UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA 

 
                                                            FACULTATEA DE DREPT 
 
 
 
 
 
 
 

                 
 Referat     
 

Tema:,,Tribunalul Penal Internaţional

pentru fosta Iugoslavie’’.
 

 
 
 

                                      
                                      

Elaborat: Cucoș Victoria, gr. D-193 

Verificat: Beneș Olga

Chișinău 2021

Cuprins
1. Particularități istorice ale popoarelor Iugoslave.

2. Cauzele destrămării Iugoslaviei.

3. Aspecte generale privind incriminarea faptelor

penale internaţionale.
 

4. Tribunalul Internațional Penal pentru fosta

Iugoslavie,componența și competența.

6.Incheiere

Bibliografie

1. Particularități istorice ale popoarelor Iugoslave.

Iugoslavia este regiunea care s-a aflat în Sud-Estul Europei, fiind marcată de o
serie de conflicte și războaie care au lăsat urme adânci în conștiința popoarelor sale
prin trecutul zbuciumat pe care l-a avut. Începând cu a II-a jumătate a secolului al
XIX-lea, se poate spune că țările iugoslave au reprezentat un punct nevralgic al
Europei, odată cu disputele a două imperii, Otoman și Habsburgic, continuând cu
războaiele balcanice și, în cele din urmă, prin atentatul de la Sarajevo, cauză
directă a Primului Război Mondial.
Iugoslavia, așa cum a fost cunoscută începând cu anul 1918, odată cu crearea
Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar apoi după cel De-al Doilea Război
Mondial, sub numele de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, nu mai există.
Din fosta Iugoslavie au apărut șase state noi: Republicile Bosnia Herțegovina,
Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia.
Sistemul iugoslav, în cei 45 de ani de existență a fost pus la grele încercări, atât din
interior, cât mai ales din exterior, rezistând condițiilor geopolitice, geostrategice,
economice, sociale, istorice și etnice. În perioada postbelică Iugoslavia a fost pusă
în fața unei noi situații, ca urmare a căderii comunismului în URSS și în statele
Europei Centrale și de Est,a liberalizării ideologice și spirituale, a demilitarizării
spațiilor politice și geografice, precum și a evoluțiilor interne, în condițiile
dispariției lui Iozip Broz Tito.
În primul rând, naționalismului liberal, defensiv s-a dovedit a fi la fel de dăunător
pentru integritatea Iugoslaviei ca și naționalismul conservator, agresiv. În al II-lea
rând, ascensiunea naționalismului și declanșarea conflictelor interetnice au fost
posibile ca urmare a accentuării și situării în prim-plan a intereselor naționale ale
membrilor federației. Acestea au condus la destrămarea unui stat care, după Al
Doilea Război Mondial, au ocupat un loc deosebit și a jucat un rol important în
Balcani, în Europa, în mișcarea de nealiniere și chiar în echilibrul celor două
sisteme mondiale antagoniste postbelice.
Iosip Broz Tito, cel care s-a aflat la conducerea Iugoslaviei mai bine de 30 de ani,
s-a bucurat de o autoritate personală deosebită și a dovedit iscusință în manevrele
politice, îndeosebi în plan extern, prin care națiunea a reușit să-și asigure avantaje
economice și politice însemnate. Iosip Broz Tito nu se ocupa direct de problemele
de detaliu ale țării, care erau încredințate altor colaboratori apropiați. El era
conștient de slăbiciunile și de potențialele pericole ale țării și și-a concentrat
atenția, în principal, în 3 direcții pe care le considera importante: unitatea
Iugoslaviei, armata și politica externă.
Câteva informații legate de fiecare popor ne ajută să înțelegem evenimentele care
s-au petrecut în Iugoslavia și în mod deosebit la destrămarea ei.
Sârbii. Cât timp s-a aflat sub stăpânire turcă, timp de mai multe secole poporul
sârb a suferit de adânci resentimente si nemulțumire din cauza restrângerii
teritoriului Serbiei la „pașalâcul de la Belgrad” Prin urmare Serbia și-a creat în
numeroase precedente prin actiuni revendicative: la Congresul de la Berlin din
1878 Serbia a avut cereri teritoriale în provinciile Sandjak și Bosnia-Herțegovina,
nefiind onorate. Această situație motivează Serbia să se implice în cele două
războaie balcanice. În fine, la 1 decembrie 1918 va face parte din Regatul Sârbilor,
Croaților și Slovenilor.
Croații. În linii generale, pe teritoriul Croației sunt întreprinse dominațiile
numeroșilor actori de pe arena internațională a diferitelor epoci ca Ungaria,
Veneția, Austria, însă de departe năvălirea turcilor a avut cele mai însemnate
repercusiuni asupra evoluției Croației Din această perioadă începe prezența sârbilor
în Croația. Izgoniți de turci, sârbii erau atrași de habsburgi, de cnezii corați și
colonizați pentru a constitui un prim val de apărare împotriva turcilor: zona
militară Kraina Așa s-a păstrat în zonă de-alungul timpului o majortitate sârbă.
Muntenegrenii. În anul 1876 Muntenegru și Serbia semnează un accord de uniune
și declară război Turciei, iar la Congresul de la Berlin din 1878 Muntenegru a
dobândit independența. La 1 decembrie 1918 Muntenegru a fost inclus în Regatul
Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în cadrul căruia muntenegrenii nu mai fugurează
ca națiune distinctă.
Macedonenii. Macedonia rezultată după destrămarea Iugoslaviei își începe existent
în Evul Mediu și diferă fundamental în ceea ce privește structura etnică și
dispunerea geografică. Numeroase influențe externe au definit Macedonia,
elemental de islamizare albane, elemental turc și mai ales competiția pentru
cucerirea acestor teritorii a grecilor, sârbilor și a bulgarilor.

