Sunteți pe pagina 1din 1

Funcţiile conducătorului:

1. Funcţia planificării

Se stabilesc: - obiectivele sau scopurile organizaţionale. Două faze: în cadrul fiecăreia din
faze se determină atât politica generală cât şi planurile operaţionale (procedurile de realizare
a obiectivelor); stabilirea orientării generale a organizaţiei sau determinarea obiectivelor pe
termen lung; stabilirea obiectivelor pe termen scurt. - modalităţile prin care acestea pot fi
realizate.

2. Luarea deciziei.

Faze: a) analiza şi formularea problemei; b) dezvoltarea şi analizarea cursurilor alternative de


acţiune; c) implementarea deciziei necesită un plan ce trebuie să includă procedurile ce
urmează a fi folosite, un proiect pentru comunicarea deciziei atât celor direct cât şi celor
indirect implicaţi, cât şi mijloacele de participare a oamenilor la realizarea ei.

3. Organizarea reprezintă determinarea modalităţii, prin care pot fi realizate scopurile


stabilite în cadrul planificării.
a. dezvoltarea structurii formale (diviziunea muncii) ← se stabilesc unităţile funcţionale
ale organizaţiei şi responsabilităţile (departamente, secţii, servicii) fiecăreia; b.
specificarea relaţiilor dintre unităţile operaţionale forme: relaţii de autoritate; canale de
responsabilitate; canale de comunicare; traseele de luare a deciziei etc
4. Motivarea → crearea unui climat motivaţional optim. Un climat în care necesităţile
individului să poată fi integrate în necesităţile organizaţiei şi prin care individul să-şi
poată satisface cel mai bine propriile scopuri, muncind pentru scopurile organizaţiei. →
găsirea unor canale de comunicare (seminare) a conducătorului cu oamenii; → folosirea
unor practici participative de conducere.
5. Controlul se referă la necesitatea de a asigura conformarea rezultatelor la planuri – oferă
conducerii un feed-back permanent cu privire la modul în care sunt realizate obiectivele
într-o perioadă de timp.

S-ar putea să vă placă și