Integrare fara pierderea identitatii

In perioada interbelica tiganii se ocupau cu fieraria, fabricarea

caramizilor, unii erau rudari. Azi nu mai exista asemenea meserii,
probabil pentru ca nu-si mai gasesc cautare. In schimb, au luat
amploare activitati ca ghicitoria, cersitul. Cum credeti ca se pot
integra romii in lumea de azi?

La noi, populatia de tigani a fost, vreme de secole, relativ bine

integrata sub aspect economic si social. Tiganii au avut rolul lor în
economia tarii, ei fiind de regula mestesugarii satelor. Aceasta
situatie s-a schimbat însa la mijlocul secolului al XIX-lea. Atunci
Romania a cunoscut transformari economice si sociale însemnate.
Sub aspect cronologic, aceste transformari au coincis cu procesul
de dezrobire a tiganilor (aproximativ 1830-1860). Noul tip de
economie si de societate care s-a forjat atunci a facut ca fostii robi
sa piarda mult din pozitia pe care o avusesera înainte. Multe dintre
ocupatiile vechi ale tiganilor au decazut, pentru ca nu mai era
nevoie de ele. O parte a populatiei tiganesti a trecut la alte ocupatii,
cerute de piata, în vreme ce o alta parte nu si-a mai gasit un loc în
economie. Pozitia economica si sociala a tiganilor s-a subrezit, cu
consecinte în ceea ce priveste imaginea pe care o aveau majoritarii
despre tigani. Acest proces a început atunci, la mijlocul secolului al
XIX-lea, si continua pana astazi. Populatia roma din Romania de azi
este extrem de variata si de polarizata. Cei mai multi romi sunt
integrati sub aspect socio-economic, dar este mare numarul celor
care practica meserii marginale, prost vazute, dupa cum un mare
numar de familii de romi traiesc din ajutoare sociale. Aceasta
situatie are, desigur, consecinte în ce priveste perceptia cu privire la
aceasta populatie.

Credeti ca tine de o trasatura etnica acest fapt, ca romii se

integreaza greu, ca nu tin pasul cu modernizarea?

Problemele cu care populatia roma s-a confruntat în Romania în

epoca moderna, pana în ziua de azi, au fost si sunt cam aceleasi
peste tot în lume. Cred ca explicatia pentru situatia de azi nu se
gaseste doar in discriminare, cum afirma anumite grupuri de
presiune, care explica asa-numita “problema a romilor” exclusiv prin
rasismul si intoleranta majoritarilor. Cred ca ar trebui luate în seama
si unele trasaturi care tin de cultura romilor, care, asa cum
dovedeste istoria lor, la presiunile venite din partea societatii
majoritare au raspuns de multe ori tocmai prin refuzul integrarii. E
vorba si de faptul ca societatea majoritara nu a asigurat totdeauna
conditii pentru evolutia romilor în sensul modernizarii.

Se realizeaza destule politici educationale in acest sens? Romii sunt

receptivi fata de ele?

Exista un decalaj cultural între populatia majoritara si populatia

roma si el se manifesta cel mai clar atunci cand e vorba de scoala.
E greu de spus daca majoritarii au facut tot ce trebuia pentru
aducerea la scoala a copiilor romi. Nu sunt convins ca la nivel local
autoritatile se preocupa serios de acest lucru. Cert e ca, multa
vreme, prin integrarea romilor se întelegea asimilarea lor sub aspect
etnic, desi acest lucru nu era recunoscut totdeauna. Aceasta era
conceptia majoritarilor, a mediilor politice si intelectuale, cele care
au venit de fapt cu ideea asimilarii, care presupunea pierderea
identitatii rome. De vreo doua-trei decenii, în Occident, de ceva mai
putin timp, la noi, modelul acesta s-a schimbat; cand se vorbeste de
integrarea romilor nu se mai are în vedere pierderea identitatii
acestei populatii. Acum, cel putin la noi, romii sunt chiar încurajati
sa-si pastreze limba, portul (exista gipsy-fashion), în scoala se
studiaza limba romani. Aceasta ar putea duce la o deschidere mai
mare a acestei populatii spre integrarea ei în societatea moderna.

Credeti ca Romania are sau a avut probleme mai mari cu romii

decat celelalte tari?

Am observat ca, în explicarea situatiei dificile sub aspect economic

si social în care se afla o buna parte a populatiei rome de la noi, mai
nou se acuza foarte mult robia. Robia tine însa de o structura
sociala care a caracterizat istoria multor tari. Cred ca robia nu poate
explica decat în mica masura situatia prezenta a romilor de la noi.
Istoria tiganilor în Tarile Romane a fost, în anumite privinte, una
speciala, în comparatie cu Occidentul. Timp de secole, la noi tiganii
au avut o anumita pozitie în societate, nu exista rasism fata de ei. În
acelasi interval de timp, pana pe la 1800, istoria tiganilor în vestul
Europei a fost o istorie a pogromurilor si a politicii la nivel de stat de
distrugere a acestei populatii. In Anglia si în alte parti au existat
campanii repetate de capturare si de executare a tuturor tiganilor
gasiti. Lucrul asta nu s-a petrecut în tarile din sud-estul Europei.

De asemenea, n-as insista foarte mult nici asupra rasismului, în

trecut ca si în prezent. Tiganii aveau o conditie umila, taranii romani
îi priveau cu superioritate. Dar asta nu e rasism. Atunci cand un
intelectual - fie si unul care, prin job-ul pe care îl are, se ocupa de
drepturile minoritatilor! - spune într-un mediu informal ca e bucuros
ca s-a mutat pe o strada unde nu sunt tigani, cred ca acesta e
rasism si l-am întalnit. Rasismul trebuie combatut, în toate formele
lui, dar cred ca în anumite medii se exagereaza cand se prezinta
Romania drept o tara care se confrunta cu un fenomen serios al
rasismului. Nu e greu de constatat ca rasismul antitiganesc, si nu
numai, cu manifestarile lui în planul vietii cotidiene, are o amploare
mult mai mare tocmai în tarile la care ne raportam adesea ca la
modele în privinta drepturilor omului. Nu am auzit ca în Bucuresti
pretul locuintelor de pe o strada sa cada sever doar pentru ca acolo
s-a mutat o familie de romi. In planul relatiilor cotidiene, nu cred ca
la noi exista segregare.

Manifestarile violente, de exemplu de pe stadioane, cum credeti ca

se explica? Acesta este rasism? Ar trebui sa ne gandim la nivelul de
educatie pe care il au cei care scandeaza?

Lozincile despre care relateaza ziarele si organizatiile rome

înseamna rasism, desigur. Imi închipui ca cei care stau pe
stadioane si scandeaza lozincile respective nu au un nivel cultural
foarte înalt. Ma întreb însa daca acesti oameni au pornit de acasa
cu aceasta aversiune fata de “tigani” sau daca nu cumva
manifestarile de acest fel sunt creatia unor indivizi care transpun în
plan public o anumita atitudine a lor. Stadioane sunt peste tot,
populatia roma locuieste peste tot si astfel de manifestari, dupa cate
stiu, au fost doar pe anumite stadioane din Bucuresti. Nu cred ca un
stadion întreg dintr-o data începe sa fie preocupat de tigani, de
Antonescu. Am impresia ca avem de-a face aici cu niste grupuri
bine organizate, cu lideri, cu o anumita disciplina. Autoritatile, daca
vor sa combata rasismul de pe stadioane, cred ca ar trebui sa
mearga exact la acele cluburi si la acele galerii, sa vada cine le
organizeaza si cine le educa. Rasismul trebuie combatut la orice
nivel, cu atat mai mult cand e vorba de manifestari publice de felul
celor de pe stadioane. (Anca Simitopol)

GHEORGHE SARAU, consilier pe problemele romilor la Ministerul

Educatiei si Cercetarii
Trebuie sa cooptam persoane din comunitatea roma

Se spune ca d-l profesor Gheorghe Sarau, desi e roman, a facut

mai multe pentru romi decat ar fi facut orice rom. A invatat singur
limba romani, preda la sectia de romani a Facultatii de Limbi Straine
si, din 1990, lucreaza in minister. Multe dintre programele pentru
romi ale MEdC i se datoreaza, macar in parte.

Ce a facut Ministerul Educatiei si Cercetarii pana acum pentru

educatia romilor?

Cel putin din 1998 incoace, de cand eu sunt inspector pentru limba
romani in Ministerul Educatiei, am redefinit politicile pentru educatia
romilor. Daca ne gandim retroactiv, din 1990 incoace, avem atunci
un prim calup de programe initiate si finantate de MEdC. A doua
mare componenta este cea a programelor pe care fie le-a initiat
MEdC, fie alti parteneri, dar pe care le derulam impreuna. O a treia
componenta o constituie programul educational PHARE
imbunatatirea accesului la educatie pentru grupurile dezavantajate,
pe care MEdC il deruleaza din septembrie 2002. O a patra sectiune
de programe ar fi cele care se inscriu in contextul Strategiei
guvernamentale de imbunatatire a situatiei romilor, aprobata prin
HG. 430, din 25 aprilie 2001. De asemenea, tot aici se incadreaza
programele pe care inca le gandim din cadrul Deceniului de
Incluziune a Romilor, care a demarat in 2005 si va dura pana in
2015.

Sa le luam pe rand.

Prima componenta sunt programele initiate de minister si finantate

doar de el; germenii dateaza din 1990. Am excelat din doua
perspective, prima fiind formarea resurselor umane din cadrul
comunitatii rome. Intr-o prima faza, in anul scolar 1990-’91, in trei
licee pedagogice din Bucuresti, Bacau si Tg. Mures s-au alocat 55
de locuri pentru formarea de viitori invatatori romi. Din randul
acestora s-au ridicat activisti romi, invatatori, pe care ii avem inca in
miscarea educationala roma. Lucrul acesta avea mai tarziu sa ne
confirme si sa ne faca, intr-un nou context, din 1998, odata cu
venirea d-lui Marga, sa redimensionam, dintr-o perspectiva largita,
politicile afirmative de alocare de locuri distincte nu numai la nivel
de licee, dar si la nivel de facultati. Ne-am dat seama ca trebuie sa
ne regandim atitudinea institutionala fata de educatia romilor:
trebuie sa formam si sa sprijinim formarea cat mai multor tineri sau
persoane de etnie roma.

Am excelat incepand cu 1990 si in cultivarea spiritului pentru etnia

roma, deci sensibilizarea cat mai multor elevi, profesori in a-si
recunoaste si a-si asuma activ apartenenta la etnia roma. Aici am
putea cita un program care se deruleaza si in momentul de fata:
introducerea in programa invatamantului romanesc a unor ore de
limba si istoria romilor. Programul dateaza din anul scolar 1992-’93,
cand la nivelul claselor I-IV au fost introduse 3-4 ore saptamanal de
limba si literatura materna, respectiv, la clasele VI-VII, 2 ore de
istoria si traditiile romilor. Din acel an am putut introduce la
Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi si Literaturi
Straine, primul curs facultativ de limba romani, pe care l-am tinut eu
si care s-a continuat pana in 1997-’98, cand aveam sa infiintam o
sectie de limba romani. Anul ‘98-’99 avea sa duca chiar la
transformarea acestei sectii de indianistica intr-o sectie de limba
romani, pentru ca, din anul universitar prezent, 2005-2006, limba
romani sa aiba chiar statut de limba A.

Trebuie sa va spun ca anul ‘92-’93 a fost benefic. Primele facilitati

pentru admiterea tinerilor romi la universitati dateaza din acelasi an,
cand o delegatie a Universitatii din Bucuresti a venit la ministrul
Educatiei si a cerut alocarea a 10 locuri la asistenta sociala
destinate candidatilor romi. Programul a inceput sa capete contur si
a fost imitat in anii urmatori de universitatile din Cluj, Iasi si
Timisoara, astfel incat, in aprilie ‘98, putem vorbi de existenta a
maximum 40 de locuri acordate studentilor romi in invatamantul
superior. Odata cu venirea d-lui Andrei Marga la conducerea
ministerului, se extinde acest numar de locuri acordat tinerilor
candidati romi la facultati, de la 40 la 149, de la cele 4 universitati, la
8 universitati, numarul avand sa creasca an de an. In ultimii 4-5 ani
ne plasam la aproximativ 400 de locuri pe care le acordam tinerilor
romi.

Impreuna cu Fundatia pentru o Societate Deschisa am organizat in

1999 un seminar pentru identificarea cadrelor didactice rome,
potentiali profesori de limba romani. Acel seminar a constituit
pepiniera pentru primul nostru curs de vara. Ne-am gandit ca
formarea acestor potentiale cadre didactice trebuie pornita in doua-
trei moduri si in paralel: prin organizarea unor cursuri de vara
intensive de limba si istoria romilor, dar si de metodica predarii
acestora, plus cateva elemente de pedagogie-psihologie; prin
trimiterea celor 50-60 de tineri, care termina anual cursurile de vara,
in invatamant, ca profesori necalificati in curs de calificare ca sa
predea aceste discipline. Apoi, acestia urmau sa faca un alt pas: sa
intre in invatamantul deschis la distanta. Cursurile de vara le-am
initiat in 1999, iar programul pentru invatamant deschis la distanta l-
am demarat in 2000, impreuna cu Universtitatea din Bucuresti si cu
sprijin moral si financiar din partea Centrului Educatia 2000+.
Ulterior a intrat si UNICEF in program si ne-a finantat intre 117-170
de locuri anual. Am avut si burse din partea altor organizatii sau
chiar persoane particulare.

Al doilea mare program a fost in permanenta cel de cultivare a

limbii. In prezent sunt 460 de profesori care predau in toate judetele
limba si istoria romilor, cu exceptia judetului Neamt. De asemenea,
la sfarsitul anului trecut am avut 24.000 de copii romi care au ales
studiul limbii materne romani si al istoriei romilor, in jur de 10-13%
din populatia scolara roma care frecventeaza scoala si care-si
asuma identitatea roma.

Un alt program al ministerului, care vizeaza tot resursele umane, a

fost sa punem la fiecare inspectorat scolar un gestionar al
problematicii rome. Cu greu am reusit sa spargem mentalitatile din
structurile judetene, dar in 2000 am reusit sa avem 42 de inspectori,
26 romi, 16 neromi. Resursa aceasta este foarte importanta,
necazul este ca a fost pervertita in ultimii 4 ani: usor-usor, intre
2001- 2004, normele acestora au fost diminuate de la o norma
intreaga la jumatate de norma, si uneori au fost inglobati in
sintagma “inspector pentru minoritati”.

Studiul limbii trebuia sa fie si stimulat si atunci am intrat si cu o

componenta care privea concursul national scolar de limba romani.
Suntem acum la editia a VII-a.

Care sunt programele pe care MEdC le deruleaza in colaborare

cu alti parteneri?

Din 1998, ministerul a deschis larg colaborarea cu ONG-urile, incat

de atunci pana acum numaram o colaborare cu peste 80 de
organizatii, neguvernamentale, guvernamentale, laice, religioase.
Aici putem aminti programul de formare a cadrelor didactice nerome
pe care l-am initiat din 1999 si pe care l-am derulat impreuna cu
Salvati Copiii si cu alti parteneri.

Si programul PHARE?

Programul PHARE a captat toata experienta benefica de pana

acum, inclusiv din perspectiva elaborarii unor materiale
educationale. Formarea resursei umane nerome pentru copiii romi a
schiopatat putin, dar de anul acesta a intrat in normal. Programul a
incorporat si componenta de formare a cadrelor didactice pentru
limba romani: au preluat si ei 55 de cadre didactice care predau
romani si carora le platesc scolarizarea in programul de formare la
distanta CREDIS. Tot aici avem gradinitele estivale si o componenta
de recuperare scolara.

Ce-mi puteti spune despre programele din cadrul Deceniului de

Incluziune a Romilor?

In programele din cadrul Deceniului, din pacate, vioara I este statul.

Pana cand statele, care s-au si angajat in acest demers la
Budapesta, nu vor scoate bani din buzunar si nu vor aloca liste de
finantare, mare lucru nu se intampla. S-a facut bugetare, s-a facut
un plan, planul este foarte bine organizat. Ceea ce a tinut de
functionari s-a facut, ramane sa acorde guvernul, sa-si gaseasca
banii, treaba lui, nu stiu ce trebuie facut mai sus de experti.

Cum vedeti situatia educatiei romilor pe viitor?

Nu am ramas doar cu cei 400 de tineri care sunt admisi acum in
invatamantul superior. Din 2001 am marit cifra de scolarizare la
nivelul claselor a IX-a, pentru ca intre cei micuti sa se poata educa
spiritul emanciparii romilor. Si avem bucuria ca unii termina liceul,
unii au intrat in facultati. Pana nu vom avea resursa umana roma in
plan local si nu o vom valoriza, lucrurile nu se vor schimba. Pe de
alta parte, pana ce statul nu va bugeta distinct, in bugetele fiecarui
minister sau structuri guvernamentale, sumele necesare pentru
rezolvarea problemelor, iar nu se va petrece nimic; si pana cand
finantatorii externi nu vor intelege ca in problema romilor trebuie sa
nuantezi rigorile de finantare. Nu putem face la infinit politici pentru
romi, fara a-i consulta pe romi si ignorand la nesfarsit specificul
romilor. (M.B.)

HALLER ISTVÁN, Liga Pro Europa

Intre perceptie si realitate
Educatia romilor

Datele recensamantului din 2002 au dezvaluit serioase carente in

nivelul de invatamant la care reusesc sa acceada unele comunitati
etnice. Comparand aceste rezultate cu cele ale recensamantului din
1992, se pot decela si tendintele generale. In cadrul romanilor,
procentul celor cu educatie superioara a crescut de la 5,3% la 7,3%,
al celor cu educatie liceala a crescut de la 18,7% la 21,9%, al celor
care au ramas doar cu educatia primara a scazut de la 23,6% la
19,9%, iar al celor fara scoala absolvita a crescut de la 4,1% la 5%.
In situatia romilor, procentul celor cu educatie superioara a crescut
de la 0,1% la 0,2%, dar a scazut procentul celor cu educatie liceala
de la 2% la 1,5%, iar in timp ce a scazut usor procentul celor cu
patru clase (de la 37,5% la 35,8%), a crescut mult procentul celor
fara scoala absolvita (de la 25,1% la 34,3%).

Datele statistice arata ca ca, in randul romilor, se inregistreaza cele

mai mari probleme. Evolutiile sunt divergente: pe de o parte,
datorita masurilor speciale aplicate la nivelul educatiei superioare,
se observa dublarea celor cu studii universitare, pe de alta parte, a
crescut in mod accentuat procentul celor fara scoala.
Analizand datele privind analfabetismul, se constata dublarea, in
cifre absolute, a numarului romilor analfabeti in randul populatiei
adulte, in intervalul 1992-2002: de la 57.108 s-a ajuns la 104.737.

Atitudinea neromilor

Studiile realizate de Liga Pro Europa au relevat diferite atitudini

discriminatorii la adresa romilor: refuzul de a-i inscrie pe copiii romi
in unele scoli, inscrierea lor in clase separate (nu pentru a oferi
educatie in limba romani, ci pentru “a-i proteja” pe copiii neromi).
Aceasta atitudine primeste un sprijin substantial si din partea
parintilor majoritari. Cele mai dese discriminari se manifesta prin
pasivitatea cadrelor didactice, care nu acorda nici o atentie copiilor
romi din clasa (acordandu-le nota de trecere doar ca sa “scape” de
ei cat mai repede sau lasandu-i repetenti pentru a forta parintii sa-i
trimita la scoli speciale). Procentul mare (peste 90%) de copii romi
la scolile speciale - rezervate, oficial, pentru copii cu dizabilitati
mentale - este efectul acestei discriminari, la care contribuie, poate,
si parintii, intrucat in aceasta scoala li se ofera si o masa calda, iar
copiii pot termina cu usurinta cele opt clase.