2. Cauzele destrămării Iugoslaviei.

Războaiele iugoslave au fost descrise ca fiind conflicte etnice între cetăţenii din
fosta Iugoslavie,mai ales dintre sârbi pe de o parte şi croaţii, bosniacii şi albanezii
pe de alta;
Războaiele Iugoslave pot fi împărţite în două grupuri din diferite conflicte:
Războaiele din perioada destrămării Republicii Socialiste Federative
Iugoslavia:
1. Războiul din Slovenia (1991)
2. Războiul Croat de Independenţă (1991-1995)
3. Războiul Bosniac (1992-1995)
Bombardarea NATO în Bosnia şi Herţegovina (1995)
Războaiele din zonele populate de albanezi:
1. Războiul din Kosovo (1998 - 1999)
Bombardarea NATO în R.F. Iugoslavia (1999)
2. Conflictul din Sudul Serbiei (2000-2001)
3. Conflictul din Macedonia (2001).
Aflată in mijlocul dificultăţilor economice,acestă federaţie se confrunta cu revolte
naţionaliste dintre diferitele grupuri etnice. La ultima şedinţă a Partidului
Comunist din Belgrad în 1991, adunarea a votat pentru oprirea sistemului departid
unic, precum şi a reformei economice, care îndemna delegaţiile slovenă şi croată
să părăsească partidul şi încetarea activităţii acestuia,un evenimentsimbolic care a
reprezentat sfârşitul„frăţiei şi unităţii”
Războaiele s-au încheiat cu o mare parte a Iugoslaviei rămasă săracă şi massive
dezagregări economice. Adesea descrise ca fiind cele mai mortale conflicte din
Europa,după Al Doilea Război Mondial, acestea au fost caracterizate de masive
crimede războaie şi purificări etnice.Au fost primele conflicte după Al Doilea
RăzboiMondial pentru a fi considerate oficial genociduri iar multe dintre
persoanele cheie participante au fost ulterior acuzate de crime de război.Tribunalul
Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) a fost înfiinţat de ONU pentru a
judeca acest crime.
Destramarea Iugoslaviei:
A)-Se regăsesc şi în cazurile republicilor separatiste din arealul fostei
URSS (Cecenia,Abkhazia, Oseţia de Nord şi de Sud, Karabah).
-Au rădăcinile seculare într-un anume tip de experienţă negativă a trecutului,
-Legate de matricea identitară diferită a etniilor componente, asimilarea
forţată,discriminarea naţională şi religioasă, asuprirea coloniala.
B).Alta viziune.
In 2000, Departamentul de Stat American, in colaborare cu American Enterprise
Institute (AEI) au tinut o conferinta in Slovacia pe tema integrarii euro-
atlantice.Printre participanti, lideri ai multor state si diverse oficialitati de prim
rang. O nota decorespondenta dintre un politician german si cancelarul german a
dezvaluit adevaratul motiv al campaniei NATO din Kosovo. Nu a fost pentru
impiedicare niciunui genocid,nici pentru emanciparea vreunei minoritati oprimate,
ci pentru largirea NATO ca opozitie fata de Rusia, precum si motivul incontestabil
al prezentei trupelor NATO in regiune,prezenta justificata de ei
prin “instabilitatea” zonei.Asadar motiv de natura imperialista, concretizat prin
activitati criminale

