,,PUTEM TRĂI FĂRĂ VIOLENŢĂ!

”
- Sesiunea naţională -

Secţiunea III: Prezentarea unor exemple de bună practică

în rezolvarea conflictelor
 ARGUMENT:

,,Trebuie să ne trezim repede, în caz contrar nu vom avea timp nici să ne trezim”. (G.
G.Marquez)

Religia creştină susţine că, în calea lui, spre fericirea deplină, omul are de înfruntat trei
lucruri (trei nefericiri pământeşti):păcatul, moartea şi răutatea. Din punct de vedere religios, răuta-
tea (agresivitatea ) este, de fapt, acel factor care împiedică îndeplinirea preceptului de bază al
creştinismului: ,,Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi.,,În societatea umană conformarea la a-
principiu este o utopie. De ce au loc războaie, de ce oamenii se distrug unii pe alţii atunci când
posedă aceeaşi informaţie sau este adept al aceluiaşi cult(religios, comportamental, etnic)? Toţi cei
ce urmează alte norme comportamentale sunt catalogaţi drept străini. Iar în cazul unui element
străin, mecanismele de înfrânare a agresivităţii nu mai funcţionează. Astfel se explică războaiele
dintre naţiuni, conflictele interetnice şi interconfesionale, discriminările, antisemitismul şi rasismul-
oamenii posedă un bagaj informaţional diferit şi nu tolerează alte interpretări şi forme
comportamentale.
Toate aceste probleme conferă o notă de îngrijorare deoarece atât istoria cât şi reali-
tăţile conflictuale din ultimul timp, la nivel mondial, măresc pericolul unui proces de autodis-
trugere a speciei Homo Sapiens.
Cum se va reuşi să se pună capăt acestei tendinţe distructive: prin intermediul religiei,
culturii, moralei, ştiinţei, sau poate al unui…ajutor extraterestru!? Ne va ajuta, oare, raţiunea
s-o depăşim?
,,Omul va deveni mai bun, atunci când îi veţi arăta cum este el în realitate.”(A.
Cehov)
 I.Aspecte ale unei maladii sociale-agresivitatea umană

