Tema 5

Modificări comportamentale în
cadrul stressului psihic
 Introducere

• În pofida tuturor modalităţilor organismului de a

contracara efectele devastatoare ale stressului,
- fie ele modalităţi conştiente de coping sau
mecanisme inconştiente de apărare ale Eului,
- fie ele trăsături înnăscute sau dobândite de
personalitate,
există totuşi o vulnerabilitate psihică şi somatică la
stress.
 Vulnerabilitatea psihică la stress
Se manifestă în:
- existenţa unor trăsături disimunogene de personalitate (anxietate, nevrozism, depresie);
- lipsa sau prezenţa diminuată a unor trăsături imunogene de personalitate (stimă de sine,
autoeficacitate, optimism, credinţă religioasă, robusteţe, locus de control intern, sentiment
de coerenţă);
- lipsa unui suport social solid şi constant (emoţional, material, informaţional);
- manifestarea unor trăsături psihocomportamentale cu risc pentru sănătate (factori cu risc
de îmbolnăvire: consum de alcool, tutun, sedentarism, lipsa unui somn suficient, etc);
- neîmplinirea unor nevoi psihice umane fundamentale sau stagnarea la nivelele inferioare
din piramida trebuinţelor lui Maslow;
- eşecul în găsirea unui echilibru optim între nivelul de posibilităţi şi cel de aspiraţii al
individului;
- apartenenţa la un tip psihocomportamental care predispune la anume boli psihosomatice
(ex. tipurile psihocomportamentale A, C şi D);
- fragilizarea individului în urma experimentării unor stressuri repetate sau prelungite:
incapacitatea sau capacitatea redusă a individului de adaptare şi imposibilitatea învăţării
din experienţe anterioare.
 Variabile modulatoare ale vulnerabilității psihice și
somatice la stress

• Personalitatea

• Afectul negativ

• Stilul cognitiv

• Factorii psihosociali

• Adoptarea de comportamente sanogenetice / patogenetice

• Factori de ordin biologic

• Potențialul cumulativ al unor factori

 Personalitatea
• Variabilă cheie, care poate explica diversitatea remarcabilă a
reacțiilor la stress;

• Dovezi experimentale și epidemiologice ale legăturii între anumite

trăsături de personalitate și îmbolnăvire, via vulnerabilitate crescută
la stress;

• Aceste dovezi sunt oferite mai ales de frecvența crescută a bolilor

infecțioase la persoanele care prezintă un pattern de incorporare
crescută a conotațiilor emoționale ale evenimentelor de via ță
negative:
– Studiul Graham, 1986 – evenimentele majore de viață și problemele
zilnice sunt predictive pentru gravitatea simptomelor de gripă
– Studiile Cohen, 2002, 2003 – legătura între stressul perceput și
susceptibilitatea la infecții ale tractului respirator superior, legătură tot
mai puternică pe măsură ce expunerea la agentul stressor era mai mare
 Psihoneuroimunologia
• Studiază influența factorilor psihologici asupra
funcționării sistemului imun

• Studiile au stabilit o asociere certă între stressorii

psihologici și modificările în funcția imunitară

• Exemplu, Cohen, 1999 - pentru persoanele expuse

intenţionat la un virus obişnuit de răceală, cu cât mai
lungă este durata stresului, cu atât creşte riscul, iar
legătura între stress şi susceptibilitate poate fi mediată
de disrupţia indusă de stres în reglementarea citokinelor
proinflamatorii.
 Afectul negativ
• Acesta ar reprezenta ”calea comună” prin care agenții stressori ajung să
producă îmbolnăvire.

• Diverse studii s-au bucurat de un succes limitat în încercarea lor de a

explica răspunsul imunitar al oamenilor la experienţele de viaţă doar pe
baza stărilor lor emoţionale (Bower et al, 1998; Miller et al., 1999;
Segerstrom et al., 1998).

