Capitolul III.

Încheierea contractului
1.Considerații generale
Prin încheiere a contractului subînțelege realizarea acordului de voințe al părților asupra
clauzelor contractuale esențiale.Acest acord se realizează prin întâlnirea,pe deplin concordantă
sub toate aspectele, a unei oferte de a contracta,cu acceptarea acelei oferte.
Oferta de a contracta și acceptarea ei reprezintă cele două laturi ale voinței de a contraccta,laturi
care inițial,apar separat,dar care întâlnindu-se,se unesc în ceea ce numim acord de voințe.
Faptul că,în unele situații,acordul de voințe trebuie să îmbrace o anumită formă sau trebuie
însoțit de remiterea materială a unui lucru nu modifică substanțial formulare de mai sus,ci o
circumstanțiză,în sensul că anumite contracte nu pot fi considerate încheiate decât dacă întâlnirea
ofrtei cu acceptarea se realizează cu îndeplinirea unor condiții suplimentare:respectarea formei
solemne sau remiterea materială a lucrului.Aceste condiții trebuie să fie luate în considerare la
examinarea mecanismului de încheiere a contractelor cărora le sunt aplicabile.
Plasarea articolului 1027 alin(1) în capitolul II din Codul Civil consacrat încheieii contractului
nu este întâmplătoare,ci,dimpotrivă denotă intenția legiuitorului de a îi conferi o valoare
simbolică consacrând juridic principiul consensualismului,care reprezintă o regulă generală de
aplicabilitate în domeniul încheierii contractului.
În dreptul nostru civil,principiul consensualismului reprezintă o regulă generalp,iar formalismul
o excepție de la această regulă în domeniul încheierii contractelor.
Principiul consensualismului reprezintă o valoare morală superioară formalismului contractual,
întrucât pune în prim plan respectarea cuvântului dat,iar persoana care se obligă prin simolul său
consimțământ este ținută să îndeplinească ceea ce a făgăduit. Consensualismul duce la
rapiditatea încheierii contractelor,precum și la economie de timp și mijloace,ceea ce la rândul
lor,încurajează dezvoltarea activităților lucrative.
2.Oferta de a contracta
2.1 Noțiunea și condițiile de valabilitate a ofertei
Noțiunea
Tratativele legate de încheierea contractului încep cu o propunere de a contracta,făcută de către o
persoană.Această propunere poartă denumirea de ofertă sau policitațiune. Ea reprezintă prima
manifestare de voință,deci primul pas spre formarea unui acord de voințe.
Din prevederile art.1029 alin(1) din Codul civil,rezultă că oferta de a contracta este o
propunnere,adresată unei sau mai multor persoane,care conține toate elementele esențiale ale
viitorului contract și care reflectă voința ofrtantului de a fi legat prin acceptarea ofertei.
Uneori,în czul contractelor comerciale internaționale,dar uneori și a celor interne,oferta de a
contracta este precedată de reclamă,publicitate,discuții,negocieri,toate acestea urmând a se
concretiza într-o ofertă valabilă din punct de vedere juridic.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească oferta
Fiind un act juridic unilaeral,oferta trebuie să întrunească condițiile generale cerute de lege
pentru valabilitatea sa(capacitate,consimțământ,obiect și cauză). Această prevedre rezultă din
art.682 alin(2) din CC,potrivit cărora oferta este valabilă,nulă sau anulabilă conform prevedeilor
aplicabile actului juridic.
În afară de acestea,oferta trebuie să îndeplinească și anumite condiții speciale de valabilitate.
Astfel,din prevederile art.1029 alin(4) oferta tebuie să fie univocă,fermă,serioasă și completă.
a) Oferta trebuie să fie fermă, adică să exprime o propunere neîndoielnică,astfel încât
acceptarea fără rezerve să ducă laîncheierea contractului. Nu este fermă,de
exemoplu,oferta de vânzare a unui lucru prin care ofertantul și-ar rezerva dreptul de a
modifica prețul propus.
b) Oferta trebuie să fie univocă,adică să existe voința neindoielnică de a încheia contractul
prin simpla ei acceptare.Simpla expunere a unei mărfi în vitrină,făăr indicarea prețului,nu
poate fi considerată neapărat ca fiind o ofertă de vânzare,de îndată ce expunerea ar fi putu
fi făcută ca model,în scopuri publicitare sau în alte scopuri.
c) Oferta trebuie să fie serioasă,adică să reprezinte o manifestare de voință reală,conștientă,
neviciată și cu intenția de angajare din punct de vedere juridic. O ofertă făcută în
glumă,din complezență sau din simpla curtoazie,fără intenția de angajament juridic nu
poate să ducă la formare unui contract.
d) Oferta trebuie să fie completă,adică să cuprindp toate clauzele esențiale și elementele pot
fi luate în considerare pentru încheierea contractului;caracterul complet și precis face ca
simpla ei aceptare să realizeze perectarea contractului,
Oferta trebuie să fie exteriorizată,fie în scris fie verbal,fie prin acțiun sau atitudini pur materiale,
deci,în genersl,prin acțiuni îndplinite special pentru a se aduce la cunoștința altuia la propunerea
de contractare.
În conformitate cu articolul 1030 alin(1) din Codul civil,valabilitatea ofertei nu depinde de
forma în care a fost făcută.Rezultă că,în principiu,nici o condiție specială de formă nu se cere
pentru vlabilitatea ofertei.
Oferta poate fi adresată unei persoane determinate,dar la fel de bine poate fi adresată unor
persoane nedeterminată,o ofertă adresată publicului.
În primul caz,oferta poate fi acceptată dor de persoana căreia îi este adresată,în cel de-al
doilea,de orice persoană interesată.
La fel,persoana care face publică oferta de transport de persoane și de bunuri este obligată să
încheie un contract de transport,cu excepția cazurilor în care există un motiv serios de a refuza.
2.2 Delimitarea dintre ofertă și alte instituții juridice conexe
A.Oferta și chemarea la ofertă
În conformitate cu art.1029 alin(3) din CC,o propunere adresată unui cerc nedeterminat de
persoane(ofertă publică) este o chemare la ofetă dacă acastă propunere nu conține nici o
manifestare expresă a voinței de a fi legat prin acceptare.
O propunere de a contracta poate viza persoane determinate sau nedterminate,dar legiuitorul
statuează la art.1029 alin(3),că,în principiu,o astfel de propunere adreată unor persoane
nedeterminate nu poate fi calificată drept ofertă,ci chemare la ofertă,condiția de bază fiind ca
această ppunere să nu conțină nici o manifestare expresă a voinței de a fi legat prin acceptare. Se
prezumă că în aceasă situație nu există,de regulă,intenția de a se obliga din partea autorului
propunerii,chiar dacă propunerea este precisă și conține toste elementele necesare încheierii
contractului.
Interesul delimitării ofertei de invitația la negocieri se manifestă din punctul de vedere al
consecinșelor pe care le produce renunțarea la propunerea respectivă.
Revocarea ofertei are loc în condițiile art. 1031 din CC. Atsfel,oferta chiar irevocabilă poate fi
revocată dacă revocarea ajunge la destinatarul ofertei înainte sau cel târziu concomitent cu oferta.
Dacă a ajung la destinatar oferta nu mai poate fi revocată în termenul de acceptare sabilit în ea
sau dacă acest termen nu este stabilit sau nu este justificat de mic,nu mai poate fi revocată în
termenul necesar pentru ca destinatarul să poată exprima acceptarea și carăspunsul să ajungă la
