CAPITOLUL 6

APARATE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE DE MĂSURARE

A PUTERII ŞI ENERGIEI CONSUMATE DE RECEPTOARE

6.1. Măsurarea puterii în circuitele electronice. Generalităţi

În circuitele electronice puterea nu se poate măsura cu wattmetrele ferodinamice

obişnuite, deoarece frecvenţa de lucru a acestor circuite este variabilă într-o gamă largă, până
la ordinul gigaherţilor, iar puterile pot, la fel, să fie cuprinse între W şi kW, sau chiar sute de
kW.
Circuitele electronice, în general, au o sarcină inductivă (fig. 6.1) care are impedanţa

(6.1)

Se precizează că wattmetrele ferodinamice lucrează corect doar la frecvenţa

industrială, pentru care curentul limită are valoarea 5 A iar tensiunea limită 100 V , valori mult
prea mari în cazul majorităţii circuitelor electronice care, în general, au puteri mici.
O metodă frecvent utilizată de măsurare a puterii circuitelor electronice este metoda
sarcinii artificiale, folosind ca aparate de măsură ampermetrul cu termocuplu (fig. 6.1.b) sau
voltmetru electronic (fig. 6.1.c.). Această metodă constă în înlocuirea impedanţei de sarcină
, cu partea reală Rs a acesteia şi de măsurare a puterii folosind ampermetrul A cu
termocuplu ( fig. 6.1.b), pe baza relaţiei (6.2), sau cu un voltmetru electronic legat în paralel
cu sarcina Rs ( fig. 6.1.c), etalonat în unităţi de putere, potrivit relaţiei (6.3).

Fig. 6.1
a)- circuit electronic (CE) care are sarcina
b)- substituţia sarcinii cu o rezistenţă Rs necunoscută şi măsurarea puterii cu ampermetrul A
cu termocuplu
c)- substituţia sarcinii cu sarcina activă Rs şi măsurarea puterii cu voltmetrul electronic
VE

P = Rs I 2 (6.2)

(6.3)

Se precizează că pentru folosirea acestei metode în cele două variante, se impune

măsurarea cu precizie ridicată a rezistenţei Rs, a sarcinii , după care impedanţa se
înlocuieşte cu o rezistenţă reglată la valoarea Rs, măsurată anterior.
 Prin această metodă se poate măsura puterea activă P max, impusă de valorile limită ale
curentului (Il), respectiv tensiunii (Ul) ale aparatelor folosite în acest sens. Aceste puteri se
calculează cu :

Pmax = Rs Il2 (6.4)

(6.5)

Această metodă prezintă dezavantajul că aparatele se etalonează în unităţi de putere

numai pentru o singură valoare a rezistenţei de sarcină. Pentru alte valori ale mărimii R s se
impun alte etalonări.
Eliminarea acestui dezavantaj se face prin folosirea unui wattmetru de substituţie, cu
cuadripol rezistiv de adaptare.

6.2. Măsurarea puterii active în circuitele electronice cu wattmetru de substituţie,

care are cuadripol rezistiv simplu de adaptare

Fig. 6.2. Wattmetru de substituţie cu cuadripol

rezistiv de adaptare

Folosind acest procedeu se pot măsura puteri ale circuitelor electronice CE

(amplificatoare, emiţătoare, etc.)care au rezistenţa impedanţei de sarcină cuprinsă în domeniul
R1…….R1+Remax. În acest caz, puterea maximă P2max indicată de voltmetru este :

(6.6)

Iar puterea activă maximă a circuitului electronic este :

(6.7)

În acest caz, curentul care trece prin cuadripol, considerând că R v>>R1, are valoarea
I1, deci :

Ul = R1I1 (6.8)

U1max = (R1 + Remax)I1 (6.9)

Din aceste relaţii, se obţine :

 ; (6.10)

Pentru o valoare oarecare P1x a puterii măsurate, :

; (6.11)

în care U1xU1max şi UvxUl (6.12)

În acest caz, puterile P1x şi P2x se calculează cu formulele :

(6.13)

(6.14)

Din raportul celor două relaţii, se obţine :

(6.15)

Înlocuind raportul tensiunilor cu (6.11), după simplificări rezultă :

; P1x = kRx · P2x (6.16)

care sunt relaţii de calcul a puterii active a sarcinii circuitului electronic, în funcţie de
kRx şi de indicaţiile voltmetrului etalonat, în unităţi de putere activă. S observă din relaţia
(6.11) că valoarea coeficientului kRx nu este constantă, fiind o funcţie de valoarea rezistenţei
variabile Rex. În acest caz, rezistenţa cuadripolului trebuie să fie egală cu rezistenţa
impedanţei de sarcină :

