Ina Curic

Raporturile de gen în contextul societăŃii româneşti

România a fost izolată de schimbările dintre sexe din Ńările vestice între anii 1960 şi
1970 – schimbări care au angrenat mereu altele în deceniile următoare - avem mai mult de
recuperat în această sferă, la noi problemele depăşind cadrul ideologiei şi extinzându-se
considerabil în sfera economico-socială.
Chiar dacă ceea ce a fost mai greu a fost obŃinut: accesul la educaŃie, dreptul la vot,
accesul în diverse profesii şi meserii şi altele, rămân de înfruntat concepŃiile tradiŃionale,
anacronice, stereotipe şi sexiste la adresa femeilor care au eşuat să se schimbe în acelaşi ritm
alert care a caracterizat angrenarea femeilor în spaŃiul public.

1.1 Sloganul egalităŃii femeilor cu bărbaŃii în perioada regimului totalitar

Din punctul de vedere al situaŃiei femeilor, perioada postbelică şi începutul regimului
comunist se caracterizează, într-o primă etapă prin intrarea masivă a femeilor în câmpul
producŃiei, munca salariată a acestora asigurând atât un nivel de trai mai ridicat pentru familie
cât şi, cel puŃin teoretic, creşterea încrederii femeii în capacitatea ei de a participa la viaŃa
socială. Perechea simetrică alcătuită din bărbatul cu ciocanul şi femeia cu secera din sculptura
„Muncitorul şi agricultoarea” aparŃinând artistei Vera Mukhina se constituie într-o imagine
care a devenit simbolul egalităŃii între bărbaŃi şi femei sub socialism. Statul român, urmând
îndeaproape modelul sovietic, susŃinea principiul egalităŃii de gen Ńintind să arate lumii întregi
poziŃia înaltă ocupată de femei în societatea socialistă. Sloganele declarate în această privinŃă
aveau însă puŃină acoperire în situaŃia reală a acelor ani, neexistând structurile care ar fi
trebuit să susŃină egalitatea şanselor între bărbaŃi şi femei. Ideologie de stat încuraja
participarea femeilor în rândul forŃei de muncă, însă afluxul acestora pe piaŃa muncii trebuie
explicat în primă instanŃă în termenii nevoilor economice personale, ale familiei, ale statului
mai curând decât în aceia ai aderării la principiile socialiste. Această „egalitate” nu a creat o
condiŃie mai bună pentru femei şi nu a generat mai puŃin sexism.
Drepturile, dintre care cele mai multe formale, pe care femeile le-au câştigat şi
obligaŃiile pe care au continuat să le aibă nu s-au exclus reciproc. Reversul intrării lor pe piaŃa
muncii s-a constituit ca împovărare a acestora cu „dubla corvoadă” a producŃiei şi a
reproducerii, cu toate că era vorba despre o împovărare dublată de retorica emancipării. Astfel
posibilităŃile femeilor de a găsi timp pentru dezvoltarea profesională în paralel cu îndeplinirea
unei slujbe cu normă întreagă şi a sarcinilor domestice erau neglijabile. În plus deşi clama
egalitatea de gen sistemul glorifica în acelaşi timp maternitatea, popularizând modelul
familial tradiŃional caracterizat prin relegarea femeii în perimetrul căminului, distribuŃia
inechitabilă a sarcinilor dintre soŃi şi, implicit, supraîncărcarea soŃiei, autoritatea absolută a
bărbatului şi dependenŃa economică şi psihologică a femeii, privarea soŃiei de putere de
decizie, aceasta fiindu-i restrânsă la domeniul domestic şi educaŃia copiilor.
TradiŃiile patriarhale ale familiei rurale au întreŃinut idealul femeii supuse, fără
preocupări personale în afara familiei şi care se „sacrifică” renunŃând la realizarea
profesională spre binele copiilor, al familiei, al societăŃii socialiste. Statutul de mamă era
intens valorizat în detrimentul urmăririi unei cariere, valorile tradiŃionale prezente în grad
înalt la nivelul conştiinŃei comune predicând pretenŃii limitate pentru femei la cadrul
domestic.
Pornind de la aceste consideraŃii privind posibilităŃile reale ale femeilor de a activa în
viaŃa socială şi stereotipurile tradiŃionale care circulau cu importante consecinŃe acŃionale,
simbolul egalităŃii de gen preluat din cultura sovietică poate fi reinterpretat identificând
femeia, figura Agricultoarei, cu viaŃa la Ńară, asociată cu înapoiere, pasivitate şi activităŃi de
întreŃinere, în timp ce bărbatul, Muncitorul, reprezintă oraşul, industria şi puterea.
O altă consecinŃă importantă a intrării masive a femeilor în economia publică a fost
scăderea ratei natalităŃii, ceea ce a atras o reacŃie violentă din partea statului: interzicerea
bruscă şi radicală a avorturilor prin legea din 1 octombrie 1966. Regimul autoritar şi pronunŃat
pro - natalist al lui Ceauşescu - „Foetusul este proprietatea socialistă a întregii societăŃi” -
suprapus peste atitudinile şi valorile româneşti tradiŃional rurale a creat o atmosferă
nefavorabilă ridicării femeilor la un parteneriat egal cu bărbaŃii în ceea ce priveşte exprimarea
sexualităŃii şi exercitarea drepturilor în sfera reproductivă ori în aceea a sănătăŃii productive.1
Timp de douăzeci şi trei de ani România a practicat cea mai rigidă politică demografică din
lume, oferind între Ńările dezvoltate, cel mai mic volum de informaŃii privind controlul
naşterilor. Practicarea masivă a avorturilor clandestine care a urmat şi evitarea - sub spectrul
ameninŃării cu închisoarea - a oricăror îngrijiri medicale a avut drept consecinŃă importantă
creşterea ratei mortalităŃii materne la cel mai înalt indice din Europa. Astăzi circa 20% din
femeile românce sunt nefertile ca urmare a unor complicaŃii ce ar putea fi datorate avorturilor.

