Cauzele și factorul subiectiv în producerea accidentelor de circulație.

Împrejurari prin care trebuie stabilită cercetarea. Trusa criminalistică.

I. Drept substanțial. Vinovăția în cazul producerii accidentelor de circulație.

Încă din etapa embrionară a dezvoltării societății umane s-a pus problema factorului
vinovăției în materia sancționării conduitelor vătămătoare pentru societate. 1 De aceea, este
întrucâtva derutant să vorbim despre “accidente de circulație”,2  întrucât în cazul săvârșirii unei
fapte în care a fost implicat un autovehicul se pot întâlni mai multe forme de vinovăție, inclusiv
forme de vinovăție suprapuse.
De pildă, dacă vorbim despre infracțiunile contra vieții sau a integrității corporale, putem
fi în prezența unei infracțiuni de omor în măsură în care se poate decela intenția autorului cu
privire la suprimarea vieții victimei prin mijlocirea unui autovehicul, așa cum se întâmplă în
cazul în care autorul, deși observă victima care încearcă să traverseze în mod legal strada, nu
frânează, ci, dimpotrivă, accelerează, cu intenția de a ii suprima viața.3
Cea mai comună formă de vinovăție în această materie este însă culpa, de regulă fără
prevedere, ceea ce conduce la folosirea uzuală a noțiunii de “accident”, caracteristic pentru
culpă. Bunăoară, așa se întâmplă în cazul în care șoferul distrat nu observă indicatorul rutier
“cedează trecerea” și întră în coliziune frontală cu un alt autovehicul, consecința imediată fiind
decesul celuilalt șofer. Nu este însă exclusă nici culpa cu prevedere, așa cum se întâmplă în
situația în care un șofer profesionist decide să efectueze o manevră de depășire într-o curbă cu
vizibilitate relativă, pe timp de noapte, cunoscând traseul și bazându-se pe faptul că din sens

1
De altfel, este de presupus că primele legi scrise erau formulate în stilul codului lui Hamurabi sau în stilul
poruncilor creștine (să nu furi, să nu râvnești la femeia altuia etc.). A se vedea G. Antoniu, Unele reflecții asupra
conceptului de incriminare și conceptului de infracțiune, în RDPen. 4/2010 p.10.
2
 De aceea, credem că este mai oportună folosirea terminologiei de “eveniment rutier”, întrucât în acest caz nu se
manifestă o anumită înclinație pentru vreo formă de vinovăție. 
3
https://www.jurisprudenta.com/dosare-procese/2017/2576q99q2017-45/ În speță, inculpatul, manifestând un
dispreț profund în raport cu viața celorlaltor participanți la trafic, a trecut în mod repetat pe culoarea roșie a
semaforului, a circulat pe contrasens și, cu bună știință, nu a acordat prioritate de trecere altor automobile.
Consecința a fost condamnarea acestuia la o pedeapsă de aproape 20 de ani de închisoare, încadrarea juridică fiind
aceea a omorului calificat. 
opus nu vine nicio mașină, întrucât în acest ultim caz s-ar fi observant lumina farurilor. 1 Dacă,
totuși, din sens opus venea un autovehicul care, din diverse motive, nu avea farurile aprinse, cu
consecința unui accident în care victima ar fi decedat, am fi fost în prezența unei culpe cu
prevedere.  
Din punct de vedere teoretic,  nici praeterintentia nu trebuie exclusă. Așa fiind, vom fi în
prezența unei intenții depășite în cazul în care X, șofer, văzându-l pe Y, pieton turmentat, căzut
într-un șanț cu picioarele rămase pe partea carosabilă, trece cu roata din dreapta a mașinii peste
laba piciorului lui Y, iar acesta decedează din pricina hemoragiei. 
Nu în ultimul rând, în această materie ne-am putea imagina numeroase cazuri în care
vinovăția lipsește.2 Aces lucru se poate datora unui fenoment natural, unei cauze naturale, sau,
dimpotrivă, unei cauze tehnice. De pildă, suntem într-o situație în care lipsește vinovăția din
pricina unui fenomen natural atunci când șoferul schimbă brusc direcția sensului de mers din
pricina faptului că de pe versantul aflat pe marginea drumului tocmai căzuse o rocă ce făcea
imposibilă continuarea traseului inițial fără a fi pusă în primejdie viața sa. În aceste condiții, el
trage instinctive de volan și intră în coloziune cu o altă mașină, pe care nu o observase. Tot așa,
dacă șoferul decedează subit în timp ce conducea autovehiculul, iar, urmare a acestui fapt mașină
ricoșează intr-un pieton, nu vom fi in prezența vreunei forme de răspundere penală.3
În prezența unei cauze tehnice vom fi, de pildă, atunci când mașina are un viciu de
fabricație care nu a fost descoperit până la momentul producerii accidentului. Așa se întâmplă
atunci când s-ar bloca volanul la intrarea vehiculului într-o curbă, iar conducătorului auto îi este,
practic, imposibil să efectueze vreo manevră de evitare a coliziunii. 
Această succintă prezentare cu privire la aspectele de drept substanțial s-ar putea prelungi
la nesfârșit,4 însă  nu putem face din ea obiectul exclusiv al studiului nostru, așa încât o să trecem
mai departe.

