De ce curriculum centrat pe elev?

”Elevul nu este un depozit de cunoştinţe ci o persoană vie, cu un anumit tip de personalitate la care
educaţia trebuie să se raporteze”.

La începutul secolului al XX-lea, un grup important de pedagogi, psihologi, medici şi dascăli

acuzau cu vehemenţă instituţia şcolară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor şi la cerinţele
pieţei muncii. Şcoala, considerau ei, deformează copilul în loc să-l formeze, îi închide orizontul în loc
să i-l deschidă, îl obligă la nemişcare, lipsă de reacţie şi deci, nu-l pregăteşte pentru viaţă. Cercetări
efectuate în ultimii 25 de ani arată că pasivitatea din clasă (înţeleasă ca rezultat al predării
tradiţionale, în care profesorul ţine o prelegere, eventual face o demonstraţie, iar elevii îl urmăresc)
nu produce învăţare decât în foarte mică măsură. În speţă, este insuficient pentru învăţare dacă, în
timpul orei, elevii ascultă (explicaţiile profesorului) şi, eventual, văd (o demonstraţie făcută de
profesor). Cauza acestui fenomen ţine de însuşi funcţionarea creierului. Creierul nu funcţionează ca
un video sau un casetofon. Creierul nu este un simplu receptor de informaţie. Creierul procesează
informaţia!

Un profesor, oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate substitui creierelor elevilor şi deci nu
poate face activitatea care se desfăşoară individual în mintea fiecăruia. Elevii înşişi trebuie să
organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se
oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii şi, eventual, a predării, învăţarea nu are loc.

Fără îndoială, este adevărat că acela care învaţă trebuie să-şi construiască cunoaşterea prin
intermediul propriei înţelegeri şi că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Dar nu este mai
puţin adevărat că această construcţie personală este favorizată de interacţiunea cu alţii care, la
rândul lor, învaţă. Altfel spus, dacă elevii îşi construiesc cunoaşterea proprie, nu înseamnă însă că fac
acest lucru singuri, izolaţi. Să nu uităm că omul este o fiinţă fundamental socială.

Pregătirea curriculumului centrat pe elevi pune accentul pe asigurarea metodelor şi

condiţiilor organizatorice de natură să-i angajeze pe acestia în activităţile de învăţare pe care le vor
dori. Elevii vor fi consultaţi în legătură cu orice alegere făcută. Elevii participă la stabilirea ordinii în
care vor fi abordate diferitele conţinuturi. Materialele de învăţare sunt alese de elevi, nu există un
orar fix, timpul este utilizat în mod flexibil, după cât este necesar şi după interesul elevilor. Gruparea
elevilor este şi ea concepută în mod flexibil şi se realizează în funcţie de interesele comune care îi
reunesc la un moment dat pe anumiţi elevi. Spaţiul şcolar utilizat are caracteristici similare. Sala de
clasă este doar locul central de întâlnire. Activităţile de învăţare se pot desfăşura în oricare alt loc din
interiorul şcolii sau din afara ei, în funcţie de condiţiile necesare pentru studierea unui anumit lucru
care îi interesează pe elevi. În general, profesorul este o persoană care învaţă împreună cu elevii săi.

Printre avantajele unui asemenea curriculum se pot număra:

 răspunde direct unor trebuinţe şi interese de cunoaştere şi de acţiune ale elevilor, ceea
ce determină creşterea motivaţiei intrinseci a învăţării;
 intensifică participarea elevilor la activitatea de învăţare;
 pune accentul pe dezvoltarea potenţialului individual de care dispune fiecare elev.
Dar în același timp putem avea și dezavantaje:
 nu pregăteşte în mod adecvat pentru viaţă, întrucât nu se preocupă de scopurile sociale
ale educaţiei şi de transmiterea sistematică a moştenirii culturale a umanităţii;
 nu asigură o bază comună de pregătire a elevilor;
 activităţile de învăţare sunt adeseori organizate inadecvat pentru însuşirea unor
abilităţi şi a unor cunoştinţe indispensabile oricărui om;
 cei mai mulţi profesori nu au fost pregătiţi să lucreze cu elevii în această manieră;
 face dificilă trecerea elevilor de la o şcoală la alta şi intrarea lor în forme superioare de
învăţământ care au păstrat structura academică tradiţională.

