Colegiul National de Comert al ASEM

Au elaborat elevii Gr.S-102,

Verdes Doina, Buga Iana,

Blanari Lilia, Crutian

Cristina, Covali Maria,

Castravet Veaceslav,

Mamaliga Mihail.

La Literatura Universala

Tema: ,,Literatura franceză în epoca

Renasterii ’’

Profesor de Limba si Literatura

Română, Golban Elena,grad didactic II

Chişinău, 2011
PLANUL:

1. Împrejurări istorice și particularităti culturale;

2. Proza: Fr.Rabelais;
3.”GARGANTUA” și ”PANTAGRUEL”, structura şi ideile
operei;
4. Caracterul său burghez și popular;
5. Realism și satiră;
6. Posterioritatea operei. Alți prozatori;
7. Teatrul;
8. Poezia: Cercul “Pleiadei” și Poezia Lioneză;
9. Criza Umanismului.

Împrejurări istorice si particularitati culturale

În Franța, Renașterea s-a manifestat în secolul al XVI-lea, sub influența Renașterii Italiene, dar
în forme specifice.

Umanismul francez capătă o mare dezvoltare în primul rînd prin avîntul studiilor filologice (Budé,
Dolet, H. și R.Estienne, Amyot,etc).

Studiile umaniste vor fi îmbrățișate cu precădere de tinerii nobili cu vederi libere și înaintate
(pozițiile umanismului popular vor fi reprezantate doar prin Rabelais), ceea ce va imprima
umanismului francez un caracter de izolare față de problemele sociale grave și față de
interesele sau concepțiile burgheze și populare.

Învăţaţi, artişti, negustori sau meseriaşi călătoresc în oraşele italiene şi se întorc în Franţa, Flandra sau în
zona hanseatică nu numai cu noi cunoştinţe, dar şi cu un alt gust în artă şi în modul de viaţă. Declinul
feudalismului şi centralizarea puterii politice deschid calea schimbărilor culturale, sociale şi economice.
Spre deosebire de Italia, unde se cultivă limbile latină şi greacă, în ţările vest-europene, sub influenţa
protestantismului, se folosesc limbile naţionale, fapt care contribuie la formarea noilor state naţionale -
caracterizate printr-un limbaj unitar.

Un oras ca Lyonul devine centrul tipografic european, se traduc operele anticilor latini si greci, iar prin
fondarea Colegiului Frantei, insitutie de invatamint superior in care se predau disciplinele umaniste pe
baze laice, critice, filologice capata o grea lovitura.

Primele trei decenii ale secolului au insemnat o epoca in care regele se manifesta ca un protector al
culturii si binevoitor chiar fata de protestanti. Apoi, in 1534, cind miscarea protestanta ia forme mai
hotarite , fapt care se va reflecta in literatura vremii, regele isi va schimba radical atitudinea (determinat
si de considerente de politica externa) si intreaga viata culturala a Frantei va suferi o influenta negativa,
agravata in a doua jumatate a veacului de razboaie civile, zise ,,religioase”.

Proza: Fr.Rabelais
Singurul umanist francez de seama exprimind pozitii de gindire populare este in acelasi timp si
cel mai reprezentativ scriitor al Renasterii Franceze - François Rabelais (1495-1553).
Fiu al unui intelectual burghez, Rabelais este destinat de familia sa vietii calugaresti, desi era
omul cel mai lipsit de vocatie religioasa. Ramine insa in manastire(formal, va ramine toata viata
calugar), pentru ca aceasta viata ii da posibilitatea studiului. Studiaza temeinic latina (ceea ce
era inca o raritate) si graca, autorii sai preferati fiind Plutarh, Lucian, Pliniu. Colindind pe la toate
universitatile mari ale Frantei, studiaza dreptul si se dedica in mod special studiului si practicii
medicinei, fiind un timp medicul principalului spital din Lyon.
Medic personal si secretar al unui umanist cardinal si renumit diplomat, apoi la guvernatorul
francez in Piemont, Rabelais face citeva calatorii mai indelungate in Italia, ce il pun in contact cu
infloritoarea viata culturala din aceasta tara, opera sa raminind insa impregnata de spiritul
francez.

Prieten apropiat cu cei mai indrazneti ginditori si scriitori ai Frantei timpului, aparat in fata furiei
teologiilor de catre inaltii sai protectori, condamnat in patru rinduri de Sorbona pentru cartile
sale si punindu-si de multe ori viata in pericol, Rabelais se refugiaza la Metz. Moare cu putin
timp inainte de izbucirea razboaielor ”religioase”, dupa o viata extreme de zbuciumata, dar o
viata exemplara de curaj si clarviziune.

Personalitatea lui Rabelais profund falsificata de legenda pe care i-au creat-o oamenii Bisericii,
atit catolice cit si protestante, este caracterizata in primul rind printr-o eruditie de o
multerateralitate neegalata de nimeni in perioada respectiva din Franta.
Intinsele si aprofundatele sale preocupari umaniste nu l-au indepartat nici un moment de viata;
dimpotriva, opera sa reconstituie sub foarte multe raporturi o adevarata imagine a Frantei
vremii, iar in calitate de secretar al unor diplomati dintre cei mai activi, Rabelais era la curent si
cu problemele de politica externa.