O forma de discriminare indirecta se aplica de unele scoli care

solicita prezenta elevilor in uniforme scolare, prin urmare, parintii
mai saraci - multi dintre ei romi - evita aceste scoli. In mod similar,
parintii din unele clase decid organizarea unor ore suplimentare cu
plata, ceea ce are ca efect scoaterea copiilor mai saraci din
respectivele clase.

Conform celor relatate de cadrele didactice rome, viitorul copiilor

romi depinde in foarte mare masura de modul in care se raporteaza
la ei invatatoarele/invatatorii. Succesul scolar, acolo unde exista, se
datoreaza unor cadre didactice foarte inimoase, care s-au implicat
in mod deosebit in sprijinirea acestor tineri.

Prin chestionarea cadrelor didactice au fost obtinute informatii

importante privind mentalitatile din scoli. Cadrele didactice romane
din Arad au spus in procent de 43,5% ca “elevii care au dificultati in
procesul de educatie provin din familii de romi”, iar 21,7% considera
ca romii ar trebui segregati in clase/scoli separate. Ei afirma ca romii
nu sunt bine vazuti in clase de catre cadrele didactice (39,1%), de
parinti elevilor (65,2%) si de elevi (60,9%). 52,2% din cei chestionati
considera utila invatarea limbii romani de romi, 39,1% accepta ideea
locurilor speciale pentru romi in licee si facultati.

In Miercurea Ciuc, jumatate dintre cadrele didactice romane au

raspuns afirmativ la intrebarea “Elevii care au dificultati in procesul
de educatie provin din familii de romi?”, 50% considera ca romii ar
trebui segregati in clase/scoli separate. Conform parerilor lor, romii
nu sunt bine vazuti in clase de catre cadrele didactice (50%), de
parintii elevilor (55%), de elevi (65%). 70% din cei chestionati
considera utila invatarea limbii romani de romi, 60% accepta ideea
locurilor speciale pentru romi in licee si facultati.

Desi aproximativ 60% din cadrele didactice chestionate au afirmat

ca elevii majoritari evita contactele cu colegii lor romi, chestionarele
aplicate in randul elevilor nu confirma in totalitate aceste afirmatii, ei
fiind mai deschisi fata de romi comparativ cu cadrele didactice si
parintii.

La o scoala din Arad cu predare in limba romana si multi elevi romi

(aproximativ 25%), dintre elevii chestionati, 9,1% au avut o atitudine
negativa la posibilitatea de a avea un coleg de banca rom, 68,2% o
atitudine neutra si 22,3% o atitudine pozitiva. Au fost interpretate ca
fiind atitudini negative raspunsurile de genul: “l-as omori”, “l-as
bate”, “m-as muta de langa el”, “nu as vorbi cu el”; ca atitudini
neutre: “nimic”, “l-as trata ca pe orice om”; ca atitudini pozitive: “l-as
ajuta”, “mi-ar deveni prieten”, “as invata ceva despre el”. La o alta
scoala cu predare in limba romana din Arad, 16,7% ar avea o
atitudine negativa, 67,4% neutra si 13,6% pozitiva. La o scoala cu
predare in limba romana din Miercurea Ciuc, 24% din cei chestionati
au avut o atitudine negativa fata de romi, 72% neutra, iar 4%
pozitiva; la o alta scoala cu predare în limba maghiara, 39% au avut
atitudine negativa, iar 61% neutra; privind atitudinea parintilor,
rezultatele obtinute prin chestionare au fost foarte variate. In Arad,
26,2% din parintii romani ar cere mutarea copiilor lor de langa un
elev rom, 39% accepta ideea acordarii locurilor speciale pentru romi
in licee si facultati. La Timisoara, 56,1% din parintii romani ar cere
mutarea copiilor lor de langa un elev rom, 56,1% accepta ideea
acordarii locurilor speciale pentru romi in licee si facultati.
In ciuda interdictiei privind segregarea romilor in clase separate,
doar in judetul Harghita au fost identificate urmatoarele localitati in
care se practica segregarea: Toplita, Joseni, Bancu, Cozmeni,
Sanmartin, Tusnadul Nou, Eliseni. Copiii maghiari din Filiasi s-au
inscris in scoli din Cristuri Secuiesc, astfel scoala locala are doar
elevi romi.

Exista scoli care “directioneaza” elevii romi catre alte scoli. Astfel de
atitudini au fost semnalate din judetul Timis. Unele unitati de
invatamant cedeaza la presiunile parintilor si ii exclud pe romi. Un
astfel de exemplu este cel din Timisoara, unde, la initiativa
Asociatiei Femeilor Tiganci “Pentru Copiii Nostri”, s-a format o grupa
cu copii de romi din Cartierul Modern. Grupa a functionat la sediul
asociatiei in anul 2003-2004, facandu-se demersuri ca in anul scolar
2004-2005 grupa sa fie integrata la gradinita din cartier. Din partea
inspectoratului s-a obtinut aprobarea, dar au aparut probleme cand
copiii au aparut la gradinita. Parintii s-au adresat inspectoratului,
afirmand ca, in situatia in care nu pleaca copiii romi, ei isi retrag
copiii de la gradinita. In urma acestor actiuni, copiii romi au renuntat
la gradinita.

Atitudinea romilor

Chestionarele aplicate in diferite comunitati de romi au urmarit:

motivele pentru care o parte a copiilor nu sunt inscrisi in scoala,
perceperea discriminarii si nevoia privind acordarea locurilor
speciale pentru romi in licee si facultati.

In comunitatea de romi din Poiana Turda, la familiile chestionate,

toti copiii au fost scolarizati, 13,3% din elevi au trait experienta
discriminarii, toti au considerat necesare locurile speciale pentru
romi in licee si facultati. In comunitatea din Valea Rece (Targu-
Mures) 12,5% din familii aveau elevi nescolarizati, motivul
nescolarizarii fiind saracia (87,5%) sau boala copilului (12,5%). Din
copiii scolarizati, 60% au fost inscrisi la scoala ajutatoare pentru
copii cu handicap mental. 92,5% din cei chestionati au considerat
necesare locurile speciale pentru romi in licee si facultati. In
comunitatea din Strada Dealului (Targu-Mures) 42,3% din familii
aveau elevi nescolarizati, motivul nescolarizarii fiind saracia (100%).
Toti au considerat necesare locurile speciale pentru romi in licee si
facultati. La romii din Arad, 66,7% din familiile chestionate aveau
elevi nescolarizati, motivul nescolarizarii fiind saracia (100%). 13,3%
din elevi au trait experienta discriminarii. Toti cei chestionati au
considerat necesare locurile speciale pentru romi in licee si facultati.
La romii din Timisoara, jumatate din familiile chestionate nu aveau
elevi scolarizati, motivul fiind saracia (55,5%), nevoia de a ajuta
familia prin munca (22,2%), traditia conform careia fetele trebuie sa
ramana acasa (11,1%), refuzul familiei de a scolariza copilul
(11,1%). 40% din elevi au trait experienta discriminarii, 80% din cei
chestionati au considerat necesare locurile speciale pentru romi in
licee si facultati.

Interviurile realizate in mai multe comunitati de romi din zonele

studiate (Arad, Cluj, Harghita, Mures, Satu Mare, Sibiu, Timis) arata
ca mai multe fenomene concura la neinscrierea copiilor in scoli sau
la abandonul scolar: saracia, slaba educatie a parintilor (sistemul
educational din Romania se bazeaza inca pe insusirea materiei in
afara scolii, cu sprijinul familiei), traumele datorate discriminarii, nu
in ultimul rand unele traditii si mentalitati existente in comunitatile de
romi, in special la comunitati foarte traditionaliste cum ar fi gaborii
din Mures (mariajul copiilor, desconsiderarea educatiei). Exista si
fenomenul abandonului neinregistrat: multi copii romi inscrisi la
scoala nu frecventeaza cursurile; totusi ei nu sunt trecuti ca absenti,
din “bunavointa”.

Atitudinea autoritatilor

Prima masura pozitiva a Guvernului (1992) a fost crearea unor

clase pentru romi in trei licee pedagogice (Targu-Mures, Bacau,
Bucuresti). Au urmat si alte masuri: acordarea locurilor speciale in
licee si facultati, crearea unor posturi de inspectori si mediatori
scolari romi, interzicerea segregarii (in aprilie 2004).

Ca masura afirmativa pentru a sprijini educatia copiilor romi, in

fiecare judet zeci de romi au primit locuri speciale in licee (spre
exemplu, in judetul Harghita 18 elevi romi, in Mures 77, in Sibiu 31,
in Timis 27). Locurile speciale oferite nu pot fi insa utilizate in
totalitate si din cauza lipsei unui sistem de burse pentru tinerii romi.
Multi dintre cei inscrisi abandoneaza scoala din cauza situatiei
materiale precare. Astfel, la Scoala Normala “Mihai Eminescu” din
Targu-Mures, unde s-a format o clasa pentru romi cu 22 de elevi, 6
elevi au abandonat scoala dupa prima luna, inca doi dupa primul an
de scoala. Pentru a nu pierde oportunitatea de a forma cadre
didactice rome, societatea civila a oferit burse pentru 7 dintre elevii
ramasi.

Solutii?

Bunele intentii nu pot oferi un succes in domeniul educatiei romilor

pana cand nu se actioneaza, in mod concret, in doua directii: spre
comunitatea de romi pentru a trata problemele care duc la
neinscrierea in scoli sau la abandonul scolar; spre comunitatea de
neromi pentru a forma o mentalitate de acceptare si apreciere a
romilor.

Prin urmare, MEdC ar trebui sa introduca in curricula scolara mai

multe informatii privind comunitatile etnice din Romania (in
manualele de istorie si geografie), ca si referitor la problematica
discriminarii (in manualele de educatie civica). Totodata, nu ar trebui
sa avizeze manualele care creeaza stereotipii negative la adresa
diferitelor comunitati. Este nevoie de elaborarea unui nou sistem de
evaluare a cadrelor didactice, luand in considerare nu numai
rezultatele copiilor, dar in mod deosebit si originea lor sociala,
pentru a promova acele cadre didactice care obtin rezultate in
educarea copiilor provenind din medii dezavantajate. Aceste
evaluari ar trebui sa afecteze salarizarea cadrelor didactice. Bursele
pentru elevii care provin din medii sarace si care au rezultate bune
la invatatura ar trebui sa fie mult mai substantiale, pentru a garanta
continuarea studiilor.

Inspectoratele judetene scolare ar trebui sa intervina pentru a nu se

crea scoli de stat de tip “elitist” prin excluderea copiilor romi. Orice
discriminare directa sau indirecta (inclusiv separarea copiilor romi
de neromi in clase diferite, daca acest lucru nu este consecinta
predarii limbii romani) trebuie oprita din timp, cu consecinte asupra
directorilor de scoli. Practica privind scolile speciale - care, in loc sa
ofere un sprijin persoanelor cu handicap mintal, au devenit scoli
pentru romi - trebuie revizuita.

Pentru tratamentul corespunzator al grupurilor dezavantajate,

modulele de pedagogie din cadrul universitatilor trebuie sa prevada
metode si tehnici corespunzatoare, iar in activitatea de practica
pedagogica scolile in care sunt multi elevi romi nu ar trebui evitate.

LILIANA PREOTEASA, director general in Ministerul Educatiei si

Cercetarii, Directia Generala pentru Invatamant Preuniversitar
Pentru o scoala deschisa
Imbunatatirea accesului romilor la educatie

Ce programe pentru romi, cu finantare europeana, a avut ministerul

pana in prezent?

Ministerul Educatiei si Cercetarii a elaborat pana in prezent doua

programe PHARE care au ca obiectiv imbunatatirea accesului la
educatie pentru grupurile dezavantajate, cu focalizare pe romi.
Primul s-a desfasurat in 10 judete in anul scolar 2003-2004, iar al
doilea este in desfasurare acum, in 15 judete.

Prima componenta a proiectului este imbunatatirea accesului la

educatia prescolara si cresterea calitatii acesteia, avand in vedere
ca cercetari nenumarate au aratat ca participarea in invatamantul
prescolar este in general o conditie de succes pentru invatamantul
primar si mai departe. Copiii care nu merg la gradinita au de obicei
mai multe dificultati de adaptare si in obtinerea de performante
scolare superioare decat ceilalti. Pe de alta parte, studiile au aratat
ca participarea romilor in invatamantul prescolar e de patru ori mai
scazuta decat a majoritatii populatiei.

A doua directie fundamentala se refera la sprijinirea scolilor, dar in

primul rand a copiilor, pentru a obtine succese scolare, astfel incat
sa fie impiedicat abandonul scolar. Este vorba in primul rand de
formarea cadrelor didactice, iar la nivel local vor fi nenumarate
actiuni de remediere scolara: ore suplimentare, asa-numita “scoala
de dupa scoala”, elaborarea de materiale educationale s.a.

A treia directie fundamentala este corectarea abandonului scolar,

deci inscrierea celor care au parasit prea devreme sistemul de
invatamant in programe de tipul “a doua sansa”.

Ce-si propune proiectul?

Proiectul are doua componente, una care se numeste “Dezvoltare

institutionala”, si alta de granturi. Componenta de dezvoltare in
esenta isi propune formare si dezvoltare de materiale educationale.
A fost o formare pentru inspectorii generali, inspectorii de
invatamant prescolar, primar, de invatamant special si inspectorii
pentru romi. Ne propunem si formarea directorilor scolilor care sunt
incluse in proiect, formare pentru formatori la nivel national. O buna
parte din formare s-a referit la capacitatea scolilor de a gandi in
perspectiva: inspectoratele au trebuit sa faca o strategie a educatiei
incluzive.

O componenta importanta a proiectului a fost formarea mediatorilor

scolari. Mediatorul scolar este o ocupatie care apare in Codul
Ocupatiilor din Romania, a fost introdusa de minister ca o
preconditie pentru a obtine finantarea pe proiectul PHARE 2001.
Mediatorul scolar este un fel de interfata intre scoala si comunitate.
Pornind de la realitatea ca, daca ne gandim la comunitatile de romi,
aici exista o anumita reticenta a comunitatii fata de majoritate si fata
de scoala, e important ca cineva dinauntru sa-i poata convinge pe
membrii comunitatii ca fii si fiicele lor sa mearga la scoala. Deci am
gandit mediatorul ca un membru al comunitatii de romi, care, pe de
o parte, sa cunoasca sistemul de invatamant si sa poata prezenta
parintilor intr-un limbaj acceptat de ei care sunt posibilitatile de
scolarizare, care sunt avantajele scolarizarii copilului, care sunt
rezultatele acestei scolarizari, iar pe de alta parte, sa poata
prezenta scolii eventualele probleme cu care copilul se confrunta.
Am descoperit in proiectul nostru, de exemplu, copii care nu veneau
la scoala pentru un motiv foarte simplu: erau 4 copii si o singura
pereche de pantofi. Asteptau sa vina unul de la scoala ca sa se
poata incalta celalalt si sa mearga la scoala. Si, daca erau 4, nu
mergea decat de doua ori treaba asta. Sunt copii care lipsesc
nemotivat, zicem noi, dar descoperim ca de fapt parintii sunt plecati
si i-au lasat sa aiba grija de fratii mai mici. Un prim rol al
mediatorului scolar e legat de aducerea la scoala a copiilor care ar fi
de varsta scolara si care uneori scapa printre degete: el trebuie sa
faca un fel de “recensamant” in comunitatea pe care o cunoaste mai
bine decat oricine, sa informeze scoala, sa discute cu parintii sa-i
trimita la scoala la varsta la care trebuie. Al doilea, sa vada daca
exista cazuri de abandon scolar, de copii mari care n-au terminat
studiile, sa-i aduca inapoi la scoala in programe de tip “sansa a
doua” si, al treilea, sa urmareasca frecventa scolara a copiilor care
deja sunt inscrisi si care la un moment dat abandoneaza din diverse
motive, uneori din vina lor, alteori din vina adultilor. Desi unii
directori au fost destul de reticenti in legatura cu proiectul nostru,
fara nici o exceptie toata lumea a recunoscut ca rolul mediatorului
scolar a fost esential in imbunatatirea participarii la educatie si
inscrierii in scoala.

Mai avem o componenta de formare, care nici ea nu este

neglijabila, mai ales ca este extrem de costisitoare din punct de
vedere al proiectului: scolarizarea unui numar de tineri romi la nivel
de universitate, prin invatamant deschis la distanta, pentru a deveni
invatatori sau educatoare. In multe cazuri neparticiparea la educatie
sau mai ales insuccesul scolar se datoreaza la copiii romi
necunoasterii suficiente a limbii romane. Cunoasterea limbii romani
de catre cadrul didactic este un lucru esential, mai ales la nivelul
prescolar si primar, pentru a-l ajuta pe copil sa faca trecerea de la
limba pe care o vorbeste in mod obisnuit acasa la o limba pe care
nu o utilizeaza acasa in mod normal, limba romana.

Componenta de granturi este a doua parte a programului, ea se

aplica in acele judete care au scris proiecte. S-a facut o selectie, o
evaluare de proiecte, cele mai bune au fost acceptate:
inspectoratele trebuiau sa aiba in primul rand o strategie de
educatie incluziva si, in baza acesteia, sa descrie niste actiuni care
sa contribuie la imbunatatirea accesului la educatie. Sigur ca noi am
dat niste tipuri mari de actiuni. De exemplu, organizarea de gradinite
de vara pentru copiii care n-au fost niciodata la gradinita si trebuiau
sa intre la scoala. Macar doua luni sau o luna sa mearga in mediul
scolar pentru ca sa se adapteze, social vorbind, daca nu din punct
de vedere al cunostintelor si al deprinderilor, la ceea ce o sa fie
scoala. A mai fost posibilitatea de a organiza scoala de dupa
scoala, deci ore suplimentare prin care copiii sa fie sprijiniti. Au fost
si activitati interculturale, mai ales in situatia in care existau
comunitati in care au fost conflicte intre romi si majoritari, si, ca
multe conflicte, ele se bazeaza pe necunoastere si pe exagerarea
diferentei. Acest tip de activitati care sa cuprinda parinti, copii de
diverse etnii cred ca a fost un succes. Si, bineinteles, au putut sa
faca renovari ale scolilor, extinderi, daca era nevoie.