Cu toate acestea consider un plus valoare folosirea curriculumului centrat pe elev. In

argumentarea acestei afirmații pornesc de la unele definiții ale învățarii centrate pe elevi și de la
analiza principalelor caracteristici a acesteia.

Deși există multe definiții ale învățării centrate pe elev, punctele cheie referitoare la ce este și
ce anume presupune sunt incluse în următoarele afirmații:

 “Învăţarea centrată pe elev descrie modalităţi de a gândi despre învăţare şi predare ce pun
accentul pe responsabilitatea elevului pentru activităţi de genul plănuirii învăţării,
interacţiunii cu profesorii şi alţi elevi, cercetării şi evaluăriiînvăţării.” Cannon, R. (2000)
 (Învățarea centrată pe elev) le oferă elevilor o autonomie și un control mai mare în privința
alegerii subiectului, a metodelor de învățare și a ritmului de studiu. Gibbs, G. (1992)
 Învățarea centrată pe elev se referă la situația în care elevii lucrează atât în grupuri cât și
individual pentru a explora probleme și a procesa activ cunoștințele, mai degrabă decât a fi
niște receptori pasivi ai acestora. (Harmon, S.W. & Hirumi, A., 1996)
 Învățarea centrată pe elev este o abordare extinsă, ce presupune înlocuirea prelegerilor cu
învățarea activă, integrarea unor programe de învățare după un ritm propriu și/sau a unor
situații de cooperare în grup, care în ultimă instanță îi conferă elevului responsabilitatea
pentru propriile progrese în educație. Nanney, B.
 Mediul învățării centrate pe elev se concentrează în primul rând asupra satisfacerii nevoilor
elevului, în timp ce mediul învățării centrate pe materie se concentrează în primul rând
asupra unui set de cunoștințe. Clasen, R.E. & Bowman, W.E. (1974)
Aceste definiții ne oferă câteva puncte generale despre învățarea centrată pe elev. Cel mai
cuprinzător este că descrie diferite modalități de gândire în privința învățării și predării. Un punct
cheie în expresia respectivă este faptul că Canon plasează învățarea înaintea predării. Întregul accent
se mută de pe activitatea noastră ca profesori pe rolul elevilor ca cei care învață. Este de asemenea
demn de observat că el nu afirmă că aceasta ar fi o idee nouă. O formă de învățare centrată pe elev a
fost folosită de Socrate, care a trăit între 470 – 399 î.Hr., prin urmare ideea este destul de veche!

Observăm de asemenea că aceasta nu este o metodă de predare, ci o abordare de predare

extinsă. Poate presupune o gamă largă de metode, iar unele dintre acestea pot îmbrăca forma
predării tradiționale.

Aspectul esențial este că pune accentul în principal pe satisfacerea nevoilor elevului. Dacă
satisfacerea nevoilor elevilor se află în centrul învățării centrate pe elev, formarea trebuie să
răspundă nevoilor acestora. Pentru ca acest lucru să fie posibil, mai întâi trebuie să fie determinate
nevoile lor. În mod tradițional, aceasta s-a întreprins pentru ei, nevoile lor au fost decise și li s-au
furnizat aceste informații. Însă un astfel de procedeu nu prea poate fi considerat ca fiind centrat pe
elev. Învățarea centrată pe elev merge mult mai departe și le oferă elevilor o mai mare autonomie.

În învățarea centrată pe elev accentul se pune pe a-l face pe elev responsabil pentru propriul
proces de învățare. Elevii au o influență mai mare asupra tuturor aspectelor legate de ce anume
urmează să învețe și de modul în care o vor face. În viață în general, atunci când avem o libertate mai
mare, aceasta atrage după sine o responsabilitate mai mare. Aceasta se aplică și în cazul elevilor și al
învățării centrate pe elev.

Elevii își dovedesc responsabilitatea mai mare devenind căutători activi de cunoaștere. Ei nu
se mai bazează pe profesorul care să le deschidă mintea și să le-o umple cu cunoștințe în timp ce stau
pasivi în sala de clasă. Ei folosesc posibilitățile de învățare care li se oferă, caută alte modalități de
învățare, iar dacă aceasta nu dă rezultate, cer ajutorul și îndrumarea profesorilor - însă nu pur și
simplu pentru răspunsuri de-a gata.

