Tema 2 : Trăsăturile de bază ale procesului de integrare europeană

1.Conceptul de integrare europeană

2. Perspectivele integrării europene a RM
3. Oportunitățile integrării economice internaționale

1. Conceptul de integrare europeană

Termenul de „integrare” provine de la cuvîntul latin –integro- a integra, respectiv integrasio,
ceea ce înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau a constitui un
întreg, a restabili, a întregi.
Integrarea economică presupune eliminarea barierelor economice dintre două sau mai
multe state, bariere care, la rîndul lor, pot fi definite ca reprezentînd orice tip de obstacole care
împiedică sau distorsionează mobilitatea factorilor de producţie.
Frontieră economică - orice demarcaţie peste care mobilitatea efectivă sau potenţială a
bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie, a fluxurilor de comunicaţie este relativ scăzută.
Integrare economică internaţională (europeană) este un proces istoric condiţionat de
dorinţa şi necesitatea a 2 sau mai multe ţări de a se uni şi a forma un spaţiu unic economic, o
piaţă unică, mai eficientă şi mai productivă.
Uniunea Europeană (UE) este o familie de ţări europene democratice, care s-au angajat să
colaboreze pentru pace şi prosperitate. Nu este un Stat care are menirea de a înlocui statele
existente. Statele Membre au pus bazele unor instituţii comune cărora le-au delegat parţial
autoritatea astfel încît hotărîrile privind aspectele specifice de interes comun să poată fi luate în
mod democratic la nivel european. Această alocare de autoritate mai este denumită şi “integrare
europeană”.
UE este o comunitate statală economică, politică, de securitate şi de apărare formată la
ora actuală din 28 state membre care îşi realizează interesele comune prin intermediul unor
politici, programe şi proiecte comunitare. Pentru a înţelege mai bine o serie de aspecte care au
contribuit la construcţia UE, formînd una din cele mai mari puteri comerciale a lumii, vom
menţiona principalele etape ale procesului de construcţie europeană.
Pe arena internaţională după al doilea război mondial apăreau doi mari actori – URSS şi
SUA, iar Europa de Vest, descalificată pentru competiţia de supremaţie în lume, începe a se
manifesta prin crearea unor organizaţii de cooperare, care au şi stat la baza creării comunităţilor
europene(În domeniul economic, la 16 aprilie 1948 a fost constituită Organizaţia Europeană de
Cooperare Economică (OECE) de către statele europene ; peste 12 ani de funcţionare OECE,
devine OCED (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare).
În plan militar, în baza Tratatului de la Bruxelles din 17 martie 1948, revizuit prin
Acordul de la Paris din 23 octombrie 1954 a fost creată Uniunea Europei Occidentale, din care
făceau parte Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii, Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Italia,
ulterior Spania şi Portugalia, iar în final Grecia.
Prin Tratratul de la Washington din 4 aprilie 1949 se creează NATO (Organizaţia
Tratatului Atlanticului de Nord). Pe baza tratatului de la Londra din 9 mai şi intrat în vigoare la 3
august 1949 statele cu „un regim democratic pluralist şi ataşate protecţiei drepturilor omului” au
creat Consiliul Europei.).
Dar, un rol suprem în construcţia europeană îl are contribuţia lui Jean Monnet şi Robert
Schuman. În mod real, pentru dezvoltarea potenţialului militar, cele mai strategice resurse sunt
resursele energetice. Jean Monnet fiind şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării în Franţa,
propune crearea unui organism supranaţional care ar administra producţia de cărbune şi oţel a
Franţei şi Germaniei. Astfel la 9 mai 1950, Robert Schuman, Ministrul Afacerilor Externe
francez a lansat declaraţia inspirată de Jean Monnet prin care Franţa propune crearea unei
Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Această declaraţie, denumită ulterior şi Declaraţia Schuman devine „piatra fundamentală
a construcţiei europene”. Declaraţia prevedea patru principii care vor sta şi la baza formării UE:
- asigurarea păcii politice şi a reconstrucţiei economice;
- acţiuni comune ale Franţei şi Germaniei. Reconcilierea istorică;