ofertant conform circumstanțelor cazului,practicii stabilite între părți și uzanțelor. Orice abatere
de la regulile enunțate are ca efect răspundera ofertantului pentru revocarea intempesivă a
ofertei.
În ceea ce privește inițiativa la negocieri ,aceasta,în principiu ,poate fi retrasă în orice moment.
Persoana care a lansat propunerea este liberă să înceteze negocierele în orice moment.Unica
delimitare în aces sens o reprezintă obligația generală de a respecta principiul bunei-credințe.
Atsfel,va fi contrar principiului bunei-credințe faptul prelungirii artificiale a negocierilor fără
intenția reală de a contracta.
B.Ofertă și antecontract
Procesul de formare a unui contract are câteva etape,fie pentru maturizarea consimțământuluui la
act,fie pentru convenirea obiectului viitorului contract.
Formarea contractului este uneori complexă și îndelungaă presupunând discuțiii și tratative și
contracte preparatorii.Astfel,etapa negocierilor culminează cu realizarea acordului de principiu în
privința viitorukui contract,materializat prin încheiereea de cître părți unui antecontract.
Oferta nu trebuie confundată cu antecontractul.Oferta este un act juridic de formație
unilaterală, iar antecontractul este un contract,deci un act juridic de formație bilaterală,având
la bază un acord de voințe.
Principalele trăsături ale antecontratului,sunt:
a. Părțile au denumiri specifice, promitent și beneficiar care în funcție de caracterul
unilateral sau bilateral al conținutului antecontractului,sunt proprii fiecărui contractan sau
comune lor.
b. Conținutul antecontractului se referă la clauzele contractului promis în a căror lipsă
părțile nu ar putea executa promisiunea. În lipsa unei prevedei contractuale privind data
încheierii viitorului contract,promisiunea devine exigibilă imediat.
c. Efectele pomisiunii de a contracta.Principalul efect constă în nașterea unei obligații de a
face,adică de a încheia un viitor contract.
d. Contractul preconixat se va încheia fie în baza unei declarații de acceptare,fie prin
încheierea propriu zisă a contractului în baza antecontractului. În orice caz,încheiera
contractului de bază presupune tehnica dublului consimțămând al unei sau al ambelor
părți,în uncție de caracterul unilateral sau bilateral al promisiunii.
În continuare,putem spune că,între noțiunile de antecontract și promisiunea de a contracta poate
fi pus semnul egalității. Astfel,antecontractul poate conține o promisiune unilaterală sau
bilaterală de a încheia un viitor contract.Prin urmare,indiferent de faptil că se obligă doar una
dintre părți sau ambele,în esență antecontractul reprezintă o promisiune de a contractaș Anume
din aceste considerente legiuitorul utilizează în Codul civil ambele noțiuni.
Totodată,urmează să facem distincția între promisiunea de a contracta și promisiunea de a
încheia un act juridic. Promisiunea de a contracta are ca obiect prestația de a încheia în viitor un
contract,în timp ce promisiunea de a încheia un act juridic poate avea ca obiect,pe lângă
promisiunea de a încheia un contract și promisiunea de a încheia un act juridic unilaterl,cum ar fi
situația când o persoană îi promite alteia că îi va lăsa un testament.
Antecontractul poate fi delimitat și de convenția de negocieri care reprezintă un acord prin care
părțile convin să negocieze în viitor încheierea unui contract.Spre deosebire de antecontract ,
unde părțile se obligă să încheie în viitor un anumit contract sau anumite contracte,convenția de
negociere se consideră executată prin însăși negocierea contractului proiectat și nu finalizaează
obligatoriu prin încheiera unui contract.
Indiferent de obiectul obligației din contractul de bază,obiectul obligației generate de un
antecontract poate fi constitui doar de o prestație de a face. Faptul acesta însă nu exclude
posibilitatea părților de a include în atnecontract orice condiție esențială legală referitoare
laviitorul contract,inclusiv cea privind achitarea,până la încheierea contractului,a avansului sau
efectuarea lucrărilor ce ar permite folosirea obiectului material al contractului.Aceste obligații
însă au ca obiect o prestație de a face și nu de a da.
C.Contractul-cadru
Noțiunea de contract-cadru a fost puțin analizată de doctrină deși aplicațiile practive îm special
în materie de comerț exterior și distribuție comercială sunt des întâlnite. În dicționar de comerț
juridic exterior,contractul-cadru este prezentat ca o varietate a contractului comercial
care,datorită complexității obiectuluii și marii durate de valabilitate,conține,într-o măsură sau
alta clauze de principiu a căror executare implică concretizarea lor prin acordul ulterior al
părților.De cele mai dese ori,realizarea obiectului stabilit printr-un astfel de contract presupune
încheierea unor conracte subsecvente între aceleași părți.
Contract-cadru este acordul prin care părțile convin să încheie contracte alcăror elemente
esențiale sunt determinate de acesta.În contractul-cadru părțile contractante definesc și stabilesc
principalele regulr și condiții care vor gverna încheierea unor contracte viitoare.
Instrument de simplificare a raporturilor juridice,contractul-cadru este formula contractuală
folosită de părți cu scopul de a defini principalele reguli la care vor fi supuse relațiile lor și
care,în general,pregătește,prin conținutul său obligațional,încheierea mai multor contracte în
viitor. Aceste convenții ulterioare sunt denumite de aplicație sau de executare, iar necesitatea lor
conducr la raporturi juridice cu executare succesivă și,de regulă,de durată.
AȘA CUM S-A MENȚIONAT ÎN DOCTRINĂ,CONTRACTUL CADRU INCLUDE CA
ELEMNT STRUCTURAL tehnica dublului consimțământ ncesară pentru atingerea obiectelor
urmărite de părți:un acord inițial,la încheierea contractului cadru,care cuprinde obligația de a
negocia,încheia sau menține raporturi contractuale și o serie de convenții ulterioare care
reprezintă forme de executare ale contractului cadru.
Acord de principiu este contractul prin care părțile convin asuora unor aspecte preparatorii ale
alui contract ce urmeează a fi perfectat.
Promisiune unilaterală este contractul pin care beneficiaul promisiunii primește angajamentuk
al promitentului de a încheia contractul,fără a se angaja la rândul său.
Promisiunea unilaterală trebuie delimitată de ofertă.Astfel dacă oferta este un act juridic
unilateral ca mod de formare,promisiunea unilaterslă reprezintă un contract(act juridic bilateral).
O varietate a promisiunii uniltaerale este pactul de opțiune care este un contract în condiții
determinate prin care una dintre ppărți se obligă să încheie un al contract în condiții determinate
ți într-un anumit termen. În aceste,condiții beneficiarul promisiunii are un dept de opțiune.
Specificul pactului de opțiune față de promisiunea unilaterală rezidă în faptul declarării
irevocabile a voinței promitentului de a încheia contractul,dar nu în sensul nașterii unei obligații
de a face; el a consimțit deja la perfectarea contractului,operațiunea care va fi decisă discreționar
de beneficiar,prin acceptarea declarației irevocabile de voință a promitentului.
Pactul de preemțiune este o altă varietate a promisiunii unilaterale și reprezintă un contract prin