1
Dacă manevra șoferului nu s-ar fi vazat pe astfel de împrejurari obiective și, cu toate acestea, accidentul s-ar fi
produs, atunci s-ar fi putut aduce în discuție forma de vinovăție a intenției eventuale.
2
Ceea ce, în concepția Codului penal echivalează și cu un caz fortuit.
3
În aceasta ultima ipoteză este interesant de studiat temeiul clasării.
4
S-ar putea imagina spețe deosebit de interesante în materia infracțiunilor contra integrității corporale, precum și
în materia infracțiunii de distrugere.
 II. Despre cauzele accidentelor de circulație
Odată cu Revoluția Industrială, societatea umană a trebuit să își stabilească alte
coordonate. Sistemul juridic s-a adaptat și el schimbărilor din domeniul tehnicii, legislația,
inclusiv cea penală, fiind într-un continuu process de aclimatizare față de noile nevoi ale
societății.
Secolul XX a adus cu sine o gama largă de produse pe piața auto, iar dezvoltatorii în
domeniu se află într-o cursa neobosită în a oferi clientului cele mai avansate tehnologii.
Viteză este, fără a fi nevoie să cităm vreun studiu, principalul factor care determina
producerea accidentelor rutiere.
Potrivit unui reputat autor,1 se evidențiază trei categorii de factori care contribuie la
producerea accidentelor rutiere, respectiv:
1. Factorul uman, a cărui pondere este covârșitoare, de 90%,2 ceea ce a făcut să se
afirme că “nu există accidente de automobile, ci de automobiliști”.3
2. Factorul tehnic, ce ține de structura autovehiculului. Pot fi reținute aici deficiențele
la nivelul sistemului de direcție, lipsa lichidului de frână etc. Nu trebuie însă omis
din vedere faptul că deseori factorul tehnic este concurent factorului uman. De pildă,
în situația în care conducătorul auto circulă cu un vehicul a cărui inspecție tehnică nu
a fost efectuată de zece ani, consecință fiind uzura totală a sistemului de direcție și
pierderea controlului autovehiculului în mers, cu urmarea imediată a unei ucideri din
culpă, rezultatul îi este imputabil agentului, întrucât el trebuia și putea să prevadă
pruducerea urmării. 
3.  Factorul rutier, care se traduce prin deficiențele manifestate în structura drumurilor,
în amenajarea intersecțiilor sau în sincronizarea semafoarelor. Acest factor se
manifestă, de pildă, în cazul în care o groapă în carosabil nu este semnalizată în mod
corespunzător ori atunci când într-o intersecție intens circulate nu există semafoare
sau, deopotrivă, semafoarele sunt defectuos sincronizate. 