1.2 TranziŃia – noi şanse pentru reechilibrarea raporturilor de gen

Anul 1989, marcând dezintegrarea blocului comunist, a dat startul şi în România
valurilor de transformări radicale de la regimul autoritar spre o societate democratică. Scopul
restructurării, raportată la societate ca întreg, şi incluzând şi relaŃiile de gen, depăşeşte
sistemul economic presupunând schimbări politice, juridice şi ideologice.
Societatea exista înainte sub greutatea dominaŃiei statale totalitare în timp ce în viitor
era preconizată extinderea iniŃiativei individuale. În timpul perioadei de tranziŃie viaŃa socială
include elemente aparŃinând ambelor tipuri de organizare socială iar modelele culturale
încorporează stereotipuri şi modele comune vechilor realităŃi şi noilor perspective. Implicit, şi
femeile reflectă un spectru de valori derivate atât din idealurile socialiste şi colectiviste ale
trecutului cât şi din individualismul liberal al viitorului.
Problemele specifice ale femeilor, când nu sunt subordonate problemelor generale ale
cetăŃenilor, lipsesc din discursul politicienilor noştri fiind lăsate pe seama evoluŃiei „naturale”,
fără nici o inginerie socială.

1.2.1 Aspecte de gen în diverse domenii ale vieŃii sociale şi private

Sănătate reproductivă
Printre drepturile esenŃiale restabilite după căderea sistemului comunist notabile sunt
cele legate de sănătatea reproductivă: legalizarea avorturilor, posibilitatea de procurare a
contraceptivelor, înfiinŃarea unui sistem de planificare familială - măsuri care au vizat, în
primă instanŃă, îmbunătăŃirea stării de sănătate a mamelor şi copiilor. Deşi metodele
contraceptive sunt din ce mai cunoscute, avortul rămâne cea mai utilizată metodă de control a
naşterilor, parŃial din cauza costului ridicat al contraceptivelor moderne pe care nu şi-l pot
permite persoanele cu venituri scăzute şi din mediul rural. Cu toate că rata avorturilor a scăzut
în mod semnificativ între 1990 şi 1998 – de la 315 avorturi pentru 100 de născuŃi vii la 114 - ,
ea rămâne totuşi ridicată comparativ cu Ńările Uniunii Europene care înregistrează în medie 20
de avorturi pentru fiecare 100 de născuŃi vii.1 Chiar după legalizarea acestei practici, avortul
indus de personal necalificat sau în medii improprii la care se recurge în continuare a rămas

1
Adamesteanu, G- Trecut şi viitor- Legea Ceausista anti avort, Revista 22, Nr 98/2000
1
UNDP România & Comisia NaŃională pentru statistică - Femei şi bărbaŃi în România, 2000
una din cauzele principale ale mortalităŃii materne: din 41 de morŃi la 100.000 de născuŃi vii
peste jumătate au drept cauză avortul. Rata mortalităŃii materne a înregistrat o scădere
considerabilă începând din 1990 însă, comparativ cu celelalte Ńări din Europa Centrală şi de
Est valoarea ei rămâne sensibil ridicată - de la 5 până la de 8 ori mai mare.
Mortalitatea maternă (la 100.000 de născuŃi vii)
łara 1980 1990 1995 1998
Bulgaria 21,1 20,9 19,5 1.d.
Cehia 9,2 8,4 2,1 5,5
Polonia 11,7 12, 8 9,9 4,8
Ungaria 20,9 20,7 15,2 6,2
România 132,1 83,6 47,8 40,5
Slovacia 9,2 6,3 8,1 8,7
Sursă: Baza de date TransMONEE, UNICEF, 2000
Preluat din Raid-anchetă cu privire la sărăcia copiilor din Ungaria şi România, 2000, p.58

Un alt fenomen demn de semnalat este vârsta mamelor la naştere. Conform datelor UNICEF
din 1997 38% din femeile care au născut au avut sub 20 de ani expunându-se asftel unor
dificultăŃi economice de mai mare ori mai mică intensitate.