- asigurarea cooperării între naţiunile europene;
- convergenţa intereselor popoarelor europene;
Iniţiativa franceză a fost susţinută de Germania, şi pe urmă şi de Italia, Belgia Olanda şi
Luxemburg. Astfel, la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul constituind Comunitatea Europeană
a Cărbunelui şi Oţelului cu termenul tratatului de 50 de ani. La 25 martie 1957, cei „şase”
semnează la Roma Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul privind
Comunitatea europeană a energiei atomice (EURATOM) intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958.
În aceeaşi zi cu semnarea tratatelor de la Roma, a fost semnată şi Convenţia cu privire la
unele instituţii comune în domeniul controlului politic şi în cel jurisdicţional, după mai multe
modificări, conform Tratatului de la Bruxelles (8 aprilie 1965), numit si tratatul de fuziune, are
loc unificarea instituţiilor executive şi legislative, înfiinţînd un singur Consiliu şi o Comisie
Unică pentru a obţine o singură administraţie, un singur buget şi un singur statut al personalului.
Totodată cele trei comunităţi CECO, CEE, EURATOM, fuzionează, formînd Comunitatea
Europeană. La 1-2 decembrie 1969 are loc întîlnirea la nivel înalt la Haga unde cei „şase” iau în
discuţie aprofundarea integrării şi extinderea Comunităţilor.
Astfel, la 1 ianuarie 1973 are loc prima extindere a Comunităţilor. În istoria UE, de la
crearea primei comunităţi (CECO) şi pînă în prezent s-au produs 7 valuri de extindere:
1.Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii- 1973
2. Grecia- 1981
3. Spania şi Portugalia- 1986
4. Austria, Finlanda şi Suedia- 1995
5. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta-
2004
6. România, Bulgaria -2007
7. Croaţia - 2013
În această perioadă au avut loc modificări la nivel instituţional şi normativ. Au fost create
noi instituţii şi organisme comunitare: Consiliul European, Parlamentul European, Banca
Centrală Europeană ş.a În 1986 este semnat Actul Unic European (AUE) care intră în vigoare la
1 iulie 1987, şi se referă la „transformarea relaţiilor statelor membre într-o Uniune Europeană”,
iar la 7 februarie 1992 la Maastricht, se semnează Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),
unul din cele mai importante documente din istoria UE, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie
1993, fiind modificat (în 1997 şi intrat în vigoare în 1999) prin Tratatul de la Amsterdam.
În 2003 a intrat în vigoare Tratatul de la Nisa, care prevede crearea unei Constituţii
europene, care nu a fost acceptata de toate statele membre (Franţa şi Olanda împotrivă), ceea ce
a dus la semnarea în 2007 a unui nou tratat, care să înlocuiască textul Constituţiei respinse,
Tratatul de la Lisabona, numit iniţial Tratatul de Reformă, intrat în vigoare în iunie 2009. În
concluzie, putem menţiona că fiecare eveniment din procesul de construcţie europeană a avut
locul şi rolul său în crearea UE de astăzi.
 UE este o comunitate statală, economică, politică, de securitate şi de apărare, formată din
28 state membre, care realizează în comun o serie de sarcini specifice prin intermediul politicilor
şi programelor comunitare.
Scopul UE este cooperarea în domeniul politic, economic şi social între statele membre.
Obiective UE:
1. să promoveze progresul economic şi social (piaţa unică a fost stabilită în 1993, moneda
unica a fost lansată în 1999);
2. să afirme identitatea UE pe scenă internaţională şi mondială, prin ajutorul umanitar
către ţările ce nu sunt membre, politica externă şi de securitate comună;
3. să introducă cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o
completează cu un număr de drepturi civile şi politici a cetăţenilor europeni);
4. să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie ( legată de funcţionarea pieţei
interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);
5. înfiinţarea şi consolidarea dreptului comunitar, legislaţia UE existente (corpul
legislaţiei adoptate de către instituţiile europene împreună cu tratatele fundamentale);
6. să formeze un spaţiu economic unic, echilibrat fără frontiere interne, formarea uniunii
economice monetare unice, şi stabilirea unui tarif vamal unic extern;

