Scop

Scopul oricărei imobilizări este:

 de a împiedica mișcările active și pasive pentru a pune în repaus

organele și/sau țesuturile traumatizate;

 de a menține axarea corectă a membrului atunci când fragmentele nu

sunt deplasate, sau când au putut fi reduse corect, cu ocazia acordării
primului ajutor (fracturi, entorse, luxații);
 de a diminua durerile, în cazul fracturilor deosebit de chinuitoare;

 de a evita complicațiile pe care le poate provoca mișcarea unui fragment

osos (secționări de nervi și vase, lezarea musculaturii, perforarea
tegumentului, transformarea fracturii din fractura închisă în fractură
deschisă).

 efectuarea unui pansament compresiv.

Principiile unei imobilizări corecte 

 asigurarea funcțiilor vitale are prioritate față de alte manevre (exemplu:
nu se face imobilizarea fracturilor de umăr dacă este asociat și un
traumatism toracic grav);

 se va cauta obținerea unei axări relative a segmentului imobilizat prin

tracțiune atraumatică și progresivă în ax;

 imobilizarea trebuie să prindă în mod obligatoriu articulațiile

situate deasupra și dedesubtul focarului de fractură.
 dacă se folosește aparat gipsat sau atelă de imobilizare, nu trebuie să fie
compresive, pentru a nu îngreuna circulația sangvină într-un segment
deja traumatizat.

 bandaj în 8
Este indicat pentru regiunile articulare (cot, glezna, genunchi). Se începe cu bandaj
circular sub articulație, după care prima fașa este dusă oblic, apoi a doua prin
încrucișare, asemenea cifrei 8. La final se termină tot prin bandaj circular.
Ghid de sănătatePrimul ajutorPrimul ajutor în diferite situații

Luxatia degetului - primul ajutor

©
Autor: Drăgulin Oana

O luxatie se produce cand capatul unui os este deplasat din articulatia sa. De obicei, este
consecinta unei cazaturi sau a unei lovituri aplicate osului.

Articulatiile cel mai frecvent implicate in asemenea accidente sunt umarul, soldul, cotul,
degetele, halucele (degetul mare de la picior), policele (degetul mare de la mana) si genunchiul.

Simptomele luxatiei
 Edemul articulatiei
  Deformarea articulatiei
 Dureri la incercarea de a misca articulatia sau imposibilitatea de a o folosi
 Modificarea culorii pielii in jurul zonei traumatizate
 Sensibilitate la atingerea zonei

Primele masuri
 Nu incercati sa asezati osul la loc. Manevrele efectuate de persoane neinstruite
pentru astfel de practici pot agrava leziunile elementelor din jur (ligamente, nervi,
vase de sange). De asemenea, osul ar putea fi fracturat si orice miscare gresita poate
agrava fractura.
 Asezati victima intr-o pozitie cat mai confortabila
 Imobilizati zona lovita cu o atela, o perna sau o esarfa in pozitia in care a fost gasit
degetul.
 Consultati medicul imediat, de preferat la camera de garda a celui mai apropiat spital.

Atelele se folosesc pentru a imobiliza o regiune ranita. Ele atenueaza durerea, prevenind aparitia
socului.

Cateva exemple de obiecte care pot fi folosite pentru a improviza o atela: scanduri, bete drepte,
bucati de carton ondulat pentru a forma cutii cu trei laturi, ziare sau reviste rulate, perne. O atela
trebuie sa se intinda deasupra si dedesubtul zonei lezate, pentru a o imobiliza.

Intre atela si piele trebuie sa se confectioneze un capitonaj din bucati de panza, prosoape sau
paturi.

Atelele pot fi fixate cu ajutorul unei cravate, bucati de panza, rupte din camasi, batiste, centuri
sau orice alt material adaptabil aflat la indemana.

Nu legati prea strans aceste bandaje, pentru a nu ingreuna circulatia. Umflarea sau decolorarea,
invinetirea degetelor de la mana sau de la picior indica fapul ca legatura este prea stransa si este
necesar sa fie largita. De asemenea, largiti legaturile de pe atele, daca victima acuza amorteala
sau furnicaturi ori in cazul in care pacientul nu poate misca degetele de la mana sau de la picior.

Ortoped Constanta

Luxatiile scapulo-humerale - Ortoped Constanta

Visit

Images may be subject to copyright. Learn More

Related images
See more
Luxatiile scapulo-humerale - Ortoped Constanta
ortoped-constanta.ro

Procedee de reducere a luxaţiei de umăr - Dr. Gavrilă - chirurg ortoped

ortopedumar.ro

Colegiul de redacţie • Editorial Board Grupul redacţional executiv Consiliul de redacţie • Editorial Counsil
moldmedjournal.md

Luxațiile: ce sunt, care sunt simptomele, cum le tratăm - Luxația articulației umărului cum să tratezi
geoparkchallenge.ro
Luxatiile scapulo-humerale - Ortoped Constanta
ortoped-constanta.ro

Tratamentul fracturilor de umăr Fracturile Umărului

studentscareer.ro

Luxatiile scapulo-humerale - Ortoped Constanta

ortoped-constanta.ro

Luxatia de umar
lectiadeortopedie.ro
Luxatia scapulo-humerala - APOLLUS Institute - Clinica Bucuresti
apollus.ro

Rigiditate cervicală - CSID: Ce se întâmplă Doctore?, Dureri la nivelul gâtului umerilor

championsforlife.ro

despre luxatiile umarului – orto-trauma forum

ortoforum.wordpress.com
Luxatia scapulo-humerala - APOLLUS Institute - Clinica Bucuresti
apollus.ro

