Contextul european al prăbușirii comunismului.

Cauzele Revoluției
Române

Vlad MOGHIOROȘI*

Abstract: The paper presents the main reasons of the collapse of communism in general and
of the Ceaușescu regime in particular. Structured in two sections, the analysis presents economic,
social, ideological and political factors, as well as nationalism, the gerontocracy and Gorbachev’s
reforms, as causes of the 1989 moment. The connections between them will be studied. The second
section is focused on Romania and points out the main reasons that led to the decline of the Ceaușescu
regime, underlining its relation with the collapse of the other communist regimes and also its
particularities. The two most important signs of the end of communism in Romania, the Jiu Valley
miners’ strike from 1977 and the Brașov revolts from 1987 are discused. The conclusions reached by
the paper present the inevitability of the collapse of the communist regimes and that of the Ceaușescu
regime.

Keywords: communism, Gorbachev, Soviet Union, Ceaușescu, Romania

Introducere
Situația critică în care ajunsese sistemul comunist își spusese în cele din urmă
cuvântul în anul 1989, când acesta, după o lungă agonie, a început să se prăbușească brusc.
Simbolul căderii regimului comunist a fost deschiderea zidului Berlinului, care marcase
divizarea Europei între blocul capitalist și blocul comunist. Eveniment esențial în istoria
omenirii, care a marcat sfârșitul unei epoci, prăbușirea regimurilor comuniste diferă de
obișnuitele schimbări de regim care au avut loc de-a lungul istoriei. Surprinde deci lipsa
aproape totală a violenței care apare de regulă în astfel de momente; marea excepției a fost
România. Deci, sfârșitul comunismului european a stârnit mai multe întrebări decât a rezolvat.
Este greu de spus dacă regimurile comuniste ar fi putut fi salvate de la colaps, însă merită
analizate cauzele care au dus la prăbușirea lor neașteptată.
Mulți istorici au încercat să găsească o explicație a crizei comunismului; cele mai
multe discuții au privit eșecul economic și cel ideologic al comunismului. Lucrarea de față își
propune să demonstreze că eșecul comunismului s-a datorat unor cauze multiple. Voi încerca
să argumentez că declinul sistemului socialist s-a manifestat la mai multe niveluri (economic,
social, ideologic, politic) și că reformele lui Gorbaciov, în loc să întărească sistemul comunist,
au dus la ruinarea acestuia. Voi analiza și rolul gerontocrației și al naționalismului în
prăbușirea comunismului. România se încadrează și ea în contextul european, dar având
evident niște trăsături caracteristice, evidențiate în special prin monopolizarea puterii de către
Nicolae Ceaușescu. Greva minerilor din Valea Jiului (1977) și protestele muncitorilor
brașoveni (1987) au fost evenimente de amploare care anunțau direcția în care se îndrepta

*
masterand, anul I, Istoria Vestului Românesc, Departamentul de Istorie, Facultatea de Istorie, Relații
Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Universitatea din Oradea, email:
vlad_moghioroși@yahoo.com

96
comunismul românesc. Faptul că autoritățile române nu au fost dispuse să rezolve problemele
care au stârnit aceste semne de nemulțumire a dus la o schimbare de regim sângeroasă în
România. Voi prezenta deci și cauzele și particularitățile care au dus la declinul regimului
Ceaușescu.

Contextul european al prăbușirii comunismului

Economia socialistă
Unul din punctele vulnerabile ale socialismului a fost planificarea centralizată. Într-o
economie socialistă, planificatorul nu era conștient de lipsurile, necesitățile și preferințele
consumatorului. Statul acoperea orice pierdere înregistrată de agentul economic astfel că
acesta nu era preocupat de obținerea de profit. Lipsea astfel concurența liberă, care a dus la
lipsa unei tehnologii adecvate, diferența dintre statele capitaliste și cele comuniste devenind
din ce în ce mai evidentă. După cum Daniel Chirot observă1, succesul unui director de
întreprindere consta în capacitatea sa de a se folosi de criterii politice pentru a atrage
investiții, de a menține o rată cât mai mare a angajărilor și de a produce cât mai mult, toate
acestea în detrimentul randamentului de a produce bunuri vandabile. Dacă în economia
capitalistă există o competiție între vânzători pentru a câștiga cumpărători, în economia
socialistă competiția este între cumpărători pentru a câștiga favoarea vânzătorilor2. Lipsa
proprietății private a fost deasemenea un impediment în formarea unor impulsuri necesare
dezvoltării economice.
Cheltuielile militare reprezentau și ele o povară pentru statele comuniste, din pricina
cursei înarmărilor. O lovitură grea avea să dea în acest sens Uniunii Sovietice președintele
american Ronald Reagan, prin Inițiativa Strategică de Apărare (Strategic Defense Initiative)
cunoscută în presă sub denumirea de Star Wars. Această nouă fază a cursei înarmărilor nu
putea fi suportată de economia sovietică, deja greu încercată. Programul avea ca scop crearea
unui scut în fața rachetelor balistice intercontinentale. Deși nu a devenit niciodată realitate,
ideea în sine a reușit să pună Uniunea Sovietică în dificultate la vremea respectivă.
Nu în ultimul rând, gestionarea proastă a creditelor atrase din Occident a adus grave
prejudicii economiilor socialiste. Planul consta în exportarea bunurilor produse de tehnologia
achiziționată cu creditele obținute, astfel putând fi rambursate împrumuturile făcute. Dar
caracteristicile economiei socialiste aveau să împiedice redresarea economică. Singurul lider
comunist care a reușit să achite toate datoriile țării sale a fost Nicolae Ceaușescu, însă cu
prețul unor mai sacrificii din partea populației. Despre această situație vom vorbi în cele ce
urmează.
Probleme sociale
Problemele economice, după cum e firesc, au dat naștere problemelor sociale.
Alcoolismul, infracționalitatea și condițiile de viață dificile erau urmări ale neajunsurilor
economice care luau tot mai mare amploare și a căror soluționare devenea tot mai puțin
probabilă. Exista un mare dezechilibru între cerere și ofertă, prima nefiind capabilă să o
1
Daniel Chirot, Ce s-a întâmplat în Europa de est in 1989?, în Vladimir Tismăneanu (coord.) „Revoluțiile din
1989 între trecut și viitor”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 29
2
János Kornai, The socialist System. The Political Economy of Communism, Oxford University Press, New
York, 2000, p. 248, la adresa de internet
http://books.google.ro/books?id=b20GC0ZfrgsC&printsec=frontcover#v=onepage&q=favor&f=false (accesat la
data de 9 iunie 2014)