care o persoană se obligă ca,în cazul în care se va decide să încheie un anumit contract,să se facă
mai întâi o ofertă ceilale părți în condiții predeterminate sau deja propuse terților.În această
situație beneficiarul are un drept de preemțiune la încheiera contractului preconixat.
În cazul pactului de preferință,promitentul rămâne liber să încheie sau nu contractul;dacă însă se
hotărăte să îl încheie,este ținut să îl prefere pe beneficiar.
Pactul de preemțiune este delimitat de dreptul de preemțiune. Disincția dintre cele două instituții
juridice își găsește fundamentare în izvorul nașterii obligației respective.Astfel,dreptul de
preemțiune își are izvorul în voința legiutorului,materializată prin norme imperative de drept,pe
când pactul de preemțiune își are originea în acordul de voințe al părților contractante,având o
natură subiectivă,ca în cazul dreptului de preemțiune.
Promisiunea bilaterală este contractul prin care părțile se obligă reciproc să încheie un alt
contract viitor,având fiecare calitatea de promitent,cât și de beneficiar.Prin urmare,spre deosebire
de promisiunea uniltaerală,unde doar una dintre părți se obligă față de cealaltă se încheie în viitor
un contract,în cadrul promisiunii bilaterale ambele părți își asumă o asemenea obligație.
În ceea ce privește forma antecontractului,aceasta este guvernată de principiul simtriei
formei,forma stabilită pentru contract aplicându-se și pentru antecontract.
2.3 Forţa obligatorie a ofertei. Revocarea ofertei.
Problema forţei obligatorii a ofertei priveşte momentele anterioare acceptării ei; după ce a fost
acceptată avem de a face cu un contract format, în privinţa căruia se vor aplica regulile privind
forţa obligatorie a contractului. Forţa juridică a ofertei variază în funcţie de felul ei: este ofertă
irevocabilă sau o ofertă revocabilă, precum și în funcție de faptul dacă a ajuns sau nu la
destinatarul ei.
Unele legislații mai recente, fac diferenţă între conceptele retragere şi revocarea ofertei.
Distincţia dintre aceste două concepte se manifestă în dependenţă de faptul dacă oferta a ajuns
sau nu la destinatarul ei.
Astfel, retragerea ofertei denotă o manifestare de voinţă prin care autorul ofertei împiedică
producerea efectelor juridice ale acestui act juridic unilateral, condiția de bază fiind ca oferta să
nu fi ajuns la destinatar. Revocarea ofertei denotă o manifestare de voinţă prin care ofertantul
împiedică producerea efectelor unei oferte care deja a ajuns la destinatar.
Despre revocarea ofertei in Codul Civil este mentionat in art.1031. Oferta poate fi revocată
excepţie fiind cazul în care ea include un termen pentru a fi acceptată sau poate fi irevocabilă din
alte motive. Oferta irevocabilă poate fi revocată dacă revocarea ajunge la destinatarul ofertei cel
tîrziu concomitent cu oferta. Ofertantul nu poate revoca oferta imediat după publicarea ei, din
motivul că oferta trebuie mai întîi să ajungă la destinatar, acesta din urmă trebuie să o analizeze
şi mai apoi să ofere un răspuns în termenul indicat în ofertă. Durata termenului în interiorul
căruia ofertantul nu are dreptul să revoce o ofertă chiar şi revocabilă se stabileşte de către
instanţă în dependenţă de circumstanţele cazului, uzanţe şi de practicile stabilite între părţi.
Art.1032 si art.1033, Cod Civil mentioneaza ca oferta irevocabilă este oferta în care o parte se
obligă să intre într-un anumit contact cu altă parte. Oferta nu-şi pierde valabilitatea prin decesul
sau pierderea capacităţii de exerciţiu a uneia dintre părţi, sau dacă una din părţi pierde dreptul de
a încheia contracte datorită faptului că şi-a transmis patrimoniul său în grija altei persoane.
În cazul în care oferta este făcută unei persoane absente, cu alte cuvinte, care se află în alt loc
decât cel al ofertantului, sunt posibile două situaţii:
1) Atât timp cât oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca liber şi fără a suporta
vreo consecinţă. Este necesar ca revocarea să ajungă la destinatar înainte sau cel târziu odată cu
oferta.
2) În cazul în care a ajuns la destinatar, urmează să distingem dacă oferta este sau nu irevocabilă
şi dacă este sau nu cu termen.
a) Oferta irevocabilă ajunsă la destinatar nu poate fi revocată.
b) În cazul în care oferta nu este irevocabilă, se disting două situații, după cum oferta este cu
termen sau fără termen.
În cazul în care este cu termen, oferta nu poate fi revocată în termenul de acceptare stabilit în ea.
Dacă ofertantul a stabilit un termen pentru acceptarea ofertei, acceptarea poate fi făcută doar în
termen. Prin urmare, oferta cu termen trebuie să fie menținută de ofertant până la expirarea
termenului. De îndată ce termenul a expirat, oferta devine caducă.
În cazul în care în ofertă nu este stabilit un termen de acceptare sau este stabilit un termen
nejustificat de mic, aceasta nu poate fi revocată în termenul necesar pentru ca destinatarul să
poată exprima acceptarea şi ca răspunsul să ajungă la ofertant conform circumstanțelor cazului,
practicii stabilite între părţi şi uzanțelor.
In cele din urma apare întrebarea ce consecinţe va avea retragerea ofertei înainte de expirarea
termenului în care ea trebuie să fie menținută sau retragerea ofertei irevocabile ajunsă la
destinatar?
Astfel, se pune problema răspunderii pentru revocarea ofertei.Există un consens aproape unanim
în teoria și în practica judiciară, în sensul că retragerea ofertei înainte de expirarea termenului
atrage răspunderea ofertantului pentru toate prejudiciile produse ca urmare a revocării
intempestive. Ceea ce îi desparte pe cei care admit această responsabilitate este determinarea
temeiului juridic al răspunderii. Teoriile elaborate în literatura juridică pentru justificarea acestui
temei pot fi împărțite în două categorii:
A. Teorii care întemeiază răspunderea pe actul juridic al ofertei, cu două variantă: a)
răspunderea are la bază un antecontract; b) răspunderea are la bază actul juridic unilateral al
ofertei;
B. Teorii care întemeiază răspunderea pe un fapt juridic exterior ofertei, cu două variante: a)
răspundere delictuală; b) răspundere pentru exerciţiul abuziv al dreptului de a revoca oferta;
A) Teoriile care întemeiază răspunderea pe actul juridic al ofertei:
a) teoria antecontractului; Potrivit acestei teorii, ofertantul este obligat să menţină oferta până la
expirarea termenului prevăzut, în temeiul unui adevărat antecontract, ce se consideră încheiat
concomitent cu ajungerea ofertei la destinatar.
b) teoria răspunderii întemeiată pe obligativitatea actului unilateral al ofertei; Această teorie are
la bază caracterul obligatoriu al actului juridic de formație unilateral, capacitatea acestuia de a
genera obligații. Oferta este interpretată ca fiind un astfel de act juridic. În sistemele de drept
care admit, în mod obişnuit, actul juridic unilateral ca izvor de obligații, oferta obligă în mod
irevocabil pe cel care a lansat-o de a o menține tot timpul la care s-a angajat. Mergând pe linia
logică a acestei obligativităţi, consecinţa care se impune este că revocarea ofertei înainte de
termen este fără efect şi că acceptarea ei în termen duce la încheierea contractului.