Rsx = R1 +Rex (6.17)

6.3. Wattmetru de substituţie, cu cuadripol rezistiv de adaptare nu „n” trepte

Metodele ampermetrului şi voltmetrului, prezentate anterior sunt simple, dar

prezintă dezavantajul că aparatul trebuie să aibă o scală de măsură pentru fiecare valoare a
rezistenţei de substituţie, deoarece în practică rezistenţele de sarcină ale circuitelor electronice,
sunt de valori diferite. Din acest motiv se impune utilizarea unui wattmetru cu o singură scală,
realizat cu o rezistenţă de substituţie variabilă continuu în limite largi (fig. 6.2). În acest caz
Rs [RT…..nRT] .
Rezistenţa de substituţie se poate modifica brut în trepte, cu ajutorul comutatorului S1
şi fin, în mod continuu, cu butonul de reglare a rezistenţei R2.
 Fig. 6.2 Wattmetru de substituţie, cu cuadripol
rezistiv de adaptare

Rezistenţa de substituţie este formată din „n” trepte de rezistenţă egale între ele :

R1 = R2max = R3 = …….= Rn = RT ( .a)

în care R2 este variabilă.

Puterea P1max măsurată cu S1 pe poziţia „n-1”, când R2 = R2max (R2  [0….RT]), se
calculează cu :

( .b)

Datorită egalităţii ( a), relaţia ( b) devine :

( c)

Acestei puteri îi corespunde puterea P2max, disipată pe treapta 1 :

; ( .d)

Dar U2max = Ul ( Ul este tensiunea limită a voltmetrului), deci :

( .e)

Din raportul relaţiilor ( c) şi ( e) rezultă :

( .f)

Dacă Rs < nRT ,

( .g)
 în care nx< n (nx  [0….(n-1)],

( .h)

Din raportul relaţiilor ( g) şi ( f), se obţine :

( .i)

Deci : P1= kW · P2 ( .j)

În care kW este factorul de multiplicare a puterii indicată de aparat, pentru a obţine

puterea activă a circuitului electronic :

( .j)

Se observă că factorul kW = f(nx, R2) . Când x = n-1 şi R2 = RT, kW are valoarea

minimă :

( .k)

Şi P1 se calculează cu ( .c)
Cu S2 pe poziţia 2, în cazul cel mai defavorabil ( când P1 = P1max ), voltmetrul trebuie
să măsoare tensiunea U1max :

U1max = nUl ( .l)

Din această condiţie se calculează valoarea rezistenţei adiţionale Ra, în funcţie de

rezistenţa RV a voltmetrului :

Ra = (n-1)RV ( .m)

Voltmetrul electronic VE, se etalonează în unităţi de putere activă folosind relaţia :

( .n)

În care U2 este tensiunea curentă :

U2  [0V……U] ( .o)

Pentru măsurarea puterii, voltmetrul trebuie să aibă şi o scală etalonată în volţi. Se

impune, potrivit relaţiei ( .i), de asemenea, să se măsoare tensiunea U1. După măsurarea, cu
VE, a puterii P2 şi a tensiunii U2 , cu comutatorul S2 pus pe poziţia 1, se trece S2 pe poziţia 2 şi
se măsoară tensiunea U1. Cunoscând şi mărimile nx, R2 şi RT, acum se poate calcula valoarea
puterii de ieşire a circuitului electronic, folosind relaţia ( .i).

6.3. Măsurarea puterii active în circuitele electronice cu wattmetru cu termocupluri

Fig. 6.3. Schema de principiu a

watmetrului cu termocupluri

Wattmetrul cu termocupluri, cu schema din figură, are două termocupluri TC 1 şi TC2

legate în opoziţie, care sunt încălzite cu rezistoarele „r”.
În schema de principiu , iar . Tensiunea de ieşire din termocuplu
este proporţională cu produsul ri2 , deci :

Ue1 = kqri12 (6.18)

Ue2 = kqri22 (6.19)

Curenţii i1 şi i2 se calculează cu :

(6.20)

(6.21)

Aceste relaţii se obţin aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff pe circuitele I şi II.
Milivoltmetrul indică tensiunea :

u = ue1 – ue2 (6.22)

deci : (6.23)

dar: uRa = kI i (6.24)

iar : uRv = ku ua (6.25)

Cu (6.23), (6.24) şi (6.25) obţinem :

 (6.26)

deci : u = kp·ua·i (6.27)

unde : (6.28)

Rezultă că tensiunea măsurată de milivoltmetru este proporţională cu puterea

instantanee „p” :

u = kp·p (6.29)

Dacă tensiunea u este continuă p = P.