In cadrul acestui proiect am dezvoltat o metodologie de “sansa a

doua”, una pentru invatamantul primar si una pentru cel secundar.
Pentru invatamantul secundar, ea exista inca din 1998 si le dadea
copiilor care n-au terminat gimnaziul posibilitatea de a reintra in
sistem, facand in paralel formarea generala si o pregatire
profesionala de gen scoala de ucenici. Ulterior am constatat ca
exista o multime de oameni care nu se puteau inscrie in acest
program pentru ca nu terminasera invatamantul primar. Aveau o
clasa, doua, trei sau n-aveau deloc. Si erau oameni de 20 de ani
care ar fi dorit sa vina sa invete o meserie. Anul acesta am dezvoltat
un program “a doua sansa” pentru invatamantul primar, care are
inovatii interesante: pe de o parte el nu inseamna sa refaci 4 ani de
scoala primara. In principiu, materia pe un an se face intr-un
semestru, astfel incat termini scoala primara in 2 ani in loc de 4. A
doua inovatie ar fi ca facem recunoasterea achizitiilor obtinute
informal si nonformal. Daca eu am un copil de 14 ani si il duc in
clasa I, este aproape evident ca el stie sa numere, pentru ca ia si
restul de la magazin; e clar ca nu trebuie sa parcurga aceiasi pasi
ca unul care are 6 ani, are un alt nivel de intelegere. Oamenii astia
invata nu numai de la scoala, invata din mediul social, de la
televizor, de la radio s.a., si trebuie sa tinem cont de asta. Si atunci,
programul le permite sa intre si sa sara peste niste module pe care
deja le-au achizitionat in mod informal. Noi doar ii evaluam si le
permitem sa mearga mai departe, ceea ce eventual inseamna ca ei
pot sa mearga cu viteze diferite, pe unele discipline mai incet, si pe
unele mai repede, in functie de competente.

Orele se tin separat?

Da, sunt clase separate, pentru ca programa este adaptata.

Esentiala este metodologia de lucru cu copiii astia. Altfel lucrezi cu
un matur, chiar daca-i predai literele, trebuie sa ai un alt tip de
abordare decat pentru un copil mic.
In ce priveste formarea profesionala, ea are avantajul de a fi
modulara. Deci, practic, daca parcurge un modul, elevul primeste un
fel de certificat, o adeverinta. Daca eventual paraseste scoala la un
moment dat si revine, nu e obligat s-o reia de la capat, o reia de
unde a terminat-o, ceea ce este un avantaj, de exemplu in situatiile
in care avem multi copii romi care pleaca cu parintii in strainatate si
se intorc dupa doua trimestre; ar insemna ca repeta la nesfarsit
acelasi an pentru ca n-apuca sa-l termine. De asemenea, si aici
exista posibilitatea de a evalua achizitiile obtinute informal si de a
intra in sistem mai tarziu.

Ati vorbit mult despre educatia incluziva. Ce se intelege prin

acest concept?

O scoala incluziva este o scoala deschisa tuturor, fara restrictii si

fara selectie, in care orice copil este acceptat si este valorizat,
indiferent de mediul economic, social, originea etnica, eventuale
deficiente, sex, religie s.a., e o scoala care primeste pe toata lumea
si care se straduieste sa-l sprijine pe fiecare copil, ca sa dea ceea
ce are mai bun in el. Lucru care, trebuie sa recunoastem, nu este
adevarat in toate scolile din Romania. (M.B.)
 
Mediatorul scolar – fisa de post

Mediatorul e omul care face legatura dintre scoala si comunitatea

de romi. In zona in care traieste, este de regula cel mai scolit si are
influenta sau macar putere de convingere. Pentru ca rolul lui de
baza este sa-i aduca pe copii la scoala si, implicit, sa-i convinga pe
parinti de importanta si beneficiile educatiei. In plus, are si rolul sa
pregateasca scoala pentru a accepta copiii, discutand cu profesorii
si autoritatile. Conditiile pentru a deveni mediator sunt: sa traiasca in
comunitate, sa vorbeasca romani - daca in comunitate se vorbeste
limba -, sa aiba minimum opt clase si sa-si continue studiile pentru a
putea fi un exemplu pentru ceilalti. Mediatorii scolari sunt in principiu
propusi de comunitate, cu putin ajutor de la ONG-urile rome. In
comunitatile traditionale, mediator poate fi chiar bulibasa sau un om
respectat si bine vazut.
Una dintre primele atributii ale mediatorului e sa faca recensamantul
copiilor din comunitate. Din cauza ca parintii nu au de multe ori acte
de identitate, zeci sau chiar sute de copii pot sa ramana in afara
scolii fara ca cineva sa stie de ei. “Unele comunitati sunt foarte
inchise, traditionaliste, oamenii intra la idei daca ii intrebi cati copii
au, sunt foarte suspiciosi”, spune Bogdan Georoceanu,
responsabilul cu mediatorii scolari din cadrul Ministerului Educatiei
si Cercetarii. “Daca se duce cineva de-al lor, care vorbeste limba
lor, care le explica foarte clar de ce ne trebuie datele astea, avem
sanse mai mari sa stim clar cati copii sunt, ce probleme sunt, pentru
a putea interveni.” Desi nu intra direct in atributiile lui, mediatorul ii
ajuta pe parinti si pe copii sa obtina acte de identitate, daca este
nevoie.

Dupa ce a numarat copiii, mediatorul trebuie sa-i inscrie la scoala si

sa-i urmareasca cum se descurca in primele saptamani. Daca e
cazul, poate interveni in primele zile la clasa sa traduca din limba
romana in limba romani si invers. Pe langa copiii de scoala,
mediatorii ii mai aduc in sistemul de invatamant uneori si pe
adolescentii sau chiar pe parintii care au abandonat scoala sau n-au
frecventat-o niciodata. “Mediatorii au facut o campanie cu succese
foarte mari pentru inscrierea parintilor in programe de a doua sansa.
La nivelul tarii sunt mii de oameni care pana mai ieri erau analfabeti
si care au posibilitatea acum sa invete.”

Meseria e foarte complexa, mediatorii trebuie sa tina legatura si cu

Primaria, Directia de asistenta sociala, Politia sau Biserica. “In
familii in care nu exista bani nici pentru o paine, parintele nu-si va
face griji de ce nu se duce copilul la scoala. Mediatorul ii poate
sfatui, le poate da informatii despre cum sa obtina ajutorul social”,
explica Bogdan Georoceanu. “Uneori mediatorul este singurul de pe
strada care stie sa scrie si sa citeasca, asa ca ajuta familiile sa
completeze formulare, sa depuna cereri.”

Mediatorii urmeaza un stagiu de formare de un an de zile si

lucreaza in acelasi timp in scoala si in comunitate, fiind remunerati
cu salariul minim pe economie (2.800.000 de lei vechi). “Ii angajam
in curs de calificare. Dupa anul in care se formeaza, urmeaza un an
de asistenta, adica institutia care-i pregateste va merge in
comunitate, ii va ajuta pe cei care au probleme.” Dupa ce trec prin
cursuri si au un an de experienta, mediatorii incep sa-si
indeplineasca foarte bine misiunea, se deprind cu problemele din
comunitatea respectiva, stiu cum sa actioneze.

“Oamenii astia risca foarte mult. Isi risca pozitia pe care o au in

comunitate”, e de parere Georoceanu. “Daca au un insucces in
activitatea de mediator scolar, exista riscul ca toata comunitatea sa-
si schimbe impresia despre ei. Oamenii vor sa fie ajutati, dar,
cateodata, mediatorul nu poate rezolva toate problemele si oamenii
isi schimba parerea.”

Daca, pentru mediatorii din sistemul sanitar, regula este sa fie

femei, in invatamant nu sunt restrictii “In familiile de romi, tatal este
cel care spune «Tu te duci la scoala!». El e capul familiei, el ia
hotararile. Intr-o comunitate, bulibasa ar putea avea mult mai mare
succes decat o femeie daca le-ar spune oamenilor sa-si dea fetele
la scoala. Si femeile pot avea succese foarte mari, pentru ca se
implica afectiv, intervin pe langa mamici, care intervin pe langa
tatici”, spune Bogdan Georoceanu.

Ministerul Educatiei a inceput sa lucreze direct cu mediatorii scolari

abia in 2003, de cand s-a implementat programul PHARE
Imbunatatirea accesului la educatie pentru grupurile dezavantajate.
Acum, in sistem sunt in jur de 150 de mediatori platiti de la bugetul
MEdC. Prof. Gheorghe Sarau, consilier pe problemele romilor la
MEdC, spune insa ca mediatori au existat inca din 1991 in diferite
programe educationale importate, derulate de ONG-uri straine, si au
fost mai tarziu asimilati de sistemul de invatamant. “Statutul
personalului didactic din 1997 nu mentioneaza aceasta functie
didactica auxiliara, nici Legea invatamantului din 1995. Dar prin
programul PHARE, functia de mediator scolar a fost inscrisa in COR
(Codul Ocupatiilor din Romania) din 2001-2002. Ministerul a
acceptat existenta lor in sistem in judetele unde se deruleaza
programul. Dar, acolo unde se dezvolta proiecte educationale pe
plan local, mediatorii exista, dar nu sunt platiti de minister.”

“In scoli, mediatorii sunt foarte utili”, e de parere Gheorghe Sarau.

“A existat initial dorinta de a fi pusa mediatoare d-na invatatoare
romanca, ca tot lucreaza dansa cu mamele. Dar asta e alta
meserie. Ei fac jonctiunea intre comunitate si scoala si «traduc» pe
intelesul fiecaruia problemele.” (M.B.)
 
Stiu cum sa le vorbesc!

Olga Nicolae e unul dintre putinii mediatori scolari care lucreaza in

Bucuresti. Desi are doar 25 de ani, are deja doi ani experienta in
munca de mediator. Acum lucreaza la Scoala nr. 141 din Rahova,
iar inainte a fost la Gradinita nr. 54.

Olga e o fata oachesa si putin timida. Se fastaceste cand e vorba sa

povesteasca ce face ca mediator scolar. Dar ochii i se lumineaza pe
masura ce vorbeste. Se vede ca e pasionata de ceea ce face.

S-a nascut si a crescut in Bucuresti. N-a facut decat 10 clase si ii

era greu sa-si gaseasca de lucru, pana cand o doamna de la o
fundatie i-a propus sa devina mediator. A urmat niste cursuri la
Targoviste si a fost angajata. Ulterior a reluat si scoala si e in clasa
a XI-a. Acum lucreaza pentru Fundatia “Ovidiu Rom” si trebuie sa ii
aduca la scoala pe copiii din ghetourile sectorului 5, si romi, si
neromi. Nu e lucru usor. Trebuie sa mergi zi de zi pe teren si sa
vorbesti cu oamenii, sa le explici ca e bine sa-si trimita copiii la
scoala. Daca nu reusesti cu parintii, iei copilul direct si-l aduci la
scoala. Eventual il mai convingi si cu o jucarie, o bomboana.
Trebuie mereu sa insisti. Au fost si persoane care au spus: “Imi
trebuie mie scoala? Ce sa fac la scoala?. Dar “pana nu l-am
convins, nici nu l-am lasat”, spune hotarata Olga. “Te duci la ei si-i
asculti. Ca-ti spune despre bunica, despre bunicul, il asculti, trebuie
sa-l astepti sa se deschida. Daca nu se deschide in fata ta, nu faci
nimic.” Unii elevi iti dau mereu batai de cap: “Sunt copii la care ma
duc zi de zi: azi mi-a lipsit, eu ma duc la el seara, a doua zi il aduc
la scoala. Daca am vazut ca dimineata la ora 9 cand vin eu nu este,
ma duc si-l iau de acasa”.

Secretul unui mediator este sa stie sa comunice cu oamenii. Olga

ma face sa cred ca e un dar aparte: “Ma asculta pentru ca stiu cum
sa le vorbesc. Daca as fi fost o romanca, nici nu s-ar fi uitat la
mine”. In plus, trebuie sa te accepte comunitatea si mai ales copiii.
“Orice copil are ceva bun in el. Trebuie sa-l atingi in punctul
sensibil.” De exemplu, povesteste Olga, “am avut o fetita care nu
venea la scoala. Eu m-am dus dupa ea: De ce, Marilena, nu vii la
scoala? Rad copiii de mine! Hai sa vorbim cu copiii, sa vezi ca o sa
fie bine, n-o sa mai rada nimeni de tine”. Trebuie sa le vorbesti
copiilor cu caldura. “Multi nu primesc caldura de acasa. Eu ii iau in
brate, ii pup, si ei se ataseaza de mine. Foarte multi tin la mine.”

Anul acesta, Olga a inscris la scoala 30 de copii. Dar mai sunt multi
la care inca nu a ajuns. In plus, mai sunt si cei mari care au
abandonat scoala sau nu s-au dus deloc. Pentru acestia, Fundatia
“Ovidiu Rom” face programe de “a doua sansa”. Sunt foarte multi
“oameni de 25-30-40 de ani care isi dau seama ca au gresit pentru
ca nu si-au dat copilul la timp la scoala, ca nu poti sa te angajezi nici
la matura cu zero clase”.

Chiar daca e greu, Olga spune ca n-ar renunta pentru nimic in lume
la slujba de mediator scolar: “Mie-mi place terenul si chiar n-as vrea
sa renunt. Si eu am doua fetite si as vrea sa ajunga mari, sa
mearga la scoala. Si pun suflet in ceea ce fac, pun foarte mult
suflet”. Singurul regret al Olgai este ca exista inca discriminare la
adresa romilor. (M.B.)

 
Si romanii invata romani

Sambata, 25 februarie, a avut loc la Scoala nr. 136 din Prelungirea

Ferentari faza pe Bucuresti a Olimpiadei de limba romani. La a
saptea editie a concursului scolar au participat 19 copii de la clasa a
III-a pana la a X-a, 13 incepatori si 6 care studiaza romani de cel
putin un an. A fost o ocazie pentru profesorii de romani din
Bucuresti sa se intalneasca si sa discute despre studierea limbii
romani cu putinii reporteri interesati.

Cursurile de limba romani pot incepe in orice perioada a anului

scolar si se tin la toate clasele. “In clasa I ei invata conversatie
orala. Incep cu cuvintele familiare: mama, tata, parti ale corpului
omenesc, forme de salut, feluri de mancare” spune Tache Lepadat,
profesor la Liceul Economic “Viilor”. “Unii stiu limba din familie, dar
majoritatea n-au invatat-o. Pentru ca romii s-au ferit sa-si decline
identitatea.”
Lavinia Pencea, care preda romani la Scoala nr. 1 “Sfintii Voievozi”
din sectorul 1, are aproape 80 de elevi. N-a fost usor sa-i convinga
sa vina la cursuri. “A fost o munca asidua: a trebuit sa intru la ore,
sa vorbesc intai cu elevii, sa le spun despre ce e vorba, sa vorbesc
in alta zi cu parintii”, povesteste Lavinia. “Pe elevi ii atragi foarte
repede: le spui cateva cuvinte, pe care ei le-au auzit pe strada, prin
metrou, si imediat spun «a, da, dar noi nu-l folosim asa».”

Tache Lepadat are 90 de elevi care au intrat la liceu pe locurile

speciale pentru romi. Pe langa acestia s-au mai inscris la cursurile
de romani inca 45 de copii, unii de etnie roma, altii chiar romani.
“Cum i-am convins eu sa invete limba romani? Am pornit de la un
exemplu de pe strada. Cand le-am explicat cam ce inseamna si
cum ar trebui sa se pronunte, au ramas uimiti. Pe urma le-am
explicat originea limbii romani din limba sanscrita.” Pentru parinti,
argumentul a fost ca in orele de limba romani nu se preba numai
limba, se face si educatie. “Eu fac si ore de istoria si traditiile
romilor, si fiecarui cuvant ii dau o dimensiune sociala. Le-am spus,
de exemplu, fetelor ce semnificatie are cuvantul drom. Drom
inseamna drum, dar mai inseamna si succes, noroc, bafta. De
aceea, femeile rome nu au voie sa treaca drumul barbatilor. Daca o
femeie i-a taiat drumul unui barbat, i-a taiat norocul. Barbatii pot sa
treaca in fata femeilor, pentru ca barbatul inseamna implinire.”

Florin Fleican preda la Scoala nr. 136, gazda Olimpiadei din acest
an. Aici sunt cei mai multi elevi care fac limba romani, aproape 140.
Dintre acestia, cam 20% sunt de alte etnii, spune profesorul.

Ionela Petre preda de cinci ani romani la Colegiul Economic Tehnic

“Dumitru Motoc”, la Scoala nr. 2 si la Scoala nr. 134. La inceput a
avut 25 de elevi, acum are 45. “Spre surprinderea mea, am multi
copii de etnie majoritara care provin din familii mixte. La inceput au
fost retinuti, dar cand au vazut ca eu sunt de etnie roma si ca nu mi-
e rusine de identitatea mea, copiii si-au recunoscut si ei identitatea
si au venit sa invete limba romani.” Multa lume nici nu stie ce e
limba romani. “O fi limba romana? Nu, e limba tiganeasca. Cand
aud cuvantul asta, se sperie. As vrea ca directorii de scoli sa nu mai
fie chiar asa de reticenti.” Pentru Ionela, meseria de profesor e plina
de satisfactii: “Daca vad un copil ca vine si ma saluta in limba
romani si ma trateaza cu respect, consider ca sunt o persoana
foarte norocoasa”. (M.B.)

 
“Taves bahtalo!“

“Sa fii sanatos!” Asa se saluta romii in limba lor, romani sau
tiganeste, cum se spune in popor.

Originea limbii romani se gaseste in sanscrita, limba clasica, dar si

unul dintre dialectele oficiale ale Indiei de azi. Multe dintre cuvintele
din limba romani se regasesc in sanscrita.

Gramatica este asemanatoare cu cea a limbii sanscrite, dar, in

Romania, profesorii predau romani prin raportare la gramatica limbii
romane.

Scrierea in limba romani nu difera foarte mult de scrierea latina.

Alfabetul este international, stabilit in mod conventional.

Romii din toata lumea se inteleg intre ei pentru ca masa

vocabularului nu s-a pierdut. In fiecare tara au aparut si neologisme
preluate din limba majoritara. Profesorii spun ca e a doua cea mai
vorbita limba din lume.

In functie de dialectul folosit, romii din Romania se impart in

caldarari, ursari, spoitori si carpatini. Diferentele intre dialecte sunt
mai mult de pronuntie. Cei care nu mai vorbesc limba romani se
numesc castalii. Cast inseamna lemn si se spune ca asa cum nu
vorbeste lemnul, nu vorbesc nici acestia limba tiganeasca. (M.B.)

 
Un caldarar la catedra

Tache Lepadat este unul dintre profesorii care predau in Bucuresti

limba, istoria si traditiile romilor.
E un domn respectabil, cam de 50 de ani, imbracat la costum si cu
ochelari. Vorbeste convins despre etnia romilor, despre meseria de
profesor si explica rabdator principiile limbii romani. Ii place munca
cu romii si declara mandru ca e “rom din strabunici”.

Vorbitor de romani din familie, Tache e de origine dintr-un sat de

caldarari din judetul Buzau. Pana in 2002 era economist in
agricultura. Apoi a participat la un curs de vara pentru viitorii
profesori de romani si acolo l-a cunoscut pe Gheorghe Sarau,
inspector pentru romi in Ministerul Educatiei. Acesta l-a convins sa
se inscrie la Colegiul Universitar de Institutori din cadrul
departamentului CREDIS de invatamant la distanta al Universitatii
din Bucuresti. De trei ani e si student, si profesor. Mai intai a lucrat
la Stefanesti in Ilfov si apoi la Liceul “Viilor” din Bucuresti. Dupa un
an de studii la CREDIS s-a gandit ca poate sa urmeze si o facultate
la zi, asa ca s-a inscris si la Limbi Straine, specializarea spaniola-
indianistica. Acum este student la doua facultati.

