TEHNICI DE IMUNOLOGIE

AN II
CURS IV
MATINCA GEORGIANA
 Imunofluorescenţa
• Imunofluorescenţa (IF) se bazează pe folosirea ac conjugaţi
chimic cu o substanţă fluorescentă (fluorofor sau fluorocrom)
cum ar fi izotiocianatul de fluoresceina (FITC – fluorescein
isothiocyanate) pentru a evidenţia un anumit ag (ag ţintă). La
examinarea cu microscopul cu fluorescenţă, fluoroforul
permite vizualizarea ag ţintă în proba biologică, sub forma de
particule fluorescente.
IF directă foloseşte un singur ac anti-ag ţintă
(anticorp primar). Ac primar este conjugat direct
cu un fluorofor, iar prezenţa ag ţintă în proba de
testat se va evidenţia prin vizualizarea
fluorescenţei, ca urmare a fixării ac marcat cu
fluorofor la antigenul ţintă.
La ora actuală sunt disponibile seruri imune pentru
identificarea multor microorganisme, ca de pildă:
Bordetella pertussis şi parapertussis, Escherichia coli
enteropatogen, Haemophilus influenzae, Klebsiella
spp., Legionella spp., leptospire, listerii, Neisseria
gonorrhoeae şi meningitidis, Pseudomonas
pseudomallei, salmonele, shigele, stafilococi,
pneumococi, streptococi de diverse grupe, Treponema
pallidum, Chlamydia trachomatis, Chlamydia
pneumoniae, Candida albicans etc. De asemenea se
identifică şi virusuri, cum sunt: Adenovirusuri,
Herpesvirusuri, virusurile gripale, virusul rabic etc.
IF indirectă utilizează doi ac (primar = orientat
împotriva ag ţintă; secundar = orientat împotriva
ac primar şi marcat cu fluorofor). În cazul în care
ag ţintă este prezent în proba de testat, ac primar
se va lega de acesta, iar ac secundar marcat cu
fluorofor se va fixa la rândul lui de ac primar.
Această variantă a IF este utilizată în general
pentru evidenţierea anticorpilor într-un mediu
biologic, ca de pildă ac anti-Treponema pallidum
din ser, sau diagnosticul sediului unei infecţii
urinare (prin evidenţierea complexelor ag-ac în
urină, marker al infecţiilor urinare înalte).