Dacă tensiunea de alimentare a impedanţei de sarcină Zs este alternativă sinusoidală:

(6.30)
(6.31)

Înlocuind (6.30) şi (6.31) în (6.27) se obţine :

u = kp2UIsint· sin(t - ) (6.32)

u = kpUI[cos - cos(2t - )] (6.33)

Tensiunea u are două componente: una continuă (uc) şi alta alternativă de pulsaţie
dublă :
u = uc + ua (6.34)
uc = kpUIcos ; uc = kpP (6.35)
ua = -kpUI(2t - ) (6.36)

Milivoltmetrul mV este aparat magnetoelectric. El măsoară numai componenta

continuă a tensiunii (6.35). Milivoltmetrul indică o tensiune proporţională cu puterea activă :

Fig. 6.4. Măsurarea puterii active a impedanţei

de sarcină Zs, a circuitului electronic CE,
cu ajutorul wattmetrului cu termocupluri

Pentru măsurarea puterii active a impedanţei de sarcină Z s a unui circuit electronic

CE, wattmetrul cu termocupluri se montează ca în figura 6.4. El se leagă între CE şi
impedanţa lui de sarcină.
Avantajul acestui procedeu de măsurare a puterii active este că nu mai trebuie folosită
rezistenţa de substituţie.
 Circuit analogic de înmulţire cu traductor Hall

Fig. 1. Circuit analogic de înmul-

ţire cu traductor Hall

Plăcuţa TH (traductor Hall) din material semiconductor pe bază de siliciu, cu

grosimea foarte mică (1…5m), se găseşte în câmpul magnetic de inducţie B, produs de
curentul i1 care străbate bobina L (fig.1). Curentul i1 se determină în CS, cu :

( .1)

În zona nesaturată a circuitului magnetic al bobinei L, realizat din oţel electrotehnic

(fmax = 10kHz) sau ferită (fmax = 10,11 kHz), inducţia magnetică B este proporţională cu i1 :

B = kB · i 1 ( .2)

Dacă între terminalele 1 şi 2, plăcuţa TH este străbătută de curentul iH :

; RH = R12 ( .3)

Atunci, între terminalele 3 şi 4 apare tensiunea uH ( tensiunea Hall), a cărei valoare se

calculează cu :

UH = kH ·B·iH ·sin ( .4)

În care kH este constanta Hall, iar  unghiul format dintre direcţiile curentului iH şi
inducţiei magnetice B. Pentru  = 90o, cazul cel mai frecvent în practică :

uH = kH B iH ( .5)

Înlocuind în ( .5) pe B şi iH date de relaţiile ( .2) şi ( .3) şi ţinând seama de (

.1), rezultă :

( .6)

Deci tensiunea uH este proporţională cu produsul dintre tensiunile u1 şi u2 . Deoarece

uH este foarte mică (uHmax = 200 mV), se impune amplificarea ei, care se poate face cel mai
simplu, utilizând un amplificator inversor ca în figura ..1. La ieşirea amplificatorului inversor
se obţine tensiunea ue :
 ; ue = -kA ui ( .7)

Deci: ( .8)

Deoarece : ui = - uH ( .9)

ue = kA uH ; ( .10)

deci tensiunea ue de ieşire este proporţională cu produsul u1· u2.

Factorul de amplificare kA se modifică convenabil în funcţie de valoarea necesară a
tensiunii ue. Se va ţine seama însă de condiţia :

uemax < ua ( .11)

pentru domeniul normal de lucru al dispozitivului de înmulţire .

Dispozitiv electronic analog de înmulţire, realizat cu circuite neliniare de ridicare la

pătrat şi amplificatoare operaţionale

Schema de principiu a acestui circuit de înmulţire este dată în figura 2.