Un punct de pornire în activitatea elevilor în învățarea centrată pe elev este că elevii pot
influența alegerea subiectului. Aceasta nu este ceva atât de radical pe cât sună. Spre exemplu elevii
din învățământul și formarea tehnică și profesională fac deja alegeri privind domeniul ocupațional în
care doresc să studieze. Este posibil să nu poată urma prima lor opțiune și, în special în zonele rurale,
e probabil să nu aibă acces la anumite ocupații. O soluție posibilă a acestei probleme constă în a le
oferi elevilor posibilitatea să finalizeze module de învățământ la distanță, ca parte a programului lor
școlar obișnuit, cu alte cuvinte, să adopte o abordare centrată pe elev.

Faptul că elevii au anumite preferințe de învățare nu înseamnă că acelea sunt singurele

abordări care trebuie să fie folosite cu ei. Uneori trebuie să fie expuși unor experiențe diferite și
obligați să lucreze în modalități diferite, astfel încât să se dezvolte ca indivizi care sunt capabili să
acționeze într-o serie de contexte.

Indiferent de diferențele pe care elevii le pot prezenta, ei nu învață o idee nouă în izolare, ci
se dezvoltă și își adaptează gândirea în continuu, în lumina experienței anterioare. În promovarea
învățării centrate pe elev, trebuie să recunoaștem experiența anterioară a elevului individual, și să o
folosim ca pe o bază pentru a furniza noi experiențe care să-i ajute să-și dezvolte ideile și abilitățile.

În învățarea centrată pe elev vom asista de asemenea la schimbări ale modalităților în care
elevii interacționează cu profesorii. Dacă elevii urmează a fi activi în căutarea cunoașterii, aceasta
implică o relație de cooperare între elevi și profesori. Faptul că profesorii ar putea fi mai prietenoși
nu înseamnă să nu fie respectați de elevii lor. Nici nu înseamnă că nu sunt capabili să mențină
disciplina. O fac diferit, iar aceasta reflectă felul de relație pe care e probabil ca elevii s-o aibă cu
viitorii lor manageri. Adoptarea unor abordări centrate pe elev nu înseamnă ca profesorul să piardă
controlul, și nici nu înseamnă să renunțe la responsabilitate. Definițiile pe care le-am prezentat
menționează că elevii vor interacționa cu alți elevi și că vor lucra atât în grupuri cât și individual.
Elevii trebuie să-și dezvolte abilitățile de a interacționa unii cu alții pentru că aceasta este situația pe
care majoritatea o vor întâlni în viața de zi cu zi sau ca oameni mari la locul de muncă.

În același timp, elevii trebuie să-și dezvolte abilități pentru a se baza pe ei înșiși, și capacitatea
de a munci din proprie inițiativă. Situația se reflectă în ideea că în învățarea centrată pe elev elevii
vor lucra câteodată în grupuri, dar vor munci de asemenea individual.

A le permite elevilor să controleze ritmul de studiu pare ceva haotic. Nu vom ști când doresc
să lucreze mai mult la un subiect și când vor vrea să treacă mai departe. Cu toate acestea, acesta este
un răspuns potrivit, dat fiind faptul că elevii sunt diferiți și nu învață cu toții în același ritm. Dacă vrem
ca toți elevii noștri să învețe eficace, trebuie să acceptăm această provocare.

Rolul profesorului în învățare poate fi de instructor, ghid, îndrumătorul care te acompaniază,

mentor, sfătuitor, consultant, transmițător de cunoștințe, cel care face lucrurile posibile pentru tine,
formator, supraveghetor, diriginte, coordonator, cercetător critic, broker de cunoștințe, model….
facilitator, colaborator. Dacă ar fi să ne referim doar la un singur cuvânt din această listă, acesta ar fi
facilitator.

În învățarea centrată pe elev, profesorul trebuie să înlocuiască prelegerile cu învățarea activă,

dar pentru că aproape ca sigur aceasta se va potrivi numai unora dintre elevi atunci nu putem urma
ideea unei măsuri universale. Dacă urmează să permitem elevilor noștri să controleze ritmul
procesului lor de învățare, vom juca un rol important în integrarea programelor de învățare în ritm
propriu. Va trebui să lucrăm cu elevii noștri pentru a-și organiza programele de studiu astfel încât să
fie capabili să realizeze tot ceea ce doresc într-o perioadă de timp rezonabilă. Munca noastră constă
mai degrabă în organizarea situațiilor de învățare decât în a preda. Va trebui să oferim îndrumare, să
încurajăm și să sprijinim învățarea, să monitorizăm progresul, să organizăm accesul la resurse și să
măsurăm performanța.

