Metodologia elaborării compoziţiei şcolare

Comunicare în cadrul Catedrei „Limbă şi Comunicare”,

Februarie, 2014, profesor de limbă şi literatură română: Midoni Vera

Compoziţiile şcolare ocupă un loc deosebit în sistemul lucrărilor scrise.Ele constituie un

mijloc de mare eficienţă pe linia formării deprinderilor de a conversa, de a comunica în mod
nuanţat cu semenii, în vederea stabilirii unei atmosfere de înţelegere reciprocă.

Care sunt neajunsurile în formarea elevilor ca emiţători de mesaje scrise? De ce ei nu pot să

redacteze anumite tipuri de compuneri în măsura aşteptărilor profesorului / evaluatorului?
Răspunsurile la aceste întrebări ar trebui căutate fie în tipurile de compuneri propuse ca
sarcini de lucru (ele uneori pot depăşi capacităţile intelectuale ale majorităţii), fie în
neglijarea de către profesor a etapei de pregătire a elevilor pentru scrierea unei compuneri.
Există diverse tipuri de compuneri:

1. din punctul de vedere al materialului care le fundamentează: compuneri în baza

textelor literare, compuneri libere, cu destinaţie specială etc.
2. al formei şi al modului de exprimare: compuneri artistice, ştiinţifice, publicistice
3. cât şi al obiectivelor urmărite de profesor: de verificare, instructive, de consolidare a
materiei studiate etc.
4. şi al formei de activitate desfăşurată pe parcursul elaborării: compuneri colective, de
parteneriat, individuale.

 Referindu-ne la compunerea-paralelă, care, alături de compunerea-sinteză, constituie

obiectul demersului metodologic, menţionăm că, la etapa de pregătire pentru redactarea
propriu-zisă a acestuia, elevii vor fi iniţial familiarizaţi:

1. cu natura textului scriso compunere în care se consemnează simultan asemănările şi

deosebirile a două fenomene, obiecte, persoane etc. Are la bază şi se construieşte
întotdeauna pe o comparaţie. Domeniul paralelismelor este foarte larg. Se pot pune în
paralel două teme, motive, personaje, viziuni, specii literare, stiluri etc.

2. şi structura lui, este aceeaşi ca a oricărei compuneri: se constituie din introducere,

cuprins, încheiere. Ulterior (chiar pe parcursul a 1-2 lecţii) elevii vor fi angajaţi în diverse
activităţi desfăşurate în vederea:

a) relevării notelor caracteristice fiecărui personaj, stil, motiv etc. (acestea vor fi scrise pe
fişe aparte);

b) precizării asemănărilor şi deosebirilor existente între cele două personaje, viziuni, stiluri,
motive, confruntându-se informaţia de pe fişele întocmite);

1
c) alcătuirii planului de idei (este o operaţie nu numai importantă, dar şi necesară pentru
elaborarea unei paralele);

d) extragerii din text pe fişe a citatelor necesare pentru a argumenta şi a exemplifica ideile
care vor fi enunţate.

Cât priveşte etapa a II-a, redactarea propriu-zisă a compunerii, se va ţine cont de faptul că
simultaneitatea este trăsătura de fond a unei compuneri-paralelă (o manifestare de
comportament a unui personaj, de exemplu, va fi comparată şi analizată simultan cu o
manifestare de comportament a altui personaj, după care se va trece la compararea altor
date). În scopul formării deprinderilor de analiză simultană, încă la etapa de pregătire elevii
vor fi puşi în situaţia de a formula oral enunţuri ce scot în relief asemănările şi deosebirile
dintre cele două personaje. Pentru a-i ajuta să alcătuiască astfel de enunţuri, profesorul le va
pune la dispoziţie un inventar de cuvinte şi îmbinări, care ilustrează:

– asemănarea / comparaţia: asemenea, în mod asemănător, similar, într-o manieră similară,

la fel cu / şi, în comparaţie cu, deopotrivă, ca şi, tot aşa şi, aşijderea.

– contrastul / diferenţierea: cu toate acestea, fără îndoială, spre deosebire de, în contrast cu,
în mod contrar, pe de altă parte, în timp ce, dar.

– exemplificarea: de exemplu, pentru a ilustra, pentru a exemplifica, în general, în particular,

anume, în mod special, potrivit cu.

– adăugirea de idei: mai mult, în plus, pe lângă, în continuare, apoi, ca şi, şi... şi..., atât... cât
şi...

– relaţia cauză – efect: de aici, (deci) rezultă, de aceea, prin urmare, astfel, apoi, în
consecinţă, ca urmare, potrivit cu, în concluzie, ca rezultat, drept urmare, deoarece.

Formularea unor concluzii pe marginea ideilor emise, susţinerea punctului propriu de vedere
enunţat printr-o referinţă la critica literară reprezintă partea finală a compunerii, numită în
mod tradiţional încheiere. De reţinut că citatele / referinţele critice vor fi selectate încă la
etapa pregătirii pentru compunere şi discutate în clasă. Numai astfel ele nu vor părea străine
de textul propriu-zis al compunerii elevului.