Dorinta lui este sa termine facultatea si sa predea la o scoala de

romi. “Vreau prin puterea exemplului meu sa-i conving pe toti ca
scoala e drumul spre progres.” (M.B.)

 
Educatie pentru diversitate

Cum pot fi determinati profesorii si educatorii din Romania sa

accepte si sa promoveze diversitatea? Cum pot fi ei convinsi sa-si
schimbe atitudinea fata de copiii romi si sa le respecte drepturile?

Raspunsul poate fi informarea acestora prin programul national de

pregatire a cadrelor didactice nerome care lucreaza cu copii romi,
derulat din 1999 de Salvati Copiii in parteneriat cu Ministerul
Educatiei si finantat din 2003 de UNICEF. Cele peste 1.000 de
cadre didactice care au participat pana in prezent la cursuri
intensive de educatie nondiscriminatorie si interculturala au primit
informatii despre istoria si traditiile romilor, istoria sociala a acestora,
masurile speciale pentru educatia copiilor romi luate de MEdC, sau
problemele specifice de comunicare profesor-parinte rom-copil rom.
“Desi nimeni nu recunoaste, la noi in scoala exista discriminare”, e
de parere Miralena Mamina, coordonator de program la Salvati
Copiii. “Nici un profesor din program n-a spus «la mine in clasa
exista discriminare», dar stie el cazuri. Uneori oamenii
discrimineaza fara sa-si dea sema ca o fac. De aceea trebuie sa
informam profesorii cu tot ce se poate, ca sa inteleaga, sa accepte
si sa promoveze diversitatea in scoala.”

“La aceste cursuri, profesorii primesc abc-ul necesar in cunoasterea

mentalitatilor, stereotipurilor sau superstitiilor pe care uneori le au
romii fata de initiativele educationale ale gagiilor”, spune prof.
Gheorghe Sarau, consilier in MEdC pentru romi, unul din lectorii din
program. “Uneori, poate ca daca mangai un copil, din bucurie ca
raspunde bine, ca este bun la invatatura, pentru anumite comunitati
de romi poate sa insemne ca ai vrut sa-i furi norocul.”

In Romania, formarea initiala a cadrelor didactice nu cuprinde teme

care sa priveasca in general diversitatea, raportarea la celalalt sau
modul in care un profesor trebuie sa-si nuanteze tehnicile de lucru
potrivit necesitatilor fiecarui copil din clasa. De aceea, “nu vom reusi
decat sa pansam ranile”, spune Sarau. “Adica, din cei 400-600 de
profesori formati anual, o treime chiar pleaca convinsi, o alta treime
invata sa-si tina gura si atitudinile si sa-si blocheze anumite reactii
negative, iar pentru o alta treime nu putem face nimic.” (M.B.)

PETRE PETCUT, doctorand Facultatea de Istorie

Centrul de Studii Rome : pol academic al cercetarilor despre romi

Cum v-a venit ideea unui Centru de Studii Rome?

Ideea de a crea un Centru de Studii Rome in Facultatea de Istorie

are aproape un an de zile. Personal, m-am gandit la infiintarea unui
Centru de Studii Rome inca de acum aproape doi ani, cand am
auzit ca se va desfiinta Centre de Recherche Tzigane, de la
Universitatea Paris Sorbonne 5. Desfiintandu-se singurul centru de
studii rome din Europa, se crea necesitatea de a face un centru aici,
unde exista cei mai multi romi ca populatie din Europa, unde
problemele sunt cele mai mari si, in acelasi timp, si cercetarile sunt
cele mai putine, pana in momentul de fata. Exista un fel de atractie
pentru cercetatorii din Vest care vin aici sa faca tot felul de studii
despre cultura, traditii, limba s.a.m.d. Cand am intrat eu in
Facultatea de Istorie, in ‘98, nu exista nimic de genul acesta. In
2000 profesorul Viorel Achim a avut un curs de istoria tiganilor din
Romania, care s-a tinut doar un an. Ca atare, ma aflam intr-un vid
de informatie. Plecand de la aceste premise, in vara anului trecut
am plecat in tara in zona Valcea cu prodecanul de la Facultatea de
Istorie, prof. dr. Antal Lucaks, pentru a gasi un sit arheologic cu un
sat de robi tigani din secolul XV-XVI. Nu s-a cercetat nimic pe
partea asta. Atunci am lansat ideea sa avem un centru de studiere a
istoriei romilor la Facultatea de Istorie. Cand ne-am intors, in
toamna, am inceput sa facem un statut pentru un centru de studii al
Universitatii din Bucuresti, primind aprobarea in ianuarie.

Centrul se vrea, printre altele, si o varianta reala si mult mai practica

decat Centrul National de Cultura a Romilor, institutie care exista in
cadrul MCC de vreo doi ani si care n-a facut nimic pana in prezent.
Toate proiectele pe care le-a derulat au fost in parteneriat, s-au
facut din initiativa ONG-urilor rome, Centrul venind doar cu un sprijin
financiar.

Centrul de Studii Rome nu are angajati si schema de salarizare.

Este un centru independent, situat in cadrul Facultatii de Istorie. Ni
s-a pus la dispozitie o sala care pana in momentul de fata nu este
amenajata. Fondurile de care va beneficia Centrul pentru a-si
desfasura activitatea vor fi obtinute in urma depunerii de proiecte la
diversi finantatori. Directorul centrului este prof. univ. dr. Alin
Ciupala, specialist in secolul XIX, istorie moderna a Romaniei. Sunt
inscrisi ca membri cativa profesori din Facultatea de Istorie, cativa
activisti romi si liderii ONG-urilor rome importante din Romania.

Chiar daca a fost gandit ca un centru de istorie, poate veni cineva

de la sociologie sau de la asistenta sociala, geografie, antropologie,
sa depuna proiecte si sa le deruleze prin Centru. Este si va fi un
centru interdisciplinar, deschis tuturor. Aceasta este de fapt in tonul
studiilor care se realizeaza in vestul Europei: interdisciplinaritate,
pluridisciplinaritate.

Centrul va incepe sa aiba activitati la vedere probabil din luna

martie, de cand vor intra primii bani. Vom depune aplicatii la toate
fondurile si toti finantatorii. Foarte important ar fi pentru noi sa avem
sprijinul Ministerului Educatiei si al Ministerului Culturii, pentru ca
MEdC, daca vrea sa faca ceva pentru invatamantul legat de romi la
un nivel universitar, dar si preuniversitar, ar trebui sa finanteze
Centrul acesta.

Ce proiecte are Centrul?

Centrul isi propune sa modifice curricula scolara la disciplina istoria

romanilor si istorie universala, pentru ca sub acest aspect nu exista
informatii despre romi in manualele de istorie. De acest lucru
“beneficiaza” cateva sute de mii de copii romi, care invata ca ei se
trag din daci si din romani, cu toate ca nu este asa. Vrem sa
propunem, in parteneriat cu MEdC, o actiune pentru introducerea in
manualele de istorie pentru fiecare clasa, de la a V-a pana la a XII-
a, a unor pasaje, paragrafe, in lectiile de istorie a romanilor, cu
informatii despre romi. Nu vrem sa facem lectii, capitole separate, ci
doar sa strecuram informatia in textul respectiv.

Centrul va edita un anuar in care vom include studii despre romi,

articole, recenzii, vom semnala aparitii de carti, eventual vom
publica si niste documente inedite.

Trebuie sa cream si o arhiva a Centrului, un site pe Internet, unde

sa publicam tot ceea ce avem. Vor fi facute parteneriate cu centre
similare din toata lumea care nu studiaza istoria romilor neaparat, ci
african-american studies sau istoria minoritatilor. Toate institutiile
care vor vrea un partener serios pe problematica roma in Romania,
intr-un final, se vor adresa Centrului.

Alte proiecte: organizarea de conferinte trimestriale la Centru, unde

se vor dezbate subiecte de interes; proiecte de cercetare de istorie
orala legate de supravietuitorii deportarii din Transnistria, in
perioada ‘42-’44. Un proiect foarte valoros, dar mai amplu, va fi
adunarea tuturor documentelor publicate despre romi care exista in
diverse colectii de documente, realizarea unei colectii cu documente
referitoare strict la romi. Cred ca vom reusi sa adunam poate cateva
mii de documente, 10.000 sau mai multe. De la sfarsitul secolului
XIV si pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, daca ar fi
sa adunam toate documentele, s-ar strange suficiente pentru a avea
un instrument de lucru absolut obligatoriu oricarei facultati, oricarei
biblioteci, oricarui cercetator sau profesor care este interesat de
problema.

Pe ce teme se va concentra cercetarea?

Istoria romilor are in linii mari doua subiecte de interes: sclavia,

vreme de aproape 500 de ani, si Holocaustul, legat strict de al
evreilor. Centrul va fi probabil principalul instrument de scoatere la
lumina a acestor doua evenimente majore din istoria romilor. Pe
sclavie, va trebui sa o facem singuri, insa pe tema Holocaustului
vom colabora, avem deja discutii cu Institutul de Studiere a
Holocaustului pentru o colaborare foarte stransa incepand din
primavara acestui an.

Populatia Romaniei, societatea romaneasca nu stie nimic despre

aceste lucruri. Si atunci, e usor sa discriminezi, sa ai prejudecati, sa
spui ca tiganii sunt asa, asa, neavand nici un fel de informatie, nici
din scoala, nici din facultate, nici din partea mass-media. Iar Centrul
de Studii, prin cei ce vor lucra acolo, isi propune sa furnizeze astfel
de informatii, in stransa colaborare cu toate institutiile care pot sa
ajute, cum ar fi MCC, MEdC, apoi institutele independente de genul
Institutului pentru Studierea Holocaustului, si in stransa colaborare
cu mass-media.

Cum a fost primita aceasta initiativa in lumea academica?

Per total, probabil au existat reticente, insa nu au iesit la iveala.

Istoricii n-au facut nimic sau aproape nimic pentru asta si lumea
stiintifica romaneasca in general nu a facut nimic pentru romi, ca sa-
i studieze. Este un subiect marginal. Daca studiezi istoria romilor,
prima intrebare care ti se pune este: esti rom? Daca nu esti rom, de
ce faci asta? Se subintelege, trebuie sa fii rom ca sa-i studiezi pe
romi.

Centrul de Studii Rome va fi nu numai un simplu centru, ci va fi un

instrument de promovare a culturii, a valorilor rome in intreaga tara,
la orice nivel.

Pe viitor vrem sa se introduca un curs optional de istoria si traditiile

romilor la Facultatea de Istorie, care sa fie prezent acolo macar
doua-trei promotii, ca sa poti sa creezi o miscare. Si Centrul de
Studii sa fie in acelasi timp un centru de resurse pentru studenti,
pentru profesori, care sa gaseasca acolo informatia necesara,
documentele pe care vrem sa le publicam. Sunt semnale slabe si
din provincie, sunt persoane care vor sa studieze istoria romilor, dar
e nevoie nu numai sa studiezi, ci sa si scrii.

PETRE FLORIN MANOLE, membru fondator al Centrului de Studii

Rome
Replica

In suplimentul despre romi care a aparut in nr. 823 al revistei 22 am

intalnit un caz jenant de negationism in ce priveste Holocaustul si de
incultura in ce priveste definirea rasismului. D-l Traian Razvan
Ungureanu habar nu are despre chestiunea asta. Si dumnealui este
parte din targetul pe care Centrul de Studii vrea sa-l educe in sensul
cunoasterii istoriei rasismului. Articolul - Avem antirasism (cum
facem rost de rasism?) - era o intreaga pledoarie despre inexistenta
rasismului in Romania. Ideea principala e ca exista o patura a
intelectualitatii romanesti actuale careia penele nationaliste ii trebuie
jumulite si Centrul de Studii incearca sa produca texte, studii care
sa-i educe pe cei care nu cunosc chestiunea aceasta, desi sunt
invitati sa se pronunte despre ea in diverse publicatii. (M.B.)

ALINA CONSTANTINESCU, asistent social la Doctors of the World

Cersit, ghena si 8.000 de lei pe zi

In urma cu cateva luni, la romii din comunitatea Vanatori Neamt a

venit un educator sanitar. Oamenii nu stiau ce este acela un
educator sanitar, insa au vazut ca este si el rom, ca le cunoaste
limba si reticenta initiala s-a transformat in bunavointa. Treptat, s-au
obisnuit cu femeia care trecea din cand in cand pe la ei,
interesandu-se cum se simt, explicandu-le semnele unor boli si
invatandu-i sa se pazeasca de altele, vorbindu-le mereu despre
regulile de igiena si aducand uneori bomboane copiilor, care o
inconjurau inca de la intrare.

Dupa ce campania respectiva s-a incheiat, in comunitatea de romi

din comuna Vanatori Neamt au venit niste evaluatori pentru a vedea
la fata locului cum a fost implementat programul. Acestia au fost
izbiti mai intai de toate de un paradox: ce sanse reale ar putea avea
un program de sanatate intr-o comunitate in care oamenii traiesc in
case fara acoperisuri, lumina, caldura si apa potabila, fiecare dintre
ei avand ca unic venit un ajutor social, prin intermediul caruia
fiecare persoana primeste suma de 8.000 de lei pe zi? Iata in ce fel
devine extrem de clar ca a incerca sa ameliorezi sanatatea romilor,
pierzand din vedere multiplele aspecte sociale, de locuire, ocupare
si educatie, este de domeniul utopicului.

Fara a nega efectele benefice ale programelor de sanatate

desfasurate in comunitatile de romi de diverse organizatii, inclusiv
de Ministerul Sanatatii, trebuie sa abordam realist problema,
intelegand ca “imbunatatirea situatiei romilor”, deziderat urmarit de
politicile publice pentru romi, poate fi realizata numai prin efortul
conjugat al mai multor institutii publice responsabile.

De curand a fost publicat un studiu, comandat de Banca Mondiala,

care si-a propus sa realizeze o harta sociala a saraciei comunitare,
referindu-se la toate comunitatile de romi din Romania. Comunitatea
de romi din Vanatori Neamt (care cuprinde 22 de case si 33 de
familii) nu apare inclusa aici, desi nu exista dubiu ca ea poate fi
plasata la limita extrema a saraciei.

Comunitatea este una traditionala, de romi caldarari, proveniti din

mai multe satre nomade care se deplasau prin tinutul Neamtului,
facand negot ambulant. In 1959, conform unei legi de atunci care
prevedea stabilizarea fortata a romilor nomazi, au fost adunati in
comuna Vanatori Neamt, in apropiata vecinatate a satului, pe partea
stanga a raului Ozana si fata in fata cu Cetatea Neamtului. Aici si-au
construit case din lemn si se ocupau cu fabricarea de cazane,
mestesug pe care il deprinsesera din generatie in generatie.

In 1980, o disputa intre niste romi de aici si cativa romani din sat a
dus la moartea unui roman. Faptul a produs o crestere a tensiunilor
care a degenerat intr-un conflict etnic de proportii. Acest lucru i-a
decis pe romii din Vanatori sa porneasca cu carutele si familiile spre
sediul Partidului Comunist din Piatra Neamt, pentru a cere mutarea
in alte locuri. Intre timp, Militia i-a intors din drum, insa la intoarcere
si-au gasit casele arse din temelii. Ancheta avusese loc in lipsa lor
si orice incercare de a-si face dreptate a fost sortita esecului. Nimic
din gospodarii nu a mai putut fi salvat. Cei care au avut ceva
posibilitati si-au ridicat cate o camera, cei mai multi, insa, au
construit case din pamant, ai caror pereti se deterioreaza pana la
naruire in anotimpurile ploioase.

26 de ani au trecut fara ca situatia lor sa se amelioreze. Dimpotriva,

dupa 1989 starea de saracie s-a agravat si mai tare, in conditiile
lipsei locurilor de munca.

Dintre cele 33 de familii care traiesc in comunitatea de romi din

Vanatori Neamt, nici unul dintre adulti nu este angajat legal undeva.
Multi dintre ei spun ca si-au cautat un loc de munca, dar au fost
refuzati. Campania “Caravana Ocuparii” in comunitatile de romi,
organizata de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca si
desfasurata in luna august a anului trecut, nu a lasat urme foarte
palpabile in judetul Neamt. La nivel local, se considera ca actiunea
nu a fost eficienta, in primul rand pentru ca ofertele de locuri de
munca au fost nerealiste. Multi romi afirma ca li s-au propus locuri
de munca in alte judete, indepartate de casa, mutarea fiind
imposibila in lipsa unei locuinte in noul oras.

Principalele mijloace de trai raman cersitul si ghena, si, ocazional,

munca la negru si colectarea de fier vechi. Si, in primul rand,
ajutorul social (1.200.000 de lei pe luna pentru o familie formata din
5 persoane). Romii din aceasta comunitate, ca si multi altii din
comunitati similare, sunt dependenti de sprijinul acordat de stat. Ce
sanse pot avea pe piata muncii niste persoane de etnie roma, in
proportie covarsitoare analfabeti, care nu stiu decat un singur
mestesug (cazangeria), acum inadecvat cererilor de pe piata
muncii? Si mai grav este ca situatia se perpetueaza, noii generatii
pregatindu-i-se aceleasi sanse de supravietuire. Nici macar unul
dintre copiii romilor din aceasta comunitate nu merge la scoala. In
afara de faptul ca sunt goi si desculti pe timp de iarna, nevaccinati si
netestati medical, hranindu-se cu ce gasesc in ghena sau
dobandesc din cersit, acesti copii abia daca inteleg limba romana. In
comunitatea traditionala de romi caldarari din Vanatori Neamt se
vorbeste numai limba romani, excluziunea sociala si marginalizarea
facandu-i pe copiii romilor de aici sa ia rar contact cu romana.

Desi e greu sa gasesti prioritati printre nevoile acestei comunitati, se

pare totusi ca cea mai stringenta problema o reprezinta starea
extrem de precara a locuintelor. Dintre cele 22 de locuinte, doar 4
sunt formate din doua camere, toate celelalte avand doar o singura
incapere, in care traiesc cate 8-9 persoane. Multora dintre case le
lipseste acoperisul, improvizat din carton sau tabla, iar umezeala
scursa pe peretii din chirpici face ca acestia sa se naruie. Casele au
ferestre din folie de plastic sau materiale textile.

O singura casa din comunitate este electrificata. Apa curenta nu

exista, romii din Vanatori aprovizionandu-se cu apa direct din
Ozana, cu ajutorul unor pompe. Iarna oamenii se incalzesc arzand
cauciuc, in improvizatii din butoaie de tabla, si aerul din incapere e
aproape de nerespirat. Iarna toti au in permanenta chipul si hainele
innegrite de fumul inecacios.

In septembrie 2004, Primaria din Vanatori Neamt a depus un proiect

intitulat Locuinte sociale pentru romi, in cadrul Programului PHARE
“Sprijin pentru strategia nationala de imbunatatire a situatiei romilor
in domeniile mica infrastructura si locuinte sociale”. Proiectul a fost
respins, fiind declarat neeligibil din cauza insuficientei documentatii
prezentate.

Si atunci, cat de multe sanse ar avea un proiect de imbunatatire a

starii de sanatate a membrilor acestei comunitati? Aproape toti romii
de aici spun ca nu stiu de ce boli sufera si ca nu merg la doctor. De-
a lungul timpului, aici s-au inregistrat mai multe decese din cauza
tuberculozei. Igiena ramane un cuvant fara corespondente in
realitate pentru niste oameni care se hranesc din gunoaie si care se
spala numai pe timpul verii, in raul din vecinatate. Cat despre
supravietuire, regula principala este aceea de a-ti abandona copilul
in maternitate si a-l tine institutionalizat pana la 1-2 ani, cand poate
face fata vietii din comunitate.