Nu mai este o revelaţie faptul că trăim într-o lume în care este tot mai
pronunţat fenomenul agresivităţii. Cu aceste manifestări ne ciocnim zi de zi în
cele mai diverse circumstanţe: în familie, la serviciu, în transport, pe stradă, pre-
tutindeni….
Comportamentul agresiv a devenit o obişnuinţă în relaţiile cu oamenii şi nu
rareori, chiar un mod de afirmare în cadrul unei comunităţi. Agresivitatea este şi va fi
acel element al firii umane a cărui dezrădăcinare şi minimalizare va reprezenta un
proces dificil şi îndelungat, dar atât de necesar pentru noi toţi.
Este, în acelaşi timp, un subiect care apare cu regularitate ori de câte ori e
vorba şi despre copii şi educaţia lor. Părinţii, educatorii se confruntă uneori cu com-
portamentul agresiv în curtea şcolii, în sălile de clasă, pe stradă şi se întreabă cum să
reacţioneze în astfel de situaţii.
Rezumând toate rezultatele obţinute de psihologi, s-a constatat că manifes-
tarea agresivă la om are la origine trei factori, care pot acţiona separat sau in comun:
a) factorul biologic, ereditar ; b) experienţa individuală a organismului şi
influenţa externă sau frustrările.
a. Factorul biologic ereditar
„ Maimuţa este un animal mult prea blajin pentru ca omul să se fi tras din
ea.”( Nietzsche)
Comportamentul agresiv la om este o tendinţă spontană moştenită, asemă-
nătoare cu setea şi foamea. Omul acumulează periodic o anumită cantitate de energie
agresivă care, dacă nu este periodic eliberată, sporeşte şi se intensifică.( K.
Lorenz)
b. Experienţa individuală a organismului
„ Dacă vasul nu e curat , tot ce torni în el se oţeteşte.” ( Horatius )
Experienţa individuală a organismului presupune educaţia primită în peri-
oada timpurie a vieţii şi influenţa condiţiile de creştere şi dezvoltare. S-a demon-
strat că sub acţiunea educaţiei la o vârstă timpurie se poate schimba simţitor gra-
dul de ostilitate faţă de mediu la oameni, unii devenind agresivi, iar alţii de ace-
eaşi origine ( cu aceeaşi textură genetică), arătându-se mai paşnici. Se poate afir-
ma că toate relele, cu foarte mici excepţii vin din copilărie: „ Copiii uneori dove-
desc o puternică înclinaţie spre cruzime. Ei torturează cu plăcere animalele, îşi
distrug jucăriile , se năpustesc asupra părinţilor, muşca dacă sunt supăraţi şi
chiar lovesc” ( W. Stekel). De aici rezultă că în formarea unui om factorul edu-
cativ capătă o importanţă primordială.
c. Factorii externi şi diferite frustrări
,,Lipsa banilor stă la baza tuturor relelor”(G.B.Shaw)
Omul este, figurat vorbind, ca o oglindă care reflectă întocmai ambianţa în
care vieţuieşte şi realitatea pe care o percepe. Aceasta este o însuşire care ţine de
fenomenul de adaptabilitate, propriu fiinţelor vii—o modalitate de a supravieţui în