B) Teoriile care întemeiază răspunderea pe un fapt juridic exterior ofertei:

a) teoria răspunderii delictuale; Potrivit acestei teorii, răspunderea pentru revocarea ofertei
înainte de termen pentru cel ce acţionează față de altul în mod ilicit, cu vinovăție este obligat să
repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin
acțiune sau omisiune.
b) teoria abuzului de drept, ca temei al răspunderii pentru revocarea ofertei; Premisa acestei
explicații o găsim în afirmaţia că ofertantul are dreptul de a îşi revoca oricând oferta atât timp cât
aceasta încă nu a ajuns la destinatar. Dreptul de revocare a ofertei apare ca un aspect al dreptului
de a nu contracta.
Care dintre aceste teorii apare ca fiind cea mai concordantă cu sistemul nostru legislativ în
vigoare?
În ceea ce ne priveşte, suntem de părerea acelor autori care consideră că temeiul juridic al
responsabilității trebuie căutat nu în actul juridic al ofertei, ci într-un fapt juridic exterior
acesteia, care, poate fi faptul ilicit şi culpabil al revocării intempestive a ofertei sau faptul juridic
al exerciţiului abuziv al dreptului de revocare a ofertei. Prin urmare, explicaţia răspunderii pentru
retragerea ofertei o putem întemeia fie pe principiile răspunderii delictuale, fie pe idea
răspunderii pentru abuzul de drept, care, în fond, este tot o răspundere civilă delictuală.
2.4 Caducitatea ofertei
Conform art.1034 ,, Oferta devine caducă dacă nu a fost acceptată în termen sau dacă este
respinsă.''
a) În cazul în care nu este acceptată în termen, oferta nu este obligatorie pentru ofertant, implicit
este lipsită de forță juridică. La această situaţie se raportă şi oferta fără termen și oferta cu un
termen nejustificat de mic, care trebuie să fie acceptate în termenul necesar pentru ca destinatarul
să poată exprima acceptarea şi ca răspunsul să ajungă la ofertant conform circumstanţelor
cazului, practicii stabilite între părți și uzanțelor.

b) Oferta devine caducă și atunci când destinatarul o refuză, indiferent dacă este revocabilă sau
irevocabilă. În lipsa unei distincţii, trebuie înţeles faptul că refuzul poate îmbrăca orice formă de
manifestare (inclusiv cea tacită) atâta timp cât exprimă, dincolo de orice îndoială, nedorința
destinatarului de a accepta oferta așa cum a fost formulată. În cazul în care, pentru acceptarea
ofertei, destinatarul trebuie să săvârşească anumite acţiuni fără notificarea ofertantului,
acceptarea produce efecte din momentul săvârşirii acțiunilor. În acest caz, în măsura în care un
astfel de act sau fapt a fost îndeplinit, nu mai poate fi primit refuzul ulterior al destinatarului.
3.1 Notiunea si conditiile de valabilitate ale acceptarii ofertei
Acceptarea ofertei este manifestarea voinţei juridice a unei persoane de a încheia un contract în
condiţiile stabilite de ofertant.
Art. 1035, alineat 1, defineşte acceptarea ofertei ca fiind acceptarea declaraţiei destinatarului
ofertei sau o altă acţiune care ar duce la acceptarea acesteia. Acceptarea produce efecte din
momentul în care este acceptată de ofertant. Deci, concluzionăm că acceptarea poate fi făcută
expres sau tacit (cînd reiese cu siguranţă din acţiunile sau atitudinile destinatarului ei. Simpla
tăcere nu înseamnă acceptare dacă din lege nu rezultă altfel). La contractele solemne, acceptarea
nu poate fi tacită.
Condiţiile cu privire la acceptare
a. Să fie pură şi simplă, adică să aibă o legătură cu oferta, astfel încît destinatarul să o accepte
total fără să aibă propuneri cu privire la schimbarea ei. În caz contrar aceasta va avea valoare de
contra ofertă.
b. Să fie neîndoielnică când acceptarea este tacită.
c. Acceptarea nu trebuie să fie întârziată (tardivă). Ea va fi întârziată în cazul în care are loc după
ce oferta a fost revocată sau caducă. Acceptarea întârziată a ofertei este considerată o nouă
ofertă. Acceptarea făcută cu modificările condițiilor ofertei este considerată a fi o nouă ofertă şi
aici se respinge oferta originară. Acceptarea întârziată produce efecte dacă ofertantul comunică
neîntârziat acceptantului că-l consideră acceptul parvenit în termen. Dacă din oferta acceptată
reiese că acest accept a fost trimis în termen, dar a ajuns mai târziu, atunci acceptarea va fi
întârziată dacă ofertantul va comunica acest lucru imediat acceptantului. Revocarea acceptării
este posibilă dacă înștiințarea despre revocare ajunge la ofertant înaintea acceptării sau
concomitent cu ea.
3.2 Forma acceptării
Acceptarea nu presupune condiții speciale de formă, ci poate fi exprimată prin orice mijloc din
care rezultă cu certitudine acordul cu cele conținute în ofertă. Mijloacele folosite de acceptant
trebuie să presupună, în principiu, o acţiune (de pildă, redactarea şi semnarea unui înscris,
ridicarea mâinii, mişcarea aprobativă a capului etc.), o exteriorizare a consimţământului, care nu
are nevoie de interpretare, raportat la context.
Prin urmare, acceptarea poate fi expresă sau tacită, poate fi făcută în scris sau verbal, singura
cerință este de a exprima în mod neîndoielnic voinţa de a încheia contract. În legătură cu
acceptarea tacită, se pune problema valorii pe care o are simpla tăcere a unei persoane căreia i s-a
adresat o ofertă. Numai în mod exceptional, prin lege, prin practica stabilită între părţi şi prin
uzanțe, se poate stabili că tăcerea valorează un consimţământ. Astfel, din prevederile art. 1042
alin.1 din Codul civil, rezultă că tăcerea și inacţiunea nu valorează acceptare dacă din lege, din
acordul părţilor, din practica stabilită între părți și din uzanțe nu reiese altfel.
Totodată, nu trebuie confundată acceptarea tacită cu tăcerea sau cu inacţiunea. Acceptarea tacită
a ofertei reprezintă o noţiune mai amplă şi poate consta în orice acțiune, diferită de o declarație
expresă de voință, ce indică în mod neîndoielnic consimţământul de a încheia contract.
3.3. Termenul de acceptare a ofertei
Termenul pentru acceptarea ofertei depinde de faptul dacă oferta a fost:
a) Adresată unei persoane prezente – acceptarea poate fi doar pe loc (art.1036 alin.1 Cc).
Se aplică şi când oferta este făcută de la om la om instantaneu prin telefon sau alte mijloace de
comunicaţie instantanee (live chat, audiovideo comunicare online, Skype etc).
b) Adresată unei persoane absente, care nu se află în acelaşi loc şi este transmisă prin poştă,
curier, telegraf, e-mail, etc.:
1. Dacă ofertantul a stabilit un termen pentru acceptare – acceptarea poate fi făcută doar în
termen (art.1037 Cc) sub sancţiunea caducităţii ofertei (art.1034 Cc);
2. Dacă oferta nu conţine un termen de acceptare sau este nejustificat de mic – poate fi acceptată
doar pînă în momentul în care ofertantul se poate aştepta, în condiţii normale, avînd în vedere
mijloacele de comunicare folosite de ofertant, la parvenirea răspunsului. Art.1036 alin.2 Cc.