Fig. 2. Circuit analogic de

înmulţire, cu elemente
neliniare realizat cu
amplificatoare
operaţionale

În această schemă, AO1 este elementul activ al sumatorului, AO2 şi AO3 – elementele
active ale circuitelor ce realizează diferenţa tensiunilor de intrare, iar CN1 şi CN2 sunt circuite
neliniare realizate cu amplificatoare operaţionale care ridică la pătrat tensiunea de intrare.
Între rezistenţele circuitului de înmulţire, relaţiile sunt :

R1 = R2 = R3 = R ( .12)

( .13)

R5 = R6 = R7 = R8 = R ( .14)
R9 = R10 = RI ( .15)
R11 = R12 = RII ( .16)
 În continuare se stabilesc relaţiile de calcul a tensiunilor din punctele A, B, …, E :

( .15)

Se ţine seama de relaţia ( .12) şi atunci :

uA = - (u1 + u2) ( .16)

( .17)

Deoarece R7 = R5

uB = u1 – u2 ( .18)
uc = k1 uA2 ; uc = k1 [-(u1 + u2)]2
uc = k1 (u1 + u2)2 ( .19)
uD = k1 (u1 – u2)2 ( .20)

( .21)

Înlocuind ( .19) şi ( .20) în ( .21), după simplificări rezultă :

( .22)

La dispozitivele electronice analogice obişnuite de înmulţire :

( .23)

Deci, raportul dintre rezistenţe se alege astfel încât să fie satisfăcută egalitatea :

( .24)

În relaţiile anterioare, k1 este factorul de proporţionalitate al circuitelor neliniare.

Circuit electronic analogic de înmulţire realizat cu amplificatoare operaţionale şi

tranzistoare

Şi acest multiplicator analogic conţine circuite neliniare care au ca element activ

amplificatorul operaţional. Circuitele neliniare ale dispozitivului de înmulţire realizează
logaritmarea şi cologaritmarea tensiunilor de intrare ( fig. 3 şi 4 ):
 Fig. 3. Circuitul electronic de
logaritmare

Fig. 4. Circuit electronic de

Cologaritmare

Pentru circuitul de logaritmare din fig. 3, relaţia dintre tensiunea de ieşire ue şi cea de
intrare este :

ue = - kL ln ui ( .25)

Iar pentru cel de cologaritmare, cel din fig. 4 :

ue = - kC cln ui ( .26)

Multiplicatorul analogic are schema dată în figura 5.

 Fig. 5. Circuit analogic de înmulţire realizat cu amplificatoare operaţionale şi
tranzistoare

Se determină tensiunile uA, uB , uC şi uD :

uA = - k1 ln u1 ( .27)
uB = - k1 ln u2 ( .28)

( .29)

Se precizează că :

R1 = R3 ( .30)
R2 = R4 ( .31)
R5 = R6 ( .32)

( .33)

Iar : ( .34)

Deci : uC = ln u1 u2 ( .35)

uD = - k2 cln uC ; uD = - k2 cln(ln u1u2)

uD = - k2 u1 u2 ( .36)

Tensiunea de ieşire uD este proporţională cu produsul tensiunilor u1 şi u2. pentru a

se obţine la ieşire o tensiune pozitivă dată de relaţia ( .23), se impune utilizarea, după
circuitul de cologaritmare, a unui amplificator inversor cu factorul de amplificare :
 ; ; ( .37)

Multiplicator analogic cu modulare în amplitudine şi durată

O altă metodă de înmulţire analogică a două tensiuni este aceea de modulare în

amplitudine şi durată a unui semnal de formă dreptunghiulară :

Fig. 6. Schema bloc a multipli-

catorului cu modulare
în amplitudine şi durată

Fig. 7. Formele tensiunilor uA, uB, uC şi ue

Multiplicatorul analogic este format din mai multe circuite şi anume :

- GSFS este generator de semnal de frecvenţă stabilizată fC = 1/TC care produce
semnalul uA ( fig. 7.a.);
- MA este modulatorul în amplitudine al semnalului uA primit la intrare; după acest
bloc se obţine semnalul uB (fig. 7.b), a cărei amplitudine este proporţională cu tensiunea u1 ;

UB = k1 u1 ( .38)

- MT este modulator în durată a semnalului uB primit la intrare. La ieşirea circuitului

MT se obţine semnalul dreptunghiular uC (fig.7.c), care are amplitudinea uB şi durata variabilă
tv, proporţională cu tensiunea u2 :
 tv = k2 u2 ( .39)

unde k2 [s/v] este constantă de proporţionalitate ;

- CI este circuit de integrare, după care se obţine tensiunea ue (fig. 7.d), cu
amplitudinea variabilă, dependentă de tensiunile u1 şi u2 . valoarea medie ueo a acestei
tensiuni, rezultă din egalitatea suprafeţelor :

AOABC = AODEF ; UB tv = ueo TC ( .40)

( .41)

