Perspectiva narativă

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu universul diegetic,

viziunea lui asupra lumii.
În textul...scris de...perspectiva narativă este una ...(subiectivă/obiectivă), întrucât narațiunea
este...(homodiegetică/heterodiegetică) fiind scrisă la persoana...(I/III-exemple de verbe și de
pronume)
(Se va prezenta ideea textului/rezumat, 2-3 rânduri)
Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care știe mai mult decât
personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare, în textul...naratorul este
unul omniscient și omniprezent, textul având focalizare zero și viziune ,,din spate’’.
Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și personaj și se
concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv lumea prezentată cititorului
se înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în textul...naratorul este subiectiv și uniscient,
textul având focalizare internă și viziune ,,cu’’.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia...scrisă de...este un text liric în care se exprimă, în mod direct, idei/sentimente de...în
legătură cu/generate de...Tema poeziei este...(natura/iubirea împlinită/neîmplinită, timpul,
trecutul, trecerea timpului, creația etc.) așa cum reiese din prezența motivelor.../elementelor din
câmpul lexical al...
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-exemple)/adresat
(dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv (dacă nu apar mărcile
anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând...Sentimentele care se degajă din text sunt de...
(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie, admirație, revoltă, neliniște, detașare
etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ...(meditativului, nostalgicului, romanticului, îndrăgostitului,
observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .
Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil
și a imaginilor artistice. Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/...(exemple) se
sugerează/se face trimitere la/este conturată...(fiecare figură de stil trebuie comentată). De
asemenea, imaginile artistice: auditive.../vizuale...indică/semnifică/exprimă...
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima încărcătură
afectivă/... .

Rolul notațiilor autorului

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice
sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a
dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca
operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații
suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea
în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind
decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica,
mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac
referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii,
râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii,
văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor
notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi
în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Arta poetică
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume și
viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea artei sale, într-un
limbaj care îl particularizează.
Textul citat...(titlul textului), scris de...(numele autorului) este o artă poetică, o creație lirică în
care autorul își exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în societate, întreg discursul
liric focalizându-se pe tema...(condiției artistului într-o societate meschină, superficială,
incapabilă să-l înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției omului de
geniu/iubirii/destinului etc.)
Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață. Demersul poetic
are ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul artistului redat(ă) la nivel
artistic prin intermediul unei/unui...(figură de stil)...care...(rolul figurii de stil selectate).
Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin prisma propriei imaginații și a
sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a impresiona, de a sensibiliza și de a
educa cititorul, aspecte ilustrate în versurile.../prin intermediul...(figură de stil)...care este rolul
acesteia....
De asemenea, arta, în concepția autorului are rolul de a trezi sentimentul de patriotism, de a
insufla respect față de valorile reale și față de măreția trecutului istoric național, de a convinge că
libertatea și unirea ar trebui să definească orice națiune.
Rolul artistului nu este de a judeca, ci de a educa, de a influența cititorul în vederea evoluției
spirituale și morale. Sunt versuri care dezvăluie caracterul de poem esențial pentru întregul
program estetico-literar al autorului, care transferă cititorului concepția creatorului despre rolul
său și al artei sale în societate...Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi, care poate
valorifica informațiile transmise în mod expresiv.
Versurile suprind condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei sale să se
realizeze la timpul potrivit, pentru a-și atinge menirea.
Textul are caracter confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de persoana I....eul
liric exprimându-și în mod direct crezul poetic.
Textul citat este o artă poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă, neomodernistă,
postmodernistă) în care autorul își exprimă în mod direct, subiectiv, concepția despre lume și
viață, despre rolul artistului și despre menirea artei sale prin intermediul unui limbaj expresiv,
care-l particularizează, insuflându-i cititorului stări sufletești menite să îl sensibilizeze, să îl educe
și să îl determine să se autodefinească în raport cu lumea, cu creația și cu sine.

Caracterizarea de personaj
X este personajul principal/central/ protagonistul textului fragmentar, deoarece participă activ la
toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Acesta este caracterizat direct atât de către autor, cât și de alte personaje, iar faptele, gesturile,
limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.
Încă din incipitul textului X (se precizează numele personajului) este caracterizat direct de către
narator, modalitate prin care se oferă informații legate de statutul social și originea sa...
Caracterizat de celelalte personaje...X apare...(se precizează o trăsătură dominantă). Portretul
moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și felul său de a vorbi sunt dovada
unui model/ sau nu...(alte trăsături care reies). Trăsăturile sale de caracter sunt completate de
atitudinea pe care o adoptă cu celelalte personaje...Caracterizarea prin nume constituie o altă
metodă indirectă...(menționarea autocaracterizării dacă apare).
În concluzie, protagonistul operei literare.../fragmentul operei literare...de...reprezintă prototipul
omului perseverent/ conștient/harnic/ răsfățat/needucat...care știe să se impună în fața celorlalți,
oferindu-le un model (sau nu) de comportament demn de urmat.

Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:
-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului liric,
care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana I/a II-a-
exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină cu monologul
liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de stil).
-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii naratorului,
principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici morfologici la persoana I,
pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De
asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu
lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)
-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare scenică;
textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior (care?).
Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este dialogul
dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)

CURENTE LITERARE
I. PERIOADA VECHE
1. Umanismul
a) Trăsături
- umaniştii români reprezintă tipul curteanului: sunt domnitori sau boieri care s-au străduit să
edifice o cultură româneasca; s-au format la şcolile de la Liov (Polonia), Padova (Italia),
Constantinopol (Turcia).
- eforturile s-au concretizat în: dezvoltarea tipografiilor(diaconul Coresi) şi a tipăriturilor în limba
româna; dezvoltarea istoriografiei, a picturii, întemeiereabibliotecilor la mănăstiri sau curţi
domneşti, apariţia unui stil în arhitectură - stilul brâncovenesc;
- manifestă preocupare pentru istoria neamului (cronici) şi originea latină a poporului şi a limbii
române;
- argumentează în scrierile lor romanitatea poporului şi latinitatea limbii, ideea continuităţii
elementului roman în Dacia;
- susţin rolul educativ al cunoaşterii istoriei, cercetează critic izvoarele istorice, manifestă intres
pentru cultura antică şi occidentală.
b) Reprezentanţi:
Marii cronicari: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir
2. Iluminismul
a) Trăsături:
- mişcarea iluministă cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană urmărea obţinerea libertăţii şi a
egalităţii în drepturi politice şi sociale a românilor din Transilvania cu celelalte naţiuni
privilegiate;
- originea acestei discriminări este un pact politic -Unio trium nationum, Uniunea celor trei
naţiuni - prin care saşii, secuii şi maghiarii erau consideraţi locuitori de drept ai Transilvaniei, în
timp ce românii erau „toleraţi".
- pe plan politic, ideea iluministă a contractului social fundamentează revendicarile pe care
reprezentanţii Şcolii Ardelene le-au redactat în memoriul numit Supplex Libellus Valachorum
Transilvaniae, adresat împaratului Leopold al II-lea în 1771; cererea a fost respinsă.
- pe plan cultural, contribuţia Şcolii Ardelene s-a îndreptat spre studiul istoriei şi al limbii române;
au existat două direcţii de activitate: - emanciparea poporului prin cultură - se înfiinţează peste
300 de şcoli în limba româna, se scriu abecedare, aritmetici;
- direcţia erudită - se referă la tratatele de istorie, filologie, teologie ale celor patru corifei ai Şcolii
Ardelene: Samuil Micu-Klein, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Aceştia au
continuat ideile cronicarilor privind originea latină, continuitatea şi unitatea etnică a poporului
român.
b) Reprezentanţi:
* Şcoala Ardeleană
*„Ţiganiada” de Ion Budai-Deleanu
III. PERIOADA MODERNĂ
1. Perioada paşoptistă: „Dacia literară”
a) Trăsături:
- aspiraţia spre originalitate
- refugiul în trecutul istoric
- aprecierea valorilor naţionale şi a folclorului
- îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali
b) Reprezentanţi:
* „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache Negruzzi– nuvelă istorică şi romantică(aspiraţia spre
originalitate – prima nuvelă istorică, de factură romantică; trecutul istoric – domnia lui
Lăpuşneanul; folosirea arhaismelor şi a regioanlismelor)
2. Criticismul junimist: „Junimea” şi „Convorbiri literare”
TITU MAIORESCU – lucrări critice, estetice – autor canonic
* „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă – basm cult (aparţine şi clasicismului: simetrie incipit-
final prin clişee compoziţionale; caracterul moralizator)
3. Curente literare în sec.al XIX-lea şi începutul sec.al XX-lea
– Romantismul
a) Trăsături:
- teme şi motive specifice: iubirea, natura, istoria, timpul
- surse de inspiraţie: istorie, mitologie, folclor
- cultivarea antitezei
- îmbinarea genurilor şi speciilor
- cultivarea oniricului
b) Reprezentanţi:
*„Floare albastră” de Mihai Eminescu – temă specifică: iubirea, natura; îmbinarea speciilor: poem
filosofic, eglogă, elegie; antiteza
* „Luceafărul” de Mihai Eminescu – temă specifică: iubirea, natura; îmbinarea speciilor: poem
filosofic, eglogă, elegie; antiteza – Luceafărul şi Cătălin; surse de inspiraţie; îmbinarea genurilor;
cultivarea oniricului
– Realismul
a) Trăsături:
- veridicitatea intrigii
