Salvând Cultura Celuilalt

Vecerd Ighișu Vechi
Benești
Alțâna
Ghijasa de Jos
Nocrich
Ilimbav
Țichindeal Marpod
Săsăuș
Cornățel
Cârța
Săcădate Arpașu de Jos
Porumbacu de Jos
Avrig
Boholț
Localități cercetate pe teren

Localități în care au fost identificate piesele
care apar în catalog
Coordonator:
Eugen Vaida
Autori:
Ioana Corduneanu
Mirela Crețu
Ligia Fulga
Elena Găvan
Doina Ișfănoni
Sebastian Paic
Salvând cultura celuilalt

Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului
Alțâna, 2021
Lucrarea face parte din proiectul Salvând cultura celuilalt,
cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – sesiunea II/2021
Coordonator: Eugen Vaida

Autori: Ioana Corduneanu, Mirela Crețu, Ligia Fulga, Elena Găvan, Doina Ișfănoni, Sebastian Paic
Credite foto: Magdalena Menzinger, Complexul Național Muzeal ASTRA, Eugen Vaida, Veronica Vaida
Manechine: Ruxandra Pleșa, Gabriela-Maria Negru, Crina Roșca
Redactare și corectură: Ana Pascu
Concepție grafică: Andrei Tache, Veronica Vaida
DTP: Andrei Tache, Cătălina Frâncu
Copertă: 1.Codruța Grancea și 4. Crina Roșca, fotografii de Magdalena Menzinger
Tipar: Master Print
Piesele de port fotografiate fac parte din colecțiile următoarelor muzee:

Complexul Național Muzeal ASTRA (Sibiu)
Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca)
Muzeul Național al Țăranului Român (București)
Muzeul de Etnografie (Brașov)
Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” (Agnita)
Colecție particulară – Eugen Vaida (Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului)
Parteneri:
ISBN: 978-973-0-35572-7
© 2021, Asociația MONUMENTUM, pentru prezenta versiune.
Această ediție a apărut într-un tiraj de 300 de exemplare. Toate drepturile rezervate.
Salvând cultura celuilalt
Cercetarea iei cu altiță de pe Valea Hârtibaciului
Asociația MONUMENTUM
2021
Multe mulțumiri!
Le mulțumim colegilor noștri din muzee pentru profesionalism și promptitudine:
Muzeul Național al Țăranului Român: Complexul Național Muzeal ASTRA:

Ion Blăjan, șeful secției Patrimoniu și eviden- Iulia Teodorescu, restaurator
ță științifică Mihaela Țimpea, conservator
Horațiu-Silviu Ilea, muzeograf Lucica Novac, conservator
Bianca Ciobanu, muzeograf Alexandra Gruian, muzeograf
Mihaela Năsoi, trezorier
Gina Dumitru, trezorier Muzeul Etnografic al Transilvaniei:
Laura Troșan, restaurator
Muzeul de Etnografie Brașov:
Mihaela Paliuc, muzeograf Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului”:
Crenguța Grigoraș, gestionar textile Mihaela Nevodar, muzeograf
De asemenea, le mulțumim domnilor manageri ai muzeelor: Ciprian-Anghel Ștefan

(Complexul Național Muzeal ASTRA), Virgil-Ștefan Nițulescu (Muzeul Național al Țăranului
Român), Tudor Sălăgean (Muzeul Etnografic al Transilvaniei), Alexandru Stănescu (Muzeul de
Etnografie Brașov).
Le suntem profund recunoscători următorilor iubitori ai costumului tradițional, care

ne-au pus la dispoziție o serie de piese valoroase fără de care nu s-ar fi putut realiza multe
ansambluri vestimentare: Maria Stoica din satul Săsăuș, Maria Maican din satul Boholț, prof.
Mircea Drăgan-Noiștețeanu din Agnita, Elena-Daniela Graură din Făgăraș și Victoria Tocoaie
din satul Ilimbav.
Îi mulțumim de asemenea voluntarei Agathe Denais pentru pregătirea pieselor de costum din
colecția Eugen Vaida.
Cuprins
6 | 1. Argument
8 | 2. Colecționând în Săsăuș...
10 | I. Cămașa cu altiță din sudul Transilvaniei.

Valea Hârtibaciului – o cercetare științifică actuală și inedită
10 | 1. Introducere, Ligia Fulga
14 | 2. Descrierea teritoriului – Valea Hârtibaciului, Elena Găvan
16 | 3. „Memoria” colecțiilor și a cercetărilor de teren privind Valea Hârtibaciului,
Ligia Fulga, Mirela Crețu
27 | 4. Mesajul simbolic al costumelor tradiționale românești din Valea Hârtibaciului, Ligia Fulga
65 | 5. Morfologia cămășii cu altiță din Valea Hârtibaciului, Elena Găvan, Sebastian Paic
76 | 6. Catalog selectiv, Ligia Fulga, Mirela Crețu
166 | II. „Semne Cusute” din Valea Hârtibaciului, Ioana Corduneanu
192 | III. Impactul iilor românești cu altiță în viața romilor cortorari de pe

Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului, Doina Ișfănoni
198 | 1. Funcția iei românești în ansamblul vestimentar al femeilor rome
202 | 2. Contextele în care se îmbracă ia românească
209 | IV. Bibliografie

10 Salvând cultura celuilalt
Argument
De mai bine de un secol, comunitățile rome din sudul Transilvaniei reprezintă nu doar
depozitarul „iei cu altiță” românești, ci, mai mult, și-au asumat acest element important de cos-
tum pe care l-au integrat în obiceiurile și cutumele proprii – un fenomen necunoscut publicului
larg. Abia astăzi, în contextul depunerii de către Guvernul României la UNESCO a dosarului „Arta
cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, un grup de
cercetători se implică în studierea acestui fenomen.
Proiectul „Salvând cultura celuilalt”, cu cofinanțare de la Administrația Fondului Cultural

Național în sesiunea II/2021, pleacă de la o experiență proprie de peste 20 de ani, în care am co-
lindat la pas sau pe bicicletă satele de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului, achiziționând de
la comunitățile rome și românești minunatele ii cu altiță. Romii au salvat elemente ale culturii
românești, abandonate din diferite motive de către propriii ei făuritori.
Constat că și în rândul comunităților cunoscute local sub numele de „cortorari” iile de pe

Valea Hârtibaciului se pierd, fiind abandonate în prezent de tinerele generații, care se îndreaptă
către iile din Țara Făgărașului și din nordul Munteniei, mai bogate în ornamentică.
Astăzi, mai mult decît oricând, este nevoie să oferim decidenților politici și societății ci-
vile unele instrumente puternice de combatere a naționalismului extremist, a conflictelor sociale
și de mediere a apropierii unei culturi de cealaltă, în contextul unei convivialități de secole, dar și
a unor prejudecăți neîndreptățite îndreptate împotriva romilor, datorate necunoașterii fenome-
nelor culturale, o temă tot mai frecventă în viața cotidiană. De aceea, cercetarea în comunitățile
rome și transpunerea rezultatelor pe înțelesul unui public numeros pot constitui un element
vital de reconstrucție și protejare a unei identități culturale locale.
Bogăția decorului și varietatea morfologică a cămășilor cu altiță, modelul vechi, achizi-

ționate de-a lungul a două decade în colecția de la Alțâna, au relevat existența unor microzone
11
Colecția particulară a arh. Eugen Vaida din Alțâna,

pregătită pentru studiul cămășilor cu altiță, 2021
etnografice mai puțin cunoscute. Am ajuns la concluzia că doar printr-o cercetare comparată în
colecțiile muzeelor cu patrimoniu relevant în acest sens și a celor din colecția de la Alțâna se poa-
te determina proveniența și datarea acestor cămăși. Abordarea reprezintă o contrapondere la
fenomenul răspândit al decontextualizării cămășii cu altiță care, din cauza samsarilor, își pierde
locul de proveniență, devenind tot mai dificil de dovedit. Cu excepția unei singure localități, Să-
săuș, iile colorate cu altiță au dispărut din peisajul cultural al Văii Hârtibaciului încă de dinaintea
celui de-al Doilea Război Mondial, locul lor fiind luat de către costumul național – în cazul nostru,
al iei de Săliște. În prezent, nici generațiile mai în vârstă nu-și mai amintesc de iile vechi cu altiță,
încadrându-le ca fiind „ii cortorărești”. Trecerea a fost una destul de abruptă, altița funcțională
dispărând cu totul de pe ia recentă, monocromă.
Un alt obiectiv important al acestei cercetări este acela de a recupera, promova și re-
valoriza patrimoniul imaterial constituit de tehnica de confecționare a iilor cu altiță de pe Valea
Hârtibaciului. În acest scop, mizăm pe mișcarea actuală de „revival” și „reenactment” cultural a
Asociației „Semne Cusute” și a altor inițiative similare.
arh. Eugen Vaida, colecționar

Colecționând în Săsăuș...
„Am început să colecționez la vârsta de 16 ani, aplecarea către etnografie fiind o moș-
tenire de la tatăl meu, în al cărui oficiu sportiv am descoperit pentru prima dată niște căncee
vechi de ceramică. Mai târziu, la îndrumarea lui, am descoperit Săsăușul, care m-a atras, era
o altă lume, ceva ce n-am mai văzut până atunci. Și mirosul era altfel. De fapt, mirosul a fost
o componentă importantă în modul cum vedeam eu Săsăușul și cum simțeam și ce simțeam
pentru Săsăuș. S-a pierdut în ziua de azi mireasma de fum, mirosul puțin stătut din camerele
bune, neîncălzite, acum au un alt miros.
Primele piese le-am luat din Săsăuș, dintr-o casă prăbușită, un căpătâi de pernă rupt
și un vas de ceramică spart. Apoi mi-am făcut un colț etnografic, de fapt, era o ladă din care
găsisem o scândură pictată în podul șurii. Mi-am dat seama că bunica mea, Eufimia Frăticiu,
avea multe obiecte vechi. M-am dus și i le-am luat pe toate. Bunica mea era cunoscută ca țe-
sătoare, fusese chemată să expună la București, la expoziții, era o femeie cu simțul frumosului,
lucra dupa cum a văzut la mama ei, cu rost, zicea că „așa se face”, că „așa trebuie”. Cred că asta
e cea mai adecvată formă de transmitere a patrimoniului imaterial.
Așa am început să colecționez. Mi-am făcut un colțișor acolo, cu obiecte de la bunici,

și după aia am început să merg la Săsăuș, cu bicicleta, aproape săptămânal; știu că într-un an
am fost de 30 de ori în sat... Mă urcam primăvara în cel mai înalt punct al satului, ca să observ
din care curte iese fum. Nu de puține ori am salvat piese textile din foc alergând către gospo-
dăria respectivă!
Aveam bani puțini. Dar și lucrurile erau ieftine, voiau să scape de ele, oamenii con-
siderau că nu mai e nevoie de ele, nu mai au valoare, le-au abandonat, plecând la oraș sau
în străinătate. Dar iată că se întoarce moda, acum sunt revalorizate, sunt apreciate de către
comunități.
Săsăușul a fost un sat mare, românesc, în comparație cu satele din jur, o comunitate
închisă, conservatoare, a existat o competiție foarte mare între femeile din Săsăuș privind portul.
Acum am în colecție 300 – 350 de piese doar din Săsăuș. De 24 de ani, de când colec-
ționez, cred că am fost de cel puțin de 200 de ori în Săsăuș...”
Interviu cu arhitectul Eugen Vaida realizat de Ligia Fulga, Alțâna, 17 septembrie 2021
13
I. Cămașa cu altiță din sudul Transilvaniei.

Valea Hârtibaciului – o cercetare științifică
actuală și inedită
1. Introducere
Ligia Fulga
Cercetarea cămășii cu altiță și implicit a costumului de ceremonial din sudul
Transilvaniei ne introduce, în mod firesc, în lumea rurală a tradițiilor care, prin propria comu-
nicare orală și gestuală, transmite reflexele unei civilizații care a funcționat îndelung după un
cod de semne cu semnificații simbolice profunde.
Investigațiile din teren, documentarea în colecțiile muzeale, dar și în colecția arhi-

tectului Eugen Vaida din Alțâna, de pe Valea Hârtibaciului, s-au concretizat într-un demers
esențial al cunoașterii și al înțelegerii unui tezaur artistic puțin cunoscut, neexplorat suficient,
care adaugă valoare peisajului cultural din Valea Hârtibaciului. Nu surprinde pe nimeni intere-
sul special pentru cămășile cu altiță percepute ca element identitar românesc; ceea ce dorim
să scoatem în evidență, în plus, este semnificația lor majoră în ansamblurile de costume, în
special în cele legate de ceremonial, extrem de spectaculoase; rostul lor are semnificații pro-
funde, care explică proiecția simbolică despre viață a lumii rurale.
15
În acest context, trebuie spus că patrimoniul textil românesc, o valență artistică a ru-
ralității transilvănene, semnifică, în general, puterea de expresie a țesăturilor tradiționale.
Ele dau măsura unei lumi sensibile, tactile și vizuale, care relevă un univers al gesturilor și al
cunoștințelor tehnice transmise oral, din generație în generație, de-a lungul secolelor.
Cunoaștem exemplul recent al întocmirii dosarului comun pentru România și

Republica Moldova în vederea includerii cămășii cu altiță în Lista Reprezentativă UNESCO a
Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, care a coagulat, la nivel național, energii semni-
ficative atât în mediile rurale, cât mai ales în cele urbane. Proiectul „Salvând cultura celuilalt”
continuă promovarea cămășii cu altiță sud-transilvănene, folosind ca suport, în cercetarea
științifică a acestui tip de cămașă, „memoria” colecțiilor muzeale (Complexul Național Muzeal
ASTRA din Sibiu, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de Etnografie din
Brașov, Muzeul Național al Țăranului Român din București și Muzeul de Istorie „Valea Hârtiba-
ciului” din Agnita) și, cu deosebire, impresionanta colecție privată a arhitectului Eugen Vaida,
de cămăși cu altiță și costume locale specifice zonei. Aceasta din urmă oferă, cu generozitate,
o platformă de comunicare și de educație convingătoare pentru descoperirea tradițiilor zonei,
a salvgardării lor, în cadrul unei strategii de patrimonializare la nivel național, foarte necesară.
Modul inedit, chiar novator, al demersului de specialitate s-a dovedit a fi eficient în

planul investigației științifice, urmând trei direcții paradigmatice: anume o evaluare care pri-
vește cvasitotalitatea pieselor de același tip (cămașa cu altiță) din zona amintită, identificate
în colecțiile muzeale din România, dar și în colecția privată din Alțâna, cercetarea urmărind un
screening total (loc, proveniență, eventual istoria pieselor, croiul, materiale, tehnici de decora-
re, terminologii populare folosite, amplasarea registrelor decorative, motive și cromatica lor),
dar și „recuperarea” lor, în sensul valorizării în plan științific și educativ, pentru a fi scoase din
anonimat și redate marelui public.
Al treilea plan pune accentul pe cămașa cu altiță ca element comun de apropiere

de „ceilalți”, reflex al relațiilor socioculturale, știindu-se faptul că Valea Hârtibaciului este un
spațiu al întâlnirilor etnice, al convivialității de secole a românilor și a sașilor transilvăneni,
cu preluări și influențe reciproce; însă importantă și foarte actuală, fiind o lacună asumată
din partea specialiștilor, este cercetarea relațiilor interetnice dintre români și romi, aceștia din
urmă dovedindu-se a fi astăzi „depozitarii”, în parte, ai acestui tezaur românesc, pe care l-au
preluat, l-au transferat în patrimoniul lor. Ei „salvează”, într-o manieră proprie, aceste mărci
identitare zonale, cămășile românești, modelele vechi, din Valea Hârtibaciului.
17
Echipa proiectului în curtea gospodăriei care care adăpostește

colecția etnografică privată „Eugen și Ștefan Vaida”
2. Descrierea teritoriului – Valea Hârtibaciului

Elena Găvan
Din perspectivă etnografică, zona Sibiu este alcătuită, conform literaturii de
specialitate, din cinci subzone1: Țara Oltului, Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului, Valea
Târnavelor și Țara Secașelor.
Așezată la intersecția Văii Târnavelor cu Țara Oltului și prezentând numeroase note

comune cu celelalte subzone sibiene, Valea Hârtibaciului ni se arată ca o individualitate arhai-
că bine conturată și adânc înrădăcinată în sufletul localnicilor2. Bazinul hidrografic Hârtibaciu
este situat în partea central-sudică a Podișului Transilvaniei. Râul Hârtibaciu (germ. Harbach,
magh. Hortobágy), cu o lungime de 88,2 km, izvorăște din pădurea Bărcutului, adună toate
pâraiele și apele din zonă și se varsă în râul Cibin3. Principala localitate situată pe cursul râului
este orașul Agnita. Localitățile traversate sunt: Retiș, Brădeni, Netuș, Agnita, Benești, Alțâna,
Nocrich, Hosman, Cornățel, Cașolț, iar de-o parte și de alta sunt așezate satele: Noiștat, Iaco-
beni, Movile, Ștejăriș, Ruja, Dealu Frumos, Merghindeal, Coveș, Vărd, Veseud, Chirpăr, Săsăuș,
Bârghiș, Vecerd, Ghijasa de Jos, Marpod, Țichindeal, Fofeldea, Roșia, Nou, Vurpăr, Daia,
Bungard și Mohu.
Deși din punct de vedere geografic se află în centrul țării, Valea Hârtibaciului ne apare
relativ izolată, motivul fiind, cel mai probabil, situarea sa între două zone bine dezvoltate eco-
nomic: Valea Târnavei (la nord) și Valea Oltului (la sud). De asemenea, observăm că și căile de
comunicație o ocolesc, astfel că interesul asupra zonei a fost și este redus, în comparație cu
Țara Oltului sau cu Mărginimea Sibiului. Prin urmare, și bibliografia de specialitate rezervă Văii
Hârtibaciului un spațiu restrâns, informațiile având cel mai adesea un caracter generalizat la
zona Sibiului.
Valea Hârtibaciului reprezintă o zonă etnoculturală bine individualizată, dominată de

așezări săsești, precum Agnita, Alțâna, Iacobeni, Hosman, Cașolț, Nocrich. Etnografic, aceasta
este împărțită în două subzone: Agnita (Cașolț, Cornățel, Nucet, Chirpăr, Țichindeal, Nocrich,
Alțâna, Retiș) și Săsăuș sau satele de pe Valea Veseudului4. Populația văii este una multietnică5,
formată din români, germani6, unguri, romi7 (astăzi în număr tot mai mare8). Imaginea Văii păs-
trează încă pregnant amprenta comunităților săsești, fie că ne referim la arhitectura locuințe-
lor și la interiorul acestora, fie la port și obiceiuri.
19
O altă subzonă etnografică marcantă a Sibiului este Țara Oltului. Situată între munții
Făgăraș și râul Olt, zona cuprinde alte trei subzone: Țara Făgărașului, zona Perșanilor și zona
Avrigului9. Avrigul grupează localitățile: Porcești (astăzi Turnu Roșu), Sebeșu de Sus, Sebeșu
de Jos, Racovița, Avrig, Porumbacu de Sus, Porumbacu de Jos și dincolo de Olt, Colun, Glâm-
boaca, Săcădate, Bradu.
Satele de dincolo de Olt sunt cunoscute ca și „satele fără țară”10 făcând legătura cu
Valea Hârtibaciului și regiunea Târnavelor, fapt reflectat în specificul portului, de tip arhaic, și
nu numai.
Peisaj cultural specific zonei Văii Hârtibaciului, Alțâna, 2017

3. „Memoria” colecțiilor și a cercetărilor de teren privind

Valea Hârtibaciului
Ceea ce este inedit în cercetările noastre recente este „recuperarea” terenului și a
traseului istoric parcurs de cămașa cu altiță și de costumul tradițional din Valea Hârtibaciului,
care a suscitat un mare interes științific în epocă, apreciind ca durată peste 120 de ani de
preocupări profesionale.
Este, în primul rând, surprinzătoare acordarea acestei zone etnografice, Valea

Hârtibaciului, cu arta sa țărănească, la contextul istoric al construcției identitare românești,
începută și dezvoltată în secolul al XIX-lea, mai ales la sfârșitul secolului și la începutul celui
următor. O marcă a acestei identități a fost promovarea costumului țărănesc, care a devenit
o preocupare constantă a elitelor atât din Vechiul Regat, cât și din Transilvania românească
de dincolo de munții Carpați, aflată sub stăpânire austro-ungară. S-a coagulat o mișcare a
asociațiilor civice, coerentă și eficientă în promovarea meșteșugurilor și a artei țărănești,
fiind prezențe active în societatea românească de dincolo și dincoace de Carpați. Această
mișcare a fost sprijinită și promovată constant de regina Elisabeta și ulterior de regina Maria
și de ASTRA transilvăneană.
Reuniunea femeilor române greco-ortodoxe, Marpod, județul Sibiu. Începutul secolului XX.
Colecția Grafică Documentară, Muzeul ASTRA, Sibiu.
21
Maria Stoica a avut, în ultimii cincizeci de ani, un rol determinant în păstrarea și promovarea
costumului tradițional din satul Săsăuș.
În această perioadă, se instituie un program de învățare și de reînvățare a tinerelor

femei prin intermediul unor sugestive și necesare albume de cusături cu eșantioane privind
tipurile de pânză, punctele de broderie, materialele și detaliile cromatice, acestea fiind mode-
le preluate din sate, în funcție de zonele etnografice locuite de români. Lucrarea cunoscută a
sibianului Dimitrie Comșa, Din ornamentica română. Album artistic reprezentând 284 broderii
și țesături după originale țărănești, apărută în 1904, cu 40 planșe color (tabele) și scheme de
dispunere a motivelor, cuprinde eșantioane de broderie, printre care și unele de pe cămășile
cu altiță din Valea Hârtibaciului, ca, de altfel, din multe alte zone românești din Transilvania.
Trebuie spus că Dimitrie Comșa, profesor la Seminarul de Agricultură, ajutat de elevii

săi, a constituit o colecție de 300 piese, prezentate la Expoziția Industrială din 1902 de la Sibiu,
organizată de Reuniunea Română de Agricultură și Reuniunea Meseriașilor Români.
Acești tineri intelectuali, alături de preoții și învățătorii satelor, însuflețiți de ideile

ASTREI de afirmare a specificului românesc, au avut o contribuție însemnată în furnizarea de
detalii privind marca stilistică zonală a satelor componente. În album sunt precizări asupra
dispoziției registrelor decorative, a motivelor cusute și a tehnicilor, despre terminologia popu-
lară folosită și chiar trimiteri la datări privind vechimea motivelor ornamentale.
În anexa albumului de cusături, sunt menționate localitățile care au furnizat date des-
pre portul satului respectiv. De exemplu, pentru Valea Hârtibaciului, sunt consemnate altițe
din Ilimbav, Marpod, Chirpăr, Alțâna, Fofeldea, Benești, Nocrich, Topârcea.
Model de altiță, sat Fofeldea, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904.
Colecția Muzeului ASTRA Sibiu, nr. inv. 9521.
23
Model de altiță, sat Ilimbav, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904.
Model de altiță, sat Marpod, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904 .
Model de altiță, sat Nucet, județul Sibiu. Album de broderii, Dimitrie Comșa, 1904.
Se remarcă folosirea unei terminologii standard, recognoscibilă în limbajul curent al

românilor din Vechiul Regat, în dorința uniformizării referențialelor lexicale privind denumirile
pieselor și ale ornamenticii, substratul fiind demonstrarea unității lingvistice a românilor transil-
văneni cu cei din sudul țării. Acest aspect explică introducerea termenului de „altiță”, folosit în
Vechiul Regat, la începutul secolului al XX-lea în sudul Transilvaniei, în comparație cu alte zone
conservatoare din Transilvania, care folosesc termenul de cămașă cu „umăraș” sau cu „umeriță”.
Legătura dintre sibianul Dimitrie Comșa și Alexandru Tzigara-Samurcaș apare în me-

moriile distinsului istoric de artă, viitorul director al Muzeului de Etnografie și Artă Națională
din București, care notează: „La Sibiu am cercetat bogata colecție de artă țărănească din acea
regiune a lui D. Comșa, pe care, neputând a o achiziționa pentru Muzeu, care nu avea fon-
duri într-acest scop, am recomandat-o doamnei Elisa I. Brătianu, care a cumpărat-o, cedând și
Muzeului unele piese duble.”11
Același Alexandru Tzigara-Samurcaș a solicitat românilor din Transilvania piese etno-

grafice din diferite zone ale provinciei pentru o demonstrație vie a prezenței românilor în afara
granițelor Vechiului Regat. Acest deziderat a fost împlinit cu ocazia expoziției jubiliare dedicate
domniei lui Carol I, deschisă în București în 1906.
Nu întâmplător, în registrul inventar manuscris al Muzeului Național al Țăranului

Român, cu însemnări din acea perioadă, sunt menționate trei cămăși din regiunea Târnavei
sau din districtul Sibiu, cu precizarea localității. Grupul de cercetare a identificat serii de cămă-
și cu „altiță funcțională” și „mâneci întoarse”, încadrate cronologic în a doua parte a secolului
al XIX-lea, provenind din sate aparținând Văii Hârtibaciului.
Un interes special a stârnit o cămașă cu altiță, (nr. inv. T11920), pe a cărei fișă de evi-
dență am găsit precizarea: „S-ar putea să fi făcut inițial parte din colecția D. Comșa“, o con-
firmare fără echivoc a implicării colecționarului sibian la constituirea colecțiilor de artă țără-
nească ale Muzeului bucureștean de la începutul secolului al XX-lea.
25
Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului.

Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. 5848.
Cămașă cu altiță, Ilimbav.

Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. M4495.
De asemenea, cămașa cu altiță cu datarea autoarei, 1909, și cu inițialele creatoarei/

purtătoarei, „A. C.”, cusută pe spatele gulerului, este încă o dovadă a vechimii modelului că-
mășii cu altiță.
Exemplul lui Dimitrie Comșa a fost urmat ulterior apariției albumului, editându-se
la Sibiu, în 1905, cu ocazia deschiderii oficiale a Muzeului Asociațiunii, un alt valoros album,
realizat de Minerva Cosma, fiica lui Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina”. Într-o formă
grafică ireproșabilă, cu coperți cartonate și imprimări artistice, albumul deschide expoziția
de industrie casnică românească din Transilvania. Planșele reprezintă broderii și cusături
specifice costumelor românești, dar și arta textilelor de interior reprezentative pentru zone-
le românești transilvănene.
Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului. Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului.

Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, Colecția Muzeului Național al Țăranului Român,
nr. inv. T11920. nr. inv. T1140.
27
Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului.

Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, nr. inv. T1156.
Modele de broderie (altiță, brățară și obinzeală ), sat Veștem, județul Sibiu. Acuarelă.
Autor: Juliana Fabritius-Dancu, 1955. Colecția Desenotecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 58.
Deși este așezată geografic în Podișul Târnavelor, etnograful și istoricul de artă Paul
Petrescu afirmă, în 1959, despre Valea Hârtibaciului că, prin originalitatea și bogăția materialului,
ar forma o zonă etnografică aparte. „Pe lângă aceste zone, mai există o serie de alte zone în care,
până în prezent, nu s-au făcut deloc cercetări sau au fost făcute într-o măsură insuficientă. Pe o
hartă completă a costumului din Transilvania și Banat nu vor putea însă lipsi în viitor următoare-
le zone”12. Printre acestea figurează și Valea Hârtibaciului.
Din Arhivele Muzeului ASTRA, aflăm că s-a răspuns la chestionarele adresate satelor din
Valea Hârtibaciului în anii 1954 – 1955. În plus, putem vorbi și de cercetări în satele din această
zonă, dovadă fiind desenele realizate Juliana Fabritius-Dancu și fotografiile din teren realizate de
Cornel Irimie și Herbert Hofmann în perioada respectivă.
29
Femeie îmbrobodită cu zgardă, conci

și păstură albă,1958. Colecția Fototecă,
Muzeul ASTRA, nr. inv. 952
Neveste în port de sărbătoare, sat Săcădate, județul Sibiu. Foto

Cornel Irimie, 1956. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 4247.
Fată cu căiță, sat Săsăuș, județul Sibiu. Foto Herbert Hoffman,

1955. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 1727.
Fată îmbrobodită, cu căiță și ștergar

de cap „giolgi”, sat Săsăuș, județul
Sibiu. Colecția Anisia Lungu.
31
Documentarea în colecțiile muzeale a însemnat și o atenție specială acordată informa-

țiilor complementare din arhive, care au stârnit un interes științific privitor la costumul din Valea
Hârtibaciului. Există însemnări în Arhiva Muzeului de Etnografie din Brașov că în anul 1959, apoi
în 1966, au avut loc cercetări în Săsăuș, sat românesc cu o puternică amprentă stilistică în ceea
ce privește ornamentica cămășii cu altiță, și în Săcădate. Sunt însemnări manuscrise păstrate la
Muzeul brașovean care însoțesc cămășile achiziționate în perioada respectivă. Colecția Muzeului
brașovean deține în total 45 cămăși din Valea Hârtibaciului (Ilimbav, Săcădate, Chirpăr, Alțâna,
Ghijasa de Jos), dintre care 32 piese reprezintă cămașa cu altiță și cămașă „cu pui peste cot” pur-
tată în Săsăuș. În urma cercetărilor de teren din 1996, s-a constituit o arhivă de martori etnologici
(documentație foto-video, interviuri).
Este posibil ca tot atunci și secția de artă populară a Muzeului sibian să fi avut același
parcurs al cercetării și al achiziționării de piese de port, deoarece în inscripționările pe piese
similare apar aceiași vânzători. Campaniile de teren s-au încheiat cu constituirea unor colecții
muzeale consistente, focusate pe satul românesc Săsăuș, argumentul fiind numărul considera-
bil de piese aflate astăzi în colecția Muzeului ASTRA (113 cămăși de pe Valea Hârtibaciului, dintre
care 35 de cămăși cu altiță, cu pumnași întorși și cu fodori, și 64 de cămăși femeiești cu poale și
fără poale din Țara Oltului, dintre care 7 cu altiță funcțională și 15 cu altiță nefuncțională).
Referitor la prezența cămășilor cu „altiță” în colecțiile Muzeului Etnografic al

Transilvaniei, opinăm că acestea provin din donația Elisei I. Brătianu în anii interbelici, care de-
ținea o colecție de costume românești din epoca respectivă. Alexandru Tzigara-Samurcaș amin-
tește de această achiziție în memoriile sale. Aceste cămăși cu altiță din colecția clujeană nu sunt
însoțite de informatii colaterale, complementare (fotografii, însemnări), argument care susține
supoziția grupului de cercetare în ce privește proveniența lor. Au fost identificate circa 20 de că-
măși cu altiță provenind din Valea Hârtibaciului.
În acest an, 2021, s-a deschis un nou câmp al cercetării în Valea Hârtibaciului. Este
vorba de cele peste 300 de piese colecționate de arhitectul Eugen Vaida din Alțâna. Colecția
este o confirmare a interesului actual pentru acest tezaur textil, colecționarul fiind fascinat
atât de desăvârșitele cămăși cu altiță din această zonă, cât și de configurația spectaculoasă a
costumului tradițional.
Este cea mai reprezentativă colecție în ce privește zona Văii Hârtibaciului, cu potențial
de „memorare” a tiparului identitar, dar și cu o largă deschidere spre cunoaștere și dorința de a
continua documentarea asupra acestui patrimoniu etnografic zonal, foarte expresiv și autentic.
Femei tinere în costume rituale specifice ceremonialului nunții din Valea Hârtibaciului.
Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX. Colecția Fototecă, Muzeul ASTRA, nr. inv. 47769.
33
4. Mesajul simbolic al costumelor tradiționale românești

din Valea Hârtibaciului
Ligia Fulga
Limbajul simbolic al costumului tradițional din Valea Hârtibaciului trebuie pus în relație
cu riturile de trecere, esențiale, din viața omului (naștere, căsătorie, moarte), păstrate în mediile
țărănești. Ele sunt forme ale unei gândiri simbolice conform căreia individul trece dintr-o stare în
alta, dintr-un prag în altul, dintr-un univers în altul, iar aceste treceri presupun o serie de interdic-
ții, de pierdere a vechii identități și recâștigarea noii identități. Aceste treceri succesive au loc prin
săvârșirea unor acte rituale obligatorii, inclusiv grija expresă pentru „construcția” costumului de
ceremonial și „deconstrucția” lui în anumite momente sau perioade rituale.
Astăzi, există încă un ansamblu de limbaje nonverbale care au stat sau încă mai stau,
sub forme desemantizate, percepute în cercetările noastre de teren în zonele amintite, la baza
manifestărilor rituale, odată obligatorii și necesare în păstrarea echilibrului social al comunită-
ților rurale. În prezent, sunt utilizate doar ca spectacol ludic, care continuă o serie de gesturi,
structuri poetice și vestimentare în virtutea unor transmiteri din memorie, ele devenind rutină
și aglutinări.
Ceea ce este esențial de remarcat la costumul de ceremonial este o „reîmbrăcare/

re-gătire” a miresei care se opune costumului cotidian, iar în ceea ce privește elementele
formale concentrate simbolic, este inclusă găteala capului, care este festivă și somptuoasă.
Se poate numi costum ritual acela care „se reclădește, se reconstruiește”, este un cos-
tum simbolic care inspiră un statut feminin deosebit, cu un semnificant încărcat cu valorile
morale ale comunității. Pe lângă simplu semn de separare pe sexe, în funcție de vârstă etc.,
apare o reflectare asupra faptului că individul anunță sau schițează realizarea modelului de
integrare. Semnificația costumului apare ca o soluție între sous-vêture, parure și sur-parure.
Individul îndeplinește o normă, operând, prin folosirea costumului, un tratament al corpului
său pentru a intra într-un univers simbolic13. Este o logică a impunerii și a excluderii, a respin-
gerii și a acceptării simultane prin folosirea unei recuzite protectoare, care să cuprindă o serie
de obiecte specifice prin intermediul cărora se realizează o țesătură de acțiuni magice care au
scopul de înlesni trecerea.
În cadrul ritualurilor de trecere, sunt determinate trei etape, trei praguri care semnifică
trecerea de la statutul de fată la cel de femeie măritată, trecere care se săvârșește treptat, prin
ritualuri pregătitoare atât în cazul viitoarei mirese, cât și al mirelui. Aceștia se supun unor nor-
me și interdicții, este un prag care se manifestă ritual prin gest, cuvânt și recuzită simbolică.
Astfel, fata tânără parcurge trei faze de împodobire vestimentară simbolică, conform momen-
tului în care se află pentru a îndeplini norma. Această structură ternară implică: despărțirea de
vechea stare, pregătirea pentru noua stare și trecerea propriu-zisă, reintegrarea în noua stare14.
Ele se succed în timp și în spațiu și toate acestea devin evidente în comunitatea care înțelege
limbajul costumului.
Discursul ritual raportat la costumul simbolic are în vedere analiza lui în conformitate
cu structura și configurația corpului. Se are în vedere în mod special ia/cămașa purtată, simul-
tan sau succesiv, sau câmpurile ornamentale dispuse în ansamblul cămășii, care transmit me-
saje simbolice (cămașa cu „pui peste cot”/cămașa cu „altiță”), în acord cu logica momentelor
rituale. Un capitol aparte este dedicat gătelii capului, semnalul major al schimbării de statut,
pieselor care sunt suprapuse sau transferate din față în spate, care acoperă poalele și poziția
lor graduală.
Desigur că, în funcție de perioadele de timp, intervin și elemente de costum tributare

modei vremii, însă atunci se poate vorbi doar de un substitut material și sunt, în ultimii ani, ca-
35
zuri când recuzita ceremonială devine opțională prin omisiune sau, din contra, prin adaosuri
decorative, care sporesc procesul de desemantizare. Ceea ce apare evident vizual la aceste
praguri sunt modificările/schimbarea vestimentară mai ales la nivelul gătelii capului, care ră-
mâne cel mai puternic simbol; el trasmite un statut și stări rituale15.
Analiza noastră, în primul rând, a avut în vedere descifrarea rolurilor și a statutelor în

funcție de ornamentarea diferită a cămășii fetei de măritat după schema modulară impusă
(mâneca cu „pui peste cot” și terminația cu „fodori”) și cămașa de nevastă (cu „altiță” pe umeri
și mânecă „întoarsă” sau cu „pumnași” întorși).
Costumul simbolic implică întotdeauna două maniere de a transmite trecerea sau

parcursul, în mod treptat, de desprindere de o stare și intrarea, în aceeași cadență, în altă sta-
re. Această construcție simbolică a costumului, cu piese care sunt așezate dedesubt, nu se văd,
și cele care sunt adăugate deasupra, arată un nivel magic, care operează la nivelul mentalului
mitic. Neîndeplinirea acestor gesturi ritualice duce la neîndeplinirea unor rosturi apotropaice,
de protecție a individului.
Cercetările de teren efectuate în sudul Transilvaniei au demonstrat că aceste costume

de ceremonial au suferit cele mai mici modificări în comparație cu costumul identitar, per-
ceput ca stereotip local. Acest lucru îl explicăm prin contextualizarea obligatorie a obiceiului
nunții, fără de care nu se poate performa și nu se pot transmite mesaje.
Catrințele femeilor au o deosebită conotație erotică. În Țara Oltului, în satele din jurul
Avrigului, mireasa purta două catrințe roșii, țesute simplu, în două ițe, cu un decor cu vărgi de
diferite culori, dominant fiind roșul. La Sebeșu de Sus, în suita cortegiului miresei spre casa
mirelui, aceste catrințe roșii erau prinse pe o prăjină și duse ca un stindard. La Turnu Roșu,
acestea nu aveau decât jumătate din lungimea lor și firele de la cingătoare/lanț atârnau libere,
ca franjurii. În alte sate din aceeași regiune, catrințele duble, special confecționate pentru ziua
nunții, se numeau „oacheșe” și prezentau o cromatică diferită. Expresia populară care însem-
na copilul natural, „făcut din zadie”, adică „făcut din catrință”, întărește rolul sexual atribuit
acestei piese din costumul femeiesc16.
Costum de mireasă cu coif și cunună, sat Săsăuș, Valea Hârtibaciului, colecția Eugen Vaida și Maria
Stoica. Reconstituire, 2021.
37
Se remarcă desemantizarea codurilor vestimentare, fenomen normal odată cu tre-

cerea timpului, cu schimbarea generațiilor, la următoarele piese de recuzită. Cingătorile îm-
pletite roșii/vinete de la Săcădate apar la Săsăuș sub formă de ciucuri multicolori dispuși la
spate, la Avrig sunt baticuri, adică „păsturi” roșii de călărași dispuse în aceeași poziție, numite
local „mâneșterguri”. Considerăm că modificarea în timp a „cingătorii împletite roșii” cu pânză
țesută pe fond alb cu vărgi roșii, amintită numai dialectal ca „mâneșterguri” la Avrig, și înlocu-
irea acesteia cu pânză roșie imprimată, înseamnă păstrarea simbolului cromatic care aparține
fetei de măritat și modificarea aceleiași recuzite în timp, din punct de vedere morfologic, fiind
schimbat doar materialul. Această recuzită vestimentară este corelată și cu poziționarea ei la
spate, în logica ritualului.
Ambivalența masculin/feminin este surprinsă, de asemenea, în construcția costu-

mului simbolic. La Săsăuș, peste cingătoarea roșie cu ciucuri, simbol feminin, este așezată
„cingătoarea cu bumbi” folosită de feciori, simbol masculin. Introducem și „cârpele de șold”,
nelipsite în costumul fetelor de măritat și al mireselor; ele prezintă o formă decorativă, dese-
mantizată, care a înlocuit ciucurii cu panglicile numite „bertii”, dispuse lateral la costumul din
Săcădate. Prezența lor în satele săsești și românești când îndeplinesc ritualurile premaritale și
imediat postmaritale indică un simbol feminin a cărui cromatică comunică statutul de tânără
nemăritată (roșu), iar cele închise la culoare, cel de nevastă tânără. Astăzi, ele sunt percepute
ca ornament la împodobirea costumului.
Cele mai multe forme identificate în satele din Valea Hârtibaciului care fac parte din
riturile de trecere sunt cele legate de ceremonialul nunții tradiționale, cunoscute încă de res-
pondenții noștri din satele din sudul Transilvaniei. Satele care memorează încă detaliile cos-
tumului de mireasă, rânduiala lui, dispunerea recuzitei sunt în primul rând satul Săsăuș, apoi
Marpod, Ilimbav, Săcădate.
Ceremonialul nunții din satele românești de pe Valea Hârtibaciului relevă o serie de

elemente simbolice care se traduc prin construcții vestimentare dintre cele mai complexe.
Referențialele simbolice evidențiază, în parcursul cronologic al fetei de măritat, costumele ri-
tualice, care sunt tot atâtea câte statute are/îndeplinește în diferitele intervale ale vieții. Mai
precis, există delimitări de statut pentru fata dinainte de 15 ani, altul după 15 ani, apoi pre-
gătirea fetei de măritat, mireasa propriu-zisă, înainte și după cununie, cât și statutul nou de
nevastă tânără, până în jurul vârstei de 40 de ani.
39
Costum de mireasă cu coif și

cunună, sat Săsăuș, județul Sibiu.
Reconstituire, 2021. Muzeul de
Istorie „Valea Hârtibaciului”.
Dintre ritualurile de trecere evidențiate în satul Săsăuș, din colecția lui Eugen Vaida,
am reconstituit costumul de mireasă, o construcție simbolică care dă sens formelor vizuale
ale trecerii pragului.
Pentru a înțelege logica costumului de mireasă din Săsăuș, a fost necesară documen-
tarea perioadei premaritale a fetei, care este, de asemenea, marcată printr-o vestimentație
simbolică foarte spectaculoasă. Pregătită pentru măritat, ea etalează acest costum în toate
momentele importante ale satului, la sărbători mari (Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza), la
nunți, la biserică, la horă.
În primul rând, impresionează găteala capului, o compoziție insolită formată dintr-un

„coif cu bălțișori”, un suport textil roșu care susține pieptănătura, în formă de semicerc, de-
corat cu iederă, „vâstre cu bobocei roșii”, aplicații din paiete și mărgele. În partea din spate,
„coiful” are „bănici” (de forma banilor) prinși pe un alt suport textil, de care atârnă panglici
înguste, cu decor floral pe fond negru; din dreptul urechilor, pornesc șiruri de mărgele („bălți-
șori”). „Vâstrele” din „coiful cu bălțișori” se regăsesc și la pălăria sau căciula purtată de feciori
la nuntă.
Cămașa fetei de măritat este încrețită la gât, are „pui peste cot” cu motivul „cornul ber-
becului”; are „obinzeala” cusută pe dos cu negru, apoi „brățara” cu decor cusut pe încreț; even-
tual, pe piept sunt trei șiruri cusute, trei „ferestruici” („ajur” galben) și „puișori” negri; mâneca
se termină cu „fodori” (volane). Peste ie se așază pieptarul din piele sau laibărul „cu ochiuri”.
Interesant este că decorul cătrinței negre cu „sârma a lată” și „păsări” așezată peste poale în
față, care intră în componența acestui costum, este prezent și la cătrința din spate, pe toată
suprafața, în registre orizontale, fiind un decor țesut în război. Peste această cătrință cu păsări,
se atașează la spate cingătoarea cu ciucuri, piesa care apare deja la fata de 13 – 14 ani. În partea
din față, se păstrează aceeași „cătrință cu sârma a lată”, cu triunghiuri și floare în mijloc.
41
Costumul de mireasă
Costumul de mireasă dinainte de cununie păstrează cele mai multe piese componen-
te din costumul de fată pregătită pentru măritat descris mai sus. Părul este împletit pe frunte în
„șerpulețe”, la spate se împletesc două cozi, numite „plete”, care se unesc la ceafă în formă de
coroană; pe cap, miresei i se pune „coiful de fată”, iar la spate, o recuzită nouă, adică atașarea
„cununii de mireasă”, de formă trapezoidală (femeile spun că seamănă cu un mai de rufe),
confecționat din „bobocei roșii” din hârtie, „sârmă” (fir metalic), oglinzi, iederă și, în vârf, „pă-
uni scurți”. Mireasa poartă ie de nevastă, adică ia cu „mânecă întoarsă” și „altiță” la „umere”;
aceasta prezintă un registru îngust, dreptunghiular, brodat cu motive decorative cusute cu ne-
gru numite „munții”, „puii ăi trei într-unul”, „vârtelnița închisă cu cracuri”; urmează „luncețul pe
încreț” umplut cu sârmă, mătase și arnici. Pe mijlocul mânecii, de-a lungul ei, este intercalată
dantelă („umbreajă”) și câte două șiruri verticale negre, cu arnici colorat. Mâneca se termină
cu „brățară”, cu aceeași cusătură pe încreț ca cea de pe umăr.
Un element distinct sunt mânecările împletite din lânică multicoloră, care sunt dispu-
se la încheietura mâinilor.
Acoperământul poalelor are în componență piese care se regăsesc și în costumul fe-

tei de măritat și chiar în cel purtat de fata nubilă. Astfel, peste fusta albă, încrețită mărunt, este
pusă în spate „cătrința cu păsări”, cea care este una dintre piesele principale din construcția
costumului de fată, peste care mireasa era încinsă cu „cingătoarea cu ciucuri” de la costumul
de fată care intra pentru prima dată în joc. Peste această cingătoare se prinde „cingătoarea cu
Găteala capului la costumul de mireasă, sat

Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire, 2021.
Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului ”.
43
inele”, simbol al fecundității. În față, peste poale, sunt suprapuse trei cătrințe, care sunt în așa
fel dispuse, încât poalele lor terminate cu franjuri să fie foarte vizibile.
Prima cătrință, cea pusă peste poalele albe, este numită „cătrința cu sârmă”. Este țe-
sută din lână neagră năvădită în „ochiuri” mici, „glățuită”, compusă din trei foi, iar în partea de
jos, la poale, este decorată cu un registru compus din vărgi orizontale cu motive florale țesute
cu fir auriu, argintiu și lânică de culoare mov, albastru, verde; pe marginile laterale, galon lat
din fir auriu și dantelă neagră, ciucuri negri, mov și fire aurii și argintii. Este cea mai discretă
cătrință și ea simbolizează portul nevestelor mai în vârstă.
A doua cătrință face parte din aceeași categorie tipologică, este năvădită în „ochiuri”,
are aplicată, pe margini și pe mijloc, de-a latul, o pasmanterie din fir metalic auriu, numită
local „sârmă lată”; complementar sunt atașate alte accesorii decorative, panglici cu paiete și
altele colorate roz („barșon cu fluturi și scânteuțe” și „barșon cu beată roz”). Colțurile cătrinței
sunt decorate cu aceeași pasmanterie descrisă mai sus, formând triunghiuri numite, de către
femeile intervievate din Săsăuș, „cuiburi”. Marginea poalelor cătrinței se termină cu dantelă
lată împletită („bearcănă”), cu fir metalic auriu și argintiu și mătase neagră, cu motivul „pasă-
rea”; de această dantelă se prind ciucuri lungi de mătase neagră. Remarcăm că aceeași cătrin-
ță cu pasăre o găsim și la costumul fetelor de măritat.
A treia catrință este de cumpărat, dintr-o stofă mai ușoară, cu aceeași aplicație de
„sârmă lată” și „fluturi” cu „cuiburi” în colțuri, însă fără dantelă la poale. Celei de a treia cătrințe
nu îi găsim deocamdată referențialul simbolic, o explicație ar fi tendința de decorare excesivă
a costumului de mireasă.
În talie se prind două „năfrămi” din lână fină, țesute mecanic („păr”), pe fond negru cu
flori roșii imprimate, care se petrec la spate, acoperind puțin „cingătoarea roșie”, și ale căror
colțuri atârnă pe șolduri de o parte și de alta.
Costum de mireasă, cătrințe suprapuse (detaliu), sat Săsăuș,

județul Sibiu. Reconstituire , 2021. Colecția Eugen Vaida.
45
Mireasa, a doua zi după nuntă, îmbracă costumul de nevastă, care are o găteală a
capului distinctă, semn că deja are un alt statut, cel al femeilor măritate. Pe frunte rămâne
„fruntarul cu scânteuțe”, ca piesă nouă, apare în schimb „vălitoarea” cu ace decorative din
sticlă colorată și peste ea se înfășoară „giolgiul”, ștergarul de cap din pânza fină albă, prezent
în toate secvențele rituale ale nunții.
Nevasta tânără poartă cămașa „cu altiță”, „cătrință cu vărgi roșii” dinapoi, aceeași
„cingătoare cu ciucuri” descrisă mai sus, iar în față, la sărbători, la biserică și la joc poartă două
șorțuri, unul cu vărgi și al doilea „cu sârmă a lată”.
Costum de nevastă cu vălitoare, sat

Săsăuș, județul Sibiu. Reconstituire,
2021 . Colecția Eugen Vaida.
Analiza formală a acestor costume simbolice relevă opoziții binare care își au origi-
nea în sistemul de gândire simbolic de tip tradițional, precum ambivalența masculin/feminin,
diferențele de gen fiind relevante în medierea conflictuală de tip ritualic. Prezența lor este
continuă pe parcursul tuturor etapelor intermediare până la starea finală, ceea ce confirmă
aceste opoziții binare.
Cele două cămăși, de fată și de nevastă, la Săsăuș nu sunt suprapuse simultan în sche-
ma costumului, însă sunt delimitate în logica rituală prin decor. În ceea ce privește prezența
șorțurilor, remarcăm că fiecare are o trimitere simbolică distinctă spre un referent codificat
(motivul „cuibul”, la marginile laterale ale cătrințelor din față, cea mai spectaculoasă fiind cea
de la spate, cu simbolul păsării, căreia i se acordă acte rituale majore în economia ritualului,
darul găinii către nași, cântecul găinii etc., cu aluzii la actul procreării).
Toate acestea confirmă sintaxa ceremonialului nunții, care era cunoscută de toți
membrii comunității, fiind obligatorie pentru toți cei implicați. Nu lipsite de interes sunt afir-
mațiile cercetătoarei Denise Pop despre portul românesc din extremitatea vestică a Țării Ol-
tului, care interpretează aceste forme ovoidale, „ochiurile”, ca fiind metafore simbolice care
sugerează viitorul rol sexual al tinerei.
Omniprezența păsării pe cătrința rituală, componentă a costumului de ceremonial,

poate sugera, conform afirmațiilor lui Ion Ghinoiu17, simbolul fertilității, care trimite la ipos-
tază maternă a zeiței-pasăre. În noaptea nunții, se deschide un nou ciclu vital, consumarea
actului sexual, care, în câmp existențial, presupune un nou început biologic, preexistența in-
trauterină, existența și apoi postexistența. Simbolismul oului de pasăre îl găsim configurat și
pe piesele componente ale costumelor de ceremonial, sub o formă grafică ovoidală sugestivă.
Fata nubilă poartă o căiță cu decor floral care poate sugera „ochiurile”, laibărul de catifea este
decorat cu „ochiuri”, iar în alte sate, șorțurile de mireasă, și nu numai, erau țesute în război cu
un decor mărunt, în „ochiulețe”. În satul Turnu Roșu (Porcești), aceste cătrințe purtau numele
de „oacheșe”, erau prinse chiar în steagul de nuntă. Transferul motivului „păsării”, simbol al
fertilității, de la cătrința din față la cătrința din spate, atrage atenția asupra semnificației ei
rituale, legate de ideea de procreere.
47
deasupra și pe pagina următoare

Costum de mireasă cu șurț cu motivul „păsării”, sat Săsăuș, județul Sibiu.
Reconstituire, 2021. Colecția Eugen Vaida și Maria Stoica.
49
Costumul de fată de măritat din Săcădate

În contextul privilegiat al cercetării de teren în Săcădate, s-a putut reconstitui schema
vestimentară în acord cu momentele riturilor de trecere din ceremonialul nunții, dar și din
perioada premaritală, în care se disting roluri și statute în funcție de vârstă; acestea sunt comu-
nicate prin anumite piese de costum, care transmit un mesaj simbolic.
Costumul fetei de măritat la 15 ani, ca structură morfologică, prezintă forme specta-

culare, care privesc îndeosebi poalele purtătoarei. Aflăm ca își acopereau capul cu „cârpă de
undelemn”, o năframă roșie imprimată cu decor floral, pe care o lega la spate. Cămașa era cu
„gura” într-o parte, încrețită la gât cu „beată cu brățară”, adică „obinzeală” cu decor cusut „pe
dos”, și brățară „pe încreț”; mâneca, lungă și amplă, prezintă la umăr, de-a latul, decor cu „pui”
cusuți în cruci mărunt pe fir, policrom; de-a lungul mânecii largi, decorul se continuă cu un
„ajur” galben, completat simetric cu câte două șiruri de „chicături” cusute „pe fir” în aceleași
culori ca și „puii” de la umăr; mâneca se termină cu „fodori”, cu „brățara” încrețită și decorată
policrom. Trebuie spus că la cot este cusut același motiv geometric policrom ca pe umăr.
Acest tip de ie surprinde prin transmiterea unui dublu mesaj simbolic, anume decorul
de pe mânecă îmbină atât tipul de ie purtată de fata de măritat („pui peste cot”), cât și ia de ne-
vastă tânără („pui” foarte mărunți, amplasați la umăr). Acest tip de cămașă cu decor combinat,
cu dublă semnificație, nu am întâlnit-o până acum în cercetările noastre.
Fata poartă poale lungi din pânză de bumbac țesută în război, plisate, mai lungi în
spate decât în față; în talie se înfășoară de două ori cu un brâul negru împletit „cu bâte”, termi-
nat la capete cu ciucuri; brâul atârnă în spate până la genunchi. Tot la spate, deasupra brâului,
se așeza de-a latul o cătrință țesută din lână în două ițe, în vărgi mărunte predominant cu roșu,
iar în față, un șorț din două foi, din material de cumpărat. Actualmente, acest șorț, numit „per-
petă”, ne-a fost prezentat de femeile din Săcădate ca un șorț țesut în război în patru ițe, din
Costum de fată de măritat din Săcădate, județul Sibiu.

Colecția Muzeul de Etnografie Brașov.
51
lână, încheiat cu „cheiță”; „perpeta” prezintă un luciu (e „glățuită”) și are la poale un decor cu-
sut („chindisit”) cu lână fină în culorile albastru, roșu, verde, galben, festonat cu acul și croșeta.
Peste „perpetă” se punea „șorțul de păstură”, un șorț fin, alb, din organdi confecționat
din două foi, unite cu dantelă („bercăn”), cusută cu „cheiță” din ață galbenă; la poale este
garnisită cu mâna, cu un decor cusut „în punct bătrânesc” cu negru și roșu („brăduți”), cu in-
scripție cu anul și inițialele purtătoarei; pe margine, dantelă albă aplicată. Peste ie, fata poartă
„cheptar” înfundat confecționat de un cojocar din sat.
Mențiunile lui Octavian Prie în monografia satului Săcădate confirmă cele spuse astăzi
de femeile din sat: „La 15 ani, fata era considerată fată mare și era obiceiul ca peste brâu, dina-
poi, să poarte o cătrință țesută în vărgi, de un colorit tineresc. Această cătrință se lega de-a latul
corpului, să se vadă ciucurii de sub ea [...] Până pe la anul 1890, fetele de măritat purtau cătrința
dinapoi pusă de-a latul, așa că se părea numai o jumătate de crătință”18.
Costum de mireasă după cununie în Săcădate

Pe cap, femeia tânără, după nuntă, poartă un „conci” format dintr-un cerc din lemn,
învelit în material textil, cu o margine lată cam de două degete, „împănat” cu multe ace și măr-
gele colorate, având forma unei coroane; pe frunte rămâne „zgarda” din mărgele colorate, iar
în zona urechilor se pun flori artificiale („bobocei”). Peste acest ansamblu, se așază „păstura
pentru conci”, un ștergar din organdi, de formă dreptunghiulară, decorat la capete cu broderie
policromă și fir metalic, prin care se zăresc acele din „conci” și florile de la urechi. Despre o
astfel de nevastă gătită se spune că „poartă conciul”.
Cămașa este din pânză fină de bumbac cumpărată, numită „giolgiu”. Mai demult, ele
erau confecționate din pânză de fuior cusute cu arnici. Ia se încheia în partea stângă, la gât; ia
are o cusătură „pe dos” la „beată”, în culorile roșu, albastru, negru, galben, urmată de un încreț
mărunt sub „beată” numit „brățară”; în zona umărului apare altița funcțională, un decor cu
cusătură lată „pe fir” („pui”), cu fire colorate, de care se prinde mâneca amplă, cu o cusătură
„pe încreț”; de-a lungul mânecii, două șiruri de dantelă („bercăn”), din care pornesc cusături
„în cruci” numite „chicături”; mâneca lungă este întoarsă, se termină cu o cusătură „pe încreț”
și o cusătură „pe fir” numită „beantă” (ca la Săsăuș).
Peste poalele albe plisate mărunt, femeia poartă în față o „cătrință cu ciucuri”, din
lână de culoare mai închisă, în două foi încheiate cu acul („bercăn”), tivită pe margine cu o
panglică îngustă și cusătură („cheiță”) din lână fină, numită „diamant”; în zona poalelor, decor
policrom cusut și ciucuri din lână colorată; în spate, așezată pe lung, cătrință mai „oacheșă”,
țesută cu vărgi colorate, predominant negru cu verde. În talie, femeia poartă un brâu negru îm-
pletit, ale cărui capete cu ciucuri atârnă pe fiecare șold. După 1900, peste „crătința” cu ciucuri,
femeia poartă un șorț alb din tul tamburat, numit „șurț de ferhang” („Fărșang” fiind sărbătoa-
rea de Lăsata Secului la sași), așezat în așa fel, încât să se vadă ciucurii cătrinței de dedesubt.
53
Găteala capului cu zgardă, conci și păstură (detaliu).

Sat Săcădate, județul Sibiu. Reconstituire, 2021.
Colecția Muzeul ASTRA.
Costum de nevastă tânără, sat Săcădate, județul

Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeul ASTRA
Costumul de fată de măritat din Boholț

Costumul de ceremonial din Boholț, sat situat pe malul drept al Oltului, învecinat cu
Valea Hârtibaciului, marchează, ca și în satele cercetate anterior, etape de statut și treceri pro-
gresive ale fetelor nubile până la intrarea în rolul de femeie măritată. Vestimentația simbolică
este concentrată asupra gătelii capului. Se distinge „cârpa de vălitoare” albă numită „giolgiu”
care se prinde pe cap, se împăturește pe diagonală („în colț”), colțurile care atârnă pe spate
sunt decorate cu „pui” cusuți cu negru. Pe frunte, cârpa se fixează cu un „fruntar” din mărgele
și „țăncușe” (paiete) numită „zgărdiță”, iar pe creștet se așază o „coroniță” realizată din flori
artificiale colorate, prinse cu ace, paiete, mărgele și cusături mici, montate pe o pânză albă.
Această coroniță nu s-a mai purtat din perioada interbelică, din anii 1925 – 1930, după cum
relatează femeile bătrâne din sat.
Fata de măritat poartă o ie încrețită la gât, confecționată din șifon alb („giolgiu”), la
gât cu „betiță” cusută „pe dos”, sub betiță este un decor realizat „pe încreț”; mâneca largă
prezintă un decor la cot, cusut cu negru, de-a lungul ei; este introdusă dantelă albă, marcată
pe margine cu șnur negru; mâneca este terminată cu pumnași întorși. La spate, poalele albe
încrețite, numite „polar”, nu sunt acoperite de nicio altă piesă vestimentară; ulterior, polarul
a fost înlocuit de rochia din stofă de culoare închisă; în față sunt dispuse două șurțuri; cel de
dedesubt este țesut în patru ițe din lână („păr”), ulterior din mătase, marcat la poale cu o apli-
cație policromă, numită „modie”, și franjuri înnodați; șorțul de deasupra este din mătase, mai
închis la culoare. Aceste două șorțuri vor fi prezente și în construcția costumului de mireasă.
Costumul de mireasă dinainte de cununie are în compunerea lui recuzita existentă

la găteala capului specifică fetei de măritat, adică pe cap „fruntarul”, „zgărdiță” cu bănuți și
„țăncușe”; deasupra lor, se așază un rând de „borte cu cupe” numite „săsămuri”; la ceafă se
așază un fel de „coif”, un suport roșu, rigid, decorat cu mărgele roșii și bănuți numiți „zurgălăi”;
pe creștet, saschiu și „bujorei” din hârtie colorată și flori naturale, înfipte în „zgărdițe” și „bor-
te”; peste această compoziție ornamentală se așază un ștergar de cap mai lat decât de obicei,
numit „bogaseu”, din șifon alb, la capete decorat cu „puișori” cusuți „pe fire” cu negru și dante-
lă („ghiure”); peste „bogaseu” se așază o recuzită simbolică, anume două perechi de „căpriori”,
care sugerează finalitatea acestui ritual, așezarea tinerei neveste „la casa ei” (căpriorul făcând
parte din construcția viitorului acoperiș al casei); fiecare „căprior” este confecționat din două
bețe așezate în formă de „V”, înfășurate în lână de diferite culori, prevăzute cu ciucuri din lână
colorată; „bogaseul” se fixează la spate cu ace cu mărgele din sticlă colorată, numite „șnale”. În
55
compoziția costumului de mireasă, se păstrează elemente ale costumului de fată, cum ar fi: ia
cu „pumnași întorși” („mânecă răsfrântă”); se poartă cămașa cu altiță și cu dantelă albă („giu-
re”) încadrată de suitaș negru, dispusă vertical, de-a lungul mânecii; apoi „cheptarul”, la care
se adaugă „rochia” neagră din postav, care are la poale o aplicație din catifea neagră („bar-
șon”); deasupra acesteia este aplicat un „suitaș” negru cu mărgele și cusute cinci „cerculețe”.
La cele două șurțuri din mătase decorate pe margine cu „modie”, prezente la costumul de fată,
se adaugă un șorț alb din bumbac, purtat în trecut de fete, așa cum s-a păstrat la Săcădate, și
amintit de Cornel Irimie la Avrig19. Logica suprapunerii catrinței țesute în război, cu „vărgi” roșii
peste șorțul alb (de fată), confirmă momentul trecerii pragului spre un alt rol, acela de nevastă;
această piesă intră ulterior în componența costumului purtat de femeia mai în vârstă.
După cununie, când ajunge la locul unde se ținea nunta, miresei i se dă jos de pe cap
„bogaseul” și peste podoabele de pe cap se așază doar „căpriorii”, care simbolizează „acope-
rișul casei”, ne relatează în interviu o femeie din sat, Verginica Popovici. Opinăm că această
semantică a „căpriorilor” avea mai devreme legătură cu atributele masculine ale mirelui, cu
rol major în viața de familie.
Portul de nevastă tânără și îmbroboditul miresei a doua zi

după nuntă
A doua zi după nuntă, mireasa este îmbrobodită în port de nevastă tânără cu „chindeu
de vălitoare” și „cârpă de vălitoare”.
„Vălitoarea” este compusă dintr-un carton lat de cca 14 cm, de formă circulară, după
măsura capului, acoperit cu un „chindeu de vălitoare”; acesta este în formă dreptunghiulară,
lung de aproximativ 130 cm, țesut în război în trei ițe, decorat la capătul care se lasă pe spate
cu „pui” mici, cusuți cu negru, și dantelă numită „șlinc” (din germ. „Schlingerei”); se îmbracă
cartonul cu „chindeul de vălitoare”, fixat cu ace de gămălie, iar capătul mai decorat și cu dan-
telă rămâne pe spate.
Peste „vălitoarea” așezată puțin înclinată pe ochiul drept se așază „cârpa de vălitoa-
re”, de formă pătrată, confecționată din „șifon” fin (120 cm), cusută pe margine cu negru, cu
motivul „zăluța”; se îndoaie pe diagonală, în dreptul urechilor se fac două cute, care se fixează
cu ace de gămălie colorate („șnale”), formându-se pe mijlocul frunții un gol, numit local „șop”;
cele două colțuri, care rămân pe spate, suprapuse, sunt decorate cu „pui” negri cusuți „pe
dos”, colțul mai decorat fiind cel de dedesubt, care are două rânduri de „pui”.
Costum de mireasă cu borte,

bogaseu și căpriori, sat Boholț,
județul Brașov. Reconstiuire 2021.
Colecțiile Maria Maican și Elena
Daniela Graură; Eugen Vaida.
57
Costum de mireasă cu „borte”,

„bogaseu” și „căpriori”, sat Boholț,
județul Brașov. Reconstiuire 2021.
Colecțiile Maria Maican și
Elena-Daniela Graură; Eugen Vaida.
Găteala capului cu „borte”, „bogaseu” și „căpriori” (detaliu). Sat Boholț, județul Sibiu.
Reconstituire, 2021. Colecțiile: Maria Maican și Elena-Daniela Graură; Eugen Vaida.
59
Costum de nevastă cu vălitoare, sat

Alțâna, județul Sibiu. Reconstituire,
2021. Colecția Eugen Vaida.
Costum de femeie mai în vârstă cu „cârpă de vălitoare” și

„bogaseu”
Pe cap, femeia poartă „vălitoarea”, peste care se pune „bogaseul” purtat și de mireasă
la cununie, dar de data aceasta este îmbrobodit peste vălitoare și înfășurat pe sub bărbie.
Femeia mai bătrână poartă ia cu altiță, din „giolgiu”, cu „pumnași întorși” („mânecă
răsfrântă”), și decorată în zona altiței atât cu pui cusuți pe dos, cât și cu cusătură „pe încreț”; pe
mijlocul mânecii este dantelă, mărginită de un șnur negru, numit „dănănău”. Peste ie, femeia
poartă „cheptar”, poale albe numite „polar”, care au la marginea de jos o dantelă („șlinc”) în
față, un „șurț” țesut din „păr”, în trei foi, iar la spate, „cătrință” roșie, țesută la război în „fir în
dinte”, adică năvădit mai rar, cu alesături din fire colorate, răsucite.
Costumul de nevastă
Costumul de femeie în vârstă cu „vălitoare” și cel purtat de cele tinere cu „cârpă” au
reprezentat, multă vreme, marca costumului din Valea Hârtibaciului. În ele se îmbrăcau tot
restul vieții, de aceea sunt mult mai cunoscute. Aceste „cârpe” pentru gătitul capului, de fapt,
baticuri înflorate din „păr” (lână fină țesută mecanic), sunt ingenios înfășurate pe cap, ele indi-
când în continuare statutul civil și vârsta purtătoarelor.
Cârpele pentru cap intră în costum mai ales după 1910, când unii membri ai familiei
emigrau în America, iar drept cadouri trimiteau acasă în mod obișnuit fetelor, fiicelor sau ne-
vestelor tinere aceste piese, care puteau fi ușor de transportat.
Femeile mai bătrâne au păstrat în continuare vălitorile până prin anii ’40, însă după
o generație preferințele lor, și mai ales ale tinerelor, pentru găteala capului au fost dictate
de moda timpului. Și alte materiale au fost înlocuite: țesăturile de lână realizate în războiul
manual, pentru șorțurile în trei foi, au dispărut, locul lor a fost luat de stofe sau mătăsuri cum-
părate, firele răsucite de la cingători au fost înlocuite cu panglicile țesute mecanic, găsite la
târg sau în prăvăliile din oraș. Rămân, în general, neschimbate piesele de găteală a capului la
mirese, care erau obligatorii pentru performarea ceremonialului nunții.
61
Costum de nevastă cu vălitoare, sat Poienița (Găinari), județul

Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeului Etnografic al
Transilvaniei, Cluj-Napoca.
Găteala capului cu vălitoare (detaliu), sat Alțâna, județul Sibiu. Reconstituire, 2021.
Colecția Eugen Vaida.
63
Costum de nevastă cu
vălitoare, sat Ilimbav, județul
Sibiu. Reconstituire, 2021.
Costum de nevastă cu păstură cu conci, oraș Avrig, județul Sibiu.

Reconstituire, 2021. Colecția Muzeului de Etnografie din Brașov.
Femeile căsătorite din Săsăuș, Ilimbav, Alțâna purtau „vălitori” la începutul secolului
al XX-lea; ulterior, cele tinere au preferat baticurile din păr înflorate, numite „cârpe”; la Avrig, se
numeau „păstura de cap”; în funcție de vârsta lor, femeile mai bătrâne își înfășurau capul cu
aceste baticuri, lăsând într-o parte un colț larg răsucit al baticului (înfășuratul cu „conci”) sau
colțurile baticului erau aduse simetric, răsucite peste creștetul capului; acela era înfășuratul
cu „colac”.
Fotografiile vechi din Găinari (Poenița) indică purtatul vălitorii fără ornamente la fe-
meile în vârstă, cu cămașa cu altiță și șurț negru țesut din două foi; costumul reconstituit din
colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei ilustrează găteala capului la o femeie mai tânără,
cu vălitoare și ștergar de cap, cu o ornamentică bogată și rafinată.
Dacă analizăm costumul din Alțâna, constatăm că din portul vechi se păstrează șurța
țesută în război, însă cămașa cu „ altiță” iese din uz, decorația pe umăr este preluată de un șir
orizontal cusut pe fir, de unde pornesc alte șiruri verticale, discrete, cusute cu arnici roșu, cu
motive florale stilizate, dispuse de-a lungul mânecii. Același lucru se întâmplă și la Ghijasa de
Jos și Vecerd, localități învecinate cu Alțâna, al căror decor de-a lungul mânecii, acum, este
dominat de motive florale discrete, cusute cu negru. Dovada acestei transformări a decorului
cămășii femeiești din Valea Hârtibaciului, de la cămașa cu altiță la cămașa cu un mic decor
numit „șir” negru la umăr, ne este oferită de colecția Muzeului ASTRA din Sibiu, care păstrează
modelul vechi al cămășii cu altiță purtate la Ghijasa de Jos.
65
Costum de nevastă cu păstură cu colac, oraș Avrig, județul

Sibiu. Reconstituire, 2021. Colecția Muzeului ASTRA.
Costum de nevastă cu cârpă cu

flori, sat Vecerd, județul Sibiu.
Reconstituire, 2021.
67
Găteala capului (detaliu), sat Vecerd,

județul Sibiu. Reconstituire, 2021.
Femeile până la 1890 se îmbrobodeau cu un fel de broboade albe, chindisite adeseori

și cu mătase și prevăzute cu ciucuri. Astăzi (în anul 1911), broboadele sunt înlocuite cu „șaluri”,
care nu sunt nici frumoase, nici trainice și, pe lângă toate acestea, sunt și scumpe. S-a aruncat
la o parte și „conciul”, învălitoarea sărbătorească a nevestelor. Acest conciu constă dintr-un fin și
îngust cerc de brad tras în pânză și împănat cu zeci de ace colorate, având forma unei coroane
frumoase, care se așeza pe cap cam aplecat înapoi.
Pe lângă conci, la urechi, se pun flori, iar deasupra frunții, o „zgardă” țesută din sute și
mii de mărgele colorate. Toate acestea se acoperă apoi de o broboadă fină, de culoare albă, din
care se zăresc și acele din cerc, și mărgelele de pe frunte, și florile de la urechi. Despre o astfel de
nevastă gătită astfel se zice că „poartă conciul”.
Cămășile femeiești se croiesc aproape numai din pânză de bumbac și giolgiu cumpă-
rat. Abia o bătrână dacă mai poartă cămăși de fuior. Mai înainte, chindisăturile de pe aceste
cămăși se coseau cu arniciuri și fire de lână colorată. De când cu giolgiurile însă, s-au introdus
mătasea și alte marafeturi, care scumpesc viața.
Peste cămașă, de la brâu în jos, femeile îmbracă cătrințe, cea dinainte totdeauna din
postav mai trainic și de culoare mai închisă, cea dinapoi, prevăzută cu multe dungi colorate.
Până în 1890, fetele de măritat purtau cătrința dinapoi pusă de-a latul, așa că se părea
numai o jumătate de cătrință.
Ioan Podea, Monografia comunei Săcădate, Sibiu, 1911, p. 29

Ie cu altiță din Ilimbav/Săsăuș.