PiaŃa muncii
Cu toate că nu există o discriminare prin lege, explicită a femeilor - egalitatea în
drepturi a tuturor cetăŃenilor fiind statuată în constituŃie şi în Codul Muncii - discriminarea se
realizează totuşi atât prin omisiunile legii cât şi prin lipsa efectelor ei. Deşi despre femeile din
România nu există încă nici măcar informaŃii statistice suficiente, în societatea românească de
tranziŃie pot fi totuşi identificate câteva tendinŃe la nivelul pieŃei de muncă care se regăsesc în
majoritatea Ńărilor din Europa Centrală şi de Est. Una din cele mai evidente se referă la faptul
că şomajul ameninŃă în special femeile; ca peste tot în lume, concedierile încep de regulă cu
personalul auxiliar şi de asistenŃă în care predomină femeile; legislaŃia care protejează femeile
însărcinate şi mamele cu copii a devenit un obstacol în calea angajării acestora; femeile sunt
excluse din ce în ce mai mult din schemele de instruire şi retenŃie de personal; cele
disponibilizate au şanse de reinserŃie profesională mai mici decât bărbaŃii.
Conform Institului NaŃional pentru Statistică şi Studii Economice rata şomajului în
rîndul femeilor între 1995 şi 1999 s-a menŃinut mai mare decât rata generală a şomajului deşi
ponderea femeilor în totalul şomerilor a înregistrat o scădere de la 55% în 1995 la 47% în
1999. În ceea ce priveşte salarizarea, diferenŃele înclină în mod evident in favoarea bărbaŃilor.
Pentru anul 1999 sunt diponibile următoarele date vizavi de persoanele angajate:

(Sursa: Raport NaŃional privind Egalitatea de Şanse între Femei şi BărbaŃi, martie
2002)
 Salariile femeilor sunt constant mai mici decât cele ale bărbaŃilor chiar şi în domeniile
de activitate în care ponderea lor este de peste 50%, media diferenŃei dintre ele fiind de 8,5%.
După toate probabilităŃile, aceste inegalităŃi în ceea ce priveşte cuantumul salariilor se
conservă şi transmit pentru toate drepturile de asigurări sociale care se calculează în funcŃie de
salariul individual.1
Barometrul de Gen (2000) indică o diferenŃă mare de venituri între femei şi bărbaŃi: pe
eşantionul investigat veniturile femeilor echivalează în medie cu jumătate din veniturile
bărbaŃilor în timp ce proporŃia femeilor fără venit este de patru ori mai mare decât cea a
bărbaŃilor care se află în aceeaşi situaŃie. Pornind de la indicatori de tipul celor enumeraŃi se
vorbeşte de o “feminizare a sărăciei” ( M. Miroiu, 1996, 1999) .
DiferenŃe între femei şi bărbaŃi pot şi semnalate şi în privinŃa accesului la promovare şi
carieră. Astfel, în categoria conducătorilor şi funcŃionarilor superiori din administraŃia publică
şi din unităŃile economico-sociale, numărul femeilor era, în 1997, de peste două ori mai mic
decât cel al bărbaŃilor, iar în 1999 discrepanŃa a crescut, numărul femeilor fiind acum de peste
3 ori mai mic.
În 1997, femeile erau preponderente în grupul de funcŃionari administrativi (72,8%),
lucrători operativi în servicii şi comerŃ (72,3%), tehnicieni, maiştri şi asimilaŃi (62,2%),
agricultori şi lucrători calificaŃi în agricultură, silvicultură şi pescuit (50,4%), situaŃie care a
rămas aproape neschimbată şi în anul 1999. PrezenŃa femeilor este aşadar mai mare în
domeniile de activitate cu nivel scăzut de salarizare.1
ConcepŃiile tradiŃionale despre muncile adecvate fiecărui gen afectează în mod negativ
şi bărbaŃii cărora li se limitează accesul pe piaŃa muncii prin faptul că anumite profesii sunt
considerate “feminine” şi prin urmare la angajare sunt preferate femeile.
Conluzia Raportului NaŃional privind Egalitatea de Şanse între Femei şi BărbaŃi, martie
2002, (p. 6) este aceea că femeile reprezintă o categorie de populaŃie mai vulnerabilă la
efectele tranziŃiei, caracterizată printr-o rată crescută a şomajului de lungă durată, prin
limitarea accesului la locuri de muncă (în general) şi la locuri de muncă bine plătite (în
special), prin creşterea participării la economia subterană, care nu asigură accesul la sistemul
de securitate socială.