97
influențeze pe cea din urmă. Se înregistrează astfel o severă lipsă de alimente; mâncarea
începuse să fie raționalizată în anii ’80. Până și în Republica Democrată Germană, care era
destul de dezvoltată în comparație cu celelalte state din blocul comunist, s-au înregistrat
amenințări cu acțiuni de protest și neliniște din pricina lipsei de unt, carne și ciocolată3.
Apăruse și o criză a familiei, spre exemplu, familiile dezorganizate formau aproape 50
% din familiile din URSS4. În Apelul către societate al KOR (Comitetul Muncitoresc de
Apărare) este prezentă o descrie sumbră a situației sociale din Polonia sfârșitului anilor ’705.
Sunt criticate prețurile ridicate ale alimentelor, cozile de la magazine, lipsa alimentației cu
carne, condițiile precare din spitale, dificultățile cu care ajunsese să fie cumpărat un
apartament, exploatarea muncitorilor, inegalitatea socială, criza din agricultură.
Pierderea încrederii în ideologie
Dificultățile economice și sociale au dus la o altă gravă problemă a statelor comuniste;
pierderea încrederii maselor în ideologia comunistă. Fragilitatea democrațiilor interbelice,
incluzând aici și cele două modele europene, Franța și Marea Britanie, dar și imaginea de
eliberator pe care și-o crease Stalin ca urmare a victoriei Uniunii Sovietice din Al Doilea
Război Mondial au fost în măsură să întărească încrederea maselor în forța comunismului și
să dea speranțe viitorului acestuia.
Pe lângă problemele sociale și economice, ca factori ai pierderii încrederii în ideologia
comunistă au fost urbanizarea și procesul de educare a populației; în mod ironic, două țeluri
fundamentale ale partidului. Populația urbanizată și educată a deceniilor ’70 și ’80 a tolerat
mult mai greu corupția și incapacitatea partidului de a remedia problemele cetățenilor. Mai
adaugăm aici și rolul posturilor de radio străine (din statele occidentale sau chiar din alte țări
socialiste) dar și ușurința cu care a început să fie posibilă călătoria în Occident, factori care au
determinat locuitorii Europei central-răsăritene să își schimbe percepția asupra lumii
Occidentale și să se îndoiască de ideile marxist-leniniste.
Încrederea în ideologia comunistă a fost și mai tare șubrezită de semnarea acordurilor
de la Helsinki (1975). Liderii sovietici le considerau un adevărat succes întrucât prin acestea
Occidentul recunoștea oficial granițele sovietice postbelice. Dar documentul conținea și un
capitol referitor la respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, capitol care
avea să fie temeiul legal pentru disidența din blocul comunist pentru a contesta regimul.
Teoretic, regimurile comuniste nu puteau să-i pedepsească pe cei care pur și simplu cereau să
se respecte legea şi drepturile omului. A apărut o opoziție organizată, manifestată prin
organizații gen KOR, în Polonia, Carta 77 în Cehoslovacia iar mai târziu Solidaritatea, tot în
Polonia. Declarația Cartei 77 chiar face referire la acordurile de la Helsinki 6. A existat și în

3
Shortages in East Germany Are Reported to Stir Unrest, în „The New York Times”, 22 noiembrie 1982, la
adresa de internet http://www.nytimes.com/1982/11/22/world/shortages-in-east-germany-are-reported-to-stir-
unrest.html (accesat la data de 9 aprilie 2014)
4
Adam Burakowki, Paweł Ukielski, introducere la Adam Burakowski, Aleksander Gubrynowicz, Paweł
Ukielski, 1989: toamna națiunilor, Ed. Polirom, Iași, 2013 pp. 31-32
5
KOR’s Appeal to Society and other Documents from Poland 1978-1981, în Gale Stokes (ed.), From Stalinism
to Pluralism: A Documentary History of Eastern Europe Since 1945”, Oxford University Press, New York,
1996, ed. II, pp. 194-196
6
Charter 77 Declaration, în H. Gordon Skilling, „Charter 77 and Human Rights in Czechoslovakia”, George
Allen & Unwin, London, 1981, p. 209