69
5. Morfologia cămășii cu altiță din Valea Hârtibaciului

Elena Găvan, Sebastian Paic
În componența costumului tradițional femeiesc de tip vechi, purtat de comunitatea
românească din Valea Hârtibaciului, cămașa cu altiță este una dintre piesele cele mai expre-
sive și mai reprezentative, alături de găteala capului cu „bortiță” și „coif” (de ex., Săsăuș, Ilim-
bav), specifică fetelor de măritat și mireselor, sau „vălitura” nevestelor, a șurțelor din lână și a
cătrințelor „oacheșe”. Toate acestea conferă portului de pe Hârtibaci un loc deosebit în tipolo-
gia morfologică a costumului românesc din sudul Transilvaniei. Trebuie să precizăm că altița
desemnează „poziția superioară a mânecii, când este brodată”20.
În urma documentării în colecțiile muzeale (conform registrelor-inventar) și a con-

semnărilor din arhivele științifice și din literatura de specialitate, dar și a cercetărilor de teren,
în baza tradiției orale, în funcție de formatul mânecii, s-a constatat că această cămașă este cu-
noscută sub diferite denumiri, precum „ia cu altiță”, „ia întoarsă”, „ia cu munții”, „ia cu fodori”,
„ia bătrânească”, „ia cu pumnași”.
Din punct de vedere cronologic, „ia cu altiță” a fost marca identitară a portului româ-
nesc din satele Văii Hârtibaciului, frecventă înainte de anul 1900, fiind purtată atât în zilele de
lucru, cât și în cele de sărbătoare, cu decor minimal pentru portul cotidian și cu decor amplu,
mult mai dezvoltat sub umăr și la gât în ceea ce privește ornamentica și cromatica, în momen-
tele festive.
După 1900, câștigă teren „ia de Săliște”, ia cu altiță fiind utilizată mai mult ca piesă de
ceremonial, purtată de mirese în ziua nunții și îmbrăcată în zilele de sărbătoare sau de dumi-
nică de către femeile bătrâne. În urma cercetărilor întreprinse în cadrul proiectului, la familiile
de cortorari din zonă am constatat că acest tip de cămașă românească a constituit, până nu
demult, o preferință pentru vestimentația miresei, dar era folosită și ca „ie de moarte” pentru
majoritatea femeilor rome.
Chirpăr. Sfârșitul secolului al XIX-lea -

începutul secolului XX.
Altiță funcțională - registru decorativ
compus din trei elemente:
a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”
cu motiv stilizat numit „puii ăi
întorși sau încărigați”(?); b) formă
dreptunghiulară îngustă cusută
pe dos cu motiv stilizat fitomorf și
geometric; punct de feston numit
„brânel”; c) cusut pe încreț, numit
local „lânceț cu coadă”. Din altiță
pornesc trei șiruri verticale scurte,
numite local „pui”, care încadrează
un șir vertical lung, „mreajă cu
podobeală”.
71
Materiale textile. Tipuri de pânză.

Coordonatele esențiale ale evoluției costumului tradițional românesc din zona etno-
grafică Valea Hârtibaciului sunt legate de interferențele de lungă durată cu grupurile etnice din
vecinătate, în special sașii transilvăneni, influențați sensibil de evoluția industriei textile în gene-
ral. Este important de analizat și etapa preindustrială din sudul Transilvaniei, dar și aportul co-
merțului în acest sector, care punea la dispoziție, în timp real, produsele textile aduse din vestul
Europei. Colecțiile muzeale și cele private cuprind piese de costum care pot fi încadrate în peri-
oada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când
au început să fie achiziționate.
Datarea acestor piese se poate confirma și prin analiza materialelor folosite, mai cu sea-
mă tipul de pânză, firele și fibrele de broderie și alte materiale decorative, precum firul metalic,
paietele și mărgelele. În zonă, au existat, în secolul al XIX-lea, topitorii de cânepă și in la Dumbră-
veni și Cârța, mai multe ateliere de împletit funii din in și din cânepă în Agnita, Săsăuș, Sibiu. De
asemenea, vechile bresle textile au decăzut în favoarea manufacturilor specializate în prelucra-
rea lânii, a mătăsii și a altor fibre textile. Relevante pentru studiul de față sunt atelierele și fabricile
din Cisnădie, Sadu, Sibiu, Orlat, Mediaș, Sighișoara, Codlea, Brașov ș.a. Numărul mare de astfel
de întreprinderi din sudul Transilvaniei s-a reflectat prin utilizarea din ce în ce mai frecventă a
materialelor industriale, mai ales pânză de in, bumbac și amestecuri în realizarea costumului
țărănesc. Acest aspect este diferit față de materialele folosite în partea de nord a Transilvaniei in-
tracarpatice, unde calitatea suportului textil a rămas inferioară până în deceniul opt al secolului
al XX-lea, fiind tributară industriei casnice.
În ceea ce privește pânzele folosite pentru realizarea cămășilor cu altiță din zona Văii
Hârtibaciului, mai cu seamă în cazul costumului de sărbătoare și în special al celui de mireasă,
trebuie subliniată frecvența pânzelor de origine industrială încă din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea.
Materiale textile pentru brodat

Deopotrivă de importante în studiul evoluției costumului sunt fibrele și firele folosite
pentru broderia pieselor de sărbătoare. Se observă câteva categorii de astfel de materiale care
pot fi asociate temporal și spațial. Analiza unui număr relativ mare de piese de port în cadrul
proiectului a permis o evaluare statistică, prin observarea unor elemente specifice care se pot
traduce într-un instrument de datare relativ riguros, cât și o zonare etnografică concludentă. Cele
peste 400 de cămăși aflate în colecțiile muzeale și colecția privată a lui Eugen Vaida constituie o
bază de date relevantă.
Se poate observa folosirea preponderentă a lânii aspre colorate pentru realizarea bro-
deriilor la cămășile cu altiță, care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai cu
seamă în satul Săsăuș, acestea fiind decorate cu motive geometrice arhaice. Piesele similare
ca vechime din Ilimbav, Marpod și Chirpăr se remarcă printr-un decor caracterizat de un mod
particular de comunicare estetică, exploatând un repertoriu mai larg de morfeme, cu expresii
puternic geometrizante ale motivelor fitomorfe. Totodată, materialele întrebuințate acoperă o
perioadă mai largă prin folosirea mătăsii naturale și a diferitelor calități de lână, aspră și moale,
fără a compromite stabilitatea formei, chiar atunci când acestea se alătură în aceeași compoziție.
Invenția fibrelor celulozice textile în 1890 (vâscoza, în Franța), respectiv 1897 (proce-
deul Bemberg sau aminocupric, în Germania) și perfecționarea acestora, apoi producerea pe
scară largă după 1904 – 1905, se oglindește în arta tradițională din sudul Transilvaniei cu oa-
recare promptitudine; descoperirea unei cămăși din zona centrală a zonei etnografice Valea
Hârtibaciului, datată de autoarea/purtătoarea cămășii în 1909 (nr. inv. T11920, Colecția Muzeului
Național al Țăranului Român) și cusută cu fibre textile artificiale, are o însemnătate deosebită în
jalonarea reperelor de datare a pieselor etnografice care pot ilustra istoria relațiilor comerciale
cu Europa Centrală în perioada antebelică.
În partea de sud-vest a zonei, se observă preferința pentru amploarea mânecilor, in-

fluența stilului vechi din Mărginimea Sibiului făcându-și simțită prezența pe măsura apropierii
de această zonă cu valoare referențială în mentalul colectiv al Văii Hârtibaciului, preluare care
se reflectă și în frecvența folosirii mătăsii naturale și a lâniței în satele din apropierea Avrigului.
Lărgimea mânecilor determină și dimensionarea direct proporțională a altiței funcționale, vari-
ind de la 10 până la peste 40 cm.
Trebuie menționat faptul că iile cu altiță funcțională au coexistat cu cămășile „cu pui
peste cot”, cu mâneca încrețită la gât și fără altiță, cel puțin în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. În perioada interbelică, iile cu altiță funcțională încep să fie dublate și, treptat, înlo-
cuite de cămăși cu mâneca din gât și cu model pe umăr sub forma unei frize înguste, imitând
„umărașul” specific Mărginimii Sibiului. Cămașa femeiască cu croi drept nu a fost semnalată
în colecțiile cercetate.
Croiul
Arhitectura cămășii tradiționale din Valea Hârtibaciului se încadrează în tipologia cro-
iului încrețit la gât, la care se adaugă o serie de elemente specifice. Altița funcțională rezolvă, în
primul rând, o problemă de croi, reducând cantitatea de pânză încrețită la gât. Croită pe latul
73
Săsăuș. Sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX. Altiță funcțională – registru decorativ
compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv geometric; b) formă
dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos cu motiv stilizat și „vârtelnița”, punct de feston numit
„brânel”; c) cusut pe încreț numit local „lânceț”, cu cruce și „rujuliță”(?). Din altiță pornesc trei șiruri
verticale scurte, numite local „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”.
Săsăuș. Sfârșitul secolului al XIX-lea. Altiță funcțională – registru decorativ compus din
trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv geometric „pui”; b) formă
dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos cu motiv stilizat „stea”(?), punct de feston numit „brânel”;
c) cusut pe încreț, numit local „lânceț cu coadă”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte,
numite local „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „prinsătură” cu „bănuții ăi mici”(?).
75
pânzei, are o dimensiune de 20 – 25 cm (jumătate de „stan”), îmbrăcând umărul și permițând

mișcări mult mai ușoare. „Altița” trebuie privită în ansamblul construit cu subaltița și/sau „încre-
țul” (funcțional sau decorativ) și „pava”, care asigură prinderea de corpul cămășii.
Gulerul, numit „obinzeală”, mărginit în partea superioară de un „brânel” pe muchie, este

însoțit în general de „lâncețul” (sau „lunceț”) cusut pe încreț, poziționat frontal și cu o lățime de 3
– 4 cm. Din punctul de vedere al structurii modelului, deseori „luncețul” este alcătuit dintr-o friză
centrală mai lată, mărginită de altele două înguste, de aproximativ 5 – 10 mm.
„Stanul” din față este alcătuit, la cămășile vechi, dintr-un lat și jumătate de pânză, la
care se adaugă acea fâșie îngustă în stânga gurii cămășii. Stanul din spate este realizat dintr-un
lat de pânză.
La cămășile realizate din pânză industrială, cu mâneci foarte largi, atât stanul din față,
cât și cel din spate sunt, de asemenea, considerabil mai lați, cel din spate fiind încrețit până la
4 – 5 cm la gât; atunci când cantitatea de pânză este deosebit de mare, pentru a o aduna sub
„brățarea” de sus, se realizează și pliuri late, prinse în interior. „Pava” (numită și „broască”) este
pătrată în primul caz, de dimensiuni relativ mici, de 4 – 5 cm și, respectiv, pentagonală, cu sau
fără a se îndepărta colțul inferior, cu latura de până la 20 cm.
Această dispunere face ca gura cămășii să fie croită în partea stângă a stanului din față,
prinsă de mânecă prin intermediul unei fâșii de 3 – 4 cm, care coboară de cele mai multe ori până
la extremitatea inferioară a cămășii.
Analiza cămășilor cu altiță evidențiază faptul că piesele cele mai vechi sunt confecționa-
te din pânză țesută în casă, în două ițe, amestecată (cânepă/in cu bumbac) sau numai bumbac.
Cămășile de sărbătoare au pieptul și mânecile (uneori doar mânecile propriu-zise – latul de sub
umăr) dintr-o pânză de textură calitativ diferită, mai fină, în raport cu stanul de la spatele cămășii,
mai grosieră din cauza calității inferioare a firului. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mâ-
necile sunt confecționate din pânză industrială, din bumbac, mai fină, denumită local „giolgi”.
Cu timpul, „giolgiul” s-a folosit și pentru stanul din față, pentru „pava” și „broasca” de la mânecă.
Pentru asamblarea stanilor de pânză (măsurată local în coți), s-a folosit uneori o cusă-
tură simplă tip „cheiță”, cu rol ornamental, realizată cu ață sau arnici negru. Există piese care evi-
dențiază zona de unire a stanului de la spate cu mâneca printr-o o cusătură tip cheiță „puricel”
sau „unghia mâții”, cusută cu negru. Gura, de asemenea, este garnisită, la majoritatea pieselor
cercetate, cu o cusătură neagră, în zigzag.
Dispunerea câmpurilor ornamentale. Ornamentica.

La cămășile românești purtate în Valea Hârtibaciului, fie cele cu altiță cu pumnași în-
torși, fie cele cu mânecile terminate cu „fodori” (volan), câmpurile ornamentale sunt poziționate
întotdeauna la gât, sub umăr, mai rar de-a lungul mânecii, la brățara de la încheietura mânecii.
La gât, „beata” cusută în tehnica „pe dos” este un câmp ornamental brodat în întregime,
realizat separat și apoi aplicat peste încrețitură, de jur împrejurul gâtului, denumit „obinzeală”;
sub beată, pe încrețitură, se evidențiază o zonă mai amplă de broderie, obținută prin tehnica
cusutului pe încreț, denumită „brățară”. La femeile tinere sau „mai mândre”, pe marginea de jos
se adaugă un rând de colțișori, denumit „giure” (dantelă), după funcția-cadru pe care o îndepli-
nește. Lățimea acestui câmp ornamental variază între 1 – 4 cm, în funcție de modelul ales sau de
densitatea firului de broderie cu care s-a lucrat.
În economia estetică a cămășilor de pe Valea Hârtibaciului, un loc de frunte îl ocupă

decorația de la umăr. Aceasta are o structură fixă și este alcătuită din motivul „munți”/„munți-
șori”, realizați în partea superioară folosind tehnica „tighel”, cunoscută și ca „punctul holbein”
(sau „duble running stitch”); altița propriu-zisă reprezintă un registru decorativ compact, dispus
orizontal sub umăr, cu motive dispuse singular sau în alternanță, fiind o broderie elaborată, re-
alizată predominant în tehnica „brânel”; apoi, în partea inferioară, urmează invariabil „luncețul”
pe încreț.
Altița, ca element de croi, este realizată pe o bucată de pânză separată, iar mâneca este
prinsă de aceasta prin intermediul încrețului. Încrețul funcțional are aceeași lățime cu altița, dar
modelul cusut pe crețuri se prelungește și în afara porțiunii încrețite, în partea din spate, până
la întâlnirea cu clinul lateral. Această continuare respectă aidoma modelul, dar fără să mai fie
realizat pe muchiile cutelor.
Pe mânecă, pornind de la încreț în jos, sunt prezente, de cele mai multe ori, 2 – 4 râuri
lungi de 10 – 15 cm, numite „picuri” („picături”), ale căror motive sunt numite „bănicei”, datorită
asemănării cu niște monede de mici dimensiuni. La aceștia se poate alătura și un șir de cusătură
asemenea celei de la luncețul de pe umăr, opțiune estetică mai frecventă în partea de sud-vest
a zonei cercetate și, totodată, prezentă și în zona Podișului Secașelor sau a Orăștiei. În prima
jumătate a secolului al XX-lea, locul „picurilor” cusuți este luat uneori de panglici aplicate, țesu-
te în războaie mecanice tip Jacquard. Uneori, astfel de panglici, mai înguste, ori fâșii înguste și
șerpuite de „suitaș”, numite „strâmbuleț”, însoțesc „umbreaja” de-a lungul mânecii. Bucățile de
pânză ale mânecii sunt unite cu ajutorul unei dantele late, numită „umbreajă”, realizată cu acul
77
sau cu „ciocănele”, sau era cumpărată din comerț. Acest element decorativ și funcțional este o
influență a portului săsesc. Pe parcursul documentării, nu au fost identificate cămăși din această
zonă care să aibă mai mult de o umbreajă, alte eventuale îmbinări ale laților de pânză, în cazul
mânecilor foarte largi, fiind realizate cu cheițe simple, înguste sau chiar fără cheiță.
În ceea ce privește extremitatea mânecii, există două variante, cu rol de determinare a

statutului marital, și anume cămașa cu fodori, purtată mai ales de fete, și cămașa cu pumnași
întorși („cu mâneca întoarsă”), purtată de femeile măritate. Trebuie menționat că, în ultima
perioadă în care s-a purtat ie cu altiță, s-au întâlnit și situații în care miresele purtau cămăși cu
pumnași, mai ales dacă depășeau vârsta obișnuită a măritișului. Fodorii se formează printr-o
încrețitură decorată peste cute și au lungimea de 10 – 15 cm, capătul fiind decorat cu un fes-
ton acompaniat de un rând de motive brodate, geometrice de regulă, și, uneori, „munțișori”
precum cei de pe umăr. Pe măsură ce portul a evoluat, decorul executat la fodor a devenit
mai bogat. În cazul pumnașilor întorși, s-a realizat o „brățară” alcătuită din „obinzeala” măr-
ginită de „brânel” pe muchie și „brățarea” pe cute. Aceste elemente sunt realizate pe partea
inferioară a mânecii, purtându-se întors și ridicate, astfel încât să se formeze un volan amplu,
cilindric, răsucit pe mână. Anvergura acestui pumnaș întors variază de la 5 cm până la 20 cm,
într-un raport armonios cu lărgimea mânecilor. Desigur, pe porțiunea aceasta, „și umbreaja”
este realizată sau aplicată pe dos.
La cumpăna secolelor al XIX-lea și al XX-lea, s-a răspândit portul cămășilor cu „pui pes-
te cot” și „fodori la mânecă” mai ales la fetele tinere. Ornamentica acestora păstrează un ca-
racter geometric, compoziția fiind alcătuită din forme inscriptibile în romb, înșiruite orizontal
în partea mediană a mânecii. Paleta de motive folosite în acest context nu este foarte bogată,
fiind un index al unui posibil fenomen de difuziune culturală directă.
Termenii folosiți pentru a desemna tehnicile de cusut, elementele componente ale

pieselor vestimentare și motivele tradiționale au un caracter fluid, neputându-se stabili o no-
menclatură fixă, specifică unui sat sau unei regiuni. Acest fenomen a fost observat și la sfârșitul
secolului al XIX-lea de către Dimitrie Comșa și descris în introducerea albumului Din ornamen-
tica română, publicat în 1904 la Sibiu. Denumirile păstrate ale motivelor cusute ne arată vechi-
mea acestor cămăși cu altiță de pe Valea Hârtibaciului: „ruja mare”, „vârtelnița” (motiv des în-
tâlnit), „floarea domnească”, „scara”, „zala”, „lânceț cu coadă”, „lânceț chișcovenesc”, „lâncețul
ăl scump”, „pui stârciți”, „cruce”, „colțuri”, „trandafirul mare”, „brățară cu nouă ochiuri”, „steluța”,
„căprițele”, „gura șarpelui”, „cheia morii”, „toiegile” etc.
Din punctul de vedere al ornamenticii, predomină decorul geometrizant, efect al unei

stilizări puternice a motivelor florale sau fitomorfe, sau cele cu referențial simbolic, privind vii-
torul statut al femeii măritate (de ex. „coarnele berbecului”, „puii ăi cu gaură”, „puii ăi cu gaură
și cruce”, „puii ăi cu cracuri”).
O notă aparte este dată însă de utilizarea unor termeni cu rezonanță toponimică, ce
are rolul de a activa, în mentalul locuitorilor, sursa inspiratoare; astfel de exemple sunt „lim-
bășencele”, derivat de la numele satului Ilimbav, „feldiorenițele” (Feldioara), „lâncețul chis-
covean” sau „chișcovenesc” (derivat de la numele unui deal din Ilimbav). În ceea ce privește
prezența termenului „altiță” în zona Hârtibaciului, trebuie luate în considerare și influențele
exterioare, datorate activităților intense ale ASTREI și ale altor asociații culturale, specifice sfâr-
șitului de secol al XIX-lea.
Cromatica
Ornamentația acestor elemente este construită din motive geometrice, compozițiile
împreună cu seturile cromatice aparținând unui stil specific, unitar, care a evoluat din secolul
al XVIII-lea până în perioada interbelică a secolului al XX-lea.
Cromatica firelor de broderie este corelată cu tipul de fire folosite: lâna aspră este
colorată în tonuri brute, naturale, de roșu de cadmiu, verde-smarald, bleumarin, galben-in-
tens; lânița capătă nuanțe mai așezate, probabil și datorate patinei, de roșu sau roșu-vișiniu,
albastru ceruleum, verde-curechi, verde de crom; mătasea naturală acoperă o paletă specifică
de nuanțe, determinate și de sursele industriale și comerciale, între care simțul văzului este
surprins cu voluptatea purpurei și a indigoului, cafeniul reconciliant, ocru și galben-pal; vâsco-
za aduce, odată cu mirajele modernității, și o cromatică mai îndrăzneață, cu nuanțe puternice,
noi, dar atractive pentru ochiul femeilor din satele începutului de secol XX, precum violetul,
movul, verdele, albastrul și roșul intens. Construcția modelelor ornamentale pornește de la o
matrice cusută cu negru, fie lână, fie mătase, care are un rol atât structural, cât și unul estetic.
Din punct de vedere stilistic, motivele, cromatica și compoziția specifice iilor cu al-
tiță din zona Văii Hârtibaciului au caracterul unei mărci unitare, exprimate în variate forme
particulare, și care se extinde, prin iradiere sau difuziune, și în sate din zonele vecine, precum
Glâmboaca, Cârța, Găinari (Poienița), Săcădate, Avrig, Bradu, Feldioara, Rucăr pe Olt, Boholț
și Calbor.
79
Găinari (azi Poienița), Sfârșitul secolului al XIX-lea. Altiță funcțională – registru decorativ
compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor” cu motiv triunghiular; b) formă
dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos cu motiv stilizat, punct de feston numit „brânel”;
c) cusut pe încreț, numit local „lânceț”. Din altiță pornește un șir vertical scurt numit local „pui”
cu motiv geometric și un șir vertical lung, „prinsătură”, cu „podobeală măruntă”.
Catalog selectiv
81
Prezentul catalog poate fi numit un eșantion reprezentativ pentru revalorizarea actuală

a cămășii cu altiță din Valea Hârtibaciului. Se propune o selecție de piese care urmărește evolu-
ția lor din secolul al XIX-lea până în prima parte a secolului al XX-lea. Relația dintre materialele
folosite pentru pânză, dar și cele destinate decorării altițelor, ne ajută să identificăm elementele
de datare în mod cronologic, ceea ce reprezintă un câștig important în plan științific.
De asemenea, relația cu întregul ansamblu al costumului specific acestei zone ne

conduce spre descifrarea unui univers decorativ cu virtuți simbolice care completează rosturile
ritualurilor de trecere, în special cel asociat ceremonialului nunții tradiționale.
Sunt analizate serii de piese, cămăși cu altiță, după un concept unitar de descriere,
fiind delimitat un prim nivel general, care vizează elementele de identificare a pieselor: locul
de proveniență, datarea și deținătorul actual; al doilea nivel detaliază schema altiței de sub
umărul cămășilor femeiești, forma tripartită a decorului, dar și detalii privind decorația gâtului
și încheietura mânecii.
Din numărul impresionant de piese aflate în colecția privată Eugen Vaida, dar și din
colecțiile muzeelor: Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Muzeul Național al Țăăranului
Român din București, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de Etnografie
din Brașov, Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” din Agnita, au fost selecționate 55 de cămăși
din totalul pieselor investigate (cca 400).
Cele 45 de cămăși cu altiță din Valea Hârtibaciului, cercetate în cadrul proiectului,

demonstrează, prin eșantionul reprezentativ prezentat, valențele acestui tezaur românesc
care trebuie păstrat, protejat și cunoscut de generația actuală, ca parte a patrimoniului ima-
terial din România.
Cămașă cu altiță
01
Ilimbav (?), Valea Hârtibaciului