3.4. Acceptarea tardivă

Acceptarea este tardivă atunci când nu parvine în termenu stabilit sau parvine cu depăşirea lui.
Dacă acceptul parvine tardiv la ofertant, acesta este o nouă ofertă (art.1039 alin.1 Cc).
Excepţie:
Acceptul tardiv produce efecte dacă ofertantul comunică neîntârziat acceptantului că o consideră
în termen (art. 1040 alin.1 Cc).
În acest caz, contractul se consideră încheiat din momentul când acceptarea tardivă a parvenit
ofertantului, nu din momentul când notificarea privind comunicarea despre calificarea acceptului
în termen a ajuns la acceptant (art.1040 alin.1 Cc).
Dacă acceptul a fost expediat în termen, dar a ajuns cu întârziere din cauze ce nu depind de
voinţa acceptantului (forţa majoră, greva lucrătorilor serviciilor poştale) (art.1040 alin.2 Cc):
– el este tardiv numai dacă ofertantul comunică imediat faptul întârzierii.

3.5. Revocarea acceptării (art.1034 Cc)

Revocarea acceptării este guvernată de aceleasi reguli ca şi revocarea ofertei. Legiuitorul
stabilește că acceptarea ofertei se consideră revocată dacă înștiinţarea despre revocare parvine
ofertantului înaintea acceptării sau concomitent cu ea. Totodată, spre deosebire de ofertă, unde
legiuitorul a reglementat oferta irevocabilă, în cazul acceptării nu poate fi pusă o asemenea
problemă, deoarece, din moment ce acceptarea ajunge la ofertant, contractul se consideră
încheiat, iar o eventuală revocare nu ar fi posibilă, părţile intrând pe teritoriul forţei obligatorii a
contractului, care poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin
acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel. Din aceste considerente, acceptarea nu poate fi
revocată nici atunci când, în virtutea ofertei, a practicii stabilite între părți și a uzanțelor,
acceptantul poate să-și manifeste consimțământul prin săvârșirea unor acțiuni fără notificarea
ofertantului. in moment ce a săvârşit aceste acţiuni, contractul se consideră încheiat, acceptarea
producând efecte din momentul săvârşirii acţiunilor. Deci, din moment ce acceptarea a ajuns la
ofertant sau acceptantul a săvârşit acţiunile necesare pentru manifestarea consimţământului său
fără notificarea ofertantului, nu poate fi pusă problema revocării ei, ci doar problema rezilierii
contractului deja incheiat. Eventuala răspundere a acceptantului va avea o natură contractuală,
acesta fiind obligat să repare prejudiciul cauzat pentru neexecutarea obligaliilor sale contractuale.
Lipsa efectului obligaţional permite persoanei să revină asupra voinţei sale exprimate, printr-o
manifestare de voinţă nouă, care va trebui exteriorizată în condiţii de valabilitate, fie raportată la
condiţiile de valabilitate ale actului juridic, fie la principiul simetriei formei. În concordanţă cu
regulile privind recepţia ofertei sau a acceptării, ceea ce contează este ca retragerea să ajungă la
destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea. De exemplu, contractul nu se va considera
încheiat dacă acceptarea şi retragerea ei au ajuns concomitent la ofertant, dar acesta ia cunoştinţă
doar de acceptare.
Destinatarul ofertei este în drept să revoce acceptarea ofertei.
Revocarea acceptării ofertei produce efecte dacă:
- înștiințarea despre revocare parvine ofertantului înaintea acceptării sau concomitent cu ea.

4. Momentul și locul încheierii contractului

Determinarea momentului încheierii contractului se face în funcţie de încheierea contractului:
1. între prezenţi (ofertantul şi acceptantul se află față în față sau în situații similare, adică prin
telefon sau alte mijloace de comunicaţie instantanee (live chat, audiovideo comunicare online,
Skype etc) – momentul este acela în care ofertantul şi acceptantul cad de acord asupra încheierii
contractului (art.1047 alin.1 Cc);
2. între absenţi – oferta se trimite prin poștă, curier, telegraf, e-mail, etc., dar și în cazul în care
între ofertă și acceptare trece un interval de timp.
Dificultatea determinării momentului încheierii contractului constă în faptul că momentul
manifestării voinței de acceptare a destinatarului ofertei nu coincide cu acela al cunoașterii
acceptării de către ofertant.
În aces caz se impune necesitatea analizei sistemelor care stau la bază momentului încheierii
contractului.
Sistemele care stau la baza încheierii contractului între absenţi:
a) Emisiunii (declaraţiunii):
- contractul se consideră încheiat din momentul acceptării ofertei chiar dacă nu a comunicat
acceptarea sa ofertantului.
Exemplu:
1) acceptarea tacită a mandatului, dacă rezultă din actele sau din tăcerea mandatarului(art.1473
Cc);
2) momentul săvârşirii acţiunii (art. 1042 alin. 2 Cc).
Critica sistemului:
Nu se poate stabili cu siguranţă momentul încheierii contractului;
Nu oferă nicio certitudine, deoarece înainte de a fi expediată acceptarea către ofertant acceptantul
poate reveni oricând. Acceptantul ar putea solicita despagubiri fără ca ofertantul să cunoască că
contractul a fost încheiat.
b) Expedierea acceptului (mail-box theory) (dr.american, englez, Japonia):
– momentul încheierii contractului este cel în care acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ
(scrisoare, telegramă), chiar dacă nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului.
Neajunsurile:
Ofertantul ia cunoştinţă de încheierea contractului mai târziu când primeşte corespondenţa
privind acceptarea ofertei.
Riscul: implică răspunderea ofertantului pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor
contractuale. Este inechitabil, injust, deoarece nu are de unde să cunoască că acceptantul a
expediat acceptul la ofertă.
c) Recepţiei acceptării de către ofertant:
– momentul încheierii contractului este cel în care răspunsul a ajuns la ofertant, indiferent de
faptul dacă ofertantul a luat sau nu cunoştinţă de conţinutul lui.
Este consacrat la art.18 pct.2 Conv. ONU asupra contractelor de vânzare internaţională de
mărfuri (Viena, 1980), ratif.Hot.Parlam. nr.115 din 20 mai 1994.
Dezavantajul:
Contractul se consideră încheiat, deşi ofertantul nu cunoaşte că a avut loc acceptarea.
Depăşirea dezavantajului:
Primirea acceptului marchează însăşi cunoaşterea ei de ofertant. Prudenţa şi diligenţa persoanei
care primeşte şi citeşte corespondenţa.
Efectul primirii corespondenţei:
- operează prezumţia că ofertantul a luat cunoştinţă de accept.
d) Sisetmul informării:
– ofertantul ia cunoştinţă de acceptare.
Dezavantajul:
Există posibilitatea liberului arbitru din partea ofertantului, care pentru a evita încheierea
contractului, nu deschide corespondenţa primită de la acceptant.
Sistemele care stau la baza încheierii contractului în Codul civil
Sistemul recepţiei:
Regula generală aplicată doar contractelor consensuale (art.1027 alin.1).
Contractele reale – momentul transmiterii bunului.
Contractele solemne – momentul îndeplinirii condiţiilor de formă (art.1028 Cc și art.316 Cc).
Importanţa cunoaşterii momentului încheierii contractului
 - Se stabileşte capacitatea părţilor de a contracta;
- Se constată cauzele de nulitate, existenţa viciilor de consimţământ;
- Se produc efectele nulităţii (art.331 alin.1 Cc – încetarea cu efect retroactiv din
momentul încheierii);
- Se produc efectele rezoluţiunii, contractul încetează cu efect retroactiv din
momentul încheierii;
- Se stabilete legea aplicabilă în caz de conflic de legi (art.7 alin.4,5 Cc);
- Se produc efectele contractului, dacă legea sau părţile nu prevăd un alt termen;
- Începe curgerea anumitor termeni convenţionali sau legali (prescripţia);
- Dreptul internaţional privat, dacă contractul conţine elemente de extranietate;
- Momentul încheierii contractului determină şi locul încheierii lui.
Locul încheierii contractului – acel unde s-a realizat acordul de voinţă a părților.
Între prezenţi – locul aflării părţilor;
Prin corespondenţă, telefon sau alte mijloace – domiciliul sau sediul ofertantului (art.1047 alin.2
Cc), dacă în contract nu este indicat locul încheierii.
Contractele solemne – locul îndeplinirii condiţiilor de formă.
Contractele reale – locul remiterii lucrului.
Locul încheierii – locul executării obligaţiilor (art.859 Cc)
Uneori obligaţiile se execută la locul încheierii contractului, exemplu: cumpărarea din magazine
a produselor alimentare.
Locul încheierii contractului nu coincide cu locul executării obligaţiilor,
exemplu: acţiunea de apărare a drepturilor consumatorilor poate fi intentată şi în instanţa de la
domiciliul reclamantului sau în instanţa de la locul încheierii sau executării obligaţiilor (art.39
alin.10 CPC).
Importanţa cunoaşterii locului încheierii contractului – dreptul internaţional privat
Se determină legea aplicabilă în caz de conflict de legi dacă contractul conţine elemente de
extranietate;
Se determină instanţa competentă să soluţioneze litigiul (art.39 alin.10 CPC).

