MITUL IELELOR

Ielele sunt personaje mitologice prezente în folclorul românesc pe toată

întinderea teritoriului nostru, cunoscute și ca Stăpânele Vântului.

Ele sunt adesea prezentate ca niște fecioare despletite, foarte frumoase, care
cântă, dansează și îi pedepsesc pe cei care îndrăznesc să se apropie de ele. Ielele sunt
cunoscute sub mai multe denumiri în funcție de zona geografică spre care ne
îndreptăm atenția – Iele, Milostive, Rusalii, Măiestre.

Nimeni nu le-a putut descrie cu exactitate. Se știe doar că sunt tinere, frumoase
și că au niște voci minunate. Ielele îi farmecă pe flăcăii frumoși care ajungeau în
preajma lor, care le vedeau dansul sau le auzeau cântul, adormindu-i cu glasul
cristalin, ca să se răzbune pocindu-i cu sărutul lor.

Originea lor este controversată. Unii spun că ar fi provenit din cele trei fete ale
lui Alexandru Machedon, care au băut din apa vie pe care acesta o păstra pentru
bătrânețe. Alții spun că ar fi cele trei slujnice credincioase ale aceluiaș Machedon, care
după ce au băut din apa vie, s-au transformat în zâne nemuritoare și au zburat în
lume. De obicei Ielele nu fac rău neprovocat, dar le place foarte mult să se distreze,
iar atunci intră în gospodăriile oamenilor și aruncă asupra lor necazuri și boli.

Vasile Alecsandri le-a numit “Stăpânele Vântului” și spunea că numele lor nu

trebuie rostit sub nicio formă ci ele trebuiesc îmbunate prin folosirea epitetelor
măgulitoare ca Sfinte de Noapte, Zânioare, Albe etc.

Invocarea numelor Ielelor se face numai de către vrajitoare în practicile lor,

fiecare vrajitoare având dreptul să folosească numele a numai 9 dintre zâne. Ele apar
în special în nopțile cu lună plină, în poieni și păduri și dacă ești atent le poți auzi
cântecul și râsul cristalin.

Îmbrăcăminea le este vaporoasă ca firele de vânt și când cutreieră pământul, o

fac sub formă de adiere dulce de vară.

Ele se sărbătoresc în special de Rusalii când cine muncesc este aspru pedepsit
de Iele. Credința populară spune că dacă cineva muncește în această sfântă zi, este
ridicat pe sus de vârtejuri și dus departe în pădure.
 Cei care cutreieră pădurile trebuie să fie cu mare băgare de seamă ca nu cumva
să calce pe locul bătătorit de Hora Ielelor, altfel el va muri de o moarte
cruntă. Vântoasele aruncă blesteme necruțătoare și asupra celor care le imita căntecul
sau nu acceptă invitația să se prindă in hora lor.

Pentru cei atinși de furia Ielelor exista doar doua remedii cunoscute de oameni.
Unul este să se prindă în dansul magic al Călușarilor și al doilea să li se descânte.

Acesta este un descântec cules din Dragomirești – Neamț:

Voi, ielelor, măiestrelor,

Dușmane oamenilor,
Stăpînele vîntului,
Doamnele pămîntului,
Ce prin văzduh zburați,
Pe iarbă lunecați,
Și pe valuri călcați;
Vă duceți în locuri depărtate,
În baltă, trestie, pustietate,
Unde popa nu toacă,
Unde fata nu joacă;
Vă duceți în gura vîntului,
Să vă loviți de toarta pămîntului;
Ieșiți din mînă, trup, picior
Și să pieriți sus într-un nor,
Dați omului sănătate,
Că sabie de foc vă bate!

Ielele apar sub diferite forme și în mitologia altor popoare, în special la cele de
origine slavonă. Ele sunt cinstite și slăvite de cei din zonele rurale și nimeni nu
cutează să le sfideze de teama pedepselor la care pot fi osândiți.

Sărbătoarea Rusaliilor se cinstește în zilele noastre prin muzică și dans, iar

noaptea nu se lasă căldările cu apă și fântânile neacoperite ca nu cumva apa să fie
atinsă de sărutarea zânelor.