În mod tradițional, ca profesori, am deținut într-o mare măsură controlul asupra mediului
predării și învățării. Am decis ce ar trebui să se întâmple și când și unde anume ar trebui să aibă loc.
Am controlat cine anume va munci împreună. Ca părinți, recunoaștem că vine un timp când copiii
noștri trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor. Nu este întotdeauna ușor pentru
părinți să facă această schimbare. Ca profesori, avem un rol similar de a considera în ultimă instanță
elevul ca fiind responsabil pentru procesul său de învățare, iar aceasta nu va fi în mod necesar ceva
ușor de făcut. Dar trebuie să recunoaștem că este important pentru elevii noștri să treacă de la
dependență la independență, și de la a fi controlați la a li se permite responsabilitatea. Cum putem
face acest lucru? Răspunsul este prin învățarea centrată pe elev. Aceasta va oferi:

 Învățare mai eficace - atât plănuirea învățării cât și faptul de a fi implicați în alegerea
metodelor de învățare îi ajută să fie niște elevi mai eficienți. Vor fi capabili să creeze secvențe
de obținere de informații care să însemne ceva pentru ei și într-un fel care să li se
potrivească. Putem înțelege noile experiențe înăuntrul nostru, pur și simplu gândindu-ne la
ele. Dar putem de asemenea să ne formăm idei logice prin interacțiunea cu alții, în special cu
 profesorii. Socrate își învăța elevii punându-le întrebări și făcându-i să interacționeze cu el
prin justificarea răspunsurilor lor. Prin înlocuirea prelegerilor cu învățarea activă, integrarea
învățării într-un ritm propriu și organizarea unor situații de grup cooperante putem să ne
sprijinim elevii pe măsură ce învață eficient.
 Reținere și amintire îmbunătățite - întrucât a fi manipulatori activi de cunoștințe înseamnă
că elevii noștri sunt bine înzestrați pentru a dezvolta această logică, aceasta îi va ajuta de
asemenea să poată reține informația. Un elev va dori să investească mai mult efort la o
disciplină pe care a ales s-o studieze, și prin urmare faptul că elevul are alegerea subiectului
sprijină de asemenea reținerea informației, întrucât acesta simte că învățarea are un scop.
Amintirea se află în conexiune cu contextul, iar alegerea metodelor de învățare și de
asemenea folosirea unor tehnici precum cercetarea ăi ajută pe elevii noștri să facă legătura
între noile cunoștințe și contexte. Când mai târziu se confruntă cu astfel de contexte în
timpul muncii, abilitatea lor de a-și aminti va crește.
 Incluziune mai mare - Dacă includem elevii cu cerințe educaționale speciale, însă nu reușim
să satisfacem cerințele elevilor cu niveluri înalte de abilități, sau pe aceia care au preferințe
specifice de a învăța, nu reușim să atingem obiectivul. Dacă lucrăm cu elevii pentru a
identifica metodele de învățare ce corespund abilităților și potențialului elevilor individuali,
vom fi capabili să facem procesul de învățare mai inclusiv. Înlocuirea prelegerilor cu învățarea
activă aduce o contribuție valoroasă la includerea elevilor care urmează un tipar mai puțin
academic, sau care au dificultăți de a se concentra. Aceasta nu înseamnă că schimbarea este
un dezavantaj pentru aceia care sunt academici și pot să se concentreze. Prin învățarea
activă, cei performanți pot fi provocați și li se pot oferi oportunități de a-și dezvolta gândirea.
 Pregătire mai bună pentru exercitarea unei profesii - Din ce în ce mai mult, angajații trebuie
să lucreze mai degrabă folosindu-se de propria inițiativă. Ca rezultat al unor structuri
manageriale pe orizontală, și a apariției unor companii mai mici, aceștia nu se mai află sub
aceeași strictă supraveghere. Aceleași calități sunt dobândite de elevii care se bucură de o
autonomie mai mare și pentru care responsabilitatea este o situație normală, și astfel aceștia
sunt mai pregătiți să și-o asume la locul de muncă.
 Sprijină abilitățile pentru învățarea pe parcursul întregii vieți
 Sprijină integrarea abilităților cheie - Învățarea centrată pe elev presupune folosirea
abordărilor ce sunt în directă legătură cu unele din abilitățile cheie necesare tinerilor care se
pregătesc pentru muncă. Lucrând în grupuri, elevii își dezvoltă abilitățile de comunicare atât
în contexte profesionale cât și în contexte sociale. Ei trebuie de asemenea să învețe să-și
organizeze relațiile interpersonale. Am subliniat ideea că elevii devin manipulatori activi de
cunoștințe, iar aceasta include obligația de a explora probleme. Rezolvarea de probleme și
gândirea critică sunt niște abilități cheie importante, și prin folosirea acestor abordări în
învățare, elevii își vor dezvolta abilitatea de a le aplica într-un context profesional. Plănuirea
învățării în învățarea centrată pe elev are legătură cu abilitățile cheie referitoare la pregătirea
pentru practică, dezvoltarea personală pentru îmbunătățirea performanței și dezvoltarea
carierei profesionale. Utilizarea tehnologiei informației și comunicării apare adesea în
învățarea centrată pe elev și este de asemenea o abilitate cheie la toate nivelurile.
 Motivație mai puternică - Dacă elevii vor să se conducă singuri, ei vor fi motivați de
autonomia mai mare de a ține sub control propriul lor proces de învățare. Un aspect cheie
pentru profesor este că atunci când acționează ca un îndrumător sau sfătuitor sau critic,
trebuie s-o facă într-un fel care să nu distrugă simțul autonomiei și motivația care îl
acompaniază.