5. Încheierea contractului la licitație

Încheierea contractului la licitaţie comportă anumite particularităţi cu caracter derogator de la
regulile generale care guvernează incheierea contractelor. La licitație contractul se încheie prin
adjudecare. O ofertă se stinge de îndată ce este emisă o supraofertă sau licitaţia se închide fară ca
adjudecarea să fie atribuită.
În principiu, la licitaţie poate fi încheiat orice contract dacă acest fapt nu contravine naturii lui.
De exemplu, încheierea contractului de donaţie la licitaţie contravine naturii sale juridice. De
asemenea, la licitaţie nu ar putea fi incheiat contractul de societate civilă.
Încheierea contractelor la licitaţie poate fi benevolă sau obligatorie. Participanţii la circuitul civil
pot recurge în mod liber la acest procedeu de încheiere a contractului. Astfel, Codul civil prevede
posibilitatea încheierii la licitatie a contractului de vănzare-cumpărare. Totodată, în virtutea
anumitor prevederi imperative ale legii, încheierea contractului la licitatie este obligatorie.
Astfel, din prevederile art. 77 alin. (5) din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administratia
publică localăl, înstrăinarea, concesionarea, darea în arendă ori în locațiune a bunurilor
proprietate a unitătii administrativ-teritoriale se fac prin licitatie publică, organizată în conditiile
legii, cu exceptia cazurilor stabilite expres de lege. Codul de executare al Republicii Moldova
reglementează procedura de desfăşurare a licitaţiei în cazul vânzării silite a bunurilor debitorului
(art. 125- 143). La fel, Codul fiscal al Republicii Moldova reglementează procedura executării
silite a obligaţiilor fiscale. Astfel, reieşind din prevederile art. 203 alin. (1) din Codul fiscal,
comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează la licitaţie. Art. 203 alin.(4) din Codul fiscal
prevede că bunurile sechestrate se comercializează la licitaţia cu strigare. Dacă la licitaţia cu
strigare nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, organul
fiscal, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a
înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie cu reducere.
Capitolul 10 din Titlul V al Codului fiscal (art. 208-213) reglementează procedura desfăşurării
licitaţiilor pentru comercializarea bunurilor sechestrate.
Licitaţiile pot fi deschise şi închise. La licitaţiile deschise poate participa orice persoană
interesată, iar la licitaţiile închise pot participa doar persoanele invitate special. De regulă,
licitaţiile închise se organizează pentru a nu admite participarea societăţilor comerciale care nu
dispun de o reputaţie profesională corespunzătoare şi de resurse umane şi materiale suficiente
pentru a destăşura o anumită activitate sau a procura anumite bunuri.
Încheierea contractului la licitaţie presupune trei etape:
a) anterioară desfăşurărh licitaţiei;
b) de desfăşurare propriu-zisă a licitației;
c) post licitație.
La etapa anterioară desfăşuraririi licitației, au loc activități organizatorice menite să asigure buna
organizare şi desfăşurare a licitaţiei. Aceste activităţi sunt precedate de luarea deciziei privind
organizarea şi desfăşurarea licitaţiei.
În cazul organizării licitaţiilor în scop de privatizare, decizia privind expunerea la licitaţie a
bunurilor este luată de organele abilitate cu aceste atribuţii prin lege, şi anume Agenţia
Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului în cazul privatizării
bunurilor proprietate publică a statului; autorităţile administraţiei publice ale unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul intăi şi de nivelul al doilea în cazul proprietăţii unităţilor
administrativ-teritoriale; organele de conducere ale societăţilor comerciale, intreprinderilor de
stat/municipale, în baza autorizaţiei autorităţilor administraţiei publice respective, în cazul
selectării sau comercializării către locatari a activelor neutilizate ale întreprinderilor. Licitaţiile
sunt organizate de autorităţile abilitate, care au dreptul de a îşi delega, în bază de contract, către
alte perşoane juridice atribuţiile de organizare a licitaţiilor.
În cazul organizării licitaţiilor în scopul valorificării masei debitoare în procesul de
insolvabililate, decizia este luată de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor, după caz
(art.117 alin. (1) din Legea insolvabilităţii).
În cazul organizării licitaţiilor în scopul comercializării bunurilor sechestrate în procedura de
executare silită a obligaliilor fiscale, decizia de organizare şi desfăşurare se ia de către organul
fiscal. În procedura de urmărire a bunurilor debitorului conform Codului de executare, decizia se
ia de către executorul judecătoresc (art. 128 alin. (1)). Ulterior, în baza deciziei respective, are
loc constituirea unei comisii de licitaţie, care se ocupă nemijlocit cu organizarea şi desfăşurarea
licitaţiei. În cazul valorificădi masei debitoare şi vânzării bunurilor de către executorul
judecătoresc, responsabil de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei este lichidatorul, respectiv
executorul judecătoresc. in cadrul acestei etape, urmează să fie publicat un anunţ despre data şi
locul desfăşurării Publicarea anunţului are loc cu cel puţin 15 zile Inainte de data desfăşurării ei.
Organizatorul licitaţiei urmează să publice un comunicat informativ cu privire la desfăşurarea
licitatiei, prin care aduce la cunoştinţă publicului locul desfăşurării. În cazul licitaţiilor
organizate în scop de privatizare, vânzătorul va publica cu cel puţin 15 zile Inainte de începerea
licitaţiei în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi, după caz, în presa locală un comunicat
informativ privind desfăşurarea licitaţiei (pct. 11 din Regulamentul privind licitaţiile cu strigare
şi cu reducere). La fel, în cazul licitaţiilor organizate în vederea comercializării bunurilor
sechestrate de organele fiscale, licitaţia urmează să aibă loc la cel puţin 15 zile de la data
publicării comunicatului informativ în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (art. 209 alin. (6)
din Codul fiscal, art. 129 alin. (3) din Codul de executare). Licitaţia va avea loc la cel puţin 15
zile de Ia data anunţkii organizării ei, iar, conform art. 118 alin. (2) din Legea insolvabilităţii,
licitaţia se va desfăşura în decursul a 15 zile de la data publicării anunţului despre organizarea ei.
Sursele financiare pentru organizarea licitaţiilor provin din taxa de participare la licitaţie,