Sfârșitul secolului al XIX-lea
Colecția Eugen Vaida
83
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric nu-
mit „ciocănel”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive geometrice;
c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Din altiță pornește un șir vertical lung, „mreajă”, cu dublu
rol, de asamblare și decorativ.
Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în

punct de feston, numit „brânel pe muchie”,
cu motiv stilizat și cruce; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară cu ochi”(?),
cusut pe încreț cu motive romboidale com-
puse, încadrat de două șiruri geometrice cu
motiv similar „lâncețului cu coadă”.
Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie, decor

cusut pe dos cu motiv stilizat geometric și motivul
„cruce în X” alternând cu romb cusut pe încreț.
02
Săsăuș, Valea Hârtibaciului

Începutul secolului al XX-lea
85
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”,
cu motiv stilizat geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu
motiv geometric compus, numit „feldiorenița”(?) și „crucea” sau „prescura”(?); c) cusut pe încreț, numit
„lânceț cu ochi”, și „cârlig” care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon
metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir
vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre în zigzag, care se prelungește pe toată
lungimea volanului și peste umăr cu motive numite „pui”.

punct de feston numit „brânel pe muchie”,
cu motive stilizate florale; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară”, cu motive
numite „feldiorenița”(?) și „vârtelnița”, cusute
pe încreț.
Mâneci terminate cu volan: cu „brățară” cusută pe

încreț cu motive geometrice, „colțuri”, dispuse în
alternanță cu „cruci în X”; volan numit „fodor” sau
„flodor”, cu motiv stilizat negru cusut mărunt și
marginea cusută în punct de feston.
03
Marpod (?), Valea Hârtibaciului

87
cu motiv stilizat numit în zonă „sâmburul prunei”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos,
punct numit „brânel”, cu motiv geometric stilizat numit zonal „rădașca” sau „grădinuța”(?); c) cusut pe
încreț, numit „lânceț”, cu „ochi” și „cârlig” care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este
aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte numite „capete”, cu motive
florale stilizate care încadrează un șir vertical lung, „prinsătură”, mărginit de cusături în punct de tighel
cu galben și peste umăr de motive numite „pui”.

cu motive stilizate simbolice; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară cu nouă
ochi”(?), cusut pe încreț.

încreț cu motive romboidale, „ochi”(?), dispuse în
alternanță cu „cruci în X”; volan numit „fodor” sau
„flodor”, cu motiv stilizat negru cusut pe fire numit
în zonă „sâmburul prunei”, și marginea cusută în
punct de feston.
04
Săcădate, Țara Oltului

Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX
89
Altiță funcțională numită „cu lunceț și creastă” – registru decorativ compus din trei elemente: a)
cusut pe fir cu motiv geometric triunghiular; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct
numit „brânel” și „știpuială”, cu motive stilizate compuse; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motivul
„sfăditele”(?). Din altiță pornesc cinci șiruri verticale scurte, numite „capete”, cu motive florale care
încadrează și un șir vertical lung, cusut în punct de șebac, care se prelungește pe toată lungimea volan-
ului mânecii.
Bentiță numită „beată”, cusută pe dos, în

punct de feston numit „brânel pe muchie”, și
„știpuială” cu motivul „zăluței” în alternanță cu
„cruce” și „colțuri”; sub „beată”, registru deco-
rativ numit „obinzeală”, cusut pe încreț cu mo-
tiv geometric compus, „coarnele berbecului”.
Mâneci terminate cu volan: cu „brățară” aplicată

peste încreț la mașina de cusut; volan numit „fodor”
sau „flodor”, cu tiv lat realizat la mașina de cusut.
05

91
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric
numit „unghia caprei”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivul
stilizat „măciuca călugărului”(?); c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu ochi și cârlig”, care se prelungește
spre spatele mânecii. Din altiță pornește un șir vertical „mreajă” de dantelă încadrată de o cusătură în
zigzag neagră cu dublu rol, de asamblare și decorativ.

punct de feston numit „brânel pe muchie”, cu
motiv stilizat unghiular; sub „obinzeală”, regis-
tru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu
motive romboidale compuse, „cruce în cinci”(?),
crucea fiind încadrată de două șiruri geome-
trice cu motiv similar „lâncețului” de pe altiță.
Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muchie,

decor cusut pe dos cu motiv stilizat geometric și
„steaua”(?); „lânceț” cusut pe încreț.
Cămașă cu altiță cu poale
06
Rucăr, Țara Oltului

Sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea
93
numit „pui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „trăscior” și cusută în punct pe
dos, cu motive stilizate geometrice și „rotogoale”; c) cusut pe încreț, numit „lungeț”.
Bentiță urzită pe dos și cusută în punct

de feston pe muchie, cu motiv geometric
compus; sub gât, registru decorativ numit
„brățară”(?), cusut pe încreț cu motive
romboidale compuse.
Pumnași întorși, pe muchie, cusut în punct de

feston, decor cusut pe dos cu motiv stilizat floral și
„rotogoale”; „lungeț” cusut pe încreț.
07
Avrig, Țara Oltului

1885
95
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fire în tehnica „lănțișor”,
cu motiv geometric triunghiular similar „colțișorilor” de pe Valea Hârtibaciului; b) formă dreptunghiulară
îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv geometric; c) încreț funcțional cusut în tehnica
„în cărămizi”. Din altiță pornesc două șiruri verticale lungi, „ciocănele”, și trei șiruri verticale scurte,
numite „picături”.
Bentiță numită „beată” cusută pe dos, în

cu motiv geometric; sub „beată”, registru
decorativ numit „obinzeală”, cusut pe încreț
cu motiv romboidal compus.
Pumnași întorși, numiți „brățară”, „brânel” cusut

pe muchie, decor cusut pe dos cu motiv geometric
similar altiței și pe încreț cusut motivul „zăluței”, în
alternanță cu cel al crucii.
08
Marpod(?), Valea Hârtibaciului

97
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „peste
fire”, cu motiv stilizat numit în zonă „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct
de feston numit „brânel”, cu motiv floral stilizat; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motiv geometric
asemănător celui cunoscut în literatura de specialitate ca și „sfăditele”. Din altiță pornește o „mreajă”,
dantelă albă cu „pui” peste umăr și delimitată printr-o cusătură în zigzag.

cu motiv geometric similar „lâncețului”; sub
„obinzeală”, registru decorativ cu același
decor cusut pe încreț.
Pumnași întorși numiți „brățară”, „brânel” cusut pe

muchie, decor cusut pe dos cu motive geometrice și
pe încreț motiv similar altiței.
09
99
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „peste fire” cu
motiv stilizat numit în zonă „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit
„brânel” cu „cireșele”, „coarnele berbecului”, motive florale și geometrice stilizate; c) cusut pe încreț,
numit pe Valea Hârtibaciului „lânceț cu coadă” sau „lânceț chișcovenesc”, care se prelungește spre spa-
tele mânecii. Din altiță pornesc două șire scurte, un „ciocănel” cu „pui” pe lângă el și un șir de „pui” care
încadrează o „mreajă”, dantelă albă cu „pui” peste umăr, delimitată printr-o cusătură în zigzag.
Bentiță urzită pe dos, în punct de feston

numit „brânel pe muchie” cu motiv romboidal
compus, „coarnele berbecului” și motiv similar
cusut pe încreț.

cusut pe dos cu motive romboidale compuse și pe
încreț motiv similar altiței.
10

101
mit „unghia caprei”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive flo-
rale stilizate; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, cu „coarnele berbecului”, care se prelungește
spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri scurte, numite „capete”, cu motive florale care
încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, dantelă delimitată de o cusătură neagră în punct de „cheiță
purecei” și, peste umăr, de un șir cusut în punct de feston și „pui” mărunți.

cu motiv numit „vârtelnița”; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară cu ochi”(?),
cusut pe încreț.

cusut pe dos cu motiv romboidal; „lânceț cu coadă”
sau „chișcovenesc” cusut pe încreț.
11
Marpod, Valea Hârtibaciului

Nr. inv. 14 P/820 A
Muzeul ASTRA, Sibiu
103
mit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse
numite „vârtelnița”, „steluța” și „floarea domnească”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Din
altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „umbrej”, cu
motive numite „bănicei”, cusute pe fire.

motiv stilizat numit „căprițele”; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară”, cusut pe
încreț cu motive romboidale compuse.

cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric
cusut pe încreț.
12
Ilimbav, Valea Hârtibaciului

A doua jumătate a secolului al XIX-lea
Nr. inv. 20 P/803 A
Muzeul ASTRA, Sibiu
Semne
105
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîm-
puns”) sau „scărițe” cu motiv geometric mărunt; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct
numit „brânel”, cu motive compuse numite „vârtelnița”, „floarea domnească” și „scara”; c) cusut pe
încreț, numit „lânceț cu coadă” sau „lânceț chișcovenesc”, care se prelungește spre spatele mânecii.

cu motivul „zăluței” în alternanță cu „floarea
domnească”(?); sub „obinzeală”, registru
decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț cu
motiv geometric compus, numit „ruja mare”.

decor cusut pe dos ca la „obinzeală” și „lânceț
chișcovenesc” cusut pe încreț.
13
Marpod, Valea Hârtibaciului

Nr. inv. 170 P/806 A
Muzeul ASTRA, Sibiu
107
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric
mărunt; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motive geometrice;
c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii.

cu motiv geometric; sub „obinzeală”, registru
motiv stilizat, numit „brățară cu nouă ochi”.

„lânceț”, cusut pe încreț.
14
Țichindeal, Valea Hârtibaciului

Nr. inv. 172 P/819 A
Muzeul ASTRA, Sibiu
109
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir, „punct bătrânesc”
(„scărițe”), cu motiv geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos,
punct numit „brânel”, cu motivul „zăluței” și motiv floral stilizat „floarea domnească”(?); c) cusut pe
încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice („cruce în X” și „coarnele berbecului” sau „colțuri”), care se
prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „floricele”, care
încadrează două șiruri lungi, numite „prinsături”(?), cusute în punct de cheiță.

cu motiv romboidal compus; sub „obinzeală”,
încreț cu motivul „vârtelniței”.

cusut pe dos cu motivul „zăluței” în alternanță cu
motive geometrice și motiv geometric cusut pe
încreț, „lânceț”.
15

Nr. inv. 177 P/54 A
Muzeul ASTRA, Sibiu
111
puns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric mărunt; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos,
punct numit „brânel” cu motivele „unghia caprei” și „vârtelnița”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu
coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc cinci șiruri verticale, scurte, numite
„pui”, trei cusute în cruce cu motivul floral stilizat „trandafirul mare”, și două cusute pe fir, care înca-
drează o dantelă numită „mreajă”, cusută pe margini în punct de tighel galben.

cu motivele „cruce în cinci” și „vârtelnița”;
sub „obinzeală”, registru decorativ numit
„brățară”, cusut pe încreț cu motivul „brățară
cu nouă ochiuri”.

cusut pe dos cu motive geometrice și motiv
geometric cusut pe încreț, „lânceț”.
16
Cornățel, Valea Hârtibaciului

Nr. inv. 194 P/4779
Muzeul ASTRA, Sibiu
113
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fir cu motiv geometric nu-
mit „toiegile”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, cu motiv stilizat numit „gura șarpelui”; c)
cusut pe încreț, numit „lâncețul ăl scump”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornesc
două șiruri verticale lungi negre, „umbreje” cusute în punct de feston dublu; o „prinsătură cu podobe-
ală” cusută ajurat cu galben și un șir vertical scurt, cusut pe fir și înaintea acului cu motive geometrice și
astrale, „steaua”.

motiv geometric similar „lâncețului ăl scump”;
„brățară”, cusut pe încreț cu motive romboidale
compuse, „coarnele berbecului” și motivul
numit „cheia morii”.

cusut pe dos ca la „obinzeală” și motiv geometric,
zigzag, cusut pe încreț.
Cămașă cu altiță sau „ie cu brățară”
17
Avrig, Țara Oltului

1822,
Meșter: Ana Georgescu
Nr. inv. 201 P/5102
Muzeul ASTRA, Sibiu
115
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fire în tehnica „lănțișor”,
cu motiv geometric triunghiular similar „colțișorilor” de pe Valea Hârtibaciului; b) formă dreptunghiulară
îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv romboidal compus; c) cusut pe încreț cu motiv
geometric compus (zigzag), care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon
metalic auriu. Din altiță pornesc două șiruri verticale lungi, „mreje”, cusute în tehnica „ajur” cu galben și
cinci șiruri verticale scurte, numite „picături”.
Bentiță numită „beată”, cusută pe dos, în

motiv romboidal similar altiței; sub „beată”,
registru decorativ numit „obinzeală”, cusut cu
negru pe încreț cu motiv geometric compus.
Pumnași întorși numiți „brățară”, „brânel” cusut

pe muchie, decor cusut pe dos și pe încreț
similar altiței.
18

Nr. inv. 1494 P/1849 A
Muzeul ASTRA, Sibiu
117
numit „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel” cu motiv
floral stilizat și cruci dispuse câte trei în șir vertical; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”, care se
prelungește spre spatele mânecii.

motivele „zăluței” și „steaua”(?); sub „obinzeală”,
încreț cu motivul „brățară cu ochi” și, la bază,
motiv geometric.

cusut pe dos cu motiv stilizat compus și motiv
geometric cusut pe încreț, „lânceț”.
19

Meșter: Verona Măniș
Nr. inv. 2719 P/5171
Muzeul ASTRA, Sibiu
119
puns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit
„brânel”, cu motiv stilizat numit „cireșele”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, motiv geometric „zăluța”.
Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite
„pui”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”.

cu motive stilizate, numite „rujuliță”, „scăriță”;
„brățară”, cusut pe încreț, motiv geometric
„coarnele berbecului”.
Mâneci terminate cu volan: cu brățară cusută

pe încreț cu motiv numit „rujuliță”; volan numit
„fodor” sau „flodor”, cu motiv fitomorf „brăduleț”
cusut pe fire, marginea cusută în punct de feston
și dantelă numită „cipcă”, aplicată la margine.
20

1880
Meșter: Ana Vlad
Nr. inv. 3765 P
Muzeul ASTRA, Sibiu
121
puns”) sau „scărițe”, cu cu motiv geometric numit „sîmburul prunei”(?); b) șir îngust cu rol de delimitare
între registrele principale, „brânel” cusut în punct de feston; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motiv
geometric numit „limbășenii”, care se prelungește spre spatele mânecii.

cu motivul „crucii”; sub „obinzeală”, registru
motivele „brățară cu ochiuri” și „vârtelnița”.

cusut pe dos, motiv stilizat numit „bănuțul ăl
mic”(?) și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț”.
Cămașă cu altiță sau „ie încheiată”
21

1885
Nr. inv. 3816 P
Muzeul ASTRA, Sibiu
123
Altiță funcțională numită „cu lunceț și creastă” – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut
pe fir cu motiv geometric triunghiular; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit
„brânel” și „știpuială” cu motive stilizate compuse; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, care se prelungește
spre spatele mânecii. Din altiță pornesc cinci șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează
două șire verticale lungi, „mreje”, cusute în punct de cheiță, cu galben.
Bentiță numită „beată”, cusută pe dos,

în punct de feston numit „brânel pe
muchie”, cu motive geometrice compuse și
„știpuială”; sub „beată”, registru decorativ
numit „obinzeală”, cusut pe încreț cu motiv
geometric compus, „coarnele berbecului”.
Pumnași întorși numiți „brățară”, „brânel”

cusut pe muchie, decor cusut pe dos cu motive
geometrice și „știpuială” și pe încreț „lunceț”,
similar altiței.
22
Ghijasa de Jos, Valea Hârtibaciului

Primul sfert al secolului al XX-lea
Nr. inv. 9170 P
Muzeul ASTRA, Sibiu
125
numit „colțișori”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motive
stilizate și cruci; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite
„pui”, cusuți în punct „cruce”, care încadrează o dantelă lată cu motive romboidale, numită „mreajă”,
delimitată printr-o cusătură în zigzag.

motive geometrice; sub „obinzeală”, registru
motiv geometric, „romb cu coadă”.

cusut pe dos cu motiv geometric stilizat; cusut pe
încreț, un motiv similar cu încrețul gâtului.
23

Nr. inv. 1252/T
Muzeul de Etnografie din Brașov
127
Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut pe fir în tehnica numită
„curîmpuns”, cu motivul „limbășenii ăi mici”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu mo-
tive decorative alternante, delimitate de două benzi, numite „brânele”; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”,
cu motiv geometric numit „calea rătăcită”, care se prelungește spre spatele mânecii.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe

dos, „brânel pe muchie”, urzită, cu motive
stilizate; registru decorativ numit „brățarea”,
cusută pe încreț cu motive stilizate, numite
„feldiorenița” și „puii ăi cu gaură”.
Volan („fodor”) compus din bentiță numită

„brățară”, cusută pe încreț cu motivul numit
„feldiorenița”.
24

Nr. inv. 1412/T
129
Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein”
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „puii ăi de la giolgiu”; b) formă dreptunghiulară îngustă cusută
în cruci, cu motive decorative alternante, stilizate, numite „vârtelnița”, delimitată de două benzi nu-
mite „brânele”, în punct de feston; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motiv geometric numit „calea
rătăcită”, care se prelungește spre spatele mânecii.
Bentiță numită „obinzeală”, „brânel” cusut pe

muchie, cusătură în cruci, cu motivul stilizat
numit „dârgul cu crăcane”; sub „obinzeală”,
încreț cu motive stilizate, numite „bujorei”.
Volan („fodor”) compus din bentiță numită

„brățară”, cusută pe încreț cu motivele
„samburele prunii” și „limbășenii”; terminația
mânecii, în punct de feston.
25

Nr. inv. 1418/T
131
Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein” („curîm-
puns”) sau „scărițe”, cu motivul „limbășenii ăi mici”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci,
cu motive decorative alternante, stilizate, numite „vârtelnița”, „bujoreii” și „puii ăi cu gaură și cruce”;
delimitată de două benzi numite „brânele”; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motiv geometric numit
„feldioreniță”, care se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță, în lungimea mânecii, pornesc, pe
lângă dantelă („mreajă”/„umbreajă”), cu motivul decorativ cusut pe fir în tehnica denumită „limbășenii
ăi mici”, și încă trei șiruri verticale, numite „capete”, mici, cu motivul numit „bănuți” cusut în tehnica
denumită „curîmpuns”.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos,

„brânel pe muchie”, urzit, cu motivul stilizat
numit „vârtelniță”; registru decorativ numit
„brățarea” cusut pe încreț, cu motive stilizate
numite „feldiorenița”.
Mânecă răsfrântă („pumnași întorși”), compusă

din bentiță numită „brățară”, cusută pe încreț cu
motivul „feldiorenița”, două „brânele pe muchie”,
cu motive numite „feldiorenița”, și decor cusut pe
dos, urzit, cu motivele „vârtelnița”, „cruci”.
26

Nr. inv. 1420/T
133
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „limbășenii”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în
cruci, cu motiv fitomorf stilizat; delimitat de fir metalic; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive
denumite „bujorelul”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale
mici, numite „capete”, din panglică țesută mecanic, pe lângă dantela industrială numită „umbreajă”,
dantelă brodată mecanic.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută în cruci,

urzită, cu motivul stilizat numit „vârtelnița”;
sub bentiță, registru decorativ numit
„brățarea”, cusut pe încreț cu motivul stilizat,
numit „bujorul”.
Pumnași întorși cu „brățara” cusută pe încreț, cu

motivul numit „feldioreniță” și „cârligul ăl mare”;
decor cusut în cruci.
Cămașă cu altiță sau „ie întoarsă”
27

Nr. inv. 1421/T
135
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul decorativ „puii ăi cu gaură umpluți”; b) formă dreptunghiulară
îngustă, cusută în cruci, cu motive stilizate, numite „vârtelniță” și „steluțe”; c) cusut pe încreț, numit
„lunceț”, cu motivele geometrice numite „cârligul ăl mare” și „feldiorenița”, care se prelungesc spre
spatele mânecii. Din altiță pornește o dantelă industrială („umbreajă”), amplasată de-a lungul mânecii.

cu punct de feston numit „brânel pe muchie”;
urzită; motiv geometric stilizat numit „ăle pe
dos”; sub obinzeală, registru decorativ numit
„brățară”, cusut pe încreț, cu motivul stilizat
numit „floarea a lungă cu bujorele”.
Mânecă răsfrântă („pumnași întorși”): „brânel”

cusut pe muchie, bentiță cusută în cruci cu
motivul „feldiorenița(?)” și „brățară” cusută pe
încreț, cu motivul „dârgulețe cu feldiorenița”.
Cămașă cu „pui peste cot”
28

Nr. inv. 1422/T
137
Fără altiță funcțională; decor amplasat pe mânecă în dreptul cotului, cusut pe fir, motive decorative
numite „munții” și „ăi cu branca albă”.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe

dos, punct de feston numit „brânel pe
muchie”, urzit, motiv geometric stilizat
numit „bujorelul”; sub „obinzeală”, registru
decorativ numit „brățarea”, cusut pe încreț cu
motivul stilizat numit „calea rătăcită”.
Volan numit „fodor”, cu „brățara” compusă

din decor cusut pe încreț („lunceț”), cu motivul
denumit „feldiorenița”; la terminația volanului,
sunt cusute pe fir motivele denumite „băț” și
„măciuca călugărului”; are atașată dantelă.
29

