Imbunatatirea contrastului imaginilor

de teledetectie

Teledetectia (Remote sensing) este tehnologia prin care caracteristicile

obiectelor analizate se pot identifica, masura si analiza fara contact direct, ci de la
distanta. Teledetectia este tehnologia de identificare a obiectelor si de intelegere
a conditiilor de mediu folosind unicitatea reflexiei si a emisiei.
Termenul de teledetectie a fost folosit pentru prima data in Statele Unite
ale Americii in anii 1960, in cadrul documentatiilor Administratiei Americane a
Oceanelor (in prezent NOAA sau Administratia Oceanelor si a Atmosferei) si
cuprindea conceptele de fotogrametrie, fotointerpretare, foto-geologie etc.
Incepand cu primul satelit de observare terestra lansat in anul 1972,
denumit Landsat- 1, teledetectia a inceput sa fie folosita pe scara din ce in ce mai
larga. Teledetectia nu este o stiinta si nici o ramura a geografiei, dar ofera
acesteia la nivelul aplicatiilor fiecarei ramuri (geomorfologie, hidrologie,
meteorologie, biogeografie, geografie umana etc.) o sursa de informatii de mare
valoare.
Imaginile satelitare sunt foarte importante in analiza spatiului geografic si
constituie surse importante de extragere a informatiilor geografice stocate.
Exista 4 tipuri de fenomene care prezinta interes in teledetectie si anume:
refractia (dintr-un mediu in altul si cu un alt unghi), reflexia totala (unghiul de
incidenta = cu unghiul de reflexie), difractia (reflexie in mai multe unghiuri
simultan) si absorbtia (totala sau a anumitor lungimi de unda). Orice dispozitiv
folosit pentru detectarea radiatiei electromagnetice reflectate sau emise de un
obiect se numeste „tele-senzor” sau „senzor”, cum sunt de exemplu: aparatele de
fotografiat, camerele video, scanarele etc. Dupa sursa de energie senzorii pot fi:
pasivi – care utilizeaza energia obiectului (provenita in principal de la soare) cum
ar fi: radiometrele, sistemele fotografice, scannerele, spectometrele si activi –
care emit energie ce este reflectata de obiectul tinta si captata de senzor cum ar
fi: radarele si sistemele lidar (pe baza de laser).
Analizand separat partile spectrului electromagnetic imaginile digitale color
sunt alcatuite din trei culori primare: rosu, verde si albastru (Red, Green, Blue).
Prin combinarea acestora in diferite proportii se pot obtine toate culorile
spectrului electromagnetic. Imaginea digitala multispectrala poate fi redata vizual
prin alegerea a trei benzi spectrale si atribuirea cate unei culori conventionale
dintre cele trei culori fundamentale (rosu, verde si albastru). Se obtine astfel o
combinatie fals color compozit si o multitudine de combinatii. Majoritatea
imaginilor digitale permit descompunerea fiecarei culori de baza in 256 de grade
de intensitate (8 biti), astfel o imagine care utilizeaza intreaga scara de intensitate
(valori codificate de la 0 la 255) are un contrast foarte bun avand scara cromatica
de la alb la negru si culori bine reprezentate. Valorile numerice ale intensitatii
fiecarei culori de baza (RGB) pot fi reprezentate grafic printr-o histograma. Cu cat
aceasta este mai restransa (numarul de valori specifice intensitatii fiecarei culori
este mai mic) cu atat este mai scazut contrastul imaginii si cu cat contrastul este
mai bun cu atat se pot distinge mai multe detalii.
Imbunatatirea contrastului se aplica aproape intotdeauna imaginilor din
teledetectie deoarece senzorii satelitari sunt calibrati sa inregistreze conditii de
iluminare foarte diferite.

Nivele de corectare 
 
Inregistrarile de teledetectie pot fi corectate in scopul imbunatatirii calitatii
imaginii precum si al maririi preciziei geometrice. Furnizorii de astfel de produse
propun diferite optiuni de corectare. Pentru a putea alege optiunea cea mai
potrivita, utilizatorul trebuie sa cunoasca nivelul de corectare de care are nevoie.
Acest nivel depinde si de tipul de program de prelucrare a imaginilor disponibil.
Trebuie precizat ca termenii prezentati sunt termeni generici. Multi furnizori
folosesc alte denumiri de aceea este necesar sa se ceara lamuriri in privinta
semnificatiei denumirilor nivelelor de corectare pentru a se putea stabili
corespondenta cu denumirile folosite mai jos.

Nivelul 1 A
 Este nivelul de corectare elementar. Presupune corectii radiometrice si
eliminarea erorilor introduse de senzor.

Nivelul 1 B
Se efectueaza reesantionarea inregistrarii. Se efectueaza corectii geometrice
pentru eliminarea erorilor sistematice datorate rotatiei si curburii Pamantului,
precum si a celor datorate inclinarii axei de vizare in cazul vizarii laterale.
Nivelul 2 A
 La acest nivel inregistrarea este georeferentiata imbunatatindu-se geometria
imaginii si localizarea. Restitutia imaginii se realizeaza fara folosirea punctelor cu
coordonate cunoscute determinate la sol sau culese de pe harti topografice.