nerambursabilă, care se transferă la contul organizatorului licitaţiei. Taxa de participare la
licitaţie urmează a fi delimitată de acont, care reprezintă o sumă de bani achitată de către
participantul la licitaţie, a cărei mărime se determină printr-o cotă procentuală, raportată la preţul
bunurilor scoase la licitaţie. Spre deosebire de taxa de participare la licitaţie, acontul se restituie
participanţilor care nu au avut câştig de cauză. Acontul câştigătorului este inclus în preţul
bunului procurat. Căştigătorului la licitaţie care nu doreşte să încheie contract nu i se restituie
acontul. În acest caz, acontul se aseamănă cu arvuna.
Desfăşurarea licitatiei. Licitatia este condusă de un licitant, desemnat organizatorul de
organizatorul licitației pe bază de contract, sau de persoana juridică care exercită atribuțiile de
organizator al licitației, dacă acest drept este prevăzut de contractul în al cărui temei au fost
delegate aceste atribuții.
Licitațiile pot fi de două feluri: cu strigare şi cu reducere. Licitaţia cu strigare se caracterizează
prin faptul că licitantul anuntă preţul de pomire şi pasul licitării, adică suma cu care va creşte
pretul la fiecare ridicare de mână, astfel încât, pornind de la un pret anumit, se urmăreşte
obţinerea unui prel mai mare. De exemplu, conform art. 118 alin.(9) din Legea insolvabilitătii,
licitatia este condusă delicitator, în persoana lichidatorului, sau, după caz, de o persoană
desemnată în bază de coniract. Licitarea fiecărui lot de bunuri la licitaţia cu strigare incepe cu
anunţarea de către licitator a prețului inițial şi a pasului de ridicare a preţului. Cel care acceptă
preţul ridică biletul de participant participanti potpretinde la lot propunănd un preţ mai mare cu
unuI sau cu mai mulţi paşi de ridicare. Dacă nimeni nu oferă un preţ mai mare decât cel acceptat,
strigat de 3 ori de către licitator, acesta anunţă cu o lovitură de ciocan adjudecarea lotului.
Prevederi similare există şi în Regulamentul privind licitatiile cu strigare şi cu reducere (pct. 22).
Licitaţia cu reducere se caracterizează prin faptul că licitantut anunţă preţul de pomire şi pasul
reducerii, adică suma cu care se va micşora preţul la fiecare ridicare de mână, astfel încât,
pornind de la un preţ anumit, se urmăreşte comercializarea bunului chiar la un preț mai mic decât
preţul de pornire. De regulă, la licitaţia cu reducere se scot bunurile nesolicitate la licitaţiile cu
strigare. Astfel, conform pct. 23 din Regulamentul privind licitaliile cu strigare şi cu reducere,
bunurile nesolicitate ladouă licitaţii cu strigare, la decizia comisiei, pot fi expuse la licitaţia cu
reducere. Preţul iniţial deexpunere la licitaţia cu reducere se stabileşte de vânzător, as«el incăt să
nu fie mai mic decăt preţul iniţial indicat în comunicatul informativ de vânzare a bunului la
ultimul concurs sau la ultima licitaţie custrigare. La fel, din prevederile art. 120 alin. (1) din
Legea insolvabilităţii, în cazul în care licitaţia strigare repetată nu a avut loc, lichidatorul dispune
imediat ca bunurile iesolicitate la licitaţia cu strigare să fie scoase la cu reducere.
Din prevederile art. 120 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Legea insolvabilităţii rezultă că licitatorul
începe licitaţia fiecărui lot cu anunţarea preţului maxim, care va fi preţul iniţial de la licitalia cu
strigare repetată, şi a pasului de reducere a preţului. Pasul reducerii nu poate fi mai mare de 5%
din preţul maxim. Dacă preţul redus a fost strigat de 3 ori şi nici un participant nu şi-a exprimat
dorinţa de a cumpăra lotul, licitatorul reduce preţul cu incă un pas, declarând de fiecare dată
preţul nou. Licitatorul va reduce preţul până cănd unul dintre participanţi va fi de acord cu preţul
propus. Licitatorul îi va cere să confirme oferta şi să numească suma pentru care este de acord să
cumpere lotul. in caz de confirrnare, licitatorul strigă preţul de 3 ori, anunţând cu o lovitură de
ciocan adjudecarea lotului. Dacă un alt participant doreşte să cumpere lotul, acesta are dreptul să
ridice preţul cu un pas sau cu mai mulţi paşi, declarându-şi intenţia în timpul repetării preţului,
pănă la lovitura de ciocan, şi îşi va confirma oferta ridicând biletul de participant. in acest caz,
licitaţia cu reducere trece în licitaţie cu strigare. Reducerea preţului va continua până sc ajunge la
zero, după care lotul se scoate de la licitaţie. Comitetul creditorilor sau, după caz, adunarca
creditorilor poate stabili pentru unele loturi scoase la licitaţie cu reducere limita la care poate fi
redus preţul. Prevederi similare există şi în pct. 24, 25 şi 26 din Regulamentul privind licitaţiile
cu strigare şi cu reducere, în art. 203 alin. (4) din Codul fiscal, în art. 140 alin. (2) din Codul de
executare. ln cazul propunerilor de majorare a preţului, licitaţia cu reducere se transformă în
licitaţie cu strigare.
Etapa post-licitație se caracterizează prin semnarea procesului-verbal al licitației și achitarea
prețului. În anumite cazuri se încheie și contractul în baza procesului verbal al licitației.
Licitarea bunului este reluată în cadrul aceleiaşi condiții.
În cazul licitațiilor nule din motivul că nici unul dintre participanți nu și-a manifestat dorința de a
procura bunul sau că bunul a fost scos de la licitaţie, se incheie proces-verbal al licitaţiel nule.
În cazul licitației nule din motivul scoaterii bunului de la licitație ca rezultat al acțiunilor
neconforme ale participanţilor, acontul se restituie numai participanţilor care nu au contribuit
prin acţiunile lor la scoaterea de la licitaţie a bunului.
În cazul în care refuză sau renunță să încheie contract, adjudecatarul pierde dreptul de restituire a
acontului. Ulterior, în decursul unei anumite perioade (pe parcursul a 20 de zile după semnarea
procesului-verbal în cazul privatizării la licitație cu strigare, a 7 zile în cazul privatizării la
licitalie cu reducere şi a 10 zile în cazul insolvabilitălii (art. 118 alin. (12) din Legea
insolvabilită(iii), cumpărătorul achită prejul bunului adjudecat.
În cazul neachitării în termen, vănzătorul are dreptul să anuleze rezultatele licitaţiei prin emitere
a unui ordin, iar în cazul bunurilor proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale, prin adoptarea
unei decizii, ale căror copii se remit cumpărătorului. În astfel de cazuri, acontul nu se restituie
(pct. 34 din Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere). Participanţilor
necâştigători li se restituie acontul.