Politică şi participare la viaŃa publică

În ceea ce priveşte asigurarea participării egale a femeilor şi bărbaŃilor la viaŃa socială
şi la nivelele decizionale, Raportul NaŃional privind Egalitatea de Şanse între Femei şi BărbaŃi
(martie 2002) recunoaşte că progresele înregistrate de România sunt nesemnificative, sferele
decizionale politice de nivel înalt, structurile de partid sau instituŃiile administraŃiei publice
nefiind accesibile în aceeaşi măsură femeilor şi bărbaŃilor.
Femeile sunt cantonate frecvent în activităŃi executive, fără posibilităŃi reale de
promovare sau de afirmare în prima linie politică, ceea ce reflectă existenŃa şi perpetuarea
discriminărilor de gen. Cum lumea politică şi viaŃa partidelor sunt dominate de bărbaŃi, noile
structuri politice sunt practic democraŃii masculine. Femeile românce se regăsesc în Parlament
şi Guvern în proporŃii foarte mici, care înregistrează totuşi o tendinŃă de creştere de la o
legislatură la alta. Ponderea în Parlament a femeilor era de 4% în 1995, 5,3% în 1996 şi 1997
şi 5,6 % în 1998-99. 2

1
Raport NaŃional privind Egalitatea de Şanse între Femei şi BărbaŃi, martie 2002
1
Raport NaŃional privind Egalitatea de Şanse între Femei şi BărbaŃi, martie 2002
2
UNDP România- National Human Development Report, Anexa Statistică, p.119
 Ponderea femeilor în guvernele de după 1989
Petre Petre Teodor Nicolae Victor Radu Mugur Adrian
Roman Roman Stolojan Văcăroiu Ciorbea Vasile Isărescu Năstase
I II
44 29 30 40 38 19 18 22
BărbaŃi
0 0 0 1 0 0 1 5
Femei
(Sursa: D. RovenŃa-Frumuşani, Identitatea feminină şi discursul mediatic, 2002, p.53)
InstituŃiile care se bucură de cel mai mare credit din partea românilor – Biserica,
Armata, PreşedinŃia - sunt aproape complet lipsite de prezenŃa femeilor. Primul Barometru de
Gen (august 2000) realizat sub egida FundaŃiei Soros pentru o Societate Deschisă de către
prestigiosul Institut Gallup, România, demonstrează conservatorismul românilor în ceea ce
priveşte prezenŃa femeilor pe scena politică. BărbaŃii sunt preferaŃi pentru preşedinŃie în
procent de 73%, iar pentru parlament de 46% dintre respondenŃi. Chiar dacă 51 % au indicat
că genul nu este important pentru poziŃiile parlamentare, ponderea femeilor în structura
legislativă a Ńării extrem de mică sugerează fie faptul că partidele politice nu dau alegătorilor
şansa de a vota femei prin cvasi-excluderea lor de pe listele politice, fie influenŃa
dezirabilităŃii sociale asupra formulării opiniilor dar nu şi a comportamentului electoral.
Cu toate că femeile au o pondere importantă în cadrul populaŃiei active, având un grad
de instruire şi de competenŃă ridicat, accesul şi participarea acestora la elaborarea şi aplicarea
politicilor de dezvoltare economico - sociale şi, implicit, la asumarea responsabilităŃilor de
decizie sunt puŃin semnificative. Un impediment major în calea deŃinerii de poziŃii de vârf în
societate îl constituie majoritatea politică a bărbaŃilor care le marginalizează civic şi politic, la
un anumit nivel continuând să predomine îndoielile privind capacităŃile intelectuale ale
acestora.
Se vorbeşte chiar de o invizibilitate a femeilor în viaŃa socială, ca efect bumerang al
vizibilităŃii impuse înainte de 1989. Neimplicarea femeilor în viaŃa politică este considerată a
fi şi un rezultat al mitologiei scorpiei (Elena Ceauşescu).1 Modelul catastrofal al acesteia
întăreşte sentimentul reprobator al bărbaŃilor şi chiar al multor femei faŃă de implicarea în
politică, promovarea femeilor în viaŃa publică fiind marcată de spectrul repetării acestui
contra - model. Din altă perspectivă, absenŃa femeilor de pe scena politică se datorează şi
împărtăşirii de către un segment larg de populaŃie a concepŃiei romantice asupra acestui
teritoriu, văzut ca murdar, lipsit de nobilitate şi prin urmare nepotrivit cu „sensibilitatea” şi
„gingăşia” atribuite în mod stereotip genului feminin.1 Nemaiexistând promovarea forŃată în
funcŃii de conducere, multe femei aleg benevol realizarea de sine în cadrul domestic,
renunŃând la urmărirea unei cariere sau a unei profesii de înaltă specializare.