Romii din Vanatori Neamt, una dintre cele mai sarace comunitati din
Romania, asteapta un ajutor. Din ce directie ar putea veni acesta
este greu de spus si pentru cineva care se pricepe sa proiecteze un
plan de dezvoltare comunitara. Educatie? Analfabeti. Locuri de
munca? Toti someri. Locuinte? Fara acoperisuri, usi si ferestre.
Sanatate? Netestati medical. Mai grav este faptul ca de 26 de ani
aproape nimeni nu si-a pus aceste probleme.

HANNA DOBRONAUTEANU, consilier al ministrului Sanatatii pe

probleme de romi
Nu acceptam etnicizarea bolilor

Ce politici are Ministerul Sanatatii in legatura cu romii?

In principiu, noi mergem in continuare pe ideea mediatorilor sanitari.

Avem niste norme de indeplinit: de exemplu, in 2006 va trebui sa
avem 350 de mediatori. Sunt si alte termene in 2007, 2008 sau
2015. In perceptia MS, dezvoltarea sistemului de mediatori sanitari
este cea mai importanta masura la ora actuala. Paralel, daca vom
avea fonduri, in cadrul Deceniului vom avea un fond de urgenta din
partea Bancii Mondiale pentru centre de informare si educatie
pentru sanatatea familiei, in cadrul caruia in toate judetele
intentionam sa pornim cate un centru pilot unde vom lucra impreuna
cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si speram sa lucram si impreuna
cu reprezentantii Ministerului Muncii. Vor fi niste centre mixte in care
vor lucra romi, amplasate in comunitatile preponderent populate de
romi.

Ce alte programe cu finantare externa mai aveti?

Mai exista, de exemplu, programul pe sanatatea reproducerii si

programul de combatere a tuberculozei. Pe sanatatea reproducerii
au fost instruiti toti mediatorii din tara in cursul anului trecut si o
parte vor mai fi in prima parte a acestui an, pentru a le putea
indruma pe femeile din comunitati, catre serviciile de sanatate a
reproducerii. Ceea ce nu inseamna doar planificare familiala, ci si
indrumarea femeilor rome sa efectueze controale ginecologice.
Acum, cand am inceput acest program, a trebuit sa vedem, de
exemplu, ca in Bucuresti un mediator a convins 20 de doamne din
comunitate sa mearga la ginecolog, din 20, 20 au avut una sau mai
multe tipuri de infectie ginecologica si 7 au avut leziuni
precancerigene. Este important.

Dar programe cu finantare din tara?

Avem finantare distincta pentru salariile mediatorilor. In rest, nu

contabilizam cat cheltuim pe vaccinarea populatiei de etnie roma,
pe identificarea diferitelor boli sau ce materiale, ce medicamente
revin populatiei de etnie roma. Consideram ca sanatatea este un
drept egal pentru toti cetatenii. In schimb, mediatorul este ceva
aparte, reprezinta un canal de comunicare, de informare, de care a
fost nevoie din cauza diferentelor dintre complexele culturale ale
romilor si neromilor. Am considerat ca a fost un program eficient,
motiv pentru care il sustinem. In rest, cu totii sunt egali. Mediatorul
ne ajuta ca populatia roma sa fie informata despre aceste drepturi si
posibilitati si sa acceseze aceste servicii.

Spuneati despre complexele culturale ale romilor. Despre ce

este vorba aici?

De exemplu, pentru ca am povestit despre ginecologie: de ce nu

merg femeile rome la ginecolog? Pentru ca, in traditia romani,
partea de sus a corpului este considerata pura, sacra, iar partea de
jos, impura. La romi exista regula stricta sa se spele hainele care
acopera partea de sus a corpului separat de hainele care acopera
partea de jos a corpului. Acesta este motivul pentru care romancele
nu poarta rochii, ci poarta fusta si bluza. Un ginecolog a intrebat-o
pe o mediatoare de-a noastra: “Bine, dar romancele isi expun sanii
cand e vorba de alaptat si le e jena sa vina la ginecolog?”. Si
mediatoarea le-a explicat: partea de sus e pura, poate sa fie
aratata, partea de jos este impura. E un complex de traditii, de
credinte. Sunt diferente in sistemul de valori, diferente culturale,
pentru care am considerat ca este nevoie de o punte care a fost
mediatorul.

Un alt aspect care atinge sistemul mediatorului este faptul ca, in

comunitatea de romi, treburile legate de sanatate intra in jurisdictia
femeilor. Un barbat rom respectabil nu se baga in treburile femeilor.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care insistam sa acceptam
doar mediatori femei. Am avut cateva exceptii si incercari, dar
practica a confirmat teoria si informatia culturala colectata anterior,
anume ca mediatorul trebuie sa fie femeie.

Exista probleme specifice comunitatilor de romi?

Nu acceptam etnicizarea bolilor. Daca intrebati de situatia

comunitatilor de romi, atunci putem sa spunem ca exista probleme
caracteristice statutului socio-economic, respectiv saracia sau lipsa
de informare, sau stilul de viata, acestea le intalnim mai frecvent.

Cati mediatori sunt in prezent?

La nivel national, acum, in 2006, vorbim despre peste 350, 2005 l-

am incheiat cu 222 de mediatori, dar mediatorii se angajeaza in
continuare. Anul 2006 este primul an fericit cand vom avea fonduri
suficiente pentru salariile mediatorilor. Deci in acest an va depinde
foarte mult de optiunea societatii civile rome, respectiv a
comunitatilor de romi, daca doresc mediator, pentru ca fonduri vor
exista.

Mediatorii au fost bine primiti in comunitatile de romi?

Mediatorul este reprezentantul ales al comunitatii de romi, deci

comunitatea il propune, liderul comunitatii trebuie sa fie de acord cu
persoana mediatorului. Deci cu ei n-au fost probleme. Mediatorul a
trebuit sa-si faca drumul catre autoritatile publice locale, catre
medici, politie, pentru ca mediatorii colaboreaza cu toate institutiile.

Care este strategia de incluziune a romilor in domeniul

sanatatii?

Invatand din experientele altor tari, unde am vazut ca s-au acordat

niste finantari care n-au avut eficienta dorita, ne-am hotarat ca
strategia pe care o urmam sa fie schimbarea de mentalitate. Nu
conteaza cat dureaza, suntem impreuna, formam o societate
comuna, si romi si neromi, si trebuie sa evoluam impreuna. Trebuie
sa ma intorc aici inevitabil la mediator: in tara, in comunitatile
compacte, acesta nu are numai rolul de a facilita o comunicare - te
iau de mana si te duc la doctor, ajut medicul sa te consulte, il ajut pe
cetatean sa primeasca informatii. Mediatorul, in acele comunitati,
este un exemplu, din punct de vedere psihologic este un stimulent
pentru comunitate, care se deschide catre informatii, catre
invatatura. Mediatorul este o femeie dintr-o comunitate de romi care
a reusit sa se angajeze, sa aiba carte de munca si sa fie exemplu
pentru comunitate; si alte femei vor dori sa invete, sa-si termine
scoala, macar cele 8-9 clase, ca sa poata sa se angajeze ca
mediatori. Desigur, la nivel de tara, mai avem unele lucruri de
clarificat si de asigurat pentru mediatori. Una dintre aceste probleme
este faptul ca mediatorii semneaza in fiecare an un contract pe
perioada determinata. Am dori sa dezvoltam cumva sistemul,
eventual sa le dam posibilitatea sa se transforme in instructori de
educatie pentru sanatate, sa aiba posibilitatea de a obtine un loc de
munca cu pensie, pe perioada nedeterminata. Multe dintre
mediatoare au dat admitere la facultate, avem si o mediatoare care
a terminat facultatea de drept si in continuare lucreaza in
comunitate, pentru ca ea considera ca e o treaba frumoasa si care-i
aduce satisfactii pe plan psihologic. Programul mediatorilor este
facut in asa fel incat sa faca munca de teren, deci nu sunt legati de
un birou si de prezenta la ora 8 dimineata. Ei trebuie sa intre in
casele oamenilor, ca sa cunoasca problemele si sa incerce sa
aduca solutii la aceste probleme. Indicatorii de activitate ai
mediatorilor, desigur, se raporteaza conform cerintelor Ministerului
Finantelor in domeniul medical, dar mediatorii nu fac numai aceste
treburi: ajuta populatia sa obtina carti de identitate sau certificate de
nastere pentru copii, raspund deci si unor nevoi sociale. In afara de
aceasta, multi mediatori deja s-au implicat in rezolvarea problemelor
mai largi ale comunitatii; de exemplu, unii dintre ei au intrat in
consiliile locale, s-au implicat in diferite proiecte, au adus bani din
strainatate, au reusit sa aduca o retea de apa in comunitati unde n-a
existat apa curenta sau au contribuit la constructia drumului. (M.B.)

 
CRCR - proiecte PHARE

Fundatia Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi (CRCR),

membra a Soros Open Network, si-a început activitatea in ianuarie
2000 si are misiunea de a contribui la ameliorarea conditiilor de
viata ale comunitatilor de romi din România. CRCR a oferit
consultanta, sprijin si evaluare pentru proiectele finantate din
fondurile PHARE 2003 pentru imbunatatirea situatiei romilor. In
domeniul sanatatii, proiecte finantate s-au desfasurat in Baia Mare,
Marghita, Cluj-Napoca, com. Viisoara (jud. Cluj), Targu Mures,
Bumbesti-Jiu, Targu Jiu, Cugir (jud. Alba), Targoviste, Contesti,
Malureni (jud. Arges), Bucuresti, Vaslui, Puscasi (jud. Vaslui),
Chiojdeni (jud. Vrancea), Braila, Movila Miresii (jud. Braila).
Proiectele s-au referit fie la formarea de mediatori sanitari (96 de
mediatori in 12 localitati, care au putut fi ulterior angajati de primarii
sau de consiliile locale, pe termen nelimitat, nu numai de Directiile
de Sanatate Publica), fie la campanii de sanatate (in functie de
nevoi: combaterea tuberculozei, igiena, sanatatea reproducerii s.a.),
fie la infiintarea/amenajarea de dispensare sau puncte medicale.
(M.B.)

 
Sanatatea - un lux?

Într-un oras de provincie, Marcel, de etnie roma, devine intr-o

noapte foarte agitat. Apropiatii hotarasc sa il duca la spital. Conform
obiceiului, la spital vine intreaga familie - de la mama, tata, frati si
surori, pana la veri si cumnati -, care vrea sa se interneze alaturi de
Marcel. Calm, medicul le explica ca nu este recomandabil pentru
pacient. Familia insa insista si agitatia lui Marcel creste. Dupa lungi
negocieri, familia se lasa convinsa ca este spre binele baiatului sa
se limiteze la orele de vizita, iar tatal ii spune medicului: “Poate i se
intampla ceva, ca vorbim noi maine”. Medicul strange din dinti si, ca
sa nu aiba de-a face cu nimeni, il pazeste cu grija pe Marcel
intreaga noapte.

În alte orase, romii povestesc cum au fost refuzati de doctori si nu

au primit tratamentul de care aveau nevoie. Deosebirea dintre cele
doua situatii este ca in prima este vorba de respectarea unor reguli
simple intr-un spital, iar in a doua de discriminare. Asemanarea
dintre ele este ca ambele ar putea fi rezolvate prin intermediul
mediatorilor sanitari.

Mediatorii sanitari sunt persoane care au participat la cursuri de

formare si le pot oferi educatie sanitara romilor, dar si neromilor
saraci - care traiesc in suburbii, fara acces la apa, caldura, curent
electric - si pentru a le facilita accesul la spitale. De multe ori, romii
nu stiu regulile de baza ale unui spital sau medicii ii discrimineaza.
Atunci intervine mediatorul sanitar, el fiind o punte de legatura intre
pacient si medic.

Rolul mediatorilor sanitari in imbunatatirea sanatatii romilor a fost

tema conferintei Proiecte si politici trecute si viitoare: care poate fi
cel mai eficient impact asupra sanatatii romilor?, organizata de ANR
si FSD, care s-a desfasurat pe 12-13 decembrie la Hotelul Marriott,
in cadrul Deceniului de Incluziune a Romilor. Discutia a pornit de la
studiul Programul de Sanatate Roma, realizat de Institutul pentru o
Societate Deschisa in Europa Centrala si de Sud-Est, care a
analizat eficienta mediatorilor sanitari. Au fost descoperite puncte
tari, dar si multe puncte slabe, dintre care dependenta ridicata a
romilor fata de mediatori.

Viitorul mediatorilor sanitari

Ce e de facut pentru ca mediatorii sa-si continue activitatea, fara ca

romii sa devina dependenti de ei? Aceasta este problema pe care
au dezbatut-o timp de doua zile reprezentanti ai Ministerelor
Sanatatii din Centrul si Sud-Estul Europei, reprezentanti ai societatii
civile rome, ai organizatiilor internationale si mediatori sanitari din
comunitatile de romi. Un prim raspuns a fost crearea unor centre de
educatie si informare familiala, care sa se adreseze in primul rand
comunitatilor de romi. Hanna Dobronauteanu, reprezentantul MS
din Romania, a spus ca majoritatea cetatenilor se duc la spitale sau
clinici pentru controale medicale. Dar in comunitatile periferice, in
care traiesc romi si neromi saraci, necesitatea unui control medical
sau a unui vaccin nu este perceputa. De aici rezulta importanta unor
astfel de centre, care sa informeze si sa creeze o educatie sanitara
de baza pentru romi. Centrele, aflate deocamdata in stadiu de
proiect, vor fi create la nivel local si nu vor depinde deci de
ministere. Pentru a pune in aplicare proiectul va fi nevoie de o
colaborare intre ONG-urile rome locale si primarii, prefecturi.

In cadrul conferintei, mediatorii sanitari au fost adusi fata in fata in

dezbateri pentru a-si impartasi experientele. Oameni care lucreaza
in mijlocul comunitatilor din mahalalele oraselor au explicat cazurile
precum cel al lui Marcel. Mediatorii au spus ca medicii nu inteleg
traditiile si obiceiurile romilor. Multe dintre atitudinile acestora fata
de sistemul sanitar se explica prin intermediul traditiilor. De
exemplu, familia lui Marcel voia sa se interneze alaturi de el pentru
ca romii sunt uniti. Dar, in asemenea situatii, nu este nevoie ca romii
sa se adapteze regulilor unor institutii publice? In comunitatile
traditionale, romii au propriii judecatori care rezolva neintelegerile
sau condamna faptele grave. Totusi, tribunalul este institutia statului
unde se rezolva astfel de probleme. Adaptarea la regulile unor
institutii publice nu inseamna pierderea identitatii sau a culturii. Aici
intervine rolul mediatorului, a explicat Florina Busuioc, mediator
sanitar in sectorul 6 din Bucuresti. Acesta explica autoritatilor,
medicilor, traditiile romilor, ducand atat la deschiderea autoritatilor
fata de romi, cat si a romilor fata de autoritati. Alti mediatori au
accentuat faptul ca, desi sunt romi, nu inteleg pe deplin ce
inseamna sa fii discriminat, asa cum sunt saracii de la marginea
societatii. Pentru unii, sanatatea reprezinta un lux.

Discriminarea romilor, o problema de interes public

In a doua zi a conferintei, reprezentanti ai societatii civile rome si ai

organizatiilor internationale au discutat despre faptul ca simpla
existenta a mediatorilor nu rezolva problema saraciei si a lipsei de
educatie sanitara a romilor. Este necesar un parteneriat intre
societatea civila roma si guverne pentru a promova campanii de
prevenire a bolilor si centre de informare, au accentuat moderatorii
Magda Matache de la Romani CRISS, Alka Dev de la Doctors of the
World si Stefan Müller, consultant la Institutul pentru o Societate
Deschisa. Trebuie stabilite foarte clar rolurile fiecarui actor, de la
ONG-uri pana la autoritatile locale, pentru ca este vorba de o
chestiune de interes public. Iar scopul pentru care toti acesti actori
trebuie sa conlucreze este respectarea drepturilor tuturor
cetatenilor, intre care se numara si dreptul de a nu fi discriminat.
Osman Balic, presedintele Centrului YUROM din Serbia, a spus ca
este necesar ca romii sa ocupe functii politice pentru a impune
asemenea programe la nivel local, altfel “vom tot face proiecte pe
hartie”. Milena Milieva, de la Médecins sans Frontières din Bulgaria,
a atras atentia ca aceste politici nu presupun doar constientizarea
calitatii de consumator de servicii publice a romilor, ci si a faptului ca
ei trebuie sa munceasca, pentru a se ridica din conditia de saracie.

Un alt punct al discutiei a fost modul in care medicii si mediatorii

lucreaza pentru imbunatatirea situatiei romilor. Medicii sunt direct
responsabili pentru informarea pacientului si trebuie sa-l ajute sa
inteleaga tratamentul si implicatiile acestuia. Principalul obstacol,
asupra caruia medicii si mediatorii trebuie sa lucreze, este faptul ca
unii romi percep sanatatea ca fiind absenta bolilor grave, a spus
Marta Schaaf, consultant la Institutul pentru o Societate Deschisa.
Georgel Radulescu, coordonator pe educatie sanitara la Doctors of
the World, a insistat asupra faptului ca mediatorii au nevoie ca
problemele lor practice sa fie ascultate de institutiile cu care
lucreaza, “nu de noi, care facem asemenea politici de ani de zile”.

Probleme si recomandari

In ambele zile ale conferintei s-au desfasurat ateliere de lucru pe

grupuri restranse, alcatuite din mediatori sanitari. Unul dintre
atelierele din 12 decembrie s-a numit Romi vs. grupuri vulnerabile si
a fost moderat de Marian Ursan de la Asociatia Romana Anti-SIDA.
Grupul vulnerabil a fost definit ca unul expus la o varietate mare de
riscuri, de la sanatate pana la sectorul social. Cativa mediatori din
Targu Mures au vorbit despre experienta lor, sustinand ca in zona
unde isi desfasoara activitatea este un grad mare de saracie,
deoarece romii nu sunt angajati si ajung sa fure. Urmarea acestui
fapt este ca romii incep sa se drogheze, se prostitueaza si apare o
dubla discriminare, au subliniat Marian Ursan si Dezideriu Gergely,
membru al CNCD. Nu se poate vorbi deci de “romi vs. grupuri
vulnerabile”, ci de faptul ca romii sunt un grup vulnerabil. Cum ar
putea fi eliminata aceasta dubla discriminare? Concluzia
participantilor a fost ca, in primul rand, romii trebuie sa fie, si ei,
beneficiarii politicilor destinate celorlalte grupuri vulnerabile.
Dezideriu Gergely a propus realizarea unor politici de
mainstreaming si targeting: pe de o parte, includerea romilor in
programe care ii vizeaza pe toti cetatenii cu o anume problema, iar,
pe de alta parte, crearea unor politici speciale pentru minoritatea
roma. Alina Constantinescu, expert guvernamental la ANR, a
subliniat necesitatea de a sensibiliza majoritatea, facand-o sa
inteleaga faptul ca si ea beneficiaza de pe urma integrarii romilor.