Nr. inv. 1429/T
139
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul decorativ „puii ăi cu gaură cu cruce”; b) formă dreptunghiulară
îngustă, cusută în cruci, cu motive fitomorfe stilizate, numit „steluțe” și „ăi de pe spărturi”, delimitată
de fir metalic împletit; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive geometrice numite „bujorei”, care
se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „bănuți”, cu
motivul „măgheranul” cusut pe fir, cu dantelă intercalată și mărginită de aplicații de „șinor”, numit
„strâmbuleț”, și motivul „limbășenii ăi mici”.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută în cruci,

urzit, motiv geometric stilizat numit „ăi de pe
spărturi”; sub „obinzeală”, registru decorativ
numit „brățară”, cusut pe încreț cu motive
stilizate, numite „ăi cu cruciulițe”.

cusut în cruci ca la „obinzeală” și motivele decorative
„vârtelnița” și „feldiorenița”, cusute pe încreț.
30

Nr. inv. 1432/T
141
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motivul „puii ăi cu gaură”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci,
cu motive fitomorfe stilizate, numite „foile trifoiului”, delimitate de două benzi numite „brânele”; c) cusut
pe încreț, numit „lunceț”, cu motive geometrice numite „feldiorenița” și „cruci”, care se prelungesc spre
spatele mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale mici, cu motivele numite „bănuți”, cusute pe fir.

urzită, cu motivul stilizat numit „vârtelnița”;
sub bentiță, registru decorativ numit
„brățarea”, cusut pe încreț cu motive stilizate,
numite „vârtelnița” și „feldiorenița”.
„Fodori” cu bentiță numită „brățară”, cusută pe

încreț, cu decor numit „feldiorenița” și „cruci”; pe
margine, decor cusut pe fir și feston.
31

Nr. inv. 6847/T
143
Altiță funcțională – registru decorativ, compus din trei elemente: a) cusut la fir, cu motiv geometric;
b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în cruci, cu motiv fitomorf stilizat, numit „bujorei”, delimitat
de o bandă numită „brânele”, cusută în punct de feston; c) cusut pe încreț, numit „lunceț”, cu motive
geometrice numite „cheaptănul” și „cârlige”, care se prelungesc spre spatele mânecii. Din altiță, pe lângă
dantelă, pornesc trei șiruri verticale scurte, cusute pe fir.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe dos, punct

de feston numit „brânel pe muchie”, urzită, motiv
geometric stilizat numit „pui” sau „cruci”; sub
obinzeală, registru decorativ numit „brățarea”,
cusut pe încreț cu motive stilizate, numite
„floricica cu două cărări” (sau „cheaptănul”).
Pumnași întorși, „brânel” cusut pe muche, decor

cusut pe dos ca la „obinzeală” și decor identic cu
„luncețul” de la altiță, cusut pe încreț.
32

Nr. inv. 4633
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca
145
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein”
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric, compus din pătrățele; b) formă dreptunghiulară îngustă,
motive geometrice: motive romboidale alternate cu jumătăți de romb unite la vârf; c) cusut pe încreț,
numit „lânceț”, cu motive geometrice, care se prelungește spre spatele mânecii.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută în cruciulițe,

decorată cu model casetat, mărginită superior
de un „brânel pe muchie”; registru decorativ
numit „brățară” cusut pe încreț, cu motive
geometrice în formă de romb.

cusut în cruciulițe la „obinzeală” și „lânceț” cusut
pe încreț cu model compus, motive în formă de „X”
alternate cu „zăluțe”.
33

Nr. inv. 4634
147
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tehnica „holbein”
(„curîmpuns”) sau „scărițe”, cu motiv geometric simplu; b) formă dreptunghiulară îngustă, mărginită
superior cu șiruri de „șinătău”, motive geometrice conturate, cusute în cruciulițe cu motivele numite
„bănicei”, dispuse alternant; c) model cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice realizate din
intersecții de linii, care se prelungește spre spatele mânecii.
Bentiță numită „obinzeală” conturată în urma

acului, cu motive geometrice, mărginită superior
de un „brânel pe muchie”; registru decorativ numit
„brățară” cusut pe încreț, cu motive geometrice
complexe. Câmpul ornamental este alcătuit
dintr-o friză centrală lată, mărginită superior și
inferior cu alte două rânduri, mai înguste.

cusut înaintea acului la „obinzeală” și „lânceț” cusut
pe încreț cu model compus, motive geometrice
alternante cu tehnica „lănțișor”.
34

Nr. inv. 3088
149
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut în tighel cu „colți de lup”; b)
formă dreptunghiulară îngustă, mărginită inferior cu „brânel”, model geometrizat, cu motivul „vârtelniței
cu patru brațe” și „floare cu opt raze”, de formă triunghiulară; c) model cusut pe încreț numit „lânceț”, cu
motive geometrice, care se prelungește spre spatele mânecii.
Bentiță numită „obinzeală”, conturată în

urma acului și umplută în cruciulițe, cu motive
geometrice simple, mărginită superior de un
„brânel pe muchie”; registru decorativ numit
„brățară”, cusut pe încreț cu motive geometrice.
Câmpul ornamental este alcătuit dintr-o friză
centrală lată, mărginită superior și inferior cu alte
două rânduri, mai înguste.
Volane („fodori”), determinate de un motiv

geometric cusut pe încreț. Extremitatea mânecii este
marcată cu un feston.
35
Săcădate, Ţara Oltului

Nr. inv. 4629
151
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut cu punct „bătrânesc”; b)
formă dreptunghiulară îngustă, cusută cu motive romboidale peste fire, mărginită superior și inferior cu
„brânel”; c) model cusut pe încreț numit „lânceț”, cu motive geometrice, sub formă de „chevron” singular
alternativ, care se prelungește spre spatele mânecii. Altița este prinsă de mânecă cu o cheiță relizată cu
acul cu fir auriu.
Bentiță numită „obinzeală”, policromă, mărginită

pe ambele laturi cu „brânel”, cu motivul „coarnele
berbecului”. Registru decorativ numit „brățară”,
monocromă, cu motive geometrice complexe
cusute pe încreț. De remarcat faptul că stilul
acestei brățări este mai rar, posibil mai arhaic, și se
regăsește și în alte sate. Câmpul ornamental este
alcătuit dintr-o singură friză lată.
Pumnași întorși, „obinzeală” cusută peste fir cu

motive romboidale și mărginită de „brânel pe
muchie” și „brânel” inferior. „Lâncețul” este realizat
similar cu cel de la gât. De-a lungul mânecii se găsește
o cheiță făcută cu acul, îngustă, realizată cu fir auriu.
36

Nr. inv. A159
153
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) friză compusă dintr-un șir de
triunghiuri intercalate cu romburi, cusute în punct „bătrânesc”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută
cu motive fitomorfe stilizate, preponderent cu „brânel”; c) model cusut pe încreț numit „lânceț”, cu
motive geometrice, care se repetă alternativ în oglindă. Altița este prinsă de mânecă cu o cheiță relizată
cu acul cu fir de mătase; de la umăr coboară șiruri de broderie cu motive circulare pe ambele părți ale
„umbrejelor” și un râu identic între acestea.
Bentiță numită „obinzeală”, policromă, mărginită

superior și inferior de „brânel pe muchie”, cu
motive geometrice. „Brățara” cusută pe încreț
conține motivul „coarnele berbecului”, în oglindă și
alternat cu „stâlpi”.
Pumnași întorși, cu circumferință mare a

mânecilor. „Obinzeala” urzită pe dos prezintă
motive geometrice complexe, mărginite de „brânel
pe muchie”. „Lâncețul” este decorat cu motivul
recurent, specific zonei.
37
Chirpăr, Valea Hârtibaciului

Ultimul sfert al secolului al XIX-lea
Nr. inv. M4494
Muzeul Național al Țăranului Român, București
155
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut în punct „bătrânesc”, cu motiv
geometric numit „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive
compuse, stilizări fitomorfe numite „ruje”; c) cusut pe încreț, numit „floarea Sibiului”. Din altiță pornesc
trei șiruri verticale scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, realizat din mătase neagră în
punctul numit „brânel”, care maschează încheierea foilor de pânză cusute pe dos.

motiv stilizat numit „lânceț chișcovenesc”; sub
„obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”,
cusut pe încreț cu motivul compus numit „chiciorul
broaștei”; pe spate, gulerul prezintă doar o mică
cusătură pe muchii cu „țânțacuri”.

cusut pe dos cu motivul „lânceț chișcovenesc” și
motiv geometric cusut pe încreț cu „țânțacuri”.
38
Nr. inv. M4496
157
numit „colțișori”,; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motive compuse
geometrice; c) încreț funcțional simplu, realizat în tehnica arhaică „în cărămizi”. Din altiță pornesc trei șiruri
verticale scurte, numite „pui trufași”, care încadrează un șir vertical lung, „umbrej”.

punct de feston numit „brânel pe muchie”; sub
„obinzeală”, registru decorativ numit „brățară”,
cusut pe încreț cu motive romboidale compuse,
numite „floricică”.

cusut pe dos ca la registrul decorativ principal al
altiței și motiv geometric cusut pe încreț, „lânceț
cu coadă”.
39
Nocrich, Valea Hârtibaciului

Nr. inv. M4499
159
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fir, cu motiv geometric numit
„floarea fragii”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse
numite „vârtelnița”, „cu tăblițe”; continuat cu „lânceț chișcovenesc”; c) din altiță pornesc patru șiruri
verticale scurte, numite „pui din căiță”, care încadrează un șir vertical lung, „prinsoare cu dârg”, mărginit
de „floarea fragii”.

motiv stilizat numit „pe nouă”; sub „obinzeală”,
încreț cu motive romboidale compuse și „laba
broaștei”; pe spate se continuă cu o cusătură
simplă peste muchii.

decor cusut pe dos cu „zăluțe” și cu „tăblițe” și
motiv geometric cusut pe încreț, numit „lânceț
chișcovenesc”.
40
Ungureni, Vâlcea
Nr. inv. M4570
161
Altiță funcțională – registru decorat compus din trei registre: a) alcătuit din „colțișori cu miez”; b) alcătuit
din motivele „ruja” și „clence”; c) un rând de „țânțacuri”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte,
numite „pui”.
Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos,

în punct numit „la fir”, cu motiv stilizat numit
„jumătăți”; sub „obinzeală”, registru decorativ
numit „brățară”, cusut pe încreț cu motivele
geometrice compuse „prescură și tablă”.
Pumnași cu „fodori”, „brățara” este „brânel” cusut

pe muchie, motivul geometric este reluat din
încrețul mânecii.
41
Ungureni, Vâlcea
Nr. inv. M4575
163
„colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite
„vârtelnița”, „tabliță” și „prescuri”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”. Din altiță pornesc patru șiruri verticale
scurte, numite „pui”, care încadrează un șir vertical lung, „umbrej”, cu motivele numite „pui cu prescuri” și
„pui din căiță” cusute pe fire.

punctul numit „la fir”, cu motiv stilizat numit
„ochi cu miez”; sub „obinzeală”, registru
motivul numite „zăluță”.

cusut pe încreț, denumit „scărițe”.
42
Valea Hârtibaciului, Sibiu

Nr. inv. T1156
165
„colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite
„sfăditele”, „steluța” și „ruja”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț chișcovenesc”. Din altiță pornesc patru șiruri
verticale numite „pui”, care mărginesc două șiruri lungi, numite „umbrej”, și care încadrează un șir vertical
scurt; motive numite „floarea domnească”, toate cusute pe fire.

punctul numit „la fir”, cu motiv stilizat numit
„sfăditele”; sub „obinzeală”, registru decorativ numit
„brățară”, cusut pe încreț cu motive geometrice
compuse, „lânceț chișcovenesc” și „ochi”.

cusut pe încreț, repetat din încrețul cămășii.
43
Valea Hârtibaciului, Sibiu

Nr. inv. T5848
167
„cârcei”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „brânel”, cu motivele compuse numite
„tablă”, „rujă” și „floarea”; c) încrețul este funcțional, realizat în tehnica arhaică „în cărămizi”. Din altiță
pornesc șase șiruri verticale care alternează, două scurte, numite „pui”, cu două șiruri verticale lungi,
„umbreje”, și două rânduri de „brânel”, ce maschează încheierea pe dos a stanilor de pânză.
Bentiță numită „obinzeală”, cusută pe față, în

punctul numit „în butuci”, cu motivele stilizate
numite „zăluțe” și „ochi”; sub „obinzeală”, registru
motive romboidale compuse, numite „măgheran”
și „floarea pe nouă”.

simplu, cusut pe încreț „dinții de lup”.
44
Nr. inv. T11920
169
numit „picături crețe”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută în punct numit „la fir”, cu motivele
compuse numite „coarnele berbecului”, „steluța” și „piciorul broaștei”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț
chișcovenesc”. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „crețe”, cusute pe fire.
Bentiță numită „obinzeală”, urzită pe dos, în punct

„la fir”, cu motiv stilizat numit „roți”; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară”, cusut pe încreț
cu motive geometrice, motivul central fiind numit
„vârtelnițe”; este încadrat de două registre numite
„lânceț chișcovenesc”.

cusut pe față „în butucași”, denumit „potcoava”,
și o cusătură pe muchii încrețite cu motive
geometrice numite „prescuri și trăsuri”.
II. „Semne cusute”

din Valea Hârtibaciului
Ioana Corduneanu
Cămășile cu altiță din Valea Hârtibaciului așteaptă să fie din nou cusute și purtate și mă
bucur că am avut ocazia să le cunosc și să le fac, măcar în parte, cunoscute. Pe măsură ce le vom
coase, cămășile își vor dezvălui toate tainele. Însă prima concluzie la care am ajuns, deocamdată
doar măsurând și comparând și recompunând modelele, este că ne va ajuta să facem primii pași
pe acest drum. Vom putea pretinde că știm mai multe abia după ce vom coase câteva cămăși și
vom compara experiențele mai multor persoane din timpul lucrului.
O primă impresie, venind de la o persoană fără experiență, poate fi aceea că sunt cămăși
simple, ușor de realizat, pentru că nu sunt cămăși încărcate de broderie. Însă o persoană care a
cusut cel puțin câteva cămăși va ști să rămână precaută: acolo unde este broderie puțină este
multă matematică, mult calcul și precizie.
Puțină broderie înseamnă poate multă căutare pentru găsirea compoziției potrivite,
care să pună în valoare strict ceea ce se dorește.
Voi prezenta câteva dintre cele mai importante observații care mi-au atras atenția.
Sunt mai multe variante de cămăși din aceeași familie, dar e clar că toate urmează ace-
leași principii de croi și compoziție, majoritatea păstrează și același tip de izvoade, diferențele
apar însă la realizarea lor, care depinde de resursele disponibile. Materialele sunt cele ce deter-
mină micile adaptări și variații.
Resursele de bază, și anume pânza, dictează tot restul poveștii; de pânză depinde felul
în care va evolua apoi tot proiectul cămășii.
Cămășile lucrate pe pânză de casă, cu lățime de cca 37 – 40 cm, au, desigur, dimensiuni
mai apropiate de cele ale altor cămăși cu altiță, din alte regiuni. Găsim la ele însă o formulă dife-
rită pentru a împărți cei aproximativ trei lați de pânză dimprejurul corpului.
Diferit față de cămășile cu care noi ne-am obișnuit, este faptul că aici pieptul cere doi
171
lați de pânză, care nu contribuie în niciun

fel la compunerea spatelui. Spatele repre-
zintă exact un lat de pânză, fără adăugiri.
Acest aspect, împreună cu faptul că piep-
tul vine adunat pe încreț, face ca altița să
stea destul de întinsă pe umeri și deci nu
poate fi foarte înaltă, mâneca are nevoie
să se lărgească de cât mai de sus. Altițe-
le cămășilor lucrate din pânză de casă au
deci dimensiuni foarte mici în comparație
cu restul cămășilor cu altiță, cu care ne-
am obișnuit la sud și la est de Carpați.
Prin felul în care se așază pe
umeri, prin felul în care se fac utile în croi,
altițele nu pot purta multă broderie și nu
trebuie să uităm nici faptul că, în costumul
tradițional, ele sunt adesea acoperite de
Replică adaptată a unei ii din Țichindeal realizată în cadrul
pieptar pe umeri. Iată cum un rând orizon- proiectului „Salvând cultura celuilalt”.
tal de broderie este de ajuns și este per- Autor: Ioana Corduneanu, susținută de Roxana Chivu
fect plasat la marginea de jos, acolo unde Constantinescu, Alina Tănasă Fetcu și Sorina Andreescu.
are rost, pentru că este vizibil, marcând în
același timp și silueta, și îmbinarea a două Dacă lucrezi cu drag și cu spor, poți termina o cămașă
bucăți de pânză. destul de repede, provocarea rămâne însă: Cum
completăm ținuta? pencil skirt? pantaloni de piele?
Altița scundă și îngustă și latul de
pânză cu lățime de cca 37 – 40 cm cer o
mânecă de un lat și jumătate și obligă la o încrețire semnificativă sub altiță, așa că la partea de
sus a mânecii se folosește, ca și la partea de jos, o încrețire pe cutulițe – la fel ca și la ciupag.
Interesant este de observat că modelul de broderie cusut peste cute, pentru a le fixa, nu se
repetă. Pentru a avea posibilă această încrețire, se plasează jumătatea de lat pe partea dinspre
spate a mânecii. Și astfel îmbinarea elaborată, realizată adesea cu „umreajă”, adică dantelă,
vine etalată spre spatele cămășii.
Pe piept, gura cămășii vine plasată în lateral, mereu pe partea din stânga.
Dat fiind că se folosesc altițe atât de mici, este nevoie de o fâșie de pânză suplimentară
pentru piept, de cca 3 – 4 cm lățime, adăugată între piept și altiță, pentru a obține gura cămășii
nu prin sfâșierea pânzei pieptului, pentru a nu tensiona pânza în dreptul deschizăturii.
Modelul nu este greu, odată ce îl înțelegi pe etape: Altița este croită separat, ea este o altă bucată de
prima dată se „urzește” cu negru, apoi se umplu pânză și se unește de mânecă prin cusătură pe dos, în
modelele colorate. urma acului, după ce broderia este finalizată.
Pentru acest gen de cămăși, putem observa că nu există exagerări de pânză nici pen-
tru lungimea mânecilor, nici chiar atunci când sunt întoarse jos și nici pentru lărgime; totul
rămâne bine proporționat, echilibrat, cu un raport de cca 2/3 între lărgimea mânecii și lungi-
mea ei (60/90 cm).
A fost o surpriză să văd cămăși-colaj ce conțineau și bucăți de pânză de cânepă, anu-
me, în general: spatele, clinișorii laterali care ajung până la subraț, precum și părțile care conțin
broderie: altițele, bentițele de jos, de la mâneci, și gulerașul. De obicei, mânecile și pieptul, ce au
broderie pe cutulițe și nu direct pe pânză, sunt realizate din pânză mai fină.
Nu se numără firele decât la formarea cutulițelor, apoi pașii de broderie se fac direct
peste cutulițe.
O altă surpriză pe care aș vrea să o menționez este că am văzut cămăși de Săsăuș cu
pânză albăstrită cu sineală, având acum o nuanță palidă, dar evidentă.
Cămășile realizate din pânză de casă sunt cel mai adesea brodate cu lână și lâniță,
punctele de broderie fiind realizate cu tehnica „butuci”, „crucițe” acolo unde era un singur punct,
cu „puncturi” și „în urma acului” la „râurii” de pe mâneci.
Unele broderii de la altițe au fost realizate „la fir”, cu negru, cu unele dintre figurile ob-
173
ținute umplute cu lănțișor, cu fir colorat. Gama de culori este relativ redusă, însă nuanțele sunt
foarte armonios combinate: negru sau nucăriu, roșu profund, rar și vișniu, albastru-cenușiu po-
tolit, verde-măsliniu, galben-muștar. Pe lângă ele mai apar și accente discrete cu lână colorată,
poate, cu plante, pentru că sunt nuanțe foarte palide, pastelate, galben-pai, galben-verzui etc.
Altă categorie de cămăși, de fapt cea care m-a impresionat cel mai mult, este una de
tranzit, unde se observă trecerea de la modul vechi de croi la unul în care s-a inclus pânză de
cumpărat produsă industrial, fără constrângeri pentru lățime. În acest caz, spatele, bentițele
pentru brățări și guleraș și altițele au păstrat pânza de casă, pentru a fi brodate fără probleme
numărând firele, la o densitate de circa 16 – 18 fire/cm, și ele au păstrat, desigur, și dimensiuni
mai modeste; iar pânza industrială, mult mai fină, s-a folosit acolo unde era nevoie de pânză
încrețită cu cutulițe, adică la piept și la mâneci, finețea asigurând confort și un număr mare de
cutulițe. Asta conduce la modele mai complexe sau cu mai multe repetări.
Desigur că urmează apoi cămășile realizate în totalitate din pânză de cumpărat, indus-
trială, unde doar bentițele au fost cusute pe pânză de casă, mai rară. În cazul lor, se schimbă
puțin și tehnicile folosite pentru brodat, brânelul fiind predominant. Poate și pentru că această
tehnică este mai ușor de redat și pe pânză deasă, unde firele se numără mai greu și poți greși
mai ușor.
În cazul acestor cămă-
și, se poate ajunge la dimensi-
uni șocant de mari, atât pentru
piept, cât și pentru mâneci,
pentru răsucirea lor în partea de
jos. Nu pot calcula cu precizie
ce dimensiuni a avut pânza fină
cumpărată, pentru că nu apa-
re o dimensiune constantă nici
pentru lărgimea pieptului, unde
fiecare femeie a folosit câtă pân-
ză a dorit, dar nici pentru mâ-
neci, unde am putea bănui că Cămașa vine bine încrețită la baza gâtului, cusătura de pe muchiile
s-a folosit ½ din lățimea pânzei creților o transformă într-o bijuterie; te simți de parcă ai purta de fapt un
produse la 150 – 160 cm. colier; te simți mândră și cu capul sus.
De asemenea, altițele se croiesc mult mai late, proporționale cu restul. Cu toată lărgi-
mea corpului dată de piept și spate, se păstrează și clinii laterali. Se măresc „pavele”, adică latura
pătratului crește, colțul de jos se suprapune peste – adică se intersectează cu clinul, colțul fiind
însă păstrat și inclus sub clin, fixat cu un punct de cusătură.
Acesta este motivul pentru care aceste pave, cu dimensiuni impresionante, par pen-
tagonale, ele abia mai apoi ajung să fie pentagon cu adevărat, pătratul inițial având colțul de
jos tăiat.
Apare, tot la acest tip de cămăși, un tip nou de încreț sub altiță, pentru a cărui realizare
se folosește tehnica răspândită și consacrată la sud de Carpați.
Ar fi interesant de stabilit când și cum își găsește loc această tehnică sub altiță, dar este
clar vorba de o formulă de încrețire mai lejeră, altița fiind mai lată.
Aici rămâne întrebarea-cheie, la care încă nu pot găsi un răspuns, pentru că nu mai sunt
persoane în viață care să poată ajuta cu informații: cum apare această tehnică, unde și când? Cui
i-a venit prima dată ideea de a combina cusăturile orizontale pentru cutulițe, cele ce le definesc
– cu pașii pe verticală, care le fixează, stabilizând încrețirea?
Sper să nu fie doar o pură speculație dacă sugerez o legătură cu felul în care se „urzește”,
cu negru, ciupagul, înainte de a se umple figurile geometrice cu culoare.
Desigur că nu am nicio mărturie despre cum s-au cusut aceste linii de urzeală cu negru,
însă pot observa felul în care se conturează figurile geometrice ale modelului, bazate pe creștere
la 45⁰, deci prin pași combinați între orizontală și verticală.
Această urzeală cu negru, înainte de a adăuga culoarea, poartă inclusiv acest rol de fixa-
re. Sunt pași mici făcuți peste cute și arată în formă de scară; cusăturile făcute ulterior cu diferite
nuanțe și chiar și cu negru sunt realizate cu un pas mai alungit și înclinat.
Totuși, ar fi fost mai clar de făcut această legătură dacă, printre modelele de încreț func-
țional care sunt deja consacrate, s-ar fi regăsit și modelele cu figurile geometrice folosite pentru
subaltițe sau ciupage, dar nu este așa, ele rămân unice.
Felul în care aceste subaltițe s-au cusut cu ață albă poate sugera faptul că s-a preluat
tehnica de urzire a cutelor și așa s-au combinat pașii pe verticală cu cei orizontali, într-o singură
etapă de lucru.
În concluzie, mă simt norocoasă să fiu parte din proiect, mă simt responsabilă să „îm-
part” ceea ce am văzut și ce am învățat de la cămășile cu altiță din Valea Hârtibaciului.
Îmi dau seama că sub nicio formă nu mai pot fi neglijate sau date uitării. Ele sunt o veri-
gă de legătură între cămășile de dincolo și dincoace de Carpați.
175
Altița este înnobilată, subliniată la partea de jos cu un șnur metalic, cu argint. Am avut
noroc să găsesc în bazar, în Jaipur/India, unul foarte asemănător, în iarna lui 2020; mă
bucur că am fost inspirată să îl cumpăr atunci.
Pânza de in este foarte, foarte fină, diafană și cămașa este ușoară ca un nor.
45
modele pentru cămașă din
Țichindeal, Valea Hârtibaciului - nr. 01
De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță/umăr — încreț pe cărămizi — brățară pe creți —
de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - încreț pe cărămizi - brățară pe creți - manșetă (cu mâneca întoarsă)
manșetă
s-a (cu pe
cusut cu mătase, mâneca
pânză fină,întoarsă);
din comerț s-a cusut cu mătase, pe pânză fină, din comerț.
Țichindeal(?), Valea Hârtibaciului