Familie/Gospodărie
Codul familiei, actul normativ fundamental în acest domeniu, reglementează statutul
juridic egal al soŃilor care rămâne însă în unele privinŃe la nivel de principiu; o primă
discriminare de gen este conŃinută chiar de acest cod prin care se stabileşte vârsta minimă la
căsătorie, uniunea liber consimŃită prin care se pun bazele unei familii. Această vârstă este de
18 ani pentru băieŃi, pentru ca numai la această vârstă se obŃin toate drepturile civile şi
politice, în timp ce fetele se pot căsători de la 16 ani, iar cu aviz medical de la 15 ani. O lege
prin care minorele care nu se pot reprezenta din punct de vedere legal, neavând drepturi civile

1
Zoe Petre - TranziŃia, substantiv la feminin, Revista 22, Nr 59 / 1997

1 M, Miroiu - Gen şi societate, 1997, p.7

şi politice, pot pune bazele unei familii urmând ca în decursul celor doi, respectiv trei ani de
căsătorie până la majorat (18 ani) să aibă drept reprezentant legal soŃul de drept stabileşte din
start o inegalitate între parteneri în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor în cadrul căsătoriei.
Această inegalitate în fapt perpetuează mentalitatea veche de secole cu privire la infantilismul
femeilor, rolul esenŃialmente biologic al acestora şi superioritatea masculină implicită.
Deşi au fost întreprinse puŃine studii care să ofere informaŃii cu privire la modul de
distribuire al sarcinilor în cadrul vieŃii de familie, în literatura de specialitate din România
predomină ideea supraîncărcării femeii. În cadrul familial discriminarea femeilor se manifestă
mai ales prin dubla zi de muncă. Sub influenŃa modelului tradiŃional se consideră că este de
datoria femeilor, indiferent dacă sunt salariate sau nu, să se ocupe de treburile gospodăreşti
considerate “uşoare şi mărunte” (aprovizionarea, gătitul, spălatul, călcatul, curăŃenia), să
supravegheze şi să îngrijească copiii şi vârstnicii. Având în vedere că femeile reprezintă
aproximativ jumătate din forŃa se muncă activă, în majoritatea cazurilor aceste atribuŃii
domestice se suprapun peste îndeplinirea sarcinilor profesionale la locul de muncă. În cadrul
domestic atribuŃiile bărbaŃilor include muncile considerate “grele”, deci care implică forŃă
fizică mai mare. Totuşi timpul pe care îl alocă soŃul sarcinilor domestice este mult mai mic.
Creşterile repetate ale taxelor pentru creşe, grădiniŃe, internate şi alte instituŃii care
oferă îngrijire pentru copii le fac pe acestea aproape inaccesibile pentru familiile medii,
consecinŃa imediată fiind aceea că mamele sunt obligate să aloce mult mai mult timp pentru
copii decât în trecut, unele alegând chiar să renunŃe la serviciu.
Eforturile spre promovarea unor relaŃii parteneriale în viaŃa privată au drept obstacol
major violenŃa domestică alimentată constant de miturile superiorităŃii masculine şi legitimată
astfel din punct de vedere cultural. Această problemă este recunoscută la nivel oficial, Planul
NaŃional de AcŃiune pentru Egalitatea de Şanse elaborat de Guvern având printre obiectivele
sale prevenirea şi eradicarea comportamentelor violente asupra femeilor şi copiilor. La nivel
concret, problema violenŃei domestice nu este abordată la nivel de efecte şi cu atât mai puŃin
la nivel de cauze. Există un singur centru pilot înfiinŃat prin iniŃiativă guvernamentală care
oferă asistenŃă femeilor victime ale acestui tip de violenŃă.
Nu există statistici oficiale sau clare cu privire la frecvenŃa sau incidenŃa acestui
fenomen; totuşi, graŃie unor cercetări întreprinse de diverse grupuri dispunem de anumiŃi
indicatori care să ofere imagini fragmentate cu privire la răspândirea violenŃei domestice.
După date furnizate de Institutul de Medicină Legală din Bucureşti şi cuprinse în cercetarea
efectuată de grupul AvocaŃi pentru Drepturile Omului din Minnesota, 29% dintre femeile care
au primit asistenŃă medicală între martie 1993 şi martie 1994 fuseseră violentate de parteneri
intimi. Cazurile raportate de violenŃă domestică au crescut de cinci ori între 1996 şi 1998.
După cercetarea efectuată de Ministerul Muncii şi ProtecŃiei Sociale pe activitatea Centrul
Pilot pentru Femei Victime ale ViolenŃei Domestice din Bucureşti între ianuarie 1997 şi mai
1998: 74% dintre femeile victime ale acestui tip de violenŃă erau atacate de soŃi, 4% de
parteneri, 7% de foştii soŃi iar 4% de alte rude. În aceeaşi cercetare se estimează că în 1997
60% din cazurile de divorŃ înregistrate în Bucureşti menŃionau ca motiv şi violenŃa fizică în
timp ce 23% dintre cazuri au fost înaintate pe motiv expres de violenŃă.