Un alt atelier de lucru din 13 decembrie s-a numit Doctori si

mediatori lucrand impreuna. Mediatori din Bucuresti si Targu Mures
au adus in discutie dependenta romilor fata de mediatori, datorata
tocmai discriminarii. Principalul motiv al discriminarii este saracia,
mai degraba decat etnia, au precizat ei. Mediatorii au recomandat
ca Ministerul Sanatatii sa incheie un acord cu Casa Nationala de
Asigurari pentru ca romii saraci sa plateasca doar o parte din suma
pentru asigurarea de sanatate pe care o datoreaza. Solutia pe care
mediatorii au considerat-o cea mai buna a fost crearea unui sistem
prin care oricine sa beneficieze de asigurare, fie ca lucreaza, fie ca
nu. (Anca Simitopol)
 
Mediatorul sanitar - fisa de post

Primii pasi

Primele 25 de mediatoare au fost formate in 1997-1998 de Romani

CRISS. In 1999, prin proiectul Formare de mediatori sanitari in
comunitatile compacte cu romi, s-a experimentat pentru prima data
formula de lucru cu autoritatile locale. In anii urmatori s-a trecut la
elaborarea metodologiei de lucru si a fisei de post a mediatorului
sanitar. In urma unui acord semnat intre Romnai CRISS si
Ministerul Sanatatii, autoritatile locale - primarii sau Directii de
Sanatate Publica - au angajat in 2000-2001 6 mediatori sanitari, in
Slobozia, Botosani, Stefanesti, Bacau, Panciu si Sf. Gheorghe,
proces care a continuat si in anii urmatori. In 2004-2005 s-a
demarat si programul de monitorizare a mediatorilor si s-a observat
ca acestia au nevoie de instruire in domenii ca metodologia de
obtinere a actelor de identitate, notiuni legate de drepturile omului,
sanatatea reproducerii, TBC, care le sunt acum furnizate prin
cursuri de formare continua.

Romii sufera de pe urma comunicarii defectuoase cu autoritatile

medicale si, pentru a imbunatati aceasta comunicare, este nevoie
de o persoana care sa actioneze ca intermediar. Intermediarul
acesta se numeste mediator sanitar si a fost pentru prima data
folosit in Romania de Romani CRISS.

De ce e nevoie de un mediator sanitar? Pentru ca una dintre cele

mai importante probleme cu care se confrunta comunitatile de romi
este accesul redus la serviciile medicale. Romii locuiesc de multe
ori la periferia localitatilor sau chiar în afara acestora, deci departe
de dispensare, spitale si farmacii, nu au acte de identitate si carnete
de sanatate, nu au suficienti bani pentru a cumpara medicamente si
nu sunt inscrisi la medici de familie. In plus, personalul medical ii
acuza de lipsa de igiena personala si indisciplina. La randul lor,
romii acuza personalul medical ca pretinde “ciubucuri”.

Prejudecatile rasiale afecteaza starea de sanatate a comunitatilor

de romi, în special a copiilor. În urma unui sondaj efectuat în zece
localitati din România, s-a constatat ca majoritatea personalului
medical are atitudini si comportamente negative referitoare la copiii
romi cu probleme de sanatate.

Mediatorul sanitar mijloceste relatia dintre comunitatea de romi si

autoritatile locale sanitare, faciliteaza accesul romilor la serviciile
medicale si le furnizeaza informatii. O persoana apta de a fi
mediator sanitar trebuie sa dispuna de abilitati de comunicare si sa
fie acceptata si respectata atât de catre membrii comunitatii, cât si
de catre reprezentantii autoritatilor locale. Functia de mediator este
indeplinita de femei de etnie roma, pentru ca, in comunitatile de
romi, femeia este cea care se ocupa de problemele de sanatate. De
asemenea, mediatorul sanitar a fost gandit ca un instrument clar de
imputernicire a femeii rome in comunitate, de crestere a statutului
acesteia.

Mediatorul trebuie sa identifice problemele de sanatate ale romilor,

sa le aduca in atentia cadrelor medicale si trebuie sa viziteze
periodic comunitatea, pentru a monitoriza cazurile de îmbolnavire si
a informa autoritatile sanitare despre eventualele schimbari care se
produc. (M.B.)
 

Starea de sanatate a romilor

Speranta de viata a romilor este mult mai redusa decat cea a
populatiei majoritare. Cele mai frecvente cauze de deces sunt
problemele cardiace, cancerul, diversele accidente, afectiunile
neurologice, batrânetea, congestia cerebrala si problemele
pulmonare. Reprezentantii institutiilor medicale apreciaza ca
incidenta TBC-ului este probabil mai ridicata în cazul comunitatilor
de romi. De asemenea, romii au risc mai mare de a contacta
afectiuni hepatice si diferite boli transmisibile. Printre copiii romi, cea
mai mare incidenta o au bolile aparatului respirator (14,2%), urmate
de cele infectioase si parazitare (1,3%) si cele ale sistemului nervos
(1,2%).

Situatia în ceea ce priveste luarea în evidentele medicilor de familie

s-a imbunatatit in ultimii ani: 84% dintre adulti si 91% dintre copiii
romi se afla în evidentele unui medic de familie, fata 34% în 2000 si
79,2% în 2001. Romii apeleaza mai des la medicul de familie decat
restul populatiei.

Aproape trei sferturi dintre adultii romi apeleaza la medic datorita

simptomelor unei boli si doar o mica parte consulta medicul pentru
controale de rutina sau în scop preventiv. În cazul copiilor, parintii
apeleaza mai frecvent decât pentru adulti la controale.

În ciuda evaluarilor mai favorabile pe care romii le fac asupra

propriei stari de sanatate comparativ cu populatia la nivel national,
datele sugereaza ca o mare parte a populatiei de romi dispune de o
sanatate precara. Durata medie a spitalizarii persoanelor de etnie
roma este aproape dubla fata de media la nivel national, aspect ce
poate fi datorat fie faptului ca romii se prezinta în stadii avansate ale
bolii ce necesita tratamente mai îndelungate, fie situatiei materiale
precare. Populatia roma se comporta diferit atunci când este bolnav
un adult decât atunci când este un copil bolnav. Îmbolnavirea unui
copil determina consultarea mai rapida a medicului decât în cazul
adultilor.

(datele de mai sus sunt preluate din lucrarea Starea de sanatate a

populatiei roma si accesul la serviciile de sanatate, Sorin Cace,
Cristian Vladescu (coord.), Ed. Expert, 2004)
 
Intre doua lumi

De la Gara Basarab, daca iei autobuzul 163 si mergi pana la capat,

dupa cateva zeci de minute ajungi in Giulesti Sarbi. De acolo, mai
mergi pe jos pret de un sfert de ora pe o ulita numita “Drumul la
Rosu” si ajungi la o comunitate de romi care sta in cateva case
facute care din caramida ramasa de la constructii, care din boltari,
care din lemne. Este unul din drumurile pe care le face o data la 2-3
saptamani Florina Busuioc, mediatorul sanitar care lucreaza in
sectorul 6 din Bucuresti.

Asfaltul de pe drum se termina la 300 de metri de comunitate, dar

asta conteaza mai putin. Oamenii de aici n-au apa curenta sau
canalizare, nu mai au nici cismea pe strada, pentru ca Apa Nova le-
a demontat-o, iar puturile sunt infestate de la inundatiile din vara.
Reteaua de gaze n-a ajuns inca pana aici, electricitatea se ia de la
putinii vecini care au case cumparate cu acte in regula si caldura se
face cu lemne in soba. Cu toate acestea, locuitorii din Drumul la
Rosu nu vor decat sa fie lasati sa traiasca in liniste. Dar se zvoneste
ca primaria vrea sa le darame casele. Asta e vestea cu care o
intampina ingrijorati pe Florina Busuioc.

Mediatori sanitari in Bucuresti nu sunt mai mult de cinci, desi

comunitatile de romi ar avea mare nevoie de ei. Florina este un caz
atipic, pentru ca ea nu locuieste in comunitate. Are treizeci si ceva
de ani. A ajuns in domeniu pentru ca locuia aproape de Romani
CRISS, primul ONG care a lucrat cu mediatori. A fost angajata pe la
cateva institutii, la o firma, a fost invatatoare vreo doi ani, dar a
ramas fara serviciu si apoi n-a mai vrut nimeni sa o angajeze, ani de
zile, pentru ca e de etnie roma. Lucreaza acum de cativa ani ca
mediator, angajata de Directia de Sanatate Publica Bucuresti, si se
pregateste sa devina formator de mediatori sanitari. Primeste
salariul minim, 2.800.000 de lei vechi, si se descurca de bine, de
rau, din salariul sotului. Anul acesta s-a inscris la Facultatea de
Sociologie si Asistenta Sociala, asa ca trebuie sa se imparta intre
slujba, facultate si familie. Cand nu umbla prin comunitatile de romi
din Giulesti Sarbi, Drumul la Rosu, Caramidariei si Nicolae
Grandea, pe la DSP sau pe la dispensarele din zona, mai trece pe
la un curs sau seminar si apoi da fuga acasa, la fetita de 5 ani si
jumatate.
De cand lucreaza ca mediator, a cartografiat populatia din zona,
vreo 600 de oameni, i-a inscris la medici de familie, i-a ajutat pe
multi sa-si faca actele si i-a trimis sa se vaccineze. Dar, mai ales, a
stat, le-a ascultat problemele si a ajuns sa-i cunoasca. Pe multi ii
stie pe nume si ii intreaba de sanatate cand trece prin fata portii. La
unii se opreste sa stea de vorba si sa bea o cafea de fiecare data
cand vine in comunitate. Asa sunt Mariana si Nea Stefan, care
locuiesc intr-o singura camera cu patru copii. El munceste noaptea,
ea mai lucreaza cu ziua pe ici, pe colo. Nea Stefan e om vrednic si
si-a facut singur casa. Dar acum se teme ca o sa i-o demoleze.

Florina Busuioc e una din putinele lor legaturi cu autoritatile. Asa ca

o intreaba pe ea daca zvonul demolarii e adevarat. Florina nu stie,
sau banuieste ceva, dar nu vrea sa-i intristeze. Si sta de vorba cu ei
despre toate, despre copii, despre neamuri, despre bani si slujba,
despre acte si ajutorul social la care au dreptul de la stat. Mai
aminteste si de doctori, boli si vaccinuri.

Mariana ii povesteste necazul ei: crede ca e din nou gravida. Florina

o cearta ca nu s-a dus la doctor sa se intereseze de metodele de
contraceptie pana acum: poate sa-si puna sterilet sau sa mearga
sa-i faca injectii cu hormoni o data la trei luni, cum merge cutare
vecina. Dar e prea tarziu de data asta, o sa mearga la chiuretaj.
Nea Stefan isi aminteste cu naduf ca pe ultimul copil nu l-au vrut si
i-a dat nevestei bani sa faca avort. Mariana s-a intors acasa
plangand, pentru ca la spital doctoritele i-au spus ca e prea tarziu, e
insarcinata in patru luni si jumatate si e periculos. Copilul l-au
asteptat in octombrie, dar nu s-a nascut decat in decembrie. “Nu era
prea tarziu. Au mintit-o la spital!”.

Astfel de cazuri sunt multe, Florina Busuioc le stie bine. Asa sunt
tratati romii in tara asta. Isi aminteste de o doctorita care n-a vrut sa-
i primeasca oamenii pe liste. “O rasista nenorocita! Discriminare e
multa in Romania. Am simtit-o pe pielea mea”, spune Florina. De
asta e nevoie de mediatori care sa faca legatura dintre oamenii
simpli si medici, care sa stie sa le vorbeasca si unora, si altora pe
inteles. Florina Busuioc jongleaza cu doua universuri total diferite,
cel al romilor din comunitati marginale si cel al sistemului sanitar
birocratic si lent din Romania. Isi schimba tonul vocii, vocabularul si
modul de abordare dintr-o parte in alta si se face respectata si de
unii, si de altii. De aceea are succes. Pentru ca “in viata, respectul e
totul!”. (M.B.)

ALINA CONSTANTINESCU, asistent social la Doctors of the World

Tuberculoza se vindeca

In Romania, nu multa lume a auzit de organizatia internationala

Doctors of the World (DOW), cunoscuta si sub denumirea franceza
Médecins du Monde, care actioneaza la noi din 2003. DOW are ca
scop promovarea sanatatii si protejarea drepturilor omului si
lucreaza in beneficiul comunitatilor de romi din Europa. In Romania,
proiectele organizatiei au avut ca scop sa evalueze cunostintele
populatiei rome cu privire la anumite probleme de sanatate si sa
actioneze pentru imbogatirea acestora, prin campanii de informare,
educare si comunicare desfasurate in comunitati.

In Campania pentru Sanatatea Romilor, proiect DOW desfasurat

anul trecut, organizatia a colaborat cu mediatorii sanitari romi deja
existenti, pregatind in plus noi persoane de etnie roma din
comunitati pentru a deveni educatori sanitari. Educatorii sanitari au
roluri si sarcini asemanatoare mediatorilor, faciliteaza comunicarea
dintre medic si pacient, ii inscriu pe romi la medicul de familie si ii
ajuta sa isi procure documente, disemineaza informatii despre
igiena si sanatate in comunitatile mai izolate sau mai slab
dezvoltate.

Daca mediatorii sanitari angajati de Ministerul Sanatatii sunt,

conform conceptului initial, doar femei de etnie roma, DOW a decis
sa pregateasca si femei, si barbati pentru sarcina de educator.
Acest lucru a fost justificat prin respectarea specificului cultural al
populatiei rome, considerandu-se ca, in cazul educatiei pentru
sanatate, comunicarea se face mai usor intre persoanele de acelasi
gen.

Campania desfasurata de DOW prin intermediul educatorilor s-a

axat pe informarea despre riscurile tuberculozei, boala a carei
incidenta este foarte ridicata in Romania. Saracia extrema si nutritia
inadecvata sunt factori care au dus, treptat, la agravarea acestei
probleme. Incidenta tuberculozei in Romania s-a dublat in ultimii 15
ani, sarind de la 70 de cazuri la 100.000 de locuitori in 1990, la 138
de cazuri in 2002. Campania TBC s-a desfasurat in Bucuresti, Ilfov
si judetul Neamt, ariile cele mai afectate de tuberculoza din
Romania. In principal, au fost vizate comunitatile de romi, categoria
cu gradul cel mai limitat de acces la serviciile publice de sanatate,
care nu are informatii despre tuberculoza si riscurile ei, traieste in
saracie si marginalizare, nu are documente de identitate sau
asigurari medicale si se confrunta cu o incidenta mai mare a bolii.

Un sondaj efectuat de Mercury Research la inceputul lui 2004 a

evaluat cunostintele populatiei sarace de romi si romani cu privire la
tuberculoza si atitudinea generala fata de aceasta boala, asociata in
general stigmatizarii. 88% dintre romani si numai 60% dintre romi
auzisera de tuberculoza, iar 56% dintre romani si 34% dintre romi
stiau ca tuberculoza este o boala de plamani. Populatia saraca
roma s-a dovedit a fi cea mai putin constienta de modul de
transmitere a bolii, jumatate din ea nestiind ca tuberculoza este
contagioasa. In plus, o mare parte dintre romi (43%) nu stiau daca
TBC poate fi tratata sau nu. In cazul unor simptome (febra, tuse
prelungita, pierdere in greutate), romii chestionati au raspuns ca nu
s-ar duce neaparat la medic, motivele invocate fiind mai ales lipsa
de bani pentru transport si taxele de consultatie. Majoritatea
covarsitoare a romilor nu stiau ca tratamentul tuberculozei in
Romania este gratuit si nu este conditionat de asigurarea medicala.
In plus, sondajul efectuat a mai aratat ca romii saraci merg la medic
mai rar decat romanii saraci, ca asteapta in sala de asteptare mai
mult decat romanii si ca doar un sfert dintre ei primesc informatii
despre subiecte generale legate de sanatate, fata de 53% dintre
romanii din categoriile defavorizate.

Educatorii sanitari sunt cunoscuti in comunitati, iar romii le acorda in

general incredere. Totusi, nu intotdeauna medicii de familie sau
medicii specialisti isi arata disponibilitatea de a colabora cu ei.
Educatorii sanitari se expun multor riscuri, de la posibilitatea
imbolnavirii pana la riscurile implicate de deplasarea in comunitati
izolate si nu intotdeauna dornice sa colaboreze. In general insa, o
persoana de aceeasi etnie, care cunoaste limba romani si poate
interactiona si cu comunitatile traditionale, are sanse mult mai mari
de a fi acceptata si ascultata decat o asistenta de teren, care nu
foloseste acelasi cod cultural.

Desi simpla la prima vedere, comunicarea in educatia pentru

sanatate nu se desfasoara la fel in toate comunitatile de romi. Ea
implica daramarea unor prejudecati, a unor superstitii si a unor
bariere. Un exemplu relevant asupra amestecului de inchidere,
superstitie si lipsa de informare din unele comunitati de romi,
indeosebi cele rurale si izolate, il ofera una dintre educatoarele
sanitare: “Mi s-a intamplat de mai multe ori, cand mergeam sa
vorbesc despre TBC in comunitatile mai inapoiate, sa fiu respinsa,
doar la auzul numelui bolii. Le era frica ca insasi pronuntarea
numelui bolii va atrage dupa sine imbolnavirea in acea casa. Imi
spuneau sa raman sa le vorbesc despre alte boli, dar nu despre
aceasta, asa ca imi imaginez ca le era foarte frica de tuberculoza”.
Multi romi saraci cunosteau aceasta boala sub diverse denumiri
populare, cum ar fi “oftica” sau “caverna”. Unii dintre ei credeau ca
supararea este o cauza importanta care duce la aparitia
tuberculozei (fapt explicabil prin similitudinea cuvintelor “oftica” si “a
te oftica”). O alta credinta foarte raspandita in randul comunitatilor
de romi este ca un consum intens de alimente foarte grase ofera o
imunitate in plus in fata tuberculozei sau chiar poate vindeca
aceasta boala. Alte tratamente populare includ chiar consumul
unturii de caine si al unturii de bursuc, vazute ca veritabile si
eficiente mijloace de tratament pentru bolnavii de tuberculoza.

Este neindoielnic faptul ca exista in Romania comunitati foarte

sarace de romi in care a face educatie pentru sanatate pare o
gluma amara. In conditiile in care oamenii respectivi nu au retea de
apa potabila, se spala doar pe timpul verii in raul din vecinatate, nu
au electricitate si se incalzesc arzand cauciuc in butoaie de tabla, e
greu sa iti imaginezi punerea in practica a unor norme elementare
de igiena.
 
Si fetele rome merg la scoala!

In comunitatile traditionale de romi, de multe ori fetele se casatoresc

de la 13-14 ani. O casatorie la varste fragede e cel mai adesea
urmata de o sarcina timpurie, ceea ce le determina pe fete sa
abandoneze scoala. Acestea sunt constatarile de la care a pornit
programul “Si fetele rome merg la scoala!”, organizat de Centrul
Educatia 2000+ intre noiembrie 2005-mai 2006, in 20 de scoli cu
elevi majoritari romi din judetele Ialomita, Tulcea, Constanta si
Braila.

