UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA “

FACULTATEA : FEAA

FORME DE REALIZARE A EVAZIUNII FISCALE PE PLAN INTERNAŢIONAL SI

IMPLICAŢII ALE ACESTORA

CURINS

1
I APARIŢIE, CARACTERISTICI ŞI FORME ALE EVAZIUNII FISCALE PE PLAN
INTERNAŢIONAL
I.1 Caracteristicile paradisurilor fiscale
I.2 Clasificarea paradisurilor fiscale
I.3 Factori care detemină alegerea paradisurilor fiscale

II PARADISURILE FISCALE, FORME ALE EVAZIUNII FISCALE PE PLAN

INTERNATIONAL

II.1 Paradisurile fiscale din Europa

II.2 Companiile „off-shore”
II.3 Paradisurile fiscale din afara Europei

III. COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE PE PLAN INTERNAŢIONAL

I APARIŢIE, CARACTERISTICI ŞI FORME ALE EVAZIUNII FISCALE PE PLAN

INTERNAŢIONAL

2
 Evaziunea fiscală internaţională stimulată de existenţa unor mici entitaţi juridice cu
statut special sau de tip statal ,numite in literatura secolului xx paradisuri sau oaze fiscale, nu
este un fenomen caracteristic lumii contemporane. Aceasta a existat din vechime .În Grecia
veche, insulele din vecinătatea Atenei erau utilizate de către comercianţi pentru stocarea
mărfurilor . În felul acesta se evita un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor si
exporturilor . În secolele XVI-XVIII, Flandra a devenit un paradis, întrucât comerţul efecutat
prin porturile sale era supus la obligaţii fiscale si restricţii minore .
Momentul care marcheză creşterea importanţei paradisurilor fiscale îl reprezintă
sfârşitul celei de-a doua mari conflagraţii militare mondiale. Specialiştii americani în societăţi
multinaţionale D.K.Eiteman şi A.L.Stonehill considera că aceasta se datorează creşterii
numarului filialelor unei societăţi–mamă . Aceaste filiale la origine au servit extinderii
societăţilor mamă în străinatate,pe picior de egalitate cu alte societăţi din ţări care permiteau
anumite amânări fiscale şi pentru a servi ca loc de refugiu (siguranţă) pentru capitalurile
destinate a fi reinvestite sau repatriate .Ulterior filialele străine au început să fie utilizate ca
mijloc de evaziune fiscală. Definiţiile date paradisurilor fiscale nu sunt în întregime
satisfăcătoare şi se poate propune abordarea conceptuală aparţinând lui Roger Brunet : ”se
numeşte paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau societăţi au impresia de a fi mai
puţin impuse decât altundeva” .
A considera paradisul fiscal ca un mijloc de producere a fraudelor fiscale este puţin
cam exagerat .Această afirmaţie se bazează pe faptul că frauda fiscală este sancţionată
pecuniar şi penal ,în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entitaţi
teritoriale nu sunt sancţionaţi .Prin urmare este mai corect a susţine că paradisul fiscal
constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală
internaţională , de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos .
Astfel , din punct de vedere spaţial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel naţional sub
forma evaziunii fiscale legale şi fraudei fiscale şi evaziunea fiscală internaţională stimulată
de prolieferarea paradisurilor fiscale.
Într-o definiţie mai completă evaziunea fiscală este reprezentată ca fiind sustragerea
prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi alte
sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice sau juridice române sau străine.
În funcţie de modul cum este realizată, sustragerea de la impunere poate fi: sustragere
realizată la “adăpostul legii” şi sustragere care se realizează cu încălcarea legii, fiind, deci,
ilicită sau frauduloasă.
Pe măsura adâncirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării pe multiple
planuri a relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate diferit
evaziunea fiscală nu se manifestă doar ca un fenomen intern, naţional, ci a devenit unul
internaţional.
În ţările cu o experienţă bogată în fiscalitate adaptată cerinţelor economiei de piaţă,
evaziunea fiscală (specifică mai ales T.V.A.) poate fi întâlnită şi sub forme cum sunt:

3
•frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic, care şi-a creat in timp o
bună reputaţie prin comportament şi rezultate, încetează brusc plăţile, declarându-se în stare
de faliment, după ce în prealabil a avut grijă să-şi transfere profitul în altă ţară;
•frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnită atunci când o noua întreprindere înfiinţată ( cu
intenţia ascunsă de a obţine bani prin pretenţii false), înaintează organelor fiscale o cerere
justificată de rambursare a T.V.A., însă după rambursare întreprinderea în cauză îşi încetează
activitatea, iar plătitorul dispare;
•sindromul “Phoenix”, când o firmă ce avea obligaţii de plată a T.V.A. se declară în stare de
faliment sau se lichidează, dar apare o altă firmă cu acelaşi director. În acest caz, organelor
fiscale le revine sarcina de a încerca să încaseze impozitul de la unitatea falimentară sau
lichidată;
•sindromul “companiilor multiple”, apare în cazul în care sunt înregistrate mai multe firme,
printre care şi una fantomă. Aceasta din urmă solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată
fără să fi participat la plata celei colectate, după care dispare;
•manipularile insignifiante care se concretizează în efectuarea unei serii de modificări
mărunte în contabilitate, ca, de exemplu: omiterea de la însumare a unor pagini, înregistrarea
repetată a unor facturi de intrare, reportare greşită.Toate acestea conduc la întocmirea unui
decont T.V.A. incorect.
Toate sistemele fiscale trebuie să fie echitabile, sau dacă este posibil cât mai puţin
inechitabile. Indiferent de formă, evaziunea fiscală constituie un obstacol important în
realizarea acestui deziderat de egalitate în faţa impozitului. Aceasta cu atât mai mult cu cât,
unii contribuabili se pot sustrage mai uşor de la plata obligaţiilor fiscale, comparativ cu alţii.
Implicaţiile evaziunii fiscale sunt de natură economică şi socială. Pe plan economic
aceasta influenţează desfăşurarea normală a concurenţei. Sub aspect social determină
creşterea obligaţiilor fiscale suportate de restul contibuabililor şi nemulţumirii în rândul
membrilor societăţii.