3. Aspecte generale privind incriminarea faptelor

penale internaţionale.

Când vorbim despre dreptul penal internaţional, nu putem să nu vorbim despre

dreptul internaţional public. Acestea au o dezvoltare comună şi au o sumedenie
de legături care face ca aceste ramuri să fie adânc unite între ele.Societatea
internaţională nu este condusă de un organism suprastatal, căruia statele şi cetăţenii
acestora sa i se supună.Raporturile dintre state,sunt raporturi de coordonare, şi nu
de subordonare.Situaţia se explică prin Existenţa,din punct de vedere juridic, a
suveranităţii statelor, potrivit căreia acestea nu se supun în raporturile dintre ele
unei autorităţi superioare, ci participă la viaţa internaţională ca entitati juridice
independente şi egale. Statele stabilesc, însa, în cadrul cooperării dintre ele,
principii, norme şi structure instituţionale în diferite domenii, ca expresie a
solidarităţii şi intereselor lor comune. Spre deosebire de dreptul intern, care
reglementează relaţiile sociale în cadrul statelor, obiectul dreptului internaţional îl
formează relaţiile internaţionale, în cadrul cărora relaţiile dintre state reprezintă
domeniul cel maicuprinzator.
Dreptul internaţional penal-totalitatea regulilor de fond şi de forma care
guverneaza modul de reprimare a infracţiunilor comise de state sau de indivizi, de
natura,sa tulbure ordinea publică internaţională şi armonia între popoare.
Existenţa Societătii Naţiunilor a constituit un cadru fertil pentru dezvoltarea
instituţiilor de drept internaţional, care a permis abordarea complexă a unor
probleme cardinale privind pacea şi securitatea internaţionala,soluţionarea
a diferendelor, colaborarea între naţiuni în domenii foarte variate.
Convenţiile internaţionale prin care se incriminează anumite fapte penale cuprind
prevederi potrivit cărora statele membre se angajează să caute pe autorii
respectivelor infracţiuni şi să-i pedepsească indiferent de cetăţenia acestora ori
a victimelor lor, de locul unde au fost comise,faptele sau în cazul în care nu
consideră necesar sau posibil să o facă, săi extrădeze altui stat interesat, precum şi
să coopereze între ele, astfel ca aceştia să nu rămînăne pedepsiţi, ele exercitînd în
acest mod, o competenţă universal cu caracter alternative.Convenţiile
internaţionale respective nu stabilesc, însă, şi reguli de drept judiciar sau
procedural, înafara unor dispoziţii destul de sumare referitoare la obligaţia
respectării de cătreinstanţele judecătoreşti naţionale a garanţiilor procesuale
general recunoscute şi commune legislaţiei penale a statelor civilizate in baza
convenţiilor internaţionale care asigură protecţia umanitară a victimelor
conflictelor armate.
Statele părţi sau angajat să ia toate măsurile legislative sau de altă natură, necesare 
pentru reprimarea infracţiunilor grave, cu caracter de crime internaţionale, definite
în cuprinsul acestora. Astfel convențiile de la Geneva din 1949,1950 pentru
protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat impun statelor semnatare între
altele trei categorii de obligații:
1. De a incrimina legislația națională faptele grave de încălcarea regulilor
umanitare
2. De a sancționa persoanele care comit infracțiuni de această natură
3. De a asigura anumite garanții de ordin procedural pentru inculpați referitoare la
judecată,dreptul la apărare,căile de recurs sau executarea pedepselor.
Imediat după al doilea război mondial s-au constituit în împrejurările cunoscute
cele două tribunale militare internaționale de la Nurenberg și Tokyo, ambele însă
cu caracter ad-hoc .adunare generală ONU a însărcinat in 1950 un comitet special
cu elaborarea unui proiect de statut al unei jurisdicții penale permanente.Acest
document sub titlul,,Proiect a statului unei jurisdicții criminale internaționale” a
apărut intr-o primă redactare in 1951 apoi cu unele mici modificări operate de un
nou comitet special,in 1953 a fost înaintat Adunării generale ONU,un ,,Proiect de
stat al unei Curți penale internaționale”,
În anul următor discutarea proiectului a fost amânată considerându-se că ființarea
unei curți penală Internațională este strâns legată de proiectul de cod al crimelor
contra păcii și securității omenirii și de definiția agresiunii care constituiau de
asemenea în acel moment obiectul de preocupare al unor organisme ale ONU: Pe
deoparte sa exprimat temerea că prin constituirea unui tribunal internațional cu
atribuții suprastatale ar putea fi limitată într-un mod inadmisibil suveranitatea
statelor socotindu-se sub jurisdicția lor o importantă categorie de infracțiuni iar o
asemenea instanță ar putea fi folosită drept arena a luptelor politice sau pentru
relatarea scopurilor particulare ale unor state.
Pe de altă parte s-a apreciat că în forma sa actuală prevăzută în proiectul de statut o
asemenea instanța nu ar constitui decât o instituție lipsită de orice semnificație sau
importanță practică deoarece totul a fost lăsat la Discreția statelor luate
individual,ea nefiind creată de carte Adunarea Generală a ONU,ci in baza unei
Conveții între state,iar acestea au dreptul neîngrădit de ai atribui competentă de
judecată și de ai o putea retrage pentru fiecare caz in parte,ceea ce in fapt ar
însemna sa fie sustrase judecății cele mai grave crime internaționale
Totuși la 17 iulie 1990 opt a fost adoptat statutul Curții penale internaționale care a
fost deschis spre semnare până la 31 decembrie 2000 la serviciul ONU din New
York. În urma acestei acțiuni cat și a voinței Statelor, la întâi iulie 2002 a intrat în
vigoare a statutului înființând primul tribunal permanent având competența să
judece persoanele vinovate de cele mai grave încălcări ale dreptului internațional
umanitar și anume genocidul crimele de război crime împotriva umanității și în
perspectiva definirii crima de agresiune. Sediul Curții penale se află la Haga oraș
bine cunoscut pentru bogată tradiție juridic când învinuitului aici fiindcă și sediul
Curții internaționale de justiție a națiunilor unite precum și al Tribunalului
Internațional pentru fosta Iugoslavie și multe alte instituții internaționale.