98
România o asemenea organizație; SLOMR (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din
România). Însă aceasta nu a avut ecoul organizațiilor enumerate mai sus.
Gerontocrația
O altă cauză importantă a decăderii sistemului comunist a fost gerontocrația. Din
multe puncte de vedere, se poate spune că gerontocrația a contribuit decisiv la agravarea
cauzelor menționate mai sus. Prin gerontocrație mă refer la un sistem politic care are în frunte
oameni bătrâni. Acești oameni, departe de a avea viziuni moderne asupra problemelor cu care
se confruntau țările pe care le conduceau, erau ancorați în idei marxiste de mult depășite care
încetul cu încetul aveau să roadă încrederea noilor generații în forța sistemului socialist. Cel
mai caracteristic caz este cel sovietic, unde în mai puțin de trei ani, pentru a treia oară fusese
nevoie să se aleagă un nou secretar general; Leonid Brejnev decedase la 75 de ani, Iuri
Andropov fusese în funcție 15 luni (decedat la 69 de ani), iar Konstantin Cernenko rezistase
puțin peste un an (decedat la 73 de ani). Alți reprezentanți ai gerontocrației comuniste: Todor
Jivkov în Bulgaria, Gustáv Husák în Cehoslovacia, János Kádar în Ungaria și Nicolae
Ceaușescu în România.
Declin politic
Gerontocrația avea să ducă la o altă gravă problemă a regimului comunist: declinul
politic. Bătrânii conducători comuniști se dovedeau tot mai incapabili și depășiți de cerințele
Războiului Rece. Un prim moment cheie al declinului politic a fost alegerea cardinalului
polonez Karol Józef Wojtyła drept papă la 16 octombrie 1978, eveniment la care comuniștii
au asistat neputincioși. A contribuit la declin și invazia Afganistanului de către trupele
sovietice pentru a susține regimul comunist de la Kabul, în concordanță cu doctrina Brejnev.
Pe lângă faptul că invazia a fost puternic contestată de Statele Unite, nici rezultatul nu a fost
tocmai cel scontat. atacurile bandelor anticomuniste au provocat grave pierderi armatei
sovietice și implicit retragerea de către Moscova a soldaților.
Alte evenimente care au afectat pe plan politic Uniunea Sovietică și țările satelit a fost
alegerea ca președinte al SUA a lui Ronald Reagan și accederea lui Margaret Thatcher la
funcția de premier al Marii Britanii. Aceștia au reușit cu multă abilitate să profite de situația
dificilă în care intrase blocul comunist și să fie cu un pas înainte în războiul ideologic.
Deasemenea, problemele tehnologice cu care se confruntau statele comuniste deveneau tot
mai evidente și tot mai dificil de corectat. Totul a culminat cu catastrofa nucleară de la
Cernobîl, care a dat o lovitură puternică prestigiului politic al Uniunii Sovietice și a sateliților
săi. Însă probabil că cel mai decisiv rol în declinul politic al URSS-ului și al statelor satelit a
fost declinul economic. Prin apelarea la creditele băncilor Occidentale, statele comuniste s-au
văzut practic constrânse de statele capitaliste și supuse acestora.

Reformele lui Gorbaciov

Tentativa de a salva comunismul mondial avea să vină chiar de la Kremlin, odată cu
ascensiunea la putere a lui Mihail Gorbaciov în 1985. Veteranii partidului ar fi dorit pe cineva
din rândul lor la conducerea Uniunii Sovietice, însă glumele care se făceau pe seama
congresului și faptul că nu mai exista un veteran capabil să-l înlocuiască pe Cernenko i-a
determinat să opteze pentru mai tânărul Gorbaciov, care îl înlocuise cu succes pe Cernenko în