2. Perspectivele integrării europene a RM

Aderarea la UE, are la bază unele premise:
- Apropierea nivelurilor de dezvoltare economică şi gradul de maturitate a economiei de
piaţă a ţărilor ce vor să se integreze.
- Apropierea geografică a ţărilor ce vor să se integreze, existenţa graniţelor comune şi a
relaţiilor economice din punct de vedere istoric
- Probleme şi interese comune, ale ţărilor ce vor să se integreze, în toate domeniile,
economic, politic, social ş.a
Daca statele satisfac aceste premise, atunci un prim pas al integrării la UE, este procesul de aderare
care înseamnă „a deveni parte la un tratat; a deveni adept la ceva cunoscîndu-i şi împărtăşindu-i
principiile”
Odată cu proclamarea independenţei, 27 august 1991, a început procesul extrem de complex
de edificare a statalităţii RM. Unul din elementele-cheie ale acestui proces a constat în formularea
intereselor naţionale ale tînărului stat pe plan extern, definirea şi realizarea politicii externe a RM.
Spre deosebire de statele baltice, care de la bun început au optat clar pentru aderarea la Comunitatea
Europeană (CE) şi Alianţa Nord-Atlantică (NATO), autorităţile de la Chişinău şi-au propus
dezvoltarea unor relaţii mutual avantajoase pe toate planurile. În relaţiile cu Comunitatea Europeană,
RM a moştenit cadrul juridic al relaţiilor dintre CE şi URSS – un Tratat de Comerţ şi Cooperare care
acorda URSS statutul de cea mai favorizată naţiune în relaţiile comerciale cu CE în schimbul
angajamentului primei de a continua reformele politice şi economice. În plus, în 1991 Moldova a
devenit beneficiară a programului CE de Asistenţă Tehnică pentru Comunitatea Statelor
Independente (TACIS).
Relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal consacrate prin
semnarea, la 28 noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat şi Cooperare(APC), care a intrat în
vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă iniţială de 10 ani cu posibilitatea prelungirii tacite.
Documentul stabilea cadrul juridic al relaţiilor bilaterale între Moldova şi UE în domeniul politic,
comercial, economic, juridic, cultural-ştiinţific şi avea ca obiective susţinerea Moldovei pentru:
consolidarea democraţiei şi statului de drept cu respectarea drepturilor omului şi a minorităţilor prin
 asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic; dezvoltarea durabilă a economiei şi
finalizarea procesului de tranziţie spre economia de piaţă prin promovarea schimburilor comerciale,
investiţiilor şi relaţiilor economice armonioase.
Următorul pas în apropierea RM-UE l-a constituit Planul de Acţiuni Moldova – UE, ,
elaborat în cadrul Politicii Europene de Vecinătate şi adoptat la Consiliul de Cooperare din
februarie 2005. Planul de Acţiuni stabilea obiectivele strategice de cooperare iniţial pentru o
perioadă de trei ani care ulterior a fost extinsă repetat.
Planul de Acţiuni RM-UE a fost înlocuit în 2014 de Agenda de Asociere, agreată în baza Acordului
de Asociere RM – UE. În august 2017 a fost aprobată o nouă Agendă de Asociere pentru perioada
anilor 2017-2019, conţinând priorităţi pe termen scurt şi mediul de cooperare RM-UE.

Totodată, suplimentar structurilor de cooperare stabilite prin Acordul de Asociere, dialogul

politic între RM şi UE este asigurat prin intermediul reuniunilor în formatul Dialogului Politic UE-
Moldova care se desfăşoară în mai multe formate în cadrul cărora se discută parcursul reformelor în
RM, relaţiile RM-UE şi subiecte de interes comun în domeniul politicii externe şi de securitate.

3. Oportunitățile integrării economice internaționale

Activitatea la nivel microeconomic este condiţionată de fenomene şi procese care au loc
la nivel mondoeconomic. Cunoaşterea caracteristicilor mediului economic internaţional, a
principalelor tendinţe ale pieţii mondiale reprezintă condiţia de bază a succesului în afaceri.
Mondoeconomia sau economia mondială reprezintă totalitatea economiilor naţionale ale statelor
lumii care se află în interdependenţă. Economia mondială se bazează pe un sistem amplu de
interdependenţe economice internaţionale, în cadrul căruia interesele şi problemele economiilor
naţionale se întrepătrund.
Interdependenţele economice internaţionale reprezintă relaţiile de cooperare reciproc avantajoase între
state suverane, bazate pe principiile dreptului internaţional, pentru progresul fiecărei economii naţionale.
Una din trăsăturile caracteristice esenţiale ale economiei mondiale contemporane - Integrarea economică
internaţională.
Perspectivele integrării economice internaţionale sunt:
- Crearea de premize pentru îmbunătăţirea alocării resurselor şi disponibilităţilor acestora
datorita reducerii restricţiilor pe care le impune capacitatea pieţelor interne, ea poate stimula
astfel creşterea economică.
- Stimularea difuzării mai rapida a tehnologiilor moderne cu impact direct asupra eficientei si
competitivităţii.
- Perfecţionarea infrastructurii in ţările membre, optimizând cheltuielile de logistică, de transport
si ale operaţiunilor de import-export.
- Intensificarea concurenţei în cadrul noii pieţe comune.
- Stimularea în strânsă legătură cu intensificarea concurenţei a procesului investiţional, atât al
investiţiilor interne cât şi celor externe.
- Contribuirea la dezvoltarea anumitor activităţi care nu sunt posibile în mod eficient de către
unele tari în mod individual datorită limitării resurselor disponibile.
- Facilitarea statelor situate intr-o anumită zonă de a-şi promova şi apăra în comun interesele
ameninţate de concurenţi internaţionali puternici.