4.Tribunalul Internațional Penal pentru Fosta

Iugoslavie.Componența și Competența.

Actele de cruzime şi bestialitate săvârşite de toate părţile combatante în conflictul

care a opus sârbii, croaţii şi musulmanii pe teritoriul fostei lugoslavii după 1991 a
determinat Consiliul de Securitate al O.N.U. să creeze un „Tribunal internaţional
pentru a judeca persoanele prezum ate vinovate, responsabile de violările grave ale
dreptului internaţional umanitar comise pe teritoriul fostei lugoslavii după 1991.Ca
punct de plecare găsim Rezoluţia 764 din 13 iulie 1992 a Consiliului de Securitate
al Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin care se atrăgea atenţia că toate părţile aflate
în conflict trebuie să se conformeze obligaţiilor asumate potrivit dreptului
internaţional umanitar şi că persoanele care comit sau ordonă comiterea
încălcărilor Convenţiilor de la Geneva sunt direct răspunzătoare în mod individual
pentru aceste încălcări .
Studiile efectuate de Secretarul General pentru crearea unui asemenia tribunal au
evidenţiat existenţa unor probleme deosebit de complexe de o natură variată. O
primă problemă a constituit- o însăşi baza juridică pentru constituirea unui tribunal
special şi anume dacă un asemenia organism judiciar ar putea fi creat printr- o
rezoluţie a Consiliului de Securitate, organ eminamente politic,fara atributii legate
de problem jurisdictionale.
Astfel, a fost înfiinţat Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie prin
rezoluţia 827 a Consiliului de Securitate, adoptată la 25 mai 1993 pentru a judeca
persoanele presupus responsabile de crime de război comise şi a violării dreptului
umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii între 1 ianuarie 1991 şi o dată ce
urmează a fi stabilită de Consiliul de Securitate la restabilirea păcii.
Potrivit Statutului, în competenţa materială a Tribunalului intră următoarele
categorii de fapte:
— încălcări grave ale Convenţiilor de la Geneva din 1949 (articolul 2);
— violările legilor şi obiceiurilor războiului (articolul 3);
— genocidul (articolul 4);
— crimele împotriva umanităţii altele decît genocidul (articolul 5).
Ca violări ale legilor şi obiceiurilor războiului (articolul 3) sunt menţionate:
— întrebuinţarea armelor otrăvite şi a altor arme calculate să producă suferinţe
inutile;
— distrugerea intenţionată a oraşelor şi satelor sau devastarea lor nejustificată
de o necesitate militară;
— atacarea sau bombardarea prin orice mijloace a oraşelor neapărate, a satelor,
a locuinţelor sau clădirilor, ridicarea, distrugerea sau producerea de daune
instituţiilor dedicate religiei, carităţii şi educaţiei, artelor şi ştiinţelor, monu-
mentelor istorice şi lucrărilor de artă şi ştiinţă;
— jefuirea proprietăţii publice sau private.
Componenta.Potrivit Statutului, Tribunalul internaţional, al cărui sediu este stabilit
la Haga, este compus din 11 judecători, aleşi pe o perioadă de 4 ani, cu dreptul de a
fi realeşi, de Adunarea Generală a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate,
de pe o listă de 22—23 persoane, întocmită de secretarul general pe baza
nominalizărilor făcute de către statele interesate, care pot prezenta cîte doi
candidaţi de naţionalitate diferită, conform unor criterii care să garanteze
competenţa şi obiectivitatea acestora. Cei 11 judecători sunt repartizaţi în două
camere de primă instanţă de 3 judecători şi o cameră de apel de 5 judecători.
Conform recentelor modificări, se ajunge actualmente la o componenţă numerică
de 16 judecători permanenţi resortisanţi ai statelor interesate şi un maxim în acelaşi