177
Altiță sub umăr registru decorativ compus din trei registre: a) cusut pe fire, cu motiv geometric numit
în zonă „colțișori”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cu motive stilizate simbolice și florale dispuse
alternativ; c) cusut pe încreț cu motiv geometric cu aspect de fagure, „șebac”(?). Din altiță pornesc trei
șire verticale scurte, două cu „bănicei”(?) și central pe mânecă un șir de „ciocănele”(?) cu cruce, cusut în
punct de cheiță.
Bentiță denumită „obinzeală”, urzită pe

dos, în punct de feston numit „brânel pe
muchie”, cu motiv stilizat definit în literatura
de specialitate ca „sfăditele” și „ochi”; sub
„obinzeală”, registru decorativ cusut pe
încreț cu motive similare și „cruci în X”.

decor cusut pe dos cu motiv romboidal și
motiv geometric cu „colțuri” și „cruci în X”
cusut pe încreț.
46
Săsăuș, Valea Hârtibaciului - nr. 02
de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - subaltiță pe creți - șiruri de pui în lungul mânecii și pe lângă umreajă - brățară pe creți - manșetă
De
(cu sus întoarsă)
mâneca în jos:; s-a
guleraș — ciupag
cusut cu lână, pe pânză de pecasăcreți — altiță/umăr — subaltiță pe creți — șiruri de pui în lungul
mânecii și pe lângă „umreajă” — brățară pe creți — manșetă (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână,
pe pânză de casă.
Săsăuș(?), Valea Hârtibaciului

Începutul secolului XX
179
Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”,
cu motivul stilizat numit „ciocănel”; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston
numit „brânel”, cu motiv geometric romboidal compus; c) cusut pe încreț numit „lânceț cu ochi și cârlig”
sau „lânceț cu coadă”, care se prelungește spre spatele mânecii. Între b) și c) este aplicat un galon
metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir ver-
tical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre în zigzag numit „strâmbulețul” și, peste umăr,
de motive numite „pui”.
Bentiță numită „obinzeală” urzită pe dos, în

cu motive compuse geometrice și sim-
bolice; sub „obinzeală”, registru decorativ
numit „brățară”, cu „strâmbul” cusut pe
încreț.

decor cusut pe dos cu motiv stilizat și cruci;
motiv geometric cu „zăluța” și „cruce în X”.
47
Ilimbav, Valea Hârtibaciului - nr. 03
Demâneca
(cu sus întoarsă)
în jos:; guleraș
s-a cusut cu —
lânăciupag
și mătase pe pepânză
creți — altiță/umăr
de casă, cu șnur plat de fir— subaltiță
metalic pealtiță
aplicat sub creți — șiruri de „pui” în lungul
mânecii și pe lângă „umreajă” — brățară pe creți — manșetă (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână și
mătase pe pânză de casă, cu șnur plat de fir metalic aplicat sub altiță.

181
cu motiv stilizat numit „vârful muntelui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de
feston numit „brânel”, cu „vârtelnița”, „crucea” și motive romboidale compuse; c) cusut pe încreț numit
„lânceț”, cu „cruce în X” și „colțuri” (zis și „limbășenii”), care se prelungește spre spatele mânecii. Între b)
și c) este aplicat un galon metalic auriu. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”,
care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre în zigzag numite
„strâmbulețul”(?) și motive stilizate cusute mărunt cu fir negru, numite „pui”.

cu motive geometrice; sub „obinzeală”,
registru decorativ numit „brățară”, cu motiv
geometric asemănător cu modelul numit în
zonă „lânceț chișcovenesc”, cusut pe încreț.

decor cusut pe dos cu motivul „vârtelnița”;
motiv geometric similar altiței cusut pe încreț.
48
De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță / umăr — subaltiță pe creți — șiruri de „pui” în lungul
(cu mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână și mătase pe doua tipuri de pânză
mânecii și pe lângă „umreajă” — brățară pe creți — manșetă (cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână și
mătase pe două tipuri de pânză.
Ilimbav(?), Valea Hârtibaciului

183
Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „lănțișor”
cu motiv stilizat numit „pui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit
„brânel”, cu motive alternante stilizate florale, romboidale, „ochi”(?) și simbolice („cruce”); c) cusut pe în-
creț, numit „lânceț cu coadă”. Între a) și b) este aplicat un galon metalic auriu îngust. Din altiță pornesc
două șiruri verticale scurte, numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „prinsătură”, mărginit
de cusături negre și, peste umăr, de motive stilizate cusute mărunt cu fir negru, numite „pui”.

cu colțuri, cu bandă decorativă similară
altiței; sub „obinzeală”, registru decorativ
numit „brățară”, cu motiv compus „coarnele
berbecului” și „prescura”(?).

decor cusut pe dos cu motiv stilizat: „coarnele
berbecului”, „ochi”(?); motiv geometric, „cruce
în X” și „colțuri” cusut pe încreț.
49
De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță/umăr — subaltiță pe creți — brățară pe creți pentru
fodor;
de s-aguleraș
sus în jos: cusut- ciupag
cu lână și mătase
pe creți pe pânză
- altiță / umăr - subaltițăde
pe casă.
creți - brățară pe creți pentru fodor ; s-a cusut cu lână și mătase pe pânză de
casă

185
cu motiv stilizat numit „pui”(?); b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit
„brânel”, cu motive geometrice compuse și „scara”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu clence”(?), care
se prelungește spre spatele mânecii. Din altiță pornește un șir vertical lung, „mreajă”, dantelă cu dublu
rol, decorativ și de asamblare, care se prelungește pe lungimea volanului, delimitată de cusături negre
în zigzag.

cu motiv „vârtelnița”; sub „obinzeală”, regis-
tru decorativ numit „brățară cu ochi”(?).
Volan numit „fodor” sau „flodor”, „lânceț cu

clence”(?) cusut pe încreț; marginea festonată
cu negru.
50
Marpod, Valea Hârtibaciului - nr. 06
De
de sus
sus în guleraș
în jos: jos: guleraș
- ciupag — ciupag
pe creți - altițăpe creți
/ umăr — altiță/umăr
- subaltiță —pesubaltiță
pe creți - brățară pe(cu
creți - manșetă creți — întoarsă)
mâneca brățară pe
; s-a creți
cusut — manșetă
cu mătase pe pânză
fină din comerț, de două tipuri
(cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu mătase pe pânză fină din comerț, de două tipuri.
Marpod(?), Valea Hârtibaciului

187
Altiță funcțională - registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut pe fire numit „colțișori”(?); b)
formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu motive geometrice,
„scărița”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț cu coadă”. Din altiță pornesc patru șiruri verticale scurte,
numite „capete”, care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă aplicată delimitată de cusături
negre în zigzag.

cu motive fitomorfe stilizate; sub „obin-
zeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu
motiv geometric, „ochi”(?).
Pumnași întorși, „brânel” cusut pe mu-

chie, decor cusut pe dos cu motiv stilizat,
„căprițele”(?); motiv geometric, „cruce în X” și
„colțuri”, cusut pe încreț.
51
De
de sussus în guleraș
în jos: jos: guleraș — ciupag
- ciupag fals pe brodată
adică bentiță creți — altiță/umăr
aplicată peste creți- -subaltiță
altiță / umărpe creți —
- subaltiță brățară
pe creți pepecreți
- brățară creți -— manșetă
manșetă (cu
mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână pe pânză din comerț, de două tipuri
(cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu mătase pe pânză fină din comerț, de două tipuri.

189
cu motiv stilizat; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”,
cu motiv „zăluța”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu motive geometrice. Între b) și c) este aplicat
un galon metalic auriu. Din altiță pornesc două șiruri verticale scurte, numite „capete”, cu „bănuțu ăl
mic”(?), care încadrează un șir vertical lung, „mreajă”, o dantelă mărginită de cusături negre.

cu motive romboidale stilizate „ochi”(?);
„brățară”, cu „vârtelnița” cusută pe încreț.

cusut pe dos cu motiv romboidal, „vârtelnița” și
„scărița”; „lânceț” cu motiv geometric cusut pe încreț.
52
De
de sus
sus în guleraș
în jos: jos: guleraș
- ciupag — ciupag
pe creți - altițăpe creți- subaltiță
/ umăr — altiță/umăr — subaltiță
pe creți - brățară pe creți
pe creți - manșetă (cu— brățară
mâneca pe creți
întoarsă) — manșetă
; s-a cusut cu lână și
mătase pe pânză fină din comerț de două tipuri, cu șnur plat de fir metalic aplicat sub altiță
(cu mâneca întoarsă); s-a cusut cu lână și mătase pe pânză fină din comerț de două tipuri, cu șnur plat
de fir metalic aplicat sub altiță.

191
cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”,
cu motiv zăluță”; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”. Între b) și c) este aplicat un galon metalic auriu
îngust. Din altiță pornește un șir vertical lung, cusut în punct de feston, cu rol de asamblare, încadrat
peste umăr cu două șiruri scurte de motive numite „pui”.

motive geometrice, „scăriță”(?); sub „obin-
zeală”, registru decorativ numit „brățară”, cu
motiv stilizat numit în zonă „rujuliță”(?).

cusut pe dos cu motiv stilizat similar „obinzelei”; pe
încreț, e cusut un motiv similar celui de pe altiță.
53
De sus
de sus în guleraș
în jos: jos: guleraș —creți
- ciupag pe ciupag
- altiță /pe
umărcreți — pe
- subaltiță altiță/umăr
creți - șiruri de—
pui subaltiță pe creți
în lungul mânecii — umreajă
și pe lângă șiruri -de „pui”
brățară în pentru
pe creți lungul
fodor - jos la marginea fodorului ; s-a cusut cu lână pe pânză de casă
mânecii și pe lânga „umreajă” — brățară pe creți pentru fodor — jos la marginea fodorului; s-a cusut cu
lână pe pânză de casă.

193
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în tehnica „pe fir”,
cu motiv geometric; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct numit „brânel”, cu motiv
romboidal compus; c) cusut pe încreț, numit „lânceț”, cu „ochi” și „cârlig”, care se prelungește spre spatele
mânecii. Din altiță pornesc trei șiruri verticale scurte, numite „capete”, cu „bănuțu ăl mic”(?) și „pui”(?), care
încadrează un șir vertical lung, „mreajă cu podobeală”, care se prelungește pe toată lungimea volanului.

motive stilizate numite „sâmburul prunei”(?);
„brățară”, cusut pe încreț cu motiv geometric.

încreț cu motiv numit „lânceț cu coadă”; volan numit
„fodor” sau „flodor”, cu motivul fitomorf „brăduleț”
cusut pe fire, marginea cusută în punct de feston.
54
De sus în jos: guleraș — ciupag pe creți — altiță/umăr — subaltiță pe creți — brățară pe creți — manșetă
de sus în jos: guleraș - ciupag pe creți - altiță / umăr - subaltiță pe creți - brățară pe creți - manșetă (cu mâneca întoarsă) ; s-a cusut cu lână și
(cu
arnicimâneca întoarsă);
(fir de bumbac) pe pânzăs-a cusut cu lână și arnici (fir de bumbac) pe pânză de casă.
de casă

195
Altiță funcțională – registru decorativ compus din trei elemente: a) cusut mărunt în cruce, cu motiv
stilizat fitomorf; b) formă dreptunghiulară îngustă, cusută pe dos, punct de feston numit „brânel”, cu
motivele „tăblițe”(?), „coarnele berbecului”, „scărița”(?); c) cusut pe încreț numit „lânceț chișcovenesc”,
cu motive geometrice care coboară spre spatele mânecii. Din altiță pornește un șir vertical lung, numit
„prinsătură”, cusut în tehnica „ajur”.

motive geometrice; sub „obinzeală”, registru
decorativ numit „brățară”, cu „vârtelnița” și
„colțuri” cusute pe încreț.

cusut pe dos cu motiv geometric compus; „lânceț”
cu „cruce în X” și „colțuri” cusute pe încreț.
III. Impactul iilor românești cu altiță în

viața romilor cortorari de pe Valea
Hârtibaciului și din Țara Oltului
Doina Ișfănoni
Romii „cortorari” de pe Valea Hârtibaciului fac parte din categoria meseriașilor prelu-
crători de metale. Din istoriile lor orale, știu că generații la rând, de aproximativ 100 – 150 de
ani, au mers prin satele românești pentru a vinde cazane de țuică, căldări și diverse ustensile
de uz gospodăresc. Tot ei realizau și reparațiile vaselor din aramă și ale obiectelor metalice din
gospodăriile românilor. Pentru practicarea acestei activități, romii își instalau corturile, după
ce primeau aprobare de la primărie, la o margine de sat. Acolo trăiau două – trei săptămâni,
împreună cu familiile lor. Pe timpul cât stăteau într-un sat, femeile rome se ofereau să ajute
româncele, contra cost, bineînțeles, la realizarea unor activități mai dificile: prășitul și plivitul
prin grădini, „fățuitul” pământului din casă (împrospătarea lipiturii de pe planșeul încăperilor),
stivuirea lemnelor de foc, adunatul și sortatul fructelor și legumelor. Cu acest prilej, cortoră-
rițele întrebau româncele dacă au ceva „vechituri” de vânzare; de obicei, se interesau de
hainele pe care românii nu le mai purtau.
Aflat într-o perioadă de regresiune, costumul popular, cu precădere iile femeiești și

cămășile bărbătești, a devenit frecvent ținta acestor achiziții. Opțiunea pentru iile românești
cu altiță se întemeiază, pe de o parte, pe faptul că aceste piese nu mai erau purtate de români
decât la sărbători, nunți și evenimente comunitare, iar pe de altă parte, iile cu altiță, prin calită-
țile lor artistice, satisfăceau sensibilitatea femeilor rome pentru haine frumoase, cât mai fastu-
oase, împodobite și capabile să le pună în valoare din punct de vedere vizual, să le facă remar-
cate în comunitățile lor. Dornice de a se schimba cât mai des cu piese diferite care să acopere
partea superioară a trupului, femeile rome au preluat și îmbrăcat iile românești, asociindu-le
cu ușurință la „rochiile” (fustele), șorțurile și basmalele specifice vestimentației rome.
197
Elisabeta Căldărariu, Nocrich

Dulap cu țesături decorative românești

Veta Grancea, Arpașu de Jos
199
Treptat, începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, iile românești au devenit obiec-
te de fală pentru cortorărițe, iar numărul acestora s-a transformat într-un adevărat criteriu de dife-
rențiere socială. Majoritatea respondentelor21 ne-a vorbit despre efortul bunicilor și al părinților lor
de a cumpăra ii românești pentru fetele din familie, deoarece, la căsătorie, „...era mare rușine să nu
te îmbraci în ie și să n-ai în zestre cel puțin 10 – 15 ii.” (Elisabeta Căldărariu, Nocrich).
Dragostea cortorărițelor pentru aceste piese vestimentare a creat o adevărată modă

a iilor românești în comunitățile rome, care a determinat familiile să meargă prin sate „din
casă în casă” – la Săsăuș, Ilimbav, Fofeldea, Arpașu de Jos, Cârța, Racovița – pentru a cumpă-
ra ii românești. Un argument care certifică impactul iilor românești în viața romilor cortorari
de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului este efortul financiar al părinților care aveau fete
în familie, în special al taților, pentru a cumpăra aceste piese de vestimentație românească.
Elisaveta Căldărar, zisă „Veta”, din Cârța, își amintește că tatăl său a dat o „căldare nouă (din
aramă)” pentru a-i cumpăra ia cu care s-a măritat. O
altă informatoare, Veta Căldărar, zisă „Pichioaie”, din
Arpașu de Jos, ne-a povestit că tatăl ei „a dat un cal
pentru o ie din Săsăuș”.
Acest fenomen, perpetuat mai multe dece-

nii, explică prezența unui patrimoniu impresionant
de cămăși femeiești cu altiță (ii), nu numai din zona
Hârtibaciului, ci și din Țara Oltului și Mărginimea
Sibiului, în proprietatea unor familii de romi corto-
rari. Ecouri ale acestui fenomen persistă și astăzi.
Alături de ii, cortorărițele de pe Valea

Hârtibaciului și din Țara Oltului au fost impresiona-
te și de țesăturile destinate amenajării interiorului
locuinței. „Chindeele”, „căpătâiele” (fețele de pernă
tradiționale), fețele de masă, cuverturile și covoarele
au fost cumpărate sau, când nu au avut bani, feme-
ile rome au muncit pentru a le dobândi la schimb.
Ambiția lor de a avea și ele „case aranjate ca la ro-
mâni” explică folosirea acestor piese în aceeași ma- Veta Grancea în fața războiului de țesut
Laviță cu ii dintr-o casă din Ucea de Jos
nieră, imitând amenajarea decorativă a paturi-

lor cu mai multe „căpătâie” (perne) suprapuse,
cu cearșafuri și cuverturi prevăzute cu dantele
pe margini. La interior au împodobit pereții
cu „chindee” la icoane, la fotografii și pe după
farfurii decorative de faianță (tip Turda sau pro-
venind din manufacturile austro-ungare). Acest
Veta Căldărar, Cârța mod de amenajare al încăperilor este păstrat și
astăzi în multe dintre casele romilor.
Un alt aspect semnificativ pentru respectul acordat obiectelor de artă populară ro-
mânească de către femeile rome de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului îl reprezintă am-
biția Vetei Grancea din Arpașu de Jos: „iubind atât de mult hainele și lucrurile românești”, și-a
dorit să învețe să țeasă ca româncele. Pentru a-și împlini visul, mai întâi și-a cumpărat de la
o româncă războiul de țesut. Apoi, mergând la tanti Silvia la sapă, a rugat-o să o învețe și pe
ea țesutul. Este foarte mândră când povestește că a știut să țeasă cu mâinile ei metraj pentru
„fustele de arnici” purtate de cortorărițe și că oricând se poate apuca să țeasă din nou, pentru
că „războiul îl păstrez în pod și, dacă vreți, vi-l pot arăta”.
În prezent, având posibilități de deplasare mult mai rapide – mașini, microbuze –,

femeile rome își cumpără ii și țesături decorative românești de pe la târgurile organizate cu
prilejul marilor sărbători religioase. Multe dintre respondentele noastre ne-au spus ca merg
frecvent la târgul de Sfânta Maria Mare (15 august) de la Sâmbăta sau chiar trec Carpații în
județul Argeș, pentru că de acolo își pot cumpăra ii românești, „frumoase”, bogat decorate și
cu cât mai multe paiete (cele de Argeș).
Dată fiind mobilitatea tinerelor generații de romi prin țară și peste hotare, femeile din
neamul lor au început să nu mai poarte iile românești de pe Valea Hârtibaciului, preferându-le
pe cele contemporane, din zona Făgărașului și a Argeșului, pentru că „sunt pe gustul nostru,
201
Elisabeta Căldărar, Arpașu de Jos

au broderie multă și cele de la Argeș strălucesc” (au

fir și paiete). Ca și în trecut, cămășile/iile românești
contemporane sunt asociate cu „rochiile” (fustele
lungi și plisate), emblemă etnică și cutumiară a feme-
ilor rome, perpetuând astfel o practică deja instituită
în comunitățile lor. Generația părinților și a bunicilor
păstrează însă iile tradiționale ca pe un bun de valoa-
re, moștenit în neam și care circulă intergenerațional,
creând legături între o persoană și celelalte.
Mai puțin interesate să comercializeze aceste Tuța Grancea, Arpașu de Jos
piese, femeile rome mărturisesc cu regret că, deși tine-

retul nu le mai poartă, ele preferă să le păstreze pentru viitoarele nepoate și nurori. Nu vor să se
despartă de ele, deoarece iile românești au acumulat istoria familiilor lor, devenind un stimul al
memoriei pentru evocarea secvențelor în care au fost implicați înaintașii. Acest comportament
contribuie involuntar la salvarea unui valoros segment de patrimoniu vestimentar al românilor,
alături de care trăiesc romii cortorari.
1. Funcția iei românești în ansamblul vestimentar al

femeilor rome
Ocupațiile romilor cortorari, ca și veșmintele lor, se remarcă printr-o „identitate co-
munitară” fățișă. Felul lor original de a se afișa în societate (cât mai vizibil) face trimitere la
organizarea înrudirii lor – totdeauna se impun numeric prin intermediul neamului – și la prac-
tici vestimentare prin care fiecare își afirmă etnicitatea, dar și gustul personal pentru anumite
categorii de piese, tipuri de țesături și imprimeuri cât mai colorate.
După 1950, romii cortorari de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului încep să se
sedentarizeze în arealul localităților românești. În funcție de posibilități, ei își cumpără case de
la români sau își construiesc locuințe pe terenurile oferite de autoritățile locale, încercând să
se integreze în contextul sociocultural al localităților în care trăiesc. Purtatul iilor românești cu
altiță de către femeile rome, în combinație cu tipicele lor „rochii”, nu numai la evenimentele
din comunitățile lor, ci și la biserică22, la Crăciun și la Bobotează, la Paști și la Ispas, exprimă
atât respectul pentru aceste piese, cât și dorința lor de a se integra comunității românești din
respectiva localitate. Prin intermediul iilor românești, femeile rome certifică legătura cu terito-
riul, cu pământul pe care trăiesc. Din punct de vedere estetic și antropologic, această asociere
203
Codruța Grancea, Arpașu de Jos