I.1 Caracteristicile paradisurilor fiscale:

1) În primul rând aceste entităţi juridice oferă avantaje fiscale comparativ cu alte entităţi
juridice, societăţilor care îşi stabilesc sediul social, sau persoanelor fizice care îşi au
rezidenţa pe teritoriul acestora . Scopul îl constituie atragerea societăţilor în
expansiune, atragerea de capital şi stimularea aparitiei de activităţi necesare asigurării
echilibrului economic şi social . Facilităţile fiscale utilizate în vederea îndeplinirii
scopului urmărit sunt multiple : scutirea de impozit a veniturilor sau a profiturilor
realizate ,sau aplicare unei cote extrem de reduse .
2) O altă caracteristică esenţială o constituie protecţia prin lege a operaţiunilor financiare
sau comerciale realizate de persoane fizice sau juridice.Nu este de neglijat faptul că
paradisurile fiscale dispun de acorduri fiscale in vederea dublei impuneri a veniturilor

4
 cu ţările industrializate. Prin acestea se urmăresc asigurarea reducerii impozitului
aplicat in mod normal investiţiilor străine faţă de cel din ţările semnatare. Aceste
entităţi pentru a asigura un regim fiscal privilegiat îşi adaptează permanent legislaţia
fiscală în concordanţă cu evoluţia acesteia pe plan internaţional.
3) Alte caracteristici privesc: dezvoltarea unui sistem bancar lipsit de reglementări
restrictive şi constrângeri, care asigură rapiditatea operaţiunilor înăuntru şi în afara
graniţelor, absenţa unui control asupra schimburilor, cu excepţia operaţiunilor legate
de devize străine, precum şi asigurarea unor mijloace de comunicaţie (telefon,
telex,telegraf, servicii aeriene) la un înalt nivel funcţional.
I.2 Clasificarea paradisurilor fiscale
Paradisurile fiscale se pot împărţi în principale şi secundare.În cadrul celor
principale se pot identifica şase tipuri de ţări.
● Ţări care nu aplică niciun fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital
pentru persoane fizice: Bahamas, Bahrein,Bermude,Insulele Cayman, Nauru,Saint-Vincent,
Turks şi Caicos,Vanuatu şi Principatul Monaco.
● Ţări in care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritoriala: Costa
Rica, teritoriul Hong Kong , Liberia, Malaiezia, Panama, Filipine, Venezuela, Marea
Britanie.În aceste ţări contribuabilii beneficiază de o exonare a beneficiilor, obţinute prin
operaţiuni realizate în afara teritoriului.
● Ţări in care cotele de impunere sunt mai puţin ridicate: Liechtenstein, Elveţia, Insulele
Virgine britanice, Antilele olandeze, Jersey, Irlanda.
● Ţări care oferă avantaje specifice societăţilor tip holding sau societăţilor off-shore:
Luxemburg, Singapore, Ţările de Jos.
● Ţări care oferă exonări fiscale industriilor create in vederea dezvoltărilor: Irlanda pentru
societăţile create înainte de 1 ianuarie 1981.
● Ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi: Antigua,Anguilla, Grenada,
Jamaica, Barbados.

În paradisurile fiscale secundare se includ atât ţări mici cât şi ţări industrializate, în
care nivelul de impunere a anumitor forme de venit este ridicat, dar în care există dispoziţii
legale cu caracter particular, care pot fi utilizate într-o operaţiune de tax planning de către
investitori.
Din categoria micilor entităţi teritoriale sunt relevante următoarele exemplificări:
Vatican, Republica Malteză, Polinezia franceză, Insulele Tonga, Insulele Maurice,Republica
Djbouti, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan. Acestea fie că nu aplică niciun fel de
impunere fiscală, fie că anumite venituri realizate de persoane fizice sau de societăţi nu sunt
impuse, fie că acordă exonări pentru activităţile desfăşurate de anumite societăţi, fie că, cotele
sunt mult reduse.

5
 Paralel cu lupta împotriva evaziunii şi fraudei fiscale, ţările industrializate (SUA,
Franţa, Italia, Belgia, Austria) sunt tentate să acorde facilităţi fiscale atrăgătoare , prin
acordarea de reduceri sau scutiri de impozite, pentru atragerea capitalului străin sau creşterea
exporturilor.