Cu ( .38), ( .39) şi ( .41) , rezultă :

; ueo = k u1 u2 ; ( .42)

Deci valoarea medie a tensiunii de ieşire, deoarece şi TC este constantă, este

proporţională cu produsul tensiunilor u1 şi u2 . Pentru un domeniu mai mare de modificare
a tensiunilor, se impune :

; ( .43)

Convertor tensiune – frecvenţă cu circuit basculant astabil realizat cu tranzistoare

Un convertor simplu tensiune – frecvenţă este cel prezentat în fig. 1. Circuitul

basculant astabil cu tranzistoare este simetric ( Rc1 = Rc2 = Rc ; Rb1 = Rb2 = Rb ; C1 = C2 = C)

Fig. 1. Convertor tensiune-

frecvenţă cu circuit
basculant astabil

Tranzistoarele T1 şi T2 au aceleaşi caracteristici.

Tensiunea continuă ua de alimentare trebuie să fie constantă. Aceasta este obţinută cu
o sursă continuă de tensiune stabilizată.
În continuare se prezintă proiectarea convertorului tensiune – frecvenţă.
Se determină valorile rezistenţelor din circuitele de colector ale tranzistoarelor T1 şi
T2 :

[] ( .1)

Unde, Icmax [A] este curentul de colector maxim al tranzistoarelor, luat din catalog .
Se calculează apoi cu ( .2), :
 Rb <Rc [] ( .2)

valorile rezistenţelor din circuitele de bază .

În relaţia ( .2),  este factorul de amplificare în curent al tranzistoarelor ( se ia din
catalogul de tranzistoare ).
Se impune frecvenţa maximă de lucru a convertorului (fmax). Frecvenţa maximă a
semnalului obţinut la ieşirea convertorului se determină cu :

[Hz] ( .3)

Din această relaţie se obţine valoarea necesară a capacităţii condensatorului „C” :

[F] ( .4)

Perioada semnalului de la ieşirea convertorului în funcţie de parametrii acestuia, este

dată de :

[s] ( .5)

Dar: [Hz] ( .6)

Cu formulele ( .5) şi ( .6) obţinem :

[Hz] ( .7)

Unde, uix este valoarea tensiunii de intrare. În expresia ( .7) numai tensiunea uix
este variabilă, deci :
fx = f(uix).

Din analiza relaţiei ( .7) rezultă că atunci când creşte tensiunea uix, creşte şi
frecvenţa semnalului de la ieşire.
Când tensiunea uix de la intrare se modifică în domeniul uixmin  1,5 V….uixmax = Ua,
frecvenţa semnalului se modifică între limitele fxmin :

[Hz] ( .8)

şi fxmax :

[Hz] ( .9)
 Acest convertor este simplu de realizat şi prezintă siguranţă în funcţionare dar,
dependenţa dintre frecvenţa semnalului de ieşire şi tensiunea de intrare nu este liniară.

Convertor liniar tensiune – frecvenţă realizat cu amplificator operaţional şi circuit

integrat E-555

Convertorul liniar tensiune – frecvenţă realizat cu circuit integrat E-555 şi

amplificator operaţional, are schema de principiu dată în figura 2.

Fig. 2. Convertor liniar tensiune – frecvenţă realizat cu circuit integrat E-555 şi

amplificator operaţional

Circuitul integrat E-555 conţine un divizor de tensiune format din rezistoarele R 3,

R4 şi R5 , de valori egale, două comparatoare CI şi CS care sesizează tensiunile de prag inferior
(PI) şi de prag superior (PS), un circuit basculat bistabil CBB de tip RS, comandat de cele două
comparatoare, un circuit logic INVERSOR (INV), în legătură cu ieşirea a CBB-RS şi
tranzistorul de descărcare T17. Amplificatorul operaţional AO, împreună cu tranzistorul T1
formează un generator de curent constant „i”, dat de relaţia :

( .10)

Amplificatoarele operaţionale au factorul de amplificare kA foarte mare când, pe

circuitul de reacţie, impedanţa este foarte mare. În acest caz kA   , în realitate kA =
150.000…..2.000. Factorul de amplificare se calculează cu :

( .11)

În aceste relaţii, ui este tensiunea continuă care se poate regla într-un anumit
domeniu, aplicată pe intrarea convertorului, - tensiunea de la intrarea în amplificatorul
operaţional M 201 AN, iar , cea de la ieşirea acestuia.
Din ( .11) rezultă :
 ( .12)

Deoarece kA   ,  0, deci  0, iar relaţia ( .10) devine :