99
perioada în care secretarul general fusese bolnav7. Era clar că Uniunea Sovietică avea o
nevoie disperată de schimbare, astfel că noul secretar general a trecut repede la fapte. Doi
termeni aveau să ghideze întregul proces de transformare în care intrase Uniunea Sovietică:
perestroika (reconstrucție) și glasnost (transparență). Înconjurat de membri de partid
conservatori, Gorbaciov a fost nevoit, la început, să recurgă la prudență. Însă treptat,
reformele demarate de acesta s-au dovedit a fi de neoprit. Primul termen, perestroika, viza în
principal o reformare a economiei, o revenire la idealurile lui Lenin. Glasnost în schimb a
sugerat o mai largă libertate de exprimare și mai puțină cenzură asupra publicațiilor. Era un
pas enorm pentru un stat în care până atunci lipsa cenzurii și a discreției erau de neconceput.
Gorbaciov și oamenii săi și-au încurajat omologii din celelalte state comuniste să
urmeze exemplul sovietic. Însă reformele liderului sovietic nu au fost bine primite de ceilalți
lideri comuniști. Gerontocrația din statele satelit se temea că aceste reforme ar putea
compromite regimurile comuniste, fapt care s-a și adeverit; reformele lui Gorbaciov deși au
încercat să întărească sistemul comunist, nu au făcut decât să îl distrugă. Același lucru poate fi
spus și despre politica externă a lui Gorbaciov. Abandonarea doctrinei Brejnev și retragerea
URSS-ului din Europa de Est au lipsit conducătorii locali de sprijinul sovietic atât de vital
pentru existența sistemului. Începea să apară un context favorabil schimbării de regim. În altă
ordine de idei, perestroika se pare că fusese introdusă prea târziu, într-un moment în care
încrederea maselor în comunism fusese pierdută pentru totdeauna. S-au făcut nenumărate
paralele între Primăvara Pragheză și glasnost respectiv perestroika. În timpul vizitei lui
Gorbaciov la Praga în 1987, purtătorul de cuvânt sovietic Gennady Gerasimov a fost întrebat
ce diferențe există între politicile de glasnost respectiv perestroika și cele ale Primăverii
Pragheze; răspunsul acestuia a fost „douăzeci de ani”8. Indiferent că a fost așa sau nu, cert
este că reformarea regimului comunist propusă de Gorbaciov venea prea târziu.
Naționalismul
Reformele lui Gorbaciov au dus la învierea unui fenomen care a contribuit
deasemenea la căderea comunismului: naționalismul. Trebuie precizat însă că naționalismul a
avut un rol decisiv în prăbușirea regimului comunist doar în unele state; au fost cazuri când
naționalismul chiar a fost folosit pentru legitimarea regimului (România, RDG, Ungaria,
Polonia). Cele două state comuniste puternic afectate de naționalism la sfârșitul anilor ’80 au
fost Uniunea Sovietică și Iugoslavia. Sigur, în Iugoslavia naționalismul a început să se facă
din nou simțit la începutul anilor ’80, după moartea lui Josip Broz Tito, președintele
Iugoslaviei. Partidul Comunist din Iugoslavia, susținător al iugoslavismului, s-a văzut deci
lipsit de elementul cheie al existenței sale. Popularitatea de care s-a bucurat Tito pe parcursul
celui de Al Doilea Război Mondial, ca lider al partizanilor iugoslavi, a fost în măsură să țină
în frâu sentimentele naționaliste ale principalelor grupuri etnice din Iugoslavia. Moartea sa a
însemnat dispariția unui simbol al unității care nu putea fi înlocuit, iar sfârșitul regimului
comunist a însemnat începutul războiului în fosta Iugoslavie.
În Uniunea Sovietică, relaxarea care a caracterizat regimul de aici în ultima parte a
anilor ’80 a permis redeschiderea unor probleme naționale care păreau de neimaginat cu

7
Victor Sebestyen, 1989 - Prăbușirea imperiului sovietic, Ed. Litera, Bucureşti, 2009, p. 115
8
Dan Shanahan, 20 Years Too Late for Czechs: In Time of Glasnost, Restraint Still the Rule, în „Los Angeles
Times”, 13 august 1988, la adresa de internet http://articles.latimes.com/1988-08-13/local/me-7_1_soviet-union
(accesat la data de 9 aprilie 2014)

100
câțiva ani înainte. Naționalismul antirus era din nou liber să se manifeste. În republicile
sovietice au apărut fronturile populare, având revendicări cu caracter național. Aceste fronturi
populare au avut o însemnătate imensă, întrucât formarea lor a deschis oportunitatea
participării politice nu doar în cadrul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice9. Avea să se
ajungă deci la obținerea unei mai largi autonomii de către republici, iar apoi independența
acestora. Naționalismul nu a distrus doar comunismul în aceste state, ci și statele în sine.