Maria Ștefan, Porumbacu de Jos

205
Elisabeta Căldărar, Cârța

Ii românești asortate cu veste din piele

sincretică a veșmintelor comunică simultan două tipuri de mesaje. Unul vizează apartenența
etnică a purtătoarelor – „rochiile”, basmalele –, iar celălalt exprimă dorința lor de a fi accep-
tate ca membre ale comunitătii unde s-au născut și trăiesc. Un fenomen similar, expresie a
aceleiași dorințe de integrare a romilor în comunitățile românești, îl reprezintă și maniera de
amenajare a interiorului locuințelor cu piese cumpărate de la români. În multe case am putut
vedea paturi și „chindee” aranjate după modelul românesc. Interesant este și faptul că femeile
rome prețuiesc și păstrează, alături de ii (cămășile) femeiești, și un număr impresionant de
chindee, fețe de masă, cuverturi, cearșafuri cu dantelă, „căpătâie”, iar când nu mai au „căpă-
tâie alese” (românești), folosesc țesături industriale imprimate ca să-și confecționeze fețe de
pernă similare, decorate la un capăt.
2. Contextele în care se îmbracă ia românească

Intrate în conștiința femeilor rome ca piese valoroase, capabile să le asigure un plus
de frumusețe și distincție, iile românești potențează personalitatea posesorului, perpetuând
logica de prestigiu și noblețea familială. Acest mod de înțelegere a propriului statut face ca
iile românești să fie nelipsite din vestimentația femeilor rome în momentele importante ale
existenței lor: căsătoria și moartea.
207
Dulap cu rochii, fuste și șorțuri, basmale și ii,

Conform mentalității romilor cortorari, la nuntă miresele trebuiau să poarte cele mai
frumoase și mai scumpe haine și bijuterii. Până nu de mult, cu aproximativ 10 – 15 ani în urmă,
în vestimentația ceremonială a miresei, ia românească avea un loc de cinste. Majoritatea per-
soanelor intervievate spun că „...o fată fără ie românească nu se putea mărita... Zicea lumea
că-i săracă, nu a avut tatăl bani să-i cumpere.” (Veta Grancea, Arpașu de Jos). Pentru a-și cum-
păra ii românești, femeile rome care lucrau prin gospodăriile româncelor preferau să fie plătite
mai puțin dacă primeau și o cămașă cu altiță: „Dacă nu ai bani destui, îmi dai o cămașă.” (Veta
Grancea, Arpașu de Jos). Despre prestigiul iilor românești aflăm și din componența zestrei pe
care trebuia să o dețină fata când se mărita. Spre edificare, Elisabeta Căldărariu din Nocrich
ne-a povestit ce „țoale” a primit ea ca zestre de la părinți: 100 de „rochii” (fuste confecționate
din diverse calități de materiale, din „arnici” pentru zilele de lucru și din materiale scumpe
pentru sărbători23), 30 de „rochii” albe (jupoane), 10 ii românești, covoare de pus pe pat și pe
perete, perini, plăpumi și basmale24, „câte aduni, 10 – 20 și 30”.
Despre importanța iilor la căsătorie, Veta Căldărar25 din Cârța ne-a povestit că atunci
când romii s-au întors din lagărele de muncă din Rusia, o fată „...a împrumutat o ie ca să se
mărite, că nu mai avea”.
209
Ie românească din Argeș,

Mari iubitoare de podoabe, cortorărițele dețin, în momentul de față, și nenumărate

podoabe săsești – spronci, centuri cu bumbi, ace, broșe, inele, cercei, coliere – pe care le-au
cumpărat de la sași sau au lucrat la ei în schimbul acestor obiecte. Atitudinea lor față de aceste
piese este similară celei manifestate față de iile românești. Le poartă fetele și mireasa la nuntă,
iar după căsătorie, „se mai mândrește cu ele câte o nevastă” (Maria Căldărar, Nocrich).
La fel de importante sunt iile românești și în cadrul ritualului de înmormântare. Sunt

tulburătoare mărturisirile femeilor rome din localitățile cercetate când spun că „la plecarea
din lume” doresc să fie îmbrăcate cu ie românească. Majoritatea și-au pregătit deja cămașa
preferată. Indiferent că este veche sau mai nouă, că este de pe Valea Hârtibaciului, din Țara
Oltului, din Mărginimea Sibiului („ie cu bețe”), din Făgăraș sau chiar „de la Argheșu”, ceea ce
contează e să fie ie românească. În mentalitatea lor, joncțiunea vestimentară dintre cele două
embleme identitare, cămașa românească (ia) și „rochia” (fusta) țigănească reprezintă adevă-
rata lor imagine, pe care doresc să o păstreze și dincolo, pe lumea cealaltă.
În temeiul cercetării întreprinse la comunitățile de romi de pe Valea Hârtibaciului și

Țara Oltului, a dialogului purtat cu femeile rome, putem afirma că permanentul contact direct
Pat cu căpătâie romești, Veta Căldărar,

Cârța
Pat cu așternuturi românești și perne cu fețe din

stambă imprimată, Grancea Elisabeta, Arpașu de Jos
și durabil dintre formele de cultură populară românească și cele ale romilor cortorari a de-
terminat un proces lent de aculturație între cele două culturi. Prestigiul costumului popular
românesc, în special al iei (cămășii) femeiești și al celei bărbătești, au influențat vestimentația
romilor cortorari, determinând interesante forme de integrare a acestor piese în ținutele de
sărbătoare și ceremonial ale acestora. Fără a fi rezultatul unui fenomen pasager, ia româneas-
că s-a impus în vestimentația romilor și, chiar dacă astăzi tineretul nu mai este tentat să o
poarte atât de des, părinții, bunicii, unchii și mătușile continuă să le achiziționeze și să le păs-
treze ca piese reprezentative pentru modul lor de a se îmbrăca.
De asemenea, un fenomen de aculturație la fel de interesant, care a luat naștere după

1990 în comunitățile de romi de pe Valea Hârtibaciului și din Țara Oltului, este transformarea ocu-
pațională a bărbaților romi. Mulți dintre aceștia au devenit crescători de animale care folosesc
subvențiile Ministerului Agriculturii, cumpărându-și pământ și mașini specifice: tractoare, cosi-
toare, mașini de balotat. În prezent, sunt familii care, pe lângă cai – ocupație tradițională la romi –,
cresc și 30 – 40 de bovine, integrându-se astfel și mai mult în viața comunităților românești.
211
Elisaveta Căldărar, Cârța

Veta Căldărar, Cârța

213
IV. Bibliografie
*** Comuna Alțâna, județul Sibiu, Colecția „Monografii locale”, 1, 1997 – 1998
*** Costumes – coutumes, 1991. Rapport d’activité 1987 – 1991, Centre d’ethnologie
française, Musée national des arts et traditions populaires, Paris, 1991
*** Textilepedia: The Complete Fabric Guide, Fashionary international LTD Hong Kong 2020
Achim, Viorel, Țiganii în istoria României, București, Editura Enciclopedică, 1998
Bâtcă, Maria, Elemente tradiționale în portul popular transilvan (I), în „Anuarul Institutului
de Etnografie și Folclor Constantin Brăiloiu”, serie nouă, tom 3, București, 1992
Bobu-Florescu, Florea, Broderiile la români, în „Studii și Cercetări de Istoria Artei”, Nr. 3-4,
1957
Butură, Valer, Străvechi mărturii de civilizație românească. Transilvania – Studiu etnografic,
București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
Ciorănescu, Alexandru, Dicționarul etimologic al limbii române, București, Editura
Academiei, 2001
Ciupină, Emilia, Monografia satului Săsăuș, Iași, Editura Panfilius, 2012
Comșa, Dimitrie, Din ornamentica română. Album de broderii și țesături românești, Revista
„Transilvania”, Sibiu, 1976
Cosma, Minerva, Album de broderii și cusături românești, Sibiu, 1905
Drăgan, Maria, Drăgan, Mircea, „Săsăușu-i sat micuț…”. Monografia satului Săsăuș, Sibiu,
Editura Anastasis, 2010
Drăguș, Aurel, Boholț, sat ardelean al tradiției, statorniciei și speranței, Făgăraș, Editura
Negru-Vodă, 2002
Dunăre, Nicolae, Catrina, Constantin, Portul popular românesc de pe Târnave, Casa creației
populare a județului Brașov, 1968
Dunăre, Nicolae, Influențe reciproce în portul și textilele populare de pe ambele versante ale
Carpaților Meridionali, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei” pe anii 1959 – 1961,
Cluj-Napoca, 1963
Dunăre, Nicolae, Treiber-Netolizcka, L., Rumänische, sächsische und ungarische
Beziehungen auf dem Gebiete der Volkskunde, în „Forschungen zur Volks-und
Landeskunde”, vol. 4, București, Sibiu, 1961
Dunăre, Nicolae, Zonele etnografice ale României (II), în „Revista Muzeelor și Monumentelor”,
10, București, 1986
Fulga, Ligia, Chiru, Gabriela, Discursul ritual și costumul tradițional din sud-estul
Transilvaniei, Sibiu, Editura Honterus, 2018
215
Gennep, Arnold van, Riturile de trecere, Iași, Editura Polirom 1998

Ghinoiu, Ion, Panteonul românesc. Dicționar, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001
Hașdeu, Iulia, Corpuri și veșminte ale femeilor rome din România. O perspectivă
antropologică, în Vintilă Mihăilescu și Petre Matei (coord.), Condiția romă și schimbarea
discursului, Iași, Editura Polirom, 2014
Irimie, Cornel, Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig, București, Editura de Stat și
Literatură, 1957
Irimie, Cornel, Portul popular din Țara Oltului. Zona Făgăraș, București, Editura de Stat și
Literatură, 1956
Moise, Ilie, Klusch, Horst, Portul popular din județul Sibiu, Sibiu, Centrul județean de
îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă, 1978
Moraru, Olivia, Colecția de port popular femeiesc a Muzeului Regional Brașov, „Culegere de
studii și cercetări”, tom I, Brașov, 1967
Nicolae, Dunăre, Broderia populară românească, București, Editura Meridiane, 1985
Nistor, Viorel, Benești… un sat de pe Valea Hârtibaciului, Sibiu, Editura Mirador, 2008
Pavelescu, Gheorghe, Zonele și microzonele folclorice ale județului Sibiu, în „Studii și
Comunicări”, I, Sibiu, 1978
Petrescu, Paul, Costumul popular românesc din Transilvania și Banat, București, Editura de
Stat Didactică și Pedagogică, 1959
Petrescu, Paul, Secoșan, Elena, Doagă, Aurelia, Cusături românești, București, 1973
Podea, Ioan, Monografia comunei Săcădate, Sibiu, 1911
Pop-Câmpeanu, Denise, Se vêtir. Quand, pourquoi, comment. En Roumanie hier et
aujourd’hui, Freiburg, Editura Coresi, 1984
Prie, Octavian, Un sat românesc din Ardeal, în străvechile sale întocmiri și obiceiuri, Cluj,
Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, 1933
Roșca, Karla, Ștefan, Camelia, Repere cultural-istorice ale civilizației multiculturale
transilvane – Valea Hârtibaciului, Sibiu, Editura ASTRA Museum, 2008
Rusu, Vasile, Românii din Marpod, Sibiu, Editura Imago, 1999
Turner, Victor, The forest of Symbols, New York, Ithaca Cornell University Press, 1967
Tzigara-Samurcaș, Alexandru, Memorii, București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, 1991
Arhiva științifică ASTRA:

Cornel Irimie, Portul popular din sud-estul Transilvaniei, Fond Dr. Cornel Irimie, nr.127, 426/
XI 1996, p. 1
Fondul Cercetare științifică nr. 121/nr. dosar 2588o/2001
Fondul Cercetare științifică nr. 161/nr. dosar 2588t/2001
Fondul Cercetare științifică nr. 178/nr. dosar 2588v/2001
Fondul Cercetare științifică nr. 47/nr. dosar 2588/2001
Fondul Cercetare științifică nr. 55/nr. dosar 2588/2001
Fondul Dr. C. Irimie, nr. 61b/nr. dosar 5055/2002
Arhiva documentară a Muzeului de Etnografie din Brașov:

Cercetări de teren, 1966, Săsăuș
Cercetări de teren, 1996, Săsăuș
Cercetări de teren, 2003, Boholț
Cercetări de teren, 2017 – 2018, Săcădate
Muzeul Național al Țăranului Român:

Registrul de inventar Al. Tzigara-Samurcaș (manuscris)
Surse internet:
https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_H%C3%A2rtibaciu
Respondenți
Maria Coman, 82 ani, Alțâna, 2021
Maria Stoica, 75 ani, Săsăuș, 2021
Elisabeta Căldărariu, 70 ani, Nocrich, 2021
Veta Grancea, 64 ani, Arpașu de Jos, 2021
Veta Căldărar, 56 ani, Arpașu de Jos, 2021
Elisabeta Căldărar, 64 ani, Cârța, 2021
Elisabeta Căldărar, 68 ani, Cârța, 2021
Veta Căldărar, 78 ani, Cârța, 2021
Maria Ștefan, 41 ani, Porumbacu de Sus, 2021
217
Note de subsol
1. Nicolae Dunăre, Zonele etnografice ale României (II), în „Revista Muzeelor și
Monumentelor”, 10, București, 1986, p. 47-48; Cornel Irimie, Portul popular din sud-estul
Transilvaniei, Fond Dr. Cornel Irimie, nr. 127, Arhiva Științifică a Muzeului ASTRA, nr. 426/
XI 1996, p. 1; Ilie Moise, Horst Klusch, Portul popular din județul Sibiu, Sibiu, Centrul
Județean Sibiu, 1978, p. 6.
2. Valer Butură, Străvechi mărturii de civilizație românească. Transilvania – Studiu
etnografic, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p.14-15.
3. Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_H%C3%A2rtibaciu (4 octombrie 2021).
4. Gheorghe Pavelescu, Zonele și microzonele folclorice ale județului Sibiu, în „Studii și
Comunicări”, I, Sibiu, 1978, p. 5-11.
5. Nicolae Dunăre, op. cit., p. 10, 43-50.
6. Primele grupuri de coloniști sași au sosit în Transilvania pe la mijlocul secolului al XII-lea, la
chemarea regelui maghiar Geza al II-lea (1141 – 1162). Ei proveneau din teritoriile germane
de la vestul Rinului, de pe Mosela. Erau flamanzi, valoni, franconi. Ulterior, spre sfârșitul
secolului al XII-lea și în veacul următor, li s-au alăturat alții, originari din centrul și sudul
Germaniei, de pe Dunărea Superioară și cursul mijlociu al Elbei. Deși în primele documente
apar sub nume diferite (flandrenses, teutonici saxoni), cu timpul se generalizează termenul
de saxoni pentru întreaga populație germanică din Transilvania, ei fiind denumiți „sași” de
românii din zona cercetată.
7. În Transilvania, romii apar într-un document din jurul anului 1400, referitor la „boierul
Costea, care stăpânea în Țara Făgărașului […] 17 țigani de cort („Ciganus tentoriatos”)” –
de unde și termenul de „cortorar”. Cf. Viorel Achim, Țiganii în istoria României, București,
Editura Enciclopedică, 1998, p. 22.
8. „Astăzi țiganii sunt mai mulți decât românii, iar sașii, doar vreo șase familii”, precizează
Susana Aldea din Vurpăr în ***Comuna Alțâna, județul Sibiu, Colecția „Monografii locale”,
1, 1997 – 1998, p. 18.
9. Cornel Irimie, Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig, București, Editura de Stat și
Literatură, 1957, p. 5.
10. Ibidem, p. 7.
11. Alexandru Tzigara-Samurcaș, Memorii, București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională,
1991, p. 222.
12. Paul Petrescu, Costumul popular românesc din Transilvania și Banat, Editura de Stat
Didactică și Pedagogică, București, 1959, p. 17-18.
13. Denise Pop-Câmpeanu, Costumes – Coutumes. Rapport d’activité 1987 – 1991, Centre
d’ethnologie française, Musée national des arts et traditions populaires, 1991, p. 91.
14. Arnold van Gennep, Riturile de trecere, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 22.
15. Victor Turner, The Forest of Symbols, New York, 1967.
16. Denise Pop-Câmpeanu, Se vêtir, Quand, purquoi, comment. En Roumanie hier et
aujourd’hui, Freiburg, Editura Coresi, 1984, p. 139-143.
17. Ion Ghinoiu, Panteonul românesc. Dicționar, București, Editura Univers Enciclopedic,
2001, p. 112.
18. Octavian Prie, Un sat românesc din Ardeal, în străvechile sale întocmiri și obiceiuri, Cluj,
Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, 1933, p. 26.
19. Cornel Irimie, Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig, București, Editura de Stat și
Literatură, 1957, p. 16.
20. Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic al limbii române, București, Editura
Academiei, 2001.
21. Elisabeta Căldărariu, n. 1951, și Maria Căldărar, n. 1987, din Nocrich; Maria Căldărar, n.
1946, Veta Grancea, n. 1957, Veta Căldărar, zisă și „Pichioaie”, n. 1965, Veta Grancea, n. 1955,
Tuța Grancea, n. 1993, Codruța Grancea, n. 2003, toate din Arpașu de Jos; Veta Căldărar,
n. 1943, Elisabeta Căldărar, n. 1953, din Cârța și Ștefan Ma-ria, n. 1980, din Porumbacu de
Jos.
22. Majoritatea comunităților de romi din localitățile investigate – Nocrich, Arpașu de Jos,
Cârța și Porumbacu de Jos – sunt de confesiune ortodoxă.
23. La romii cortorari, fetele, până se căsătoresc, nu au stoc de fuste ca o nevastă sau o noră.
După căsătorie, numărul fustelor este tot mai mare, ajungând să aibă în casă o încăpere
specială pentru „rochii” (fuste) și materialele din care vor confecționa piese noi. Cele mai
renumite croitorese pentru „rochiile” specifice femeilor rome de pe Valea Hârtibaciului și
din Țara Oltului sunt la Făgăraș și la Sighișoara.
24. Numărul basmalelor contează mult în zestrea fetelor. Ca să ai un bun renume, trebuie să
deții cât mai multe, deoarece „basmaua poate avea virtuți protectoare, când este pusă
pe un bolnav din familie sau când este folosită pentru a înfășa un copil. La fel, o basma
nouă este legată la gâtul sticlei cu alcool oferite pentru a fi băută în mod ceremonial în
timpul sărbătorilor”, cf. Iulia Hasdeu, Corpuri și veșminte ale femeilor rome din România.
O perspectivă antropologică, in Vintilă Mihăilescu și Petre Matei (coord.), Condiția romă
și schimbarea discursului, Iași, Editura Polirom, 2014, p. 76.
25. Veta Căldărar s-a născut în Crimeea în anul 1945, pe când părinții și unchii ei au fost la
muncă, deportați din ordinul lui Ion Antonescu în anul 1942.

Salvând Cultura Celuilalt - Online

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Salvând Cultura Celuilalt - Online

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vecerd Ighișu Vechi

Localități cercetate pe teren

Coordonator: Eugen Vaida

Piesele de port fotografiate fac parte din colecțiile următoarelor muzee:

Muzeul Național al Țăranului Român: Complexul Național Muzeal ASTRA:

De asemenea, le mulțumim domnilor manageri ai muzeelor: Ciprian-Anghel Ștefan

Le suntem profund recunoscători următorilor iubitori ai costumului tradițional, care

10 | I. Cămașa cu altiță din sudul Transilvaniei.

166 | II. „Semne Cusute” din Valea Hârtibaciului, Ioana Corduneanu

192 | III. Impactul iilor românești cu altiță în viața romilor cortorari de pe

209 | IV. Bibliografie

Proiectul „Salvând cultura celuilalt”, cu cofinanțare de la Administrația Fondului ­Cultural

Constat că și în rândul comunităților cunoscute local sub numele de „cortorari” iile de pe

Bogăția decorului și varietatea morfologică a cămășilor cu altiță, modelul vechi, achizi-

Colecția particulară a arh. Eugen Vaida din Alțâna,

arh. Eugen Vaida, colecționar

Așa am început să colecționez. Mi-am făcut un colțișor acolo, cu obiecte de la bunici,

I. Cămașa cu altiță din sudul Transilvaniei.

Investigațiile din teren, documentarea în colecțiile muzeale, dar și în colecția arhi-

Cunoaștem exemplul recent al întocmirii dosarului comun pentru România și

Modul inedit, chiar novator, al demersului de specialitate s-a dovedit a fi eficient în

Al treilea plan pune accentul pe cămașa cu altiță ca element comun de apropiere

Echipa proiectului în curtea gospodăriei care care adăpostește

2. Descrierea teritoriului – Valea Hârtibaciului

Așezată la intersecția Văii Târnavelor cu Țara Oltului și prezentând numeroase note

Valea Hârtibaciului reprezintă o zonă etnoculturală bine individualizată, dominată de

Peisaj cultural specific zonei Văii Hârtibaciului, Alțâna, 2017

3. „Memoria” colecțiilor și a cercetărilor de teren privind

Este, în primul rând, surprinzătoare acordarea acestei zone etnografice, Valea

În această perioadă, se instituie un program de învățare și de reînvățare a tinerelor

Trebuie spus că Dimitrie Comșa, profesor la Seminarul de Agricultură, ajutat de elevii

Acești ­tineri intelectuali, alături de preoții și învățătorii satelor, însuflețiți de ideile

Se remarcă folosirea unei terminologii standard, recognoscibilă în limbajul curent al

Legătura dintre sibianul Dimitrie Comșa și Alexandru Tzigara-Samurcaș apare în me-

Același Alexandru Tzigara-Samurcaș a solicitat românilor din Transilvania piese etno-

Nu întâmplător, în registrul inventar manuscris al Muzeului Național al Țăranului

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului.

Cămașă cu altiță, Ilimbav.

De asemenea, cămașa cu altiță cu datarea autoarei, 1909, și cu inițialele creatoarei/

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului. Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului.

Cămașă cu altiță, Valea Hârtibaciului.

Femeie îmbrobodită cu zgardă, conci

Neveste în port de sărbătoare, sat Săcădate, județul Sibiu. Foto

Fată cu căiță, sat Săsăuș, județul Sibiu. Foto Herbert Hoffman,

Fată îmbrobodită, cu căiță și ștergar

Documentarea în colecțiile muzeale a însemnat și o atenție specială acordată informa-

Referitor la prezența cămășilor cu „altiță” în colecțiile Muzeului Etnografic al

4. Mesajul simbolic al costumelor tradiționale românești

Ceea ce este esențial de remarcat la costumul de ceremonial este o „reîmbrăcare/

Desigur că, în funcție de perioadele de timp, intervin și elemente de costum tributare

Analiza noastră, în primul rând, a avut în vedere descifrarea rolurilor și a statutelor în

Costumul simbolic implică întotdeauna două maniere de a transmite trecerea sau

Cercetările de teren efectuate în sudul Transilvaniei au demonstrat că aceste costume

Se remarcă desemantizarea codurilor vestimentare, fenomen normal odată cu tre-

Ambivalența masculin/feminin este surprinsă, de asemenea, în construcția costu-

Ceremonialul nunții din satele românești de pe Valea Hârtibaciului relevă o serie de

Costum de mireasă cu coif și

În primul rând, impresionează găteala capului, o compoziție insolită formată dintr-un

Acoperământul poalelor are în componență piese care se regăsesc și în costumul fe-

Găteala capului la costumul de mireasă, sat

Costum de mireasă, cătrințe suprapuse (detaliu), sat Săsăuș,

Costum de nevastă cu vălitoare, sat

Proiectul „Salvând cultura celuilalt”, cu cofinanțare de la Administrația Fondului Cultural

Acești tineri intelectuali, alături de preoții și învățătorii satelor, însuflețiți de ideile