• Studiile s-au concentrat pe efectele imunitare de valenţă emoţională (de

exemplu, vesel vs. trist; Futterman et al., 1994), dar sistemul imunitar ar
putea fi chiar mai strâns legat de excitarea emoţională, în special în cazul
factorilor de stress acuţi (Cohen et al., 2000).

• Ar conta şi alte procese mentale, cum ar fi stările motivaţionale sau

evaluările cognitive (Maier et al., 2003).

• Asocierea între modificările cognitive și emoționale secundare confruntării

cu agentul stressor inițiază o serie de evenimente ale sistemului nervos și
endocrin care au impact asupra sistemului imunitar.
 Stilul cognitiv
• Unele variabile care țin de stilul cognitiv, de exemplu
robustețea, locusul de control intern, optimismul pot
explica, la anumiți subiecți, rezistența crescută la agenții
stressori, în condiții de expunere extremă.

• Mai multe studii au dovedit o corelație pozitivă între

optimism și intensitatea crescută a răspunsurilor
neurohormonale adaptative.
 Factorii psihosociali
• Funcționarea sistemului imun este mediată și de unele variabile de ordin
psihosocial, precum calitatea suportului social și diversitatea rețelelor de
suport.

• Multiplele legături cu prietenii, familia, relațiile durabile și fructuoase de la

locul de muncă sau în cadrul comunității, par să fie mai avantajoase în
termeni de sănătate psihică (Berkman, 1995, Seeman, 2001).

• Totuşi, faptul de a avea o reţea socială diversă poate să nu fie întotdeauna

un factor pozitiv. De exemplu, Hamrick et al.(2002) au relevat efectul
potențial stressant al unui mediu social nesatisfăcător sau nemotivant;
printre aceia care au experimentat evenimente de viaţă mai stressante,
diversitatea rețelei sociale a fost asociată cu mai multe simptome ale gripei.

• Cobb et al. (1996) nu a reuşit să găsească o bază pentru un efect protector

al sprijinului social în relaţia stress-sănătate. Acest fapt are sens pentru
bolile infecţioase, deoarece expunerea la agenţi patogeni este mai posibilă
pentru persoane cu o reţea socială mai largă decât pentru persoanele
inhibate social.
 Adoptarea de comportamente nocive /
sanogenetice
• Nu trebuie omisă influența comportamentului însuși, ca
potențial mecanism mediator al relației stress – imunitate

• Relația poate să fie biunivocă

– Perceperea mai accentuată a stressului poate altera anumite pattern-uri
comportamentale. Ex. indivizii care raportau un nivel mai ridicat de
stress înregistrau comportamente patogenetice mai frecvente (lipsa unui
somn suficient, lipsa unui mic dejun consistent, consum mai ridicat de
alcool și anxiolitice)

– Pattern-urile comportamentale disfuncționale, odată fixate, pot contribui

la creșterea vulnerabilității la stress. O serie de cercetări arată că
anumite variabile comportamentale, precum activitatea fizică scăzută,
tulburările de somn, supraalimentația sau fumatul se corelează cu o
vulnerabilitate imunitară crescută, în condiții de stress.
 Factori de ordin biologic
• Vulnerabilitatea somatică este de cele mai multe ori, legată de o vulnerabilitate
genetică.

• Fiecare dintre noi moştenim o vulnerabilitate somatică, cu alte cuvinte fiecare individ
va reacţiona la acţiunea distressului psihic în plan organic, în locul care se dovedeşte
a fi cel mai fragil.

• Acestei fragilităţi organice genetice i se poate adăuga o fragilitate dobândită de-a

lungul vieţii, prin intermediul numeroaselor comportamente patogenetice, care la
rândul lor pot fi generate de stress.

• Mai mult decât atât, în cadrul vulnerabilităţii somatice putem include efectele instalării
reacţiei de distress a organismului la nivel organic şi fiziologic, prin compromiterea
sistemului imunitar.