Crina Mosneagu, coordonatorul proiectului, povesteste cum au fost

alese scolile din program: “Am ales scoli din zone cu populatie
majoritar roma, unde exista o incidenta crescuta a fenomenului de
abandon scolar din cauza sarcinii precoce”. Au fost in general
comunitati traditionale, “cu numar mare de copii, unde nu se
practica metode contraceptive si deciziile se iau in principal de catre
barbati. Soacra are un rol foarte important - ea devine capul familiei
din momentul in care are nurori; de exemplu, fata de 14 ani care se
marita si intra in familia soacrei este responsabila sa creasca
inclusiv copiii soacrei”.

Centrul Educatia 2000+ a mers in scoli cu o caravana si a adus 600

de fete si femei la sesiuni de consiliere. “Cu fetele am vorbit de
probleme legate de drepturile copilului, care sunt incalcate prin
aceste practici de casatorie timpurie, si despre educatia pentru
sanatate”, spune Crina Mosneagu. “Iar cu mamele, despre
planificarea familiala.” (M.B.)
 
Casatoria timpurie si abandonul scolar in comunitatile de romi

O cercetare derulata de Centrul Educatia 2000+ in cadrul proiectului

“Si fetele rome merg la scoala!” a incercat sa stabileasca cum vad
romii din comunitatile traditionale sau mai putin traditionale educatia
fetelor si care sunt motivele abandonului scolar.

Prima concluzie a cercetarii a fost ca participarea scolara are o

larga acceptare si valorizare in randul fetelor rome. Dar locul de
desfasurare al discutiilor a fost scoala, ceea ce a influentat probabil
rezultatele. Toate fetele sustin ca este bine sa mergi la scoala
pentru ca reprezinta principala modalitate de realizare in viata. In
majoritatea cazurilor, motivatia pentru a face scoala a avut o
puternica componenta economica: scoala ofera in primul rand
mijloacele prin care te poti descurca in societate si poti face bani.
Motivele pentru intreruperea scolii identificate in cadrul cercetarii au
fost furatul fetelor, casatoria, lipsa resurselor si lipsa perspectivelor
pe piata muncii. Cel mai important aspect este, fara indoiala,
casatoria, care reprezinta in mod cert incheierea traseului
educational. Explicatiile sunt legate de imposibilitatea indeplinirii
simultan a rolului de sotie si mama si a celui de eleva, dar si de
normele din comunitate. Munca nu a fost invocata ca motiv de
intrerupere a scolii, insa discutiile de grup tradeaza faptul ca
practicarea muncii in gospodarie sau in afara ei reprezinta, cu
siguranta, un factor important in decizia abandonului scolar. Munca
copiilor este motivata prin lipsa de resurse.

Fetele rome, chiar si in multe din comunitatile romanizate, sunt

prinse intr-o capcana din care este foarte dificil de iesit, din cauza
lipsei puterii de decizie. Fetele sunt constiente de situatie, dar nu
detin mijloacele necesare pentru a putea inlatura controlul
comunitatii. Fetele rome nu abandoneaza scoala din cauza saraciei,
ci a persistentei modelului casatoriei timpurii, a educatiei scazute si
a rolului traditional legat de gospodarie, care domina inca in
comunitate. (M.B.)

MAGDA MATACHE, director Romani CRISS (Centrul Romilor

pentru Interventie Sociala si Studii)
De la programe pilot la politici publice

Sunt romii discriminati in ceea ce priveste accesul la serviciile

de sanatate?

Discriminare exista in Romania si se manifesta in mai multe forme

in ce priveste accesul romilor la sanatate. Una dintre acestea este
segregarea femeilor rome in spitale, in maternitati. Avem semnalele
din teren ca, intr-adevar, exista spitale sau maternitati unde femeile
rome sunt repartizate in saloane “speciale”.

Care sunt indicatorii care vorbesc despre starea de sanatate a

romilor?
E un cerc vicios, pe de o parte, e saracia, de cealalta, lipsa actelor
de identitate, a unui loc de munca etc. Dar, de cele mai multe ori,
este ignorata discriminarea. S-a intamplat de multe ori in anii
precedenti ca medici de familie sa refuze inscrierea romilor pe
listele lor. Multe cadre medicale, medici si asistente, au un
tratament diferentiat, neglijent fata de pacientii romi, fapt bazat pe
stereotipuri identitare, pe prejudecatile pe care acesti oameni le au
fata de romi. In Romania, practic, nu exista o facultate de medicina
in care sa putem vorbi despre cursuri interculturale, despre
alteritate. Este greu ca un medic sa stie ca comunice corect cu un
membru al unei minoritati, atata timp cat nu a invatat niciodata
despre acest lucru.

Cum apreciati starea de sanatate a romilor din Romania anului

2006? Ce s-a schimbat pana acum in acest sens?

Starea de sanatate a romilor este foarte mult influentata de accesul

lor la serviciile de sanatate. Sunt doua forme de excludere in
momentul acesta. O excludere formala, care provine din faptul ca
nu au acte de identitate, necesare pentru a fi inscrisi pe listele
medicilor de familie, si o excludere informala, adica excluderea celor
care pot beneficia de servicii medicale (avand actele de identitate
necesare, de exemplu), dar nu beneficiaza din cauza refuzului
medicilor de a-i inscrie, a tratamentului neglijent s.a.m.d. In
momentul de fata putem vorbi de cateva documente programatice,
cateva strategii care in mod normal vor contribui la schimbarea
situatiei romilor si implicit a starii lor de sanatate. Ma refer la
Deceniul de Incluziune a Romilor, la Memorandumul de Incluziune
Sociala si chiar la Strategia Nationala pentru Romi. Dintre acestea,
Strategia nu a avut pana acum sprijin financiar si de aceea a fost
greu de implementat. Dar Deceniul propune sa schimbe, pana in
2015, anumiti indicatori, sa schimbe anumite comportamente si asta
se va intampla prin diverse programe si proiecte sprijinite financiar.
Am certitudinea ca exista comunitati unde nu se gaseste nici macar
o farmacie, ce sa mai discutam despre un cabinet medical. De
multe ori distanta dintre un cabinet medical si locuintele romilor este
foarte mare iar ambulantele nu se deplaseaza pana in comunitate.

Ce ati facut pana acum in acest sens?

Au fost pasi importanti care au avut un efect pozitiv asupra
comunitatilor de romi, in ceea ce priveste accesul la serviciile se
sanatate. Romani CRISS a avut o colaborare buna cu Ministerul
Sanatatii, iar mediatorul sanitar, in forma in care este acum, este un
produs comun al Romani CRISS in parteneriat cu MS. Un produs
tangibil este Ordinul 691/2002 al MS privind activitatea mediatorului
sanitar si faptul ca acesta este platit direct de la bugetul statului,
desi a inceput ca un proiect pilot initiat de un ONG. Este o meserie
care a fost institutionalizata si astfel putem vorbi despre comunitati
in care mediatorul reprezinta puntea de comunicare, elementul de
legatura intre comunitate si medicul de familie. Dar nu exista atatia
mediatori sanitari pe cat ar fi nevoie.

Cum apreciati activitatea guvernului pentru imbunatatirea accesului

romilor la sanatate?

Momentan, cred ca faptul ca Guvernul Romaniei si-a asumat

situatia, pe calea Deceniului de Incluziune a Romilor si, implicit, prin
Planul National al Romaniei privind Deceniul, inseamna ca exista o
disponibilitate din partea guvernului de a aborda aceasta problema.
Sigur ca, la nivel central, putem vorbi de fiecare data de politici
existente, de documente programatice importante, dar cred ca
disfunctionalitatea se produce la nivel local. E greu sa-l controlezi
pe medicul de familie care refuza sa trateze corect un copil sau o
femeie de etnie roma, e greu sa se monitorizeze activitatea DSP-
urilor sau sa monitorizezi faptul ca sunt ambulante care nu se
deplaseaza in comunitati de romi.

ONG-urile au facut pana acum mai multe pentru romi decat

autoritatile. Cum apreciati activitatea societatii civile la nivel
general?

La nivel general au existat multe programe pe sanatate pentru romi.

Dar, din pacate, aceste programe au fost de multe ori fragmentate si
discontinue si s-a intamplat de si mai multe ori sa nu existe o
evaluare a lor. Ca atare, nici succesul lor pe termen lung nu este
tocmai vizibil.

Ce programe a desfasurat Romani CRISS in domeniul sanatatii si

care au fost rezultatele?
Romani CRISS a inceput sa abordeze problematica sanatatii romilor
inca de la inceputul anilor ‘90, cand ne-am infiintat, si atunci am
intervenit mai degraba in comunitatile in care au avut loc conflicte
interetnice. Am inceput cu Valea Lapusului si am facut campanii de
vaccinare. Din anul 1997, Romani CRISS a inceput sa formeze
mediatori sanitari. Si aceasta a fost activitatea de baza a
organizatiei pana in 2005, si implicit angajarea lor de catre MS,
conform acordului de cooperare semnat intre Romani CRISS,
minister si OSCE/ODIHR in 2001 si reinnoit in 2005. Romani CRISS
a format aproximativ 400 de mediatori sanitari si dintre acestia 185
erau angajati la finele lui 2005 in DSP-uri. Anul acesta, strategia
Romani CRISS privind accesul romilor la sanatate este putin
schimbata, in sensul ca nu vom aborda doar mediatorul sanitar, ci
vom marsa foarte mult pe dreptul romilor la sanatate.

Cum vedeti accesul populatiei rome la serviciile medicale?

Daca toate elementele Deceniului de Incluziune sunt implementate

pana in 2015, vom spune ca in 10 ani accesul romilor la sanatate va
fi asigurat, bineinteles, cu disfunctiunile de rigoare. Dar cred ca,
odata cu aderarea Romaniei in UE, vorbim de alte standarde,
minimale, care trebuie respectate de Romania.

Credeti ca se va ajunge la o omogenizare a accesului la

serviciile de sanatate?

Ne dorim un tratament egal si, pentru a ajunge aici, avem nevoie de

anumite masuri speciale, afirmative, pentru a putea spune ca romii
au un tratament egal in ce priveste accesul la servicii de sanatate.

Ce a facut Romani CRISS in domeniul imbunatatirii accesului

romilor la educatie?

As spune ca succesul organizatiei Romani CRISS se leaga de

faptul ca de fiecare data am incercat sa pilotam anumite programe
care au fost preluate apoi chiar si in politicile nationale. Romani
CRISS a fost organizatia care a semnalat cazuri de segregare in
educatia romilor. Datorita acestor semnale, venite si de la noi, si de
la alte organizatii, Ministerul Educatiei a emis o notificare
antisegregare. Un program de succes al organizatiei noastre este
proiectul Copiii romi vor sa invete, iar prin spoturile pe care le-am
creat pot sa spun ca am reusit sa ajungem in mintile neromilor care,
potrivit studiilor, au prejudecati si o mentalitate usor negativa fata de
romi. Prin spotul Acordeonul, am atins inimile neromilor si pot spune
ca succesul este vizibil. Romani CRISS a avut un rol important in
consilierea unor elevi romi in 5 judete din Romania, privind locurile
speciale pentru romi din licee. Multi dintre elevii din clasa a VIII-a
romi nu stiau de existenta acestor locuri sau nu stiau cum sa le
acceseze, iar Romani CRISS a infiintat centre locale in aceste
judete, unde copiii mergeau si primeau informatii despre liceele
unde se pot inscrie si cum pot accesa aceste locuri speciale. Este
un model care a fost preluat si poate fi in continuare preluat si de
alte organizatii si poate fi imbunatatit. Ministerul ar trebui sa aiba si
el o politica in privinta aceasta.

Ati avut si nereusite?

La inceputul anilor ‘90 am inceput sa lucram pe ideea unui mediator

scolar, dar aceasta nu a fost continuata de Romani CRISS. Cred ca
aici ar fi o nereusita a Romani CRISS, dar a fost o reusita ca
politica, pentru ca a fost apoi preluata atat de minister, cat si de alte
organizatii.

Care este nivelul de implicare a institutiilor statului in imbunatatirea

nivelului de educatie al romilor?

Cred ca toate guvernarile de pana acum, din 1990, au luat serios in

considerare problema educatiei si inca de la inceputul anilor ‘90 au
inceput sa apara locurile la universitati. Ar trebui poate sa precizez,
pentru cei care nu stiu, ca locurile speciale pentru romi nu inseamna
ca elevii nu dau examenul de admitere la facultate, ci ca ei
concureaza de fapt doar cu acei colegi de etnie roma care aplica pe
aceleasi locuri. In Romania sunt mult mai multi absolventi romi
decat in alte tari, cel putin dintre cele din Balcani. Pe de alta parte,
au fost locurile la liceu si alte masuri. Sigur ca nu este de ajuns sa
motivam romii ca sa mearga la scoala, este nevoie si de calitate in
educatie, atunci cand vorbim despre copiii romi. De multe ori, acolo
unde procentul copiilor romi este mai mare, si calitatea
invatamantului scade, sunt profesori suplinitori, care nu au
experienta, care nu dau atentie copiilor. Si, ca atare, nu ne mira
faptul ca, dupa 8 clase, copilul nu stie sa citeasca si sa scrie, atata
timp cat nici profesorul nu e interesat sa-l invete. (Florin Dumitru)
 

FLORIN-BOGDANEL PRIBOI, student la Facultatea de Stiinte

Politice si la Facultatea de Drept
Deportarea romilor in Transnistria

“Intre diferitele grupuri-victime ale nazismului - bolnavi mintal,

prizonieri de razboi, sovietici, comisari bolsevici, homosexuali,
martori ai lui Iehova - doar evreii si tiganii au fost programati in
vederea distrugerii din motive rasiale”, spune Y. Ternon in Statutul
criminal - Genocidurile secolului XX (Institutul European, 2004).
Romii se inscriu in statistici cu 200.000-800.000 de victime.

Din 1929, s-au emis legi speciale pentru romi, cu caracter imperativ-
restrictiv. Circulatia lor trebuia insotita de un permis, iar ca mijloace
de deplasare trebuiau sa foloseasca rulotele sau caravanele. Cum
deviza Germaniei era “Arbeit macht frei” - “munca inseamna
libertate”, romii sub 16 ani, care nu aveau un loc de munca, erau
arestati si reeducati.

In al doilea razboi mondial, din Germania pana in Polonia, romii -

copii, batrani, femei gravide - sunt deportati, inuman, cu trenurile de
marfa. De multe ori, tiganii mureau inainte de a ajunge in lagare.
Iata ce spun marturiile guvernatorului Poloniei ocupate, Hans
Franck: “Trenuri de marfa incarcate cu oameni soseau zilnic. Unele
vagoane erau pline de cadavre pana la acoperis”. Pentru ca
deportarea sa-i gaseasca acasa pe romi, acestora li s-a interzis
plecarea de la domiciliu.

Deportarea romilor in Transnistria a inceput prin restrictionarea

circulatiei romilor in scopul protejarii sanatatii restului populatiei, in
1940. Masura a fost luata pentru contracararea epidemiei de tifos.
In 1941, generalul Antonescu spune in sedinta Consiliului de
Cabinet: “Am anuntat ca toti jidanii intrati clandestin in tara vor fi
pusi in lagare. Si masura aceasta trebuie luata nu numai pentru
jidani, ci si pentru toti ceilalti: greci, armeni, tigani, intrati clandestin
in tara.” Rezulta ca Antonescu a premeditat deportarea. Pe 17
ianuarie, evreii si tiganii sunt internati in lagare, unde sunt cazati in
baraci si pusi la munca. In mai, Ministerul Afacerilor Interne da ordin
ca tiganii sa fie scosi din Bucuresti.

Debutul masacrului romilor s-a realizat prin confiscarea bunurilor de

catre Centrul National de Romanizare si rationalizarea alimentelor.
Dupa aceea, romii “amorali” au fost deportati la munci publice in
Transnistria. Soldatilor romi li se elibera un permis de sedere, insa
acestia alegeau soarta familiilor lor.

Transportul se facea cu trenuri de marfa. Unii romi au murit pe

drum. Ajunsi in Transnistria, au murit de tifos, de frig, de foame. Altii
au fost impuscati sau gazati. Documentele arata ca numai 975 de
persoane au incercat sa evadeze.

In lagare, fiecarei categorii de prizonieri ii corespundea un simbol

aplicat pe haine care folosea la recunoasterea rapida: pentru romi,
simbolul era un triunghi maro, datorita culorii pielii; pentru evrei,
simbolul era format din doua triunghiuri galbene suprapuse,
simbolizand Steaua lui David, pe care scria “evreu”.

“Beam apa din copita calului”

Bunicul meu, Justinian Badea, s-a nascut in 1931. Familia sa nu era

nomada, locuia in Bucuresti. La zece ani, Justinian Badea pleca in
“calatoria cu trenul” spre Transnistria impreuna cu familia sa.
Relatarile bunicului se gasesc si in cartea in editie bilingva (romana
si franceza) Minoritati: identitate si coexistenta de Alexandra Ivan
s.a.

Cum ati fost arestati si pe ce motiv?

A venit comisarul Cojocaru intr-o noapte si ne-a adunat pe mine, pe

mama si pe fratii mei si ne-au dus pe o strada.

Tatal unde era?

Pe front. Dupa ce ne-a adunat pe strada, ne-au dus pe Calea
Victoriei, la Prefectura, cu masinile si ne-a bagat intr-o infundatura,
gang, unde am stat trei luni. Tratamentul a fost mai rau decat cel al
puscariasilor. Mancarea nu era indestulatoare, dar si asa proasta
cum era, cine apuca era boier. Cine nu apuca, murea de foame si
nimeni nu se uita la noi.

Cum ati ajuns in Transnistria?

In luna lui septembrie, ne-a luat, fara mila, aruncandu-ne ca pe

animale moarte intr-un recipient. Ne arunca intr-un tren cu vagoane
mari cu care se faceau transporturile de vaci. Ca sa nu o luam la
goana, ne-au inchis si nici aer nu mai aveam sa respiram. Eram
unul peste altul, claie peste claie, n-aveam loc nici sa facem un pas.
Erau oameni mai bolnavi care mureau, unii de atsm, altii de frig, de
foame, mureau multi.

Opreau trenul macar pentru nevoile fiziologice?

Trenul a mers continuu doua zile. Ajunsi la Tighina, trenul a poposit

vreo doua ore. Mama a vrut sa se duca la un fel de bazar foarte
apropiat sa cumpere un pepene sa ne mai astamparam foamea si
setea, dar n-au lasat-o. Dupa doua, trei ore de respirat aer curat, iar
ne-au suit in trenul mortii.

In tren erati numai tigani?

Nu. Eram jumatate tigani, jumatate jidani. Dupa ceva vreme, trenul
a oprit in Grigoresti. Dupa ce ne-au debarcat cu aceeasi cruzime,
ne-au incolonat: jidanii erau inainte si noi la spatele lor. Pe marginea
drumului, se aflau rusii, in transee, intr-o livada.

Ce urmeaza aici?

Aici au facut masacru. I-au impuscat mai intai pe jidani, i-au aruncat
unul peste altul intr-o groapa, iar pe unii i-au bagat de vii. Urmam
noi, tiganii. Insa Dumnezeu a tinut cu noi. Intr-o masina mica, au
venit doi generali: un roman si un neamt. Ofiterul roman, care cred
eu ca avea gradul mai mare, s-a certat cu ofiterul neamt la vederea
masacrului si a spus “I-am adus aici sa munceasca, nu sa-i
impuscam!”. Atunci am aflat si eu ce urma sa facem noi. Au
renuntat sa ne impuste si pe noi. Ma intreb: daca eram noi primii si
jidanii pe urma, mai scapam?