Cauzele Revoluției Române

Drumul spre colaps
O parte din succesul de moment al lui Nicolae Ceaușescu s-a datorat moștenirii lăsate
de predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care în ultima parte a conducerii sale începuse
să se debaraseze de sovietici și să demareze o deschidere a regimului. Abilul Ceaușescu
reușise cu succes să se folosească de naționalismul românesc, erorile lui Hrușciov și ruptura
dintre China și URSS pentru a-și consolida regimul. Momentul cheie în câștigarea simpatiei
Occidentului a fost condamnarea intervenției armatelor Tratatului de la Varșovia în
Cehoslovacia. Gestul lui Ceaușescu a avut și urmări pe plan intern, mulți români văzându-l
drept un erou național; regimul său începea să capete tot mai multă legitimitate.
Începuturile declinului socialismului românesc sunt legate, la fel ca în cazul celorlalte
sisteme socialiste, de eșecul în plan economic. Și în cazul României era prezentă o economie
în care nu se ținea cont de nevoile consumatorului. Statul nu avea ca obiectiv producerea de
produse necesare populației, ci urmărea producerea de resurse capabile să producă alte
resurse”10. Trebuie precizat că România a constituit o particularitate în acest sens; tot mai
intensa monopolizare a puterii de către Nicolae Ceaușescu, începând cu anii ’70. Prima
mișcare în acestă direcție a fost rotirea cadrelor: aceasta era menită să nu permită niciunei
persoane să dețină o funcție importantă în stat și partid pentru mult timp, evitându-se deci
acapararea de putere. Nepotismul începuse și el să fie un obicei al regimului ceaușist; această
politică a culminat cu promovarea soției lui Ceaușescu, Elena, în poziția de al doilea om în
stat, în 1973. Toate aceste tendințe de centralizare a întregii puteri au atins apogeul în
momentul alegerii lui Ceaușescu în noua funcție de președinte al Republicii Socialiste
România.
Încă de la sfârșitul anilor ’70 economia României intrase în declin. Începea să fie tot
mai limpede că reformele nu mai puteau întârzia să apară. Cu toate acestea, Ceaușescu nu
demarează politicile necesare redresării economice. Deasemenea, Ceaușescu încetase să mai
fie văzut drept liderul comunist deschis de care Vestul avea nevoie. Direcția radicală pe care a
luat-o acesta la începutul anilor ’70 și faptul că nu mai era nevoie de el după preluarea puterii
în URSS de către Gorbaciov au contribuit decisiv la declinul regimului său. Presa
internațională a surprins acest fapt: „Acum americanii se înțeleg bine cu dl. Mihail Gorbaciov
iar dl. Ceaușescu arată atât de rău încât nimeni nu vrea să-l prezinte ca pe un exemplu

9
David F. Marshall, A politics of language: language as a symbol in the dissolution of the Soviet Union and its
aftermath, în „International Journal of the Sociolgy of Language” 118 (1) 1996, p. 14, DOI:
10.1515/ijsl.1996.118.7
10
Liviu Chelcea, The Culture of Shortage During State-Socialism. Consumption Practices in a Romanian
Village in the 1980s, în „Cultural Studies,” 16 (1) 2002, p. 37, DOI: 10.1080/09502380110075243

101
pentru nimic”11. Relațiile politice dintre București și Moscova nu erau nicidecum strălucite
iar după ce Gorbaciov a ajuns la putere, ele s-au înrăutățit. Forța de impact a propagandei
sovietice era în aceste condiții mai slabă în România astfel că perestroika și glasnost nu
puteau fi implementate.
La fel ca și celelalte țări comuniste, România lui Ceaușescu a apelat la băncile din
Occident pentru a dezvolta economia, planul fiind același; producerea, cu ajutor financiar din
Vest, de produse care ar fi urmat să fie exportate în scopul plății datoriei. Însă creditele nu au
fost utilizate eficient și astfel exporturile nu a fost în măsură să ajute economia și implicit să
contribuie la plata datoriei țării. Economia a fost sever afectată de șocurile petroliere ale anilor
’70 dar și de calamitățile naturale; cutremurul din 1977 și inundațiile din 1980 respectiv 1981
au prejudiciat sever economia țării.
În anul 1981 datoria externă a României se ridica deja la 11 miliarde de dolari.
Ceaușescu avea să ceară o reeșalonare iar sugestia Fondului Monetar Internațional a fost ca
România să reducă importurile și să crească exporturile12. Însă tăierea importurilor și
continuarea exporturilor aveau să aibă consecințe drastice asupra populației, mergându-se
până la raționalizare. Rațiile lunare au fost reduse treptat, astfel că în ajunul revoluției acestea
au ajuns, în unele părți, la cinci ouă, un kilogram de zahăr respectiv făină și o jumătate de
kilogram de margarină13. S-a stabilit obligativitatea fiecărui județ de a asigura aprovizionarea
cu precădere din producția sa iar în următorii ani o persoană aflată în trecere printr-o altă
localitate nu avea voie să achiziționeze alimente de bază ca pâinea pentru că nu avea reședința
în localitatea respectivă14.
Ceaușescu se simțea constrâns de statele capitaliste prin intermediul condițiilor impuse
de băncile din Vest. Așa că acesta a decis izolarea țării, fapt care l-a făcut mai puțin dependent
de statele occidentale care ar fi putut exercita o oarecare influență asupra economiei
românești. Mai mult de atât, el declară că până în 1990 datoriile țării vor fi plătite15. Cei care
au avut de suferit din cauza ambiției conducătorului au fost cetățenii, supuși de acum unor
împovărătoare măsuri de austeritate fără precedent în istoria țării. S-a mers până la anularea
salariului minim garantat, printr-un decret din 198316. Din pricina stării dificile în care
ajunsese populația, „The Economist”, într-un articol din octombrie 1985, consideră România
„Țara est europeană care momentan ilustrează cel mai prost comunism”17. În privința
greutății cu care se achiziționau alimente, un autor anonim din „New York Review of Books”
descria România drept „singura țară din Europa unde cineva poate fi condamnat la cinci ani
de pușcărie pentru că a cumpărat prea multă mâncare, în general inaccesibilă oamenilor de