I.3 FACTORI CARE DETERMINĂ ALEGEREA PARADISURILOR FISCALE

Indiferent de natura juridică a persoanei şi de motivaţie, atunci când aceasta decide să
recurgă la avantajele oferite de un paradis fiscal, problema primordială este aceea a
obiectivelor de realizat şi a costului acestora. Prin urmare este necesară o analiză juridică,
financiară şi fiscală a situaţiei sale precum şi consultarea unui specialist în fiscalitate
internaţională.
Factorii care influenţează selecţia unui paradis fiscal se pot împarţi în trei categorii:
- generali
- particulari
- specifici
Factorii generali - trebuiesc analizaţi prin prisma costurilor şi riscurilor care le
prezintă asupra atingerii obiectivului propus.Aceştia sunt:
• statutul juridic – indiferent dacă este vorba de un stat sau de o entitate teritorială care face
parte dintr-un stat, acesta trebuie să aibă un statut juridic bine precizat;
• consens politic – se urmăreşte evitarea limitării libertăţii societăţii la un moment dat sub un
anumit pretext, prin schimbarea bruscă a legislaţiei faţă de capitalul străin. Sunt evitate ţările
în care guvernele limitează participarea capitalului străin, se deţine în întregime controlul
asupra unor domenii de activitate sau se stimulează prioritar investiţiile naţionale;
• situaţia geografică – existenţa unui sistem de comunicaţii prin telefon, telex, fax, este
esenţială în desfăşurarea unei afaceri. Deplasarea şi stocajul bunurilor comerciale sunt
influenţate de existenţa unui transport comod şi rapid, aerian, terestru şi maritim.În plus
dimensionarea distanţelor influenţează costul operaţiunilor şi eficienţa afacerilor;
• stabilitatea politică şi economică – decizia guvernelor unor ţări de a proceda la naţionalizări
şi exproprieri constituie un risc care nu poate fi neglijat.
Deteriorarea situaţiei economice poate la rândul său să influenţeze stabilitatea
politică. Evaluarea riscului politic este realizată de organisme private specializate ( in S.U.A. :
Frost şi Sullivan) sau de organisme care aparţin guvernului (în Franţa : Centrul Francez de
comerţ exterior). Aceste oferă informaţii celor care investesc sau exportă în străinătate. Astfel,
se pot prefera zone în care avantajele fiscale sunt mai mici comparativ cu altele, dar în care
stabilitatea politică este sigură.
• structura socială – societatea care doreşte să-şi stabilească sediul într-un paradis fiscal
solicită informaţii cu privire la stuctura juridică, bancară şi calitatea vieţii în zona respectivă;

6
• moneda şi controlul schimburilor – interesul guvernelor de a acţiona împotriva inflaţiei,
existenţa unei monezi stabile şi a unor structuri bancare conectate la toate centrele financiare
ale lumii constituie factori esenţiali în luare unei decizii;
• volumul afacerilor – în special când societăţile se confruntă cu limitarea unor operaţiuni în
exterior, datorate unor evenimente politice, monetare şi sociale, existenţa unei pieţe locale
care să constituie o bază sigură pentru dezvoltarea unor operaţiuni în străinătate;
• costul şi timpul necesar creării unei societăţi – guvernele care decid să stimuleze atragerea
capitalului străin, trebuie să asigure condiţii competitive şi costuri rezonabile comparativ cu
alte guverne;
• regimul fiscal – alături de facilităţile fiscale acordate prezintă importanţă totalitatea
impozitelor şi taxelor fiscale existente;
• acorduri fiscale – guvernul unui paradis fiscal poate încheia cu guvernele altor ţări acorduri
privind evitarea dublei impuneri;
• acordarea de garanţii specifice – investitorii solicită în mod expres garanţii scrise pentru
afacerile iniţiate.
Factorii particulari – influenţează alegerea unui paradis fiscal; sunt determinaţi de
motivaţia şi situaţia individuală a persoanelor fizice şi juridice . Aceştia privesc :
1. Domiciliul sau rezidenţa persoanelor fizice şi influenţa schimbarii acestora .
Interpretarea fiscală a conceptelor de rezidenţă şi domiciliu fiscal, diferă de la o ţară
la alta . În principiu statele stabilesc impunerea veniturilor persoanelor fizice în funcţie de
domiciliu sau rezidenţă (Marea Britanie,Franţa) sau în funcţie de naţionalitate (SUA, Filipine)
Obligaţiile care revin contribuabililor, stabilite prin legislaţia fiscală, depind de
rezidenţa sau domiciliul acestora în ţarile de plecare . Avantajele fiscale pe care contribuabilii
urmăresc să le obţină vor fi deci influenţate de prevederile legale şi vor influenţa deciziile
investitorilor . Nivelul obligaţiilor fiscale este mai influenţat de politica economico-socială şi
de nevoile financiare ale statelor .
Persoanele care doresc să-şi schimbe rezidenţa sau domiciliul, pot avea probleme
fiscale atât în ţara de unde pleacă, cât şi în ţara unde se duc . Aceste probleme privesc în
special impozitele pe avere, donaţii, succesiuni şi venit . Cum rezidenţa constituie o problemă
administrativă şi fiscală , pot să apară probleme ca urmare a faptului că, o persoană poate avea
mai multe rezidenţe fiscale în ţări diferite,a căror interpretare fiscală diferă .
2. Sediul societăţilor şi transferul acestora .
Schimbarea sediului unei societăţi comportă riscuri legate de evoluţiile politice şi
economice . Acestea trebuiesc în consecinţă evaluate. La aceste evoluţii se adaugă evaluarea
reglementărilor fiscale.
Transferarea sediului social în ţări precum Canada şi Liechtenstein trebuie aprobată
de guvern, în timp ce în Elveţia trebuie acceptul persoanelor creatoare .