În multe feluri, învățarea centrată pe elev oglindește situația pe care majoritatea elevilor
noștri o vor întâlni în viitor, iar aceștia vor trece de la circumstanțele în care profesorii îl consideră în
ultimă instanță responsabil pe elev la una în care managerii lor îi vor considera responsabili.
BIBLIOGRAFIE

1. Creţu, C. (1998) Curriculum diferenţiat şi personalizat. Iaşi: Editura Polirom;

2. Popescu, V.V. Dimensiuni esenţiale în ştiinţele educaţiei. Bucureşti, Editura Printech, 2003
3. Ghid pentru proiectele centrate pe elev
4. Învțarea centrată pe elev. Ghid pentru profesori și formatori Proiectul PHARE: RO 2002/000-
586.05.01.02.01.01
5. Politica ÎPT privind incluziunea elevilor cu CES
6. Strategii de predare care corespund stilurilor de învățare individuale
7. http://imagined.ise.ro/educatie/curriculum.html Imaginar, imaginație și curriculum
8. http://archive.tvet.ro/web/Eforie-09.2004/W3/Romana/ Metodologia învățării centrate pe elev
9. http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/index.htm Pedagogie. Alternative
metodologice interactive.
10.http://pedagogica.gq.nu/index.htm Informații online pentru cadre didactice și studenți
11.http://www.edict.ro/articole/e07-limbaj-educational.html Dimensiuni psihologice ale limbajului
educațional

DE CE CURRICULUMUL CENTRAT PE ELEV?

"Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic.  Să trăieşti liniştit şi    cuviincios,
           