6. Încheierea contractului prin mijloace electronice

Datorită dezvoltării şi extinderii tehnologiei informațiilor, au fost create noi tehnici de încheiere
a contractelor, bazate pe mijloace electronice de comunicare la distanţă. Multitudinea şi
varietatea contractelor apărute în practică au condus la extinderea sferei contractelor încheiate
între absenți. Iată de ce a apărut necesitatea elaborării unui cadru legislativ adecvat care să
reglementeze încheierea contractelor între absenţi prin intermediul mijloacelor electronice.
În acest sens, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului 2000/31/CE din 8 iulie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății
informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piaţa intenă.
În doctrina de specialitate, s-a pus problema preciziei terminologice şi a delimitării contractului
incheiat prin mijloace electronice de contractul incheiat în formă electronică şi de contractul
electronic. Astfel, se menţionează că noţiunea contract încheiat prin mijloace electronice
reprezintă genul, iar celelalte noţiuni, specii ale genului, deoarece se includ în prima noţiune.
Contractul în formă electronică este încheiat prin mijloace electronice de prelucrare a informaţiei
şi poate fi probat prin atare mijloace. Totodată, nu am putea considera că, în afară de forma
verbală şi scrisă (în sens larg) a actului juridic civil, există şi formă electronică. Astfel, din
prevederile art. 19, alin. (5) din Legea privind comertul electronic, după puterea doveditoare,
contractul electronic echivalează cu contractu întocmit în formă scrisă.
Noţiunea de contract electronic este improprie, deoarece nu reprezintă o nouă specie de contract.
Astfel, incheierea anumitor contracte prin mijloace electronice nu ne permite să afirmăm că ar
exista contracte electronice.
În fond, incheierea contractelor prin mijloace electronice nu reprezintă altceva decăt încheierea
contractelor între absenţi prin intermediul unor mijloace tehnice moderne.
Nu orice contract poate fi încheiat sub formă de contract electronic. Astfel, reieşind din
prevederile art. 19 alin. (6) din Legea privind comerţul electronic, sub formă de contract
electronic nu pot fl incheiate: a) contracte în a căror bază apar sau se transmit drepturile de
proprietate asupra bunurilor imobile, cu excepţia contractelor de locaţiune sau de arendă; b)
contracte a căror încheiere necesită, conform legislaţiei, participarea instanțelor de judecată,
autorităţilor administraţiei publice sau demnitarilor publici; c) contractele de fidejusiune şi de gaj
al valorilor mobiliare, executate de persoane care acţionează în scopuri nelegate de activitatea lor
comercială; d) contractele reglementate de dreptul familial sau dreptul succesoral. Mecanismul
încheieril contractului în formă electronică, reglementat în art. 18-22 din Legea privind comertul
electronic, presupune intâlnirea, pe deplin concordantă, a unei oferte de a contracta cu acceptarea
ei.
Specificul încheierii contractul electronic constă în faptul că atât oferta, cât și acceptarea eu sunt
documente electronice.
Oferta este un document electronic prin care o persoană propune încheierea unui contract și
expediază altor persoane textul contractului. Oferta este valabilă în termenul indicat în ea. Oferta
poate fi retrasă până la momentul primirii de către expeditorul ei a acceptării. Retragerea ofertei
se face prin expedierea către destinatar a înștiințării privind retragerea ei, în formă de document
electronic, în care trebuie să se indice cauzele retragerii.
Acceptarea reprezintă un document electronic prin care o persoană îşi exprimă acordul de a
încheia contract cu respectarea condiţiilor propuse în ofertă. Acceptarea va conţine textul
contractului propus de către ofertant, fără modificarea clauzelor lui. În cazul în care ofertantului i
se trimite acceptarea cu clauzele contractului modificate, o astfel de acceptare se consideră o
nouă ofertă. Oferta şi acceptarea sunt guvernate de normele generale ale actelor legislative cu
privire la încheierea contractelor, precum şi cu privirc la documentele electronice.
Părți ale contractului electronic sunt: agentul comertulur electroar, pe de o parte, şi cumpărătorul
şi/sau beneficiarul, de altă parte (art. 19 in. (2) din Legea privind comerţul electronic). Potrivit
art. 11 alin. (1) din această lege, agentul comerţului electronic este obligat să asigum celorlalți
subiecți ai comerțului electronic şi organelor de control ale statului accesul la informația
autentică despre sine în forrnă electronică.
Informația va cuprinde:
a) denumirea completă şi forma de organizare juridică, persoanei juridice; numele şi prenumele,
în cazul persoanei fizice inregistrate în calitate de întreprinzător individual;
b) datele cu privire la înregistrarea de stat, codul fiscal al persoanei juridice sau al
intreprinzătorului individual;
c) adresa juridică, adresa de poştă electronică a persoanei, numărul, telefonului de contact;
d) numărul şi termenul de valabilitate al licenţei sau autorizaţiei cazul în care, pentru efectuarea
activităţii, este necesară licenţă sau autorizaţie), precum şi denumirea autorităţii administraţiei
publice care a eliberat licența sau autorizaţia;
e) datele privind condițiile expedierii, preţurile bunurilor destinate vânzării, tarifele lucrărilor sau
ale serviciilor;
f) preţurile bunurilor, tarifele lucrărilor sau serviciilor, care trebuie indicate cu precizarea
reducerilor, includerii sau neincluderii în prețuri şi tarife a impozitelor;
g) date despre includerea sau neincluderea în prețuri şi tarife a cheltuielilor de livrarc şi/sau altor
cheltuieli, precum şi valoarea acestora, după caz;
h) alte date ce urmează a fi prezentate în conformitate cu contractul dintre părţi şi cu actele
legislative sau la decizia agenţilor comerţului electronic.
Obiect al comerţului electronic îl constituie bunurile, lucrările sau serviciile (art. 8 alin. (1) din
Legea privind comerţul electronic).

Momentul şi locul încheierii contractului electronic

Reieşind din prevederile art. 21 alin. (4) al Legii privind comerţul electronic, contractul
electronic se consideră incheiat din momentul când partea care a expediat oferta a primit
acceptarea ei, expediată de cealaltă parte, dacă contractul electronic nu prevede altfel. De
asemenea, art. 21 alin.(5) al aceleaşi legi menţionează că loc al incheierii contractului electronic
se consideră cel în care se află agentul comerţului electronic, dacă contractul electronic nu
prevede altfel.