See more
Send feedbackGet helpCollections

Luxaţiile traumatice ale aparatului locomotor (generalităţi) Luxaţie – deplasare permanentă a două
suprafeţe articulare, care îşi pierd raporturile anatomice normale una faţă de cealaltă. Noţiunea
„permanentă” necesită a fi înţeleasă astfel: pierderea contactului dintre suprafeţele articulare se
păstrează până în mo- mentul constatării de către serviciul medical şi confirmării radiologice. Desigur,
această poziţie va dispărea după reducere şi nu va mai fi permanentă. Adesea, este luxat segmentul
osos situat distal în această arti- culaţie, iar luxaţia este numită în funcţie de acest segment (luxaţie
de braţ, de antebraţ, de femur etc.). Doar în 2 situaţii se consideră luxat segmentul situat proximal:
luxaţia porţiunii acromiale a cla- viculei (fig. 40) şi luxaţia corpului vertebral (vertebra este situată mai
cranial) (fig. 39). Luxaţiile sunt destul de frecvente, dar cu mult mai rare decât fracturile (în raport de
1:8). În articulaţiile membrului toracic se întâlnesc de 4 ori mai multe luxaţii decât în articulaţiile
membrului pelvin. Acest fapt se datorează, în primul rând, luxaţiilor frec- vente de cap de os humeral.
La copii, datorită elasticităţii aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor, se întâlnesc mai puţine
luxaţii. Ele sunt rare şi la bătrâni, deoarece, din cauza osteoporozei, osul mai uşor se fracturează
decât se luxează. Frecvenţa luxaţiilor este mai înaltă la bărbaţi, la vârsta de 30–65 ani. Fig. 40. Luxaţia
extremităţii acromiale a claviculei. Fig. 39. Luxaţia corpului vertebral C5. 94 Incidenţa luxaţiilor 1.
Luxaţia humerusului – 50–60%. 2. Luxaţia oaselor antebraţului – 18–25%. 3. Luxaţia falangelor mâinii,
piciorului – 8–9%. 4. Luxaţia femurului – 5–6%. 5. Luxaţia oaselor gambei – 0,5–0,8%. 6. Luxaţia
oaselor trunchiului corpului uman –3%. În literatura medicală contemporană română luxaţia poartă
denumirea articulaţiei în care ea s-a produs: luxaţia umărului, luxaţia cotului, luxaţia şoldului etc.
Desigur, şi prin aceste denu- miri se subînţelege că s-a luxat segmentul osos distal ce formează
articulaţia dată. Clasificarea luxaţiilor A. În funcţie de gradul deplasării segmentului luxat: 1) luxaţie
completă – extremităţile osoase în această articulaţie şi-au pierdut completamente contactul
suprafeţelor articulare (fig. 41); 2) luxaţie incompletă – extremităţile osoase şi-au pierdut parţial
contactul suprafeţelor articulare (fig. 42). În activitatea cotidiană luxaţia completă este numită
„luxaţie”, iar cea incompletă – „subluxaţie”. Fig. 41. Luxaţie completă de cap humeral. Fig. 42. Luxaţie
incompletă a extremităţii acromiale a aviculei. 95 B. În funcţie de provenienţa luxaţiei: 1) congenitale
– copilul se naşte cu un segment osos luxat (luxaţie congenitală de şold şi altele) (fig. 43); 2)
patologice – cauzate de diverse patologii în această articulaţie, care provoacă luxaţia segmentului
distal: a) patologii ale ţesuturilor moi articulare (afectări liga- mentare, musculare, nervoase şi altele);
b) patologii osoase în articulaţie (proces osteoartritic, tbc, tumori şi altele); 3) traumatice – cauzate
de diverse forme de traumatisme: a) luxaţii pure, izolate, fără alte leziuni; b) fracturi-luxaţii intra- sau
extraarticulare (fig. 44); c) luxaţii complicate cu unele leziuni – vasculare, ale nervilor periferici şi
altele. Fig. 43. Luxaţie congenitală de cap femural. C. În funcţie de perioada posttraumatică, până la
reducere: 1) recente – cu o durată de până la 3 zile; 2) postrecente (învechite) – cu o durată de la a 4-
a Mecanismul de producere a luxaţiilor poate fi: a) direct – foarte rar (cădere pe articulaţie); b)
indirect – cel mai frecvent (spre exemplu, cădere pe cot); poate provoca luxaţia capului humeral.
Cauzele luxaţiilor traumatice Luxaţiile traumatice sunt provocate de două grupe de cauze: 1)
predispozante (favorizante); 2) determinante. Cauzele predispozante: a) forma anatomică a
articulaţiei, gradul şi zona de contact ale suprafeţelor articulare: cu cât această zonă de contact este
mai mică, cu atât mai uşor se poate depăşi acest contact, adică se luxează suprafaţa articulară a
osului distal; de exemplu: suprafaţa articulară a capului humeral numai cu 1 /3 contactează cu
suprafaţa articulară a glenei şi acest contact poate fi depistat uşor, pe când capul femural, acoperit
de cotil aproape pe 2 /3, se luxează foarte rar; b) volumul normal al mişcărilor în articulaţie, gradul de
libertate a mişcărilor în articulaţie: cu cât volumul mişcărilor într-o articulaţie este mai mare, cu atât
mai uşor el poate fi depăşit, adică se produce o luxaţie; 97 c) durabilitatea, gradul de dezvoltare a
structurilor capsuloligamentare, a muşchilor şi a altor elemente, care, în mod normal, stabilizează
articulaţia. Cauza determinantă este traumatizarea prin mecanism direct (mai rar) sau indirect (mai
frecvent). Anatomia patologică Orice luxaţie se produce concomitent cu lezarea elementelor
articulare (capsula sinovială, ligamentele şi, adesea, cartilajul suprafeţelor articulare ale oaselor
acestor articulaţii) şi a ţesuturilor periarticulare. Capsula sinovială, ligamentele se rup, iar uneori se
smulg cu un fragment osos (de exemplu, ligamentul rotund al capului femural). Ţesuturile
periarticulare (muşchii, tendoanele, vasele sangvi- ne magistrale, nervii periferici şi altele) pot fi
smulse, rupte, supu- se compresiunilor. În unele situaţii, luxaţiile pot fi deschise. Manifestările clinice
Clinica luxaţiilor cuprinde manifestările clinice subiective şi obiective, care permit a stabili
diagnosticul. La început, bolnavul manifestă dureri violente în articulaţie apoi ele devin difuze.
Durerea se înteţeşte la orice mişcare, oricât de mică, a segmentului lu- xat. Treptat, durerea scade şi,
chiar dacă luxaţia (din unele motive) nu a fost redusă, spre săptămâna a 2-a–a 3-a se atenuează.
Conco- mitent cu durerea, se evidenţiază şi dereglarea funcţiei articulaţiei traumatizate, cauzele ei
fiind lipsa articulaţiei ca atare, durerea şi blocajul muşchilor, care, în mod normal, efectuează aceste
mişcări. Manifestări clinice obiective pot fi: a) deformarea regiunii traumatizate (comparând-o cu cea
sănătoasă, controlaterală), gradul deformităţii fiind în funcţie de gradul deplasării segmentului luxat,
de direcţia acestei deplasări; b) poziţia vicioasă a segmentului luxat, caracteristică pentru fiecare
variantă de luxaţie (spre exemplu: humerusul luxat anterior va produce o abducţie şi o uşoară
extensie a braţului; coapsa în adducţie în luxaţia iliacă de cap femural); 98 c) fixarea elastică a
segmentului luxat sau mişcarea în rezord a acestui segment – revenirea la poziţia vicioasă precedentă
după o mişcare forţată spre poziţia normală a segmentului traumatizat (spre exemplu, în luxaţia
sectorului acvomial al claviculei: dacă vom apăsa pe el, se va reduce până la nivelul acromionului, iar
după ce vom lua degetul, această porţiune de claviculă iarăşi se va luxa – simptomul „clapei de pian”
este pozitiv). d) cavităţile goale în luxaţiile unor articulaţii (articulaţia umărului: sub acromion este
goală); e) proeminenţa anormală a unei extremităţi osoase, caracteristică pentru unele forme de
luxaţie: olecranul este proeminent în luxaţia posterioară a oaselor antebraţului, acromionul – în
luxaţiile de cap humeral etc.; f) deformităţile axului extremităţii traumatizate, cu unghiulaţii, scurtări,
rotaţii; g) tumefacţia articulaţiei, echimoze, hemartroză, mărirea în volum a articulaţiei; ele apar şi în
alte traumatisme articulare (contuzii, entorse); h) semnele radiologice: pe radiografiile efectuate în
mod obli- gatoriu se constată luxaţia (subluxaţia), direcţia şi gradul deplasării segmentului luxat,
prezenţa (sau absenţa) unor fracturi conco- mitente intra- sau extraarticulare. În cazuri neclare se
poate efectua radiograma articulaţiei sănătoase şi o ulterioară comparaţie ar favoriza instalarea
diagnosticului corect. Tratamentul Asistenţa medicală în luxaţii include: a) diminuarea sindromului
algic prin administrarea analgezi- celor (analgină, baralgină, tramadol şi altele); b) imobilizarea
membrului cu luxaţie cu ajutorul mijloacelor standard (atele Kramer etc.) sau improvizate (fâşii de
carton, membru de corp, membru de alt membru etc.); c) urgentarea prezentării bolnavului la o
instituţie medicală. Tratamentul complex al luxaţiilor traumatizate include următoarele elemente
fundamentale: 1) reducerea segmentului luxat; 99 2) imobilizarea articulaţiei; 3) tratamentul de
recuperare funcţională.  Reducerea segmentului luxat necesită o strictă respectare a câtorva reguli:
1. Reducerea să se efectueze după principiul de urgenţă – du- pă examinarea necesară, se recurge la
reducere. În literatura româ- nă este bine cunoscut aforismul acad. Al. Rădulescu: „Luxaţia produsă în
timpul zilei să fie tratată înainte de apusul soarelui, iar cea apărută noaptea să nu aştepte răsăritul”.
2. Reducerea să fie asigurată de o anestezie adecvată. În re- ducerea segmentului luxat în articulaţiile
mari (ale umărului, cotului, pumnului, şoldului, genunchiului, gleznei) este necesară o anestezie
generală, pentru a obţine o relaxare musculară şi a evita traumatismele. Alte feluri de anestezii
(intraarticulară, trunculară etc.) se recomandă numai în reducerea segmentelor articulaţiilor mici. 3.
În reducere este necesar ca extremitatea luxată să parcurgă în sens invers calea luxaţiei; adică,
segmentul să fie reîntors în articulaţie prin aceeaşi ruptură de capsulă. Acest element poartă
denumirea de lege a lui Gun. 4. Reducerea să se efectueze prin extensia segmentului luxat şi
controextensia segmentului proximal, cu rotaţie (în cazurile ne- cesare). 5. Tracţiunea segmentului
luxat să se facă treptat: cu o forţă mică, apoi în uşoară creştere, fără brutalitate, smulgere. 6. Să se
respecte etapele, fazele reducerii, caracteristice pentru diverse luxaţii în articulaţiile locomotorului.
Semnele unei reduceri reuşite în luxaţiile traumatizate sunt ur- mătoarele: 1) apariţia unui cracment
în articulaţie: segmentul readus se loveşte de suprafaţa articulară proximală şi se produce un sunet, o
crepitaţie, sesizată prin palpare de medicul care efectuează reducerea; uneori, sunetul este auzit de
toţi participanţii la această manzi până la a 21-a zi (adică, până la 3 săptămâni); 3) tardive (vechi) – cu
o durată de peste 3 săptămâna