1
E. Stancu, Tratat de criminalistică, ed. A IIIa, revizuită și adăugită, Universul Juridic, București, p. 615.
2
Idem.
3
Idem. De asemenea, s-a mai precizat că principala cauză a accidentelor de circulație este, în mediul urban,
neacordarea priorității de trecere, iar în mediul rural viteza excesivă. A se vedea Ferenc Fagyas, Aspecte teoretice și
practice privind cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de trafic rutier, nepublicată, p. 11.
 Fără a avea pretenția de a pretinde că această lista este una exhaustivă, nu putem să nu
recunoaștem faptul că ea acoperă majoritatea factorilor care contribuie la producerea
accidentelor rutiere. Deseori, ele se cumulează, însă cel mai pregnant rămâne factorul uman.
Nu achiesăm opiniei altor autori,1 care afirmă că reprimarea prin mijloace penale a unei
game largi de conduite ar duce la o scădere a accidentelor de trafic rutier, fără a se aduce atingere
principiului minimei intervenții, aplicat în material dreptului penal.

III. Împrejurări prin care trebuie stabilită cercetarea accidentelor de traffic rutier
În literature de specialitate2  s-a arătat că există o anumită structură ce servește stabilirea
coordonatelor juridice ale unei anchete eficace în material accidentelor rutiere.
Astfel, s-a spus că se vor stabili, în primul rând, cauzele și împrejurările în care s-a
produs accidentul. 3 Raportat la cauze, vor fi avuțiîn vedere factorii enumerați supra, iar în ceea
ce privește împrejurările, este necesar a se stabili cadrul spațio-temporal în care s-a produs
accidentul, condițiile atmosferice, precum și orice alte elemente relevante, civilmente sau
penalmente, pe care le-ar antrena comiterea faptei.
Următorul pas este stabilirea regulilor de circulație care au fost inculcate. Se încadrează
aici defecțiunile de ordin tehnic evidente sau nesocotirea regulilor de acordare a priorității.
Deseori se întâmplă ca identificarea regulii inculcate să apară ca evidentă, așa cum se întâmplă
atunci când se găsesc urme dinamice de frânare ale unui autovehicul implicat în accident pe
contrasens. Alteori, cumulul de factori face că decelarea regulii încălcatesă nu mai apară atât de
evidentă, așa cum se întâmplă în cazul în care două autovehicule intră în coliziune urmare a
faptului că nu au respectat regula –teoretică prin excelență- a ocolirii prin stânga centrului
imaginar al intersecției, carosabilul fiind poleit, vehiculele neechipate de iarnă și ambii
conducători aflați sub influența băuturilor alcoolice. 
Următoarea etapă reținută de doctrina de specialitate este stabilirea persoanelor
răspunzătoare pentru producerea accidentului. Credem că această etapă trebuie privită în sens
larg, fiind incluse aici toate persoanele care au fost implicate în accident. A lasă în sarcina
organului constatator stabilirea persoanei răspunzătoare pentru producerea accidentului se
1
Ferenc Fagyas, op. cit., p. 10. În aceasta ordine de idei, și incriminarea aruncării gunoiului în spații nepermise, care
acum este contraventie, ar fi eradicată prin mijlocirea unei incriminari penale. Însă acest lucru nu este de dorit, iar
argumentele sunt de prisos.
2
E. Stancu, op. cit., p. 615.
3
A. Ciopraga, I. Iacobuță, Criminalistică, Ed. Junimea, Iași, 2001, p. 397.
aproprie excesiv de mult de încălcarea dezideratului constituțional al prezumției de
nevinovăție.4 Tot în această etapă se pun bazele căutării persoanei care a prășit locul
accidentului, în măsură în care a existat o astfel de sustragere.2
În fine, este necesar să se stabilească consecințele pe care le-a produs accidentul.
Penalmente, interesează cu precădere victimele umane, iar civilmente, daunele materiale care s-
au produs în urmă coliziunii.
Tot în literatura de specialitate s-a arătat că nu de puține ori cercetarea accidentului de
circulație trebuie corelată cu cercetarea altor fapte de natură penală, cum ar fi furtul, furtul de
folosință, distrugerea (în măsură în care are loc un “accident intenționat”) ori chiar infracțiuni
contra persoanei, cum ar fi violul sau lipsirea de libertate. 