( .13)

La punerea în funcţiune a convertorului tensiune – frecvenţă se consideră

condensatorul C descărcat ; semnalul la ieşire al CBB-RS este de nivel logic 0, deci după
INV semnalul de ieşire y al convertorului, aplicat frecvenţmetrului F, are nivel logic 1.
Tranzistorul T17 de descărcare a condensatorului este blocat ( deoarece = 0) şi
condensatorul C începe să se încarce de la sursa de curent constant realizată cu AO şi T1.
Tensiunea între armăturile condensatorului C este dată de :

; ( .14)

Deoarece, pentru o valoare constantă a tensiunii ui şi curentul i este constant,

acesta se poate scoate în afara integralei :

; ( .15)

Atât timp cât uc  UPI , după comparatorul CI semnalul S = 1 (R = 0 ), deci Q = 1 şi y

= 1. Când uc, care se modifică liniar în timp, potrivit relaţiei ( .15), depăşeşte valoarea prag
inferior (uc  UPI ) , la intrarea CBB-RS semnalele au valorile S = 0 şi R = 0, deci se menţin
valorile anterioare ale semnalelor Q şi de la ieşirea CBB. Când tensiunea uc ajunge la
nivelul UPS, se schimbă valoarea semnalului R. Acum semnalele CBB-RS au valorile : S = 0,
R = 1, Q = 0 şi = 1. la ieşirea convertorului, semnalul îşi schimbă valoarea ( y = 0 ).
Deoarece = 1, tranzistorul T17 intră în conducţie şi condensatorul C se descarcă prin
rezistenţa R de descărcare şi rezistenţa colector-emitor a tranzistorului T17 ( R CE). Deoarece în
momentul iniţial al descărcării uc = UPS, tensiunea de descărcare este dată de relaţia :

( .16)

După ce începe descărcarea condensatorului (uc < UPS ) se schimbă valoarea logică a
semnalului R ( R = 0 ). Acum R = 0, S = 0, dar se păstrează valorile semnalelor de ieşire
corespunzătoare situaţiei anterioare : R = 1, S = 0. Deci = 1 şi Q = 0, iar y = 0 pe durata td
în care tensiunea uc scade de la valoarea UPS şi ajunge la valoarea UPI . Durata td de
descărcare se obţine din ecuaţia:

( .17)

Aceasta se calculează cu :

( .18)

Dacă se neglijează valoarea rezistenţei RCE, constanta de timp Td se calculează cu :

 Td = RC ( .19)

deci: ( .20)

Când uc = UPI semnalul S îşi schimbă valoarea ( S = 1 ). Acum S = 1, R = 0, Q = 1,

= 0 şi y = 1. Deoarece = 0, se blochează tranzistorul T17 şi condensatorul C începe
să se încarce de la generatorul de curent constant şi tensiunea uc creşte liniar în timp, după
relaţia ( .15), de la valoarea UPI la valoarea UPS . Această creştere are loc într-un interval de
timp t, care este timpul de încărcare al condensatorului

t = tî ; ( .21)

Dar curentul i este funcţie de ui . Cu ( .13) şi ( .21) rezultă :

( .22)

Modul de modificare a tensiunilor uc şi UIES pe duratele de timp tî şi td este

prezentat în figura 3 .

Fig. 3. variaţia în timp a tensiunilor :

a) uc = f1(t)
b) UIES = f2(t)

Perioada Tx a tensiunii de ieşire UIES se calculează cu :

Tx = t î + t d ( .23)

Înlocuind în ( .23), relaţiile ( .21) şi ( .20), se obţine expresia :

( .24)

Frecvenţa fx a tensiunii de ieşire din convertor este :

( .25)

Cu ( 25) şi ( .24), rezultă :

 ( .26)

Analizând expresia ( .26) a dependenţei dintre mărimea fx de ieşire a

convertorului şi tensiunea ui de la intrare, se observă că ui , prin modificare, afectează atât
numărătorul, cât şi numitorul acestei expresii ( .26). Se precizează însă faptul că numitorul
relaţiei ( .26) este mult mai puţin influenţat de modificarea tensiunii ui în comparaţie cu
numărătorul, deoarece rezistenţa R de descărcare este mult mai mică decât R 1 ( R<< R1). Din
acest motiv, timpul de descărcare td este mult mai mic decât cel de încărcare ( td << tî ).
Dacă neglijăm rezistenţa de descărcare ( R = 0 ), expresia ( .26) devine :

( .27)

