AFRODITA

Viata împodobită de farmecul iubirii este mai

fericită. Dragostea îmblânzeşte fierea si duce focul vieţii
întruna mai departe.
Aceea care primise în grija de la Zeus iubirea,
frumuseţea si viaţa, era zeiţa Afrodita. Și nimfele-I
cântau:
In faţa ta, zeiţa, se depărtează nori si vânturile fug.
Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate,
cerul se-nseninează, se umple de lumină; si mii de
păsărele, ce împânzesc văzduhul, mărturisesc prin cântec
puterea-ţi nesfârşită. Atunci când se vesteşte o zi de
primăvară, Zefirul, pân-atuncea ascuns si armonit, îşi
reînsufleţeşte fecunda adiere… Turmele dau năvală peste
păşunea grasă sau trec fluviile repezi. In mare şi în
munte, în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări şi-n
iarba din livadă tu vrăjeşti orice inimi, orice vieţuitoare.
Le dăruieşti iubirea, năvalnica dorinţă de a se-nmulţi
mereu…
Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n
inimi, făcând să încolţească într-însele iubirea, căci
oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.
 Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Doar
Hestia, Atena si Artemis erau netulburate de flacăra
iubirii.
Ba chiar si depre ele legendele spuneau că-n mare,
mare taină, aproape fiecare avea o slăbiciune.
Chiar Zeus…cât e Zeus de mare şi puternic…cât poate
el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de
fulgere…şi totuşi Afrodita i-a tulburat simţirea. L-a făcut
şi pe dânsul, stăpân atotputernic, să-şi părăsească tronul
şi, ameţit, s-alerge din Olimp, preschimbat în taur, vultur,
cuc sau alte animale , de-a râs o lume-ntreagă.