timp de 9 judecători ad litem independenţi, reprezentînd aceleaşi state interesate.
În prezent Tribunalul este compus din trei organe:
1. Camerele (3 camere de primă instanţă şi o cameră de apel)
2. Biroul Procurorului (Serge Brammertz - Belgia)
3.Grefa (John Hocking – Australia).
Procedura alegerii judecătorilor permanenţi este reglementată de art.13 bis din
Statutul Tribunalului,sunt aleşi de Adunarea Generală a ONU de pe o listă
prezentată de către Consiliul de Securitate, conform următoarei proceduri.
Secretarul General invită statele interesate să prezinte candidaturile. Pe parcursul a
60 de zile de la sesizare, fiecare stat poate prezenta candidaturile a maxim două
persoane de naţionalitate diferită ce reunesc condiţiile enunţate în art.13 din Statut,
În ce priveşte categoria de încălcări grave ale Convenţiilor de la Geneva din 1949,
se prevede că Tribunalul Internaţional este abilitat să urmărească persoanele care
comit sau dau ordin să se comită infracţiuni grave ale Convenţiilor de la Geneva
din 1949, adica actele îndreptate împotriva persoanelor sau bunurilor, protejate în
condiţiile dispoziţiilor acestora. În această categorie intră omuciderea cu intenţie,
tortura sau tratamentul inuman, îndeosebi experienţele biologice, faptul de a cauza
cu intenţie suferinţe mari sau de a aduce atingeri grave integrităţii fizice sau
sănătăţii, distrugerea sau însuşirea de bunuri nejustificate de necesităţi militare şi
efectuate pe o scară largă, într - un mod ilicit şi arbitrar, faptul de constrînge un
prizonier de război sau civil să servească în forţele armate ale puterii inamice,
faptul de a priva pe un pri zonier sau pe un civil de dreptul său de a fi judecat în
mod regulamentar şi imparţial, expulzarea sau transferul ilegal al unui civil sau
deţinerea sa ilegală, luarea de civili ca ostatici.
Subliniem art.3 din Statut, care menţionează în mod expres că încălcările ale
legilor şi obiceiurilor războiului recurgerea la mijloace şi metode de război
interzise prin diferite instrumente internaţionale şi anume: întrebuinţarea armelor
otrăvitoare şi a altor arme destinate să producă suferinţe inutile, distrugerea
intenţionată a oraşelor şi satelor sau devastarea lor nejustificată de o necesitate
militară, atacarea sau bombardarea prin orice mijloace a oraşelor neapărate, a
satelor, a locuinţelor sau a clădirilor; ridicarea, distrugerea sau producerea daunelor
instituţiilor destinate religiei, carităţii şi educaţiei, artelor şi ştiinţelor,
monumentelor istorice şi lucrărilor de artă şi ştiinţă, jefuirea proprietaţii publice şi
private. Se precizează că enumerarea încălcărilor de mai sus nu este exhaustivă.
Referitor la genocid, se prevede în Statut că Tribunalul are compentenţă de a
urmări persoanele care au comis genocidul astfel cum este el definit în continuare.
Drept urmare, se indică că prin genocid se înţelege unul din actele enumerate,
comis în intenţia de a distruge, în tot sau în parte, un grup naţional etnic, rasial sau
religios, uciderea de membri ai grupului; atingerea gravă adusă integrităţii fizice
totală sau parţială; măsuri vizînd să împiedice naşterile în sînul grupului; transferul
forţat de copii, din tr-un grup în altul. Se precizează, în continuare că vor fi
pedepsite actele următoare: genocidul, înţelegerea în vederea comiterii
genocidului, incitarea directă şi publică, la comiterea genocidului, tentativa şi
complicitatea la genocid.
Inspirându-se din evoluţiile actuale ale reglementărilor internaţionale care tind a
aboli pedeapsa cu moartea, Statutul nu prevede decît pedepse cu închisoarea, la