Nivelul 2 B
La acest nivel, corectiile geometrice se realizeaza folosind puncte de sprijin ale
caror coordonate se extrag de pe harti topografice sau se determina in teren (prin
campanii GPS, etc.).

Pentru majorotatea regiunilor din America de Nord si Europa, furnizorii

dispun deja de puncte de sprijin cu coordonate cunoscute in vederea efectuarii
georeferentierii. Pentru celelalte regiuni ale Globului coordonatele acestor puncte
trebuie determinate.

Principiul (aproape unanim acceptat) este ca imbunatatirea calitatii unei

imagini se face fara a lua in considerare nici o informatie asupra imaginii originale
sau asupra procesului de degradare (prin care imaginea nu este suficient de
buna). Conform acestui punct de vedere chiar ¸si o imagine originala
(nedegradata) poate fi imbunatatita, obtinand o imagine falsificata, dar subiectiv
preferabila. In general, calitatea subiectiva a unei imagini poate fi apreciata pe
baza contrastului sau accentuarii elementelor de contur (muchii, frontiere, linii,
margini) ¸si pe baza netezimii in regiunile uniforme. Cresterea uniformitatii
regiunilor este insa asimilata eliminarii unui eventual zgomot suprapus imaginii,
opertie denumita in mod clasic filtrare.
Din punctul de vedere al metodelor utilizate, putem distinge mai multe
tipuri de operatii de imbunatatire:
• operatii punctuale, prin care se realizeaza o corespondenta de tip “unu la
unu” intre vechea valoare a nivelului de gri¸si noua valoare a acestuia, pentru
fiecare pixel al imaginii. Tot in acesta categorie vom include, si operatiile de
pseudocolorare, care se refera la afisarea imaginii folosind o paleta de culoare
modificata.
• operatii locale(sau de vecinatate), prin care noua valoare a nivelului de gri
intr-un pixel este obtinuta din vechea valoare a pixelului repectiv, si din valorile
unor pixeli vecini pixelului considerat.
• operatii integrale, in care noua valoare a unui pixel este dependenta de
valorile tuturor pixelilor imaginii.
1. Operatii punctuale de modificare a contrastului (numite si transformari
ale nivelului de gri) sunt asocieri (mapping, in engleza) ce leaga nivelul
de gri original de noua sa valoare. O asemenea asociere nu este altceva
decat o functie:
v = T(u), u ∈ [0; L − 1]
Se stabileste conditiile ca:
 transformarea T sa pastreze gama admisibila de valori ale
imaginii (daca nivelele de gri au fost reprezentate pe L nivele de
cuantizare, atunci 0<= T(u) <= L − 1, ∀u ∈ [0; L − 1]) ;
 transformarea T sa fie monotona (crescatoare sau
descrescatoare) pentru a pastra ordinea intre nivelele de gri.

2. Modificarea liniara a contrastului este cea mai des folosita tehnica de

modificare liniara a contrastului fiind o transformare liniara pe potiuni,
data de

In formula anterioara, parametrii de control sunt T1, T2, α si β; acestia

sunt grupati cate doi, definind punctele (T1,α) si (T2,β). Aceste doua
puncte de control, impreuna cu punctele fixe (0, 0) si (L − 1, L − 1) vor
defini cele trei segmente de dreapta ce apar in formula. Rezultatul
aplicarii unei asemenea operatii punctuale se obtine modificand
valoarea (nivelul de gri) fiecarui pixel al imaginii initiale, u, conform
formulei, obtinand noul nivel de gri.

3. Modificarea neliniara a contrastului are ca principal dezavantaj faptul ca

modificarea contrastului este aceeasi pe un intreg interval de nivele de
gri, si nu este posibila o modificare neuniforma a contrastului pe intregul
interval de nivele de gri sau in jurul unui anume nivel de gri. Tehnicile
neliniare au aceste proprietati. O prima varianta este compandarea
domeniului, definita de o curba logaritmica si cu punctele fixe (0, 0) si (L
− 1, L − 1):
Contrastul va varia neuniform de-a lungul scalei de gri, marindu-se la
capatul inferior (negru) si micsorandu-se la capatul superior (alb). In
mod reciproc se poate defini expandarea domeniului, ca transformare
inversa celei de compandare, si deci avand o alura exponentiala:

Contrastul va varia neuniform de-a lungul scalei de gri, marindu-se la

capatul superior (alb) si micsorandu-se la capatul inferior (negru).
Termenii de compandare si de expandare au fost dati prin asemanare cu
transformarile folosite in teoria codarii si cuantizarii (ce intervin in
metodele de cuantizare a semnalului vocal pentru telefonia digitala,
cunoscute sub numele de legea A in Europa si legea µ in America).
Trebuie insa subliniat ca in prelucrarea imaginilor aceste transformari nu
afecteaza domeniul de valori, care ramane [0, L − 1].