într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva dintre oamenii tineri ai lumii, să vină acolo pentru a
se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi le dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe
dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au
şi ei de spus ceva ? de mărturisit ceva ? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să le spunem?
Suntem doar mijlocitori între ei şi ei înşişi... Dar nici asta nu trebuie să le fie spus ."( Constantin Noica
)
          Prin curriculum înţelegem, în sens foarte larg, totalitatea oportunităţilor pe care şcoala, împreună cu comunitatea le au de oferit pentru a asigura promovarea
dezvoltării personale optime pentru fiecare elev în parte, indiferent de diferenţele dintre ei.
       “Trebuinţele celui care învaţă” constituie un factor determinant al curriculumului actual, care impune, din perspectiva unei abordări holistice, curriculumul centrat pe
elev, ca parte a curriculei “extreme”.
        Principalele lucruri care vor fi învăţate, conţinuturile învăţării, materialele şi toate activităţile care se vor desfăşura cu elevii vor fi selecţionate în
urma consultării, observării şi studierii elevilor cărora le va fi destinat curriculumul.
        De ce curriculumul centrat pe elev?
… pentru că se raportează la un context deschis, în continuă schimbare, modificare, transformare;
... pentru că respectă dreptul fiecărui copil la instrucţie şi educaţie pe măsura potenţialului şi capacităţilor sale;
... pentru că mulţi elevi au nevoi personale prioritare, care sunt centrale pentru propria lor învăţare şi pentru calitatea vieţii lor – iar prevederea lor în curriculum este
esenţială, legitimă şi justificată;
... pentru că manifestă o flexibilitate ridicată (a programelor de studiu, a strategiilor de predare-învăţare, a timpului alocat), astfel încât permite fiecărui copil să avanseze în
ritmul său şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare;
... pentru că dezvoltă capacităţile necesare pentru rezolvarea independentă a problemelor, autocontrol în situaţii dificile, practicarea unor tehnici de muncă intelectuală,
care să asigure eficienţă şi eficacitate, care se potrivesc personalităţii lor, stilurilor lor de învăţare;
... pentru că asigură o legătură optimă cu faptele reale de viaţă, familiarizarea cu o serie de activităţi de utilitate practică şi de timp liber;
... pentru că pune în valoare importanţa tuturor conţinuturilor, şi elimină excesul de educaţie intelectuală;
... pentru ca profesorul le permite elevilor să participe la decizii privind organizarea şi conducerea învăţării, promovează un stil de conducere care îmbină autoritatea cu
permisivitatea;
... pentru că intervenţia profesorului favorizează sau creează o atmosferă stimulativă, în care elevii să aibă zone de libertate, cât şi zone de responsabilitate;
... pentru că activitatea este centrată în special pe favorizarea schimbului de informaţii între elevi, fiecare elev având posibilitatea să-si valorifice mai bine aptitudinile,
cunoştintele, experienţa personală în contextul în care fiecare elev este deschis spre celalalt şi interesat de propria lui descoperire în relaţiile cu ceilalţi;
... pentru că promovează îmbinarea tuturor formelor de organizare, o bogăţie metodologică, crează situaţii de învăţare problemă, activităţi diverse care  includ conţinuturile;
... pentru că activităţile se pot desfăşura oriunde doreste copilul, nu neaparat în clasă, în funcţie de opţiunile pentru un anumit tip de învăţare (“desacralizarea” sălii de
clasă);
... pentru că îi creeză şcolii datoria de a urmări lărgirea oportunităţilor de învaţare pentru toţi elevii, efectuarea periodică de revizuiri ale ofertei educaţionale.
        Un curriculum centrat pe elev modifică, cum am mai amintit, caracteristicile relaţiei profesor-elev.
        Rolul şi sarcinile profesorului devin mai complexe şi solicită un efort mai mare din partea acestuia. Trebuie să respecte viziunea şi sentimentele fiecărui elev în parte,
să stimuleze mai mult elevii decât să-i critice, să sugereze mai mult decât să corijeze, să propună mai mult decât să impună şi nu în ultimul rând să se adapteze
capacităţilor elevilor, posibilităţilor lor, nu să le pretindă tuturor, în mod egal, aceleaşi cerinţe.
        Profesorul trebuie să construiască şi să reconstruiască prin empatie (cognitiv, afectiv, emoţional), să promoveze motivarea şi angajarea elevilor în activitate, să
organizeze procesul de predare-învăţare-evaluare până la individualizare, în urma unui proces complex de evaluare, reevaluare şi monitorizare a elevilor.
         Acest tip de abordare curriculară centrată pe elev reprezintă chiar “un mod de gândire” , o filozofie lucrativă despre cei care învaţă, despre predare şi despre
învăţare, o reflecţie asupra predării şi învăţării în modalităţi noi şi diferite în mod continuu şi flexibil ( document UNESCO, 2002).
          Este un mod de gândire despre cum ar putea fiecare dintre elevi să înveţe cu succes abilităţile şi conceptele pe care noi dorim să le înveţe, despre viaţa elevilor, ce
îi interesează, ce îi motivează să înceapă, să iniţieze ei înşişi procesul de învăţare.
 CURICULUM CENTRAT PE COPIL

Liudmila Lefter,
Coordonator educaţie, UNICEF, Moldova
Master în sociologie

Abordarea curriculara a procesului de invatamant presupune asigurarea interdependentelor

dintre elementele componente ale activitatii didactice: obiective - continuturi - metodologie -
evaluare. Aceste interdependente angajeaza realizarea unui invatamant prioritar formativ
bazat integral pe resursele de (auto)instruire si de (auto)-educatie ale fiecarui elev.