individualizarea cuantumului pedepsei Tribunalului trebuind să recurgă la practica
generală privind pedeapsa închisorii a tribunalelor locale de pe teritoriul Fostei
Iugoslavii, deci la bormele aplicabile pe teritoriul unde s-au comis infracţiunile.
Odata cu pedeapsa, Tribunalul este abilitat să decidă şi restituirea către proprietarii
legitimi a oricăror bunuri şi valori dobîndite ilegal de către persoanele condamnate
Pedeapsa închisorii se execută într-un stat desemnat de Tribunalul internaţional de
pe o listă a statelormmembre ale ONU care au indicat Consiliului de Securitate
voinţa lor de a accepta persoanele condamnate, potrivit regimului aplicat în statul
respective.Totodată, statele membre ale ONU sunt obligate să coopereze şi să
acorde asistenţă juridică
Tribunalului internaţional pentru identificarea şi cercetarea persoanelor vinovate,
producerea de dovezi, expedierea documentelor şi îndeosebi pentru arestarea şi
aducerea în faţa Tribunalului a persoanelor împotriva căr ora s-a emis mandat de
arestare sau de aducere. E de menţionat că, în corespundere cu principiul general al
dreptului penal „non bis in idem”, s -a indicat că persoana achitată de către
Tribunal nu poate fi judecată pentru aceeaşi faptă de către tribunalele interne
(naţionale). Prin urmare, Statutul crea un cadru flexibil activităţii Tribunalului, pe
care o identificăm ca fiind complexă datorită caracterului diferit şi controversat al
cazurilor de examinare. Este vorba de o activitate îndenlungată în vederea
acumulării de probe, înaintării învinuirii, arestării inculpaţilor şi desigur judecarea
acestora.
Menţionăm că, de la începerea activităţii sale pînă în 2009, Tribunalul a condamnat
161 persoane pentru săvîrşirea unor încălcări grave a dreptului internaţional
umanitar p e teritoriul fostei Iugoslavii. Procedurile în faţa Tribunalului vizează 53
de persoane acuzate.
Cazurile Tadic, Blasic, Erdemovie, Delie, Landrzo constitutie indubitabil
pioneratul activităţii Tribunalului, însă deosebit de controversat şi complex prin
examinarea sa a fost renumitul caz „Milosevic”. Mai bine de un deceniu s-au
săvîrşit crime, nu s -au respectat drepturile şi libertăţile fireşti unui om, s- au
încălcat normele şi standartele internaţionale.
Acuzaţia adusă fostului preşedinte iugoslav cuprindea atrocităţi comise în Kosovo
în 1999, în Croaţia în perioada 1991 - 1992 şi genocidul din Bosnia în perioada
1992-1995. Toate aceste trei capitole acuzatorii au facut obiectul examinării în
cadrul unui singur proces începînd cu 12 februarie 2002. Arestat la 1 aprilie 2001,
la Belgrad, de autorităţile locale. Potrivit rechizitoriului, în perioada 1 ianuarie – 20
iunie 1999 forţele armate ale FRI (Forţa Rapidă de Investigaţie) şi ale Serbiei, cu
încurajarea sau suportul acuzatului, au acţionat în direcţia executării unei campanii
de teroare şi violenţă asupra cetăţenilor albanezi din Kosovo. Operaţiile petrecute
aveau ca obiectiv înlăturarea din teritoriu a unei semnificative părţi din populaţia
albaneză din Kosovo, pentru a asigura controlul sîrb asupra provinciei.
Rechizitoriul cuprindea descrierea unei serii de operaţiuni perfect planificate şi
coordonate, care de rînd cu cele armate au fost operate în realizarea acestui
obiectiv. Aproximativ 800 de mii albanezi civili din Kosovo au fost expulzaţi din
provincie prin deportare forţată, distrugerea caselor lor, bombardarea de sate. Cei
ce supravieţuiau erau trimişi la graniţele statelor vecine. „În drum” mulţi au fost
ucişi, abuzaţi şi au fost deposedaţi de bunurile şi a ctele de identitate proprii.