lupta pentru existenţă, de a se supune rigorilor înaintate de Natură, care cere indivi-
dului să fie în concordanţă şi în echilibru cu mediul ambiant. Mediul de viaţă este unul
stresant, imprevizibil şi intolerant, un mediu care te obligă să ai un comportament
ofensiv pentru a reuşi. Într-o lume violentă, comportamentul agresiv este o adaptare.
 Agresivitatea la oameni derivă din reacţia lor acută la diverse frustrări
cu care se ciocnesc .Motive de frustrare în societatea noastră sunt destule:de la o
banală ceartă într-un mijloc de transport şi până la lipsa mijloacelor pentru o exis-
tenţă cât de cât decentă. Frustrarea stă la baza delicvenţelor; oamenii se răzbună
pe semenii lor care nu le-au asigurat un trai normal, pe cei care i-au jignit sau care
le-au cauzat vreun rău. Agresivitatea este şi un indiciu al prezenţei complexului de
inferioritate, o mascare a acestuia.
.
2.Ce este comportamentul deviant?

Astăzi, democraţia ridicată la rang de libertate a individului , a avut şi are ca

„rod” un mare număr de elevi în şcoli cu un comportament necorespunzător, care
se abat de la normal , adică prezintă un comportament deviant. Aceşti copii ridică o
serie de probleme cadrului didactic.
Deviaţiile sunt tocmai tulburarea echilibrului afectiv al individului ce duce la
manifestări. Dintre ele, cele de tipul: minciună, violenţă, limbajul vulgar, fumatul
ostentativ, absenteismul, atitudini nonconformiste, sunt situaţii frecvent întâlnite cu
care se confruntă cadrele didactice.
O mare parte din elevii care prezintă comportament deviant şi suferă de acest
neajuns, îl capătă deoarece rămân singuri, părinţii fiind la serviciu, iar când vin a-
casă nu au timp şi răbdare să vorbească cu copiii.
Alături de cea afectivă stă carenţa educativă, ce riscă să se transforme în
deficienţă culturală şi comportament antisocial. Alţi factori ai devianţei şcolare
ce merită amintiţi sunt: dragostea părintească excesivă ce-i permite copilului
să facă orice, exigenţa unor părinţi faţă de copii, pretinzând acestora mai mult
decât sunt capabili, mediul şcolar pozitiv sau negativ, aprecierea obiectivă şi
comportamentul învăţătorului, stilul de comunicare al acestuia cu elevul, con-
flictele din cadrul clasei, anturajul din timpul liber,etc.
Activitatea de prevenire şi profilaxie a comportamentului deviant presu-
pune o bună cunoaştere a cauzelor şi a condiţiilor care generează tulburările
comportamentale,precum şi eliminarea lor. Aceasta poate fi primită diferit de la
caz.în funcţie de vârstă, sex, mediu social. Activitatea de combatere şi prevenire a
deficienţelor comportamentale este o sarcină ce presupune tact, răbdare şi
consecventă atât din partea cadrului didactic cât şi a elevilor în discuţie.