7
 În multe ţări se consideră că transferarea fictivă a sediului social nu are niciun efect
asupra impunerii profiturilor societăţii. În aceste ţări (Marea Britanie,Franţa ţări din America
Latină) societăţile sunt în general impuse dacă sunt rezidente, adică dacă realizează operaţiuni
economice pe teritoriul lor naţional .
3.Transferurile capitalurilor.
Acesta presupune analiza modului de reglementare a schimburilor în ţara de plecare .
Unele ţări (Franţa) aproape au lichidat controlul schimburilor pentru societăţi,
menţinând doar o dispoziţie priviind interzicerea mişcărilor de capital pentru persoanele
fizice. Alte ţări nu aplică nicio interdicţie pentru transferul parţial sau integral al activelor sau
fondurilor de comerţ. Este cazul Marii Britanii, care acceptă transferul sub rezerva plaţii unui
impozit pe creşterile de valoare care nu sunt încă realizate la data transferului.Există ţări
(Australia) care nu permit transferul capitalurilor spre paradisuri fiscale, decât după obţinerea
unei declaraţii de la autorul transferului şi aprobării din partea administraţiei fiscale.
4.Compexitatea acestui factor particular este determinată de necesitatea analizării mai multor
elemente.Aceste sunt:
a) posibilitatea obţinerii vizei de intrare;
b) posibilitatea de a închiria sau de a cumpăra o locuinţă;
c) condiţii de viaţă convenabile;
d) costul operaţiunilor de stabilire;
e) mijloace de transport rapide la preţuri care să nu fie prohibitive;
f) limba vorbită.
5.Societăţile releu.
Pentru a fi eficiente trebuie ca direcţia şi gestionarea acetora să fie prezente în
paradis, iar tranzacţiile efectuate prin acestea să fie reale.
Sub aspect fiscal utilizarea societăţilor releu determină diminuarea veniturilor sau
profiturilor, ca urmare a impozitului reţinut la sursă sau a impozitului pe societate reţinut in
momentul retransferului.În plus multe ţări nu admit ca sumele transferate să fie deductibile
din profiturile societăţilor care le virează.
6. Asigurarea secretului operaţiunilor.
În general paradisurile fiscale nu publică informaţii cu privire la societăţi. Pentru a
proteja identitatea fondatorilor şi deţinătorilor de acţiuni, precum şi interesele financiare ale
acestora, unele ţări acceptă emisiuni de acţiuni la purtător. Relevante în acest sens
sunt:Antilele olandeze, Insulele Cayman, Costa Rica, Elveţia, Liechtenstein, Luxembourg,
Nauru, Panama, Insulele Virgine.
Păstrarea secretului bancar constituie obiectul unor vii controverse.Acesta este
asigurat în unele ţări,contribuind astfel la înflorirea afacerilor.
7. Utilizarea de reprezentanţi.

8
 Numele proprietarilor apare în acte şi publicaţii legale.Dacă legislaţia permite, pentru
a se evita cunoaşterea identităţii acestora, se desemnează un administrator, care poate fi un
angajat al unei bănci, cabinet juridic sau societăţi specializate în astfel de servicii.
8. Rezidenţa fictivă.
În biroul unui jurist, contabil, bănci sau unei instituţii specializate dintr-un paradis
fiscal, se pot înfiinţa societăţi fictive.Utilizate ca societăţi releu de tip „sham companies” sau
„cutie de scrisori”, acestea servesc la fixarea beneficiilor realizate în ţări unde impunerea nu
există, e slabă sau nu prevăd obligativitatea repatrierii veniturilor încasate în străinătate.
9. Existenţa acordurilor fiscale.
Acestea cuprind aspecte specifice ţărilor semnatare.Tratatele fiscale încheiate între
ţările industrializate diferă de cele dintre o ţară industrializată şi una puţin
dezvoltată.Trebuiesc avute în vedere trei aspecte principale când se efectuează o analiză a
acestora:
•existenţa şi sensul dat conceptului de „întreprindere permanentă” în tratatul fiscal. Se
urmăreşte astfel evitarea impozitului în ţări în care societatea nu are statutul de „întreprindere
permanentă” pentru activităţi neînsemnate.
•clauzele cu privire la reducerea impozitelor reţinute la sursă (pe dobânzi, dividende,
redevenţe).
•existenţa clauzei privind schimbul informaţiilor fiscale între ţările semnatare.
•clauzele privind exonarea unor venituri care provin din anumite activităţi specifice.
•clauze care să asigure exonarea rezidenţilor sau resortisanţilor obişnuiţi ai unei ţări, de plata
impozitelor în acetea dacă se întorc temporar în altă ţară parte a tratatului.Acestea prezintă
importanţă pentru personalul societăţii mamă care lucreazaă lungi perioade la filialele străine.

Factorii specifici
În domeniul bancar unele state facilitează sau permit crearea de bănci off-shore,
bănci nerezidende care exercită activităţi în mod unic în afara ţării care le-au dat autorizaţia de
funcţionare. În ultimul timp s-au înfiinţat bănci mult mai flexibile decât cele obişnuite , cu un
capital redus la înfiinţare, numite „bănci captive”.Acestea sunt înfiinţate de un grup industrial
important, în scopul administrării întregii sale trezorerii printr-o bancă proprie stabilită într-un
paradis fiscal.Aceste bănci scapă controlului schimburilor şi beneficiază de un regim fiscal
favorabil.
Singapore, Bahamas, Bahrein au devenit centre financiare importante, întrucât au
permis băncilor străine înfiinţarea de filiale, care participă la operaţiuni pe piaţa financiară
internaţională pentru clienţii lor.
Luarea deciziei privind alegerea unui paradis fiscal, în scopul obţinerii unei poziţii
cât mai favorabile fiscal necesită analiza şi separarea riscurilor pe zone şi obiective stabilite.