11
Light at the end of the tyranny?, în „The Economist”, nr. 7528, 12 decembrie 1987, p. 41
12
Dennis Deletant, România sub regimul communist (decembrie 1947 - decembrie 1989), în Mihai Bărbulescu et
al., „Istoria Românilor”, Ed. Corint, București, 2007, p. 450 (în continuare Dennis Deletant, România sub
regimul communist...)
13
Idem, Romania under Communist Rule, Center for Romanian Studies, 1999, ed. II, p. 126, la adresa de internet
http://books.google.ro/books?id=JIe3AAAAIAAJ&focus=searchwithinvolume&q=kilo (accesat la data de 9
iunie 2014)
14
Dinu C. Giurescu, Epoca Nicolae Ceaușescu, în Dinu C. Giurescu (coord.), „Istoria Românilor”, vol. X, Ed.
Enciclopedică, București, 2013, p. 403
15
Nicolae Ceaușescu, Raport la Conferinţa naţională a Partidului Comunist Român. – 16 - 18 decembrie 1982,
Ed. Politică, București, 1982, p. 32
16
Nr. 335, Buletinul official, nr. 69, 13 septembrie 1983, la adresa de internet http://www.lege-online.ro/lr-
DECRET-335%20-1983-(30004).html (accesat la data de 9 aprilie 2014)
17
Sick man of communism, în „The Economist”, nr. 7417, 26 octombrie 1985, p. 13

102
rând”18. Cu toate acestea, Ceaușescu nu părea să fie conștient de situația dificilă în care se
afla țara. Programul Directivă al Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român
considera că în perioada 1986-1990 „au fost obținute noi și însemnate realizări în dezvoltarea
economico-socială a țării, în ridicarea nivelului de trai, material și spiritual al întregului
popor”19.
Valea Jiului 1977
Reacția populației nu a întârziat să apară; primul protest de amploare împotriva
regimului Ceaușescu a fost greva minerilor din Valea Jiului din 1977, la care au participat
35000 de mineri. Motivele principale ale grevei au fost întoarcerea la programul de lucru de 8
ore pe zi, penalizările care aveau în vedere nerespectarea normelor, încălcarea zilelor de
repaos și modificarea condițiilor de pensionare20. Ceaușescu trimite la fața locului o comisie
formată din înalți demnitari pentru a negocia cu greviștii. Tratativele au eșuat iar membrii
comisiei au fost luați ostatici și obligați să-i telefoneze lui Ceaușescu pentru a se prezenta la
fața locului. Ajuns în fața minerilor, Ceaușescu a fost constrâns să se declare de acord cu toate
revendicările minerilor. Un ortac care luase parte la evenimente compara Lupeniul din 3
august 1977 cu „un cazan care forfotea, mulțime peste tot, apoi munții din jur plini cu
securiști; în interior mineri de la grevă”21. Deși revolta minerilor nu a fost înăbușită prin
forță, au fost luate măsuri pentru prevenirea unei posibile noi mobilizări a minerilor. Mulți
mineri au fost trimiși în județele de origine, alții au fost chemați în instanță și condamnați.
Securitatea din Petroșani avea să-i maltrateze în repetate rânduri pe mulți dintre participanții
la grevă22.
Brașov 1987
Lucrurile nu s-au îmbunătățit după protestele minerilor din 1977; din contră, traiul
devenea tot mai dificil iar premisele unei noi revolte începeau să se contureze. Teatrul
manifestărilor avea să fie de această dată Brașov. Nemulțumirile au început la cinci zile după
aplicarea decretului de reducere a cotelor de încălzire. Cauzele au fost lipsa de alimente,
reducerile salariilor muncitorilor pentru nerespectarea sarcinilor de producție și restricțiile la
încălzire23. Muncitorii și-au exprimat nemulțumirile conducerii uzinei care a refuzat însă să
discute cu ei și astfel aceștia s-au deplasat spre clădirea în care se afla Comitetul Județean de
Partid Brașov. Ajunși în fața Comitetului Județean de Partid, protestatarii au pus repede
stăpânire pe clădire.
Autoritățile au fost surprinse de amploarea pe care o luaseră evenimentele. Primele
reacții ale acestora au fost filmarea și fotografierea discretă a manifestanților, mai apoi

18
Birth and death in Romania, în „New York Review of Books,” 33 (16) 1986, p. 1, la adresa de internet
http://www.nybooks.com/articles/archives/1986/oct/23/birth-and-death-in-romania/?insrc=toc (accesat la data de
9 aprilie 2014)
19
Programul Directivă al Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român cu privire la dezvoltarea
economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de perspectivă pînă în anii 2000-2010, Ed.
Politică, București, 1989, p. 8
20
Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile (eds.), Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii
Comuniste în România: Raport Final, Ed. Humanitas, București, 2007, p. 699 (în continuare Vladimir
Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Comisia prezidențială...)
21
Iftimie Nesfântu, Focuri endogene. În august ’77, minerii din Valea Jiului au dezvăluit găunoșenia
comunismului românesc, în „Cotidianul”, an XII, nr. 134 (3298), 11 iunie 2002, p. 9
22
Ruxandra Cesereanu, Decembrie '89. Deconstructia unei revolutii, Ed. Polirom, Iași, 2009, p. 16
23
Dennis Deletant, România sub regimul communist…, p. 456