IV. Trusa criminalistică în cazul accidentelor auto

Cercetarea locului unde s-a produs coliziunea ascultă de regulile generale în materia
tacticii criminalistice și a procedurii penale, ea urmând a se efectua în mod obligatoriu. 3 Cu toate
acestea însă, există anumite particularități specifice cercetării locului accidentului. Astfel, cu titlu
enumerativ, întâi de toate se va proceda la ajutorarea victimelor care au rezutat prin producerea
faptei și, eventual, trimiterea lor la spital. Apoi, organul de poliție ajuns la locul accidentului va
conserva urmele și va raporta producerea accidentului, pentru a se decide dacă se impune sau nu
să intervină o echipa specializată, în componența căreia să intre, eventual, experți criminaliști
sau, în cazul în care au rezultat victime umane, medicul legist.4
Tot ca o particularitate, în cazul accidentelor auto și trusa criminalistică are un anumit
specific. Astfel, în literature de specialitate, trusa destinată cercetării accidentelor de trafic rutier

1
Credem ca este mai potrivit a se afirma că organul judiciar are posibilitatea formulării versiunilor de urmarire
penală.
2
În acest caz, organul judiciar va lua măsuri în vederea urmăririi autovehiculului, chiar în timp ce se desfașoară
cercetarea la fața locului. A se vedea I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică si pedagogică, Bucuresti, 1978, p. 188.
3
Lazar Carjan, Compendiu de criminalistica, ed. a IIa, Ed. Fundatiei “România de mâine”, București, 2004, p. 338.
4
În doctrină se mai afirmă că organul judiciar va proceda și la îndepărtarea “curioșilor”. A se vedea Ferenc Fagyas ,
op. cit., p. 21. Suntem de accord că, lato sensu, aceșția pot obstrucționa cercetările în cauză prin prezența lor
neavenită, însă nu trebuie omis din vedere că printre aceșția se pot găsi martori oculari sau chiar autorul faptei.
Mai mult decât atât, nu găsim nicio bază legală care să-i permită organului de cercetare penală să îndepărteze
anumite personae din perimetrul accidentului. 
ocupă un loc aparte, fiind tratată, alături de alte truse “speciale”, distinct de trusa criminalistică
universală.1
Într-o atare trusă există o gama variată de obiecte, destinată în special efectuării
măsurătorilor (lungimea urmelor de frânare, a ecartamentului), a schiței locului accidentului, dar
și alte obiecte necesare pentru fixarea și ridicarea urmelor (urme de vopsea, resturi de sticlă, pete
de sânge etc.).
Tot astfel, pot fi aduse în discuție și autolaboratoarele criminalistice, care pot fi
configurate pentru specificul accidentelor de trafic rutier, 2 criminalistica fiind nevoită să pună la
dispoziție mijloace de deplasare în spațiu.  Acestea pot fi organizate într-un automobile clasic
sau într-un automobile de tip microbuz, acestea trebuind să fie isolate termic, să aibă permanent
o sursă de energie electrică și de iluminat (de exemplu, un generator), precum și un sistem de
telecomunicații.  De pildă, în această materie, este essential un sistem de tip GPS.
Compartimentarea truselor criminalistice într-un laborator mobil se face în funcție de
obiectele ce servesc identificării. Astfel, acestea se pot găsi fie în podeaua laboratorului mobil,
fie în pereții laterali, prevăzuți, de regulă, cu spații suprapuse. 3
În ceea ce privește tipurile de urme, în această materie cele mai întâlnite sunt cele lăsate
de roțile mijlocului de transport.4 Acestea pot fi statice sau, deopotrivă, dinamice. Cu privire la
caracterul dinamic al urmelor, o problemă specială o ridică autovehiculele dotate cu sistem de
frânare ABS.5  În acest ultim caz nu se poate măsura o distanță de frânare, întrucât urmele
dinamice lipsesc, cu excepția cazului în care sistemul suferă de anumite anomalii care cauzează
intermitențe, situație în care pe suprafață carosabilă se vor distinge urme de cauciucuri la un
interval spațial regulat.
În etapa statică a cercetării se vor efectua fotografii de ansamblu și de detaliu, experții
criminaliști trebuind să dețină instrumente optime în acest sens. Fotografia de ansamblu redă
amplasarea drumului public, eventualele denivelări, gropi sau alte aspect ale carosabilului. În
ceea ce privește fotografiile de detaliu, ele vor surprinde, în mod particular, fiecare urmă care ar
putea prezenta importanță pentru buna desfășurare a procesului penal. Alături de nelipsitul