• Experiment - impactul stressului asupra unor șobolani care sufereau de boală

coronariană înnăscută. Dacă animalul era stressat la începutul procesului evolutiv al
bolii, infarctul cardiac nu se instala. În schimb, atunci când stressul intervenea în
preajma declanșării infarctului miocardic, animalul devenea mai predispus la deces.
Rezultatele experimentului demonstrează că stressul devine un trigger adi țional la un
animal cu vulnerabilitate înnăscută, astfel încât efectele stresului sunt augmentate de
existența unei vulnerabilități biologice anterioare (înnăscută sau dobândită).
 Potențialul cumulativ al unor factori
• Rolul variabilelor modulatoare în determinismul vulnerabilității la stress –
măsura în care modificările întâmplătoare induse de stressul psihic asupra
funcționării sistemului imun sunt sau nu cumulative, respectiv dacă
asocierea lor are consecințe ireversibile în timp, ducând inevitabil la boală.

• Răspunsurile în această privință sunt contradictorii, cele radical afirmative

fiind susținute numai de prevalența infecțiilor de tract respirator superior și
prognosticul HIV.

• Expresiile modificate ale citokinelor reprezintă un exemplu ilustrativ. Se știe

că stressul cronic determină o producție prelungită de cortizol, ce conduce
la un mecanism de down-regulation a receptorilor de cortizol la nivel
leucocitar, acesta, la rândul său, reducând capacitatea celulelor de a
răspunde la semnalele antiinflamatoare și permițând proceselor
inflamatoare mediate de citokine să evolueze

• Inflamația nespecifică consecutivă poate juca un rol important în progresia

anumitor boli (ex. scleroză multiplă, artrită reumatoidă, astm, etc.), crescând
riscul de mortalitate.
 Modificări psihocomportamentale în
cadrul stressului psihic
Cuprind:

- tulburări afective - de tip activator (de exemplu: frică, mânie, furie);

- tulburări afective pasive (de exemplu: depresie, paralizie emoţională);

- tulburări ale proceselor cognitive, ca de exemplu dezordine ideativă, blocaj

ideaţional, stări confuzionale, scăderea atenţiei);

- tulburări comportamentale, vizibile în plan somato - motor, mimico - gestual.

 Factori de care depinde reacția la stress
în sfera comportamentală

• Gama tulburărilor psiho - comportamentale din cadrul stresului psihic este

mult mai largă şi nuanţată și depinde de:

– natura agentului stressor;

– particularitatea personalităţii individului stressat,

– condiţiile concrete conjuncturale în care se instalează stressul psihic.

Reacții generale la stress ale organismului

• La apariţia unui agent stressor potenţial se declanşează o stare de

tensiune emoţională generatoare de anxietate;

• În cazul în care acţiunea agentului stresor persistă fără un răspuns

adecvat sau este evaluată ca devenind şi mai ameninţătoare,
atingând aşa-numitul "prag de stress" prin perceperea pericolului şi
orientarea subiectului se realizează pe două direcţii:
– "spre sarcină" (căutând rezolvarea situaţiei create de agentul stresor) şi
– "spre sine" (tinzând să păstreze echilibrul psihic iniţial, ameninţat de
eventualul eşec).

• Dincolo de acest prag al stressului psihic, dacă agentul stresor

persistă, se înregistrează, într-o primă etapă, o mobilizare cu efect
adaptativ, caracterizată prin ameliorarea performanţelor.

• Într-o a doua etapă, se înregistrează răspunsuri deteriorate prin

scăderea performanţelor, rigiditatea actelor adaptative şi
incapacitatea de valorificare a experienţei anterioare.
 Manifestări clinice
• Modificările psiho - comportamentale consecutive unui stress psihic
cronic sau frecvent repetat cu pauze relativ reduse se pot croniciza
sub forma unor tulburări nevrotice, izolate sau sistematizate
(veritabile nevroze), instalându-se un cerc vicios între
simptomatologia nevrotică şi stresul psihic.