- verosimilitatea întâmplărilor
- tipicitatea personajelor
- toponime certificate geografic
b) Reprezentanţi:
* „Moara cu noroc” de Ioan Slavici – nuvelă psihologică şi realistă: veridicitatea intrigii – setea de
înavuţire; verosimilitatea întâmplărilor; tipicitatea personajelor – cârciumarul, jandarmul;
toponime - Ineu
* „Ion” de Liviu Rebreanu – roman realist-obiectiv, interbelic: veridicitatea intrigii – setea de
înavuţire; verosimilitatea întâmplărilor; tipicitatea personajelor – ţăranul însetat de pământ;
toponime: Cârlibaba, Cluj
* „Enigma Otiliei” de G. Călinescu – roman realist, balzacian, obiectiv, interbelic:veridicitatea
intrigii – lupta pentru moştenire; verosimilitatea întâmplărilor; tipicitatea personajelor – arivistul,
cocheta, avarul; toponime: Bucureşti
* „Baltagul” de Mihail Sadoveanu – roman realist-mitic, tradiţional, obiectiv, interbelic:
veridicitatea intrigii: înfăptuirea dreptăţii, maturizarea mezinului; verosimilitatea întâmplărilor;
tipicitatea personajelor – oieri, munteni; toponime: Dorna
- Prelungiri ale romantismului şi clasicismului
*„De demult...” de Octavian Goga: teme specifice: natura, istoria; stilul epistolar; cultivarea
adevărului, îmbinarea speciilor
–Simbolismul
a) Trăsături:
- utilizarea simbolului
- dramatismul trăirilor interioare
- utilizarea sonorităţilor şi a instrumentelor muzicale
- cromatica
- citadinul
- tehnica repetiţiilor
- sugestia
b) Reprezentanţi:
* „Plumb” de George Bacovia – utilizarea simbolului: plumb; dramatismul trăirilor
interioare;cromatica: plumb, cenuşiu; tehnica repetiţiilor: de plumb
IV. PERIOADA INTERBELICĂ
1) EUGEN LOVINESCU – Modernismul românesc
2) Romanul realist-obiectiv
* „Ion” de Liviu Rebreanu
3) Romanul psihologic/ Romanul experienţei/ Romanul subiectiv
*„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
sau
* „Patul lui Procust” de Camil Petrescu
sau
* „Maitreyi” de Mircea Eliade
4) Romanul realist-balzacian obiectiv
*„Enigma Otiliei” de George Călinescu
5) Romanul realist-tradiţional obiectiv
* „Baltagul” de Mihail Sadoveanu
–Modernismul
a) Trăsături:
- preocuparea pentru o poezie de cunoaştere, poezia devenind o modalitate de contemplare a
lumii;
- se face apel la funcţia simbolică a limbajului;
- se cultivă principiul disonanţei (trăiri contradictorii ale eului liric)
- apare fragmentarismul (secvenţe fără legături)
- se impune estetica urâtului(trăsătură prezentă în poezia lui T.Arghezi)
- apar metafore surprinzătoare,revelatorii (în poezia lui Blaga)
- se observă intelectualizarea emoţiei(în poezia lui Barbu)
- ambiguitatea limbajului;
- depersonalizarea;
- metamorfoza cuvintelor (le atribuie noi sensuri);
- apare principiul fanteziei dictatoriale (imaginaţia);
- noul limbaj se caracterizează prin:preferinţa pentru versul alb, tehnica ingambamentului*;
b) Reprezentanţi:
* „Testament” de Tudor Arghezi
* „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga (expresionism)
* „Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu (ermetism)
-Tradiţionalismul
a) Trăsături:
- cadrul natural rural
- elemente religioase
- întoarcerea la tradiţii, la obiceiuri
- elogiul trecutului
- respectarea prozodiei clasice
b) Reprezentanţi:
POEZIE
* „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat
ROMAN
*„Baltagul” de Mihail Sadoveanu
V. PERIOADA POSTBELICĂ
* „Moromeţii” de Marin Preda
–Neomodernismul
a) Trăsături:
- ineditul abordării temei
- ambiguitatea limbajului
- insolitul imaginilor artistice
- inovaţia metaforei
- inovaţii prozodice
- concretizarea abstractului şi abstractizarea concretului
b) Reprezentanţi:
* „Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu
sau
* „În dulcele stil clasic” de Nichita Stănescu
-Postmodernismul
a) Trăsături:
- scriitorul postmodern respinge nemesis-ul, preferă jocul cu limbajul şi colajul de sintagme, de
teme sau de motive din epocile literare apuse;
- citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, dialogul intertextual,
parafraza, indică presiunea livrescului asupra existenţei;
- graniţele culturale, limitele genurilor şi ale speciilor literare se anulează;
- literatura este înscenată, în mod ludic, fără tragism şi fără inocenţă;
- fragmente, sintagme, laitmotive, atitudini din texte venerate sunt, reasamblate şi puse într-o
nouălumină;
- desolemnizarea discusului, valorificarea prozaismului
- cuprinderea diversităţii realului
- refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal
- valorificarea creativă şi recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafrază şi
parodie
- practicarea unei poetici a concretului si a banalului
- receptivitatea faţă de livresc, în forma intertextualităţii, a metatextualităţii, şi a transtextualităţii;
b) Reprezentanţi:
*„Ciocnirea” de Mircea Cărtărescu
DRAMATURGIA
* „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale – clasicism, realism – comedie de moravuri
*„Iona” de Marin Sorescu - teatru postbelic – dramă