1
Gh. Popa, Criminalistică, UVT, Timișoara, 2012, p. 58.
2
Idem.
3
Idem.
4
Bădilă Mircea Sandu, Criminalistică, Universitatea “Petru Maior” Târgu Mureș, p. 27.
5
S. Alamoreanu, Criminalistică, UBB, Cluj-Napoca, 2011, p. 48.
process-verbal, fotografia judiciară reprezintă, probabil, în această materie, cel mai important
mijloc de ridicare a probelor de la locul accidentului.1
Trusa va trebui să conțină și instrumente propice pentru efectuarea măsurătorilor. În acest
caz sunt necesare, pe lângă banda metrică, și plăcuțele numerotate sau cretă specială.
În conținutul trusei se vor regăsi, de asemenea, și instrumentele necesare realizării schiței
locului accidentului, care prezintă importanță prin prisma fixării locului accidentului, în
ansamblu, cu respectarea proporțională a distanțelor rezultate în urma măsurătorii.
În componența trusei criminalistice intră și pelicula adezivă. Astfel, atunci când urmele
nu se pot ridică prin fotografiere, fiind amplasate de așa manieră încât captarea imaginii este
imposibilă, ori atunci când suprafața pe care sunt lăsate urmele este alcătuită dintr-un material
care nu permite fotografierea (de pildă, urme de relief papilar pe partea interioară a parbrizului,
intr-o situație în care autorul a fugit de la locul accidentului).
De asemenea, se poate vorbi despre substanțe pentru prelevarea urmelor de adâncime, așa
cum se întâmplă atunci când autovehiculul care a fost implicat în accident a trecut pe un drum
forestier umed, caracteristicile cauciucurilor rămânând imprimate în relief. Acest lucru poate
duce la determinarea direcției de deplasare,2 a tipului de autovehicul implicat în accident, ori,
uneori, poate conduce chiar la identificare.  De asemenea, în cazul unei tamponări, bara unui
vehicul poate rămâne imprimată în caroseria celuilalt vehicul, situație în care urma se va putea
ridica tot prin mulare.

1
Ferenc Fagyas, op. cit., p. 36.
2
Însă trebuie avut în vedere și faptul ca anvelopele pot fi montate invers, neexistând nicio consecință tehnică a
unui astfel de procedeu.
Bibliografie (în ordinea citarii):
1. G. Antoniu, Unele reflecții asupra conceptului de incriminare și conceptului de
infracțiune, în RDPen. 4/2010.
2. E. Stancu, Tratat de criminalistică, ed. A IIIa, revizuită și adăugită, Universul
Juridic, București.
3. Ferenc Fagyas, Aspecte teoretice și practice privind cercetarea la fața locului în
cazul accidentelor de trafic rutier, nepublicată.
4. A. Ciopraga, I. Iacobuță, Criminalistică, Ed. Junimea, Iași, 2001.
5. I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică si pedagogică, Bucuresti, 1978.
6. Lazar Carjan, Compendiu de criminalistica, ed. a IIa, Ed. Fundatiei “România de
mâine”, București, 2004.
7. Gh. Popa, Criminalistică, UVT, Timișoara, 2012.
8. Bădilă Mircea Sandu, Criminalistică, Universitatea “Petru Maior” Târgu Mureș.
9. S. Alamoreanu, Criminalistică, UBB, Cluj-Napoca, 2011.