Mass-media
După 1989 se remarcă o explozie a corporalităŃii caracterizată în principal prin
transformarea femeii într-un obiect şi hipertrofierea sexualităŃii, ceea ce duce la o anumită
anihilare simbolică a femeii. Pornografia - una din cele mai profitabile afaceri apărută de la
primele semne ale tranziŃiei - şi expunerea publică a femeilor dezbrăcate în reclame nu ridică
proteste articulate din partea publicului feminin. Pasivitatea construită a corpului femeii, corp
expus totodată într-o manieră provocatoare, este utilizată pentru a promova vânzarea oricăror
posibile obiecte utilitare, de la mărci de maşini ori modele de fierăstraie electrice până la
diverse sortimente de Ńigări sau de îngheŃată; imaginea femeii este astfel oferită la nesfârşit
pentru a fi la nesfârşit contemplată şi consumată.
În lipsa unei culturi ştiinŃifice, civice şi politice în privinŃa problemelor de gen mass-
media, cu un rol foarte important în configurarea relaŃiilor publice şi a practicilor private,
alimentează şi justifică sexismul prezent în societatea românească. Aceasta educă o imagine a
femeii plină de clişee suprasimplificatoare şi cu consecinŃe negative asupra egalităŃii de şanse
atât în sfera publică cât şi în cea privată. Femeile sunt transformate în bunuri de utilitate
casnică, sexuală ori accesoriu estetic. Un nou ideal de femeie este produs: genul tânără, slabă
şi frumoasă, atribut necesar al oricărui om de afaceri prosper. Cele mai valorizate calităŃi în
„noua femeie” par să fie bunătatea, obedienŃa, cariera şi frumuseŃea. Există numeroase
publicaŃii pentru femei care insistă pe preocuparea acestora faŃă de ele însele dar, vizând mai
mult aspectul fizic, revistele amintite încurajează în general o atitudine esenŃial narcisistă faŃă
de sine, detaşată de orice accent pe angajamentul femeilor în construirea şi schimbarea
oricărui aspect al lumii în care trăiesc şi, cu atât mai puŃin, al vieŃilor lor profesionale.
În ceea ce priveşte realizările persoanelor de gen feminin, acestea sunt minimalizate,
presa stimulând nerecunoaşterea autorităŃii femeii în profesie şi în viaŃa privată. Cele mai
mediatizate ocupaŃii - intrând în categoria derizoriului - sunt prostituŃia şi streap-tease-ul.
Imaginea femeii cultivată de mas media are urmări importante în ceea ce priveşte descurajarea
intelectuală a femeilor - cele în formare învaŃă lecŃia obedienŃei, a carierelor de tipul vânzării
imaginii sau de anexă pentru bărbaŃi importanŃi. Prin imagini tradiŃionale ale rolurilor de sex,
prin desconsiderarea realizărilor femeilor sau îndoiala asupra capacităŃilor acestora sunt
încurajate discriminarea profesională şi inegalităŃile de şanse în economie, cultură, politică.
Cu toate că imaginea modernă a femeii indică faptul că acestea sunt atât relativ bine educate
cât şi angajate în câmpul muncii, în viaŃa de zi cu zi publicaŃiile de succes, prejudecăŃile şi
stereotipurile tradiŃionale, glumele larg vehiculate reflectă un sistem de relaŃii care sugerează
sexismul implicit din concepŃiile cetăŃeanului mediu.
Şi bărbaŃii sunt supuşi în România unei anumite presiunii culturale cu efecte negative.
Statisticile au aratăt că bărbaŃii suportă mult mai greu şi mai prost perioada tranziŃiei.
Recurgerea la alcool şi acte de violenŃă în procente mult mai mari comparativ cu femeile
reprezintă comportamente de adaptare defecuoasă la efectele şomajului, de exemplu, pe care
le resimt cu mai mutlă intensitate. Reducerea speranŃei medii de viaŃă pentru bărbaŃi în această
perioadă este un indicator al efectelor alarmante pe care le are suprapunerea factorilor sociali
peste presiunile psihologice ale modelelor culturale neadaptate la realitatea contemporană
românească.1

EducaŃie
EducaŃia care se realizează în şcoli încurajează conformismul în ceea ce le priveşte pe
fete, iar prin mesajele sale anacronic sexiste pregăteşte practic femeile pentru aspiraŃii
considerate mai joase şi axate pe roluri tradiŃionale. Preocuparea pentru instruirea fetelor în
direcŃia libertăŃii şi auto-afirmării este nesemnificativă. Pregătirii elevilor pentru viaŃa privată
îi este alocat un spaŃiu minuscul în manualele şcolare, aceasta revenind aproape în
exclusivitate părinŃilor care în majoritatea lor nu au relaŃii parteneriale în sfera privată.2
ConsecinŃele imediate ale neglijării educaŃiei pentru viaŃa privată se constituie în întărirea
conservatorismului de gen şi a ideii că viaŃa privată este apanajul femeii, bărbatul având un
rol auxiliar pe care femeia, la rândul ei, îl deŃine în viaŃa publică - sîn locul statutului
partenerial pentru ambele sexe şi în ambele sfere.