Ce s-a intamplat aici, in comuna Grigoresti?

Tortura. Tot regim de animale... Ne-au bagat intr-un grajd si nu ne-

au dat sa mancam trei zile. Dupa care, ne-au trimis langa Bug, la
Grivarina, la niste cazarme parasite.

Ce mancati?

Felul intai paine ruseasca, patrata. Felul doi nu mai urma... Ne-o
aruncau ca la caini, ne omoram pe ea. Painea se numea hleba.
Foarte putini apucau o bucatica. Isi bateau joc de noi, radeau, ne
scuipau, ne bateau, pe unii ii lua si nu ti-i mai aducea. Ii omora. Insa
Regele Mihai, nu era rege pe atunci, a trecut cu un avion sau
elicopter, impreuna cu mama lui. A venit acolo si am aflat mai tarziu
ca a dat ordin sa nu mai ridice nici un tigan.

Dupa acest episod, ce a urmat?

Bogdanova. Ne-au dus cu carutele aici. Era iarna si acolo era frig,
frig, nu ca la noi. Nu aveam haine, nu aveam cu ce ne incalzi. Multi
mureau de frig, de foame, de boli de la frig. Mortii erau aruncati in
Bug, cu carutele, de catre rusi obligati de catre nemti.

Ce va dadeau de mancare?

Ei, pentru ca nu aveam ce sa mancam, noi, tiganii, mancam pulpele

mortilor.

Cum asa? Ce sentiment aveati atunci si ce sentiment aveti

acum?

Cand un om este batut, chinuit si mort de foame, nu mai are prea

multe sentimente. Plus ca eu eram doar un copil... Ei bine, acum,
realizez, dar sa ne ierte Dumnezeu. Mai imi amintesc ca odata, nu
mai stiu in care loc, nu aveam apa, astfel incat beam apa din copita
calului. Este dur ce spun eu acum, dar daca tot a venit vremea sa
spunem lucrurilor pe nume... Asta-i realitatea, nu minciuni si infloriri.

Dar pe morti nu ii luau de acolo strajerii?

Nu mereu. Imi aduc aminte ca ma aflam intr-o casa mare si peste
tot erau numai morti, unul peste altul: copii, batrani, femei, barbati,
tineri. Of! Nu imi era frica de ei.

Spuneati ca tatal dvs. a murit in Transnistria. Cum a ajuns aici?

A auzit ca suntem deportati aici si a plecat de pe front cu arma in

mana. In primavara a ajuns la noi.

Mai erau si alti tigani care au renuntat la serviciul militar si si-

au urmat familiile?

Da. Pe soldati nu-i deporta, dar acestia nu puteau sa nu-si urmeze

familiile. Tiganii nu pot trai unul fara altul. Ei sunt foarte solidari.

Mai erati solidari si in deportare?

Acolo plangeam unul pe altul. Unii cantau ca sa-si aline durerea si

dorul de cei care ramasesera acasa si inca nu-i adusesera. Familiile
de tigani sunt numeroase, multi nepoti, cumnati si asa mai departe.
Ce..., durere mare ca nu pot exprima in cuvinte! Unii tineri aveau
acasa iubite romance si cantau despre ele. Altii, despre ce-i durea:
de durerea mamei lor ce plangea in fata lor, de copiii care mureau in
fata lor de frig, de foame, de boli. La noi copiii sunt cea mai mare
valoare.

Si tatal dvs. cum a reactionat cand v-a vazut?

Tata nu a putut sa ne duca inapoi, in Romania. Dupa ce au aflat ca

tata era primarul tiganilor, il chinuiau sa spuna unde sunt cei care au
fugit sau pentru faptele celorlalti.

Ce inseamna “primarul tiganilor”?

Tata ii conducea pe tigani acolo. Tiganii obisnuiesc sa faca sfaturi

atunci cand au o problema. Se strang toti roata si vorbesc despre
pasuri, iar tata-i asculta pe toti, le dadea sfaturi, ii imbarbata.

Deci era un fel de autoritate?

Da! Insa el nu putea face nimic, decat sa le dea curaj, sa le spuna

ca vom scapa.
Care-i urmatorul episod?

Ne-au dus pe urma la munca campului. Pe batrani, pe bolnavi ii

omorau pentru ca nu puteau sa munceasca. Chiar daca aveau
combine, la secerisul graului, noi il taiam de cu dimineata pana-n
seara. Toata recolta se ducea la nemti, pe front. Noua nu ne mai
trebuia mancare pentru ca nu mai stiam de noi de atata munca.

Munceati mereu? Dupa ce munca de toamna s-a sfarsit, ce a

urmat?

Batai, injuraturi. Vai de noi. Insa, dupa ce s-a terminat munca

campului, ne-au dus intr-un orasel care se chema Varvaloca, langa
Bug. Legatura dintre Varvaloca si Nicolaev era facuta printr-un pod
de vase. Tiganii au incercat sa-si caute de lucru, si tata, dar nu i-a
primit nimeni. Pe urma, am vrut sa mergem la Nicolaev, dar
jandarmii s-au impotrivit. Am stat mult timp la Varvaroca. Alt chin si
acolo. Nemtii isi bateau joc de noi, ne torturau dandu-le in fata
noastra de mancare cainilor, dar noua nu.

Ce a urmat dupa Varvaloca?

Au urmat incolonarile si ne plimbau din sat in sat, pe jos. Erau atat

de cruzi incat si pe copii, si pe batrani, si pe femei ii bateau cu
paturile de la pusti ca sa mearga mai repede. Tin minte ca un copil
mai mic decat mine nu a mai putut sa mearga. Atunci, jandarmii s-
au enervat. L-au pus pe bunicul copilului sa sape o groapa si sa-l
bage pe copil de viu in pamant. Batranul si copilul plangeau, dar
jandarmii il bateau pe batran ca sa faca acest lucru. L-a facut! Cand
inchid acum ochii, il vad pe acel copil strigand la bunicul sau
“Bunicule, ce faci, ma ingropi de viu?” si zbiera pana cand pamantul
i-a astupat glasul. La urma ne-au dus intr-o curte mare, la seful de
post, unde ne baga in curte pe numarate, dandu-ne cate-o cravasca
pe spinare. Mama m-a ascuns sub fusta ei ca sa scap de cravasce,
insa a fost vazuta si a primit ea si pentru mine.

Spuneati ca ati ajuns la Tiraspol. Acolo cum a fost?

Acolo ne-a fost sortit lagarul. Mancam buruieni si dormeam pe paie.

Erati numai tigani acolo?

Aici erau si jidani. Noi stateam la etajul unu, iar ei la parter. De
meserie, tata era cizmar. A gasit intr-o zi o pereche de pantofi si
dupa ce i-a facut ca noi, a vrut sa-i vanda la piata. Dar santinela l-a
impuscat, crezand ca vrea sa evadeze. El sarea gardul nu ca sa
fuga, ci sa se duca sa faca bani sa ne dea sa mancam.

Cum v-ati descurcat doar cu mama?

Am avut noroc ca Romania a declarat razboi si au venit rusii de ne-

au scapat, ne-au dat drumul sa ne intoarcem acasa.

Ati ajuns acasa?

Da! Cand am ajuns pe pamantul unde m-am nascut nu-mi venea sa

cred. Ma comportam in continuare ca in deportare si nu realizam ca
sunt in Bucuresti.

Dar cum ati ajuns in Bucuresti?

Un basarabean ne-a adus pana in Basarabia cu caruta. Am stat la

el doua saptamani. La urma ne-a dat patru bucati de cate doua sute
cincizeci de lei de argint, pe care era inscriptionat chipul lui Mihai I.
Ne-am suit in tren si am ajuns acasa. De la Gara Baneasa ne-am
dus acolo unde stiam ca este casa noastra. Era demolata.

Cu v-ati descurcat dupa ce ati ajuns acasa?

Mama a murit la scurt timp. Aveam atunci vreo paisprezece-

cinsprezece ani. M-am angajat. Mi-am luat casa cu chirie si m-am
insurat.

Credeti ca este posibil ca vremurile pe care dvs. le-ati trait sa

mai vina?

Pe timp de razboi este posibil orice. Pe timp de pace, nu!

DANIEL ILEA
Blestemul aricilor

E îmbucurator faptul ca Dumitru Budrala se bucura de recunoastere

europeana in ultimii ani: Marele Premiu “DaKino” si “Maslina de
argint” la Kalamata, Grecia (1999), si mai aproape de noi, în 2005
cu filmul despre care vom vorbi aici, Blestemul ariciului, Marele
Premiu la Festivalul Film.dok.2 si Premiul pentru cel mai bun
documentar la Festivalul de film “Docupolis” de la Barcelona.
Acelasi film a fost selectionat în 2004, în finala lui Joris Ivens
Competition, IDFA Amsterdam - cel mai important festival mondial
al filmului documentar.

Blestemul ariciului i-a luat lui Dumitru Budrala cativa ani din viata,
dar i i-a luat de bunavoie si cu folos: s-a împrietenit (si nu peste
noapte) cu viitorii sai “eroi”: eroi în carne si oase ai propriei lor vieti
de romi “baiesi” din catunul Baiesi din Apuseni si deopotriva eroi ai
filmului sau.

Atunci cand D. Budrala afirma ca: “Tot ce arata filmul este real”, noi
trebuie sa-l credem pe cuvant, sa-i interpretam afirmatia ad-literam,
ca tot ce arata filmul ar fi chiar real(ul) - ca totul a fost filmat pe viu,
ca nu au existat planuri, scheme, repetitii, indicatii regizorale,
facaturi... ca însasi viata baiesilor (cu ciclurile ei, cu fiecare drum, cu
fiecare anotimp, cu vorbe, bocete si rasete cu tot) se transforma
simultan în fictiune, ca ei sunt înghititi subit, absorbiti de lentila
camerei. A existat, fireste, si un splendid montaj final a sute si sute
de ore de filmare, unde recunoastem mana artistului (dar nicidecum
doar aici).

As îndrazni sa sustin chiar ca marea realizare a regizorului este

tocmai “ne-regizarea” acestui film (care parca s-a facut de la sine):
este capacitatea de-a deveni una cu ochiul camerei, de-a tacea si
înregistra, de a-i face pe baiesi sa-l uite, sa se obisnuiasca cu el ca
si cu un obiect familiar, putand astfel sa se desfasoare, sa-si arate
adevaratele lor fete si vieti de “oameni pur si simplu”, cum frumos
spune acelasi D. Budrala !

Viata unei comunitati de tigani “rudari”, la origine (se povesteste)

formata dintr-un nucleu de 4 familii stramutate pe meleagurile
transilvanene acum vreo 250 de ani, ajungand azi la 420 de familii
cu peste 1.600 de suflete si traind (cum si porecla lor o spune) din
culesul si apoi cioplitul “rudelor” pentru fabricarea de cosuri, maturi,
linguri.

O parte dintre ei, pe vremea “Epocii de aur”, lucrasera pe la CAP-uri

(desi nu le prea statea în fire munca pamantului, faceau si asta
pentru a supravietui), iar altii faceau “bisnita”, fireste. Dupa 1990
(odata cu disparitia nebuniei ceausiste si a CAP-urilor), putem
spune ca au mai ramas doar doua “bresle”: cea a “rudarilor” propriu-
zisi si o mana de “bisnitari” (cei care vand romanilor amatori de
chilipiruri, dar mai ales prosti, inele din “aur de gasca”); bisnitarii
sunt condamnati de majoritatea comunitatii rudaresti, fiindca le
strica imaginea în ochii taranilor romani, clientii lor, dar deopotriva
invidiati, în gand, si luati drept model de adolescentii revoltati de
saracia parintilor lor.

Suprarealist prinsa (ca în niste imagini de Breughel Batranul),

poezia sordidei vieti a baiesilor, atmosfera de secol xix, xviii sau
chiar xvii: atmosfera transilvaneana hibernala, tribala, cu tiganci,
puradei si tigani... baiesii, iarna, cu cosurile în spinare, la drum
printre dealuri si vai, ca niste melci (cosurile de nuiele seamana cu
cochiliile melcilor), ori ca niste arici (maturile de gateje din spatele
lor seamana cu tepii aricilor: imaginea asta ar fi putut deja sugera
titlul filmului, mult înainte de povestea-parabola cu ariciul, rostita la
sfarsit de unul dintre protagonisti)... merg ei, tot merg, prin zapada,
zeci de kilometri, dar merg povestind, povestile si glumele le
usureaza povara si-i încalzesc - ce-i drept, îi mai încalzeste si cate o
gura de “tarie”...

Ajung astfel prin sate, strigand: “Hai la cos! Hai la matura! Hai la
lingura!”. Nu vor vinde mai nimic (cel putin la început), dar nici nu
vor cersi (dintr-o ramasita de mandrie) decat odata ajunsi la limita
rabdarii, a rabdarii de foame si de frig, si dupa esecul targuirii la troc
cu aprigii tarani romani (targuiala îndelunga si aprinsa pentru cateva
blide de mazare ori faina, o litra de ulei, niste cartofi ori o halca de
slanina, si cateodata pentru echivalentul a doi-trei euroi).

La caderea serii vor înnopta prin grajduri - în cel mai bun caz, caci:
“Cine sa te lase-n case?” (vorba unuia dintre cei doi cumnati parand
mai degraba frati, amintind de cei doi din filmul lui Kusturica Pisica
alba, pisica neagra); vor adormi în iesle, langa cal si oi si mielul nou-
nascut, nu înainte însa ca baiesul sa-si rosteasca rugaciunea de
seara si sa mai rada bine o toana.

A doua zi, tot ce n-au vandut vor arde, ca într-un ritual exorcistic:
caci ceea ce nu le-a adus binele trebuie sa dispara, aducandu-le
astfel macar un pic de caldura (motivul secund, mai pragmatic, fiind
probabil faptul ca nu mai aveau nici forta, nici cheful sa mai care
înapoi acasa marfa nevanduta).

Persecutati, trimisi direct la zdup pentru cateva lemne luate din

padure ca sa se încalzeasca; dispretuiti (de la cea mai marunta
autoritate locala pana la ultimul taran roman), lumea îsi aduce
aminte de ei doar în perioada electorala, cand (tot într-un soi de
cinic troc) li se aduc cateva masini de piatra cu care sa-si astupe
gropile catunului în schimbul voturilor...

Tragedie: arderea cocioabei, copilul ramas înauntru, bocetele tinerei

mame (preluate, ca un ecou de cele ale mamei sale) - aceleasi
bocete le auzim si la înmormantarile taranilor romani... fumul din
gramada de moloz... nimeni de la oras, nici tu pompieri, nici tu
medici: din partea romanilor, ei pot toti crapa, paguba-n ciuperci.

Imediat dupa scena mortii, nunta, dansul, voiosia: moartea pare

doar o pauza, un intermezzo între doua momente de viata; da, viata
e mai tare; nunta, cununia la biserica (caci ei sunt ortodocsi),
colacul sfintit, apoi petrecerea, cadourile...

Si ciclul se reia (sau continua): anul 2002, aceeasi iarna, aceiasi

baiesi, ca blestemati de acelasi mitic arici sa tot urce pe dealuri (ei
însisi cu maturile-tepi), doar ca un pic mai obositi, mai îmbatraniti...

Pe drum, tulburatoarea jale a femeii care si-a pierdut feciorul de 18

ani, dus prea tarziu la doctor, mort otravit dupa ce-a mancat fructe
stropite cu chimicale, iar barbatul ei ramas acasa e neputincios si cu
nervii distrusi... Ca un ecou la jalea ei, raspunde jalea tinerei tiganci
dupa magarul Mura, mort si el, pare-se tot otravit, de o vecina rea:
magarul Mura, ajutor de aur pentru ea, usurandu-i povara pe drum,
carand el totul... Descarcandu-si ele sufletul, se mai încurajeaza
reciproc, drumul pe ger devine suportabil...
Urmeaza (pe acelasi drum si pe acelasi ger) dialogul teologic-
existentialist al pomenitilor doi cumnati, la un scurt popas, unde unul
din ei îsi lasa, ca pe o cruce, jos de pe umeri povara scarii din lemn:
dialog de unde aflam cum îsi tin ei la mare pret credinta ortodoxa;
cum popa profita de buna lor credinta, punandu-i sa spele biserica
pe o nimica toata, dar ei ar fi facut-o chiar si pe gratis; cum îl admira
ei pe un anumit popa, care, în biserica, le trateaza pe femei ca pe
niste Eve, conform vechii credinte; si mai aflam cum, tentati fiind (nu
de Diavol, ci de Martorii lui Iehova) cu promisiunea unei masini si a
unei case mari (curat raiul pe pamant), daca se vor converti (“Te dai
la noi?”), ei au refuzat, ramanand credinciosi legii stramosesti,
ortodoxiei.

Alte instantanee care ne vor întari impresia ca exista în viata

rudarilor-baiesi ca un ecou (si nu doar, nu în esenta parodic) din
mitologia destinului cristic: targuirea scarii cu o alta familie de tigani
din sat... blestemul femeii, portile zavorate, latraturile cainilor, catelul
lor negru care-i însoteste rabdator... viata de baies, viata de caine...
femeile care viseaza dinaintea unei bucati de carne de vita la o
supa calda cu taitei... painea înghetata bocna, daruita (parca mai
mult în bataie de joc) de o taranca, dar din care tiganca reuseste sa
rupa, mancand cu pofta...

Doua viziuni despre viata batandu-se cap în cap: cea a baiesului si

cea a taranului.

Taranul roman care le da o “lectie”, aducand demonstrativ cate o

sapa fiecarei tiganci si trimitandu-le la munca pamantului, se
vadeste a fi si prostanac, si rautacios, judeca si condamna incapabil
fiind sa se puna în pielea celorlalti si sa-i înteleaga, sa înteleaga ca
apartin unei alte lumi, cea a semi-nomazilor si a negustorilor
ambulanti, cu alte valori decat cele ale celor legati de pamant si
scotand roadele din el: baiesii, daca nu muncesc pamantul, nu e din
lene, ci pentru ca a-l munci le e strain si de neînteles; si ei muncesc,
tot cu mainile lor, si fac lucruri utile, pe care taranii nu le stiu face,
dar care le sunt necesare.

Din pacate, lumea baiesilor e mult mai fragila decat cea a taranilor:
o lume care (cel putin sub forma ei actuala) pare sortita pieirii, si
asta fiindca în magazinele de la tara se vor gasi, si în Romania (nu
peste multa vreme), cam de toate, ieftine si industriale; si s-ar prea
putea ca rudarii-baiesi sa-si piarda, pana la ultimul, clientii.

Blestemul ariciului este - s-a înteles - un film de vazut si de revazut.

 
“Sibiu/Hermannstadt - Oras al culturii. Oras al culturilor”

In filmul de prezentare a viitoarei capitale culturale europene

“Sibiu/Hermannstadt - Oras al culturii. Oras al culturilor”, regizorul
Dumitru Budrala nu aminteste aproape nimic despre traditiile si
existenta minoritatilor roma si maghiara. De asemenea, centrul
istoric al orasului nu a fost pus in valoare din cauza santierelor. In
urma obiectiilor care i

s-au adus, Budrala spune ca, daca i se va solicita acest lucru, va

modifica documentarul si il va completa, atat in ceea ce priveste
minoritatile, cat si in ceea ce priveste centrul istoric.