Mecanismul de producere a luxaţiilor poate fi: a) direct – foarte rar (cădere pe articulaţie); b) indirect
– cel mai frecvent (spre exemplu, cădere pe cot); poate provoca luxaţia capului humeral. Cauzele
luxaţiilor traumatice Luxaţiile traumatice sunt provocate de două grupe de cauze: 1) predispozante
(favorizante); 2) determinante. Cauzele predispozante: a) forma anatomică a articulaţiei, gradul şi
zona de contact ale suprafeţelor articulare: cu cât această zonă de contact este mai mică, cu atât mai
uşor se poate depăşi acest contact, adică se luxează suprafaţa articulară a osului distal; de exemplu:
suprafaţa articulară a capului humeral numai cu 1 /3 contactează cu suprafaţa articulară a glenei şi
acest contact poate fi depistat uşor, pe când capul femural, acoperit de cotil aproape pe 2 /3, se
luxează foarte rar; b) volumul normal al mişcărilor în articulaţie, gradul de libertate a mişcărilor în
articulaţie: cu cât volumul mişcărilor într-o articulaţie este mai mare, cu atât mai uşor el poate fi
depăşit, adică se produce o luxaţie; 97 c) durabilitatea, gradul de dezvoltare a structurilor
capsuloligamentare, a muşchilor şi a altor elemente, care, în mod normal, stabilizează articulaţia.
Cauza determinantă este traumatizarea prin mecanism direct (mai rar) sau indirect (mai frecvent).
Anatomia patologică Orice luxaţie se produce concomitent cu lezarea elementelor articulare (capsula
sinovială, ligamentele şi, adesea, cartilajul suprafeţelor articulare ale oaselor acestor articulaţii) şi a
ţesuturilor periarticulare. Capsula sinovială, ligamentele se rup, iar uneori se smulg cu un fragment
osos (de exemplu, ligamentul rotund al capului femural). Ţesuturile periarticulare (muşchii,
tendoanele, vasele sangvi- ne magistrale, nervii periferici şi altele) pot fi smulse, rupte, supu- se
compresiunilor. În unele situaţii, luxaţiile pot fi deschise. Manifestările clinice Clinica luxaţiilor
cuprinde manifestările clinice subiective şi obiective, care permit a stabili diagnosticul. La început,
bolnavul manifestă dureri violente în articulaţie apoi ele devin difuze. Durerea se înteţeşte la orice
mişcare, oricât de mică, a segmentului lu- xat. Treptat, durerea scade şi, chiar dacă luxaţia (din unele
motive) nu a fost redusă, spre săptămâna a 2-a–a 3-a se atenuează. Conco- mitent cu durerea, se
evidenţiază şi dereglarea funcţiei articulaţiei traumatizate, cauzele ei fiind lipsa articulaţiei ca atare,
durerea şi blocajul muşchilor, care, în mod normal, efectuează aceste mişcări. Manifestări clinice
obiective pot fi: a) deformarea regiunii traumatizate (comparând-o cu cea sănătoasă, controlaterală),
gradul deformităţii fiind în funcţie de gradul deplasării segmentului luxat, de direcţia acestei
deplasări; b) poziţia vicioasă a segmentului luxat, caracteristică pentru fiecare variantă de luxaţie
(spre exemplu: humerusul luxat anterior va produce o abducţie şi o uşoară extensie a braţului;
coapsa în adducţie în luxaţia iliacă de cap femural); 98 c) fixarea elastică a segmentului luxat sau
mişcarea în rezord a acestui segment – revenirea la poziţia vicioasă precedentă după o mişcare
forţată spre poziţia normală a segmentului traumatizat (spre exemplu, în luxaţia sectorului acvomial
al claviculei: dacă vom apăsa pe el, se va reduce până la nivelul acromionului, iar după ce vom lua
degetul, această porţiune de claviculă iarăşi se va luxa – simptomul „clapei de pian” este pozitiv). d)
cavităţile goale în luxaţiile unor articulaţii (articulaţia umărului: sub acromion este goală); e)
proeminenţa anormală a unei extremităţi osoase, caracteristică pentru unele forme de luxaţie:
olecranul este proeminent în luxaţia posterioară a oaselor antebraţului, acromionul – în luxaţiile de
cap humeral etc.; f) deformităţile axului extremităţii traumatizate, cu unghiulaţii, scurtări, rotaţii; g)
tumefacţia articulaţiei, echimoze, hemartroză, mărirea în volum a articulaţiei; ele apar şi în alte
traumatisme articulare (contuzii, entorse); h) semnele radiologice: pe radiografiile efectuate în mod
obli- gatoriu se constată luxaţia (subluxaţia), direcţia şi gradul deplasării segmentului luxat, prezenţa
(sau absenţa) unor fracturi conco- mitente intra- sau extraarticulare. În cazuri neclare se poate
efectua radiograma articulaţiei sănătoase şi o ulterioară comparaţie ar favoriza instalarea
diagnosticului corect. Tratamentul Asistenţa medicală în luxaţii include: a) diminuarea sindromului
algic prin administrarea analgezi- celor (analgină, baralgină, tramadol şi altele); b) imobilizarea
membrului cu luxaţie cu ajutorul mijloacelor standard (atele Kramer etc.) sau improvizate (fâşii de
carton, membru de corp, membru de alt membru etc.); c) urgentarea prezentării bolnavului la o
instituţie medicală. Tratamentul complex al luxaţiilor traumatizate include următoarele elemente
fundamentale: 1) reducerea segmentului luxat; 99 2) imobilizarea articulaţiei; 3) tratamentul de
recuperare funcţională.  Reducerea segmentului luxat necesită o strictă respectare a câtorva reguli:
1. Reducerea să se efectueze după principiul de urgenţă – du- pă examinarea necesară, se recurge la
reducere. În literatura româ- nă este bine cunoscut aforismul acad. Al. Rădulescu: „Luxaţia produsă în
timpul zilei să fie tratată înainte de apusul soarelui, iar cea apărută noaptea să nu aştepte răsăritul”.
2. Reducerea să fie asigurată de o anestezie adecvată. În re- ducerea segmentului luxat în articulaţiile
mari (ale umărului, cotului, pumnului, şoldului, genunchiului, gleznei) este necesară o anestezie
generală, pentru a obţine o relaxare musculară şi a evita traumatismele. Alte feluri de anestezii
(intraarticulară, trunculară etc.) se recomandă numai în reducerea segmentelor articulaţiilor mici. 3.
În reducere este necesar ca extremitatea luxată să parcurgă în sens invers calea luxaţiei; adică,
segmentul să fie reîntors în articulaţie prin aceeaşi ruptură de capsulă. Acest element poartă
denumirea de lege a lui Gun. 4. Reducerea să se efectueze prin extensia segmentului luxat şi
controextensia segmentului proximal, cu rotaţie (în cazurile ne- cesare). 5. Tracţiunea segmentului
luxat să se facă treptat: cu o forţă mică, apoi în uşoară creştere, fără brutalitate, smulgere. 6. Să se
respecte etapele, fazele reducerii, caracteristice pentru diverse luxaţii în articulaţiile locomotorului.
Semnele unei reduceri reuşite în luxaţiile traumatizate sunt ur- mătoarele: 1) apariţia unui cracment
în articulaţie: segmentul readus se loveşte de suprafaţa articulară proximală şi se produce un sunet, o
crepitaţie, sesizată prin palpare de medicul care efectuează reducerea; uneori, sunetul este auzit de
toţi participanţii la această man

Bibliografie 1. Stamatin S., Marin I., Pulbere V. Traumatologie şi ortope- die. Chişinău, Ed.
„Universitas”, 1993, p. 52–73. 2. D. Antonescu, D. Barbu, D. Niculescu ş. a. Elemente de ortopedie şi
traumatologie. Bucureşti, 1999, p. 230–256. 3. Gh. Tomoaia. Curs de traumatologie osteoarticulară.
Cluj- Napoca, 1999, p. 255–303.

XÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremității articulare a unui os din poziția

normală față de articulația din care face parte, care provoacă o durere vie și
pierderea capacității funcționale; scrântitură, luxare. –
Din fr. luxation, lat. luxatio.

 sursa: DEX '09 (2009)

 adăugată de blaurb.

 acțiuni 
luxație sf [At: MAN. SĂNĂT. / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr luxation, lat luxatio, -
onis] Deplasare a extremităților osoase ale unei articulații din poziția obișnuită,
însoțită de pierderea posibilității de a executa mișcările
normale Si: luxare, (pfm) scrântire, (reg) oligneală, (îvr) luxatură.