Adversar inversunat al mentalitatii si practicilor feudale,in primul rind adversar al

obscurantismului, intolerantei si abuzurilor intregii lumi ecleziastice, Rabelais a lovit cu biciul
ironiei sale sarcastice in autotputernicii vremii fara crutare, dar si cu extrema
abilitate.Protestantii francezi, folosindu-se de atacurile sale anticlericale si antipapale si-au pus
mari sperante in el; dar Rabelais, intuind adevarul ca orice religie este dogmatica si intoleranta,
a intors spatele si protestantismului, raminind un cugetator independent. Dar marele merit al
sau rezida in puternicul sentiment de atasament fata de lumea taranilor, de conceptiile, traditiile
si limba lor. De aceea, in timp ce majoritatea umanistilor duceau admiratia pentru limbile clasice
pina la dispretul fata de limba lor nationala, Rabelais isi scrie opera in limba franceza, de care s-
a apropiat cu atita dragoste si interes, incit opera sa ramine cel mai impresionant monument al
acestei limbi.

”GARGANTUA” și ”PANTAGRUEL”, structura şi ideile operei

În 1532 apare la Lyon o carte populara, parodie a romanelor cavaleresti medievale, despre
uriasul Gargantua. Succesul imens al acestei carti il determina pe Rabelais sa scrie “Grozavele
si inspaimintatoarele fapte si ispravi ale preavestitului Pantagruel, regele dipsozilor(1553)
prima din cele cinci carti, scrise la intervale de timp destul de lungi si avind o structura diferita,
care compun marele roman ’’Gargantua” si ”Pantagruel”.
Opera lui Rabelais, alimentata si de bogatul fond al traditiilor populare, depaseste mult parodia
eroismului fantastic si aventuros al romanului cavaleresc si exprimand in modul cel mai amplu,
clar, pitoresc si combativ conceptiile si aspiratiile umanismului francez.

Opera lui Rabelais – inspirata in principal din creatia populara – se compune din cinci carti, care
se leaga intr-un tot unitar prin permanenta unor personaje, a stilului si mai ales a conceptiei, dar
care se disting atit prin temele mari tratate, cat si prin tonul variat al satirei, dupa inprejurarile in
care au fost scrise.

Cartea întâi povesteste nasterea, copilaria si ispravile uriasului Gargantua, razboiul dus cotra
regelui Picrochole si fondarea manastirii Thélème.

Cartea a doua (de fapt, scrisa inaintea celei dintâi),urmind intrucitva schema cartii anterioara,
adauga calatoriile lui Pantagruel prin diferite orase ale Frantei, scrisoarea primita de la parintele
sau Gargantua si figura poznasului Panurge.

A treia carte, ocazionata de discutiile timpului asupra iubirii, femeii si casatoriei, inlocuieste
aventurile printr-un abundent material de eruditie, adus in discutie de problema casatoriei lui
Panurge.

Cartea a patra, oglindind interesul general pentru marile expeditii maritime, ia ca pretext
navigatia flotei lui Pantagruel pentru a satiriza sub forma alegoriei persecutiile religioase si
abuzurile justitiei.

A cincea carte, aparuta tirziu dupa moartea lui Rabelais si compusa de un anonim pe baza
materialului lasat de marele scriitor, continua si largeste satira la adresa bisericii, justitiei,
scolasticii si a curtii regale, pe un ton de cel mai vehement pamflet.
Privita in ansamblu, opera lui Rabelais apare ca un amestec de caricaturala parodie a poemelor
eroice si ca un realist roman satiric, in care predomina denuntarea cea mai aspra a lumii
catolicismului, scolasticismului si monahismului; totul insa numai de pe pozitiile de gindire ale
umanismului, niciodata din punctual de vedere al interesului sau discutiei teologice.

In primele doua carti, Rabelais ataca foarte violent – servindu-se de puternica arma a caricaturii
si a grotescului – scolastica, temelia indeologica a vechii lumi, care, considerind filozofia ca o
simpla “slujitoare a teologiei” si ca atare cautind sa dea o fundamentare “filozofica” dogmelor
credintei si celor mai naïve superstitii religioase, devenise o agresiva sinteza a
obscurantismului, fanatismului si ignorantei.

Idealul pedagogiei umaniste il gaseste deasemenea, o stralucita formulare in capitolele de

inceput ale acestor doua carti.

La baza pedagogiei rabelasiene stau trei principii: întâi – elevul va trebui sa inmagazineze
cunostinte imense nu numai in domeniul limbilor vechi, ci in toate stiintele si disciplinele, va
trebui sa cunoasca tot, sa fie un adevarat “abis de stiinta”; apoi, omul trebuie sa capete nu
numai o educatie intelectuala vasta, ci si o educatie fizica foarte variata, ca mintea si corpul sa
se dezvolte simultan, parallel si armonios; in fine, succesul educatiei este conditionat de
alternarea studiului numeroaselor discipline cu moment de recreatie. Ideile politice si le exprima
Rabelais in buna parte in legatura cu episodul razboiului dus de tatal lui Gargantua inpotriva lui
Picrochole, regale feudal tipic care-si intemeiaza autoritatea pe forta brutala, ducand razboaie
de contropire, netinind cont de nici un principiu de drept. Este vorba in acest episode nu numai
de razboi, ci si de figurile a doi regi – primul fiind imaginea monarhului drept, bun, pasnic,
urmarind bunastarea si linistea tarii sale, imaginea monarhului visat de popor, iar celalalt,
Picrochole, vizind figura, politica expansionist, brutalitatea imparatului Carol Quintul, dusmanul
cel mai redutabil al Frantei.