9
 Cum legimitatea impozitului este astăzi unanim recunoscută, singura explicaţie o
constituie nemulţumirea contribuabililor, faţă de utilizarea impozitului ca instrument pentru
realizarea unei redistribuiri accentuate a veniturilor în societate.Rămâne deci în obligaţia
guvernelor de a îmbunătăţi legislaţia fiscală, astfel încât contribuabilul să nu caute a utiliza
metode prin care să se sustragă de la obligaţiile fiscale care îi revin.
Obligaţiile fiscale ale contribuabililor sunt stabilite prin legislaţia elaborată la nivelul
fiecărei ţări sau entităţi juridico-administrative independente.Evaziunea fiscală şi frauda
fiscală apare la nivelul acetora.Nimeni nu este obligat să plătească ceea ce legea nu-l obligă.În
consecinţă, oricine poate să caute soluţii pentru a se apăra împotriva unei impuneri pe care o
consideră excesivă. Evaziunea fiscală internaţională este deci o formă a evaziunii fiscale,
iar paradisul fiscal o soluţie de realizare.
Este deci exagerat să se considere că frauda fiscală se realizează prin paradisuri
fiscale sau că evaziunea fiscală şi frauda fiscală internaţională sunt evaziune fiscală
internaţională acceptată şi respectin neacceptată. Corect este: evaziune fiscală
internaţională.
În cocluzie dacă la nivelul unei ţări se poate vorbi de evaziune fiscală legală şi fraudă
fiscală, la nivel global, mondial se poate identifica evaziunea fiscală din interiorul unei entităţi
teritoriale (care are un statut juridico-administrativ bine delimitat şi precizat) şi evaziunea
fiscală internaţională.

II PARADISURILE FISCALE, FORME ALE EVAZIUNII FISCALE PE PLAN

INTERNATIONAL

II.1 Paradisurile fiscale din Europa

În interiorul Uniunii Europene s-au înmulţit paradisurile fiscale, situaţie care prezintă
un pericol potenţial pentru viitorul Comunităţii. În vederea înlăturării acestui pericol se
întreprind măsuri severe: regulile după care se stabileşte rezidenţa fiscală se vor înăspri şi în
paralel cu aceasta se vor lua o serie de alte „măsuri convenţionale”, precum: verificarea
severă a dublei reşedinţe a contribuabilului, revederea clauzelor privind schimbul de
informaţii, a clauzelor de asistenţă privind recuperarea datoriilor reciproce etc.
Paradisurile fiscale reprezintă o realitate a zilelor noastre, chiar dacă se depun eforturi
pentru „renormalizarea” unor asemenea „oaze” ( în sensul aşezării lor pe acelaşi plan din
punct de vedere fiscal cu celalalte state).
Paradisurile fiscale au în comun câteva trăsături particulare, ce pot fi uşor sintetizate
prin prezentarea condiţiilor avantajoase pe care le oferă celor care se instaleaza în aceste
„teritorii mirifice” :
10
 - fiscalitate redusă ;
- formalităţi contabile minime ( în multe paradisuri nu se cere prezentarea bilanţului
anual de venituri şi pierderi);
- anonimitate ;
- inexistenţa controalelor;
- lipsa restricţiilor valutare,etc.

ALDERNEY reprezintă un grup de mici insule situate in Canalul Mânecii, în imediata