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

LUXÁȚIE, luxații, s. f. Deplasare a extremităților osoase ale unei articulații din

poziția obișnuită, însoțită de pierderea mișcărilor normale; scrântitură, luxare. –
Din fr. luxation, lat. luxatio.

 sursa: DEX '98 (1998)

 adăugată de ana_zecheru

 acțiuni 

LUXÁȚIE s.f. Deplasare a unui os din articulația lui; scrântitură; exartroză.

[Gen. -iei, var. luxațiune s.f. / cf. fr. luxation, lat. luxatio].

 sursa: DN (1986)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

LUXÁȚIE s. f. deplasare a unui os din articulație; scrântitură; exartroză. (<

fr. luxation, lat. luxatio)

 sursa: MDN '00 (2000)

 
  adăugată de raduborza

 acțiuni 

LUXÁȚIE ~i f. 1) Traumatism constând în deplasarea unui os din articulație;

scrântitură. 2) Loc luxat; scrântitură. [G.-D. luxației; Sil. -ți-e]
/<fr. luxation, lat. luxatio, ~onis.

 sursa: NODEX (2002)

 adăugată de siveco

 acțiuni 

luxațiune sf vz luxație

 sursa: MDA2 (2010)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

LUXAȚIÚNE s.f. v. luxație.

 sursa: DN (1986)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

luxațiune f. în chirurgie: scrintirea unui membru.

 sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)

 
  adăugată de blaurb.

 acțiuni 

*luxațiúne f. (lat. luxátio, -ónis). Chir. Scrîntire; scrîntitură. – Și -áție.

 sursa: Scriban (1939)

 adăugată de LauraGellner

 acțiuni 

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

luxáție (-ți-e) s. f., art. luxáția (-ți-a), g.-
d. art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (-ți-i-)

 sursa: DOOM 2 (2005)

 adăugată de raduborza

 acțiuni 

luxáție s. f. (sil. -ți-e), art. luxáția (sil. -ți-a), g.-d.

art. luxáției; pl. luxáții, art. luxáțiile (sil. -ți-i)

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LUXÁȚIE s. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, luxare,

scrânteală, scrântire, scrântitură, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin
vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)

LUXAȚIE s. (MED.) deplasare, dezarticulare, dezarticulație, dislocare, luxare,

scrînteală, scrîntire, scrîntitură, sucire, (rar) răsucire, sucitură, torsiune, (prin
vestul Munt.) proclinteală, proclintire. (~ osului humeral.)
LUXÁȚIE (< fr., lat.) s. f. Deplasare persistentă a extremității articulare a unui
segment osos din poziția normală față de articulația din care face parte. Este
însoțită uneori de ruptura capsulei articulare și a ligamentelor și de ieșirea
extremității unuia din oasele articulației din capsulă. Provoacă o durere vie și
pierderea capacității funcționale. Poate fi congenitală sau
traumatică. Sin. scrântitură, torsiune (3).

      Luxațiile reprezintă pierderea permanentă a contactului articular între două

extremităţi osoase ca urmare a deplasărilor acestora, survenite în urma unui
traumatism osteo – articular. Sensul deplasării ste determinat de direcția de mișcare a
epifizei distale în raport cu epifiza proximală. Luxațiile sunt mai frecvente la adulți, rare la
copii și bătrâni, fiind produse frecvent prin mecanism indirect (mai rar direct).

Clasificarea luxațiilor
      Luxaţiile pot fi congenitale sau dobândite. Luxaţiile dobândite sunt patologice dacă se
produc pe articulaţii bolnave sau traumatice dacă se produc pe articulaţii anterior
indemne. După timpul scurs de la producere, luxaţiile pot fi recente (sub 2 – 4 săptămâni)
sau vechi, cu fibroză intraarticulară şi periarticulară. După cointeresarea sau nu a osului,
luxaţiile pot fi pure sau asociate cu fracturi (luxaţie – fractură). În funcţie de raporturile
dintre suprafeţele articulare, luxaţiile pot fi complete, când suprafeţele nu sunt deloc în
contact sau incomplete, când suprafeţele sunt în contact parţial. După existenţa sau nu a
unei comunicări a spaţiului articular cu exteriorul, luxaţiile pot
fi deschise sau închise. Cele mai frecvente luxaţii sunt: scapulo – humerală, a cotului,
acromio – claviculară, metacarpo-falangiană a policelui etc.

Cauzele luxațiilor și mecanismul lor de producere

      Luxaţiile sunt mai frecvente la bărbaţii adulţi. Ele sunt determinate prin mecanism
direct sau indirect. Există anumiţi factori constituţionali consideraţi ca predispozanţi pentru
producerea luxaţiilor: aplazii sau hipoplazii ale unor structuri osteo, fibro, cartilaginoase
articulare, atrofii musculare, paralizii. În luxaţiile patologice, pe prim plan stau factorii
predispozanţi în timp ce factorul cauzal (traumatismul) este de mică intensitate.
      Leziunile elementelor articulare sunt:

 rupturi capsulare / dezinserţii parţiale;

 rupturi ligamentare;
 fisuri / rupturi/ detaşări ale cartilagiilor diartroidale sau meniscurilor;
 rar, se asociază fracturi osoase.

      Existenţa leziunilor tegumentare realizează luxaţia deschisă. Pe lângă structurile

articulare, şi ţesuturile moi periarticulare suferă leziuni importante, în special modificări
circulatorii cu vasodilataţie, creşterea permeabilităţii vasculare ce au ca rezultat edemul
posttraumatic şi revărsatele intraarticulare. În funcţie de intensitatea traumatismului, uneori
se asociază leziuni musculo – tendinoase, vasculare şi nervoase.
Diagnosticul clinic și paraclinic într-o luxație
      Tabloul clinic este dominat de durerea intensă, vie localizată în dreptul articulaţiei
afectate, care se exacerbează la tentativele de mobilizare activă sau pasivă. Celelalte semne şi
simptome sunt:

 impotenţa funcţională totală;

 semne de suferinţă nervoasă sau vasculară (în caz de leziuni vasculo – nervoase
asociate);
 deformarea regiunii;
 poziţie vicioasă caracteristică a membrului ( orice tentativă de corectare a acesteia
întâmpină o rezistenţă elastică şi exacerbează durerea);
 echimoza periarticulară (semn tardiv).

       Palpare duce la exacerbarea durerii. Tot prin palpare se poate aprecia modificarea
raporturilor normale dintre reperele anatomice osoase cunoscute.
      Luxaţiile trebuie diferenţiate de entorse şi fracturi. Diagnosticul diferenţial se bazează
pe examenul clinic şi radiologic (obligatoriu, radiografia standard va fi făcută în două
incidențe). Atunci când raportul anatomic dintre două suprafeţe articulare este păstrat, dar
spaţiul dintre ele este mai mare,  se vorbeşte despre o disjuncţie sau diastază articulară.
      Diagnosticul trebuie să precizeze dacă este vorba despre o luxaţie iterativă, care se
produce la nivelul aceleiaşi articulaţii prin repetarea unor traumatisme importante sau care
survine la aceeaşi articulaţie la traumatisme din ce în ce mai mici ca intensitate (luxaţie
recidivantă).
      În situațiile în care pacientul se prezintă la consultație cu luxația redusă se va face „testul
de teamă”: articulația testată este forțată în direcția în care se bănuie să a avut loc luxația;
testul este pozitiv, atunci când pacientul se opune manipulării.

Complicaţiile luxațiilor
      Complicaţii luxațiilor le pot fi imediate sau tardive.
a) Complicaţii imediate sunt:

 deschiderea articulaţiei;
 infecția (posibilă după luxaţia deschisă sau cea operată);
 asocierea cu fractura – poate determina ireductibilitatea sau incoercibilitatea luxaţiei;
 ireductibilitate prin interpunere între suprafeţele articulare ale unor lambouri
capsulare, ligamentare, musculare;
 ireductibilitate prin angajarea capului articular printr-o breşă capsulară;
 leziuni vasculo-nervoase.

b) Complicaţii tardive sunt:

 necroză aseptică a unui segment osos;

 redori articulare (limitarea mobilităţii articulaţiei luxate prin aderenţe intraarticulare
sau extraarticulare sau prin obstacole cum ar fi osificările posttraumatice);
 calcifieri periarticulare;
 luxaţia veche (neredusă, neglijată);
  luxaţia recidivantă.

