Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ceea ce s-a schimbat în lumea modernă printre atâtea alte mutaţii este şi schimbarea raportului
dintre public şi privat, în sensul aducerii în cunoştinţă şi politică publică a unor situaţii şi relaţii care
Trăită ca o realitate, violenţa domestică provoacă traume, trăită în imaginar, ea surpă fiinţa
Copiii sunt victimile cele mai nevinovate ale violenţei domestice. Interisant este că bătaia în
sine, ca metodă educativă nu a incitat şi nu a revoltat pe nimeni, fiindcă inerţia şi insensibilitatea sunt
atât de mult întipărite în societate şi mentalitate, încât numai relatările senzaţionale în care unii copii îşi
Până în 1996 în ţara noastră nu se vorbea nimic despre copilul maltratat. Nu exista acest
concept în nici un vocabular de specialitate, fiindcă în peisajul ştiinţelor sociale de la noi acest subiect a
Înainte de 1989, fenomenul „violenţei domestice” nu exista, ceea ce se petrecea în familie era
Cercetările ulterioare au demonstrat însă că acest fenomen există şi afectează un mare număr de
copii fără apărare, prin diferite forme de privare. Ea îi afectează, de asemenea şi pe adulţii care şi-au
durere.
Astăzi analiza violenţei în familie, atât asupra femeii cât şi asupra copilului, se face pe baza
lipsa locurilor de muncă, constrângerile sistemului financiar etc., amplifică conduitele patologice ale
individului în familie şi favorizează declanşarea violenţei.
Violenţa în familie se află la originea celor mai diferite probleme sociale ale comunităţilor. Pare
de necrezut faptul că atenţia publică şi a specialiştilor pentru această maladie socială datează de puţin
timp.
abordarea violenţei domestice, ne aflăm încă la început de drum, în care avem nevoie de formarea unor
Atingerea acestor două ţinte se realizează într-un proces în cadrul căruia se regăsesc:
organizarea unor servicii (de reabilitare, prevenţie, suport de caritate) în cadrul cărora să fie
abordat fenomenul;
schimbări legislative.
Atâta vreme cât violenţa domestică este ignorată, lăsată să îşi continuie existenţa secretă şi
devastatoare, nu putem vorbi de o reală politică socială, tinzând către o bună calitate a vieţii individului
şi a familiei.