1
Raportul NaŃional privind Egalitatea de Şanse între Femei şi BărbaŃi, martie 2002
2
M. Miroiu-Dimensiunea de gen a educaŃiei, Revista 22, Nr 8 / 1998
3
publicată în volumul Gen şi EducaŃie, coord. M. Miroiu & L.Grunberg, 1997
 Cercetarea “Gen şi educaŃie – Egalitate prin educaŃie”3 efectuată de Societatea
Română pentru Analize Feministe indică indică discrepanŃe de gen clare şi majore în ceea ce
priveşte redarea experienŃelor şi imaginilor femeilor în curricula şcolară. Manualele şcolare
din ciclul primar promovează femeile ca învăŃătoare, profesoare, vânzătoare de flori sau fructe
sau casnice în timp ce bărbaŃii sunt prezentaŃi ca astronauŃi, poliŃişti, doctori, actori sau
conducători. Femeile sunt prezentate şi ca aparŃinând în grad mai înalt vieŃii private de
familie, în timp ce bărbaŃii sunt construiŃi pentru viaŃa socială. Astfel fetele sunt orientate spre
profesii care sunt “uşoare şi curate”, cu responsabilităŃi bine definite care să le permită sa
ducă o viaŃă de familie “normală”. BăieŃii în schimb, sunt pregătiŃi pentru a susŃine o familie
şi orientaŃi spre profesii în domeniul tehnic sau de afaceri. BărbaŃii ocupă cele mai multe
poziŃii de conducere în societatea românească şi pentru că sunt pregătiŃi preponderent pentru
axarea pe asemenea roluri.
Modelele feminine de succes lipsesc în general, imaginea femeilor ca profesioniste
regăsindu-se mai puŃin printre personajele care domină spaŃiul public. În acelaşi timp sunt
promovate şi modele de masculinitate cu efecte educaŃional negative. Bărbatul-macho (viril şi
grosolan - sexist), dar şi bărbatul obligat să aibă succes social, responsabil de întreŃinerea
familiei – dar dependent de îngrijirea femeii şi incapabil să se descurce în condiŃii de separare
sau de creştere şi educare a copiilor singur - sunt imagini care deformează percepŃia tinerilor
asupra rolurilor ce le revin în societate şi în familie.
În ceea ce priveşte cadrele didactice, femeile predomină la toate nivele educaŃionale cu
excepŃia învăŃământului universitar. Între 1990-1997 acestea reprezentau peste 99% din
cadrele învăŃământului preşcolar, 72% şi 74% în învăŃământul primar şi gimnazial şi 60,9%
în cel liceal. La nivelul instituŃiilor universitare însă prezenŃa femeilor cadre didactice este de
numai 35,1%, procent care prezintă o tendinŃă crescătoare comparativ cu cel de 28% din
1990.