De la idealurile politice, Rabelais trece la idealurile sale sociale, zugravind viata din manastirea
Thélème, manastire unde nu exista biserica, unde nu exista nici un statut, unde totul este
repartizat conform necesitatilor si comoditatii, unde convetuiesc tinere de ambele sexe intr-o
desavarsita moralitate, unde domneste libertatea – adica tot ce nu exista la manastiri. Tot
regulamentul acestei comunitati este cuprins intr-un singur articol: „Fa ce-ti place”. Este aici o
libertate deplina singura care conduce la o viata morala; caci in conceptia lui Rabelais omul este
de la natura inclinat spre bine, numai constringerile si silnicia il indreapta spre rautate si felurite
vicii. Trebuie subliniat ca idealul de libertate al lui Rabelais nu inseamna deloc anarhism, ci
traduce doar lupta inpotriva acestui sistem de forte dispretuind si siluind natura umana in care
traia societatea feudala. De asemenea, trebuie subliniat ca episodul manastirii Thélème nu este
conceput de Rabelais in mod organic ca o „utopie” si este departe deci de consistenata Utopiei
conceputa de Th. Morus; in realitate, este aici o fantezie a unui umanism (care intre timp a
cunoscut viata fastuasa a curtilor italiene), care visa o ideala imbinare a unui frumos cadru de
viata materiala cu o frumusete intelectuala si morala corespunzatoare.

A treia carte a operei lui Rabelais a aparut mult mai tirziu, dupa unsprezece ani. Aceasta, din
cauza schimbarii politicii interne a Frantei, politica ce are acum drept urmare persecutia
protestantilor si a umanistilor cu vederi libere, urmariti si arsi pe rugurile Inchizitiei. Rabelaise
trebuie sa fie mai precaut. El atenuiaza atacurile la adresa Sorbonei si, incepind cu a treia carte,
renunta complet la ironizarea Bisericii mentinind doar ironiile caustice la adresa calugarilor, fapt
de altfel curent la acea epoca. In semn de dezavuare a politicii de acum a fostului „parinte a
umanistilor”, Francisc I, personajul de prim plan nu mai este regele Pantagruel (acel gigant
vesnic insetat, figura reluata de Rabelais din teatrul medieval), ci prietenul sau Panurge, student
medieval, betiv, afemeiat, aventurier, lenes, mare farsor si foarte abil, dar de o abilitate lipsita
de orice scrupule. Materia acestei carti este centrata in jurul lui Panurge. Problema casatoriei lui
Panurge ii da ocazie autorului sa-si etaleze inmensele sale cunostinte din toate domeniile
stiintei in legatura cuu acest subiect. Sfaturile ce le primeste Panurge in acest sens sunt atit de
confuze, contradictorii si absurde, incat sfatuitorii se constituie intr-un adevarat tablou viu al
mentalitatii si culturii feudale.
Incepind cu aceasta carte, elementele fantastice ale epopeii eroi – comice dispar, iar
personajele capata proportiile oamenilor normali. De altfel, nici in primele doua carti fantasticul,
neverosimilul si proportiile gigantice ale eroilor nu l-au impiedicat nici un moment pe Rabelais se
realizeze un astfel de material epic incat toti eroii sai sa para absolut vii, reali, miscandu-se
intr-un cadru asemanator vietii reale. In schimb, dimensiunile si apetiturile gigantice ale eroilor
aveau tocmai rolul de a sublinia sensul material, valoarea actiunii umane si bucuria placerilor
omenesti.

A patra carte a romanului “Gargantua” si “Pantagruel” apare intr-un moment cand relatiile
regelui Frantei cu papa se inrautatesc pina la punctual de a se declara schisma. De aceea
alegoriile satirice ale cartii lovesc acum tot mai puternic si tot mai consecvent Biserica si
pretentiile papalitatii la dominatia politica universal.

Din cartea a cincea au fost redactate personal de Rabelais primele 14 capitole, aparute sub
titlul de “Insula sunatoare” ; restul cartii aparuta la unsprezece ani dupa moartea scriitorului, a
fost redactata pe baza manuscriselor lui si contine cele mai violente atacuri inpotriva Bisericii,
foarte adeseori in dauna comicului caci ceea ce a urmarit aici autorul e eficacitatea pamfetului.
Epoca in care apare a cincia carte este epoca singeroasa a inceputului asa-ziselor “razboaie
religioase”, can ideile extreme de violent anticatolice ale lui Rabelais servesc minunat pe
hughenoti in lupta lor.

Caracterul său burghez și popular