apropiere a coastelor franceze.Acest teritoriu se supune, în general, legislaţie britanice care,
însă, este „îndulcită” de unele legi cutumiare şi de anumite hotărâri ale parlamentului local.
În Alderney se percepe exclusiv un impozit pe venit de până la 20% (atât de persoanele fizice,
cât şi de persoanele juridice ).În ceea ce priveşte sistemul financiar-bancar, funcţioneaza o
schemă de compensare a depunătorilor, în conformitate cu care băncile se sindicalizează.
ANDORA – este un principat situat la graniţa dintre Franţa şi Spania, fiind cunoscut
de turişti ca un loc de tranzit în care se pot face cumpărături la preţuri mult mai mici decât în
alte părţi, datorită faptului că acolo nu se percep taxe vamale, accize.
În ceea ce priveşte fiscalitatea, în Andora nu există impozite directe (doar pe veniturile
persoanelor fizice este instituită o taxă municipală, rezonabilă însă).Societăţile comerciale al
căror capital social este deţinut în proporţie de 2/3 de rezidenţi andorani şi sunt înregistrate în
Andora nu plătesc impozit pe profit, ele datorând numai un impozit pe producţie şi pe import
care variaza între 1-12%.Cota standard de impozit este de 4% .
BELGIA -este un tărâm al contrastelor, se practică pe scară largă sistemul conturilor
anonime „off-shore”, mai cu seama pentru societăţile multinaţionale; de asemeni, este
stimulată dezvoltarea industriei bazată pe înalta tehnologie, societăţile „inovatoare”
beneficiind de scutire de la plata impozitului pe profit pentru o perioada de 10 ani.
CIPRU -are o legislaţie puternic inspirată din dreptul britanic, şi se infăţişeaza ca un
adevărat „ paradis”, mai ales pentru nerezidenţi: salariaţii străini sunt impuşi numai pentru
jumătate din veniturile obţinute (salariaţii unei întreprinderi locale stabiliţi în străinătate nu
datoreaza impozit pe venit, dacă îşi depun şi menţin banii în bănci cipriote).Rezidenţii
permanenţi datorează numai o taxă de 5% pentru veniturile de peste 2000 CYP.Taxa pe
valoarea adăugată este de numai 8%, impozitul pe profit de 10% , pentru dividente nu se
datoreaza impozit, nu se percep taxe vamale, etc.
ELVEŢIA - în ceea ce priveşte fiscalitatea este de reţinut faptul că impozitarea
veniturilor se face în conformitate cu reglementările locale şi cu prevederile numeroaselor
tratate pentru evitarea dublei impuneri.Principalul avantaj îl constituie secretul bancar, care a
atras o puternică dezvoltare a serviciilor financiare care deţin o pondere de circa 11% din
produsul intern brut.
LUXEMBOURG este, cu siguranţă, un „paradis al paradisurilor”, întrucât are deplină
acoperire. În Constituţia luxembourgheză este înscris principiul secretului bancar,apoi se
înregistrează cea mai scăzută rată a şomajului din Europa continentală (sub 3%).
11
 MALTA -relativ la fiscalitate, nu se face deosebire între persoanele fizice şi cele
juridice, în materie de impozit pe venit.Nivelul impunerii este progresiv, cota putând ajunge
pana la 35%, taxa pe valoarea adăugată asupra bunurilor şi serviciilor este stabilită la un nivel
relativ scăzut(18%), se practică un impozit de 15% pe produsele importate.
În Malta se pot înfiinţa uşor întreprinderi „off-shore” sau întreprinderi de tip „holding”,
cu condiţia ca activităţile respectivelor entităţi să se desfăşoare în afara teritoriului ţării.
MONACO este considerat „paradisul paradisurilor fiscale”.Din punct de vedere fiscal,
principatul Monaco este mai mult decât atrăgător, întrucât acolo nu există impozite directe.Se
percepe, în schimb o taxă pe valoare adăugată care este armonizată cu Franţa.
SAN MARINO-în materia legislaţiei fiscale reţine atenţia faptul că a semnat acordul
(propus de OCDE) privind schimbul de informaţii între autorităţile naţionale şi se supune
regulilor comunitare relative la armonizarea impozitelor indirecte (doar în privinţa accizelor).

II.2 COMPANIILE „OFF-SHORE”

Sunt acele societăţi comerciale care îşi au stabilit sediul social într-un alt loc decât cel
sau cele în care îşi desfăşoară preponderent activitatea profitabilă (activitatea pe care o
raportează valoric şi o înregistrează în vederea impozitării acolo unde îşi are sediul
compania). Societăţile comerciale şi persoanele fizice care vor să ocolească reglementările
fiscale „dure” din ţara de origine caută şi găsesc locuri unde există un tratament fiscal blând şi
încurajator : acestea sunt paradisurile fiscale.
Companiile „off-shore” sunt constituite în forme diferite, dar nu într-o mare diversitate
de forme, înrucât numai câteva categorii sunt admise să funcţioneze sub regimul jurisdicţiilor
speciale ale paradisurilor fiscale.Astfel cele mai des întâlnite societăţi comerciale care
activează în spaţiile cu acivitate simbolică sunt următoarele:
a) companiile nerezidente – acele entităţi juridice care pot fi instalate într-un anumit
centru „off-shore”, dar care îşi au sediul principal într-o altă ţară, a cărei nationalitate
o deţine în funcţie de interesele acţionarilor; procedând astfel, obligaţiile societăţii faţă
de statul în care este înmatriculată sunt extrem de reduse, dintr-un dublu motiv:
societatea este „protejată” de o fiscalitate dură în statul de origine şi, mai mult, ea
poate beneficia şi de alte facilităţi fiscale pe teritoriul unde îşi desfăşoara activitatea.
b) companiile exceptate- beneficiază în interiorul unei jurisdicţii cu regim normal de
fiscalitate de unele facilităţi, în anumite condiţii.
c) companiile internaţionale – reprezintă o categorie mai nouă şi este formată în principal
de societăţi comerciale americane, unde beneficiază de un regim fiscal preferenţial.
d) companiile cu răspundere limitată – sunt de fapt asociaţii ale unor persoane fizice, care
desfăşoară activităţi în parteneriat, dar sunt asimilate unor acţionari care răspund
numai în limta cotei de participare la capitalul social.
e) companiile de asigurări captive – sunt folosite în scopul colectării taxelor de asigurare
pentru un numar dinainte determinat de societăţi comerciale, cu care sunt legate

12
 juridic; neemiţând poliţe de asigurare în afara organismului juridic menţionat, aceste
companii sunt, în fapt, nişte fonduri închise de investiţii de care beneficiază numai un
număr fix de participanţi.
Activităţile „off-shore” sunt în principal de doua tipuri: plasamente de averi în bănci
străine(la adăpost de fiscalitatea naţională); crearea de structuri „fantome” prin care se
derulează unele activităţi, creându-se cadrul potrivit pentru culegerea unor profituri mari fie
înainte, fie după desfăşurarea activităţilo comerciale.