Tratamentul luxaţiilor
      Primul ajutor este reprezentat de calmarea durerii, imobilizarea membrului într-o poziţie
antalgică (bandaj, eşarfă, cearşaf) şi eventual reducerea unor luxaţii. Unele luxaţii scapulo –
humerale, luxaţiile de mandibulă şi de police pot fi reduse de către medicul generalist dacă
sunt excluse cu siguranţă asocierile unor fracturi. După acordarea primului ajutor, pacientul
trebuie transportat urgent într-un serviciu specializat de ortopedie – traumatologie.
      Reducerea ortopedică se face în condiţii de anestezie, care asigură analgezia şi relaxarea
musculară. Reducerea se face în principiu prin imprimarea extremităţii luxate a unei mişcări
inverse faţă de cea prin care s-a produs luxaţia. Prin reducere se aduc din nou în contact
anatomic suprafeţele articulare.
      Dacă nu se reuşeşte reducerea ortopedică, se recurge la reducerea chirurgicală, pe
cale operatorie. Ea este necesară de obicei în luxaţiile vechi, fixate, ireductibile. Îndiferent pe
ce cale se realizează reducerea este necesară imobilizarea articulaţiei. După suprimarea
imobilizării începe terapia de recuperare funcţională.
      Prognosticul variază în funcţie de articulaţia interesată, de existenţa sau nu a
complicaţiilor, dar şi în funcţie de tratamentul aplicat. Evoluţia spre vindecare cu
„restitutio ad integrum” nu este întotdeauna posibilă, iar sechelele sunt uneori
inevitabile.

Reducerea luxaţiei mandibulei

      Se realizează cu pacientul în poziţie şezândă. Medicul stă în faţa pacientului şi introduce
ambele police în cavitatea bucală a bolnavului, aşezându-le pe arcadele dentare inferioare.
Celelalte degete cuprind extern marginea inferioară a mandibulei bilateral. Se realizează
bascularea inferioară a condililor mandibulari prin apăsarea ultimilor molari cu policele în
timp ce simultan se imprimă mentonului o mişcare ascendentă. După realizarea acestei
mişcări se împinge mandibula posterior şi se percepe un clacment în caz de reducere a
luxaţiei. Mandibula nu se imobilizează, dar se recomandă bolnavului să nu caşte excesiv.

Luxaţia sterno – claviculară

      Survine în cadrul căderilor pe umăr prin transmiterea forţelor de compresie laterală şi
sagitală. Pot fi luxaţii anterioare sau presternale, cele mai frecvente, posterioare sau
retrosternale şi superioare. Ruptura doar a ligamentului sterno – clavicular, cu păstrarea
intactă a ligamentului costo – clavicular şi prezervarea raporturilor articulare este cunoscută
drept entorsă sterno – claviculară.
      La inspecţia regiunii sterno – claviculare, se evidenţiază o tumefacţie proeminentă la
nivelul articulaţiei sterno – claviculare, mobilitate anormală şi impotenţă funcţională
relativă. Inserţia claviculară a muşchiului sternocleidomastoidian determină deplasarea
superior şi anterior a extremităţii proximale a claviculei. În cazul luxaţiei retrosternale, se
dezvoltă fenomene de compresie mediastinală, ce necesită o reducere de
urgenţă. Radiografia certifică diagnosticul tipului de luxaţie.
      Manevrele de reducere ortopedică sunt eficiente, dar reducerea este greu de menţinut
şi de aceea, se preferă o artrosinteză sterno – claviculară cu broşe Kirschner cu, sau fără,
cerclaje de sârmă. La vârstnici şi taraţi se aplică un bandaj Desault pentru 3 săptămâni. În
cazul entorselor, se aplică un bandaj Desault pentru 1 – 2 săptămâni.

Luxaţia acromio – claviculară

      Se întâlnesc frecvent în patologia sportivă. Conform clasificării Allman se disting trei
stadii evolutive:

 entorsa acromio – claviculară simplă, reprezentată de simpla elongare a ligamentelor

acromio – claviculare.
 subluxaţia acromio – claviculară, în care se rup ligamentele acromio – claviculare,
iar cele coraco – claviculare rămân intacte.
 luxaţia acromio – claviculară, în care energia mare a traumatismului rupe şi
ligamentele coraco – claviculare (conoid si trapez).

      La inspecţie, umărul apare deformat în “treaptă de scară”, prezintă durere în punct fix şi
impotenţă funcţională relativă a braţului. Se poate pune în evidenţă semnul “clapei de pian”,
în cazul apăsării extremităţii distale a claviculei ascensionate, datorită pierderii contactului
cu acromionul. Tracţiunea în ax a braţului accentuează deplasarea. Examinarea radiografică
este util să se facă cu pacientul susţinând o greutate de partea afectată şi bilateral pentru a se
diferenţia de subluxaţiile acromio – claviculare constituţionale. Diagnosticul de certitudine
se pune după examinarea clinică şi radiografică.
      Tipurile 1 şi 2 Allman se tratează ortopedic prin imobilizare în bandaj Desault
pentru circa 3 săptămâni. Tipul 3 de luxaţie acromio – claviculară cu deplasare mare, la
persoane active, se operează. Se disting: procedee acromio – claviculare, ce realizează o
artrosinteză cu broşe şi hobanaj (Muller); procedee coraco – claviculare, ce fixează clavicula
de coracoidă printr-un şurub (Bosworth); procedee mixte, ce realizează o ligamentoplastie
coraco – claviculară şi o artrosinteză acromio – claviculară. Dewar – Barington solidarizează
clavicula de apofiza coracoidă osteotomizată, iar în procedeul Phemister se efectuează excizia
structurilor articulare rupte, sutura ligamentelor coraco – claviculare cu fir neresorbabil şi
artrosinteză cu 2 broşe Kirschner. În entorsa acromio – claviculară se aplică un bandaj Desault
pentru 1 – 2 săptămâni.

Luxaţia scapulo – humerală

      Este tipul de luxaţie cel mai frecvent întâlnită şi survine în majoritate la tineri. Se
produce ca urmare a unor mişcări violente în articulaţia umărului de abducţie, rotaţie externă
şi retropulsie a braţului. Trebuie diferenţiată de luxaţia recidivantă a umărului, ce survine în
cadrul unor episoade repetitive de luxaţii ale umărului, ce ajung să se petreacă la traumatisme
din ce în ce mai minore, ca urmare a unor leziuni locale constituite.
 Tipuri de luxații de umăr

      Distingem mai multe tipuri de luxaţii scapulo – humerale în funcţie de locul deplasării
capului:

 luxaţia antero – internă, în care capul humeral se situează anterior de glena scapulei,
cu variante subcoracoidiană, cea mai frecventă, intracoracoidiană, subclaviculară şi
extracoracoidiană, în funcţie de raportul capului humeral cu apofiza coracoidă.
 luxaţia posterioară, în care suprafaţa articulară a capului humeral este situată
posterior de glenă.
 luxaţia inferioară, subglenoidiană. în care capul este situat anterior şi inferior de fosa
glenoidă.

      În luxaţia antero – internă, dispare relieful umărului conferind aspectul de “umăr în

epolet”, datorită proeminenţei acromionului. Braţul este foarte dureros, menţinut în poziţie
vicioasă de abducţie şi rotaţie externă, iar tentativele de apropiere a braţului de corp sunt
urmate de revenirea în poziţia initială, constituind semnul Berger. La palparea regiunii
umărului, nu se simte capul humeral, acesta fiind pus în evidentă intern, sub coracoidă. În
luxaţia inferioară, braţul este situat în abducţie maximă. În tipul posterior de luxaţie scapulo –
humerală, braţul este lipit de corp şi rotat intern, iar pacientul nu poate efectua mişcări de
rotaţie externă a braţului. Indiferent de tipul luxaţiei, se va controla sensibilitatea cutanată în
teritoriul nervului circumflex axilar pe faţa postero – externă a umărului şi statusul vascular
al braţului afectat.

      Examinarea radiografică obligatorie, în scop diagnostic, evidenţiază tipul luxaţiei şi eventuale leziuni asociate (fractura de trohiter sau
cea a glenei scapulei).

      Repunerea ortopedică a luxaţiei trebuie efectuată de urgenţă, cu sau fără

anestezie. În primele ore după traumatism se vor reduce mai uşor. Au fost descrise mai multe
procedee de reducere ortopedică:

 metoda Hippocrate constă în tracţiunea continuă a braţului în minimă abducţie,

susţinând axila cu talpa piciorului.
 metoda Mothes, de preferat în cazul luxaţiei asociate cu fractură de trohiter sau la
vârstnici cu osteoporoză avansată, la care e un risc mai mare de fracturare a capului
humeral în cursul manevrelor de reducere. Pacientul stă în decubit dorsal cu o chingă
de contraextensie peste axila de partea afectată şi se tracţionează continu, de braţ în
 abducţie la 90° până survine relaxarea maselor musculare ale braţului, permiţănd
reducerea capului humeral.
 metoda Artl constă în poziţionarea pacientului pe un scaun, cu braţul în abducţie de
30° peste spătarul scaunului şi în uşoară rotaţie internă. Se apasă apoi în axul braţului
efectuănd totodată o mişcare de rotaţie externă.

