Regele regilor

În anul 768, când Charlemagne avea 26 ani, adunarea generală a francilor i-a declarat regi
atât pe el, cât şi pe fratele său mai mic, Carloman. În anul 771, Carloman moare în urma unei
boli, iar Carol moşteneşte jumătatea de regat a fratelui său, devenind astfel rege al tuturor
francilor.

Francii, la acea vreme erau tentaţi de întoarcerea la tradiţiile şi credinţele lor „păgâne”,
precreştine. Nici situaţia din împrejurimi nu era diferită. Saxonii din nord erau încă păgâni,
iar în sud, puternica Biserică nu precupeţea niciun efort pentru a-şi recupera pământurile
confiscate de regatul longobarzilor din nordul Italiei.

Conducător înnăscut, politician abil şi fire pragmatică, Charlemagne dorea de pe atunci

întărirea influenţei sale şi restabilirea ordinii în Europa Apuseană. Evident, sub conducerea
sa…
Aşa că, în anul 772, regele francilor a lansat o campanie militară de mari proporţii, ce a durat
peste 30 de ani şi în urma căreia şi-a atins toate obiectivele. În preajma anului 800,
Charlemagne domnea cu o mână de fier peste toată Europa occidentală.

Considerat pe bună dreptate drept cel mai grandios lider medieval vest-european,
Charlemagne nu s-a limitat doar la războaie şi cuceriri. Din contră, a fost un vizionar, un
excelent administrator şi un conducător de excepţie, interesat şi de prosperitatea maselor
largi ale populaţiei. În timpul vieţii sale, imperiul se întindea peste teritoriile de
astăzi ale Franţei, Germanie, Elveţiei, Olandei, precum şi în jumătate din
Spania şi Italia.

Prin stabilirea unui centru de comandă asupra Europei vestice, Charlemagne a

restabilit parţial unitatea şi gloria defunctului Imperiu Roman de Apus şi a
pavat drumul către dezvoltarea Europei moderne. A stabilit relaţii diplomatice
fără precedent cu regii din Galicia şi Asturia, precum şi cu triburile
înverşunaţilor scoţi. A avut chiar o relaţie de amiciţie cu legendarul calif Harun
al-Raşid, cu toate că cei doi nu s-au întâlnit niciodată.

Conform autorului biografiei sale, Carol cel Mare „era mare și robust, înalt de statură, dar fără se
depășească măsura, căci avea șapte picioare înălţime, cu creștetul capului rotund, ochii foarte mari
și vioi, cu nasul ceva mai mare decât unul obișnuit”;dădea „impresia unui bărbat demn și autoritar”
Se îmbrăca în felul strămoșilor săi, adică după obiceiul francilor:pe trup, o cămașă și o izmană de
in;deasupra o tunică tivită cu mătase și pantaloni... Uneori purta o spadă bătută cu pietre preţioase,
însă doar în zilele de mare sărbătoare, sau când veneau ambasadorii străini. Veșmintele străine,
oricât de frumoase, le respingea cu dispreţ... La mâncare și băutură era cumpătat