II.3 PARADISURILE FISCALE DIN AFARA EUROPEI

Europa este serios concurată, în materie de „paradisuri fiscale”, de Arhipeleagul
Caraibelor, care este alcătuit din câteva sute de insule: Anguilla, Antigua-Barbuda, Bahamas,
Bermude, Insulele Virgine britanice, Costa Rica, Antilele olandeze, Panama.Alături de
acestea, sunt de reţinut şi câteva „locuri mirifice”, de mare interes(din punct de vedere al
facilităţilor fiscale) din Zona Asia-Pacific: Insula Mauritius, Malayasia, Thailanda şi
Singapore.
ANGUILLA- în privinţa regimului fiscal este de reţinut faptul că pe Insula nu se
percep impozite directe (pe venit sau pe avere), ci numai unele taxe indirecte (care eu venituri
simbolice).Astfel, persoanele fizice datoreaza doar o taxă de 3% care se percepe în caz de
deces, numai pentru bunurile imobile (situate în Anguilla) aparţinând unor
nerezidenţi.Persoanele juridice – indiferent de locul unde îşi desfăşoara activitatea ori de ţara
unde se obţine sau se concentreaza profitul – nu sunt pasibile de impozit in Anguilla.
ANTIGUA şi BARBUDA- contra unor taxe modice, companiile internaţionale îşi pot
instala şi dezvolta activităţi profitabile întrucât legislaţia este foarte permisivă; nu se percep
taxe locale şi nici TVA, dar impozitul pe profit este de 40%.
ANTILELE OLANDEZE au reputaţia de centru financiar „off-shore” specializat,
prezentând interes mai cu seamă pentru afacerile din domeniul finanţelor, altor servicii
bancare, shipping, asigurări etc. Companiile „off-shore” sunt taxate- în funcţie de activitatea
desfăşurată – cu un impozit anual cuprins între 2 şi 6% din profitul brut.
BAHAMAS- companiile care activează în acest arhipeleag sunt exonerate de la orice
impozit pe venit sau pe profit pe o durată de 20 de ani.De asemenea, acţionarii nu sunt impuşi
pentru veniturile pe care le realizează în această calitate. Societăţile captive de asigurări şi
reasigurări ( care sunt autorizate să funcţioneze în Bahamas au un regim privilegiat constând
într-o exonare de la plata oricărui impozit pe o perioadă de 15 ani de la data
înmatriculării).Rezidenţii nu plătesc niciun fel de impozit, ei fiind obligaţi doar la o taxă de
timbru pentru transferurile imobiliare.
INSULELE BERMUDE – datorită apropierii sale de SUA, relaţiile economice s-au
dezvoltat mai degrabă cu statul federal american decât cu Regatul Unit al Marii Britanii.
Persoanele fizice şi societăţile sociale nu datorează impozite pe venit şi respectiv pe profit
până în anul 2016.Proprietăţile imobiliare sunt impozitate gradual de la 0 la 15% în funcţie de
valoarea lor dar nu există impozite pe venit şi pe profit.Sistemul financiar bancar este solid,

13
Bursa de Acţiuni este foarte cunoscută, acolo fiind cotate peste 35 de fonduri mutuale
importante şi câteva firme foarte cunoscute.
INSULELE VIRGINE BRITANICE- potrivit legislaţiei nu există nicio restricţie care
să afecteze transferurile de fonduri băneşti către ţări străine.Reglementările adoptate în
materie de asigurări sunt de natură a strivi orice concurenţă.Persoanele fizice rezidente sunt
supuse unui impozit pe venit progresiv de până la 20%, iar impozitul pe profit şi pe dividende
este de 15%.
PANAMA – are o imagine negativă pentru faptul că nu impune niciun fel de restricţii
schimburilor valutare şi oferă reglementări foarte suple şi permisive societăţilor comerciale.
Persoanele fizice sunt supuse unui impozit pe venit progresiv aşezat pe tranşe.Impozitul pe
profit este de 30% indiferent de mărimea beneficiilor realizate. Este recunoscut şi pentru
faptul că acordă în condiţii avantajoase pavilion maritim numeroaselor nave care cutreieră
mările şi oceanele.

III. COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE PE PLAN INTERNAŢIONAL

Majoritatea ţărilor dezvoltate au prevăzut prin cadrul legislativ naţional,dispoziţii

destinate combaterii în mod unilateral a evaziunii fiscale internaţionale.La acestea se adaugă
prevederile stipulate în tratatele privind evitarea dublei impuneri. Aceste tratate pot să
cuprindă dispoziţii, prin care se asigură schimbul oficial al informaţiilor între statele
semnatare, cu privire la diferitele categorii de venituri şi contribuabili (venituri care îşi au
sursa într-un stat semnatar dar sunt primite de rezidenţii celuilalt stat semnatar).La acestea se
pot adăuga schimbul de informaţii asupra unor cazuri concrete, schimbul normal al
informaţiilor culese cu ocazia controalelor fiscale şi combaterea utilizării practicilor abuzive
penrtu obţinerea de avantaje fiscale.Paradoxul constă în faptul că, aceste tratate sunt utilizate
pentru combaterea evaziunii fiscale de către state, iar de către contribuabili în mod abuziv
pentru realizarea evaziunii fiscale.
O serie de directive date în cadrul U.E, au vizat creşterea sferei de aplicare a asistenţei
fiscale între statele membre, dar tratatele fiscale bilaterale de aplicare a acestor directive au
întârziat să apară sau au fost deficitare.
Pentru a preveni şi combate trebuiesc cunoscute practicile concrete utilizate pentru
diminuarea sau eludarea obligaţiilor fiscale. Aceste practici privesc: majorări de cheltuieli,
manipularea preţurilor de transfer si utilizarea abuzivă a tratatelor fiscale.
Procedura majorării cheltuielilor constă în preluarea profiturilor obţinute de o societate
într-o ţară cu o impunere puternică, de altă entitate în care obligaţia fiscală este mai putin
apăsătoare. Tehnic aceasta se realizează prin intermediul plăţii unor cheltuieli reprezentând:

14
dobânzi la împrumuturi, redevenţe pentru licenţe, chirii, prime de asigurări, salarii sau alte
recompensări pentru administratori, onorarii şi alte servicii.Pentru ca această procedură să
reuşească trebuie ca legislaţia fiscală din ţara unde este societatea care plăteşte, să aprobe
deducerea parţială sau totală a acestor cheltuieli din beneficiile sale impozabile.
Statele, pentru a combate majorările de cheltuieli în scop evazionist, nu permit deducerea
acestora decât dacă îndeplinesc anumite criterii:
- să intre în sfera de activitate a societăţii care plăteşte;
- să fie stabilite pe baza unor documente legale;
- să fie făcute pentru nevoi comerciale;
- să fie făcute pentru a obţine sau conserva venitul impozabil;
- să nu fie nici anormale şi nici exagerate;
Evaziunea fiscală prin manipularea preţurilor de transfer, constă în fixarea de comun
acord a preţurilor bunurilor sau serviciilor, de către societăţi asociate dar domiciliate în ţări
diferite. Astfel o parte mai mult sau mai puţin importantă din profit este transferată din ţara
unde impunerea este puternică în cea în care impunerea este mai uşoară.
Pentru a combate manipularea preţurilor de transfer, sunt preăzute măsuri de restabilire
a bazei impozabile, la nivelul la care acestea ar trebui să fie, dacă s-ar utiliza preţurile
concurenţei depline. Dificultatea constă însă în stabilirea acestor preţuri, întrucât:
-produsele sunt diferenţiate ;
-industria modernă are un caracter oligopolistic;
-preţurile diferă în funcţie de factorii diverşi.
Sfera factorilor care influenţează preţurile pe piaţă cuprinde: elasticitatea cererii,
structura reţelelor de distribuţie, controlul preţurilor, intensitatea concurenţei.
Atunci când se constată, că o societate prin utilizarea capitalului, obţine un randament al
acestiua sau un beneficiu brut care nu este comparabil cu al unor societăţi similare concurente,
se stabilesc măsuri corective. Sancţiunile constau în recalcularea beneficiului brut,
determinarea corectă a obligaţiei fiscale şi a penalizărilor legale.Se exceptează de la sancţiuni,
societăţile a căror situaţie financiară este justificabilă şi acceptată legal.
Utilizarea abuzivă a tratatelor fiscale constă în obţinerea de avantaje de pe urma
dispoziţiilor cuprinse într-un tratat privind evitarea dublei impuneri (în special reduceri de
cote şi exonări fiscale), de societăţi şi persoane fizice care nu aveau dreptul de a beneficia de
pe urma acestora. Mijlocul constă în interpunerea unui intermediar între investitorul real
(contribuabilul potenţial) şi investiţia realizată.Condiţia este ca între ţara intermediarului şi
cea în care se realizează investiţia, să existe un tratat fiscal, prin care să se asigure aplicarea
unei cote reduse sau exonarea de impozitul reţinut la sursă pentru veniturile brute rezultate din
investiţie.
Societatea intermediară primeşte veniturile aferente investiţiei (sub formă de dividende,
dobânzi,etc) şi poate apoi vărsa profiturile obţinute investitorului real (care nu are dreptul de a

15
beneficia de un asemenea tratament fiscal).De multe ori acesta îşi păstrează anonimatul, astfel
încât utilizând secretul bancar să evite impozitul pe venitul net global,atunci când acesta
există în ţara sa de rezidenţă.
Ţările cu sisteme fiscale dezvoltate sancţioneză acumularea veniturilor de societăţi
străine în favoarea rezidenţilor acestora, prin crearea unor filiale în ţări care oferă cote reduse
de impunere sau exonerări. În acelaşi timp se sancţionează şi plăţile făcute nerezidenţilor de
către societăţi din ţari cu presiune fiscală ridicată, in scopul transferului mascat al capitalului
şi reducerii bazei impozabile în ţara de origine a veniturilor. Numeroase ţări prevăd ca
cetăţenii rezidenţi care pleacă, să rămână sub incidenţa legislaţiei lor fiscale un anumit
interval de timp. Deasemenea foştii rezidenţi care revin pentru un anumit interval de timp în
ţara de plecare, reintră sub incidenţa reglementărilor fiscale ale acesteia .
În consecinţă o problemă importantă şi actuală pentru administraţiile fiscale din ţările
dezvoltate o constituie utilizarea abuzivă a tratatelor fiscale.

BIBLIOGRAFIE

16
1. „FISCALITATEA ÎN EUROPA LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI III”
Mircea Ştefan Mihnea, Cosmin Flavius Costaş; Editura Rosetti 2006
2. „SISTEMUL FISCAL ÎN ŞTIINŢA FINANŢELOR”
Carmen Corduneanu; Editura Codex 1998
3. „FINANŢE PUBLICE”
Iulian Văcărel; Editura Didactică şi Pedagogică 2006
4. „ECONOMIE ŞI FINANŢE PUBLICE”
Nicolae Hoanţă; Editura Polirom 2000 Iaşi
5. „EVAZIUNEA FISCALĂ”
Theodor Mrejeru, Dan Safta, Florescu Dumitru Andrei Petre,Marieta Safta;
Editura Tribuna Economică 2000

17