      Luxaţia posterioară se poate reduce tot prin aceleaşi procedee. În luxaţia subcoracoidiană,
mai întâi se reduce abducţia exagerată a braţului şi ulterior se aplică metodele de reducere
obişnuite.
      Post – reducere se aplică o imobilizare de 2 – 3 săptămâni în bandaj Desault.
      În cursul manevrelor de reducere, fractura trohiterului poate constitui cauză de
ireductibilitate, iar fractura glenei poate da cauză de incoercibilitate (luxaţia se reduce, dar nu
se menţine). După circa 24 – 48 de ore reducerea ortopedică a luxaţiilor se poate face în
genere, doar cu anestezie generală, iar cele mai vechi de 2 – 3 săptămăni e posibil să nu se
mai reducă, decăt pe cale chirurgicală.

Luxaţiile de cot
      Survin în căderile cu sprijin pe mănă. Pot fi luxaţii posterioare, externe şi interne. În
cazul în care ambele oase se luxează de aceaşi parte se numesc luxaţii convergente, iar de
părţi opuse divergente. Cea mai frecventă este luxaţia posterioară de cot în care olecranul şi
capul radial se luxează posterior de trohleea humerală, survenind ruptura ligamentului
colateral ulnar.
      În luxaţia posterioară, cotul apare deformat, mărit de volum, edemaţiat cu impotenţă
funcţională totală şi menţinut în uşoară flexie. Inserţia muşchiului triceps pe olecran se
reliefează ca o coardă. Orice încercare de mobilizare a cotului este foarte dureroasă.
Triunghiul Bryant, format de cei doi epicondili humerali şi vârful olecranului apare
modificat. Se cercetează obligatoriu şi statusul vasculo – nervos periferic. Radiografia va
certifica diagnosticul luxaţiei, suspicionată clinic.

Examenul radiologic într-o luxație de cot

      Trebuie redusă de urgenţă sub anestezie generală. Pentru aceasta se efectuează de

către un ajutor o tracţiune în flexie a antebraţului afectat şi apucând baza braţului în palme, cu
policele se apasă pe vârful olecranului încercând să îl repoziţionăm în trohlee. În cazul
luxaţiilor laterale, se procedează ca în cazul celor posterioare, doar că se apasă din lateral.
Ulterior se aplică o atelă ghipsată brahio – palmară pentru circa 3 săptămăni, supraveghind cu
atenţie imobilizarea ghipsată pentru preîntâmpinarea sindroamelor de compartiment. Luxaţiile
de cot vechi de peste 3 săptămâni, necesită repunere pe cale sângerândă.

Luxaţiile interfalangiene
      Pot surveni la nivelul articulaţiei interfalangiene proximale sau distale. Se reduc
tracţionând în ax degetul respectiv, efectuându-se concomitent o mişcare de flexie la nivelul
articulaţiei respective. Necesită ulterior o imobilizare în atelă falangiană pentru circa 2
săptămâni.

Luxaţia traumatică de şold

      În marea majoritate este întâlnită în cadrul accidentelor rutiere în cadrul sindromului de
bord, când prin intermediul genunchiului flectat şi addus, femurul datorită decelerări bruşte,
scapă din cotil. Dacă genunchiul este în poziţie neutră se produce fractura sprâncenei
cotiloidiene.

Luxație de șold antero – superioară

      Distingem luxaţii posterioare, în care poziţia ulterioară a capului femural este situată pe
aripa iliacă, apropiat de spina iliacă antero – superioară în varianta joasă, ischiatică, sau mai
sus pe aripa iliacă în varianta înaltă, iliacă. În luxaţiile anterioare capul femural se situează
anterior de gaura obturatorie, în varianta obturatorie şi în varianta iliopubiană, anterior de
ramura orizontală a pubisului. În toate aceste luxaţii de şold ligamentele ilio – femurale, dintre
cele mai puternice din organism, nu se rup, deplasările făcându-se în funcţie de acestea. În
cazul unor trumatisme foarte violente, se va produce şi ruptura acestor ligamente generând
luxaţii atipice, în care capul femural ocupă poziţii aberante.
       Pacientul prezintă durere şi impotentă funcţională totală la nivelul şoldului. Membrul
inferior este situat într-o poziţie vicioasă caracteristică fiecărui tip de luxaţii. În luxaţiile
posterioare, coapsa este în flexie, adducţie şi rotaţie internă, în varianta înaltă membrul
inferior fiind mult mai scurtat ca cel contralateral. În luxaţiile anterioare obturatorii, coapsa va
fi în flexie, abducţie si rotaţie externă, iar în varianta pubiană în extensie, abducţie şi rotaţie
externă. Diagnosticul va fi confirmat radiologic.
       Cea mai frecventă complicaţie imediată în luxaţiile posterioare este dată de elongaţia nervului sciatic. Complicaţiile tardive sunt necroza
aseptică a capului femural şi coxartroza secundară.
      Se va proceda la reducerea ortopedică de urgenţă sub anestezie generală a luxaţiei
de şold. Aceasta se va face cu coapsa flectată pe bazin, în uşoară adducţie, executând o
tracţiune în axul coapsei până când capul femural revine în cotil. În procedeul Bohler, se
tracţionează cu chingă pe sub spaţiul popliteu, în Ewald se aplică umărul sub coapsa flectată,
iar în metoda Djanelidze se apasă pe gamba pacientului poziţionat în decubit ventral cu
piciorul situat în afara mesei. Dacă este asociată şi o fractură de cotil poate fi cauză de
incoercibilitate (luxaţia se reduce, dar nu stă) sau când un fragment se situează intraarticular,
poate cauza ireductibilitate (nu se reduce luxaţia). În luxaţiile simple de şold, se aplică
ulterior o extensie continuă transcondiliană pentru 2 săptămâni, iar în cele cu fractura
cotilului 4 săptămâni. Luxaţiile vechi, care nu se pot reduce ortopedic, se repun chirurgical.
 
  Download

1 / 43
Luxatiile
 Like  Share  Report  1313 Views  Download Presentation
Definitie : - prin luxatie intelegem pierderea permanenta a raporturilor dintre extremitatile
osoase care participa la formarea unei articulatii - complete - incomplete - insotita frecvent
de leziuni asociate

Uploaded on Oct 24, 2014

 Wynona Sanchez
 + Follow

Download Presentation
Luxatiile

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and
personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting

consent from its author.   While downloading, if for some reason you are not able to
download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.

---------------------------END---------------------------

 Related
 More by User
Luxatiile piciorului - . dr. ciobanu razvan indrumator : conf. dr. o. alexa. luxatiile piciorului. luxatia

Presentation Transcript

1. Definitie: - prin luxatie intelegem pierderea permanenta a raporturilor dintre

extremitatile osoase care participa la formarea unei articulatii - complete -
incomplete - insotita frecvent de leziuni asociate In articulatiile tip sindesmoza
( glezna ) = diastazis tip diartroza ( simfiza pubiana ) = disjunctie tip sinartroza
( suturile oaselor craniene ) = diastazis Clasificare: 1. posttraumatice 2.
posttraumatice neglijate - înveterate : cand reducerea a fost amanata - ireductibile
: cand reducerea nu mai poate fi facuta decat chirurgical - incoercibile : cand s-a
pierdut dreptul de domiciliu - recidivante ( habituale ) cand se repeta dupa
traumatisme minime sau se reduc la fel de usor cum s-au produs 3. ce apar in
contextul unor afectiuni : - congenitale : apar in urma malformatiilor suprafetelor
articulare ( luxatia congenitala de sold ) - inflamatorii, infectioase,tbc, poliomielita
Luxatiile
2. Mecanismul de producere: - direct - indirect = se produce o bresa capsulara prin
care extremitatea articulara paraseste articulatia, apoi intervine contractura
musculara Anatomie patologica: -capsula se rupe longitudinal , paralel cu directia
osului lezat -sinoviala se rupe in acelasi loc cu capsula - hemartroza -ligamentele
sunt smulse, rupte , dilacerate -ligamente puternice rezistente ( lg Bertin la sold )
pot impune o atitudine vicioasa caracteristica membrului luxat -epifizele prezinta
leziuni discrete : smulgeri osoase ,fracturi parcelare, fisuri osteocartilaginoase -
alte leziuni: smulgeri , dezinsertii si luxatii ale tendoanelor periarticulare,
compresiuni vasculare, nervoase, luxatii deschise, devitalizari tegumentare
Simptomatologie: - durere = violenta, socogena - impotenta functionala = poate fi
totala Semne clinice: - atitudinea vicioasa a membrului luxat - deformarea regiunii
= pierdereareliefului normal si a pozitiei relative a reperelorosoase ! examenul
clinic al unei luxatii trebuie sa se sfarseasca cu cercetarea prezentei complicatiilor
vasculo-nervoase si daca exista trebuie aduse la cunostiinta pacientului Examenul
radiologic: - stabileste diagnosticul - stabileste prezenta fracturilor asociate -
intotdeauna se efectueazainainte de reducerealuxatiei
3. Tratament :1. reducerea de urgenta a luxatiei -sub anestezie  -epifiza luxata
trebuie sa parcurga drumul invers al luxatiei - posibileleleziunivasculo-
 nervoaseasociatetrebuiesccautateinainte de efectuareareducerii - in caz de
imposibilitate de reducere se intervine chirurgical=reducere sangeranda 2.
imobilizare ( mentinerea reducerii ) 3. recuperare functionala : incepe precoce-
contractii izometrice ! Reducerea tardiva - modalitati de abordare
4. LUXATIA ACROMIO-CLAVICULARA – VI tipuridupaRockwood si Green Se clasifica
in functie de gradul leziunii ligamentelor acromioclavicular si coracoclavicular !
Tipurile IV si VI sunt foarte rare (<1%) si necesita reducere deschisa
5. LUXATIA ACROMIO-CLAVICULARA