103
trecându-se la acțiuni în forță ale miliției și armatei24. Conform „Le Monde”, doi agenți de
securitate au fost uciși în timpul protestelor25. Ca și în cazul grevei minerilor din Valea Jiului,
după calmarea spiritelor autoritățile au trecut la pedepsirea protestatarilor. 61 de persoane au
fost condamnate la termene cuprinse între șase luni și trei ani de detenție iar altor 67 de
indivizi li s-a stabilit domiciliu forțat26. Deși înăbușită, revolta muncitorilor de la Brașov a
constituit începutul sfârșitului pentru regimul comunist din România, sfârșit care avea să se
concretizeze odată cu izbucnirea nemulțumirilor la Timișoara.
Agonia comunismului românesc
Atât greva minerilor din 1977 cât și protestele muncitorilor brașoveni din 1987 au fost
principalele avertismente care atrăgeau atenția asupra direcției greșite în care se îndrepta țara.
În special după evenimentele din 1987, începuse să fie limpede că zilele regimului comunist
din România erau numărate. Bătrânul dictator român nu a vrut însă să înțeleagă noul curs pe
care intrau statele comuniste și a evitat astfel orice fel de schimbare care ar fi putut preveni o
revoluție sângeroasă. Cu toate că anunțase în 1989 plata datoriilor externe ale țării27, regimul
său era compromis. Ceaușescu, conștientizând, târziu e drept, gravitatea situației, a solicitat o
întâlnire cu Mihail Gorbaciov pentru a-i cere să salveze comunismul din statele satelit. La
data de 4 decembrie 1989, în cadrul întâlnirii de lucru, liderul sovietic și-a menținut însă
poziția susținând că „fiecare ar trebui sa-și aleagă propria metodă pentru dezvoltarea
socialismului”28. Revoluția începută la Timișoara avea să confirme starea periculoasă în care
intrase țara.
Concluzii
Este deci limpede că drumul pe care intrase România și celelalte țări din blocul
răsăritean nu putea să ducă decât la prăbușirea regimului comunist. Regulile de funcționare
ale economiei socialiste s-au dovedit a fi catastrofale pentru populație dar și pentru existența
regimului; economia nu avea cum să prospere în timp atâta vreme cât agentul economic nu
era interesat de profit iar creditele care s-au obținut din Occident nu au fost utilizate eficient.
Din pricina ineficienței economice aveau să apară problemele sociale. Cu o economie aflată la
marginea prăpastiei și o situație socială tot mai precară, blocul comunist a fost pus în fața unei
situații delicate: oamenii începuseră să-și piardă încrederea în ideologia comunistă. Erau
demult apuse vremurile în care comunismul părea să fie o alternativă la capitalism. Creșterea
nivelului de educație, posturile de radio străine, posibilitatea de a vizita Occidentul și
acordurile de la Helsinki au contribuit deasemenea la declinul ideologic al comunismului.
Statele comuniste au intrat în declin și pe plan politic. Invazia eșuată a Afganistanului,
ofensiva ideologică a Statelor Unite și a Marii Britanii, catastrofa de la Cernobîl și supunerea
față de Occident prin creditele accesate au subminat treptat forța politică a Uniunii Sovietice
și a statelor satelit. Un fenomen foarte frecvent întâlnit în blocul comunist și care a contribuit

24
Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 463
25
Le régime du président Ceausescu s’enfonce dans la crise, în „Le Monde”, an XLIV, nr. 13318, 24 noiembrie
1987, p. 1
26
Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Comisia prezidențială..., p. 447
27
Nicolae Ceaușescu, Cuvântare la Plenara C.C. al Partidului Comunist Român – 14 aprilie 1989, Ed. Politică,
București, 1989, p. 5
28
Stenograma întâlnirii de lucru dintre Gorbaciov și Ceaușescu din 4 decembrie 1989, în Șerban Săndulescu,
Decembrie 89. Lovitura de stat care a confiscat revoluția română, Ed. Omega Ziua Press, București, 1999, p.
288

104
la declinul sistemului socialist a fost gerontocrația; spre deosebire de primele decenii ale
comunismului, statele socialiste au început să fie conduse în anii ’70 și ’80 de oameni politici
bătrâni care au fost clar depășiți de dificultățile cu care se confruntau statele lor. O ultimă
tentativă de salvare a comunismului avea să vină din partea lui Mihail Gorbaciov. Însă
politicile acestuia de glasnost și perestroika, în loc să salveze sistemul, nu au făcut decât să îi
grăbească sfârșitul. Reformele lui Gorbaciov aveau să trezească naționalismul, care avea să
contribuie decisiv la dezbinarea comunismului sovietic.
Cauzele declinului comunismului românesc corespund în linii mari, așa cum am văzut,
cu cele ale declinului comunismului din celelalte țări comuniste; eşecul economic a fost de
proporţii şi în România. Încetul cu încetul, Ceaușescu a fost izolat de Vest nemaifiind nevoie
de el. Diferența fundamentală dintre România și celelalte state comuniste est europene este că
România a fost singura țara care, cu un preț foarte mare plătit de către populație, a reușit să-și
plătească toate datoriile externe. Însă nimic nu mai putea salva comunismul românesc.
Protestele din anul 1977 ale minerilor din Valea Jiului și evenimentele din 1987 de la Brașov
au fost semnale de alarmă pe care regimul nu le-a luat în seamă, drumul fiind stabilit pentru
evenimentele din 1989.

