnezeu.
Pr. Dumitru Staniloae: “Moartea fizica este cea care deschide o poarta existentei in lumea
noua, prefacura, pnevmatizata sau indumnezeita.”
Totusi, spaima de moarte, pe care o exprima si Mantuitorul ca Om, arata ca moartea nu
este naturala, pentru ca Dumnezeu nu ne-a creat in vederea mortii (acest lucru ar fi absurd).
Moartea este indusa in existenta mai intai de ingerii cazuti, apoi de catre om.
Frica de moarte si siguranta mortii este contrazisa de speranta (visul) nemuririi, ceea ce
inseamna ca oamenii au experimentat nemurirea, pentru ca nu poti dori ceea ce nu ai
experimentat.
 Ideea nemuririi este prezenta si in spiritualitatea romaneasca: se vorbeste despre
“tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.
Necesitatea Judecatii particulare
In spiritualitatea ortodoxa se crede ca Judecata Particulara are loc la 40 de zile dupa
moarte, desi acest lucru nu este revelat in revelatia scripturistica (nu este precizat/formulat
explicit nicaieri), insa este regasit in Sfanta Traditie.
Judecata Particulara este necesara pentru ca suntem singurele existente/fiinte
responsabile (intr-un alt mod decat ingerii, pentru ca purtam chipul lui Dumnezeu).
Ingerii sunt responsabili, dar nu in forma in care sunt responsabili oamenii, deoarece ei nu
au putere creatoare.
Sf. Ioan Damaschin: “Viata este ca un targ unde se cumpara si se vinde, unde oamenii vor
sa cumpere cat mai ieftin si sa vanda cat mai scump” = rascumpararea timpului.
Ideea rascumpararii timpului este foarte prezenta in cultul ortodox. Timpul trebuie folosit
in conformitate cu voia lui Dumnezeu.
Nu conteaza timpul cand mori, ci cum mori: in comuniune cu Dumnezeu, sau separate de
comuniunea cu Dumnezeu.
Sf. Maxim Marturisitorul: “Dumnezeu inscrie in ontologia existentei miscarea si timpul”,
pentru ca creatia are menirea naturala de a parcurge distanta de la creatina buna, venita din
mana lui Dumnezeu, pana la creatia desavarsita, in care trebuie sa se regaseasca si contributia
omului, pentru ca Dumnezeu ne vrea colaboratori.
Creatia buna -> + contributia omului => desavarsire (ideea de progres).
Deci, in procesul (legatura dintre structura creatiei si structura omului) devenirii lumii nu
este prezent doar Dumnezeu, ci si omul. De aceea, ideea de progres este strans legata de
Teologie.
In existenta noastra cazuta, totul este relativ, si orice forma de progres este asociata
inevitabil cu raul. Orice forma a progresului stiintific este asociata inevitabil cu raul (vindeca un
loc, dar imbolnaveste alte trei).
Teologia este singura forma de stiinta care nu leaga progresul de ideea de rau.
 Rai = comuniuniea infinita cu Dumnezeu. Aceasta comuniune creeaza starea de implinire,
de beatitudine, de fericire.
In arta bisericeasca, raiul este descries ca un loc cu multa verdeatasi pasarele.
Iad = neputinta eterna de a fi in comuniune cu Dumnezeu. Aceasta neputinta provoaca
suferinta sau chinurile iadului.
Din acest motiv, in arta bisericeasca, acestea sunt infatisate in mod infricosator.
Pentru ca nu avem experienta acelor locuri/stari, apelam la metafore (ex., in pictura).
Pr. D. Staniloaie: “Iadul implica, in structura lui, doua posibilitati: de a fi etern pentru unii
si neetern pentru altii” => cei care nu pot iesi din iad pana la Judecata Universala, nu vor mai
putea fi scosi vreodata. Aceasta este logica rugaciunilor noastre pentru cei adormiti.
Autorul si criteriul Judecatii Particulare
Autorul Judecatii Particulare este Mantuitorul Iisus Hristos, pentru ca El este Dumnezeu si
om. Intrupandu-Se, El stie cel mai bine la ce pericole este supusa natura umana.
Pr. D. Staniloae: “Desi Dumnezeu e vazut ca iubire nebuna (*neimpiedicata de nimeni si
de nimic), in spiritualitatea ortodoxa, cand vorbim de Judecata, Il numim pe Judecator
<<Infricosator>>”.
Expresia de Judecatorul Infricosator este promovata de subiectivitatea noastra vinovata.
Criteriul: conformitatea sau neconformitatea noastra cu norma obiectiva a realitatii
(Revelatia).

ESHATOLOGIA UNIVERSALA

1. Inaintarea creatiei spre sfarsit

Raiul este loc si o stare in care omul se afla in comuniune cu Dumnezeu neintrerupta,
neimpiedicata de nimic, care provoaca fericire si implinire. Aceasta este starea pentru care am
fost facuti.
 Iadul este loc si o stare de lipsa a comuniunii cu Dumnezeu. Neputinta acestei comuniuni
duce la suferinta. De asemenea, suferinta mai este provocata si de nevoia nesatisfacuta de a
experimenta pacatele.
Daca fiecare om a fost judecat dupa moarte, de ce mai este necesara Judecata finala?
Binele si raul savarsit de un om nu se sfarseste odata cu moartea, ci se multiplica pana la
Judecata Universala.

2. Pareri despre conditia lumii in momentul sfarsitului

Sfarsitul chipului actual al lumii nu se cunoaste. Suntem datori fiecare si toti sa sprijinim
progresul autentic voit de Dumnezeu -> sinonim cu implinirea planului lui Dumnezeu.
Nu exista unanimitate de opinii. Unii teologi spun ca sfarsitul chipului actual al lumii se va
produce atunci cand raul va atinge culmea, sau coincide cu ultima dezvoltare a binelui.
Pr. D. Staniloae: “Numai Dumnezeu constata ca lumea e coapta pentru sfarsitul chipului ei
actual, si numai El stabileste daca am avansat sau nu in planul ei.”
Despre sfarsitul lumii vorbeste si stiinta, dar pentru ea, acest sfarsit reprezinta distrugerea
sau neantizarea: Daca originea Cosmosului are la baza o explozie (Big-Bang), sfarsitul va avea
loc printr-o implozie.
. Judecata Universala
Sf. Ioan Gura de Aur: “Nu vom cunoaste atunci doar pe cei cunoscuti in viata, ci vom privi
si pe cei care n-au ajuns niciodata in vederea noastra”.
Pr. D. Staniloae: “Exista comuniune intre oameni: chipul lui Dumnezeu este in toti –
formele de manifestare sunt infinite. Atunci ne vom regasi in forme plenare absolute in relatie
cu chipul lui Dumnezeu. La momentul acesta va participa si creatia si ne va privi cu bucurie.”
Dar si creatia “isi va intoarce fata” daca am batjocorit-o. Dumnezeu ne vrea colaboratori si
in relatia cu natura. Trebuie sa descoperim si sa cultivam rationalitatile puse de Dumnezeu in
creatie.
Chiar si pentru ingeri, Judecata finala va insemna o descoperire a planului lui Dumnezeu,
referitor la lume. Ingerii nu sunt atotstiutori sau atotputernici.
Judecata in cult
 Se spune ca atunci vom sta “goi” (nu se va ascunde nimic), in fata nemitarnicului
Judecator. Faptele vor fi evidente, “cartile se vor deschide si faptele se vor vadi” => atotstiinta
lui Dumnezeu.
Binele si raul nu dispar, ci ele se multiplica in istorie.
Judecata este infricosatoare, iar sentinta ei este definitiva