Abordarea educației din perspectiva centrării pe cel ce învață presupune dezvoltarea

personalității, valorificarea potențialului fiecărui elev, dar, în același timp, presupune și
necesitatea ca elevii să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în contextul învăţării şi să
îşi aleagă în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze învăţarea.

Analizînd situația actuală în învățămînt constatăm că perceperea respectivelor abordări

este deseori limitată: abordarea curriculară este axată pe obținerea rezultatelor ,
performanțelor școlare, iar educația centrată pe cel ce învață este axată pe organizarea
procesului educațional. Astfel, pe de o parte avem profesori foarte buni în organizarea
activităţilor de învăţare interesante (cu jocuri didactice, cântece, poezioare, etc.), discipolii
cărora nu dispun de competențe indispensabile elementare: nu pot să efectueze scăderea sau
adunarea. Pe de altă parte, avem profesori ce se orientează doar la învăţarea pentru evaluare,
pentru susţinerea cu succes a testelor. Profesorul nu consideră necesară implicarea elevilor în
luarea cărorva decizii vizavi de procesul educațional : el, profesorul, este unicul care știe cum
e corect să se procedeze în fiecare caz aparte, iar elevul trebuie doar să execute indicațiile lui.

Situația poate fi schimbată doar dacă răspundem la întrebarea ce presupune un curriculum

centrat pe copil? Acest curriculum insistă pe dezvoltarea cunoștințelor ori pe dezvoltarea
celui ce învață?

Curriculum centrat pe copil se materializează în zona de convergență a abordării curriculare

a educației și învățării centrate pe cel ce învață. Iar aceasta înseamnă dezvoltarea
cunoștințelor și dezvoltarea personalității fiecărui copil valorificînd pedeplin potențialul
individual al fiecărui copil.

Implementarea curriculumului centrat pe copil solicită efort din partea cadrului didactic. Vom
evidenția în cele ce urmează aspecte importante ale procesului educațional de care trebuie să
ținem cont.

Trebuie să învăţăm să acceptăm copilul ca fiind diferit de alţii. Profesorul nu va cere copiilor
să acţioneze toţi la fel, dar le va permite să fie diferiţi. De obicei noi vrem să-i măsurăm pe
toţi cu aceleaşi instrumente, pentru a face o apreciere justă. Este important să nu comparăm
copilul cu ceilalţi. E bine să comparăm rezultatele obținute de copil azi cu cele obținute
anterior, de la o zi la alta pentru ca să-l îndrumăm în realizarea potenţialului lui deplin.

Nu vom învăţa copii pentru note, dar le vom explica utilitatea și aplicabilitatea celor
învățate. Urmează să determinăm în curriculum și la ore care sunt principiile şi conceptele
pe care elevii le vor putea folosi în învăţarea ulterioară. Dacă determinăm ce concepte,
capacităţi trebuie dezvoltate la elevi la sfârşitul anului, ce fel de persoane vor fi elevii noştri,
ce fel de gândire, acţiuni, valori vor achiziţiona ei la finisarea treptei primare, gimnaziale,
liceale – aceasta va însemna să avem un curriculum centrat pe elev.