3. Violenţa şcolarilor mici

Violenţa este o componentă importantă a deviaţiei comportamentale, re-

prezentând o formă deficitară de adaptare la realităţile mediului înconjurător.
Ca fiinţă socială, interesele personale trebuie îndeplinite numai în rezo-
nanţă cu cele ale comunităţii, pentru a se afla în legalitate Această condiţie se înva-
ţă în timp, copiii trebuie să parcurgă perioadă lungă până a ajunge la un echilibru
Părinţii, care sunt primii educatori, trebuie să găsească modalităţi adecvate
de a asigura „descărcarea” energiei negative a copilului, să preîntâmpine extinderea
sau explozia violentă a lor prin direcţionarea spre diferite activităţi utile:practicarea
unui sport sau chiar prin discuţii cu copilul-văzute ca supapă necesară descărcării.
 La vârsta de 8-10 ani, violenţa este folosită frecvent, sub diferite forme
Ea poate să însemne şi absenţa respectului faţă de copil. Deseori violenţa
produce violenţă..
Cauzele apariţiei ei sunt multiple. În primul rând vârsta , aceasta este
predispusă la violenţă. Apoi, trebuie luată în calcul, viziunea denaturată în privinţa
prestigiului în cadrul grupului din care face parte elevul.
Structura neuro-psihică a fiecărui copil, climatul familial necores-
punzător sunt cazuri responsabile de carenţe comportamentale. Părinţii plecaţi
la muncă în străinătate sau exagerat de ocrotitori afectează viaţa copiilor prin
tulburări ale afectivităţii sau labilităţii psihice ale acestuia. Copiii familiilor dezor-
ganizate, lăsaţi în grija bunicilor, cei care simt distribuirea preferenţială a
atenţiei părinţilor, vor deveni mai izolaţi, vor suferi de mania persecuţiei, de ego-
ism, etalat ostentativ, ca un element compensator a ceea ce copilul neglijat consi-
der că nu are..
Mass-media reprezintă o altă cauză a violenţei copilului mic întrucât ea
promovează deseori acest comportament la o vârstă la care copilul este ancorat în
concret, prin modelele din filme, jocuri pe calculator etc..
Grupând aspectele de violenţă după criteriile sub care apar, ele pot fi
prezentate astfel: a) violenţa verbală-este forma deosebit de frecventă la şcolarul
mic, acesta uzând de limbajul argotic, injurios sau chiar trivial. Foarte mulţi elevi vin
cu acest limbaj din familie, deseori copiii respectivi neînţelegând de ce sunt
dezaprobaţi şi mustraţi.
b) violenţa fizică- este foarte întâlnită,noi învăţătorii, aflându-ne
în dificultate când descoperim că elevul agresat declară că se simte bine când e a-
gresiv, aici fiind vorba de o defectuoasă separare a valorilor reale de comunicare şi
integrare socială.
c) răutăţile minore, poreclele, jignirile-au trimitere la diverse
particularităţi fizice, reprezentând altă formă a violenţei,ce pot genera uneori drame
adevărate. Victimele reacţionează la jignirile adresate, se supără, ameninţă, plâng, iar
autorii agresiunii sunt stimulaţi în a continua ceea ce au început. Pâra în rândul
elevilor mici nu are un făgaş bun; ea nu are în vedere aducerea elevului pe drumul
bun, ea duce la răzbunare.
Înlăturarea comportamentului violent este dificilă. Trebuie ca fiecare dintre
noi, învăţătorii, să particularizăm activitatea în funcţie de aspectele concrete pe care
le avem de rezolvat. Acest lucru impune să ne cunoaştem exact fiecare copil dar şi
mediul lui familial în care creşte.. Dascălul trebuie să găsească metodele cele mai
adecvate intervenţiei pentru fiecare copil, având în vedere că şcoala reprezintă princi-
palul factor endogen, ea este contextul formal în raport cu cel nonformal(cluburi şco-
lare, organizaţii de copii şi tineret, asociaţii sportive) şi informal(familia, mass-media,
biserica, grupul de prieteni).
4. Modalităţi de redresare a comportamentului violent