Lucrare de proporţii mai mari, în care se tratează sintetic, de obicei, o problemă de amploare,
compunerea-sinteză surprinde, pe baza unui material mai bogat, elementele esenţiale,
definitorii ale fenomenului tratat. Cele mai obişnuite sinteze se referă la o perioadă istorică,
la un curent literar, la un aspect de conţinut sau de formă a operei literare, la teme, idei,
motive, tipuri de personaje, moduri de expunere, valori etice, mesaj artistic etc. Elaborarea
unei compuneri-sinteză presupune, ca şi în cazul compunerii-paralelă:

a) documentarea şi consemnarea constatărilor pe diverse fişe;

2
b) supunerea informaţiei adunate în timpul documentării unei operaţii de sinteză, reţinându-
se din multitudinea de aspecte numai cele cu totul esenţiale şi reprezentative pentru tema
abordată, în conformitate cu o anumită viziune şi cu un anumit plan de expunere;

c) alcătuirea (obligatorie) a unui plan, în care să se urmărească problema sintezei;

d) exemplificarea sistematică a ideilor enunţate pe parcurs, cât şi a aceleia din titlul

compunerii;

e) respectarea pe parcursul sintezei a principiului simultaneităţii.

Redactarea acestui tip de compunere pe orice temă va fi posibilă fără mari dificultăţi, dacă
profesorul va propune elevilor din capul locului algoritmul de abordare.

Importanţa formării în şcoala a competenţei de exprimare scrisă reiese şi mai clar atunci cînd
se examinează diferite tipuri de probe scrise, produse de elevi. Greşelilor de conţinut li se
adaugă cele de tip formal. De aici şi obligaţia pe care o are fiecare profesor, dar mai ales cel
de limbă şi literatură română, de a-i învăţa pe elevi să redacteze logic şi corect. Pentru cel
care a învăţat să o facă, scrierea poate să fie o delectare. Elevul care scrie bine ştie să
aprecieze textele scrise de alţii şi îşi selectează avantajos şi riguros lecturile.

Pentru a produce un text care să devină o opera literară este nevoie de talent, însă pentru a
redacta o scrisoare, un extemporal, o cerere, un comentariu literar, nu trebuie decît să înveţi
regulile morfologice şi sintactice, de ortografie şi punctuaţie. Scrisul poate avea un efect
benefic asupra celor care ştiu să-l folosească, pentru ca aceştia vor cîştiga încredere în forţele
proprii şi îşi vor crea o imagine pozitivă despre propria persoană.

Regulile scrierii pot fi învăţate de elevi numai dacă profesorul cunoaşte nemijlocit  fazele
acestui proces. Elaborarea mesajului scris presupune mai multe etape.

Stabilirea şi clarificarea scopului, a destinaţiei si a tipului general al textului care urmează să

fie redactat (scrisoare, compunere şcolara, jurnal).

Alcătuirea unui plan de idei în care să se urmărescă dispunerea ideilor într-o ordine logică
sau cronologică şi confruntarea permanentă a planului cu tema tratată, precum şi adaptarea
textului la tipul de comunicare (informativă, reflexivă, imaginativă)        

Elaborarea textului scris, în care să se urmărească aşezarea corecta în pagină, scrierea

lizibilă, respectarea regulilor grafiei, ortografiei şi ale punctuaţiei, utilizarea unor modalităţi
de reliefare a esenţialului prin subliniere, scriere cu majuscule etc.

Conform programelor şcolare, redactarea în ciclul gimnazial cuprinde tipuri diferite de texte
care pot fi clasificate în:       

 Scrieri  informative (anunţul, ştirea, reportajul, cererea, declaraţia)

3
  Scrieri reflexive (jurnalul, scrisoarea)
 Scrieri imaginative (compunerea narativă, descrierea literară)
 Scrieri despre textul literar (rezumatul, povestirea, analiza literara, caracterizarea
personajelor, argumentarea apartenentei unui text  la o anunmită specie etc)

O altă clasificare a compunerilor se poate realiza astfel:

1. după forma activităţii efectuate, compunerile sunt: orale si scrise,
2. după principala efectuării, există compuneri colective şi individuale,
3. după principala sursă care sprijină şi stimulează elaborarea, se pot elabora compuneri pe
baza unor ilustraţii, a unui text cunoscut, bazate pe experienţa proprie sau pe imaginaţia
creatoare a elevilor,
4. după natura lor, după preponderenţa unuia sau altuia dintre modurile de expunere, sunt
narative şi descriptive.

Etapele realizării unei compuneri literare sau ştiinţifice sunt:

1. Documentarea/ stabilirea temei, a scopului, informarea din diverse surse, observaţii din
realitatea vieţii,
2. Intocmirea planului de idei/organizarea ideilor într-un plan ideatic general (idei principale
şi secundare),
3. Dezvoltarea ideilor /pentru fiecare idee principala se noteaza în schema ideile secundare,
observaţiile, argumentele.
4. Redactarea compunerii /urmărind planul realizat anterior, tipul compunerii, părţile
compunerii: introducerea, cuprinsul şi încheierea
5. Verificarea compunerii/ se reciteşte compunerea, se corectează, se reformulează anumite
formulări
6. Analiza compunerii şi notarea ei/ discutarea compunerii cu elevii, analiza şi aprecierea
compunerii.