Bibliografie:

1. Periodice

„The Economist”, 1985, 1987

„Cotidianul”, 2002
„Le Monde”, 1987
2. Documente edite
1. KOR’s Appeal to Society and other Documents from Poland 1978-1981, în Gale Stokes
(ed.), From Stalinism to Pluralism: A Documentary History of Eastern Europe Since 1945,
Oxford University Press, New York, 1996, ed. II
2. Charter 77 Declaration, în H. Gordon Skilling, „Charter 77 and Human Rights in
Czechoslovakia”, George Allen & Unwin, London, 1981

3. Stenograma întâlnirii de lucru dintre Gorbaciov și Ceaușescu din 4 decembrie 1989, în

Șerban Săndulescu, „Decembrie 89. Lovitura de stat care a confiscat revoluția română”, Ed.
Omega Ziua Press, București, 1999
3. Lucrări propagandistice ale teoreticienilor comunismului și ale partidului-stat
1. Ceaușescu, Nicolae, Cuvântare la Plenara C.C. al Partidului Comunist Român – 14 aprilie
1989, Ed. Politică, București, 1989
2. Ceaușescu, Nicolae, Raport la Conferinţa naţională a Partidului Comunist Român. – 16-18
decembrie 1982, Ed. Politică, București, 1982
3. Programul Directivă al Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român cu privire la
dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1991-1995 şi orientările de
perspectivă pînă în anii 2000-2010, Ed. Politică, București, 1989
4. Lucrări generale și speciale

105
1. Birth and death in Romania, în „New York Review of Books”, 33 (16) 1986, la adresa de
internet http://www.nybooks.com/articles/archives/1986/oct/23/birth-and-death-in-
romania/?insrc=toc (accesat la data de 9 aprilie 2014)

2. Burakowki, Adam, Ukielski, Paweł, introducere la Adam Burakowski, Aleksander

Gubrynowicz, Paweł Ukielski, 1989: toamna națiunilor, Ed. Polirom, Iași, 2013
3. Cesereanu, Ruxandra, Decembrie '89. Deconstructia unei revolutii, Ed. Polirom, Iași, 2009
4. Chelcea, Liviu, The Culture of Shortage During State-Socialism. Consumption Practices in
a Romanian Village in the 1980s, în „Cultural Studies”, 16 (1) 2002, DOI:
10.1080/09502380110075243
5. Chirot, Daniel, Ce s-a întâmplat în Europa de est in 1989?, în Vladimir Tismăneanu
(coord.) „Revoluțiile din 1989 între trecut și viitor”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
6. Deletant, Dennis, România sub regimul communist (decembrie 1947 - decembrie 1989), în
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, „Istoria Românilor”,
Editura Corint, București, 2007
7. Idem, Romania under Communist Rule, Center for Romanian Studies, 1999, ed. II, la
adresa de internet
http://books.google.ro/books?id=JIe3AAAAIAAJ&focus=searchwithinvolume&q=kilo
(accesat la data de 9 iunie 2014)
8. Giurescu, Dinu C., Epoca Nicolae Ceaușescu în Dinu C. Giurescu (coord.), „Istoria
Românilor”, vol. X, Ed. Enciclopedică, București, 2013
9. Kornai, János, The socialist System. The Political Economy of Communism, Oxford
University Press, New York, 2000, la adresa de internet
http://books.google.ro/books?id=b20GC0ZfrgsC&printsec=frontcover#v=onepage&q=favor
&f=false (accesat la data de 9 iunie 2014)
10. Marshall, David F., A politics of language: language as a symbol in the dissolution of the
Soviet Union and its aftermath, în „International Journal of the Sociolgy of Language”, 118
(1) 1996, DOI: 10.1515/ijsl.1996.118.7
9. Sebestyen, Victor, 1989 - Prăbușirea imperiului sovietic, Ed. Litera, Bucureşti, 2009
10. Tismăneanu, Vladimir, Dobrincu, Dorin, Vasile, Cristian (eds.), Comisia Prezidențială
pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România: Raport Final, Editura Humanitas,
București, 2007

5. Resurse online
„Los Angeles Times”, 1988, la adresa de internet http://articles.latimes.com/1988-08-
13/local/me-7_1_soviet-union (accesat la data de 9 aprilie 2014)
Nr. 335, Buletinul official, nr. 69, 13 septembrie 1983, la adresa de internet http://www.lege-
online.ro/lr-DECRET-335%20-1983-(30004).html (accesat la data de 9 aprilie 2014)
„The New York Times”, 1982, la adresa de internet
http://www.nytimes.com/1982/11/22/world/shortages-in-east-germany-are-reported-to-stir-
unrest.html (accesat la data de 9 aprilie 2014)

106