5.Incheiere.
Concluzionînd, menţionăm că Tribunalul Internaţional pentru pedepsirea crimelor
săvîrşite în conflictul izbucnit pe teritoriul fostei Iugoslavii s-a contituit şi şi-a
început lucrările prin studierea unui număr imens de dosare, eficienţa sa
depinzînd, însă, de voinţa statelor membre ale ONU de a coopera cu acesta şi,
fără îndoială de felul cum va evalua conflictul fratricid din fosta Iugoslavie, mai
ales în lumina ultimelor evenimente provocate şi iniţiate, de data asta de albanezi.
În pofida unor nereuşite, Tribunalul pentru Fosta Iugoslavie, prin contituirea şi
funcţionarea sa a contribuit în mod esenţial la crearea şi dezvoltarea normelor
dreptului internaţional procesual penal şi a celor care vizează organizarea
jurisdicţiei internaţionale producînd astfel acea relaţie imediată între necesităţile
actuale reale în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale şi activitatea
manifestată de state întru soluţionarea problemelor de interes mondial. E
remarcabil momentul legat de activitatea procesuală a Tribunaluli ca rezultat al
concordanţei normelor în materie-conciliere a marilor sisteme de drept. Totodată,
procedura tradiţională se face mai eficientă prin atenţia deosebită ce i se atribuie
instanţei Drepturilor Omului. În fine, sub influenţa acestui Tribunal a căpătat o
amplificare deosebită legislaţiei naţională în legătură cu cooperarea împotriva
criminalităţii, asistenţa juridică interstatală în vederea pedepsirii persoanelor
culpabile.

Bibliografie
1. Destramarea Iugoslaviei – 1991-1992 | ReferateReferate
(referatenoi.ro)

2. Referat Dezmembrarea Iugolaviei < Stiinte Politice (#378399)

(regielive.ro)

3. TIP Pentru Fosta Iugoslavie (scribd.com)

4. Referat Tribunalul Penal International Pentru Fosta Iugoslavia Si

Problema Kosovo (scribd.com)