6. LUXATIA STERNO-CLAVICULARA - presternala = ant - retrosternala = post -

suprasternala = superioara
7. LUXATIILE SCAPULO-HUMERALE VARIETATI CLINICE : Luxatiile antero-interne =
cele mai frecvente (95%) - subcoracoidiana - extracoracoidiana = foarte rara -
intracoracoidiana - subclaviculara = rara - intratoracica = exceptional de rara-
capul humeral intra in torace prinfracturarea coastelor C 3 sau C 4 Luxatiile
posterioare – bratul in rotatie interna Luxatiile antero inferioare ( luxatia erecta )-
humerusul in abductie in catarg Luxatiile superioare - in fracturile de acromion
sau coracoida -lux antero-interna- -lux posterioara- -lux antero-inferioara-
8. SIMPTOMATOLOGIE: - durere + impotenta functionala - luxatia antero-interna –
antebratul flectat sustinut cu mana controlaterala - impotenta functionala
aproape totala - inspectie – umar cu aspect de epolet, relieful deltoidului fiind
coborat brusc prin lipsa capului in cavitatea glenoida si reliefarea sub m.pectoral
infosa subclaviculara - bratul – scurtat aparent, rotat extern cu cotul in abductie -
semnul Berger =semnul abductiei elastice – la incercarea de a apropia bratul de
corp acesta revine in abd - palpare –lipsa capului humeral in cav glenoida - luxatia
posterioara – durerile sunt accentuate, semnele clinice sunt sterse, forma
umarului pare nemodificata-luxatia reusind sa ramana neobservata - semnele
principale : ireductibilitatea rotatiei interne palparea capului sub unghiul
acromionului Rx f+p Ex neurologic
9. COMPLICATII : - osoase – fracturi-luxatii- vasculare - nervoase- ruptura
tendonului lung al bicepsului - luxatiarecidivanta - instabilitateaanterioara a
umarului TRATAMENT= reducerea ortopedica cetrebuie practicata de urgenta +/-
anestezie !Toate metodele de reducere sunt urmate de imobilizare !Se urmareste
paralizia n.axilar cu pierderea functiilor deltoidului – fizioterapie etc - daca dupa 6
sapt nu sunt semne de revenire se practica teste de conductibilitate
10. Variante de reducere a luxatiilor anterioare 1.Metoda Kocher – cea mai
populara metoda - la varstnici diazepam iv, pentru restul grupelorde varsta
(adulti) se foloseste pethidina im/ anestezie generala = in decubit dorsal -
tractiune + rotatie externa - “clonc”- se flexeaza urmarul prin ridicarea cotului
peste piept- se roteste intern mb sup cu palma pe umarul opus
11. 2.Metoda Hipocrate = decubit dorsal - tractiune in ax cu calcâiul in axila si
bratul in extensie si add
12. 3.Metoda Stimson =200 mg pethidina i.m. + pacient in pronatie (decubit
ventral) – 4 kg de incheietura pumnului – de obicei in 6 min reducerea este
 obtinuta spontan = daca nu se obtine reducerea, se fixeaza unghiul sup-medial al
scapulei si se impinge medial unghiul inferior al scapulei
13. 4.Metoda Milch +/- variatii=se neutralizeaza puterea muschilor umarului prin
abd in articulatie - policele palpeaza capul humeral – se practica abd + rotatie
externa in brat - la abd max se preseaza cu policele si capul humeral intra in glena
14. 5. Metoda von Arlt =axila pe spatarul unui scaun inalt - tractiune continua in
jos a antebratului ( flectatla 90 grd ) - 5-10 min apoi rotatie ext de 10-12 grd
15. 6. Metoda Morthes =decubit dorsal - tractiune a mb in abd de 90 grd +
contraextensie cu o chinga - ajutorul impinge capul humeral - dupa mobilizarea
capului humeral se creste abd apoi rotatie int + anteductie
16. 7. Metoda Djanelidze
17. Luxatia posterioara=decubit dorsal - 90 grd abd a bratului - cotul flectat la 90
grd - se practica : tractiune + rotatie externa - reducere stabila – imobilizare in
bandaj Desault / esarfa instabila – imobilizarea in aparat gipsat : 40 grd abd umar
+ 60 grd rotat extern + extensie maxima
18. Luxatia erecta = decubit dorsal tractiune in abductie apoi add
19. Luxatiile cotului -posterioare – celemaifrecvente – posteroexterne /
posterointerne -anterioare -laterale -mediale -divergente
20. Luxatiile cotului Tratament: - reducere sub anestezie, urmata de imobilizare in
atelagipsataposterioara, cu cotul in flexiune la 90grd, timp de 2 saptamani - daca
nu se reusestereducereaortopedica se practicareducereasangeranda
21. Luxatiile cotului
22. Luxatiile mainii Luxatiametacarpo-falangiana a policelui
23. Luxatiile degetelor
24. DEFINITIE: luxatiile traumatice ale soldului sunt definite de pierderea
completa a relatiilor normale dintre capul femural si cotil, raporturi stranse atat
dinpunct de vedere anatomic cat si biomecanic Articulatie - de tip sferoidal =
enartroza - cu conducere ligamentara - 3 grade de miscare – flexie / extensie -
abductie / adductie - rotatie interna / externa Stabilitatea articulatiei soldului –
factori ososi = configuratia extremitatilor osoase - factoricapsulo-ligamentari -
factorimusculari Capul femural = 2/3 dintr-o sfera – imperfecta, avand mai multe
diametre Capul femural si acetabulul sunt unite de o capsula intarita de ligamente
foarte rezistente la tractiune : - lg ilio-femural ( Bertin - Bigelow ) = Y (cel mai
puternic din organism rezista la 3-5 / 6 kN) - lg pubo-femural - lg ischio-femural - lg
inelar ( zona orbiclaris ) - lg rotund = intraarticular Luxatiilesoldului
25. ETIOLOGIA LUXATIEI TRAUMATICE - totdeauna consecutiva unui  traumatism
violent MECANISM DE PRODUCERE CLASIFICARE - numai dupa ruptura lg rotund -
functie de pozitia pe care o ocupa capul femural luxat : 1. luxatii posterioare = cele
mai frecvente – inalte = iliace - jose = ischiatice 2. luxatii anterioare – inalte = ilio-
pubiana - joase = obturatorie - leziuni asociate = frecvente - osoase = fracturi ale
sprancenei posterioare, femur( cap, col, masiv trohanterian sau diafiza ) - leziuni
parti moi ( mm.crural,gemeni,tendonul obturatorului int ) - leziuni sciatic
SIMPTOMATOLOGIE - subiectiv = dureri vii, impotenta functionala - obiectiv =
atitudine vicioasa functie de forma anatomo-patologica
26. luxatia posterioara inalta ( iliaca )- mb inf – extensie aproape completa +
adductie + rotatie interna - capul femural se palpeaza in fosa iliaca
externadeasupra liniei Nelaton-Roser - scurtarea poate atinge 6-7 cm - miscarile
de abductie si rotatie externa imposibile -deformarea tipica- - Rx AP- -capul fem
superior de acetabul, femur rotat ext si in add
27. - mb. inf – flexie 90 grd + rotatie interna + adductie - capul femural se palpeaza
deasupra si inapoia ischionului - scurtarea poate atinge 3-5 cm ( se flecteza
coapsasanatoasa pe bazin ) - miscarile de abductie si rotatie externa imposibile
luxatia posterioara joasa ( ischiatica )
28. luxatia anterioara inalta ( pubiana ) - mb. inf – rectitudine + rotatie externa +
abductie accentuata - capul femural se palpeaza sub arcada femurala - scurtarea
neinsemnata 1-2 cm - miscarile de adductie si rotatie interna imposibile (8) –
luxatia anterioara inalta -luxatia anterioara inalta- (9) – femurul este rotat extern
29. luxatia anterioara joasa ( obturatorie ) - mb. inf – flexie accentuata a coapsei +
abductie + rotatie externa - genuchiul se proiecteaza in afara iar pe fata internase