Ca primă formă de înlăturare a comportamentului violent, deseori încer-

căm să determinăm elevul violent să recunoască greşeala comisă ;e primul pas.
De obicei, copiii au tendinţa de a nu recunoaşte faptul că au greşit, plasând
abaterea colegilor.
 Ideea că într-un conflict fiecare parte are partea ei de vină, că toţi oamenii
greşesc că, aşa cum spune un proverb românesc-orice greşeală recunoscută este pe
jumătate iertată, că recunoaşterea greşelii este o dovadă de îndreptare, îi sensibili-
zează pe elevi şi devin cooperanţi, delimitând astfel binele de rău, după normele mo-
rale corespunzătoare.
Totodată, faptul că fiecare act al unei persoane poate să se răsfrângă pozitiv
sau negativ asupra celor din jur trebuie să fie bine înţeleasă de cei mici.
Cazurile de violenţă pot perturba sau pot influenţa în rău pe colegi sau
părinţi.
Normele şi regulamentul clasei, al şcolii, legea convieţuirii civilizate
interzic apelul la violenţă şi trebuie respectate ca atare.
Comportamentul deficitar al copiilor duce la frământări în rândul părin-
ţilor, mulţi dintre ei având deja tot felul de probleme, greutăţi
Deosebit de eficiente în corectarea unor astfel de comportamente ten-
denţioase au orele de educaţie civică, compunere, lectură, educaţie plastică, unde
elevii devin ei, înşişi, oferindu-ne posibilitatea să-i cunoaştem mai bine. Teme ca:
„Cine sunt eu?”, „Cu cine doresc să semăn?”,” Ce doresc să devin în viitor?”—ne
ajută să le descoperim cele mai ascunse unghere ale elevilor.
Educaţia plastică, cu tema , spre exemplu, „Meseria preferată”, apoi
interpretarea desenelor, sunt modalităţi de descoperire a înclinaţiilor copilului şi,
totodată, momente optime de a scoate în evidenţă ideea educativă că unele jucării
simbolizează durere, răutate intoleranţă, iar altele exprimă bucuria; armele, fiind
preferinţa, m-au determinat să precizez că, nu totdeauna ele înseamnă victorie ci şi
înfrângere. Teme ca „Locul meu în familie” duc la lămurirea cauzelor anumitor
conflicte. Interpretarea desenelor îl determină pe micul agresor să recunoască adevărul
despre familia lui:”Aşa am văzut acasă!”. De aceea implicarea părinţilor în demersul
educativ este foarte importantă.
Temele variate de la educaţie civică ne dau posibilitatea să cunoaştem mai
bine individualitatea elevului dar şi pe cea familială, important pentru noi,
dascălii, în rezolvarea cazurilor de violenţă. Am format „Tribunalul clasei” care, în
cazuri de jigniri, cruzimi faţă de animale acesta , sub formă de proces, ia atitudine
pro şi contra, lămurind cazul. Lecţiile care au în vedere persoanele cu nevoi speci-
ale îi ajută pe elevi să înţeleagă că trebuie să respecte semenii pentru a fi respectaţi,
existând şi legi în acest sens ce trebuie respectate.
Legătura cu familia este o altă modalitate de înlăturare şi reducere a
violenţei şcolarului mic. Discuţiile cu părinţii vizitele la domiciliul copilului ne ajută
să-i cunoaştem pe copii dar şi cauzele care pot duc la violenţă. Avem surpriza să
descoperim frustrările indivizilor din anturajul copilului,ceea ce ne permite să
acţionăm în cunoştinţă de cauză. Uneori chiar părinţii îi încurajează la violenţă
să nu fie mai prejos, copilul fiind liber să reacţioneze după bunul lor plac.
Din experienţa la catedră, am constatat că în foarte multe cazuri copiii sunt
oglinda părinţilor şi, deşi copilul este „materialul” cu care lucrăm direct, indirect şi
permanent lucrăm şi cu părinţii. De aceea la fiecare serie de elevi, la clasa întâi în
în primul semestru, adresez părinţilor chestionarul de la anexa 1( Vezi anexa!)
În urma analizei răspunsurilor ştiu ce atitudine să iau faţă de copil în ori-
ce situaţie, cunoscând individualitatea familială şi personală a acesteia.
 Concluzionând, în rândul elevilor, indiferent de cauză, violenţa sub toate
formele este prezentă. Ea, violenţa, a devenit un flagel în rândul copiilor atâta
vreme cât adultul, indiferent de sectorul de activitate (sport, politică, ziaristică, econo-
mie), aduce deseori în prim plan situaţii violente diverse, uneori chiar şi numai pentru
publicitate.
Activitatea de combatere şi prevenire a violenţei comportamentale este o
sarcină complexă care presupune mult tact şi consecvenţă atât din partea învăţătoru-
lui cât şi din partea elevului „cu probleme”. Pentru aceşti copii se pot desfăşura activi-
tăţi de consiliere şi orientate în cadrul cărora psihologul împreună cu învăţătorul în-
cearcă să obţină cooperarea elevului şi familiei acestuia, în vederea restabilirii unui
echilibru afectiv. Ştim că influenţele externe sunt primite diferit de la caz la caz, în
funcţie de sex, vârstă, mediu social..
Indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa cotidiană, fiecare dascăl ar trebui
să aibă ca deviză cuvintele marelui R. Dottrens : „ Îmi voi exercita misiunea cu
conştiinţă şi demnitate.
Voi vedea în elevii mei nu atât şcoala cât copiii şi nu voi uita niciodată că,
pentru partea ce-mi revine, sunt răspunzător de destinul lor.
Voi menţine prin toate mijloacele de care dispun onoarea profesiei
didactice.
Colegii mei vor fi prietenii mei.
Fac aceste promisiuni în mod solemn, liber pe onoare!”