1.3 Măsuri întreprinse la nivel naŃional. Perspective de viitor

În România abia acum se formulează la nivel academic problema şanselor egale între
bărbaŃi şi femei. Sistemul politic anterior a promovat doar artificial şi în scopuri
propagandistice femeia-deputat, femeia-activist şi alte prototipuri de femei angajate în sfera
publică.
Actualmente emerge o nouă societate în care femeile sunt într-o fază de tranziŃie. Însă,
deşi acestea, împreună cu sistemele lor de valori personale şi sociale, joacă un rol important în
procesul de democratizare, s-a insistat foarte puŃin asupra semnificaŃiei schimbărilor
economice şi politice pentru milioanele de femei care au muncit alături de bărbaŃi în fabrici
şi pe câmpuri în paralel cu îndeplinirea „datoriei femeieşti” din perimetrul căminului. De
altfel nici femeile nu sunt pregătite ori suficient interesate pentru a se mobiliza în scopul
susŃinerii drepturilor lor, drepturi pe care pot să le piardă în procesul tranziŃiei deoarece cu cât
există mai puŃin spaŃiu pentru dezbaterea şi discutarea ideilor feministe cu atât mai mare este
presiunea pe care o exercită o politică tradiŃionalistă şi esenŃialistă.
Preocupările oficiale pentru atingerea egalităŃii de gen s-au concretizat deocamdată în
întocmirea Planului NaŃional de AcŃiune pentru Egalitatea de Şanse, elaborat în conformitate
cu documentele finale ale celei de a IV a ConferinŃe Mondiale privind CondiŃia Femeii -
Beijing 1995. Acest plan are ca obiectiv principal integrarea principiului egalităŃii între
bărbaŃi şi femei în toate sferele vieŃii sociale, culturale, educaŃionale. În acest sens este
preconizată implementarea unor programe de promovare a conceptului de împărŃire egală şi
echitabilă a responsabilităŃilor familiale şi de educare, informare şi mobilizare a opiniei
publice în ceea ce priveşte egalitatea dintre femei şi bărbaŃi ca parteneri sociali. Se impune, de
asemenea, atenŃiei necesitatea unui amplu proces de reformă a sistemului naŃional de educaŃie
deoarece actualmente în instituŃiile de învăŃământ se realizează o socializare timpurie de tip
conservator iar imaginile femeilor sunt atât cantitativ cât şi calitativ distonante.
Introducerea dimensiunii egalităŃii de gen în sistemul educaŃional este prevăzută a se
realiza de acelaşi plan naŃional prin orientarea şi adaptarea structurilor instituŃionale, a
programelor de restructurare şi a curriculum-urilor şcolare. În ceea ce priveşte imaginea
femeii în şi prin mass-media, s-a formulat necesitatea sensibilizării şi educării opiniei publice
în sensul eliminării clişeelor sexiste şi schimbării modelelor tradiŃionale şi stereotipurilor
atitudinale şi comportamentale discriminatorii.
În cadrul Ministerului Muncii şi SolidarităŃii Sociale, a fost înfiinŃat Departamentul
pentru coordonarea strategiilor privind drepturile femeii şi de elaborare a politicilor
familiale care, ulterior, a fost transformat în DirecŃia pentru egalitate de şanse între femei şi
bărbaŃi. De asemenea, a fost înfiinŃată Comisia consultativă interministerială în domeniul
egalităŃii de şanse între femei şi bărbaŃi – CODES, precum şi Subcomisia pentru OportunităŃi
Egale care funcŃionează în cadrul Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeană.
Deşi insuficiente pentru a permite o analiză comparativă de detaliu cu privire la
situaŃia bărbaŃilor şi a femeilor din România, studii şi cercetări recente, bazate pe datele
statistice oficiale, relevă însă existenŃa unor diferenŃe considerabile între normele legale şi
punerea lor în practică. DistanŃa de la plan la implementare nu este uşor de depăşit. Conform
Raportului NaŃional privind Egalitatea de Şanse din 2002 deşi asociaŃiile care lucrează pentru
drepturile femeilor au semnalat sub diverse forme şi în nenumărate rânduri inegalităŃile care
există în fapt între femeile şi bărbaŃii din România, instituŃiile publice au abordat problematica
egalităŃii de gen doar în cadrul procesului de negociere în vederea aderării la Uniunea
Europeană, îndeplinirea standardelor în acest domeniu constituind unul dintre criteriile de
aderare. Acelaşi raport face trimitere la un altul, Raportul de Ńară pe 2001 al Comisiei
Europene, care consideră progresul lent în transpunerea acquis-ului privitor la egalitatea de
gen un motiv de îngrijorare şi subliniază faptul că Planul NaŃional de AcŃiune nu pare să fi
fost urmat de nici o acŃiune concretă, proiectul Legii privind egalitatea de şanse aflându-se în
Parlament din 1998 iar calendarul legislativ rămânând neclar în continuare.

Perspective de viitor
SituaŃia reală existentă în ceea ce priveşte inechităŃile de gen în România nu este
suficient de clar acoperită prin studii, statistici şi cercetări cu toate că numeroase organizaŃii
active pe drepturile femeilor şi în ceea ce priveşte studiile de gen au depus eforturi
considerabile în această privinŃă. Colectivul SocietăŃii de Analize Feministe, Bucureşti, spre
exemplu, şi alte instituŃii şi organizaŃii active în domeniul studiilor de gen au demarat
numeroase studii care circumscriu provocările şi inegalităŃile cu care se confruntă în mod
concret femeile din România, semnalând dezechilibre de gen importante şi propunând
strategii de acŃiune.
Pentru a putea răspunde inegalităŃilor de gen care există este necesar să avem o
imagine clară asupra formelor concrete pe care acestea le îmbracă.
La nivel politic Raportul NaŃional privind Egalitatea de Şanse propune o serie de
măsuri care trebuie urgentate de actuala putere politică, în ideea de a răspunde concret
provocării inegaliăŃii de gen existente în fapt:
1. ÎnfiinŃarea AgenŃiei NaŃionale pentru promovarea egalităŃii de şanse, instituŃie abilitată să
elaboreze strategia naŃională în domeniu, să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi
programelor privind egalitatea, precum şi să evalueze progresele realizate;
2. Includerea în agenda guvernamentală a problematicii egalităŃii de şanse între femei şi
bărbaŃi şi a programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului NaŃional de AcŃiune
pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaŃi;
3. Asigurarea finanŃării necesare, din bugetul de stat, pentru susŃinerea activităŃilor şi punerea
în practică a măsurilor de realizare a egalităŃii de şanse între femei şi bărbaŃi
Acelaşi raport menŃionează în încheiere că eliminarea discriminărilor de gen este un
pas important care trebuie făcut pentru construirea unei societăŃi echitabile aceasta
presupunând implicarea efectivă a autorităŃilor statului şi a fiecărui om politic în parte.