Pentru realizarea obiectivelor vom organiza activităţi de învăţare. Trebuie acestea orientate
spre formare cunoştinţelor sau spre dezvoltarea celui care învaţă? Şi dacă formăm
cunoştinţele, ce sunt acestea, din ce sunt formate? Sunt acestea date, informaţii? Datele pot
fi raportate nominal, ordinal, ca un vector linear şi presupun doar absorbţie. După ce colectîm
date, le grupăm, le introducem în diagrame si obţinem informaţie. În procesul de formare a
cunoştinţelor elevul trebuie să gândească, să creeze. După ce datele şi informaţia au fost
procesate, ele devin cunoştinţe. Ceea ce profesorul prezintă copilului reprezintă date,
informaţie, material crud. Elevul urmează să recepţioneze datele şi informaţia şi să le
proceseze, ca acestea apoi să devină cunoştinţe. Cunoştinţele trebuie să fie produse şi
internalizate de copil. Dacă acesta nu se întâmplă, atunci învăţarea nu s-a produs. Cunoştinţele
care pot fi aplicate în viaţa, devin ceea ce numim înţelepciune. Înţelepciunea este adevărul
care a trecut testul timpului, ceva puternic şi robust, care nu se schimbă în dependenţă de
persoană sau situaţie. Dacă profesorul prezintă informaţia, o raportează imediat, ea rămâne
doar date şi informaţie. Dacă elevii o acceptă şi o procesează, ea devine cunoştinţe şi dacă
este reţinută şi utilizată în timp, ea devine înţelepciune.

Învăţarea este un proces activ cu implicarea celui care învaţă în construirea cunoştinţelor. Ea
poartă caracter social, este holistică şi nu poate fi divizată în părţi separate. Folosim tot corpul
în învăţare. Nu putem sa aşezăm copiii cu mâinile pe bănci şi să aşteptăm ca învăţarea să se
producă. Mişcarea este parte a învăţării.

Pentru a înţelege dacă învăţarea s-a produs, aplicăm evaluarea. Dacă analizăm calitatea în
termeni de capacitate, dacă vrem să evaluăm o persoană, operăm cu noţiunea de inteligenţă.
Delimităm trei niveluri de inteligenţă: personală, socială şi spirituală. La nivel de
inteligenţă personală, vorbim despre inteligenţe multiple: lingvistică/verbală, logică,
specială, kinetică, estetică, interpersonală, intrapersonală, naturală sau existentială. Fiecare din
acestea pot fi dezvoltate la nivel analitic, creativ, practic. Inteligenţa analitică este abilitatea
de a îndeplini sarcini academice, de soluţionare a problemelor de tipul celor din testele
tradiţionale de inteligenţă. Astfel de probleme au de obicei doar un singur răspuns correct.
Inteligenţa creativă sau sintetică este capacitatea de a se descurca în situaţii noi neobişnuite în
baza cunoştinţelor şi deprinderilor existente. Persoanele cu o inteligenţă creativă bine
dezvoltată pot da răspunsuri “incorecte” deoarece văd lucruirle dintr-o perspectivă diferită.
Inteligenţa practică este capacitatea de a adapta şi aplica în viaţa de toate zilele cunoştinţele şi
experienţa existentă. Inteligenţa practică permite persoanei să înţeleagă ce trebuie de făcut şi
să acţioneze într-o situaţie şi anturaj specific. Nu încercaţi să-i faceţi pe toţi copii la fel. Dacă
copilul e puternic în aspect verbal, dezvoltaţi-l în aspect verbal până la nivel creativ, dacă nu,
atunci dezvoltaţi-l până la maximum de nivel practic, dacă nu, atunci dezvoltaţi-l ca să poată
participa în discuţii la un anumit subiect.

După inteligenţa personală urmează inteligenţa socială, care presupune dezvoltarea unui şir
de deprinderi sociale. Prima deprindere socială este de a înţelege, cea de-a doua – de a
răspunde, de a se face înţeles. Exersarea empatiei și obținerea deprinderii de a acționa
sinergic vor fi parte componentă a dezvoltăriii inteligenței sociale. Inteligenţa spirituală
presupune gândirea despre întreg, despre integritatea acestei lumi şi a fiecărui obiect din
această lume. Urmează să învățăm să fim parte a lumii, a întregului. Lumea este unică, un
întreg. Vom încuraja copiii să gândească la sarcinile sale ca parte a unui întreg şi nu se va
admite egoismul. La această etapă vom încerca să obţinem ca elevul să nu rămână preocupat
de sarcinile şi lucrul personal, dar să se implice în realizarea bunului comun.

Curriculum centrat pe copil presupune asigurarea calității curriculumului predat la nivelul

calității curriculumului scris. Elaborarea documentelor de politici educaționale este intenția
care se poate materializa doar cu implicarea responsabilă și creativă a cadrelor didactice.