Datorită divizorului rezistiv R3, R4 şi R5 ( R3 = R4 =R5 =5k ) :

( .28)

( .29)

Relaţia ( .27) va avea forma :

( .30)

Deci frecvenţa fx a semnalului de ieşire este proporţională cu tensiunea ui de la

intrare :

fx = ku ui ( .31)

factorul ku de proporţionalitate se calculează cu :

( .32)

Cu simplificarea făcută, rezultă că frecvenţa fx a tensiunii UIES se modifică liniar

în funcţie de valorile pe care le ia tensiunea de intrare ui ( potrivit relaţiilor ( .27) sau (
.30).
Pentru calcule precise se utilizează relaţia :

( .33)

obţinută cu ( .26), ţinând seama că rezistenţa echivalentă de descărcare a

condensatorului este : R 0 REC şi de ( .28) şi ( .29).
Domeniul de modificare a frecvenţei fx se poate stabili cu valoarea
condensatorului C. Aceasta se determină din relaţia ( .33) în care se impune valoarea
maximă a tensiunii de intrare, care nu trebuie să depăşească valoarea tensiunii sursei de
alimentare (Uimax  Uas ).
Pentru ui = uimax, fx = fjxmax , când C = CJ şi din ( .33) se obţine :

( .34)

j = 1……n

Cu această valoare calculată, se determină valoarea minimă a frecvenţei semnalului

UIES :

( .35)

Rezistenţa R1 de intrare în amplificatorul operaţional AO1 nu trebuie să fie mai

mică de 10 k ( R1  10 k ), iar R este de ordinul zecilor sau sutelor de ohmi ( 50  < R <
200  ).
Pentru modificarea domeniului de lucru al convertorului în circuitul
condensatorului C se montează un comutator cu „n” poziţii care activează pe rând
condensatoarele de capacitate CJ ( J = 1 ……n)

Convertor liniar tensiune – frecvenţă cu amplificatoare operaţionale / 1 /

În figura ., se prezintă schema unui multivibrator cu trei etaje a cărui frecvenţă se

modifică în funcţie de nivelul tensiunii aplicate la intrare. Amplificatorul operaţional A1,
lucrează ca amplificator diferenţial. Când tranzistorul T cu efect de câmp este blocat,
rezistenţa lui internă este foarte mare, practic infinită şi semnalul de ieşire al circuitului A1
este:

( .1)

Când tranzistorul T conduce, rezistenţa sa scade foarte mult ( tinde spre zero) :

( .2)
 Fig. . – Convertor liniar tensiune – frecvenţă cu amplificatoare operaţionale

Din cele arătate mai sus, rezultă că tensiunea U0(A1) are numai două valori, şi anume
UI sau -UI .
Al doilea amplificator lucrează ca integrator cu dublă rampă cu pantă pozitivă şi
negativă. Semnalul de ieşire din integrator se compară, prin A3, cu tensiunea de referinţă
(UZ + UD). Tranzistorul cu efect de câmp, conduce când tensiunea U0 este negativă. În
funcţie de aceasta, semnalul U0(A1) este şi el pozitiv sau negativ, schimbând sensul de variaţie
a tensiunii de la ieşire U0(A2) . Se generează la ieşire, impulsuri cu frecvenţa :

( .3)

Unde : UI este tensiunea de comandă de la intrare; R – rezistenţa dintre primele

două etaje, C- condensatorul din relaţia integratorului cu dublă rampă, U2 – tensiunea Zenner a
diodei 1N751, iar UD – căderea de tensiune directă pe o diodă. Pentru elementele din schema
prezentată, rezultă :

( .4)

Sau : ( .5)

Prin utilizarea amplificatoarelor operaţionale, se poate asigura o corespondenţă

liniară între tensiunea de intrare şi frecvenţa impulsurilor de ieşire.
Domeniului de tensiuni 6 mV – 10 V, îi corespunde o variaţie în frecvenţă între 12
Hz şi 20 KHz.