BIBLIOGRAFIE
Ioan, Dacian, Dolean, Dorin, (2002), Meseria de părinte, Ed .Motiv, Cluj-Napo
Hudiţean , A., Devianţa comportamentală la elevi, Editura Psihomedia, Sibiu, 2001
Revista Învăţământul primar, nr. 2-3/2001, Editura Discipol, Bucureşti
Revista Învăţământul primar, nr. 1/2002, Editura Discipol, Bucureşti
Revista Învăţământul primar, nr. 1-2/2005. Editura Miniped, Bucureşti

Înv. GIARAP IOANA

Şcoala cu clasele I-VIII, Nr.3
Loc. Zimnicea, Jud. Teleorman
Anexa 1

NUMELE ŞI PRENUMELE…………………………….

CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI

Moto:” Respectaţi copilul care face o greşeală şi care poate atunci sau mai târziu să se corecteze
el, însuşi, dar opriţi ferm şi imediat orice utilizare nepotrivită a ambianţei, prin grijă, linişte, prin
cuvinte blânde ori printr-o prezenţă îmbietoare.”.(MARIA MONTESSORI)

Controlaţi zilnic activitatea elevului de pregătire şcolară în familie ?______________

Care dintre părinţi se ocupă mai mult de instruirea acestuia ?____________________
Cât timp afectaţi acestei sarcini ?__________________________________________
Care este cea mai prielnică perioadă de pregătire a lecţiilor în familie ?____________
Elevul ( a ) vă ascultă ? __________________________________________________
Aveţi un program organizat al timpului liber al elevului ? _______________________
Aţi verificat daca-l respectă ? _____________________________________________
La ce oră se culcă elevul ? _______________________________________________
Aţi citit vreo poveste , poezie elevului ? ____________________________________
Ce carte ? ____________________________________________________________
Mergeţi cu el la spectacol ? ______________________________________________
Îi place muzica ? Ce fel de muzică ? _______________________________________
Vă ajută în gospodărie ? _________________________________________________
Are prieteni ? _________________________________________________________
Întârzie vreodată , fără să anunţe ? _________________________________________
Cât timp afectează jocului ? ______________________________________________
Ce ramură sportivă practică ? _____________________________________________
Învaţă poezii cu uşurinţă ? _______________________________________________
La ce obiect îi place mai mult să înveţe ? ____________________________________

Semnătura părintelui: ____________________

Data: ________________
.
REZUMAT

Lucrarea cu titlul „Putem trăi fără violenţă!” are următoarea stuctură:

Argument
1. Aspecte ale unei maladii sociale-agresivitatea umană
2. Ce este comportamentul deviant?
3. Violenţa şcolarilor mici
4. Modalităţi de redresare a comportamentului violent
Anexa 1 –Chestionar pentru părinţi
Rezumat

Abordată din punct de vedere religios, violenţa reprezintă un flagel social legat de exis-
tenţa omenirii, extins şi în sfera şcolii de astăzi . Şcoala, reprezentând principalul context formal al
individului, prin diferite modalităţi, încearcă să înlăture sau să redreseze compor-tamentul violent al
copilului.
Prima parte cuprinde factorii esenţiali care declanşează manifestarea agresivă la om.
Fără a condamna mai mult pe unul din ei, fiecare factor are contribuţia sa în generarea
agresivităţii umane.
Comparată cu foamea şi setea, agresivitatea apare în relaţiile interumane, ca urmare a
diverselor situaţii de frustrare.
.Comportamentul deviant se manifestă în diferite forme, ca urmare a dezechilibrului
afectiv care, uneori, riscă să se transforme în deficienţă culturală şi în comportament antisocial.
Violenţa şcolarului mic este componentă a deviaţiei comportamentale şi reprezintă
neadaptarea la realităţile mediului înconjurător. Cauzele multiple (structura neuro-psihică, climatul
familial, mass-media,etc.) duc la violenţă verbală, fizică, la răutăţi minore( jigniri, porecle).
Activitatea de redresare desfăşurată de dascăl necesită răbdare, tact, precum şi cunoaşte-
rea particularităţilor individuale şi familiale ale copilului, pentru găsirea celor mai adecvate modali-
tăţi de corectare. Înarmat cu ideea că „ la violenţă nu trebuie să răspunzi cu violenţă „ dascălul găseş-
te cele mai potrivite metode de redresare a comportamentului violent printr-o legătură strânsă cu fa-
milia cooperantă a elevului dar şi prin mulţimea de metode la care poate recurge fără prisosinţă, în-
cepând cu „primul pas” – determinarea copilului de a-şi recunoaşte greşeala, la lecţiile cu caracter
educativ : educaţie civică, compunere, educaţie plastică, religie etc.
Fiecare dintre noi suntem conştienţi de activitatea responsabilă pe care o avem de înde-
plinit iar, în ceea ce mă priveşte, nu pot afirma decât:
„ Sunt ceea ce pot să fac.”(Erik Erison))