evidentiaza clar coarda adductorilor - mb inf alungit cu dureri si parestezii in
partea sup si interna a coapsei prin compresiunea n.obturator
30. COMPLICATII : - imediate –
compresiuni/elongatiinervoase, compresiunivasculare, fracturiasociate - tardive
– necrozaaseptica de cap femural (ceamaifrecventa), coxartoza, sold instabil
TRATAMENT : – de urgenta, frecventa complicatiilor tardive creste proportional cu
intarzierea reducerii luxatiei - pentru reducerea oricarei varietati de luxatie a
soldului trebuie sa se imprime capului femural un drum invers celui parcurs in
cursul traumatismului - reducerea se practicasub anestezie – generala
saurahidiana - dupa reducerea luxatiei si controlul Rx se recomanda tractiune
continua sau imobilizare in aparat gipsat 3-4 saptamani ! Luxatiileasociate cu
fracturi de cotil Metode de reduceri al luxatiilor – anterioare - posterioare
31. 1. decubit dorsal 2. bazin imobilizat fixat apasand pe spinele anterosuperioare
Metode de reducere a luxatiilor posterioare de sold 1. se flecteaza gamba pe
coapsa la 90grd 2. Se flecteazacoapsa pe bazin la 90 grd, 3. Corectandu-se
adductia si rotatia interna - cand se simte capul femural sub acetabul se flexeaza
si se ridica genuchiul, se aude un zgomot de resort caracteristic
32. 1. In decubit dorsal se practica flexie maxima a soldului2.abductie 3.rotatie
externa 4.extensie graduala5.rotatie in pozitie normala 2. Metoda Bigelow
33. 1. pacient asezat in pronatie, cu partea terminala a mesei de reducere scoasa
2. membul neafectat sustinut de asistent 3. pelvisul fiind la marginea mesei
4.gamba este flectata pe coapsa si membrul inf este tinut de glezna in pozitie
neutra 5.reducerea se obtine apasand pe capul femural, 6. Daca nu existafractura
de femur asociata , reducerea se obtineprinaplicareaunei presiuni pe partea
superioara si posterioara a gambei,imediat sub genunchi 3.Metoda Stimson
34. 4.Procedeul Bohler
35. 5. Procedeul Enhalt
36. - pacientul in decubit dorsal cu bazinul fixat de asistent 1. Se flexeaza soldul 2.
Se corecteaza abductia si rotatia externa convertindu-se in luxatie posterioara,
apoi se ridica capul femural in acetabul Metode de reducere a luxatiilor anterioare
de sold
37. - se practica in cazurile dificile - circumductia bazinului trece prin urmatoarele
faze 1. sold flexie maxima 2. adductia soldului 3. rotatie interna4. extensie 5.
aducere in pozitia neutra 2. Metoda Bigelow
38. Luxatiile genunchiului • anterioare • posterioare • laterale • - mixte
Reducerealuxatiei de genunchi !Asociatefrecvent cu complicatiivasculare/nervoase
Luxatieanterioara
39. Luxatiile piciorului - Luxatiaperitalara -
40. INTREBARI: • Luxatia: • A. reprezinta o leziuneincompleta cu
pastrareacontactuluidintredouasuprafetearticulare • B. esteinsotitafrecvent de
leziuniasociate • C. nu esteinsotita de atitudineavicioasa a membruluiafectat • D.
nu trebuieintotdeaunasa fie insotita de examinarearadiologicapentru ca
examenul clinic estepatognomonic • E. esteinsotitauneori de leziunivasculo-
nervoase care trebuiesccautateamanuntitinainte de reducere • 2. Semneleclinice
de certitudinecaracteristiceuneiluxatiisunt: • A. Pierdereareliefului normal si a
pozitiei relative a reperelorosoase • B. Miscareaarticularaesteprezenta in
majoritateacazurilor , mobilitateaactivasipasivafiindpastrate • C.
Leziunileasociatenefiindfrecvente, nu trebuiesccautateinainte de manevrele de
reducere. • 3. Despreluxatia de cot suntadevarateurmatoareleafirmatii: • A.
Incidenta maxima este la copii sub 10 anisi la adultiiactivi • B.
Majoritatealuxatiilorsuntanterioare • C. Majoritatealuxatiilorsuntposterioare • D.
Manevrele de reducere se pot efectua de maimulteorisi cu toataenergiapentru a
deblocaolecranul de paleta • E. Osificarileheterotopicesunt o
complicatierarasireversibila
41. 4. Tratamentulluxatiei de cot are urmatoareleetape: A. Manevrele de reducere
se pot incepesiinainte de cautareauneieventualeleziunivasculo-nervoase, pozitia
de luxatiefiindfoartedureroasa B. Pulsulprezent la a.radialaarata ca membrul
superior estecompensatsi nu maiestenecesaramonitorizareaulterioara C.
Dacaluxatiaesteinsotita de durere in repaussau la extensiapasiva a degetelor se
pot administraantalgicemajorepentru ca prezentapulsuluieste un argument
suficientpentruperfuziaadecvata a antebratului D. Durerea in repaussau la
extensiapasiva, lenta a degeteloresteuneoricelmai important argument precoce al
unui eventual sindrom de compartiment E. Fasciotomiaesterareoriindicatapentru
ca esteurmata de cicatricicheloide retractile 5. Despreluxatia de
umarsuntadevarateurmatoareleafirmatii: A. Recidivaestefoarterara,
existandmecanisme de contentie active sipasive, muscularesiligamentare B. Capul
humeral se deplaseazacelmaifrecvent anterior de glenaunde se
formeazapungasubscapularadupadetasarealabrumuluisicapsulei C.
Ceamaifrecventaestevariantaanterioarasi intern de procesulcoracoid D.
Mecanismul de producereestefrecvent direct prinactiune direct peumar E.
atitudinea “umila” este cu bratullipit de trunchisi in rotatieinternamaximala 6.
Complicatiileluxatiei de umarsunt: A. Fracturileasociatesuntfoarte rare B.
Leziunivasculo-nervoase C. Aparitiaunuisant la nivelulcapului humeral (leziunea
Hill-Sachs) D. Luxatiarecidivanta E. Instabilitateaanterioara a umarului
42. 7. Despremanevrele de reducere ale luxatiei de umarsuntadevarate: A.
Reducereaortopedica se realizeaza cat mai rapid si cu manevre cat maiblande B.
Manevrahipocraticaconsta in tractiuneamembrului superior cu un calcai in
axilasiaccentuareapozitieivicioase C. Manevrele de reduceresuntcunoscuteinca
 din antichitate D. Manevreleconstau, in general, in deplasareamembrului superior
in sens opus pozitieivicioase in care se afla; E.
Reducereachirurgicalaesteaproapeintotdeaunanecesarapentru ca
existainterpozitie de tesuturimoi. 8. Despreluxatia de sold
suntadevarateurmatoareleafirmatii: A. Ceamaifrecventaestevarietateaanterioara
B. Necroza de cap femuralestefrecventa, vascularizatiafiind de tip terminal la
acestnivel C. Fracturileasociatesunt rare, luxatiaproducandu-se intotdeauna in
pozitiavulnerabila in care congruentaarticularaeste minima D.
Celmaifrecventmecanism de producereesteprin accident de sport E. Elongatia de
nerv sciatic esteregula in varietateaanterioara 9. Atitudineavicioasa a membrului
inferior in varietateaposterioara a luxatiei de sold este: A. rotatieinterna, extensie,
abductie B. rotatieexterna, adductie, flexie C. rotatieinterna, flexie, adductie D.
rotatieexterna, adductie, extensie E. rotatieinterna, extensie, adductie
43. 10. Atitudineavicioasa a membrului inferior in varietateaanterioara a luxatiei
de sold este: • A. rotatieinterna, extensie, abductie • B. rotatieexterna, abductie,
flexie • C. rotatieinterna, flexie, adductie • D. rotatieexterna, adductie, extensie • E.
rotatieinterna, extensie, adductie • Raspunsuricorecte: • B, E • A • C • D • B, D • A, D,
E • A, C, E • B, • C • B