Schemele bloc ale wattmetrelor şi contoarelor electronice monofazate de energie

activă

Deoarece aceste aparate au elemente comune ( toate blocurile wattmetrului

electronic sunt elemente de bază ale contorului electronic de energie activă), se dă o singură
schemă bloc : cea din figura 1. :
 Fig. 1. – Schema bloc combinată a wattmetrului şi contorului electronic
monofazat de energie activă

Consumatorul monofazat are impedanţa :

= Rs + jXs ( .1)

Care în general, conţine, pe lângă rezistenţa de sarcină R S şi o reactanţă cu caracter

inductiv ( XS).
Semnalele u1 şi u2 proporţionale cu valorile curentului de sarcină i şi tensiunii
de alimentare u sunt achiziţionate cu transformatoarelor de curent TC şi de tensiune TT,
după care se obţin semnalele :

u1 = kI i ( .2)

şi

u2 = ku u ( .3)

Aceste semnale sunt aplicate pe intrările circuitului multiplicator, la ieşirea căruia

se obţine tensiunea u3 :

u3 = kp u1 u2 ( .4)

care este filtrată cu filtrul trece-jos FTJ, după care rezultă tensiunea continuă u4 :

u4 = kp P ( .5)

Semnalul u4 , proporţional cu puterea activă, este mărimea de intrare a

convertorului liniar tensiune – frecvenţă CLTF care generează semnalul u5 a cărui frecvenţă
fx este proporţională cu puterea activă P :

fx = kf P ( .6)

Această frecvenţă este măsurată cu frecvenţmetrul numeric FN, etalonat în unităţi

de putere activă. Aparatul FN este sistemul de afişare a wattmetrului electronic.
Contorul electronic monofazat, de energie activă are în plus circuitele DF, care sunt
divizoare de frecvenţă, numărătorul N, decodificatorul binar – sistem de afişare cu 7 segmente
DB7S şi sistemul de afişare numerică SAN.
Numărătorul N, poate să fie adus la starea iniţială ( se poate şterge) cu ajutorul
semnalului ug care impune valori logice zero pe ieşirile sale.

Schema bloc a frecvenţmetrului numeric

 Fig. 2. Schema bloc a frecvenţmetrului numeric

Semnalul u1 de frecvenţă necunoscută fx , de o formă oarecare, dacă este prea mic

este amplificat, iar dacă este prea mare este atenuat cu blocul AI-AT, apoi, cu ajutorul
circuitului formator de semnal dreptunghiular, este transformat în semnal tipizat u3
( succesiune de impulsuri dreptunghiulare de amplitudine constantă a cărei valoare depinde de
tipul circuitelor integrate ale frecvenţmetrului).
Circuitul logic ŞI permite trecerea semnalului tipizat u3 de frecvenţă necunoscută
fx , un timp bine determinat de frecvenţa semnalului u4 generat de circuitul OFC ( oscilator de
frecvenţă constantă) şi de poziţia comutatorului S1 de modificare a domeniului de măsură a
frecvenţmetrului. Spre exemplu: dacă S1 este pus pe poziţia 1 în care semnalul u5 are
frecvenţa 0,5 Hz, timp de 1 sec, u5 are valoarea logică 1 şi deschide pe această durată poarta
ŞI. Semnalul u6 r5eprezintă un tren de impulsuri, de frecvenţă fx cu lungimea 1 sec.
Numărul de impulsuri a trenului respectiv este numărat cu numărătorul N. Acesta permite
numărarea pe durata în care u5 = 1 logic, în care blocul logic de comandă BLC determină ca
semnalul uN de pe o ieşire să aibă valoarea logică 0.
Pe durata în care u5 =0 logic, poarta ŞI este blocată, circuitul BCL, pentru un
interval foarte mic de timp tRA1 imediat următor situaţiei în care u5 trece din valoarea
logică 1 la valoarea logică 0, transmite semnalul de foarte scurtă durată uRA1 , care şterge
registrul acumulator. După un alt interval de timp tRA2 care urmează celui precedent (tRA1)
într-un timp foarte mic, registrului acumulator i se transmite de la BLC semnalul uRA2 de
transfer a informaţiei u7 , codificată binar cu ajutorul numărătorului N ( u7 în binare
reprezintă chiar valoarea frecvenţei fx a semnalului u1 ) în RA şi astfel, după un interval
foarte mic de timp :

tRA = tRA1 + tRA2 ( .7)

Apare egalitatea :

u8 = u7 ( .8)

Semnalul u8 este decodificat şi apoi aplicat sistemului de afişare numerică SAN

care afişează valoarea frecvenţei semnalului .
După un alt interval foarte scurt de timp tN , BLC transmite blocului N semnalul
uN de aducere la zero a numărătorului. Pe restul intervalului de timp rămas, în care semnalele
u5 şi u6 au valoarea logică 0, cât şi pe următorul interval de timp ( de o secundă), în care
u6 = 1 , registrul acumulator are acumulat semnalul fx codificat din perioada anterioară şi nu
se modifică indicaţia sistemului SAN.