“Expertul de tip nou, pe care îl găsim şi în domenii precum relațiile de muncă, agricultura,

locuinţe şi învăţămînt, este un expert într-un anume cadru instituţional. Organizaţiile create în
aceste domenii au ajuns să fie atît de complexe încît dirijarea lor consumă aproape tot timpul de
care dispune cineva. Expertul în acea instituţie nu este neapărat o persoana care ştie tot ceea ce i-
ar permite să judece valoarea instituţiei, ci este adesea singurul care îi înțelege pe deplin
organizarea, fiind astfel indispensabil. De multe ori, motivele pcntru care el a ajuns să se
intereseze şi să aprobe acea instituţie au prea puţin de a face cu pregătirea sa de specialitate. Însă,
aproape invariabil, acest expert de tip nou are o trăsătură caracteristică: el aprobă fără rezerve
instituţiile în care a devenit specialist. Aceasta, nu numai din cauză că doar cineva care aprobă
scopurile instituţiei va manifesta interesul şi răbdarea de a-i stăpîni detaliile, ci mai ales pentru că
efortul altcuiva ar fi inutil: opinile altcuiva, care nu este pregătit să accepte principiile instituţiilor
existente, nu au şanse prea mari de a fi luate în serios şi nu vor conta în discuţiile în
urma cărora se determină politicile curente. “ ( Hayek, Constitutia libertatii, 1998, p. 304)