• Urmare a acestui cerc vicios, reacția la stress poate conduce la o

mulțime de tipare comportamentale inadecvate, precum:
– Agresivitate
– Delincvență
– Dependență de droguri
– Surplus compulsiv de hrană
– Manifestări isterice
– Stări de anxietate
– Reacții depresive
 Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stress (I)
• În centrul abordării psihosomatice se află ideea conform căreia stressul
poate conduce la tulburări psihice şi fizice.

• Posibilitatea ca stressul psihologic, combinat cu factori biologici, să joace un

rol important în etiologia multor boli depinde în foarte mare măsură de felul
în care individul percepe situaţia stressantă.

• Este foarte importantă o delimitare clară între situaţia unei vieţi externe
stressante, precum dificultăţile întâmpinate în relaţiile interpersonale sau
sociale, rezultate din pierderea unei persoane apropiate, boală sau eşec la
locul de muncă şi răspunsul intern la stressul consecutiv acestui tip de
eveniment extern, care depinde de însemnătatea pe care evenimentul
respectiv o are pentru acea persoană.
 Abordarea psihosomatică a tulburărilor
secundare expunerii la stres (II)
• Acest răspuns poate lua forma anxietăţii, mâniei, tristeţii sau depresiei şi
adesea implică un conflict emoţional, ca de exemplu cel dintre impulsuri
agresive sociale de neacceptat, asociate cu sentimente de vinovăţie şi
teamă de pierdere a controlului.

• Reacţia la stress cuprinde o mulţime de tipare comportamentale

neadecvate, inclusiv comportament necontrolat agresiv sau sexual,
delincvenţă, dependenţă de droguri, surplus compulsiv de hrană, boală
psihiatrică evidentă, de exemplu isterie conversivă, stări de anxietate, reacţii
depresive sau încercări de suicid; sau orice formă de reacţii psihosomatice
funcţionale sau organice.
 Descriptive Statistics

N Minimum Maximum Media Abaterea standard Asimetrie Exces

Abate
rea 
Abaterea  stand
  Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic standard Statistic ard
Regim Viață 60 23.00 40.00 27.7000 4.44286 1.559 .309 2.027 .608
Asocialitate 58 3.00 52.00 20.1034 10.07810 1.418 .314 2.729 .618
Valid N (listwise) 58                
• S-a aplicat metoda statistică a coeficientului de corelaţie
r, în urma careia ipoteza nulă a fost respinsă, rezultând
deci o corelaţie negativă semnificativă statistic între
stresul generat de regimul de viață și asocialitate.
Tabelul de mai sus este ilustrativ în acest sens, unde
r(58)= .-28, p<.05.
• Pentru a vedea cat de puternic este asocierea dintre
scorurile înregistrate pentru stresul generat de regimul
de viață și asocialitate, a fost calculată marimea
efectului. Astfel r² = .08, indică o asociere slabă între
cele două variabile (8%).
 Concluzii
• Acest studiu - legătura dintre factorii stres și trăsăturile de personalitate -
poate reprezenta un punct de pornire privind eventualele măsuri de
prevenire a stresului în mediul academic, printr-o selecție optimă și o
repartiție a programului de studiu și a sarcinilor academice.
• Una dintre posibilele limite ale studiului este aceea că eşantionul de
studiu este prea mic (60 de subiecţi) pentru generalizarea rezultatelor
obţinute.
• Veridicitatea răspunsurilor date de subiecţii chestionaţi la unele
chestionare ar putea fi pusă sub semnul întrebării mai ales cu privire la
itemii din chestionarele ce măsoară stabilitatea emoțională şi care i-ar putea
pune într-o postură nefavorabilă, datorită domeniului de studiu psihologic.
• Realizarea unui studiu de tip experiment este imposibilă întrucât trăsăturile
de personalitate nu pot fi manipulate experimental.